Pretentii civile. Speta. Decizia 11/2010. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE,
LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.11/CM
Ședința publică din 12 ianuarie 2010
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE: Mariana Bădulescu
JUDECĂTOR 2: Jelena Zalman
JUDECĂTOR 3: Maria Apostol
Grefier - -
S-au luat în examinare recursurile civile declarate de:
1. recurenții reclamanți intimați Sindicatul Unic, în numele membrilor săi, G, G, -, G, -, -, HG, -, și Sindicatul Independent al salariaților din Teatrul, în numele membrilor săi -, -, (), -, toți cu domiciliul procesual ales la Cabinet de Avocatură din C,-, județul C,
2. recurentul pârât intimat Județul C prin Președintele Consiliului Județean, cu sediul în-, județul C,
împotriva sentinței civile nr. 747 din 16.06.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul civil nr-, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru recurenții reclamanți intimați dl. avocat, iar pentru recurentul pârât intimat se prezintă d-na avocat.
Procedura este legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiilor art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.
După referatul grefierului de ședință;
Apărătorul recurentului pârât intimat depune la dosar întâmpinare, pe care o comunică și apărătorului recurenților reclamanți intimați, susținând că nu este în termen pentru a depune întâmpinare, însă solicită instanței să o analizeze ca și concluzii scrise.
Părțile prezente susțin că nu mai au alte cereri prealabile de formulat sau înscrisuri noi de depus, motiv pentru care instanța, declară dezbaterile încheiate, constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursurilor de față.
Apărătorul recurenților reclamanțiavând cuvântul susține următoarele:
-admițând în parte cererea formulată, tribunalul a respins pretențiile unora dintre reclamanți în număr de cinci, motivat de faptul că aceștia și-au continuat activitatea la Teatrul Naținal C și ulterior la Teatrul de Stat C, însă acest lucru nu este real deoarece numai doi dintre aceștia activează și azi la Teatrul Național, doi dintre aceștia și-au încetat activitatea urmare propriei voințe, iar unul prin demisie.
Instanța ignoră faptul că, contractele de muncă ale acestora au încetat nelegal, ei fiind reangajați ca urmare a concursurilor la care au participat pe posturile scoase la concurs de noua entitate Teatrul Național C, iar încetarea abuzivă a contractului este de natură a produce o suferință psihică, mai ales că aceștia se aflau la deplina maturitate profesională, fiind obligați să susțină concurs pentru ocuparea unui post.
Între momentul încetării contractului de muncă și până la câștigarea concursului, demnitatea și respectul față de sine au fost afecte, în ceea ce îi privește pe reclamanți, cât și familiile lor, motiv pentru care sunt îndreptățiți la acordarea unor daune morale. Chiar instanța de fond a susținut că în ce îi privește pe cei care s-au angajat la Teatrul de stat în anul 2007, nu este exclusă suferința morală ce a însoțit măsura concedierii dispusă în anul 2004. Apreciază că acordarea unor daune morale de câtre 3000 de Euro fiecăruia este de natură a repara prejudiciul creat.
- referitor la reclamanții cărora li s-au acordat daune morale în sumă de 5000 Euro, motivat de faptul că au ocupat prin concurs în anul 2007 posturi similare celor din care au fost concediați, astfel încât disconfortul produs de această măsură a fost întrucâtva reparat prin reangajare, susține în referire la alți doi reclamanți, cărora li s-au acordate daune morale de câte 7000 Euro, ce se impunea acordarea aceleiași sume.
Solicită admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței pronunțate de instanța de fond, în sensul acordării daunelor morale solicitate. Totodată solicită instanței să aibă în vedere și motivele expuse pe larg în întâmpinarea depusă la dosar. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Apărătorul recurentei pârâte intimatesolicită admiterea recursului și modificarea în parte a hotărârii recurate, în sensul respingerii acțiunii intimaților reclamanți, în principal ca fiind introdusă împotriva unei persoane - Județul C, fără calitate procesuală activă, în subsidiar, ca prescrisă, prin admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune și în final, ca nefondată, cu cheltuieli de judecată.
Susține următoarele:
- pentru a fi admise pretențiile reclamanților, instanța trebuia să stabilească dacă sunt întrunite cumulativ cele patru condiții pentru a fi angajată răspunderea civilă: fapta ilicită, prejudiciu, legătura de cauzalitate din acestea și culpă. Având în vedere că reclamanții nu au făcut decât să pretinsă daune fără însă a demonstra probator și a argumenta această solicitare, apreciază că hotărârea este netemeinică și nelegală. Intimații reclamanți ar fi trebuit să dovedească și să arate care anume sunt drepturile care le-au fost încălcate, în ce constă lezarea acestora și să facă probe în dovedirea acestora.
În speță, instanța în mod greșit a prezumat vătămarea, apreciind că faptul ilicit, prin el însăși este producător de prejudicii și nu a avut în vedere că acestea trebuiau dovedite. Totodată instanța reține ca prezumție a vătămării și faptul că reclamanții au trecut printr-un proces îndelungat, determinat de desființarea deciziilor de desfacere a contractelor de muncă. Consideră că acest aspect nu poate fi considerat un element în funcție de care să se poată aprecia vătămarea în condițiile în care nimeni nu poate să-și invoce propria culpă.
În plus, reclamanții au avut posibilitatea solicitării daunelor morale ca urmare a desfacerii odată cu promovarea acțiunii de anulare a acestor decizii, însă nu au solicitat aceasta, ci au procedat la introducerea unei acțiuni separate de obligare la plata daunelor morale.
În ce privește prescripția, susține că fapta ilicită în prezenta cauză o constituie desfacerea abuzivă a contractelor de muncă a reclamanților, iar prejudiciul moral s-a consumat în momentul disponibilizării acestora - 01.09.2004. Ori de la momentul disponibilizării și până la momentul introducerii acțiunii au trecut mai mult de 3 ani, motiv pentru care apreciază că a intervenit sancțiunea respingerii acțiunii ca prescrise.
Mai susține că în ce privește lipsa calității procesual pasive a recursului pârât, în mod greșit instanța a respins această excepție, în condițiile în care decizia de concediere nu a fost emisă de Județul C și deci nu acesta a produs presupusa faptă ilicită cauzatoare de prejudicii.
În ce privește recursul intimaților reclamanți, solicită respingerea acestuia ca nefondat.
Având cuvântul apărătorul intimaților reclamanțicu privire la recursul recurentei pârâte, susține următoarele:
În referire la excepția prescrierii dreptului material la acțiune - momentul de început nu poate fi decât cel reținut de instanța de fond anume pronunțarea hotărârii judecătorești de către Tribunalul Constanța în dosarul nr-, prin care s-au anulat deciziile de încetare a contractelor de muncă ale reclamanților și s-a respins cererea de reintegrare în locurile de muncă abuziv desființate, prin urmare, dreptul la acțiune nu era prescris la momentul producerii cererii de către reclamanți.
În referire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului și această excepție a fost corect soluționată de instanța de fond, în acord și cu hotărârea irevocabilă pronunțată, prin care s-a reținut calitatea procesual pasivă a pârâtului în acțiunea de daune materială, izvorâtă din calitatea sa de succesor universal al instituțiilor teatrale desființate și este logic că din moment ce a fost obligat la daune materiale, tot el va fi obligat și la daune morale, deoarece fapta ilicită are același autor.
Raportându-se la decizia ÎCCJ invocată de recurentă în motivele de recurs, prin care arată că reclamantul într-o acțiune în daune morale trebuia să indice un minimum de argumente și indicii, însă aceste argumente și indicii au fost pe deplin dovedite, astfel cum a reținut și instanța de fond. Mai susține apărătorul că nu se poate cuantifica suferința fizică, chiar ÎCCJ în Jurisprudență, menționează că "ceea ce se evaluează nu este prejudiciul, ci despăgubirea acordată", iar aceasta rămâne la latitudinea judecătorului.
Instanța a procedat corect distingând sub aspectul întinderii prejudiciului între cei care nu au mai reușit timp de aproape 5 ani să lucreze și cei care prin concursuri susținute au reușit să se încadreze pentru perioade limitate în teatrele nou înființate.
Solicită respingerea recursului formulat de către recurenta pârât ca nefundat.
CURTEA:
Asupra recursurilor civile de față;
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța sub nr-, reclamanții, G, G, -, G, -, -, HG, -, Și, -, -, (), și au chemat în judecată pe pârâtul Județul C, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să oblige pârâtul la plata către fiecare reclamant a sumei de 10.000 euro, în echivalentul în lei de la data plății, cu titlu de daune morale.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că prin sentința civilă nr. 556/13.05.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosar nr- a fost admisă în parte cererea formulată în contradictoriu cu același pârât, acesta fiind obligat la plata daunelor materiale constând în echivalentul salariilor actualizate pentru perioada cuprinsă între data încetării raporturilor de muncă și data pronunțării hotărârii. Capătul de cerere privind reintegrarea în posturile anterior deținute a fost respins ca urmare a constatării încetării existenței instituției teatrale la care reclamanții fuseseră încadrați în muncă.
Reclamanții au mai învederat că imposibilitatea reîncadrării în posturile anterior deținute, concedierea abuzivă, stresul creat de durata lungă de soluționare a litigiului, lipsa oricărei perspective de încadrare în posturi similare le-a creat un prejudiciu de natură morală, fiindu-le știrbită reputația și onoarea.
În drept, au fost invocate prevederile art.269 Codul muncii, art. 969-970 Codul civil.
În apărare, pârâtul a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, prin raportare la temeiul de drept invocat de reclamanți și la aplicabilitatea acestuia la momentul producerii faptului ilicit generator al răspunderii civile pentru daune morale.
Au fost invocate de asemenea excepția prescrierii dreptului la acțiune, prin calcularea termenului de prescripție de 3 ani începând cu data emiterii deciziilor de încetare a raporturilor de muncă, precum și excepția lipsei calității procesual active a unora dintre reclamanți, ale căror decizii de concediere nu au fost anulate de instanță. Pe aceeași cale a fost invocată și excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtului, susținându-se că este exclusă orice relație contractuală între reclamanți și pârâtul chemat în judecată, iar trimiterea la alte hotărâri judecătorești nu justifică formularea cererii de față.
Pe fond, pârâtul a arătat că afirmațiile reclamanților referitoare la suferința psihică ce le-a fost cauzată sunt neîntemeiate. În realitate, o parte dintre reclamanți nu au vrut să muncească, deși le-au fost oferite posturi conforme pregătirii lor, iar alții au fost sau sunt și în continuare angajați ai instituțiilor de cultură constănțene.
Procedând la soluționarea cererii, instanța a analizat cu prioritate, potrivit art.137 Cod pr. civilă, excepțiile invocate de pârât prin întâmpinare, excepții respinse ca nefondate prin încheierea motivată din 01.04.2009.
Prin sentința civilă nr. 747 din 16.06.2009 Tribunalul Constanțaa admis acțiunea formulată de reclamanții, G, -, G, -, -, HG, -, -, în contradictoriu cu pârâtul Judetul C Prin Președintele Consiliului Judetean .
A obligat pârâtul la plata către fiecare dintre acești reclamanți a sumei de 10.000 euro, echivalent în lei la data plății efective.
A admis în parte acțiunea formulată de reclamanții și.
A obligat pârâtul la plata către fiecare dintre acești reclamanți a sumei de 7.000 euro, echivalent în lei la data plății efective.
A admis în parte acțiunea formulată de reclamanții, G, (),.
A obligat pârâtul la plata către fiecare dintre acești reclamanți a sumei de 5.000 euro, echivalent în lei la data plății efective.
A respins acțiunea formulată de reclamații, -,ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamanții au fost salariați ai de Revistă, instituție de cultură care prin Hotărârea nr. 150/19.08.2004 a Consiliului Județean Caf ost desființată, alături de Teatrul,s, urmare înființării prin reorganizare a Național Odată cu încetarea activității instituției, au încetat și raporturile de muncă ale reclamanților, deciziile de concediere emise la aceeași dată fiind întemeiate pe dispozițiile art.56 lit.c Codul muncii.
Prin Sentința civilă nr. 556/13.05.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosar nr-,irevocabilă prin Decizia civilă nr. 857/08.12.2008 pronunțată de Curtea de Apel Constanța în Dosar nr-, s-a constatat nulitatea absolută a deciziilor de încetare a contractelor de muncă, emise la data de 01.09.2004, fiind obligat pârâtul județul C la plata unor despăgubiri egale cu drepturile salariale aferente perioadei cuprinse între data de 01.09.2004 și data pronunțării hotărârii.
În ce privește reintegrarea foștilor angajați în funcțiile anterior deținute, consecință firească a desființării deciziilor de concediere, instanța a reținut că această măsură nu mai este obiectiv posibilă, întrucât angajatorul-persoana juridică nu mai există.
Prin cererea de față, reclamanții pretind acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul de ordin moral ce le-a fost cauzat ca urmare a imposibilității de reluare a raporturilor de muncă întrerupte în mod nelegal, precum și pentru suferința și stresul încercate pe durata soluționării litigiului de muncă declanșat de fostul angajator.
Condițiile răspunderii patrimoniale a angajatorului pentru prejudiciile morale cauzate salariatului sunt reglementate de prevederile art.269 Codul muncii, prin care se face trimitere la principiile răspunderii civile contractuale. Prin urmare, instanța trebuie să stabilească existența celor patru condiții cumulative necesare pentru angajarea răspunderii civile, respectiv fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate dintre acestea și culpa.
Fără a relua din considerentele pentru care a fost respinsă excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtului, se impune a fi subliniat că prezența în judecată a pârâtului Județul C nu este consecința calității sale de angajator al reclamanților, întrucât între părți nu au existat raporturi juridice de muncă.
Formularea pretențiilor împotriva pârâtului a fost determinată de calitatea sa de succesor în drepturi al instituției de cultură la care au fost angajați reclamanții până la momentul desființării acesteia prin act administrativ. Realizarea acestei transmisiuni de drepturi și obligații a fost stabilită de altfel și de instanța de judecată ce a analizat legalitatea deciziilor de concediere, prin interpretarea coroborată a dispozițiilor Hotărârilor Consiliului Județean nr. 150/2004 și nr. 130/2007 (de desființare a, a s și a Național), cu prevederile art.19 din Legea 215/2001.
În consecință, analiza elementelor răspunderii civile se va efectua nu prin raportare la acțiunea sau inacțiunea personală a pârâtului, ci cu luarea în considerare a tuturor consecințelor pe care le-a avut asupra reclamanților încetarea raporturilor de muncă cu instituția teatrală la care își desfășurau activitatea.
Or, prin sentința civilă nr. 32E/25.01.2006 a Tribunalului Iași, irevocabilă conform deciziei civile nr. 79/CA din 26.03.2007 a Curții de Apel Iași, pronunțate în dosarul nr-, s-a statuat în sensul nelegalității Hotărârii Consiliului Județean C nr. 150/19.08.2004 de desființare a. Prin urmare, actul administrativ ce a stat la baza desființării locurilor de muncă ale acestor reclamanți a fost statuat ca nelegal prin hotărâre judecătorească irevocabilă, astfel că independent de contestarea în mod individual a fiecărei decizii de concediere, măsura dispusă a fost în esență una nelegală și infirmată în parte de instanța de judecată.
Fiind vorba deci despre desfacerea abuzivă a unor contracte de muncă, acordarea daunelor morale fiind în principiu admisibilă, revine instanței de judecată atributul stabilirii în concret existenței unui prejudiciu moral suferit de salariați, pe planul aprecierii sociale a conduitei și al recunoașterii calităților profesionale ale acestora. Altfel spus, dacă în sarcina angajatorului se poate reține săvârșirea unui delict civil, prin luarea unei măsuri unilaterale abuzive, desființată ulterior de instanța de judecată, acordarea daunelor morale nu poate interveni automat,ci trebuie să își găsească un suport probator, potrivit art.1169 Cod civil.
Deși în această materie nu este exclusă o anumită doză de apreciere a judecătorului, acesta va avea întotdeauna în vedere consecințele negative suferite de salariat în plan fizic și psihic, măsura în care i-a fost afectată situația familială, profesională și socială.
Raportat la situația concretă a reclamanților, instanța a apreciat că aceasta trebuie abordată în mod diferențiat, consecințele încetării contractelor individuale de muncă survenite la data de 01.09.204, nefiind aceleași pentru toți.
Astfel, potrivit susținerilor reclamanților, G, -, G, -, -, HG, -, -, susțineri ce nu au fost combătute de către pârât prin probe contrarii, niciunul dintre acești reclamanți nu a mai fost angajat ulterior într-o funcție similară, în cadrul vreunei instituții teatrale constănțene.
În privința acestor reclamanți, s-a reținut că prin concedierea abuzivă implicațiile în plan profesional au fost covârșitoare, cu repercusiuni sigure asupra situației familiale și sociale și cu o puternică influență asupra demnității și a respectului de sine. Totodată, durata îndelungată a litigiilor ce s-au purtat între părți, în condițiile în care autoritatea locală nu a făcut nici un demers pentru ca reclamanții să își poată continua activitatea în domeniu, hotărârea irevocabilă nefiind urmată de nici o măsură corespunzătoare de punere a ei în aplicare, a fost de natură a cauza reclamanților o stare de tensiune și disconfort psihic ce justifică acordarea daunelor morale.
Pentru aceste considerente, ținând seama de importanța valorilor lezate și de intensitatea la care reclamanții menționați au perceput consecințele acestei vătămări, instanța a apreciat că suma de 10.000 euro, pretinsă prin acțiune, constituie o justă și echitabilă despăgubire pentru prejudiciul moral suferit.
Referitor la reclamanții - și s-a reținut că aceștia și-au continuat o perioadă activitatea în cadrul Național C, unde au activat de la data desființării și până în anul 2007.Prin urmare, toate consecințele concedierii se raportează în cazul acestor doi reclamanți la o perioadă de timp mai redusă comparativ cu restul reclamanților menționați anterior, ceea ce justifică și acordarea unor despăgubiri bănești într-un cuantum mai redus.
Drept urmare, cererea formulată de acești reclamanți a fost admisă în parte, pârâtul fiind obligat la plata unor despăgubiri în cuantum de 7.000 euro, în echivalentul în lei de la data plății.
Cu referire la reclamanții, G, (), din evidențele depuse la dosar de către pârât rezultă că acești reclamanți sunt în prezent angajați ai de Stat C, calitate pe care au obținut-o în anul 2007.Această împrejurare nu exclude suferința morală ce a însoțit măsura concedierii dispusă în anul 2004, însă disconfortul produs de această măsură a fost întrucâtva reparat prin reangajarea reclamanților în cadrul unei noi instituții de cultură, ca o recunoaștere a calităților lor profesionale.
Pentru aceste motive, cererea acestor reclamanți a fost admisă în parte, instanța apreciind că față de măsura în care le-a fost afectată viața familială, profesională și socială, suma de 5.000 euro reprezintă o reparație îndestulătoare.
În ceea ce îi privește pe Reclamanții -, prima instanță a reținut că aceștia, deși concediați de la Teatrul, nu au înregistrat niciun fel de sincopă în activitatea profesională, continuându-și activitatea la Teatrul Național C, de la data de 05.10.2004 și ulterior la Teatrul Național C, unde primii doi activează și în prezent. Ceilalți doi reclamanți și-au încetat raporturile de muncă urmare a propriei manifestări de voință, respectiv reclamanta prin pensionare, iar reclamantul, prin demisie.
Față de situația concretă a acestor reclamanți, instanța a apreciat că măsura concedierii a presupus în cazul lor doar o schimbare a locului de muncă, fără influențe asupra pregătirii profesionale și a parcursului firesc al carierei, astfel încât nu se poate reține existența vreunui prejudiciu moral care să se impună a fi reparat.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs:
1) reclamanții Sindicatul Unic C, în numele membrilor săi, G, G, -, G, -, -, HG, -, și Sindicatul Independent al salariaților din Teatrul, în numele membrilor săi -, -, (),;
2) pârâtul Județul C prin Președintele Consiliului Județean.
1) Reclamanții au criticat hotărârea atacată sub următoarele aspecte:
Admițând în parte cererea formulată de către reclamanți, Tribunalul a respins pretențiile unora din reclamanți - -, și, motivat de faptul că " aceștia deși concediați de la Teatrul, nu au înregistat nici un fel de sincopă în activitatea profesională continuându-și activitatea la Teatrul Național C de la 5.10.2004 și ulterior la Teatrul Național C ( este vorba de o eroare - la Teatrul de Stat C, în mod corect) unde primii doi activează și azi. Ceilalți doi reclamanți și-au încetat raporturile de muncă urmare propriei manifestări de voință, respectiv reclamanta prin pensionare, iar reclamantul, prin demisie."
Sigur că, dacă se are în vedere ca unic criteriu de acordare a daunelor morale " întreruperea parcursului firesc al carierei profesionale" se poate împărtăși punctul de vedere al instanței de fond. Dacă însă nu se ignoră faptul că și contractele de muncă ale acestora au încetat nelegal, ei fiind reangajați ca urmare a concursurilor la care au participat pe posturile scoase la concurs de noua entitate - Teatrul Național C - că încetarea abuzivă a contractului este de natură prin ea însăși să producă o suferință psihică neîndoielnică, că aceștia se aflau la deplina maturitate profesională ( astfel se explică și faptul că aceștia au câștigat concursurile de ocupare a posturilor scoase la concurs) fiind obligați să susțină un concurs pentru ocuparea unui post, că între momentul încetării contractului de muncă și până la câștigarea concursului demnitatea și respectul față de sine au fost afectate și în ce-i privește pe ei, cum, de altfel și familiile lor, sunt îndreptățiți la acordarea unor daune morale, chiar dacă nu în cuantumul celor care au "rămas pe drumuri" de la încetarea contractelor - 2004 - și până în prezent. De altfel, chiar instanța de fond arată - în ce-i privește pe cei care s-au angajat la Teatrul de Stat în anul 2007, că împrejurarea reangajării nu exclude suferința morală ce a însoțit măsura concedierii dispusă în anul 2004 " f 7 al.1. Apreciază că acordarea unor daune morale de câte 3.000 euro fiecăruia este de natură să repare prejudiciul creat.
În ce-i privește pe, G, (), cărora li s-au acordat daune morale în sumă de câte 5.000 euro, motivat de faptul că aceștia au ocupat, prin concurs, în anul 2007, posturi similare celor din care au fost concediați, astfel încât disconfortul produs de această măsură a fost întrucâtva reparat prin reangajare, s consideră, prin referire la alți doi angajați - - și - cărora li s-au acordat daune morale în cuantum de câte 7.000 euro, că se impune acordarea aceleiași sume. eadem ratio eadem esse solutio. Dacă instanța de fond a avut în vedere timpul scurs de la concediere până la angajare, atunci primii sunt la fel de îndreptățiți să primească suma de 7.000 euro pentru că aceștia nu au muncit 3 ani de la concediere și până la reangajare, în timp ce a doua categorie - și - au lucrat din 2004 și până în 2007. din perspectiva acestui criteriu s-ar spune că mai îndreptățiți să primească câte 7.000 euro sunt primii și nu ultimii.
2)Critica hotărârii prin motivele de recurs formulate de către pârât vizează următoarele:
Pentru a admite pretențiile intimaților, instanța de fond trebuia să stabilească dacă sunt întrunite cumulativ cele patru condiții pentru a putea fi angajată răspunderea civilă și anume, trebuia analizat în raport de întregul material probator administrat, dacă sunt îndeplinite condițiile: fapta ilicită, prejudiciu, legătura de cauzalitate dintre acestea și culpă.
Astfel, obligarea angajatorului la plata daunelor morale a fost reglementată expres prin Legea nr. 237/2007 privind modificarea al.1 al art. 269 Codul muncii. Pentru a fi angajată răspunderea patrimonială pentru daune morale, este necesar să se dovedească așa cum s-a arătat fapta ilicită a angajatorului, prejudiciul, legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciu și culpă.
Așadar, numai în această situație în care se dovedește întrunirea cumulativă a acestor condiții, ar putea fi admise daunele pretinse de reclamanți.
În sensul arătat, noțiunea de daune morale sau prejudiciu sugerează o lezare adusă raporturilor extrapatrimoniale, neeconomice ale persoanei, provenind din atingerea adusă acelor valori sau atribute ale individului care îi definesc personalitate. Dintre aceste valori, au fost reținute printre altele, integritatea corporală, sentimentele de afecțiune, cinstea, demnitatea, onoarea, prestigiul profesional și alte valori similare.
Date fiind considerentele expuse, instanța de fond trebuia să aibă în vedere la pronunțarea soluției o serie de criterii cum ar fi consecințele negative suferite de cel în cauză pe un plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situația familială, profesională și socială.
Pentru ca instanța de fond să poată aplica aceste criterii, este imperios necesar, ca cel care pretinde daunele morale să producă un minimum de argumente și indicii din care să rezulte în ce măsură drepturile personale nepatrimoniale, ocrotite prin Constituție i-au fost afectate.
Intimații ar fi trebuit să dovedească și să arate care anume sunt drepturile care le-au fost încălcate, în ce constă lezarea acestora și să facă probe în dovedirea acestora.
Mai mult decât atât, o parte din intimați au fost și sunt în continuare angajați în instituțiile de cultură constănțene din subordinea Consiliului Județean C, astfel că nu se poate reține că aceștia au fost prejudiciați în vreun fel.
Înalta Curte de Casație și Justiție prin sentința civilă nr. 665/2005 a statuat faptul că " pentru acordarea daunelor morale, este totuși nevoie de existența unor elemente probatorii adecvate care să permită găsirea unor criterii de evaluare a întinderii acestora, nefiind suficientă libera apreciere a instanței. Simplul fapt al anulării actului administrativ nu este de natură a duce la concluzia producerii de vătămări psihice iar în cazul în care acestea s-au produs ele diferă în funcție de elementele ce țin de statutul personal și moral al fiecărei persoane vătămate în drepturi."
În cauza ce face obiectul recursului, se observă că instanța de fond nu a ținut cont de niciuna din aspectele sesizate de către atât în speța de mai sus, cât și în alte spețe identice, în sensul că, pe de o parte nu a ținut cont de faptul că reclamanții nu au creat acele minime elemente probatorii funcție de care să se poată identifica prejudiciul, ci a stabilit aleatoriu o sumă fixă, egală pentru aceștia, fără diferențieri funcție de structura morală a fiecărui individ și de impactul pe care efectul concedierii l-a avut asupra lor.
În plus, instanța reține ca prezumție a vătămării, faptul că reclamanții au trecut printr-un proces îndelungat, proces determinat de desființarea deciziilor de desfacere a contractelor de muncă.
Or, în nici un caz acest aspect nu poate fi considerat un element funcție de care să se poată aprecia vătămarea, în condițiile în care nimeni nu poate să-și invoce propria culpă. Altfel spus, intimații reclamanți au avut posibilitatea solicitării daunelor morale ca urmare a desfacerii deodată cu promovarea acțiunii în anulare a acestor decizii. Aceștia aveau reprezentarea suferințelor lor psihice eventuale, încă de la momentul introducerii acțiunii, presupusa vătămare producându-se la momentul desfacerii.
Pe de altă parte, faptul că instanța reține, că fapta ilicită, în prezenta cauză o constituie desfacerea abuzivă a contractelor de muncă a reclamanților, automat prejudiciul moral s-a consumat la momentul disponibilizării acestora (01.09.2004). Ori, de la momentul disponibilizării și până la momentul introducerii prezentei acțiuni au trecut mai mult de 3 ani, motiv pentru care apreciază că a intervenit sancțiunea respingerii acțiunii ca prescrisă.
În referire la lipsa calității procesuale pasive a recurentului pârât, consideră că în mod greșit instanța a respins această excepție în condițiile în care decizia de concediere nu a fost emisă de Județul Cum nu această persoană a produs presupusa faptă ilicită cauzatoare de eventuale prejudicii, respectiv disponibilizarea, apreciază prezenta acțiune ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Analizând sentința recurată din prisma criticilor formulate Curtea a respins recursurile ca nefondate pentru următoarele considerente:
Cu privire la recursul pârâtului:
Potrivit art. 137 al.1 Cod pr. civilă Curtea va analiza cu prioritate excepțiile de procedură și de fond care fac de prisos, cercetarea în fond a pricinii.
În mod corect prima instanță a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Județului
Calitatea procesuală pasivă a pârâtului în daunele morale derivă nu din calitatea sa de fost angajator al reclamanților, ci izvorăște din calitatea sa de succesor universal al instituției teatrale desființate.
Angajatorul Teatrul Național a fost desființat prin Hotărârea nr. 130/2007 a Consiliului Județean C, întreg patrimoniul fiind preluat de Județul C, ca persoană juridică de drept public.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune, în mod corect prima instanță a apreciat că reclamanții au formulat cererea în termen legal.
Ceea ce este esențial pentru soluționarea acestei excepții este stabilirea momentului de la care începe să curgă prescripția dreptului la acțiune pentru daunele morale.
Reclamanții pretind a fi despăgubiți pentru prejudiciul încercat ca urmare a imposibilității reintegrării din cauza desființării ilegale a instituției la care au fost angajați.
Potrivit art. 8 din Decretul nr. 167/1958:" prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea".
În cauză, reclamanții au luat la cunoștință de prejudiciu la momentul la care prin sentința civilă nr. 556/13.05.2008 a Tribunalului Constanța, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 857/18.12.2008 a Curții de Apel Constanța, s-a reținut imposibilitatea reintegrării reclamanților în posturile anterior ocupate, din cauza desființării instituției la care au fost angajați.
În conformitate cu prevederile art. 283 al.1 lit.e) din Codul muncii cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor despăgubiri către salariat.
Raportat la data înregistrării cererii la Tribunalul Constanța, respectiv 2.01.2009, reclamanții au respectat termenul de prescripție prevăzut de lege.
Cu privire la fondul cauzei:
Prima instanța a analizat dacă sunt îndeplinite condițiile angajării răspunderii civile a angajatorului, arătând în ce a constat fapta ilicită, culpa, legătura de cauzalitate dintre prejudiciu și fapta ilicită și a analizat în detaliu întinderea prejudiciului moral pentru fiecare dintre reclamanți.
În speță s-a administrat proba cu înscrisuri care au probat cu suficiență fapta ilicită, vinovăția, prejudiciul și raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu.
Desființarea nelegală a instituțiilor teatrale, încetarea nelegală a contractelor individuale de muncă, imposibilitatea reintegrării, au provocat reclamanților un prejudiciu moral atât pe plan social, familial, cât și profesional prin pierderea sentimentului de utilitate în societate, pierderea unui venit salarial cert pentru întreținerea familiei, întreruperea carierei profesionale, imposibilitatea pentru mai mulți dintre reclamanți de a se reangaja, piața munci în domeniul în care aceștia s-au specializat fiind săracă în oraș, în condițiile în care cele două teatre desființate erau singurele din peisajul cultural constănțean.
Cu privire la recursul reclamanților:
Prima instanță a făcut o apreciere corectă a cuantumului prejudiciului moral suferit de reclamanți, raportat la perioada de timp în care cariera profesională a acestora a fost întreruptă.
Raportat la situația concretă a fiecărui reclamant, instanța de fond a acordat despăgubiri morale în cuantum diferit, în funcție de impactul pe care l-a avut concedierea abuzivă și imposibilitatea reintegrării.
Astfel, în ceea ce îi privește pe reclamanții -, și, în mod corect prima instanță a respins acțiunea ca nefondată având în vedere faptul că aceștia și-au continuat activitatea profesională la Teatrul național C de la data de 5.10.2004 și ulterior la Teatrul Național C unde primii doi muncesc și în prezent. Ceilalți doi reclamanți și-au încetat raporturile de muncă în urma a propriei manifestări de voință, respectiv reclamanta prin pensionare, iar reclamantul prin demisie.
Referitor la ceilalți reclamanți, o parte din aceștia și-au continuat activitatea în cadrul național C până în anul 2007, iar cealaltă parte au fost angajați începând cu anul 2007 la Teatrul de Stat C, ceea ce a justificat acordarea despăgubirilor bănești într-un cuantum mai redus.
Pentru considerentele arătate mai sus, potrivit art. 312 Cod pr. civilă Curtea a respins recursurile ca nefondate și a menținut sentința recurată la legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile civile declarate de recurenții reclamanți intimați Sindicatul Unic C, în numele membrilor săi, G, G, -, G, -, -, HG, -, și Sindicatul Independent al salariaților din Teatrul, în numele membrilor săi -, -, (), -, toți cu domiciliul procesual ales la Cabinet de Avocatură din C,-, județul C și de recurentul pârât intimat Județul C prin Președintele Consiliului Județean, cu sediul în-, județul C, împotriva sentinței civile nr. 747 din 16.06.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul civil nr-, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 ianuarie 2010.
Președinte, Judecători,
- - - -
- -
Grefier,
- -
Jud.fond:;
Red.dec.Jud.-/29.01.2010
Tehnored.gref./2ex/01.02.2010
Președinte:Mariana BădulescuJudecători:Mariana Bădulescu, Jelena Zalman, Maria Apostol
