Pretentii civile. Speta. Decizia 150/2010. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 150/R-CM
Ședința publică din 01 Februarie 2010
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Ion Rebeca JUDECĂTOR 2: Georgiana Nanu
JUDECĂTOR 3: Paula Andrada
Judecător: ---
Grefier:
S-au luat în examinare, pentru soluționare, recursurile civil declarate de pârâții MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, cu sediul în B,-, sector 5, DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE, cu sediul în B,--81, sector 1 și de pârâtul-chemat în garanție MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - reprezentat de către Direcția -ă a Finanțelor Publice V, cu sediul în Râmnicu V,-, județul V, împotriva sentinței civile nr.941 din 13 noiembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns consilier juridic, pentru recurentul-pârât Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în baza delegației depuse la dosar, lipsă fiind recurenta-pârâtă Direcția Națională Anticorupție, recurentul-pârât-chemat în garanție Ministerul Finanțelor Publice-reprezentant de Direcția -ă a Finanțelor Publice V, intimații-reclamanți, și expertul în domeniul discriminării Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursurile sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Consilier juridic, pentru recurentul-pârât Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, precizează că nu are de formulat cereri prealabile sau excepții de invocat în cauză.
Curtea constată recursurile în stare de judecată și rămâne în pronunțarea asupra lor.
Consilier juridic, pentru recurentul-pârât Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, solicită admiterea recursului și modificarea sentinței criticate, în sensul respingerii acțiunii principale.
În ceea ce privește recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice-reprezentant de Direcția -ă a Finanțelor Publice V, solicită respingerea acestuia ca nefondat.
CURTEA
Constată că, rin p. cererea înregistrată la data de 27 noiembrie 2008, reclamanții, au chemat în judecată pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție B, Direcția Națională Anticorupție, Ministerul Economiei și Finanțelor și pentru opozabilitate pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligați primii doi pârâți să le plătească drepturile reprezentând creșterile salariale prevăzute de nr.OG10/2007, la art.1 alin.1 în trei etape, astfel: cu 5% începând cu data de 1.01.2007, față de nivelul din luna decembrie 2006; cu 2% începând cu data de 1.04.2007, față de nivelul din luna martie 2007; cu 11% începând cu data de 1.10.2007, față de nivelul din luna septembrie 2007, obligarea celor doi pârâți la plata dobânzilor legale calculate conform art.3 din nr.OG9/2000, obligarea pârâților la indexarea sumelor datorate prin aplicarea coeficienților de inflație începând cu momentul nașterii dreptului respectiv 1 ianuarie 2007 și până la momentul plății efective și efectuarea mențiunilor referitoare la majorările salariale în cărțile de muncă.
În motivarea acțiunii s-a arătat că prin acte normative succesive, respectiv nr.OG6, 8, 10 și 11/2007 au fost prevăzute creșteri salariale ale diferitelor categorii profesionale din sectorul bugetar, excepție făcând doar judecătorii și procurorii.
În acest fel, s-a creat un caz de discriminare care poate fi înlăturat doar prin acordarea creșterilor salariale în cauză categoriilor profesionale care au fost exceptate.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii formulate. S-a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive cu motivarea că rolul acestuia este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului general consolidat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite precum și a proiectelor bugetelor locale respectând procedura reglementată în legea finanțelor publice.
Pârâtul Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă.
În motivare, a arătat că în mod corect Curtea Constituțională a admis excepția invocată de Ministerul Justiției constatând că disp.art.2 și 27 din nr.OG137/2000 sunt neconstituționale din perspectiva art.1 alin.4 din Constituție ce reglementează principiul separației puterilor în stat, a art.126 alin.6 ce garantează controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităților publice în măsura în care sunt interpretate în sensul că se dă în căderea instanței de judecată atribuția de a reține încălcarea principiului egalității în fața legii prin examinarea și cenzurarea soluțiilor cuprinse în legi și ordonanțe. S-a apreciat că în cauză trebuie avute în vedere disp.art.31 alin.1 din Legea nr.47/1992, reclamanții solicitând creșteri salariale prevăzute de nr.OG10/2008, în condițiile în care nu fac parte din categoria personalului contractual din sectorul bugetar și nici din categoria personalului care ocupă funcții de demnitate publică.
S-a solicitat chemarea în garanție a Ministerului Finanțelor Publice în temeiul art.60 și 63 din Codul d procedură civilă.
Prin sentința civilă nr.941/13 noiembrie 2009, Tribunalul Vâlcea, Secția civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, a admis acțiunea formulată de reclamanți, a admis cererea de chemare în garanție a Ministerul Economiei și Finanțelor formulată de pârâtul Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a obligat pe pârâții Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Direcția Națională Anticorupție la acordarea drepturilor salariale conform HG 10/2007 în cele 3 etape, începând cu 1.01.2007 și până la 31 decembrie 2007) sume ce vor fi reactualizate la data plății efective.
Au fost obligați pârâții Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Direcția Națională Anticorupție să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților.
Tribunalul a reținut în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, că este neîntemeiată pe considerentul că, potrivit art. 10 din Legea 500/2002, privind finanțele publice, acest pârât elaborează proiectul bugetului de stat, al legii bugetare anuale și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, propunând rectificările corespunzătoare. În consecință, acest pârât are obligația să aloce fondurile necesare acordării diferențelor de drepturi salariale arătate mai sus.
În ceea ce privește fondul cauzei, tribunalul a reținut următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 155 din Legea 53/2003, act normativ aplicabil și reclamanților, se prevede că noțiunea de "salariu" cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri.
Dreptul la salariu este, în accepțiunea codului muncii și Constituției României, un drept fundamental și principalul drept al salariatului, noțiune generică în cadrul căreia, cu delimitările de rigoare, sunt incluși și reclamanții.
Salariul, indemnizația în speța dedusă judecății, se impune a fi luat în considerare alături de sporurile și adaosurile statuate de legiuitor pentru a nu se ajunge astfel la golirea de sens a acestei noțiuni.
Față de acest aspect, relativ la cererea introductivă de instanță, tribunalul reține că prin Ordonanța de Guvern nr. 10/2007, au fost stipulate creșteri salariale ce se vor acorda pe parcursul anului 2007 personalului bugetar și celui care ocupă funcții de demnitate publică.
Conform art. 1 din acest act normativ salariile de bază ale categoriilor menționate se majorează în 3 etape, după cum urmează: cu 5 % începând cu 01.01.2007, față de nivelul din luna decembrie 2006, cu 2 % începând cu data de 01.04.2007 față de nivelul din luna martie 2007 și cu 11 % începând cu 01.10.2007 față de nivelul din luna septembrie 2007.
Aceste creșteri salariale nu au fost acordate procurorilor și grefierilor, motivându-se, printre altele, și prin aceea că această categorie profesională a beneficiat de măriri salariale substanțiale pe parcursul anilor 2006 și 2007.
Această apărare nu poate fi primită de vreme ce creșterile salariale prevăzute de Ordonanța 10/2007 se acordă și persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică în această categorie intrând Înalta Curte de Casație si Justiție, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Procurorul - al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prim Procurorului general și acestuia.
Pe de altă parte, unul din principiile fundamentale ale dreptului muncii este și cel al nediscriminării, stipulat de dispozițiile art. 5 din cod, în raport de care, în cadrul relațiilor de muncă funcționează principiul egalității de tratament față de toți salariații și angajatorii.
În aceeași ordine de idei, tribunalul a reținut că potrivit art. 2 alin. 1 din OG 137/2000 astfel cum a fost completată și modificată, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de orice criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și eventual sau în orice alte domenii ale vieții publice.
Conform alin. 2 al aceluiași text de lege sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane față de altele, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.
Din examinarea textului legal (OG 10/2007) precum și a apărărilor formulate în cauză de către pârâți, tribunalul nu a reținut invocarea în speța dedusă judecății sau dovedirea existenței vreunui scop legitim care să conducă la înlăturarea categoriei reclamanților de la beneficiul creșterilor salariale prev. de art. 1 lit. a, b și c din OG 10/2007.
Așa fiind, instanța a apreciat ca discriminatorie prevederea legală prin care se acordă creșteri salariale doar anumitor categorii de personal din sectorul bugetar și persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică.
La cele menționate anterior se adaugă și faptul că dispozițiile art.4 și art. 16 din Constituția României consacră principiul egalității între cetățeni prin excluderea privilegiilor și a discriminării iar, în raport de art. 20 din legea fundamentală, art. 23 din Declarația Universală Drepturilor Omului, care face parte din dreptul intern, statuează că tuturor salariaților care prestează o muncă le este recunoscut dreptul la plată egală pentru muncă egală.
aplicabile în speță sunt și disp.art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului care reglementează interzicerea discriminării.
Așa fiind, instanța a admis acțiunea și cererea de chemare în garanție și a obligat pe pârâții Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Direcția Națională Anticorupție să plătească reclamanților diferențele de drepturi salariale determinate ca urmare a creșterilor salariale cu 5% începând cu 01.01.2007 fata de nivelul din luna decembrie 2006, cu 2% începând cu 01.04.2007 fata de nivelul din luna martie 2007 și cu 11 % începând cu 01.10.2007, față de nivelul din luna septembrie 2007.
În ceea ce privește actualizarea cu indicele de inflație a acestor drepturi bănești, tribunalul a considerat-o întemeiată, din perspectiva dispozițiilor art. 161 pct. 4 Codul muncii, precum și a faptului că prin aceasta se realizează o corelație între salariul real și salariul nominal de care reclamanții ar fi beneficiat la momentul la care pârâții le datorau drepturile bănești în cauză și momentul în care aceste sume au intrat efectiv în patrimoniul beneficiarului. Aceasta deoarece principala funcție a indexării este aceea de a atenua efectele inflației asupra nivelului de trai.
Instanța a admis cererea de chemare în garanție față de pârâtul și chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor pe considerentul că, potrivit art. 10 din Legea 500/2002, privind finanțele publice, acest pârât elaborează proiectul bugetului de stat, al legii bugetare anuale și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, propunând rectificările corespunzătoare.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs în termen legal Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Direcția Națională Anticorupție critică hotărârea pentru următoarele motive:
- atâta timp cât majorările solicitate prevăzute în nr.OG10/2007, nr.16/2007 și nr.27/2007 au vizat alte categorii de salariați decât magistrații-judecători de la curțile de apel, tribunale, judecătorii și procurorii de la. și parchetele de pe lângă curțile de apel, tribunale, judecătorii, iar nu a pronunțat o hotărâre prin care să se constate că în cauză s-a produs o discriminare, solicitarea reclamanților este lipsită de temei juridic;
- instanța de fond a apreciat greșit în ceea ce privește neaplicabilitatea deciziilor curților constituționale nr.818-821 din 3 iulie 2008, prin care s-au admis excepțiile de neconstituționalitate invocate de Ministerul Justiției și s-a constatat că prevederile art.1, art.2 alin.3 și art.27 alin.1 din nr.OG137/2000 sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze sau să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative;
- în ședința din 27 mai 2009, Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra cererii de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională dintre autoritatea judecătorească, reprezentată de, pe de-o parte și Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte și a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională și că nu poate să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege, ori să efectueze controlul de constituționalitate al acestora.
Ministerul Finanțelor Publice a criticat hotărârea pentru următoarele motive:
- hotărârea este nulă fiind dată cu încălcarea competenței materiale, întrucât potrivit dispozițiilor Decretului nr.92/1976, cererile privind înscrierea în carnetul de muncă se adresează în primă instanță judecătoriei, motiv prevăzut de art.304 pct.3 Cod procedură civilă;
- hotărârea este dată cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, fiind încălcat principiul separației puterilor în stat, motiv prevăzut de art.304 pct.4 Cod procedură civilă;
- hotărârea nesocotește formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art.105 alin.2 Cod procedură civilă, motiv prevăzut de art.304 pct.5 din același cod, dispozitivul hotărârii nefiind pus în executare față de Ministerul Economiei și Finanțelor, persoană juridică care nu mai există prin separarea acestor două ministere, potrivit art.7 din nr.OUG221/23.12.2008;
- hotărârea este nulă și sub aspectul motivării soluției de admitere a cererii de chemare în garanție pe texte de lege abrogate. Tribunalul nu a arătat care sunt dovezile administrate care au dovedit culpa procesuală a chematului în garanție, câtă vreme ordonatorul principal de credite nu recunoaște dreptul pretins reclamanților și nu a solicitat deschiderea de credite de la Ministerul Finanțelor Publice. De asemenea, nu se arată prin dispozitiv prestația la care este obligat chematul în garanție și nici nu s-a motivat hotărârea în fapt și în drept conform dispozițiilor art.261 pct.5 Cod pr.civilă.
Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție critică hotărârea pentru nelegalitate și netemeinicie pentru motivele prevăzute de art.304 pct.4, 8 și 9, cu aplicarea art.3041Cod procedură civilă, astfel:
- față de faptul că reclamanții și-au întemeiat acțiunea și pe dispozițiile nr.OUG137/2000, susțin că prin decizia nr.821/2008 a Curții Constituționale s-a admis excepția de neconstituționalitate invocată de Ministerul Justiției și s-a constatat că dispozițiile art.2 alin.1 și art.11, precum și cele ale art.27 din nr.OG137/2000, sunt neconstituționale;
- acțiunea este inadmisibilă în raport de faptul că nr.OG10/2007, reglementează doar creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007, pentru două categorii de personal: personalul contractual bugetar, salarizat potrivit dispozițiilor nr.OUG24/2000 și personalul salarizat potrivit anexelor II și III la Legea nr.154/1998, astfel că legiuitorul nu a acordat aceste majorări și categoriei magistraților și personalului auxiliar de specialitate, încât greșit s-a reținut că reclamanții au fost discriminați în acest sens;
- instanța a dispus în mod nelegal obligarea recurentului la plata despăgubirilor solicitate, depășind astfel atribuțiile puterii judecătorești prin adăugarea la legea specială de salarizare a magistraților și a personalului auxiliar de specialitate;
- instanța a dispus în mod nelegal plata drepturilor bănești solicitate actualizate cu rata inflației, în situația în care recurentul, ca instituție bugetară, nu poate să înscrie în bugetul propriu nici o plată fără o bază legală pentru respectiva cheltuială, astfel încât s-a dispus să execute o obligație imposibilă;
- în mod greșit s-a dispus obligarea pârâților la operarea mențiunilor corespunzătoare recunoașterii drepturilor câștigate, în carnetele de muncă, dispoziția fiind dată cu încălcarea prevederilor art.11 alin.2 din Decretul nr.92/1976, întrucât drepturile solicitate nu fac parte dintre cele ce se înscriu în carnetul de muncă, respectiv retribuția tarifară de încadrare și alte drepturi ce se includ în aceasta.
Recursurile sunt nefondate, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Motivele de recurs formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a fi analizate împreună, constatându-se că sunt neîntemeiate.
Astfel, motivul de recurs ce vizează nelegalitatea sentinței, având în vedere prevederile nr.OG137/2000, din care dispozițiile art.2 alin.1 și alin.11 și dispozițiile art.27 au fost declarate neconstituționale, este nefondat.
Se constată că instanța de fond a avut în vedere la pronunțarea sentinței de mai sus că istemul de salarizare este guvernat de principiul egalității de tratament, potrivit art.154 din Codul muncii, diferențierea salariilor fiind posibilă numai în raport de nivelul studiilor, treptele și gradele profesionale, calitatea și cantitatea muncii, condițiile de muncă, așa că nu există nici o justificare obiectivă și rezonabilă pentru excluderea reclamanților.
Prin urmare, aprecierea discriminării nu se face prin prisma criteriului socio-profesional, apartenența unei persoane de o anumită profesie nefiind motiv pentru includerea sau excluderea ei de la aplicarea beneficiului creșterilor salariale prevăzute de art.1 lit.a, b și c din nr.OG10/2007, instanța apreciind în mod corect ca discriminatorie prevederea legală prin care se acordă creșteri salariale doar anumitor categorii de personal din sectorul bugetar și persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică, apreciere care are la bază și principiul egalității între cetățeni prin excluderea privilegiilor și a discriminării, principiu consacrat prin texte constituționale, precum și principiul consacrat de art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, care face parte din dreptul intern ce statuează că tuturor salariaților care prestează o muncă le este recunoscut dreptul la plată egală pentru muncă egală.
Pe de altă parte, în mod corect instanța de fond a reținut că în speță sunt aplicabile și dispozițiile art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului care reglementează interzicerea discriminării.
Existența discriminării directe a reclamanților rezultă și din conținutul art.7 și art.29 din Declarația Universală a Drepturilor Omului care garantează dreptul tuturor la protecție egală a legii împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
La fel, se grevează pe art.7 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale care garantează dreptul la condiții de muncă juste și prielnice și la egalitatea de tratament în salarizare, fără nici o distincție, pe art.14 din Convenție, Protocolul 12 care interzice discriminarea și art.4 din Carta socială europeană revizuită care garantează dreptul la o salarizare echitabilă.
Art.4 și art.16 din Constituția României consacră principiul egalității între cetățeni, prin excluderea privilegiilor și discriminării, iar art.20 din legea fundamentală a statului stipulează că dispozițiile constituționale privind drepturile și privilegiile cetățenilor trebuie interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate la care România este parte, or art.23 din Declarație prevede că tuturor salariaților care prestează o muncă le sunt recunoscute dreptul la plată egală pentru muncă egală. În acest sens sunt și dispozițiile art.6 alin.3 din Codul muncii, în conformitate cu care pentru munca egală sau de valoare egală este interzisă orice discriminare.
Prin deciziile Curții Constituționale nr.818, nr.819, nr.820 și nr.821 din 3 iulie 2008, dispozițiile art.1, art.2 alin.3 și art.27 alin.1 din nr.OG137/2000, au fost declarate neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Rezultă așadar că, aceste dispoziții legale fiind declarate neconstituționale, ele nu mai pot fi aplicate în speță, însă, așa cum s-a arătat mai sus, dispozițiile constituționale privind drepturile și privilegiile cetățenilor trebuie interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate la care România este parte, iar acă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale.
Trebuie observat că nr.OG10/2007 nu a inclus și categoria magistraților în ceea ce privește creșterile salariale pe anul 2007, în condițiile în care reclamanții se află în situații comparabile cu personalul bugetar, salarizat potrivit nr.OUG24/2000 și personalul salarizat conform Legii nr.154/1998 care se referă la persoane ce ocupă funcții de demnitate publică, aceste creșteri fiind acordate pentru acoperirea inflației. Scopul indexării anuale este acela de acoperire a inflației și de aceasta trebuie să beneficieze de bugetarii, inclusiv magistrații, astfel că de această situație Curtea apreciază ca fiind discriminatorie prevederea legală prin care se acordă indexarea anuală doar pentru unele categorii de salariați bugetari, iar acest aspect are ca efect aplicarea unui tratament diferențiat în ceea ce privește drepturile salariaților bugetari, creându-se astfel o discriminare între aceștia.
Pe fond, în ceea ce privește greșita acordare a creșterilor salariale prevăzute de nr.OG10/2007, critica recurentului este de asemenea neîntemeiată.
Prin nr.OG10/2007 au fost acordate creșteri salariale pentru personalul bugetar pe parcursul anului 2007, după cum urmează: 5% începând cu 1.01.2007, 2% începând cu 1.04.2007 și 11% începând cu data de 1.10.2007, toate procentele raportându-se la nivelul lunii anterioare.
Aceste creșteri salariale nu au fost însă acordate judecătorilor și personalului auxiliar de specialitate, motivându-se că această categorie profesională a beneficiat de măriri salariale substanțiale în anii 2006 și 2007.
recurentul că în speță nu poate fi vorba despre o discriminare, apărare pe care Curtea nu o poate reține.
Trebuie observat în primul rând că nr.OG10/2007 reglementează creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 pentru două categorii de personal: 1. personalul bugetar salarizat potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr.24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar; 2. personalul salarizat potrivit anexelor nr.II și III la Legea nr.154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică.
Rezultă că actul normativ nu are în vedere categoria magistraților și a personalului auxiliar.
Reclamanții se află însă în situație comparabilă cu persoanele la care se referă nr.OG10/2007, în sensul că sunt tot persoane salariate de la bugetul de stat, ceea ce înseamnă că nu pot beneficia decât de acele creșteri salariale care le sunt acordate prin acte normative. Aceste creșteri salariale care se acordă anual urmăresc acoperirea inflației pe o anumită perioadă.
Faptul că reclamanții au beneficiat de alte creșteri salariale în anii 2006 și 2007 (creșterea coeficienților de salarizare, sporul de vechime etc.) nu poate fi considerat un scop legitim în sensul art.2 alin.2 din nr.OG137/2000, de vreme ce, așa cum am arătat, acordarea acelor indexări anuale are ca scop acoperirea inflației, în timp ce prin legile de salarizare a magistraților și personalului auxiliar de specialitate nu s-a urmărit un astfel de scop. Prin aceste legi de salarizare s-a urmărit, într-adevăr, creșterea veniturilor salariale ale magistraților și personalului auxiliar de specialitate (indemnizații), dar aceste legi sunt emise pentru o perioadă îndelungată, deci nu pot anticipa inflația, în timp ce legea de indexare este emisă pe o perioadă determinată, perioadă în care poate fi evaluată inflația.
De altfel, ca urmare a inflației anuale neurmate de indexarea salariilor pentru magistrați și personalul auxiliar de specialitate, această pretinsă creștere acordată prin legea de salarizare nu mai este una reală.
Critica referitoare la greșita actualizare a despăgubirilor cu indicele de inflație este de asemenea neîntemeiată, întrucât tribunalul a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art.161 pct.4 din Codul muncii, constatând că se impune acordarea drepturilor bănești actualizate cu rata inflației la data plății efective, întrucât este evident prejudiciul produs reclamanților prin neplata salariului neindexat, în noțiunea daunelor-interese prevăzute de lege trebuind inclusă și noțiunea de actualizare cu indicele de inflație, așa cum s-a solicitat și în prezentul litigiu.
Actualizarea cu indicele de inflație se justifică prin necesitatea realizării unei corelații între salariul real și salariul nominal de care reclamanții ar fi beneficiat la momentul la care angajatorul datora drepturile bănești și momentul în care aceste sume de bani au intrat efectiv în patrimoniul beneficiarilor, știut fiind că funcția principală a indexării este atenuarea efectelor inflației asupra nivelului de trai.
Și motivul de recurs ce vizează greșita admitere a capătului de cerere privind obligarea pârâților la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă al reclamanților, este de asemenea nefondat, instanța având în vedere dispozițiile art.11 alin.2 din Decretul nr.92/1976 privind carnetul de muncă, potrivit cărora atât retribuția tarifară de încadrare cât și alte drepturi salariale ce se includ în aceasta trebuie înscrise în carnetul de muncă al angajatului.
În lipsa unei asemenea interpretări, ar apărea ca lipsită de finalitate însăși hotărârea judecătorească pronunțată în cauză.
Cât privește recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice se constată că este de asemenea nefondat.
Primul motiv de recurs este neîntemeiat, competența de soluționare a cauzei este cea a tribunalului în primă instanță potrivit dispozițiilor art.2 pct.1 lit.c) Cod pr.civilă. Capătul de cerere referitor la înscrierea în carnetul de muncă a mențiunilor referitoare la majorările salariale este unul accesoriu și care urmează soarta capetele de acțiune principale, conform principiului de drept că "accesoriu urmează soarta principalului", principiul consacrat în art.17 Cod pr.civilă potrivit cu care, cererile accesorii și incidentale sunt în căderea instanței competente să judece cererea principală.
Motivul doi de recurs a fost analizat mai sus împreună cu cele formulate de celelalte recurente la analiza criticilor încadrate în motivele de recurs prevăzute de art.304 pct. 4 și 9 Cod pr.civilă ce au vizat nelegalitatea sentinței prin prisma depășirii de către instanță a limitelor puterii judecătorești cu referire la prevederile OG nr.137/2000, din care dispozițiile art.2 alin.1 și alin.11 și cele ale art.27 au fost declarate neconstituționale.
Motivul trei de recurs este de asemenea neîntemeiat, întrucât faptul că denumirea Ministerului Economiei și Finanțelor s-a schimbat nu constituie un motiv de nulitate prevăzut de art.105 alin.2 Cod pr.civilă sub aspectul punerii în executare a dispozitivului sentinței față de acest minister; revenea recurentului obligația ca în situația separării conform OUG nr.221/2008, prin înființarea Ministerului Economiei și a Ministerului Finanțelor Publice, și desființarea Ministerului Economiei și Finanțelor ca urmare a reorganizării în cadrul Administrației Publice Centrale, să fie adusă la cunoștința instanței prin petiție la dosar astfel încât recurentul nu se poate prevala de propria culpă pentru a invoca un motiv de nulitate a hotărârii.
Și ultimul motiv de recurs este nefondat.
Hotărârea recurată este motivată în fapt și în drept, fiind arătate motivele care au format convingerea instanței precum și dovezile care au determinat-o făcând posibilă exercitarea controlului judiciar. Tribunalul a motivat admiterea cererii de chemare în garanție reținând obligația recurentului de a elabora proiectul bugetului de stat, al legii bugetare anuale și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, atunci când a dispus obligarea acestuia de a aloca fondurile necesare acordării diferențelor de drepturi salariale solicitate de reclamanați.
Față de cele arătate, în baza art.312 alin.2 Cod procedură civilă se vor respinge ca nefondate recursurile.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile formulate de pârâții MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, cu sediul în B,-, sector 5, DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE, cu sediul în B,--81, sector 1 și de pârâtul-chemat în garanție MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - reprezentat de către Direcția -ă a Finanțelor Publice V, cu sediul în Rm.V,-, județul V, împotriva sentinței civile nr.941/13 noiembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-, intimați fiind reclamanții, toți cu domiciliul ales la. - Serviciul Teritorial Pitești, cu sediul în Pitești, b-dul - -, -.5, județul A și expert în domeniul discriminării CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, cu sediul în B, nr.1-3, sector 1.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 1 februarie 2010, la Curtea de Apel Pitești, Secția civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
Red./9.02.2010
GM/9 ex.
Jud.fond:
Președinte:Ion RebecaJudecători:Ion Rebeca, Georgiana Nanu, Paula Andrada
