Pretentii civile. Speta. Decizia 1435/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - Drepturi bănești -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 1435
Ședința publică din 12 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Maierean Ana
JUDECĂTOR 2: Ciută Eugenia
JUDECĂTOR 3: Bratu Ileana
Grefier - -
Pe rol se află judecarea recursurilor declarate de pârâții Ministerul Finanțelor Publice - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice B, cu sediul în mun. B,-, județul B și Ministerul Justiției și Libertăților, cu sediul în B,-, sector 5, prin reprezentanții lor legali, împotriva sentinței nr. 460 din 6 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Botoșani - Secția civilă (dosar nr-).
La apelul nominal au lipsit reprezentanții pârâților recurenți, reprezentanții pârâților intimați Curtea de APEL SUCEAVA și Tribunalul Botoșani, reprezentantul intimatului Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, precum și reclamanții intimați: -, G, )., a, și.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care instanța, constatând recursurile în stare de judecată, a rămas în pronunțare cu privire la acestea.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursurilor de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de APEL SUCEAVA reclamanții -, prin moștenitorii și G, și, judecători la Judecătoria Botoșani și, și, judecători la Judecătoria Săveni, și, judecători la Judecătoria Dorohoi și și judecători la Judecătoria Darabani au chemat în judecată pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Botoșani, Curtea de APEL SUCEAVA, Ministerul Economiei și Finanțelor solicitând obligarea pârâților Ministerul Justiției, Tribunalul Botoșani și Curtea de APEL SUCEAVA la calculul și plata unei despăgubiri echivalente cu diferențele de drepturi salariale reprezentând sporul de confidențialitate de 15 % din indemnizația de încadrare brută lunară pentru perioada 1 octombrie 2005 până la zi și pentru viitor până la încetarea stării de discriminare.
Totodată au solicitat obligarea acestor pârâți la acordarea sumelor reprezentând actualizarea în funcție de indicii de inflație de la data scadenței fiecărei sume până la efectuarea plății, cât și la plata dobânzii legale de la momentul punerii în întârziere; obligarea pârâtului Tribunalul Botoșani la înscrierea în carnetele de muncă a mențiunilor corespunzătoare acordării acestor drepturi; obligarea Ministerului Economiei și Finanțelor să pună la dispoziția Ministerului Justiției a sumelor necesare achitării acestor drepturi.
Reclamanții au solicitat citarea în cauză a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
În motivare, reclamanții au arătat că sunt persoane discriminate ce au dreptul la despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit și solicită acest drept în baza actelor normative ce acordă tuturor bugetarilor sporul de confidențialitate independent de deținerea unui certificat ORNIS.
În acest sens, reclamanții au făcut referire la Directiva 2000/EC/78.
Au mai arătat că fac parte din personalul din unitățile de justiție care prin lege are obligația profesională imperativă specială și specifică de confidențialitate ( art. 99 lit. d din Legea 303 /2004 și art. 4 alin. 1 din Legea 303/2004 raportat la art. 15 din Codul d eontologic) și că prin însăși natura sa, activitatea judiciară implică administrarea sau- cel puțin -contactul cu informații confidențiale.
Au invocat art. 13 din OUG 57/2000, art. 30 alin. 3 din OG 137/2000, art. 13 alin. 1 din OUG 123/2003, art. 15 alin. 1 din OG nr. 6/2007, art. 20 alin. 3 din Lg. 656 /2002, art. 15 din OG nr. 64/2006, art. 13 din OG nr. 10/2007, art. 12 indice 2 din Lg. 53/1991, art. 8 din OUG nr. 117 /1999, art. 9 alin. 4 din OG 65/98, art. 23 lit. n) din Lg. 319/2003, art. 10 alin. 3 din Lg. 274/2004.
De asemenea, au mai arătat că potrivit art. 26 raportat la art. 1 și art. 295 alin. 2 din Codul Muncii,indiferent de categoria socio-profesională, perioada în care o persoană prestează munca îi revine obligația de confidențialitate dacă acest lucru a fost prevăzut în Contractul individual de muncă.
În această clauză părțile convin ca pe toată durata contractului individual de muncă și după încetarea acestuia, să nu transmită date și informații de care au luat cunoștință în timpul executării contractului,în condițiile stabilite în regulamentele interne, în contractele colective de muncă sau în contractele individuale de muncă, iar nerespectarea acestei clauze atrage obligarea celui în culpă la plata de daune interese.
Reclamanții au arătat că fiind în calitatea lor de judecători la judecătoriile din raza Tribunalului Botoșani au obligația de confidențialitate, aceasta reprezentând o clauză legală a raporturilor de muncă obligatorie, iar nu facultativă.
Această obligație reprezintă cauza juridică și expresă a obligației contraprestației unității bugetare de plată a drepturilor salariale, respectiv a sporului în sensul art. 155 din Codul Muncii.
Au mai arătat reclamanții că se află într-o situație identică cu personalul din unitățile bugetare, ba chiar și cu personalul din unitățile private deoarece sunt parte a unui raport de muncă și îndeplinesc în urma executării acestui raport obligația de confidențialitate și că sunt discriminați în sensul art. 2 alin. 1 și 3, art. 6 din OUG 137/2000 deoarece le-a fost refuzat sporul de confidențialitate sub pretextul că aparțin unei categorii socioprofesionale, criteriu declarat în mod expres ca fiind discriminatoriu ( art. 2 alin. 1 din OG 137/2000). Acest criteriu de diferențiere este injust, fiind absurd și de neconceput a se accepta că obligația legală de confidențialitate se execută doar raportat la o anumită profesie, iar la alta nu, invocând art. 2 pct. 1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 2 pct. 2 din Convenția nr. 111 privind discriminarea în domeniul ocupării forței de muncă și exercitării profesiei,art. 6 alin. 2 din Codul Muncii, art. 19 pct. 3 din Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice.
Totodată au mai arătat că,acordarea despăgubirilor solicitate nu se confundă cu o adăugare la lege ci reprezintă o aplicare a prevederilor art. 269 din Codul Muncii.
Potrivit art. 154 din Codul Muncii, diferențierea salariilor se poate face numai în raport cu felul studiilor, cu treptele sau gradele profesionale, cu cantitatea și calitatea muncii respectiv condițiile de muncă. Actul normativ în materie este reprezentat de Directiva Consiliului nr. 2000/78/CE din 21 noiembrie 2000 pentru crearea unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă.
Conform Directivei,discriminarea presupune un tratament mai puțin favorabil, o situație comparabilă și existența unei legături directe și strânse între tratamentul mai puțin favorabil și temeiurile de nediscriminare.
Pârâtul Ministerul Justiției a recunoscut dreptul unor categorii de personal de a beneficia de sporul de confidențialitate, respectiv prin Ordinul nr. 1833 din 2 iulie 2008 prin care s-a stabilit că personalul contractual și funcționarii publici din cadrul instanțelor ce efectuează activități și lucrări cu caracter confidențial beneficiază de un spor de confidențialitate, de 15 % din salariul de bază.
S-a reținut că acest drept s-ar cuveni în baza art. 12 indice 2 din Lg. 53 /1991 acest act fiind aplicabil și magistraților și asistenților judiciari pentru aceleași rațiuni.
S-a invocat că solidaritatea între părți se întemeiază pe art. 295 din Codul Muncii care stabilește că raportul juridic dedus judecății este guvernat de prevederile Codului Muncii completate cu cele ale legislației civile iar art. 1039 cod civil reglementează solidaritatea pasivă între debitori.
Potrivit art. 1082 și 1084 raportat la art. 78 din Legea 53/2003 regula generală este aceea a acoperii integrale a prejudiciului cauzat inclusiv datorat ca urmare a deprecierii monedei naționale și a scăderii puterii de cumpărare.
În ce privește obligarea de menționare în carnetele de muncă au invocat prevederile art. 1 din Decretul 92/1976.
Cu privire la calitatea procesuală a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor au arătat că aceasta se justifică date fiind prevederile art. 1 din OUG nr. 22 /2002.
Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a invocat lipsa calității procesuale pasive. A arătat că nu justifică această calitate deoarece competența elaborării unor eventuale proiecte de rectificare bugetară pentru drepturi salariale aparține ordonatorului principal de credite, conform procedurii prevăzute de Legea finanțelor publice nr. 500/2002, acest atribut neputând fi extins asupra Ministerului Economiei și Finanțelor.
Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării înaintat punctul său de vedere arătând că, prin ultimele completări ale OG 137/2000,s-a stabilit că sesizările având ca obiect măsurile legislative adoptate în contextul stabilirii politicii de salarizare a personalului din sistemul bugetar nu intră în competența de soluționare a Consiliului pentru Combaterea Discriminării.
Prin întâmpinare, Ministerul Justiție a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, arătând că nu există nici un act normativ care să prevadă ori să garanteze dreptul de a primi un spor de confidențialitate magistraților, aceștia reprezintă o categorie aparte de salariați ai sistemului bugetar cu statut specific reglementat de Legea 303 /2004 privind statului judecătorilor și procurorilor cu drepturi și îndatoriri specifice și cu drepturi salariale stabilite prin act normativ special,respectiv OG 27/2006, aceștia neputând beneficia de alte drepturi decât dacă sunt prevăzute expres în favoarea lor, astfel cum nici alte categorii profesionale nu pot beneficia de drepturile prevăzute de legea specială pentru salarizarea magistraților.
Situația magistraților nu poate fi considerată comparabilă în nici un fel cu a personalului militar și funcționarilor publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranța națională al căror statut este reglementat de Legea 360/2002. Statutul acestora, drepturile și îndatoririle sunt diferite, instituțiile din care fac parte organele autorității judecătorești nu fac parte din categoria instituțiilor publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională; categoriile de informații pentru care se acordă sporul de confidențialitate la care se referă OG 19/2000 sunt diferite de cele la care se referă Hotărârea 328/2005.
Cu privire la starea de discriminare invocată de reclamanți a arătat că reglementarea prin lege sau prin alt act normativ a unor drepturi în favoarea unor persoane, excede cadrului legal stabilit prin OUG 137/2000.
A invocat acest pârât prevederile Deciziei nr. 819 din 3 iulie 2008 Curții Constituționale, prin care s-a stabilit că prevederile art. 1 pct. 2 alin. 3 și. 27 alin. 1 din OUG nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din acestea s-ar desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
În privința actualizării sumelor cu indicii de inflație și acordării dobânzii legale arătat că, potrivit art. 1088 Cod civil,la obligațiile ce au ca obiect o sumă oarecare, daunele interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de divorț, de fidejusiune și societate nu sunt debite decât din ziua chemării în judecată.
Măsura în care a operat actualizarea în funcție de rata inflației nu se mai justifică și dobânda legală căci s-ar ajunge la o dublă reparare a prejudiciului și îmbogățire fără justă cauză a reclamanților
Prin cererea înregistrată la data de 17 decembrie 2008, reclamanții, și au invocat excepția de neconstituționalitate a art. I și II din OUG nr. 75 din 11.06.2008.
Prin prevederile acesteia se modifică competența de soluționare a unor cereri având ca obiect acordarea unor drepturi salariale judecata în fond urmând a se face de către Curțile de Apel iar recursul să fie soluționat de către Înalta Curte de Casație și Justiție, prin această reglementare se încalcă normele constituționale care interzic adoptarea de ordonanțe prin care să se modifice legi organice.
Prin încheierea din 5 februarie 2009, Curtea de APEL SUCEAVA - luând în considerare Decizia nr. 104 din 20.01.2008 a Curții Constituționale- a scos cauza de pe rol și a înaintat-o Tribunalului Botoșani spre competentă soluționare.
În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate invocată cu privire la art. I și II din OUG 75/2008 instanța având în vedere că potrivit art. 29 alin. 2 din Lg. 47/1992 nu pot face obiectul excepției de neconstituționalitate prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții, precum și faptul că prin Decizia nr. 104 din 20.01.2009 Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. I și II din OUG nr. 75/2008 sunt neconstituționale, a respins ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate invocată în cauză.
Tribunalul Botoșani - secția civilă - prin sentința nr. 460 din 6 aprilie 2009 a respins excepția lipsei calității procesual pasive a Ministerului Finanțelor Publice; a admis acțiunea reclamanților în contradictoriu cu Ministerul Justiției și Libertăților, Tribunalul Botoșani, Curtea de APEL SUCEAVA, Ministerul Economiei și Finanțelor; a obligat pârâții Ministerul Justiției și Libertăților,Curtea de APEL SUCEAVA, Tribunalul Botoșani să calculeze si sa plătească reclamanților sporul de confidențialitate de 15% din salariul de baza pentru perioada efectiv lucrată din intervalul 01.10.2005 -06.04.2009 cât și pentru viitor; a obligat aceeași pârâți să plătească reclamanților actualizarea sumelor în raport cu indicii de inflație de la data scadenței până la data plății efective; a obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice B să pună la dispoziția pârâtului Ministerul Justiției și Libertăților B fondurile necesare pentru plata sumelor acordate prin prezenta hotărâre; a obligat pârâtul Tribunalul Botoșani să facă mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților cu privire la sporul acordat.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesual pasive invocată pârâtul Ministerul Finanțelor Publice instanța a respins-o cu motivarea că, în conformitate cu prevederile art. 1 din OG 22/2002 executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli în care se încadrează obligația de plată respectivă.
A mai reținut că potrivit Legii 500/2002, acest pârât coordonează acțiunile care sunt responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, cum ar fi pregătirea proiectelor legilor anulate, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
Pe fondul cauzei, prima instanță a reținut că reclamanții sunt judecători la judecătoriile din raza Tribunalului Botoșani, iar în această calitate le- fost impusă prin lege o obligație profesională imperativă de confidențialitate (art.99 lit.d din Legea nr.303/2004 și art.4 alin.l din Legea nr.303/2004 raportat la art. 15 din Codul d eontologic) care se îndeplinește în cadrul executării raporturilor de muncă.
De altfel, prin însăși natura sa, activitatea judiciară desfășurată implică administrarea sau cel puțin contactul cu informații confidențiale, constând, de exemplu, în date privind: arestări, interceptări ale convorbirilor telefonice, martori sub acoperire, protecția victimelor, date cu caracter personal de justițiabililor și colegilor de serviciu (art.2 alin.4 și alin.5 din Legea nr.677/2001), sesizările adresate organelor statului (de pildă, cele făcute conform art.18 lit.c din Legea nr. 108/1999), veniturile salariale, protecția minorilor, secretul bancar, secretul economic, drepturile de proprietate intelectuală etc.fără a li se recunoaște, corelativ sporul de confidențialitate,
Conform art.26 raportat la art. 1 și art.295 alin.2 din Codul Muncii, indiferent de categoria socioprofesională, perioada în care o persoana prestează munca îi revine obligația de confidențialitate dacă acest lucru a fost prevăzut în Contractul individual de muncă.
Astfel, prin clauza de confidențialitate părțile convin ca, pe toată durata contractului individual de muncă și după încetarea acestuia, să nu transmită date sau informații de care au luat cunoștință în timpul executării contractului, în condițiile stabilite în regulamentele interne, în contractele colective de muncă sau în contractele individuale de muncă iar nerespectarea acestei clauze de către oricare dintre părți atrage obligarea celui în culpă la plata de daune-interese.
În ceea ce-i privește pe reclamanți,obligația de confidențialitate reprezintă o clauză legală a raportului de muncă obligatorie (iar nu facultativă ca în dreptul comun al muncii.
Potrivit art.154 din Codul Muncii diferențierea salariilor se poate face, numai în raport cu felul studiilor, cu treptele sau gradele profesionale, cu calitatea și cantitatea muncii, respectiv condițiile de muncă.
Legiuitorul a prevăzut un singur criteriu pentru acordarea sporului de confidențialitate: îndeplinirea obligației de confidențialitate, care este unicul criteriu aplicabil și posibil in materie.
De altfel, din 15 decembrie 2008 Înalta Curte de Casație și Justiție constituită în Secții Unite a stabilit că în interpretarea și aplicarea unitară a art. 99 alin. 1 lit. d) din Legea 303/2004 raportat la art. 16 alin. 1 și 2 din Codul d eontologic al magistraților și art. 78 alin.1 din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea raportat la art. 9 din Codul d eontologic al acestora, judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15 % calculat la indemnizația brută lunară, respectiv la salariul de bază lunar, hotărârea instanței supreme fiind obligatorie pentru instanțe potrivit art. 392 alin.3. Cod procedură civilă.
În consecință, s-a apreciat că acțiunea reclamanților este întemeiată, pretențiile acestora fiind justificate și pentru viitor în conformitate cu art. 110 al. 2 Cod procedură civilă.
Cât privește solicitarea de actualizare a sumelor și plata dobânzii legale s-a constatat că pentru repararea integrală a prejudiciului se impune și admiterea acestor capete de cerere.
Împotriva sentinței au declarat recurs Ministerul Justiției și Libertăților Ministerul Finanțelor Publice - prin
În motivele de recurs, pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților a arătat prin acordarea unor drepturi neprevăzute de lege, instanța a depășit limitele puterii judecătorești și a legiferat acordarea unui drept salarial neprevăzut în legislația specifică categoriei profesionale a magistraților, motiv de recurs prev. de art. 304 pct. 4 Cod procedură civilă.
A mai arătat că hotărârea este lipsită de temei legal conform art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, neexistând nici un act normativ în vigoare care să prevadă ori să garanteze dreptul la sporul de confidențialitate pentru personalul din sistemul justiției, iar instanța de fond trebuia să aibă în vedere deciziile Curții Constituționale nr. 818-820/3.07.2008 și nr. 1325/4.12.2008 care, de asemenea, sunt obligatorii.
Instanța de fond în mod greșit a apreciat că se impune atât actualizarea sumelor cu indicele de inflație cât și acordarea dobânzii legale.
Astfel, conform dispozițiilor legale, rezultă că, reclamanții, în calitate de creditori ai unei obligații având drept obiect o sumă de bani, ar putea pretinde drept echivalent al prejudiciului încercat prin întârziere la executare numai dobânda stabilită de lege, dobânda legală fiind datorată însă, numai cu începere din ziua cererii de chemare în judecată.
În măsura în care a operat actualizarea în funcție de rata inflației, nu se mai justifică și dobânda legală, căci s-ar ajunge astfel la o dublă repararea a prejudiciului și o îmbogățire fără justă cauză.
Pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - prin B în motivele de recurs a criticat sentința ca fiind nelegală și netemeinică invocând dispozițiile art. 304 pct. 4 și 9 Cod procedură civilă.
A arătat că nu are calitatea de ordonator principal de credite, acestuia revenindu-i potrivit legii, doar obligația de aprobare a statelor astfel întocmite.
A mai arătat că nu sunt întrunite condițiile pentru obligarea Ministerului Finanțelor Publice la alocarea fondurilor întrucât obiectul acțiunii vizează plata unor drepturi salariale datorate de alți ordonatori de credite, iar Ministerul Finanțelor Publice nu are nici o răspundere privind garantarea acestor drepturi.
Nelegalitatea hotărârii judecătorești derivă și din faptul că rectificarea bugetară se face la inițiativa ordonatorului principal de credite, respectiv Ministerul Justiției și Libertăților așa cum este prevăzut și reglementat de dispozițiile legale în vigoare.
Competența elaborării unor proiecte de rectificare bugetară pentru drepturi salariale aparține numai ordonatorului principal de credite, conform procedurii prevăzute de lege finanțelor publice nr. 500/2002, acest atribut neputând fi extins asupra Ministerului Finanțelor Publice. A cerut admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea sentinței și în rejudecare respingerea acțiunii față de Ministerul Finanțelor Publice ca fiind nelegală și neîntemeiată.
Examinând actele și lucrările dosarului, asupra cererilor de recurs, Curtea reține următoarele:
Prin decizia nr.46 din 15.12.2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.99 alin.1 lit.d din Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, raportat la art.16 alin.1 și 2 din Codul d eontologic al magistraților și de art.18 alin.1 din Legea nr.567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, raportat la art.9 din Codul d eontologic al acestora, a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15% calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar.
Art. 329 alin. 3 din Codul d e procedură civilă prevede că dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe.
Potrivit dispozițiilor art. 304 pct. 4 Cod procedură civilă coroborate cu dispozițiile art. 312 alin. 3 din același act normativ, casarea unei hotărâri se poate cere când instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești.
Cu alte cuvinte și întrebuințând o sintagmă consacrată, instanța săvârșește un "exces de putere".
Instanța săvârșește un "exces de putere" când pronunță o hotărâre judecătorească fără nici o competență, în acea problemă, când încalcă principiul separației puterilor în stat, prin imixtiunea lor în atribuțiile puterii legislative sau executive.
Or, atât timp cât, în ceea ce privește pricina dedusă judecății, a fost pronunțat un recurs în interesul legii, așa cum mai sus s-a arătat, iar dezlegarea dată problemei de drept judecate este obligatorie pentru instanță, Curtea nu poate reține că în cauză prima instanță a depășit atribuțiile puterii judecătorești.
Scopul declarat al recursului în interesul legii este acela de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii pe întreg teritoriul României, în urma sesizării unor chestiuni de drept care au primit o soluționare diferită din partea instanțelor judecătorești.
Fiind sesizată cu problema de drept ce face obiectul prezentului litigiu, Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15% calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar.
Hotărârea este lipsită de temei legal, potrivit dispozițiilor art.304 pct.9 Cod procedură civilă, atunci când, din modul cum este redactată hotărârea nu se poate determina dacă legea a fost sau nu corect aplicată.
Lipsa de bază legală a hotărârii înseamnă absența unei norme juridice care să poată constitui premisa majoră a silogismului judiciar față de soluția dată.
Însă, așa cum mai sus s-a arătat în materia dedusă judecății a fost pronunțat un recurs în interesul legii iar potrivit dispozițiilor art. 329 alin. 3 teza a II-a Cod procedură civilă, dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe, în aceste condiții Curtea neputând reține în cauză incidența dispozițiilor art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Cât privește critica adusă sentinței sub aspectul modului de soluționare a capetelor de cerere privind obligarea pârâților atât la actualizarea sumelor cu indicele de inflație cât și la acordarea dobânzii legale se constată că din minuta și dispozitivul sentinței rezultă că instanța a dispus numai acordarea sumelor actualizate nu și dobânda legală, așa încât această critică nu poate fi primită.
Referitor la recursul pârâtului Ministerul Finanțelor publice instanța constată că potrivit dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, Ministerul Finanțelor Publice coordonează acțiunile ce sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar și anume: pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție, iar potrivit art. 3 alin. 1 pct. 2 din nr.HG 208/2005, Ministerul Finanțelor este cel care are ca atribuții elaborarea proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare.
În lipsa aprobării rectificării bugetului cu sumele necesare și alimentării cu fonduri a conturilor Ministerului Justiției de către Ministerul Finanțelor, cel dintâi ar fi practic în imposibilitatea să achite sumele la care a fost obligat prin hotărârea atacată.
În situația în care nu ar fi obligat și Ministerul Finanțelor să rectifice bugetul cu sumele necesare reparării prejudiciului, hotărârea judecătorească ar fi lipsită de una dintre cele mai importante funcții ale sale, respectiv puterea executorie.
De asemenea, reține Curtea că potrivit dispozițiilor art. 131 alin.1 din Legea nr. 304/2004, privind organizarea judiciară, activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
Față de aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, urmează ca instanța să respingă recursurile ca nefondate.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge ca nefondate de pârâții Ministerul Finanțelor Publice - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice B și Ministerul Justiției și Libertăților, împotriva sentinței nr. 460 din 6 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Botoșani - Secția civilă (dosar nr-).
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 12 noiembrie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Jud. fond
Tehnored.
Ex. 11.12.2009
Președinte:Maierean AnaJudecători:Maierean Ana, Ciută Eugenia, Bratu Ileana
