Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 1228/2009. Curtea de Apel Timisoara

Jurisprudenţă şi speţe de drept civil (Jurindex)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA COD OPERATOR 2928

SECȚIA CONFLICTE de muncă

și Asigurări sociale

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR. 1228

Ședința publică din 20 august 2009

PREȘEDINTE: Maria Ana Biberea

JUDECĂTOR 2: Vasilica Sandovici

JUDECĂTOR 3: Dumitru

GREFIER:

Pe rol se află judecarea recursurilor declarate de pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 469 din 05.05.2009, pronunțată de Tribunalul C - S în dosar nr-.

La apelul nominal se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care nemaifiind alte probe de administrat instanța reține cauza spre competentă soluționare.

CURTEA,

Deliberând asupra recursului, constată că:

Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Curții de APEL TIMIȘOARA sub nr-, la data de 05.12.2008, reclamanții, G, A, G, Petco, Petco, C, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL TIMIȘOARA, Tribunalul C-S, Ministerul Finanțelor Publice, au solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligați pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL TIMIȘOARA, Tribunalul C-S, la plata către fiecare reclamant a drepturilor salariale cuvenite cu titlu de spor de periculozitate, în procent de 15%, calculate la salariul de încadrare brut lunar, începând cu luna noiembrie 2000 și până la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești, precum și pe viitor, sume ce vor fi actualizate în funcție de rata inflației la data plății efective, plus dobânda legală la zi, cu precizarea că pentru fiecare reclamant - începând cu data numirii lor în funcția de judecător, asistent magistrat, personal auxiliar de specialitate, personal conex și funcționari publici, conform tabelului anexat; obligarea pârâtelor la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților, în sensul evidențierii sporului solicitat; obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, să aloce fondurile necesare plății sumelor de încasat cu acest titlu; acordarea anuală a câte 3 zile în plus la concediul de odihnă, începând cu cel aferent anului 2005 (prin compensare în bani, pentru trecut), și în continuare pentru viitor, cu cheltuieli de judecată în caz de opoziție.

În motivarea acțunii formulate de reclamanți, se arată că aceștia au calitatea profesională de magistrați, asistenți magistrați, personal auxiliar de specialitate, personal conex, și respectiv funcționari publici la nivelul Tribunalului C-S și, în calitatea profesională avută, îndeplinesc o activitate de risc social, care este recunoscută de legiuitor inițial prin dispozițiile art.1 din Legea nr. 50/1996, reluată ulterior prin dispozițiile art. 59 din Legea nr. 567/2004 și respectiv art. 2 din nr.OUG 27/2006.

Totodată, în aplicarea dispozițiilor art. 22 alin.1) din nr.OG 8/2007 și art. 7 alin. 1) din nr.OUG 27/2006, se prevede că, pentru condiții deosebite de muncă, grele vătămătoare, periculoase, magistraților, asistenților magistrați, personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor, li se acordă un spor de 15% din salariul de încadrare brut lunar, proporțional cu timpul efectiv lucrat în aceste condiții.

La alin. 2) al art. 22 din nr.OG 8/2007, se prevede că aprobarea condițiilor de acordare a sporului pentru personalul auxiliar, se face prin ordin al ministrului justiției, al președintelui, al procurorului general al Parchetului de pe lângă, sau, după caz, al procurorului șef al, în funcție de condițiile grele, vătămătoare sau periculoase stabilite potrivit legii.

La alin. 2 al art. 7 din nr.OUG 27/2006, se prevede că aprobarea condițiilor de acordare a sporului pentru magistrați, se face de către ordonatorul principal de credite sau după caz, procurorul șef al, în funcție de condițiile grele, vătămătoare sau periculoase stabilite potrivit legii.

În acest sens, deși personalul din justiție își desfășoară activitatea în prezența a două categorii deosebite, respectiv vătămătoare și periculoase, nu i-a fost recunoscut de către ordonatorul principal de credite decât sporul pentru condiții vătămătoare, pe baza expertizelor de nocivitate.

Pentru a da eficiență prevederilor legale anterior menționate, măsurile speciale de protecție, condițiile și modul de realizare a acestora, trebuiau stabilite și aprobate de administratorii justiției mai sus enumerați, ca ordonatori de credite, împrejurare ce nu a beneficiat de o reglementare.

Dreptul la spor de periculozitate este distinct prevăzut și la art. 41 alin. 3 din Contractul colectiv de muncă unic nr. 2895/2006, la nivel național pentru anii 2007-2010, așa cum este stipulat și prin contractele colective de muncă anterioare ( nr. 53518/2000; nr. 54171/2001; nr. 1285/2002; nr. 1116/2003; nr. 2001/2005).

Astfel, sporurile minime ce se acordă în condițiile contractului colectiv de muncă unic, sunt: pentru condiții deosebite de muncă, grele, periculoase sau penibile, 10% din salariul de bază; pentru condiții nocive de muncă, 10% din salariul minim negociat la nivel de unitate; pentru orele suplimentare și pentru orele lucrate în zilele libere și în zilele de sărbători legale, se acordă un spor de 100%, din salariul de bază, până la 120 ore/salariu/an, ceea ce depășește 120 ore/salariu/an, se plătește un spor de 50% din salariul de bază; pentru vechime în muncă, minim 5% pentru 3 ani vechime și maxim 25% la o vechime de peste 20 ani, din salariul de bază; pentru lucrul în timpul nopții, 25% din salariul de bază; pentru exercitarea și a unei funcții se poate acorda un spor de până la 50% din salariul de bază al funcției înlocuite, cazurile în care se aplică această prevedere și cuantumul, se vor stabili prin negocieri la contractele colective de muncă, la nivel de ramură, grupuri de unități sau unități.

Astfel cum rezultă din conținutul articolului mai sus arătat, se face distincție clară între drepturile cuvenite pentru sporul de periculozitate (art. 40 alin.3 lit. a) și cel de nocivitate (art. 30 alin. 3 lit. b).

Prevederile art. 9 alin. 1 din amintit, relevă că, în scopul salarizării și acordării celorlalte drepturi prevăzute în prezentul contract pentru personalul instituțiilor finanțate de la bugetul de stat, sindicatele și ministerele vor purta negocieri cu guvernul pentru stabilirea fondurilor aferente acestei categorii de personal și pentru constituirea surselor, înaintate de adoptarea bugetului de stat, precum și în vederea modificării ulterioare a acestuia.

Potrivit alin. 2) al aceluiași articol, părțile contractante vor purta negocieri în vederea includerii drepturilor respective în actele normative prin care se reglementează astfel de drepturi, cu încadrarea în prevederile bugetare aprobate sau cu identificarea altor resurse pentru acoperirea cheltuielilor suplimentare, iar potrivit alin. 3), pe baza fondurilor aprobate în condițiile prevăzute la alin.1, părțile vor negocia utilizarea acestora pentru stabilirea salariilor și a celorlalte drepturi de personal la instituțiile publice.

De altfel, modul diferențiat de stabilire a sporului pentru condiții periculoase este stabilit în amintite, context în care au fost avute în vedere și noile prevederi din Codul muncii, cuprinse în art. 241 alin.1) lit. c și art. 295 alin. 2) din Legea nr. 53/2003, modificată, și art.1 lit. d) din Legea nr. 130/1996, privind la nivel național.

Personalul din justiție, și implicit și reclamanții, se regăsesc în prezența a două categorii deosebite, respectiv vătămătoare și periculoase, iar ordonatorul de credite le-a recunoscut, pe baza expertizelor de nocivitate, numai sporul de condiții vătămătoare.

Însă, gradul de expunere la pericol a vieții și integrității corporale a magistraților și a personalului auxiliar este evidențiat expres și fără echivoc de dispozițiile art. 27 din nr.OUG 27/2006, modificat, respectiv de prevederile art. 68²din Legea nr. 567/2004, modificată, unde se disting cu claritate condițiile de invaliditate, acestea fiind corespondente periculozității funcției profesionale.

Trebuie avute în vedere în acest context și dispozițiile incidente cuprinse în Legea nr. 319/2006, privind securitatea și sănătatea în muncă, act normativ ce se aplică în toate sectoarele de activitate, atât publice, că și private, reținând art. 5 lit. a-b, lit. n, art. 7 și următoarele.

Nu în ultimul rând, un asemenea spor este recunoscut în procentul amintit tuturor celor care lucrează în astfel de condiții în sectorul bugetar, fără deosebire, conform prevederilor art. 1 teza finală și art. 8 alin.1 lit. a) teza I din nr.HG 218/1993.

În aplicarea acestor dispoziții rezultă că și magistrații, respectiv personalul auxiliar de specialitate, trebuie să beneficieze, pe lângă sporul pentru condiții vătămătoare, de altfel recunoscut, și de cel pentru condiții periculoase, raportat la specificul activității desfășurate, profesia reclamanților fiind vădit caracterizată de acel grad de expunere la un pericol permanent în ce privește viața și integritatea lor corporală și a celorlalți membri de familie, ca risc asumat.

Referitor la cel de-al patrulea capăt de cerere, deși reclamanții lucrează în condiții grele, periculoase și vătămătoare, având recunoscut doar sporul pentru condiții vătămătoare/de - conform art. 8 lit. a din nr.HG 281/1993, totuși nu beneficiază de cel puțin 3 zile în plus la concediul anual de odihnă, încălcându-se astfel dispozițiile imperative ale art. 142 din Codul muncii, potrivit căruia, salariații care lucrează în condiții grele, periculoase sau vătămătoarebeneficiază de un concediu de odihnă suplimentar de cel puțin 3 zile lucrătoare.

De aceea, se solicită recunoașterea acestui drept legitim al reclamanților, începând cu concediul de odihnă aferent anului 2005 (pentru anii 2005 - 2008 se solicită compensarea în bani a acestor minim 9 zile de concediu de odihnă) și în continuare pentru viitor, cu precizarea făcută prin petit în cazul tuturor reclamanților.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 242 Cod procedură civilă.

În susținerea cererii, reclamanții au depus la dosar, ca practică judiciară, copie sentința civilă nr. 77/27.10.20028 pronunțată de Curtea de Apel Alba -I în dosar nr-, copie sentința civilă nr.613/21.05.2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr-.

Pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a formulat Întâmpinare, prin care se invocă excepția prescripției dreptului la acțiune, motivat de faptul că drepturile salariale solicitate de reclamanți încep cu noiembrie 2000, și excepția lipsei calității procesuale pasive. Pe fond, se solicită respingerea acțiunii.

În susținerea excepțiilor invocate, se arată că cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, conform art. 283 alin. 3 Codul muncii, iar pârâtul Ministerul Finanțelor Publice nu este titularul alocațiilor bugetare din care se face plata drepturilor salariale ale angajaților Tribunalului C-

Pe fond, se arată că admiterea cererii ar depăși atribuțiile puterii judecătorești, adăugând la lege, întrucât doar puterea legislativă poate stabili acordarea sau neacordarea unor drepturi.

Pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților a formulat Întâmpinare, prin care se invocă excepția prescripției extinctive a dreptului la acțiune, fiind invocate dispozițiile art. 283 alin. 3 din Legea nr. 53/2003, conform cărora, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune.

Pe fond, se solicită respingerea acțiunii reclamanților, ca neîntemeiată, întrucât reclamanții beneficiază de sporul de 15% pentru condiții de muncă deosebite, care le este acordat, în mod corect, în urma efectuării la instanța unde aceștia funcționează, a unei expertize de specialitate, prin care a fost analizată existența cumulativă a condițiile grele, vătămătoare sau periculoase.

Cu privire la cel de-al doilea capăt de cerere, se solicită respingerea acestuia, ca nefondat, întrucât reclamanții nu pot invoca regulile generale prevăzute de legislația muncii, din moment ce actele normative speciale nu reglementează zile de concediu suplimentare pentru condiții grele, periculoase sau vătămătoare.

Prin sentința civilă nr. 46/13.02.2009, pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosar nr-, s-a declinat competența de soluționare a acțiunii formulate de reclamanți, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL TIMIȘOARA, Tribunalul C-S, Ministerul Finanțelor Publice, în favoarea Tribunalului C-

Pentru a hotărî astfel, Curtea a reținut că la data de 20.01.2009, Curtea Constituțională a României a pronunțat Decizia nr.104/2009 prin care au fost declarate neconstituționale prevederile art. I și II din nr.OUG 75/2008, ce stabileau o competență specială de soluționare în fond a litigiilor care au ca obiect salarizarea personalului din justiție în favoarea curților de apel, decizie care a fost publicată în Monitorul Oficial al României la data de 6.02.2009.

Potrivit prevederilor art. 31 alin. 1 din Legea nr. 47/1992, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie. Totodată, alin.3 al aceluiași articol statuează asupra suspendării de drept a dispozițiilor constatate ca fiind neconstituționale pentru o perioadă de 45 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial a hotărârii Curții Constituționale, dacă, în acest interval, parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune în acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile legii fundamentale.

Curtea de APEL TIMIȘOARA, văzând că nu mai poate acorda eficiență unor prevederi legale declarate neconstituționale, ca efect al controlului de conformitate al acesteia cu dispozițiile legii fundamentale, a făcut aplicarea normelor de drept comun în materia litigiilor de muncă prevăzute de art. 2 pct. 1 lit. c din Codul d e procedură civilă, corelate cu cele ale art. 284 alin.1 și 2 Codul muncii.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului C-S sub nr-, la data de 20.03.2009.

Prin Încheierea de ședință din 7 aprilie 2009, față de împrejurarea că în dosarul cauzei au calitate de reclamanți toți magistrații, asistenții judiciari și grefierii Tribunalului C-S, în baza dispozițiilor art. 165 Cod procedură civilă, s-a dispune disjungerea acțiunii formulată de reclamanții, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL TIMIȘOARA, Tribunalul C-S, Ministerul Finanțelor, având ca obiect drepturi bănești, s-a dispus comunicarea unui exemplar al încheierii, împreună cu o copie a cererii de chemare în judecată, Serviciului de registratură al Tribunalului C-S, pentru întocmirea unui dosar separat.

Prin sentința civilă nr. 469 din 05.05.2009, Tribunalul CSa respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerului Economiei și Finanțelor, a respins excepția prescripției extinctive a dreptului material la acțiune, ridicată de pârâtul Ministerul Justiției, și a admis în parte acțiunea formulată, obligând pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL TIMIȘOARA, Tribunalul C- să plătească fiecărui reclamant drepturile salariale cuvenite cu titlu de spor de periculozitate în procent de 15% calculat la salariul de încadrare brut lunar începând cu luna noiembrie 2000 și până la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești, precum și pe viitor, cu actualizarea sumelor datorate în funcție de indicele de devalorizare monetară, dintre data nașterii dreptului și data plății efective.

Pentru pronunțarea aceste soluții, Tribunalul C-S a reținut următoarele:

1. Cât privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice.

Având în vedere faptul că Ministerul Finanțelor Publice are funcții în elaborarea proiectului bugetului de stat, de care răspunde, și pentru a fi realizată includerea în acest proiect a sumelor necesare plăților drepturilor pretinse de reclamanți, în caz de admitere a acțiunii, se impune ca partea să aibă calitatea de pârâtă în proces.

În consecință, Tribunalul va constata că excepția invocată este nefondată și va proceda la respingerea acesteia.

2. Cât privește excepția prescripției extinctive a dreptului la acțiune.

Tribunalul constată și reține că excepția ridicată nu este întemeiată, pentru următoarele motive:

a). Reclamanții au invocat în motivarea acțiunii lor Contractul colectiv de muncă la nivel național pentru anii 2000 și în continuare.

Dreptul pretins nu a fost niciodată plătit reclamanților, ca urmare a neincluderii sumelor necesare în bugetul de stat.

Pârâtele sunt acelea care, în aceste condiții, au încălcat obligația lor pozitivă de a acționa cu bună-credință în vederea executării Contractului colectiv de muncă, obligație prevăzuta și în art. 40 lit. c al Codului Muncii.

Procedând în acest mod, Statul Român (ai cărui agenți sunt și pârâtele) a avut o atitudine omisivă constantă pe parcursul a 8 ani, atitudine sancționată prin Decizia 2000/CE/78.

În altă ordine de idei, dreptul la un salariu corect, ca și parte a conținutului complex al dreptului constituțional la muncă, este un "bun" în sensul și nu o creanță care să fie supusă prescripției extinctive.

Atât caracterul de "bun" al dreptului pretins - în sensul - cât și omisiunea îndeplinirii obligației pozitive a Statului Român pentru a-și achita obligațiile ce decurg din Contractul colectiv de muncă exclud aplicarea prescripției extinctive, ca sancțiune pentru pretinsa lipsă de diligență a reclamanților de a formula acțiune în justiție pentru a obține protecția drepturilor lor.

b). Reclamanții au formulat acțiunea în justiție numai după ce alte instanțe judecătorești din România (respectiv Tribunalul Alba, sau Curtea de Apel Alba -I), s-au pronunțat în sensul admiterii unor acțiuni având același obiect.

Până la acea dată, nu s-a mai interpretat un Contract colectiv de muncă în sensul că drepturile pretinse de reclamanții din prezenta cauză le pot fi recunoscute.

Așadar, incertitudinea, iar nu pasivitatea culpabilă este aceea care a determinat reclamanții să formuleze cereri de chemare în judecată pentru a-și cere drepturile izvorând din Contractul colectiv de muncă pentru anii 2000, 2001, 2002, 2003, 2004, 2005.

Acesta este un al doilea și subsidiar motiv pentru care acțiunea formulată de reclamanți nu este prescrisă.

3. Asupra fondului cauzei.

Reclamanții au calitatea profesională de magistrați, asistenți magistrați, personal auxiliar de specialitate, personal conex, și respectiv funcționari publici la nivelul Tribunalului C-S și, în calitatea profesională avută, îndeplinesc o activitate de risc social, care este recunoscută de legiuitor inițial prin dispozițiile art.1 din Legea nr. 50/1996, reluată ulterior prin dispozițiile art. 59 din Legea nr. 567/2004 și respective art. 2 din nr.OUG 27/2006.

Totodată, în aplicarea dispozițiilor art. 22 alin. 1) din nr.OG 8/2007 și art. 7 alin. 1) din nr.OUG 27/2006, se prevede că, pentru condiții deosebite de muncă, grele vătămătoare, periculoase, magistraților, asistenților magistrați, personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor, li se acordă un spor de 15% din salariul de încadrare brut lunar, proporțional cu timpul efectiv lucrat în aceste condiții.

La alin.2) al art.22 din nr.OG8/2007, se prevede că aprobarea condițiilor de acordare a sporului pentru personalul auxiliar, se face prin ordin al ministrului justiției, al președintelui, al procurorului general al Parchetului de pe lângă, saau, după caz, al procurorului șef al, în funcție de condițiile grele, vătămătoare sau periculoase stabilite potrivit legii.

La alin. 2) al art. 7 din nr.OUG 27/2006, se prevede că aprobarea condițiilor de acordare a sporului pentru magistrați, se face de către ordonatorul principal de credite sau după caz, procurorul șef al, în funcție de condițiile grele, vătămătoare sau periculoase stabilite potrivit legii.

Astfel sporurile minime ce se acordă în condițiile contractului colectiv de muncă unic, sunt: pentru condiții deosebite de muncă, grele, periculoase sau penibile, 10% din salariul de bază; pentru condiții nocive de muncă, 10% din salariul minim negociat la nivel de unitate; pentru orele suplimentare și pentru orele lucrate în zilele libere și în zilele de sărbători legale, se acordă un spor de 100%, din salariul de bază, până la 130 ore/salariu/an, ceea ce depășește 120 ore/salariu/an, se plătește un spor de 50% din salariul de bază; pentru vechime în muncă, minim 5% pentru 3 ani vechime și maxim 25% la o vechime de peste 20 ani, din salariul de bază; pentru lucrul în timpul nopții, 25% din salariul de bază; pentru exercitarea și a unei funcții se poate acorda un spor de până la 50% din salariul de bază al funcției înlocuite, cazurile în care se aplică această prevedere și cuantumul, se vor stabili prin negocieri la contractele colective de muncă, la nivel de ramură, grupuri de unități sau unități.

Astfel cum rezultă din conținutul articolului mai sus arătat, se face distincție clară între drepturile cuvenite pentru sporul de periculozitate (art. 40 alin. 3 lit. a) și cel de nocivitate (art. 30 alin. 3 lit. b).

Prevederile art. 9 alin.1 din amintit, relevă că, în scopul salarizării și acordării celorlalte drepturi prevăzute în prezentul contract pentru personalul instituțiilor finanțate de la bugetul de stat, sindicatele și ministerele vor purta negocieri cu guvernul pentru stabilirea fondurilor aferent acestei categorii de personal și pentru constituirea surselor, înaintate de adoptarea bugetului de stat, precum și în vederea modificării ulterioare a acestuia.

Potrivit alin. 2 al aceluiași articol, părțile contractante vor purta negocieri în vederea includerii drepturilor respective în actele normative prin care se reglementează astfel de drepturi, cu încadrarea în prevederile bugetare aprobate sau cu identificarea altor resurse pentru acoperirea cheltuielilor suplimentare, iar potrivit alin.3, pe baza fondurilor aprobate în condițiile prevăzute la alin.1, părțile vor negocia utilizarea acestora pentru stabilirea salariilor și a celorlalte drepturi de personal la instituțiile publice.

Conform Deciziei 2000/CE/78, relativă la crearea Codului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă, se sancționează atitudinea omisivă în recunoașterea și valorificarea echitabilă prin plata efectivă a drepturilor salariale cuvenite, în acest context fiind și prevederile art. 7, art. 23 din Carta Universală a Drepturilor Omului, care garantează dreptul la muncă în condiții echitabile și satisfăcătoare, art. 14 din Carta europeană privind garantarea drepturilor omului, respectiv Protocolul nr. 12 la această convenție, art. 4 și următoarele din Carta socială europeană revizuită, dar și art. 5-8, art. 39 alin.1 lit. a, art. 40 alin.1 lit. c și j, art. 154 alin. 3, art. 155, art. 165 din Legea nr. 53/2003, art. 20, art.16 alin. 2, art. 53 și 42 din Constituția României, care garantează dreptul la un salariu drept, care face parte din conținutul complex al dreptului constituțional la muncă.

Temeiul de drept enunțat, este aplicabil acțiunii reclamanților, potrivit art. 1, 5, 239, 241, 243 și 259 din Legea nr. 53/2003, Codul muncii și potrivit art. 73 din Legea nr. 56/2004.

În același sens, sunt și sentința civilă nr. 77/27.10.20028 pronunțată de Curtea de Apel Alba -I în dosar nr- și sentința civilă nr. 613/21.05.2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr-.

Tribunalul consideră și reține că petitul privind acordarea unui număr de zile de concediu de odihnă suplimentare - pentru viitor și ca o compensare în bani pentru trecut, datorită condițiilor grele de muncă, nu este admisibil.

Concediul de odihnă cuvenit personalului instanțelor este reglementat prin legi speciale și derogatorii de la dreptul comun. Nu este un atribut al instanțelor judecătorești să creeze lege, ceea ce s-ar realiza dacă Tribunalul ar statua asupra acestui petit.

Împotriva sentinței susmenționate a declarat recurs pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Justiției.

În motivarea recursului declarat de pârâtul Ministerului Finanțelor Publice, hotărârea a fost dată de către instanța de fond cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, deoarece nu are calitate procesuală pasivă în cauză, rolul său fiind de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat respectând procedura reglementată de Legea nr. 500/2002.

Pârâtul Ministerul Justiției a reiterat din nou excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada noiembrie 2000 - 10.12.2005, iar pe fondul cauzei a arătat că actele normative privind salarizarea magistraților și personalului auxiliar, stabilesc că aceștia beneficiază de un spor de 15% pentru condiții deosebite de muncă, grele, vătămătoare sau periculoase, spor de 15% din salariul de bază.

Examinând cauza sub toate aspectele sale potrivit disp. art. 304¹.pr.civ. și cu precădere prin prisma motivelor de recurs invocate de recurenți, Curtea, constată întemeiate recursurile pentru următoarele motive:

Potrivit prevederilor art. 283 alin. 1 litera c din Codul muncii, cererea în vederea plății unor drepturi salariale neacordate poate fi formulată în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune.

Din coroborarea art. 283 alin. 1 lit. c din Codul muncii cu art. 3 alin. 1 și alin. 2 și art. 7 alin 1 raportat la art. 12 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, referitor la ipoteza prescripției în cazul raporturilor juridice cu executare succesivă, rezultă că termenul de trei ani pentru obligarea angajatorului la plata sumelor cu titlu de drepturi salariale, începe să curgă de la data nașterii dreptului la acțiune privind fiecare prestație succesivă, adică de la data când angajatorul datora aceste sume și de la care s-a născut dreptul reclamantei la remunerare pentru munca depusă, drept la acțiune care, nefiind exercitat în termenul prevăzut de lege, în lipsa unor cauze de suspendare sau întrerupere se stinge pentru fiecare din aceste prestații printr-o prescripție deosebită.

Nu poate fi reținută motivarea primei instanțe cu privire la aplicabilitatea art. 1 din Primul Protocol al CEDO, întrucât stabilirea termenelor de prescripție pentru exercitarea dreptului material la acțiune este de natură a nu este de natură a lipsi pe cetățeni de bunurile lor, ci este menită a pune capăt insecurității raporturilor juridice. A considera altfel, toate drepturile de creanță, considerate a fi un "bun" în interpretarea autonomă a art. 1 din Primul Protocol al CEDO, vor putea fi solicitate oricând, indiferent cine este titularul lor și indiferent de persoana căruia i se opun, fără a putea fi opusă prescripția dreptului material la acțiune, și punând astfel în pericol securitatea raporturilor juridice, ducând în final la încălcarea art. 6 din CEDO.

În condițiile în care prescripția extinctivă este o excepție de ordine publică, iar în cauză nu au fost învederate de reclamanți existența unor altor cauze de întrerupere sau suspendare a cursului prescripției, iar acestea nu au putut fi constatate nici de instanță din oficiu și având în vedere că odată cu formularea cererii de chemare în judecată reclamanții nu au solicitat potrivit prevederilor Decretului nr. 167/1958 repunerea în termenul de prescripție de trei ani de la data nașterii dreptului la acțiune și nu au învederat motivele temeinice, obiective, exclusive de culpă, care i-au împiedicat să sesizeze instanța în termenul legal, văzând și data introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv 05.11.2008, sancțiunea prescrierii dreptului reclamanților de a solicita plata drepturilor salariale cuvenite cu mai mult de trei ani anteriori datei sesizării instanței nu poate fi evitată, pentru perioada noiembrie 2000 - 10.12.2005.

În ceea ce privește fondul recursurilor se constată următoarele:

Reclamanții intimați, sunt magistrați și personal auxiliar, și au fost salariați pe perioada 12.05.2005 și până în prezent conform OUG 177/2002, OUG 27/2006 și OG 8/2007. Conform art. 30 din OUG 177/2002, 22 din OG 8/2007 și art. 7 din OUG 27/2006, magistrații și personalul auxiliar de la instanțele judecătorești și parchete, beneficiază pentru condiții deosebite de muncă, grele, vătămătoare sau periculoase, de un spor de 15% din indemnizația de încadrare brută lunară.

Din analiza textelor legale menționate, rezultă că acest sper nu se acordă cumulativ pentru condiții grele, condiții vătămătoare și condiții periculoase, fiind acordat o singură dată, prin îndeplinirea cel puțin a uneia dintre aceste condiții.

În situația în care salarizarea reclamanților este reglementată prin legi proprii de salarizare, nu se pot aplica clauzele contractului colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007 - 2010, avându-se în vedere dispozițiile art. 12 din Legea 130/1996, respectiv faptul că prin contractele colective de muncă nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile a căror acordare și cuantum este stabilită de lege.

Având în vedere cele expuse, Curtea, în temeiul art. 304 pct. 9 și 312 Cod procedură civilă, va admite recursurile pârâților Ministerul Justiției și Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr. 469/05.05.2009, pronunțată de Tribunalul C S în dosarul nr-.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursurile declarate de pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 469 din 05.05.2009, pronunțată de Tribunalul C - S în dosar nr-

Modifică sentința în sensul respingerii acțiunii.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 20.08.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

GREFIER,

Red../10.09.2009

Tehnored. /2 ex/ 10.09.2009

Prima instanță: Tribunalul C - S

Jud., jud.

Președinte:Maria Ana Biberea
Judecători:Maria Ana Biberea, Vasilica Sandovici, Dumitru

#Judecator Maria Ana Biberea

Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 1228/2009. Curtea de Apel Timisoara

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 1228/2009. Curtea de Apel Timisoara