Pretentii civile. Speta. Decizia 1232/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1232/
Ședința publică de la 09 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE
Judecător
Judecător
Grefier
.-.-.-.-.-.-.-.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâtul SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ "SF. ", cu sediul în G,-, jud. G, împotriva sentinței civile nr. 814/19.05.2009 pronunțată de Tribunalul Galați în litigiul privind conflictul de muncă intervenit în contradictoriu cu reclamanții -, R, cu domiciliul procesual ales la Cabinet Individual de Avocat " -", cu sediul în G,-, - 5B,. 4,. 132, jud. G, având ca obiect "DREPTURI ".
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns: pentru intimații-reclamanți -, R, avocat -, lipsă fiind recurentul-pârât SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ "SF. "
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează: cererea este la primul termen de judecată fixat în recurs, fiind legal motivată și scutită de taxă judiciară de timbru; prin cererea de recurs instituția pârâtă a solicitat judecarea cauzei în lipsă; a fost atașat procesul-verbal încheiat potrivit dispozițiilor art. 98 (6) din privind unui membru al completului de judecată, completul C 3R fiind format prin includerea judecătorului din planificarea de permanență, după care:
Apărătorul intimaților reclamanți depune întâmpinare la dosarul cauzei cu duplicat pentru comunicare recurentului.
La cererea instanței apărătorul intimaților precizează că prin întâmpinare nu au fost invocate aspecte noi și aceasta privește apărări formulate pe fondul cauzei.
Curtea apreciază, față de susținerile apărătorului intimaților, că nu se impune comunicarea întâmpinării.
Părțile prezente întrebate fiind, arată că nu mai au cereri, chestiuni prealabile de formulat, excepții de invocat sau înscrisuri noi de atașat.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților prezente în dezbaterea motivelor de recurs formulate în cauză.
Apărătorul intimaților-reclamanți solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii pronunțată de instanța de fond ca fiind legală și temeinică, pentru motivele descrise în întâmpinare, fără cheltuieli de judecată. Apreciază că, din moment ce recurentul nu contestă calitatea de salariat a reclamanților, nu poate fi primit motivul de recurs prin care acesta invocă - ca și la instanța de fond de altfel - simplul aspect că nu a avut timpul necesar să clarifice situația angajaților săi.
Curtea, declară închise dezbaterile potrivit art. 150 Cod procedură civilă și o reține în pronunțare.
CURTEA
Sentința civilă nr. 814/19.05.2009 pronunțată de Tribunalul Galați
Prin sentința civilă nr. 814/19.05.2009 Tribunalul Galația admis acțiunea având ca obiect drepturi bănești formulată de către reclamanții, R, în contradictoriu cu pârâtul Spitalul Clinic de Urgență "Sf. " G, și a obligat pe pârât să plătească reclamanților premiul anual pentru anii 2006, 2007 și 2008, având în vedere perioada lucrată de către fiecare reclamant.
Considerentele sentinței pronunțată de instanța de fond
Instanța de fond a reținut că reclamanții sunt salariați ai unității parate și au solicitat prin prezenta acțiune plata celui de-al 13-lea salariu pentru anii 2006, 2007, 2008.
Potrivit dispozițiilor art. 20 din OUG nr. 115/2004 pentru activitatea desfășurată, personalul salarizat potrivit prezentei ordonanțe de urgenta beneficiază, la sfârșitul anului calendaristic, de un premiu anual egal cu salariul mediu lunar de baza realizat in anul pentru care se face premierea.
În speță unitatea parata nu a acordat reclamanților drepturile cuvenite, încălcând dispozițiile legale mai sus invocate, precum si prevederile contractului colectiv de munca la nivel de unitate si ale căror clauze trebuie respectate de ambele părți.
Recursul declarat de pârâtul Spitalul Clinic de Urgență "Sf. "
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Spitalul Clinic de Urgență "Sf. " G, criticând soluția instanței de fond ca netemeinică și nelegală sub următoarele aspecte:
La data pronunțării se solicitase un termen de către recurentă în vederea unor verificări suplimentare vizând perioada lucrată și calitatea reclamanților.
Recurenta a arătat că este spital public finanțat de la bugetul de stat.
Conform Ordinului nr. 447/2009 emis de Ministerul Sănătății s-a desființat Centrul Medical G și s-a reorganizat ca ambulatoriu al Spitalului Clinic de Urgență "Sf. "
Din acest motiv, recurentul neputând să prevadă această preluare nu a putut să prevadă în bugetul pe anul 2009 aceste sume de bani.
De asemenea, acordarea acestei sume de bani reclamanților ar duce la blocarea financiară spitalului.
Considerentele deciziei instanței de recurs
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Acțiunea este întemeiată pe dispozițiile OUG nr. 115/2004, art. 20, art. 89 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe perioada 2005-2007 și art. 89 din contractul colectiv de muncă pe anul 2008.
Potrivit art. 20 (1) "pentru activitatea desfășurată, personalul salarizat potrivit prezentei ordonanțe de urgență beneficiază, la sfârșitul anului calendaristic, de un premiu anul egal cu salariul mediu lunar de bază realizat în anul pentru care se face premierea" iar potrivit art. 20 (2) "pentru cei care nu au lucrat tot timpul anului premiul se acordă proporțional cu perioada în care au lucrat, luându-se în calcul media salariilor de bază lunare realizate în perioada în care au desfășurat activitate, raportată la perioada întregului an".
Prin urmare, dreptul este prevăzut de lege și nu este condiționat. Susținerea că nu a fost prevăzut în buget nu poate avea vreo relevanță juridică în acordarea acestui drept și de asemenea, nici apărarea recurentei că acordarea către reclamanți a acestui drept ar duce la blocarea financiară a spitalului.
Nu pot fi analizate și avute în vedere astfel de apărări de către instanța de judecată. Atât timp cât legea le-a prevăzut înseamnă că legiuitorul a cântărit puterea financiară a statului și putința acordării lui.
Pe de altă parte, prin asemenea motive invocate recurentul își invocă propria culpă pentru neacordarea acestui drept.
Pentru aceste motive, conform art. 312 cod procedură civilă urmează să respingă recursul declarat de pârâtul Spitalul Clinic de Urgență "Sf. " G, împotriva sentinței civile nr. 814/19.05.2009 pronunțată de Tribunalul Galați.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondat recursul declarat de pârâtul SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ "SF. " G, cu sediul în G,-, jud. G, împotriva sentinței civile nr. 814/19.05.2009 pronunțată de Tribunalul Galați.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică de la 09 2009.
PREȘEDINTE: Alina Savin | JUDECĂTOR 2: Benone Fuică | JUDECĂTOR 3: Mihaela Neagu |
Grefier, |
: - -/11.12.2009
: 4 ex./L/21.12.2009
Fond: /
Asistenți judiciari: /-
Comunicat: 2 ex./08.01.2010
Președinte:Alina SavinJudecători:Alina Savin, Benone Fuică, Mihaela Neagu