Pretentii civile. Speta. Decizia 12/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 12
Ședința publică de la 06 Ianuarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Carmen Bancu
JUDECĂTOR 2: Cristina Mănăstireanu
JUDECĂTOR 3: Smaranda Pipernea
Grefier - -
La ordine fiind judecarea recursurilor civile declarate de recurenții CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PRIN DGFP împotriva sentinței civile nr. 1287 din 12 09 2008, pronunțată de Tribunalul Iași în contradictoriu cu intimații, R, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier din care rezultă că dosarul este la al doilea termen de judecată iar intimații au depus la dosar, prin registratura instanței, precizări cu privire la excepția invocată de instanță cu privire la necompetența absolută a instanței de fond de a soluționa cauza ca și conflict de muncă raportat la dispozițiile art.109 din Legea nr.188/1999 privind statutul funcționarilor publici.
Instanța, verificând actele și lucrările dosarului, văzând că s-a solicitat judecata cauzei în lipsă, rămâne în pronunțare pe excepție.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față.
Prin sentința 1287/12.09.2008 pronunțată de Tribunalul Iașia fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Ministerul Economiei și Finanțelor.
A fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanții, R, cu domiciliul ales în B,-, în contradictoriu cu pârâții Curtea de Conturi a României, cu sediul în B,--24, sector 1 și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, cu sediul în B,--3, sector 1.
A fost obligată pârâta Curtea de Conturi a României să calculeze și să achite fiecărui reclamant despăgubiri reprezentând indemnizația de 75% aplicată la salariile de bază, pentru perioada iulie 2005 - ianuarie 2008, despăgubiri ce vor fi reactualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
S-a respins cererea privind plata despăgubirii în continuare.
S-a admis cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor formulată de Curtea de Conturi a României și a fost obligat chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce sumele necesare achitării drepturilor salariale acordate.
Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată la ribunalul Brăila - Secția contencios administrativ subnr-, reclamanții, R, au chemat în judecată pe pârâții Curtea de Conturi a României și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, solicitând obligarea pârâtei Curtea de Conturi la calcularea diferenței dintre drepturile salariale determinate potrivit prevederilor art.14 alin.1 din Legea nr. 200/23.06.2005 și drepturile salariale acordate pentru perioada iulie 2005 -ianuarie 2008 și despăgubiri aferente perioadei menționate și în continuare, actualizate cu rata inflației până la data plății efective.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că își întemeiază solicitările potrivit disp.art.27 din OG nr.137/2000 că sunt controlori financiari în cadrul Camerei de Conturi B, aflându-se în raporturi de muncă cu pârâta Curtea de Conturi a României, care are calitatea de angajator. Numirea și pentru toți controlorii financiari, indiferent de structura teritorială în care lucrează este Președintele Curții de Conturi a României care emite ordine în acest sens.
Reclamanții au precizat că își desfășoară activitatea în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 94/1992, că sunt numiți de Președintele României și că atât ei, cât și controlorii încadrați la Autoritatea de audit sunt salarizați în baza nr.OUG 160/2000 cu o singură diferență și anume controlorii din Autoritatea de Audit primesc un spor de 75% în conformitate cu prevederile Legii nr. 490/2004 privind stimularea financiară personalului care gestionează fonduri comunitare. Astfel, controlorii financiari încadrați la Autoritatea de Audit beneficiază de o majorare a indemnizației, în baza art.2 din Legea nr.490/2004 și a art.3 din HG nr.170/2005, de 75% față de ceilalți controlori financiari din cadrul Curții de Conturi a României.
Prin Legea nr. 200/2005 s-a înființat în cadrul Curții de Conturi a României Autoritatea de Audit pentru "fondurile acordate României de Uniunea Europeană prin programele și SAPARD și pentru fondurile ce vor fi acordate în perioada postaderare"..
Cu toate acestea, susțin reclamanții că, deși nu există nici o diferențiere în ce privește pregătirea profesională, atribuțiile de serviciu, responsabilitățile și riscurile, controlorii financiari din cadrul Autorității de Audit primesc un spor salarial de 75%. Or, prin această salarizare diferită s-a creat o inegalitate vădită între nivelul indemnizațiilor acordate controlorilor financiari, în contradicție cu principiul egalității cetățenilor în fața legii consacrat de art. 16 din Constituție, art.5 din Codul muncii, cu cel al egalității de tratament salarial pentru muncă egală consacrat de art. 23 alin. 2 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, precum și cu cel al interzicerii oricărei discriminări prevăzut în art. 2 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice și în art. 14 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a libertăților fundamentale.
Reclamanții au mai învederat faptul că în reglementarea salarizării diferențiate, criteriul pe baza căruia s-a făcut această distincție l-a reprezentat doar luarea în considerare a naturii unor fonduri. Această situație nu are însă justificare atât timp cât specificul atribuțiilor de ansamblu pe care le au toți controlorii financiari necesită aceeași pregătire de specialitate și experiență, responsabilitate profesională și risc identic în exercitarea sarcinilor de serviciu. Astfel, distincția făcută de pârâtă este lipsită de justificare obiectivă și rezonabilă, fiind discriminatorie.
Pentru combaterea discriminării în privința majorării indemnizației, reclamanții arată că s-au adresat cu o petiție Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, care, pe excepție, a clasat petiția ca fiind tardiv introdusă. Hotărârea fost atacată de reclamanți la instanța de contencios administrativ care a admis cererea, a anulat hotărârea și a constatat tratamentul discriminatoriu pentru controlorii financiari în privind majorarea indemnizației.
Prin precizările depuse la dosar reclamanții au mai arătat că au solicitat plata unor despăgubiri egale cu drepturile salariale neacordate, în realitate acestea fiind drepturi bănești cu caracter salarial pe care le primesc atât controlorii financiari din cadrul Autorității de Audit din cadrul Curții de Conturi cât și controlorii financiari din alte camere de conturi.
Pârâta Curtea de Conturi a României a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului Brăila față de obiectul cererii cât și necompetența funcțională a secției comerciale și de contencios administrativ.
Pe fondul cauzei, pârâta a susținut că prin nr.OUG 22/2005, aprobată prin Legea nr. 200/2005 a fost constituită Autoritatea de Audit pentru fondurile acordate României de Uniunea Europeană prin programele și SAPARD și pentru fondurile ce vor fi acordate în perioada postaderare, organism fără personalitate juridică, independent din punct de vedere operațional față de Curtea de Conturi, cu atribuții și proceduri de lucru proprii, atribuții prevăzute în art. 142. Având în vedere atribuțiile și scopul pentru care a fost constituit acest organism, legiuitorul a stabilit ca salarizarea personalului să se facă în conformitate cu legislația privind salarizarea personalului din cadrul Curții de Conturi și cu prevederile Legii nr. 490/2004,
A mai susținut pârâta că prin aplicarea acestui spor nu a creat o discriminare întrucât nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile legale în materie
De asemenea, pârâta a formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor în temeiul disp.art.60 Cod procedură civilă.
La termenul din 7 februarie 2008 reclamanții au solicitat introducerea în cauză a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
Prin încheierea din 21 februarie 2008 Tribunalul Brăila - secția comercială și contencios administrativ ia act de suspendarea judecării cauzei până la soluționarea cererii de strămutare dispusă de Înalta Curte de Casație și Justiție - secția contencios administrativ și fiscal.
Prin încheierea nr.1076/14.03.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție a fost admisă cererea de strămutare formulată de Curtea de Conturi a României și s-a dispus înaintarea dosarului la ribunalul Iași - Secția contencios administrativ și fiscal.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Iași sub nr.1534/99/3.04.2008 - secția comercial și contencios administrativ.
Prin încheierea de ședință din 17 iunie 2008 instanța a admis excepția necompetenței funcționale a secției comerciale de contencios administrativ invocată de pârâta Curtea de Conturi a României și a transpus cauza la completul civil de litigii de muncă, cu nr-.
Chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în garanție ca neîntemeiată și a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, deoarece nu figurează ca subiect al raporturilor de muncă sau de serviciu încheiate de reclamanți.
Față de disp.art.137 Cod procedură civilă, instanța de fond a reținut că excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor este neîntemeiată, având în vedere prevederile Legii nr.500/2002, HG nr.208/2005, HG nr.386/2007, cât și disp.art.1 din OG nr.22/2002 aprobată prin Legea nr.288/2002, potrivit cărora executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice în temeiul titlurilor executorii se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
Pe fond, analizând actele și lucrările dosarului cauzei, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:
Reclamanții, R, au calitatea de controlori financiari în cadrul Camerei de Conturi
Prin nr.OUG 22/2005, aprobată prin Legea nr. 200/2005, pe lângă Curtea de Conturi s-a constituit Autoritatea de Audit "pentru fondurile acordate României de Uniunea Europeană prin programele și SAPARD și pentru fondurile ce vor fi acordate în perioada postaderare" (art. 141din Legea nr. 94/1992 modificată). Potrivit art. 145din Legea nr. 94/1992, salarizarea personalului din cadrul Autorității de audit se face în conformitate cu legislația privind salarizarea personalului din cadrul Curții de Conturi și cu prevederile Legii nr. 490/2004 privind stimularea financiară a personalului care gestionează fonduri comunitare, iar potrivit prevederile Legii nr. 490/2004, salariile de bază pot fi majorate cu minimum 50% fata de cele prevăzute de lege, dar nu mai mult de 100%. Astfel, în conformitate cu prevederile legale, personalul din cadrul Autorității de Audit beneficiază de un salariu majorat cu 75% față de salariul controlorilor financiari din cadrul Camerelor de Conturi.
Potrivit art. 7 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, "toți oamenii sunt egali în fața legii și au, fără nici o deosebire, dreptul la o egală protecție a legii. Toți oamenii au dreptul la o protecție egală împotriva oricărei discriminări care ar viola prezenta declarație și împotriva oricărei provocări la o asemenea discriminare", iar potrivit art. 23 alin. 2 "toți oamenii, fără nici o discriminare, au dreptul la salariu egal pentru muncă egală". Acest principiu al egalității de tratament în salarizare se regăsește și în Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale ratificat prin Decretul nr. 212/1974. De asemenea, potrivit art. 5 alin. 1 din Codul muncii, în cadrul relațiilor de muncă funcționează principiul egalității de tratament fata de toți salariații și angajatorii, iar potrivit art. 16 alin. 1 din Constituția României, "cetățenii sunt egali în f ața legii și autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări". Conform Directivei 2000/EC/78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare, în vederea definirii și constatării discriminării directe, tratamentul diferențiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate în situații comparabile, iar nu neapărat în situații chiar similare. De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că diferența de tratament devine discriminare în sensul art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, numai atunci când autoritățile statale introduc distincții între situații analoage și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă.
Potrivit nr.OG 137/2000, principiul egalității între cetățeni și al excluderii privilegiilor și discriminării sunt garantate în special în exercitarea dreptului la muncă, la libera alegere a ocupației, la condiții de muncă echitabile și satisfăcătoare, la un salariu egal pentru muncă egală. În conformitate cu art. 2 din nr.OG 137/2000, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare, apartenența la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice. Totodată, la alin. 3 al aceluiași articol se arată că sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. (1), față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.
În speță, s-a reținut de către instanța de fond că în reglementarea salarizării diferențiate între reclamanți și personalul din cadrul Autorității de Audit, criteriul pe baza căruia s-a făcut distincția l-a reprezentat doar luarea în considerare a naturii unor fonduri. Instanța a mai reținut însă că acest criteriu este unul injust și discriminatoriu, că distincția făcută nu are la bază o justificare obiectivă și rezonabilă, atât timp cât specificul atribuțiilor de ansamblu pe care le au toți controlorii financiari necesită aceeași pregătire de specialitate și experiență, responsabilitate profesională specifică echivalentă, precum și risc identic în exercitarea atribuțiilor de serviciu.
În consecință, prin neacordarea majorării salariale de 75%, reclamanții sunt în mod evident discriminați față de personalul din cadrul Autorității de Audit. S-a mai reținut de către instanță că prin sentința nr. 4/F din 21.01.2008 A Curții de Apel Galați, anulându-se Hotărârea nr. 226/17.09.2007 a Colegiului Director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, s-a constatat existența unui tratament discriminatoriu între controlorii financiari aparținând aceluiași sistem în legătură cu aplicarea sporului de 75% la indemnizație, spor care se acordă numai personalului din cadrul Autorității de audit de pe lângă Curtea de Conturi a României.
Având în vedere principiul nondiscriminării persoanele care au aceleași obligații și interdicții profesionale nu pot fi tratați diferit, deci recunoașterea tuturor drepturilor salariale aferente perioadei și pentru controlorii financiari se impune cu necesitate, deoarece aceștia se află într-o situație anologă cu auditorii de pe lângă Curtea de Conturi.
În ceea ce privește cererea de chemare în garanție, instanța de fond a apreciat-o ca întemeiată conform disp. art. 19 din Legea 500/2002 și art. 3 al. 1 pct. 2 din HG208/2005 și a considerat că plata drepturilor solicitate de reclamanți se poate realiza numai după deschiderea de credite și alocarea fondurilor necesare de către Ministerul Economiei și Finanțelor.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs Ministerul Economiei și Finanțelor și Curtea de Conturi a României, invocând disp. art. 304 pct. 4, 9 și 3041Cod procedură civilă.
A invocat recurentul Ministerul Economiei și Finanțelor că hotărârea a fost pronunțată cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești raportat la temeiul legal reținut de prima instanță, respectiv art. 2 din OG137/2000 întrucât prin decizia 818/03.07.2008 a Curții Constituționale au fost declarate neconstituționale dispozițiile art. 1, 2 al. 3 și 27 al. 1 din OUG137/2000.
Ca atare, susține recurentul, instanța de fond trebuia să respingă acțiunea ca inadmisibilă nemaifiind posibilă constatarea existenței unei situații discriminatorii în cauză.
A mai invocat recurentul că în mod greșit tribunalul a admis cererea de chemare în garanție conform art. 60 Cod procedură civilă întrucât dispozițiile HG208/2005 sunt abrogate iar dispozițiile art. 19 din Legea 500/2002 nu sunt de natură a-i conferi calitate procesuală pasivă, cu atât mai mult cu cât Ministerul Economiei și Finanțelor este obligat prin lege să vireze angajatorului sumele necesare efectuării plăților.
Curtea de Conturi a României a invocat in recursul sau faptul că Tribunalul Iași nu a respectat deciziile 818-821/3.07.2008 ale Curții Constituționale prin care s-a statuat că disp. art. 1,2 al. 1-3 și 27 al. 1 din OG137/2000 sunt neconstituționale.
A mai invocat recurenta Curtea de Conturi a României că sporurile, adaosurile și alte drepturi salariale reprezintă drepturi suplimentare, iar nu drepturi fundamentale, consacrate și garantate de Constituție, astfel încât instituirea și diminuarea acestora, acordarea într-o anumită perioadă de timp, modificarea ori încetarea acordării lor, stabilirea categoriilor de personal salarizat care beneficiază de acestea, ca și a altor condiții și criterii de acordare țin de competența și opțiunea exclusivă a legiuitorului.
Atribuțiile, competențele, sarcinile specifice, responsabilitățile și importanța activității desfășurate sunt diferite chiar și pentru personalul care este încadrat pe funcții similare, dar la autorități sau instituții publice diferite. Este dreptul exclusiv al legiuitorului de a face diferențierea corespunzătoare la stabilirea drepturilor salariale.
Astfel, Curtea Constituțională arată că, la art. 41 alin. (2), Constituția prevede printre drepturile salariaților la protecția socială a muncii, instituirea unui salariu minim brut pe țară, fără să dispună cu privire la cuantumul acestuia și nici cu privire la drepturile salariale suplimentare, cum sunt sporurile, primele, stimulentele și altele și, în consecință, Curtea Constituțională decide că nu sunt încălcate prevederile constituționale ale art. 16 alin.(1), ori ale art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitoare la interzicerea oricărei discriminări. Egalitatea în drepturi a cetățenilor, consfințită de art. 16 din Constituție, nu înseamnă uniformitate, astfel încât "dacă la situații egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situații diferite, tratamentul nu poate fi decât diferit".
Mai arată recurenta că în mod greșit Tribunalul Iași și-a bazat soluția pe sentința civilă 4.F/21.01.2008 a Curții de Apel Galați, această hotărâre fiind atacată cu recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție.
A mai susținut Curtea de Conturi a României că potrivit art. 157(2) din Codul muncii, sistemul de salarizare a personalului din instituțiile publice finanțate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale se stabilește prin lege.
Principiul prestabilirii drepturilor salariale din autoritățile publice prin lege - excepție de la principiul negocierii se justifică având în vedere că este vorba de personal angajat la unitățile statului, iar aceste salarii se suportă din fonduri bugetare.
În perioada 2005 -2008, indemnizațiile controlorilor financiari, angajați ai pârâtei, au fost reglementate de o serie de acte normative speciale: nr.OUG 160/2000 privind salarizarea controlorilor financiari din cadrul Curții de Conturi, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 233/2006, nr.OG 27/2007, aprobată prin Legea nr. 219/2007 și nr.OG 14/2008.
Aceste acte normative nu recunosc controlorilor financiari din cadrul Curții de Conturi a României dreptul la majorarea de 75% a indemnizației lunare.
Așadar, legea recunoaște în mod exclusiv și limitativ personalului Autorității de Audit dreptul la aplicarea prevederilor Legii nr. 490/2004 în ceea ce privește acordarea majorării la indemnizația lunară prevăzute de aceste acte normative, ținând seama de atribuțiile specifice ce sunt exercitate de angajații acestui organism, astfel cum sunt acestea stabilite prin art. 14(1) din Legea 200/2005.
Reclamanții -intimați, controlori financiari în cadrul Camerei de Conturi Județene B, au formulat întâmpinare susținând legalitatea și temeinicia sentinței Tribunalului Iași și solicitând menținerea acestei hotărâri.
Alăturat întâmpinării, s-a depus practica judiciară în materie.
Curtea a invocat din oficiu, în baza disp. art. 306 al. 2 Cod procedură civilă, excepția necompetenței absolute a primei instanțe în a soluționa fondul cauzei potrivit legislației muncii, în raport de dispozițiile art. 109 din Legea 188/1999.
Excepția este fondată.
Intimații au îndeplinit până la data intrării în vigoare a Legii 217/2008 funcția de controlori financiari în cadrul Curții de Conturi a României (Camera jud. B).
Anterior modificărilor intervenite prin Legea nr. 217/2008, Legea nr. 94/1992 prevedea, în art. 111, că numirea controlorilor financiari se face de către președintele Curții de Conturi și că aceștia sunt supuși incompatibilităților prevăzute la art. 107 alin. 2, 3 și 4.
Art. 113 prevedea imposibilitatea cercetării, reținerii, arestării sau trimiterii în judecată contravențională sau penală a controlorilor financiari, fără aprobarea plenului Curții de Conturi, iar art. 114 stabilea norme de competență specială, în cazul infracțiunilor săvârșite de controlorii financiari.
Art. 115 alin. 2, referindu-se la incompatibilitățile la care este supus personalul de specialitate, trimitea în mod direct la Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici.
Conform dispozițiilor art. 2 alin 1 din Legea nr. 188/1999, funcția publică reprezintă ansamblul atribuțiilor și responsabilităților, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor de putere publică de către administrația publică centrală, administrația publică locală și autoritățile administrative autonome. Art. 2 alin. 2 din aceeași lege prevede că funcționarul public este persoana numită, în condițiile legii, într-o funcție publică.
Potrivit dispozițiilor art. 7 alin. 1 lit. b din Statutul funcționarilor publici, funcțiile publice se clasifică în funcții publice din clasa I, funcții publice din clasa a II-a și funcții publice din clasa a III- Același criteriu a fost avut în vedere și la remunerarea activității prestate de controlorii financiari, art. 3 din OUG nr. 160/2000 prevăzând că indemnizația lunară este unica formă de remunerare a acestora, diferențiată, conform Anexei 2 ), în raport cu clasele I-III ale funcției îndeplinite.
Din coroborarea acestor dispoziții legale, se desprinde concluzia că funcția de controlor financiar, în care intimații au fost numiți, este o funcție publică.
Aceeași concluzie se poate desprinde și din dispozițiile Legii nr. 94/1992, așa cum sunt în vigoare în prezent, după modificările intervenite prin Legea nr. 217/2008.
Astfel, potrivit art. 115 din acest act normativ, personalul cu funcții de conducere este numit de plenul Curții de Conturi, iar celelalte categorii de personal, de președintele Curții, iar potrivit art. 111, auditorii publici externi sunt supuși incompatibilităților prevăzute de Codul etic al profesiei, iar persoanele care au îndeplinit funcția de controlor financiar sau auditor public extern pe o durată de cel puțin 14 ani în cadrul Curții de Conturi beneficiază la data pensionării de pensii de serviciu, în condițiile prevăzute de lege pentru funcționarul public parlamentar.
Art. 1111alin. 1 prevede că personalul de specialitate al Curții de Conturi, inclusiv cel cu funcții de conducere, este supus mobilității în cadrul aceleiași categorii profesionale, prin modificarea raporturilor de serviciu. Mobilitatea se realizează pentru eficientizarea activității Curții de Conturi și în interesul personalului acesteia, pentru dezvoltarea carierei profesionale. Așadar, se face vorbire despre raporturile de serviciu, specifice funcționarului public, deși, în art. 11lit. e din Legea nr. 94/1992, auditorul public extern este definit ca "persoană angajată în cadrul Curții de Conturi, care desfășoară activități specifice de audit extern în sectorul public", aceasta în condițiile în care funcția de auditor este prevăzută expres în anexa la Legea nr. 188/1999 ca fiind o funcție publică de execuție.
Prin urmare, reținând calitatea intimaților de funcționari publici și având în vedere dispozițiile art. 109 din Legea nr. 188/1999, conform cărora cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența instanțelor de contencios administrativ, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe, se constată că sentința civilă nr. 1287 din 12.09.2008 a fost pronunțată de Tribunalul Iași cu încălcarea competenței altei instanțe.
Avându-se în vedere și dispozițiile art. 312 alin. 2 și alin. 6 Cod procedură civilă și art. 81 alin. 2 lit. a din Legea nr. 168/1999, se vor admite recursurile și se va casa în tot sentința, cauza fiind trimisă, spre competentă soluționare, potrivit art. 3 pct. 1 Cod procedură civilă, Curții de APEL IAȘI -Secția contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile formulate de Curtea de Conturi a României și Ministerul Economiei și Finanțelor, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului I împotriva sentinței civile nr. 1287/12.09.2008 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o casează în tot.
Trimite cauza spre competentă soluționare la Curtea de APEL IAȘI -Secția contencios administrativ și fiscal.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 06.01.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
Grefier
Red.
Tehnored.
2 ex.
20.01.2009
Tribunalul Iași:
-
-
Președinte:Carmen BancuJudecători:Carmen Bancu, Cristina Mănăstireanu, Smaranda Pipernea
