Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 14/2010. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE,
LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 14/CM
Ședința publică din 12 Ianuarie 2010
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE: Mariana Bădulescu
JUDECĂTOR 2: Jelena Zalman
JUDECĂTOR 3: Maria Apostol
Grefier - -
S-au luat în examinare recursurile civile formulate de recurenții pârâți:
- MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin mandatarul său ales DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE T, cu sediul în municipiul T,- Bis, județul T și
- PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE B, cu sediul în-, sector 5, împotriva sentinței civile nr. 2282/7.12.2007 pronunțată de Tribunalul Tulcea, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți, -, G, -, -, toți cu domiciliul ales la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea,-, județul T și intimații pârâți PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CONSTANȚA, cu sediul în-, județul C, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL TULCEA, cu sediul în-, județul T, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII B, cu sediul în nr. 1-3, având ca obiect drepturi bănești - diferențe salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiilor art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.
În referatul oral asupra cauzei grefierul de ședință învederează că ambele recursuri sunt declarate în termen, motivate și scutite de plata taxei judiciare de timbru.
După referatul grefierului de ședință;
Instanța, având în vedere că nu sunt motive de amânare, constată cauza în stare de judecată și luând act că prin cererile de recurs s-a solicitat judecata în lipsa părților, conform art. 242 pct. 2 Cod proc. civilă, rămâne în pronunțare asupra recursurilor.
CURTEA
Curtea, cu privire la recursurile civile de față;
Ministerul Economiei și Finanțelor prin Tad eclarat recurs la data de 03.03.2008, împotriva sentinței civile nr.2282/07.12.2007 pronunțate de Tribunalul Tulcea, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Împotriva aceleași sentințe, a declarat recurs și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție.
În fapt:
Prin cererea adresată Tribunalului Tulcea și înregistrată sub nr-, reclamanții -, -, G, -, - -,., -, au chemat în judecată pârâții Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CONSTANȚA, Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea și Ministerul Economiei și Finanțelor, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligate pârâtele la plata diferențelor salariale rezultate din aplicarea în favoarea reclamanților a majorărilor salariale de 5% începând cu 1 ianuarie 2007 în raport cu luna decembrie 2006, de 2% începând cu 1 aprilie 2007 în raport cu luna martie 2007 și de 11% începând cu 1 octombrie 2007 în raport de luna septembrie 2007, majorări de altfel egale cu cele acordate prin art.1, 2, 3 și 4 din OG nr.10/31.01.2007, tuturor demnitarilor aleși sau numiți, judecătorilor Procurorului General al României și adjuncților săi, judecătorilor Curții Constituțional, tuturor funcționarilor publici, tuturor salariaților contractuali și întregului personal auxiliar din cadrul instanțelor și parchetelor din România.
Au mai solicitat reclamanții ca pârâții să fie obligați la plata reactualizării cu rata inflației a sumelor solicitate, plata în continuare a salariilor majorate conform celor trei creșteri salariale succesive și obligarea pârâtei Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CONSTANȚA să opereze în carnetele de muncă modificările salariale ce vor rezulta în urma pronunțării hotărârii în prezenta cauză.
În motivare, reclamanții au arătat că, la data de 31 ianuarie 2007 Guvernul României a emis un număr de trei Ordonanțe simple prin care a dispus majorarea salariului (începând cu 1 ianuarie 2007) tuturor demnitarilor, funcționarilor publici și salariaților contractuali ai statului cu excepția magistraților, judecătorilor de la curțile de apel, tribunale și judecătorii și a procurorilor de pe lângă instanțele aferente.
S-a mai arătat că, singurii magistrați care au primit majorările salariale (asemenea tuturor celorlalți lucrători ai statului) de la 1 ianuarie 2007 sunt judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție, Procurorul General al României și adjuncților săi și judecătorilor Curții Constituționale. Temeiul acestor majorări pentru personalul mai sus menționat este prevăzut în art.1 din OG 10 care face trimitere la anexele II și III din Legea 154/1998.
S-a mai arătat că prin OG nr.16 din 31 ianuarie 2007, Guvernul a dispus și majorarea drepturilor bănești cu începere de la 1 ianuarie 2007, personalului din Ministerul Afacerilor Externe.
Tot din 31 ianuarie 2007 Guvernul a emis și OG 27 prin care majorează salariile și controlorilor financiari din cadrul Curții de Conturi, cu aceleași procente și în aceleași transe cu personalul menționat mai sus.
Menționează aceștia că, prin aceste dispoziții a fost stabilită o discriminare în domeniul salarizării judecătorilor de la judecătorii, tribunale și curți de apel, fiind încălcate atât dispozițiile constituționale, cât și dispozițiile Codului Muncii și ale OG nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.
Or, excluderea judecătorilor, asistenților judiciari și procurorilor de la judecătorii, tribunale și curți de apel și parchetele aferente de la acordarea majorărilor salariale față de celelalte categorii de personal din cadrul autorității judecătorești, precum și a celorlalte categorii de lucrători, nu poate constitui un scop legitim, fiind încălcat principiul egalității de tratament, caracterul discriminatoriu al dispozițiilor enunțate fiind evident.
La data de 20 noiembrie 2007, pârâtul Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a invocat excepția necompetenței materiale a instanței arătând că, în conformitate cu disp. art.27 alin.1 din Ordonanța de Guvern nr.137/2000, "persoana care se consideră discriminată poate formula, în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun".
Prin urmare, consideră pârâtul că această sintagmă fixează cadrul procesual și stabilește în competența judecătoriei soluționarea cererilor întemeiate pe dispozițiile acestui act normativ.
Față de cele expuse, solicită pârâta admiterea excepției de necompetență materială a instanței de judecată și declinarea cauzei spre competentă soluționare a fondului în favoarea Judecătoriei Tulcea.
Asupra fondului cauzei, solicită pârâtul respingerea acțiunii reclamanților ca inadmisibilă, pentru următoarele motive:
Potrivit dispoz. art.1 alin.1 din Ordonanța Guvernului nr.10/2007 "În anul 2007 salariile de bază ale personalului contractual din sectorul bugetar, stabilite potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr.24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar, aprobată prin Legea nr.383/2001, cu modificările și completările ulterioare, precum și indemnizațiile personalului care ocupă funcții de demnitate publică, stabilite potrivit anexelor nr.II și III din Legea nr.154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, cu modificările și completările ulterioare, astfel cum au fost,majorate potrivit Ordonanței Guvernului nr.3/2006, aprobată cu modificări prin Legea nr.323/2006, avute la data de 31 decembrie 2006, se majorează în 3 etape astfel:
a) cu 5% începând cu data de 1 ianuarie 2007, față de nivelul din luna decembrie 2006;
b) cu 2% începând cu data de 1 aprilie 2007, față de nivelul din luna martie 2007;
c) cu 11% începând cu data de 1 octombrie 2007, față de nivelul din luna septembrie 2007".
Menționează pârâtul că reclamanții au solicitat creșterile salariale prevăzute în aceste texte de lege în condițiile în care nu fac parte din categoria personalului contractual din sectorul bugetar și nici din categoria personalului care ocupă funcții de demnitate publică, în această ultimă categorie fiind încadrați - potrivit anexei II pct.11, pct.12 și pct.13 din Legea nr.154/1998 - Procurorul General al Parchetului de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Prim Procurorului General al ui acestuia.
Precizează pârâtul că susținerea reclamanților, în sensul că neaplicarea acestor creșteri salariale și pentru salariile magistraților are caracter discriminatoriu, este, deoarece în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art.2 alin.2 din Ordonanța de Guvern nr.137/2000.
Față de excepția necompetenței materiale a instanței, instanța a respins-o ca nefondată, având în vedere că reclamanții au solicitat plata unei despăgubiri, ca urmare a unei discriminări, cererea fiind întemeiată în drept pe disp. mai multor acte normative între care și OG 137/2000, Legea 53/2003, art.14 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și Constituția României.
Legea 53/2003 reglementează totalitatea raporturilor individuale și colective de muncă, modul în care se efectuează controlul aplicării reglementărilor din domeniul raporturilor de muncă, precum și jurisdicția muncii.
Raporturile juridice de muncă ale magistraților sunt calificate în doctrina juridică, tot ca raporturi de muncă, deoarece aceste raporturi sunt tot de natură contractuală, implicând actul lor de voință.
Astfel, devin incidente disp. art.1 pct.2, conform cărora acest act normativ se aplică și raporturilor de muncă reglementate prin legi speciale.
Prin sentința civilă nr.2282/07.12.2007, Tribunalul Tulcea a respins excepțiile necompetenței materiale și inadmisibilității cererii, ca nefondate.
A fost admisă acțiunea formulată de reclamanții -, -, G, -, - -, -, în contradictoriu cu pârâții Parchetul De Pe Lângă ÎNALTA CURTE De Casație Și Justiție, Parchetul De Pe Lângă Curtea De APEL CONSTANȚA, Parchetul De Pe Lângă Tribunalul Tulcea, Ministerul Finanțelor Publice, Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării
Au fost obligați pârâții Parchetul de pe lângă Inalta C de Casatie si Justitie, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CONSTANȚA și Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea la plata către reclamanți a despăgubirilor echivalente cu diferentele salariale rezultate din aplicarea in favoarea fiecărui reclamant a majorărilor salariale de 5% incepand cu 1 ianuarie 2007 in raport cu luna decembrie 2006; de 2 % incepand cu 1 aprilie 2007 in raport cu luna martie 2007 si de 11 % incepand cu 1 octombrie 2007 in raport cu luna septembrie 2007, sume ce se vor actualiza cu indicele de inflatie incepand cu data de 1 februarie 2007 si pana la data platii efective.
Au fost obligați paratii Parchetul de pe langa Inalta C de Casatie si Justitie, Parchetul de pe langa Curtea de Apel Constanta si Parchetul de pe langa Tribunalul Tulcea la plata in continuare catre reclamanti a despagubirilor mai sus precizate pana la data incetarii starii de discriminare.
A fost obligat paratul Parchetul de pe langa Curtea de Apel Constanta sa efectueze mentiunile corespunzatoare in carnetele de munca ale reclamantilor cu privire la despăgubirile salariale acordate prin prezenta hotarare.
A fost obligat paratul Ministerul Economiei si Finantelor sa aloce fondurile bugetare aferente platilor cuvenite reclamantilor.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a avut în vedere următoarele considerente:
Reclamanții fac parte din categoria personalului din unitățile din justiție (unități bugetare, care sunt finanțate de la bugetul de stat) raporturile juridice de muncă ale acestora fiind guvernate de Codul muncii, conform dispozițiilor art.1 și art.295 alin.2 din acest cod.
Persoanele din acest cadru al personalului din sistemul bugetar, inclusiv reclamanții, sunt parte a unui raport juridic de muncă, guvernat de Codul m uncii, prestând o muncă și, ca efect al acestor premise, lise naște dreptul la o salarizare echitabilă, satisfăcătoare, fără limitări și restrângeri datorate devalorizării monedei naționale, precum și dreptul la tratament egal în materie de salarizare (art.5, art.6, art.8, art.39 alin.1 lit.a, art.40 alin.2 lit.c și lit.f, art.154 alin.3, art.165 și art.155 raportat la art.1 din legea nr.53/2003.
Însă, printr-o serie de acte normative (de exemplu: OG nr.10/2007; OG nr.11/2007; OG nr.16/2007; OG nr.27/2007; Legea nr.232/2007; OG nr.8/2007; OG nr.20/2007; OG nr.23/2007), personalul din sistemul bugetar a beneficiat, ca în fiecare an, de majorările salariale anuale, pentru anul 2007, sub forma adaosurilor salariale constând în indexarea salariilor sau îndemnizațiilor.
Aceste majorări au fost aplicate nediscriminatoriu sub aspectul categoriei socio-profesionale.
de motive ale acestor acte normative (întocmite conform art.29 - 32 din Legea nr.24/2000 și potrivit art.6 din Legea nr.52/2003) au ca și numitor comun, în esență, fundamentul necesității acordării majorărilor salariale pe anul 2007 în sistemul bugetar, ca efect al creșterii indicelui prețurilor bunurilor de consum în anul 1007 față de anul 2006, precum și tratamentul egal între diferitele categorii de personal bugetar, în sensul acoperirii devalorizării datorate creșterii inflației.
Cu toate acestea, reclamanților (personal salarizat prin OUG nr.27/2006) nu le-a fost acordat, în mod discriminatoriu, adaosul salarial constând în majorările salariale anuale pe anul 2007, omisiune care s-a repercutat mai pregnant asupra acestora, deoarece spre deosebire de majoritatea restului personalului bugetar, reclamanții nu pot obține (datorită incompatibilităților, interdicțiilor și incapacităților legale) alte venituri decât cele salariale, care însă, le-au fost erodate de creșterea indicelui prețurilor de consum, la fel ca și în cazul celorlalte salarii bugetare.
Ca atare, principiul egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă. Deci, toate persoanele care se află în aceeași situație (a depunerii unei activități în muncă și a erodării salariului datorită creșterii indicelui prețurilor de consum și a inflației), trebuie să li se recunoască, pentru unul și același element faptic generator de drept salarial, același element salarial: indexările salariale anuale. Din moment ce reclamanții sunt într-o situație identică (nu doar comparabilă) cu restul personalului din unitățile bugetare sub aspectul primirii unui salariu erodat de inflație la fel ca și restul personalului, rezultă că reclamanții nu pot fi tratați diferit, în mod discriminatoriu față de restul personalului, prin refuzul adaosului salarial anual pe 2007.
Aceasta, cu atât mai mult cu cât nu există nicio justificare obiectivă și rezonabilă excluderii lor, deoarece criteriul acordării indexărilor pe anul 2007 este unul și același: creșterea indicelui prețurilor de consum și a inflației în anul 2007 față de anul 2006.
Singurele obiective și elemente care pot duce la o diferențiere în sistemul de salarizare sunt nivelul studiilor, treapta sau gradul profesional, calitatea și cantitatea muncii, condițiile de muncă, dar cu sublinierea în mod deosebit a faptului că această diferențiere se poate reflecta numai în salariul (îndemnizația) de bază (partea fixă a salariului), nu și în sporurile, adaosurile sau indexările salariale, care întotdeauna au obiective și elemente cu totul speciale și specifice de acordare (precum prestarea muncii peste programul normal, prestarea muncii în timpul nopții, dobândirea unei pregătiri profesionale suplimentare în domeniul de activitate cum ar fi doctoratul, dobândirea unei vechimi în muncă, îndeplinirea unei obligații speciale de confidențialitate, acoperirea efectelor negative ale creșterii prețurilor de consum și ale inflației etc.).
Deci, reclamanții sunt discriminați în sensul art.2 alin.1-3, art.6 din OUG nr.137/2000, întrucât le-au fost refuzate indexările salariale pe anul 2007 nu datorită faptului că nu ar îndeplini condiția normativă de acordare a acestui spor și a acestui spor și a acestui adaos (condiția existenței creșterii indicelui prețurilor de consum și a inflației, concomitent cu indexarea indemnizațiilor și salariilor restului personalului bugetar), ci sub pretextul că aparțin la o anumită categorie socio-profesională, criteriu declarat în mod expres de lege ca fiind discriminatoriu (art.2 alin.1 din OG nr.137/2000).
Conform prevederilor OG nr.137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare, principiile egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminărilor sunt garantate în special în exercitarea drepturilor economice, sociale, culturale, a dreptului la muncă, la libera alegere a ocupației, în condiții de muncă echitabile și satisfăcătoare, la protecția împotriva șomajului, la un salariu pentru muncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
Prin art.2 al.1 OG nr.137/2000 se arată că prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială etc. care are ca scop sau efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ori a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural, sau în orice alte domenii ale vieții publice.
La alin.3 din art.2 al aceluiași act normativ se arată că sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin.1, față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.
Ori, criteriul după care s-a făcut distincția, în speța dedusă judecății, este categoria socio-profesională, criteriu de diferențiere injust a personalului din unitățile bugetare, fiind absurd și de neconceput a se accepta ideea că această creștere a prețurilor de consum și inflația nu ar afecta toate salariile și puterea acestora de cumpărare.
Potrivit art.6 alin.2 din Codul muncii, pentru muncă egală este obligatorie o remunerație egală, aspect ce se află în contradicție cu situația de față de aceleași prestații în muncă, remunerată pentru unii într-o monedă nedevalorizată și remunerată pentru alții în monedă devalorizată.
Art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului prevede faptul că este garantat dreptul tuturor oamenilor, fără nici o discriminare, la un salariu egal pentru muncă egală, iar plata salariilor bugetare se face în aceeași monedă.
Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice stabilește la art.19 pct.3, că exercițiul drepturilor și libertăților poate fi supus unor limitări prevăzute de lege ce sunt necesare apărării securității naționale și ordinii publice, fapt ce implică inclusiv posibilitatea unor restricții privind exercitarea acestor drepturi, dar, în speță, nu se poate aprecia, conform considerentelor expuse, că acordarea unor sporuri sau adaosuri doar unor categorii de personal a fost justificată pentru apărarea securității naționale și a ordinii publice.
Reclamanții au mai solicitat actualizarea prejudiciului suferit conform indicelui de inflație, cerere pe care instanța o găsește admisibilă, ținând cont și de prevederile art.1082 din Codul civil și art.161 alin.4 din Codul muncii. Astfel, în acest articol se arată că debitorul este osândit, de se cuvine, la plata unor daune interese, pentru neexecutarea obligației sau pentru întârzierea executării, cu toate că nu este de rea credință din partea sa, afară numai dacă nu va justifica faptul că neexecutarea provine dintr-o cauză străină ce nu-i poate fi imputată. În prezenta cauză, pârâții sunt în culpă pentru neacordarea sporurilor și adaosurilor, precum și pentru neinițierea unor măsuri care să aibă finalitate eliminarea acestor discriminări.
Astfel, potrivit art.19 din legea nr.500/2002, privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor, coordonează acțiuni care sunt în responsabilitatea Guvernului, cu privire la sistemul bugetar: pregătirea proiectelor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție. De asemenea, răspunderea Ministerului Economiei și Finanțelor rezultă și din prevederile art.3 din HG nr.208/2005 și ale art.3 din HG nr.386/2007.
1.Recursul Ministerului Economiei și Finanțelora vizat în esență critici întemeiate pe dispozițiile art.16, 19, 20, 28, 34 și 35 din Legea nr.500/2002.
Conform dispozițiilor din actul normativ citat, elaborarea bugetului oricărei autorități sau instituții publice, inclusiv a bugetului general consolidat, reprezintă un complet de activități proprii sau în colaborare, care în final sunt supuse cenzurii Parlamentului.
2.Critica sentinței prin motivele de recurs formulate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, a vizat în esență următoarele:
1. Hotărârea judecătorească a instanței de fond este nelegală, deoarece a fost pronunțată cu încălcarea competenței altei instanțe.
Având în vedere că intimații reclamanți și-au întemeiat solicitările pe dispozițiile nr.OG137/2000 - privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare în conformitate cu prevederile art.137 cu aplic. art.158 din Codul d e procedură civilă, instanța de fond ar fi trebuit, din oficiu, să verifice dacă este competentă material să judece cererea reclamanților.
În lumina disp. art.27(1) din nr.OG137/2000, competența de soluționare în primă instanță aparține judecătoriei, acțiunea fiind supusă timbrării la valoare.
2. În ceea ce privește fondul cauzei, a criticat hotărârea cu motivarea că aceasta este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii în condițiile în care intimații reclamanți nu fac parte din categoria personalului contractual din sectorul bugetar și nici din categoria personalului care ocupă funcții de demnitate publică, în această ultimă categorie fiind încadrați - potrivit Anexei nr.II pct.11, pct.12 și pct.13 din Legea nr.154/1998 - Procurorul General al Parchetului de pe lângă, Prim Procurorului General și acestuia.
Susținerea intimaților reclamanți, în sensul că neaplicarea acestor creșteri salariale și pentru salariile magistraților au caracter discriminatoriu, este, deoarece în cauză nu sunt aplicabile disp. art.2 alin.2 din nr.OG137/2000 modificată și completată prin nr.OG77/2003 aprobată prin Legea nr.27/2004, potrivit cărora sunt discriminatorii, potrivit prezentei ordonanțe prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre, care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin.1, față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acestui scop sunt adecvate și necesare.
Nu poate fi apreciat discriminatoriu faptul că nu s-au acordat măriri salariale magistraților și s-au acordat personalului contractual, în condițiile în care nu poate constitui o discriminare nici situația în care această din urmă categorie profesională nu este salarizată în baza coeficienților de multiplicare și valorii de referință sectoriale utilizată pentru salarizarea magistraților.
O ultimă critică vizează obligarea nelegală la plata drepturilor bănești solicitate, actualizate cu rata inflației în situația în care Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, ca instituție bugetară, nu poate să înscrie în bugetul propriu nici o plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială.
Recursurile sunt fondate.
1.Recursul Ministerul Economiei și Finanțelor:
Art. 282 din Codul muncii prevede că pot fi părți în conflictele de muncă salariații, angajatorii, sindicatele și patronatele, alte persoane juridice sau fizice care au această vocație în temeiul legilor speciale sau al codului d e procedură civilă.
Deși Ministerul Economiei și Finanțelor nu are calitate de angajator, având în vedere disp.art. 19 din legea 500/2002 privind finanțele publice în conformitate cu care acesta coordonează acțiunile care sunt responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar prin pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție, trebuie ținut în proces în calitate de pârât.
Potrivit dispozițiilor art. 20 din Legea 500/2002 privind finanțele publice Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Justiției sunt ordonatori principali de credite.
Ambele instituții, potrivit actelor normative care le reglementează organizarea și funcționarea, fiind ordonatori principali de credite, întocmesc proiectul de venituri și cheltuieli la nivelul instituției.
Având în vedere dispozițiile art. 19, 28 și 35 din Legea 500/2002, Ministerul Economiei și Finanțelor întocmește proiectul bugetului de stat în numele guvernului, pe baza proiectelor făcute de ordonatorii principali de credite.
Deci capitolul cheltuieli în care sunt incluse cheltuielile de personal - respectiv salariile este întocmit pe baza propunerilor ordonatorilor principali de credite.
De asemenea rectificarea bugetară de stat urmează aceeași procedură ca și întocmirea bugetului anual de stat.
Este real că Ministerul Justiției ca ordonator principal de credite, este responsabil de prevederea în bugetul anual de stat a tuturor cheltuielilor necesare, el fiind de asemenea cel care, în cazul unor rectificări bugetare, face propunerile corespunzătoare.
În același timp însă Ministerul Economiei și Finanțelor urmărește execuția bugetului de stat, partea alocată fiecărui ordonator principal de credite și de asemenea, că potrivit art. 131 din Legea 304/2004 republicată activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
Potrivit art. 132 din Legea 304/2004 chiar dacă pârâtul Ministerul Justiției elaborează proiectul de buget, el fiind și cel care propune rectificările bugetare, le înaintează tot Ministerului Economiei și Finanțelor pentru a le include în legea de rectificare a bugetului de stat.
În lipsa cuprinderii sumelor propuse de pârâtul Ministerul Justiției în legea de rectificare a bugetului întocmită de Ministerul Economiei și Finanțelor, cel dintâi este în imposibilitate de a pune în executare sumele cuprinse în titlu.
Rolul conferit de legiuitor în vederea întocmirii proiectului de buget de către Ministerul Economiei și Finanțelor se datorează împrejurării că acesta este depozitarul informației generale privind veniturile și în baza acesteia discută cu Ministerul Justiției conform cadrului legal instituit.
Iată deci că deși Ministerul Economiei și Finanțelor nu are calitate de angajator, are calitate procesuală.
Cu toate acestea și acest recurs urmează a fi admis, întrucât justificarea temeiniciei pretențiilor față de intimatul Ministerul Economiei și Finanțelor trebuie privită în strânsă legătură cu modalitatea de soluționare a cererii, în raport de pârâtul principal. Și cum acțiunea față de angajator urmează a fi respinsă ca nefondată, nu se mai justifică menținerea admiterii cererii față de Ministerul Economiei și Finanțelor a cărei poziție procesuală este justificată în lumina dispozițiilor art. 35 și 36 din Legea nr.500/2002.
2.Recursul Ministerului Public - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție:
Reglementarea prin lege sau printr-un alt act normativ a unor drepturi în favoarea unor persoane, excede cadrului legal stabilit prin nr.OG137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare.
În mod evident, exercitarea unor drepturi se referă la modul de aplicare a unor dispoziții legale care instituie anumite drepturi, iar nu la examinarea soluțiilor legislative alese de către legiuitor.
Modul de stabilire prin lege a unor drepturi în favoarea unor categorii profesionale în mod diferit de alte categorii, ori nereglementarea de legiuitor a anumitor aspecte care țin de statutul profesional al unei categorii nu este o problemă ce poate fi apreciată din punctul de vedere al discriminării, depășind cadrul legal reglementat prin nr.OG137/2000.
În același sens a statuat în mod constant și Curtea Constituțională în jurisprudența sa, printr-o serie de decizii pronunțate în anul 2008, dintre care cu titlu de exemple arătăm: Decizia nr.818/03.07.2008, Decizia nr.819/03.07.2008, Decizia nr.820/03.07.2008, etc.
Potrivit art.147 alin.(4) din Constituție, deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii de la momentul publicării în Monitorul Oficial al României. Efectulex nuncal actelor Curții, constituie o aplicare a principiului neretroactivității, garanție fundamentală a drepturilor constituționale de natură a asigura securitatea juridică și încrederea cetățenilor în sistemul de drept o premisă respectării separației puterilor în stat, contribuind în acest fel la consolidarea statutului de drept.
Pe de altă parte, instanța europeană a statuat în mod constant că orice diferență de tratament nu semnifică în mod automat încălcarea art.14 din Convenție. Pentru ca o asemenea încălcare să se producă este necesar să se stabilească că persoane aflate în situații analoage sau comparabile în materie, beneficiază de un tratament preferențial, iar dacă o asemenea distincție între situații analoage sau comparabile există, ea să nu-și găsească nici o justificare obiectivă sau rezonabilă.
În cazul de față, este cert că nu poate fi vorba despre existența vreunei "comparabilități" sau, cu atât mai puțin, a unei analogii" între situația judecătorilor, procurorilor, personalul auxiliar și celelalte categorii de persoane din sectorul bugetar care, în temeiul nr.OG10/2007 beneficiază de majorări salariale.
Jurisprudența Curții Constituționale s-a exprimat constant, în sensul că principiul legalității în fața legii, consacrat în art.16 din Constituția României, presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite.
De aceea, el nu exclude, ci presupune soluții diferite pentru situații diferite.
Admiterea recursului din această perspectivă atrage o motivare în esență pentru celelalte critici și avem aici în vedere următoarele:
Competența de soluționare a cauzei în primă instanță de către tribunal ca instanță de conflicte de muncă este determinată de natura pretențiilor solicitate, respectiv diferențe drepturi salariale, din perspectiva disp. art.27 alin.1 din nr.OG137/2000.
Cât privește critica referitoare la depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, o asemenea ipoteză este exclusă întrucât instanța nu poate refuza soluționarea unei cereri, chiar dacă aceasta este neîntemeiată întrucât s-ar face culpabilă de denegare de dreptate, fiind pe deplin acceptat că soluționarea cererilor și pretențiilor izvorâte din fapte pretins discriminatorii sunt de competența instanțelor judecătorești.
În condițiile respingerii capătului de cerere principal, vor fi respinse și capetele de cerere accesorii, respectiv actualizarea cu indice de inflație, obligarea pârâtelor la plata drepturilor în continuare, operarea consemnărilor din cartea de muncă, etc. toate acestea fiind subsecvente capătului principal.
Pe cale de consecință, Curtea va admite recursurile și modificând în parte sentința, va respinge acțiunea cu toate capetele de cerere, menținând dispozițiile referitoare la soluționarea excepțiilor, însușindu-și totodată considerentele referitoare la acestea care fac corp comun cu prezenta decizie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de recurenții - pârâți MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin mandatarul său ales DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE T, cu sediul în municipiul T,- Bis, județul T și PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE B, cu sediul în-, sector 5, împotriva sentinței civile nr. 2282/7.12.2007 pronunțată de Tribunalul Tulcea, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți, -, G, -, -, toți cu domiciliul ales la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea,-, județul T și intimații pârâți PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CONSTANȚA, cu sediul în-, județul C, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL TULCEA, cu sediul în-, județul T, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII B, cu sediul în nr. 1-3.
Modifică în parte sentința în sensul că respinge acțiunea ca nefondată.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 12 ianuarie 2010.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Jud.fond -/
Red.dec.jud./20.01.2010
Tehnored.gref./4ex./21.01.2010
Președinte:Mariana BădulescuJudecători:Mariana Bădulescu, Jelena Zalman, Maria Apostol
