Drepturi salariale (banesti). Decizia 15/2010. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE,
LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 15/CM
Ședința publică din 12 Ianuarie 2010
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE: Mariana Bădulescu
JUDECĂTOR 2: Jelena Zalman
JUDECĂTOR 3: Maria Apostol
Grefier - -
Pe rol judecarea recursurilor civile declarate de recurenții - pârâți: MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în B, sector 5,-, MINISTERUL JUSTIȚIEI, cu sediul în B, sector 5,-, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PRIN,cu sediul în T,- bis, împotriva sentinței civile nr.2393/19.12.2007 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimații - reclamanți:, G, cu domiciliile procesuale alese la Judecătoria Tulcea --, județul T și intimații - pârâți CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, cu sediul în B, sector 5, nr.1-3, CURTEA DE APEL CONSTANȚA, cu sediul în C,-, TRIBUNALUL TULCEA, cu sediul în T,-, având ca obiect drepturi bănești - diferențe salariale.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită în conformitate cu dispozițiile art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.
În referatul oral asupra cauzei grefierul de ședință învederează că ambele recursuri sunt declarate în termen, motivate și scutite de plata taxei judiciare de timbru.
După referatul grefierului de ședință;
Instanța, având în vedere că nu sunt motive de amânare, constată cauza în stare de judecată și luând act că prin cererea declarativă de recurs s-a solicitat judecata în lipsă, rămâne în pronunțare asupra soluției în recurs.
CURTEA
Cu privire la recursurile civile de față, Curtea reține următoarele:
Reclamanții, G, au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL CONSTANȚA, Tribunalul Tulcea, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și Ministerul Economiei și Finanțelor pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților la plata diferențelor salariale rezultate din aplicarea majorărilor salariale de 5% începând cu 1 ianuarie 2007 în raport cu luna decembrie 2006, de 2% începând cu 1 aprilie 2007 în raport cu luna martie 2007 și de 11% începând cu 1 octombrie 2007 în raport de luna septembrie 2007, majorări care au fost acordate prin art.1, 2, 3 și 4 din OG nr.10/31.01.2007, tuturor demnitarilor aleși sau numiți, judecătorilor Procurorului General al României și adjuncților săi, judecătorilor Curții Constituțional, tuturor funcționarilor publici, tuturor salariaților contractuali și întregului personal auxiliar din cadrul instanțelor și parchetelor din România.
Totodată, s-a solicitat ca pârâții să fie obligați la plata reactualizării cu rata inflației a sumelor solicitate, plata în continuare a salariilor majorate conform celor trei creșteri salariale succesive și obligarea pârâtei Curtea de APEL CONSTANȚA să opereze în carnetul de muncă modificările salariale ce vor rezulta în urma pronunțării hotărârii în prezenta cauză.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că, la data de 31 ianuarie 2007 Guvernul României a emis un număr de trei Ordonanțe simple prin care a dispus majorarea salariului (începând cu 1 ianuarie 2007) tuturor demnitarilor, funcționarilor publici și salariaților contractuali ai statului cu excepția magistraților, judecătorilor de la curțile de apel, tribunale și judecătorii și a procurorilor de pe lângă instanțele aferente.
Singurii magistrați care au primit majorările salariale (asemenea tuturor celorlalți lucrători ai statului) de la 1 ianuarie 2007 sunt judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție, Procurorul General al României și adjuncților săi și judecătorilor Curții Constituționale iar temeiul acestor majorări pentru personalul mai sus menționat îl constituie art.1 din OG 10 care face trimitere la anexele II și III din Legea 154/1998.
Prin OG nr.16/31 ianuarie 2007, Guvernul a dispus și majorarea drepturilor bănești, a personalului din Ministerul Afacerilor Externe cu începere de la 1 ianuarie 2007, data de la care, prin OG 27, s-au majorat și salariile controlorilor financiari din cadrul Curții de Conturi, cu aceleași procente și în aceleași transe cu personalul menționat mai sus.
Prin aceste dispoziții s-a creat o discriminare în domeniul salarizării pentru judecătorii, asistenții judiciari și procurorii de la Judecătorii, Tribunale și Curți de apel, fiind încălcate atât dispozițiile constituționale, cât și dispozițiile Codului Muncii și ale OG nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.
Excluderea acestor categorii profesionale de la acordarea majorărilor salariale față de celelalte categorii de personal din cadrul autorității judecătorești, precum și a celorlalte categorii de lucrători, nu poate constitui un scop legitim, fiind încălcat principiul egalității de tratament, caracterul discriminatoriu al dispozițiilor enunțate fiind evident.
Ministerul Justiției a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii arătând că reglementarea prin lege sau alt act normativ a unor drepturi în favoarea unor persoane excede cadrului legal stabilit prin nr.OG137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare.
Menționează că actele normative la care fac referire reclamanții, respectiv Ordonanțele nr. 10, 16 și 27 din 31.10.2007 și Legea nr. 232/6.07.2007 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 unor categorii de personal salarizat din cadrul sistemului bugetar nu sunt incidente în cauză, deoarece se referă la ale categorii socio - profesionale.
Pe de altă parte, prevederea unor drepturi în beneficiul unei categorii profesionale salarizate de la bugetul de stat și neprevederea sau, dimpotrivă, prevederea însă într-un alt cuantum, în beneficiul unei categorii profesionale bugetare, este o opțiune a legiuitorului și nu reprezintă un tratament preferențiat ce urmează a fi sancționat, câtă vreme sunt în discuție situații obiective, diferite, particulare.
Prin sentința civilă nr. 2393/19.12.2007, Tribunalul Tulceaa admis acțiunea reclamanților, G, și au fost obligați pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL CONSTANȚA și Tribunalul Tulcea, în solidar, la plata către reclamanți a despăgubirilor echivalente cu diferențele salariale rezultate din aplicarea în favoarea fiecărui reclamant a majorărilor salariale de 5% începând cu 1 ianuarie 2007 în raport cu luna decembrie 2006; de 2 % începând cu 1 aprilie 2007 în raport cu luna martie 2007 și de 11% începând cu 1 octombrie 2007 în raport cu luna septembrie 2007, sume ce se vor actualiza cu indicele de inflație începând cu 1 februarie 2007 și până la data plății efective.
Au fost obligați pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL CONSTANȚA și Tribunalul Tulcea in solidar, la plata în continuare către reclamanți a despăgubirilor mai sus precizate până la data încetării stării de discriminare.
A fost obligată pârâta Curtea de APEL CONSTANȚA să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților cu privire la despăgubirile salariale acordate prin prezenta hotărâre.
A fost obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce sumele necesare efectuării plăților la care au fost obligați pârâții prin prezenta hotărâre.
A fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, ca nefondată.
Pentru a dispune astfel, prima instanța a reținut următoarele aspecte:
Reclamanții fac parte din categoria personalului din unitățile din justiție (unități bugetare, care sunt finanțate de la bugetul de stat) raporturile juridice de muncă fiind guvernate de Codul muncii, conform dispozițiilor art.1 și art.295 alin.2 din acest cod.
Printr-o serie de acte normative (de exemplu: OG nr.10/2007; OG nr.11/2007; OG nr.16/2007; OG nr.27/2007; Legea nr.232/2007; OG nr.8/2007; OG nr.20/2007; OG nr.23/2007), personalul din sistemul bugetar a beneficiat, ca în fiecare an, de majorări salariale pentru anul 2007, sub forma adaosurilor salariale constând în indexarea salariilor sau îndemnizațiilor.
Aceste majorări au fost aplicate discriminatoriu sub aspectul categoriei socio-profesionale.
Principiul egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă. Deci, toate persoanele care se află în aceeași situație (a depunerii unei activități în muncă și a erodării salariului datorită creșterii indicelui prețurilor de consum și a inflației), trebuie să li se recunoască, pentru unul și același element faptic generator de drept salarial, același element salarial: indexările salariale anuale.
Nu există nicio justificare obiectivă și rezonabilă pentru excluderea unei categorii socio-profesionale de la beneficiul indexării salariale, deoarece criteriul acordării indexărilor pe anul 2007 este unul și același: creșterea indicelui prețurilor de consum și a inflației în anul 2007 față de anul 2006.
S-a constatat astfel, ca în cauza este vorba de o discriminare în sensul art.2 alin.1-3, art.6 din OUG nr.137/2000.
Prin art.2 al.1 OG nr.137/2000 se arată că prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială etc. care are ca scop sau efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ori a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural, sau în orice alte domenii ale vieții publice.
La alin. 3 din art.2 al aceluiași act normativ se arată că sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin.1, față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.
Ori, criteriul după care s-a făcut distincția, în speța dedusă judecății, este categoria socio-profesională, criteriu de diferențiere injust a personalului din unitățile bugetare, fiind absurd și de neconceput a se accepta ideea că această creștere a prețurilor de consum și inflația nu ar afecta toate salariile și puterea acestora de cumpărare.
Instanța de fond a mai reținut incidenta disp. art. art.6 alin.2 din Codul muncii dar și a disp. art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului care prevede faptul că este garantat dreptul tuturor oamenilor, fără nici o discriminare, la un salariu egal pentru muncă egală, iar plata salariilor bugetare se face în aceeași monedă.
Pentru aceste considerente s-a constatat ca cererea privind obligarea pârâților la plata sumelor echivalente cu diferențele salariale rezultate din aplicarea majorărilor salariale de 5%, 2% și 11% în cursul anului 2007 este întemeiată.
S-a apreciat ca întemeiata și cererea referitoare la actualizarea prejudiciului suferit conform indicelui de inflație, ținând cont și de prevederile art.1082 din Codul civil și art.161 alin.4 din Codul muncii.
În ce privește calitatea procesuala pasiva a Ministerului d e Finanțe, instanța de fond a făcut trimitere la art.19 din legea nr.500/2002, privind finanțele publice, din care rezulta ca acest minister, coordonează acțiuni care sunt în responsabilitatea Guvernului, cu privire la sistemul bugetar: pregătirea proiectelor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție. De asemenea, răspunderea Ministerului Economiei și Finanțelor rezultă și din prevederile art.3 din HG nr.208/2005 și ale art.3 din HG nr.386/2007.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs recurenții pârâți Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Recurentul Ministerul Justiției a formulat următoarele critici:
- Un prim motiv de recurs este cel prevăzut de art.304 pct.4 Cod procedură civilă, conform căruia se poate cere casarea unei hotărâri în situația în care instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești.
În aceste condiții, hotărârea pronunțată de către instanță nu reprezintă altceva decât o legiferare a unui drept pe care legiuitorul a înțeles să nu îl mai acorde pentru anul 2007.
- Un alt motiv de recurs este cel prevăzut la pct.9 al art.304 din Codul d e procedură civilă, potrivit căruia hotărârea este lipsită de temei legal și a fost dată cu aplicarea greșită a legii.
Potrivit nr.OG137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, indicată între altele de reclamanți ca și temei pentru pretențiile afirmate, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea, recunoașterea, folosinței sau exercitării, în condițiile de egalitate a drepturilor omului și libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.
Modul de stabilire prin lege a unor drepturi în favoarea unor categorii profesionale în mod diferit de alte categorii ori nereglementarea de legiuitor a anumitor aspecte care țin de statutul profesional al unei categorii este o problemă ce poate fi apreciată din punctul de vedere al discriminării, depășind cadrul legal reglementat prin nr.OG137/2000.
Solicită de asemenea a se aprecia că nu poate fi reținută discriminarea intimaților în raport cu alte categorii profesionale, întrucât nu se află într-o situație similară sau comparabilă cu a acestora. Chiar dacă aceste categorii aparțin de sectorul bugetar, fiecare se bucură de un statut aparte, reglementat de legi de salarizare diferite și având legi proprii de salarizare, astfel cum au fost adoptate de către legiuitor, astfel că este exclusă ideea unei situații similare sau comparabil, iar aplicarea unui tratament nediscriminatoriu nu înseamnă uniformizarea în materie salarială.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.304 pct.4 și 9 din Codul d e procedură civilă.
2. Recursul Ministerului Economiei și Finanțelor a vizat în esență critici întemeiate pe dispozițiile art.16, 19, 20, 28, 34 și 35 din Legea nr.500/2002.
Conform dispozițiilor din actul normativ citat, elaborarea bugetului oricărei autorități sau instituții publice, inclusiv a bugetului general consolidat, reprezintă un complet de activități proprii sau în colaborare, care în final sunt supuse cenzurii Parlamentului.
În ce privește bugetul Ministerului Justiției, unde va trebui să se regăsească suma, este de observat că proiectul acestuia este elaborat de ordonatorul principal de credite așa cum este nominalizat în art.20 din lege.
Ministerul Economiei și Finanțelor este depozitarul informației generale asupra veniturilor țării și în baza acestei informații discută cu Ministerul Justiției conform cadrului legal instituit, decizia finală asupra cuantumului cheltuielii bugetare aparținând Guvernului și în ultimă instanță Parlamentului.
Analizând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, Curtea a admis recursurile formulate pentru următoarele considerente:
Cu privire la recursul declarat de Ministerul Justiției:
Prin cererea formulată reclamanții în calitate de judecători au arătat că sunt discriminați comparativ cu personalul din sectorul bugetar cărora li s-a acordat majorările salariale prevăzute de nr.OG10/2007, nr.OG16/2007 și nr.OG27/2007, în timp ce judecătorii au fost exceptați de la aceste creșteri salariale.
Prin nr.OG10/2007 s-au acordat majorări salariale în anul 2007 personalului bugetar salarizat potrivit nr.OUG24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalului salarizat potrivit anexelor nr.II și III la Legea nr.154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoanele care ocupă funcții de demnitate publică.
OG nr.16/2007 privește creșterile salariale ce s-au acordat în anul 2007 personalului salarizat potrivit Legii nr.495/2004 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din administrația centrală a Ministerului Afacerilor Externe și de la misiunile diplomatice, oficiile consulare și instituțiile culturale românești din străinătate.
OG nr.27/2007 privește creșterile salariale ce s-au acordat în anul 2007 controlorilor financiari din cadrul Curții de Conturi, salarizați potrivit nr.OUG160/2000.
În raport cu aceste categorii profesionale cărora li s-a acordat majorările salariale, nu poate fi reținută discriminarea întrucât reclamanții nu se află într-o situație similară sau comparabilă cu a acestora, chiar dacă aceste categorii aparțin de sectorul bugetar și plata salariilor se face de la bugetul de stat.
Art.16 alin.1 din Constituție vizează egalitatea în drepturi între cetățeni, în ceea ce privește recunoașterea în favoarea acestora a unor drepturi și libertăți fundamentale nu și identitate de tratament juridic în privința unor drepturi în considerarea unei situații speciale.
Principiul egalității în fața legii consacrat de art.16 alin.1 din Constituție nu înseamnă o uniformitate, așa încât dacă la situații egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situații diferite tratamentul nu poate fi decât diferit.
Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, referitoare la principiul egalității în fața legii și a nediscriminării este constantă și recunoaște că principiul egalității nu este sinonim cu uniformitatea și că situațiile diferite impun un tratament juridic diferit, recunoscându-se dreptul la diferențiere.
S-a mai reținut de asemenea, că beneficiul unor drepturi salariale suplimentare, nu constituie un drept constituțional fundamental și în consecință, legiuitorul este în drept să le acorde, să le modifice ori să înceteze acordarea lor, precum și să stabilească perioada în care le acordă.
În cauză nu au fost încălcate normele internaționale invocate de reclamanți, întrucât reclamanții nu se află într-o situație identică sau comparabilă cu celelalte categorii profesionale cărora li s-a aplicat creșterile salariale.
În mod greșit se face trimitere la salarizarea judecătorilor de la în sensul că aceștia ar fi beneficiat de creșteri salariale în anul 2007 bazându-se pe faptul că nr.OG10/2007 face referire la anexele II și III din Legea nr.154/1998, întrucât prin art.41 lit.c din nr.OUG27/2007 au fost abrogate expres dispozițiile privind salarizarea magistraților de la instanța supremă cuprinse în Legea nr.154/1998.
Totodată, prin deciziile nr. 818, 819, 829/2008 ale Curții Constituționale pronunțate la data de 03.07.2008, s- admis excepția de neconstituționalitate a prevederilor art.1, art.2 alin.3 și art.27 alin.1 din nr.OG137/2000, pretinse a fi incidente în cauză, apreciindu-se că aceste dispoziții sunt neconstituționale în măsura în care din ele se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme corecte pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în acte normative neavute în vedere de legiuitor la adoptarea actelor normative considerate discriminatorii.
În considerentele acestei decizii s-a reținut că un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței prin care se conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor consacrat în art.1 alin.4 din Constituție, precum și prevederile art.61 alin.4 în conformitate cu care Parlamentul este unica putere legiuitoare a țării.
Aceste decizii sunt obligatorii pentru instanțe, astfel cum se prevede prin dispozițiile art.11 alin.3 din Legea nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale.
Pentru considerentele arătate mai sus, potrivit art.312 cod procedură civilă, Curtea apreciază că recursul declarat de Ministerul Justiției este întemeiat.
În ce privește recursul declarat de Ministerul Finanțelor se rețin următoarele aspecte:
Chiar daca Ministerul Economiei și Finanțelor nu are calitate de angajator al reclamanților, acesta are calitate procesuala pasiva în cauza deoarece în baza art. 19 din legea 500/2002 acesta coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului, cu privire la sistemul bugetar prin pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
Potrivit dispozițiilor art. 20 din Legea 500/2002 privind finanțele publice Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Justiției sunt ordonatori principali de credite și în aceasta calitate, întocmesc proiectul de venituri și cheltuieli la nivelul instituției.
De asemenea, Ministerul Justiției ca ordonator principal de credite, este responsabil de prevederea în bugetul anual de stat a tuturor cheltuielilor necesare, el fiind de asemenea cel care, în cazul unor rectificări bugetare, face propunerile corespunzătoare.
Chiar dacă Ministerul Justiției elaborează proiectul de buget potrivit art. 132 din Legea 304/2004 și propune rectificările bugetare, acesta le înaintează tot Ministerului Economiei și Finanțelor pentru a le include în legea de rectificare a bugetului de stat.
Prin urmare, calitatea procesuala pasiva a acestui pârât este conferita de rolul pe care acesta îl are în întocmirea proiectului de buget fiind de la sine înțeles ca in lipsa cuprinderii sumelor propuse de pârâtul Ministerul Justiției în legea de rectificare a bugetului întocmită de Ministerul Economiei și Finanțelor, cel dintâi este în imposibilitate de a pune în executare sumele cuprinse în titlu.
Cu toate ca sunt respinse criticile referitoare la calitatea procesuala pasiva a acestui parat, Curtea va admite și acest recurs, întrucât justificarea temeiniciei pretențiilor față de intimatul Ministerul Economiei și Finanțelor trebuie privită în strânsă legătură cu modalitatea de soluționare a cererii, în raport de pârâtul principal. Și cum acțiunea față de angajator urmează a fi respinsă ca nefondată, nu se mai justifică menținerea admiterii cererii față de Ministerul Economiei și Finanțelor a cărei poziție procesuală este justificată în lumina dispozițiilor art. 35 și 36 din Legea nr.500/2002.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 cod procedură civilă vor fi admise recursurile formulate și modificata în parte sentința recurată, în sensul respingerii acțiunii ca nefondata, menținând restul dispozițiilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de recurenții - pârâți: MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în B, sector 5,-, MINISTERUL JUSTIȚIEI, cu sediul în B, sector 5,-, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PRIN,cu sediul în T,- bis, județul T împotriva sentinței civile nr.2393/19.12.2007 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimații - reclamanți:, G, cu domiciliile procesuale alese la Judecătoria Tulcea --, județul T și intimații - pârâți CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, cu sediul în B, sector 5, nr.1-3, CURTEA DE APEL CONSTANȚA, cu sediul în C,-, TRIBUNALUL TULCEA, cu sediul în T,-, județul
Modifică în tot sentința recurată în sensul că respinge acțiunea ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 12 ianuarie 2010.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Jud.fond - /
Tehnored.dec.Jud.-/19.01.2010
Tehnored.disp.gref.RD/4ex./29.01.2010
Președinte:Mariana BădulescuJudecători:Mariana Bădulescu, Jelena Zalman, Maria Apostol
