Pretentii civile. Speta. Decizia 1201/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA COD OPERATOR 2928

SECȚIA CONFLICTE de muncă

și Asigurări sociale

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR. 1201

Ședința publică din 20 august 2009

PREȘEDINTE: Maria Ana Biberea

JUDECĂTOR 2: Vasilica Sandovici

JUDECĂTOR 3: Dumitru

GREFIER:

Pe rol se află judecarea recursurilor declarate de pârâții Ministerul Justiției și Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr. 32 din 23.09.2008, pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamantele și.

La apelul nominal se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care nemaifiind alte probe de administrat instanța reține cauza spre competentă soluționare.

CURTEA,

Deliberând asupra recursului, constată că:

Prin acțiunea civilă înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Timiș la data de 19 octombrie 2007 reclamantele și au chemat în judecată pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL TIMIȘOARA, Tribunalul Timiș și Ministerul Economiei și Finanțelor, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T, solicitând obligarea pârâților să le plătească în solidar prima de concediu pentru perioada 2004 - 2006, actualizată cu indicele de inflație, începând cu data nașterii drepturilor până la data executării hotărârii.

În motivare s-a arătat că prin dispozițiile art. 41 alin. 1 din Legea nr. 50/1996 și art. 1 din OG nr. 83/2000 s-a prevăzut că magistrați beneficiază pe perioada concediului de odihnă pe lângă indemnizația de concediu și de o primă egală cu indemnizația brută lunară aferentă lunii anterioare plecării în concediu.

Dispozițiile art. 7 alin. 3 din Legea nr. 512/2004 prevăd că actele normative referitoare la primele care se acordă cu ocazia plecării în concediu de odihnă se suspendă până la data de 31 decembrie 2005.

Art. 18 din Codul muncii în vigoare la data suspendării prevedea în mod imperativ că drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul vreunei tranzacții renunțări sau limitări ele fiind apărate de stat împotriva oricăror încălcări, astfel că un drept care derivă dintr-un raport juridic de muncă odată câștigat nu mai poate fi anulat.

Fiind vorba despre un drept fundamental care se încadrează în prevederile art. 38 din Constituție acesta trebuie respectat întrucât actele normative care au suspendat dispozițiile referitoare la prima de concediu sunt nelegale și neconstituționale.

Prin întâmpinare, pârâtul Tribunalul Timișa solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că dispozițiile legale, care au prevăzut dreptul solicitat de către reclamante, au fost suspendate în baza art. 7 alin. 3 din Legea nr. 512/2004 iar începând cu anul 2004 acest drept nu mai subzistă fiind abrogat prin art. 50 din OUG nr. 177/2002.

Această interpretare a dispozițiilor legale o dă și Înalta Curte de Casație și Justiție B prin Decizia nr. XXIII/12.12.2005 care a statuat că la data intrări în vigoare a OUG 177/2002 au fost abrogate implicit, nemaiputând fi pretinse drepturile magistraților prevăzute de art. 41 din Legea nr. 50/1996.

Abrogarea dispozițiilor art. 41 din Legea nr. 50/1996 este confirmată și de Legea nr. 45/2007 pentru aprobarea OUG nr. 27/2006 în sensul adoptări unui text similar și anume introducerea art. 241în OUG nr. 27/2006.

Mai mult, interpretarea reclamantelor bazată pe analizarea unor evidențe de Consiliul Legislativ sunt neîntemeiate întrucât această autoritate nu se poate substitui legiuitorului.

Pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice T în reprezentarea Ministerului Economiei și Finanțelor prin întâmpinare a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive în temeiul Legii nr. 500/2002, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată cu motivarea că dispozițiile art. 56 din Legea nr. 24/2000 raportat la dispozițiile art. 62 din aceeași lege stabilesc că în cazuri speciale aplicarea unui act normativ poate fi suspendat printr-un alt act normativ de același nivel sau superior iar prelungirea suspendări ori modificării poate fi prevăzută expres însă măsurile de protecție socială sunt stabilite prin lege, iar legiuitorul are posibilitatea de a suspenda acordarea acestora.

Prin întâmpinare, Ministerul Justiției s-a opus admiterii acțiunii apreciind-o neîntemeiată, arătând că reglementarea prin lege sau printr-un alt act normativ a unor drepturi în favoarea unor persoane excede cadrului legal stabilit prin OG nr. 137/2000, iar exercitarea unor drepturi de genul celor solicitate de către reclamante se referă la modul de aplicare a unor dispoziții legale iar nu la examinarea soluțiilor legislative alese de către legiuitor.

În măsura în care o dispoziție legală este în contradicție cu art. 16 din Constituție se poate invoca excepția de neconstituționalitate a acelor prevederi legale.

Pe fond s-a arătat că acțiunea nu are nici un temei legal și nici nu sunt aplicabile dispozițiile art. 2 din OG nr. 137/2000.

Cu prioritate soluționând excepția lipsa calității procesuale pasive invocate de către pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T se apreciază neîntemeiată urmând a fi respinsă întrucât nu este vorba de antrenarea răspunderii prin plată ca un terț în raportul juridic, acesta neavând atribuția exclusivă de a plăti un drept salarial către reclamante ci de a asigura fondurile necesare plății drepturilor salariale având calitatea de a coordona bugetul de stat.

Prin sentința civilă nr. 32 din 23.09.2008, Curtea de APEL TIMIȘOARA, învestită cu soluționarea cauzei în temeiul OUG 75/2008, a admis acțiunea reținând următoarele:

Reclamantele având funcția de judecătoare în cadrul Judecătoriei Deta, reclamă un drept salarial care reprezintă prima de concediu egală cu indemnizația brută lunară din luna anterioară plecări în concediu pentru perioada 2004-2006.

Acest drept a fost reglementat prin dispozițiile art. 41 alin. 1 din Legea nr. 50/1996 și art. 1 din OG nr. 83/2000.

Dispozițiile art. 7 alin. 3 din Legea nr. 512/2004 care au suspendat dreptul privind prima de concediu până la 31 decembrie 2005 nu pot constitui o în acordarea dreptului salarial pe perioada solicitată de către reclamante aceasta cu atât mai mult cu cât intenția legiuitorului a fost de acordare în continuare a dreptului prevăzut anterior prin actele normative menționate mai sus, intenție care se regăsește în OG nr. 27/2006 care prevede că magistrații beneficiază de prima de concediu egală cu indemnizația lunară brută aferentă lunii anteriore plecării în concediu.

Împotriva sentinței susmenționate, au declarat recurs pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Justiției.

În motivarea recursului, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a arătat că hotărârea a fost dată de către instanța de fond cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, deoarece nu are calitate procesuală pasivă în cauză, rolul său fiind de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat respectând procedura reglementată de Legea nr. 500/2002.

Pârâtul Ministerul Justiției a arătat că instanța de fond nu a avut în vedere Decizia 23 din 12.12. 2005 Înaltei Curți de casație și Justiție, prin care aceasta a recunoscut dreptul la prima de concediu numai pentru anul 2001 - 2002.

În drept, cele două recursuri au fost motivate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă.

Examinând cauza sub toate aspectele sale potrivit dispozițiilor art. 3041Cod procedură civilă și cu precădere prin prisma motivelor de recurs invocate de recurenți Curtea, constată recursurile întemeiate pentru următoarele motive:

Recursul Ministerului Finanțelor este întemeiat deoarece prin dispozitivul sentinței atacate, acesta a fost obligat direct la plata drepturilor salariale către reclamanți, deși nu există raporturi de muncă directă. Calitatea procesuală pasivă a Ministerului Finanțelor, există în litigiile de muncă de acest fel, doar când se solicită obligarea la alocarea sumelor în bugetul ordonatorului principal de credite, în vederea efectuării plăților.

Cu privire la recursul declarat de Ministerul Justiției, se constată că primele de vacanță solicitate de reclamanții magistrați, potrivit dispozițiilor art. 411alin. 1 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, articol introdus prin OUG nr. 83/2000 ce a intrat în vigoare de la data de 01.01.2001, magistrații și celelalte categorii de personal salarizate în baza prezentei legi au dreptul pe perioada concediului de odihnă, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu indemnizația brută, sau după caz, indemnizația de încadrare brută lunară, din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat.

Ulterior intrării în vigoare a dispozițiilor ce prevedeau dreptul la prima de concediu, prin art. III alin. 2 din OUG nr. 33/2001 (intrată în vigoare la data de 2 martie 2001) privind unele măsuri referitoare la salarizarea funcționarilor publici și a altor categorii de personal din sectorul bugetar precum și a personalului din organele autorității judecătorești, aprobată cu modificări prin Legea nr. 386/2001 s-a prevăzut că"se suspendă până la data de 1.01.2002 aplicarea prevederilor art. 411alin.1 care cuprind dispoziții referitoare la acordarea primei de concediu pentru odihnă" din Legea nr. 50/1996.

Pe perioada de la data intrării în vigoare a art. 411alin. 1 din Legea nr. 50/1996, introdus prin OUG nr. 83/2002 respectiv 01.01.2001 și data intrării în vigoare a normei de suspendare, 02.03.2001, magistrații care au efectuat concediul de odihnă pe anul 2001 au beneficiat de prima de vacanță.

Prin art. 12 alin. 4 din Legea nr. 743/2001 - legea bugetului de stat pe anul 2002, termenul prevăzut la art. III din OUG nr. 33/2001 s-a prelungit până la data de 31 decembrie 2002.

Aceleași prevederi au fost introduse prin art. 32 din Legea nr.744/2001 privind bugetul asigurărilor sociale de stat pe anul 2002 (termenul prevăzut la art. III din OUG nr. 33/2001 s-a prelungit până la data de 31 decembrie 2002).

În conformitate cu art. 12 alin. (4) din Legea bugetului de stat pe anul 2002 nr. 743/2001, termenele prevăzute în art. III din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 33/2001 au fost prelungite până la 31 decembrie 2002, iar prin art. 10 alin. (3) din Legea bugetului de stat pe anul 2003 nr. 631/2002 s-a dispus prelungirea acelorași termene până la data de 31 decembrie 2003.

Ordonanța de urgență nr.177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților publicată în Monitorul Oficial nr.924 din 18 decembrie 2002, prin dispozițiile art. 50 alin. 2, abrogat toate dispozițiile referitoare la salarizarea și alte drepturi ale magistraților și personalului de specialitate juridică, deci implicit, dispozițiile art. 411alin. 1 din Legea nr.50/1996.

Noua lege de salarizare a magistraților (OUG nr.177/2002 aprobată cu modificări prin Legea nr.347/2003) aplicabilă în perioada 2005-2006 nu a mai prevăzut dreptul la prima de concediu.

Astfel, prin OUG nr. 177/2002, intrată în vigoare la data de 1 ianuarie 2003, s-a prevăzut, la art. 50 alin. 2, că "pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se abrogă art. 1^1 și celelalte dispoziții referitoare la salarizarea și alte drepturi ale magistraților și personalului de specialitate juridică asimilat, potrivit legii, acestora, din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești [.], cu modificările și completările ulterioare, precum și orice alte dispoziții contrare".

Rezultă deci că dispozițiile art. 411alin. 1 din Legea nr. 50/1996, referitoare la dreptul la prima de concediu al magistraților și al celorlalte categorii de personal salarizate, în baza acestei legi au fost abrogate implicit la data de 1 ianuarie 2003 când a intrat în vigoare OUG nr. 177/2002.

În raport cu această situație, dreptul magistraților și al celorlalte categorii de personal salarizate în baza Legii nr. 50/1996 a încetat să mai subziste, nemaiputând să fie pretins, cu începere de la data de 1 ianuarie 2003.

Totodată, în considerarea dispozitiilor art. 329 al. 3 teza II cod procedură civilă, instanța are în vedere și Decizia nr. XXIII/12.12.2005 pronunțată de Înalta Curte de Justiție și Casație în dosarul nr. 31/2005 în soluționarea recursului în interesul legii. Prin această decizia s-a stabilit că magistrații sunt îndreptățiți la acordarea primelor de concediu numai pentru anii 2001-2002, astfel cum a fost reglementată prin art. 411din Legea nr. 50/1996.

Pentru a se pronunța astfel, ÎCCJ a reținut că "de la 1 ianuarie 2003, când a intrat în vigoare OUG nr. 177/2002, erau abrogate implicit și dispozițiile art. 41^1 alin. 1 din Legea nr. 50/1996, referitoare la dreptul magistraților la o primă pentru perioada concediului de odihnă".

S-a mai arătat în considerentele acestei decizii faptul că "succesiunea în timp a actelor normative la care s-a făcut referire impune deci să se rețină că dreptul la primă pentru concediul de odihnă al magistraților și al celorlalte categorii de personal salarizate în baza Legii nr. 50/1990, instituit prin art. 41^1 alin. 1, fost introdus în această lege prin art. I pct. 38 din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 și și-a produs efectele începând de la 1 ianuarie 2001, iar în urma abrogării art. 41^1 alin. 1 prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 177/2002, intrată în vigoare la data de 1 ianuarie 2003, acel drept a încetat să mai existe. Așa fiind și cum, în raport cu principiul neretroactivității legii civile, înscris în art. 15 din Constituție și în art. 1 din Codul civil, dispozițiile OUG nr. 177/2002 nu au putere retroactivă, rezultă că dreptul la prima pentru concediul de odihnă acordat magistraților prin art. 41^1 alin. 1 din Legea nr. 50/1996, astfel cum a fost modificată și completată prin art. I pct. 38 din OG nr. 83/2000, a existat numai în perioada anilor 2001 - 2002".

Având n vedere cele expuse, Curtea va admite recursurile declarate de pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Justiției, va modifica sentința recurată în sensul respingerii acțiunii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursurile declarate de pârâții Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T și Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 32 din 23.09.2008, pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosar nr-.

Modifică sentința recurată, în sensul respingerii acțiunii.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 20.08.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

GREFIER,

Red. /10.09.2009

Tehnored. /2 ex/ 10.09.2009

Prima instanță: Curtea de APEL TIMIȘOARA

Jud., jud.

Președinte:Maria Ana Biberea
Judecători:Maria Ana Biberea, Vasilica Sandovici, Dumitru

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Pretentii civile. Speta. Decizia 1201/2009. Curtea de Apel Timisoara