Pretentii civile. Speta. Decizia 22/2010. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE,
LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 22/CM
Ședința publică din 12 Ianuarie 2010
Completul specializat în cauze privind
Conflictele de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE: Mariana Bădulescu
JUDECĂTOR 2: Jelena Zalman
JUDECĂTOR 3: Maria Apostol
Grefier - -
Pe rol judecarea recursurilor civile declarate de recurenții - pârâți:
- MINISTERUL JUSTIȚIEI, cu sediul în B,-, sector 5 și
- MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în B,-, sector 5 prin mandatarul său ales DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE cu sediul în T,- bis, județul T, împotriva sentinței civile nr. 317/06.02.2008 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimații - reclamanți:, )., )., toți cu domiciliul ales la Tribunalul Constanța, cu sediul în C,-, jud. C și intimații - pârâți: CURTEA DE APEL CONSTANȚA cu sediul în C,-, pârât TRIBUNALUL CONSTANȚA cu sediul în C,-, pârât CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII cu sediul în B, nr.1-3, sector 1, având ca obiect drepturi bănești - indexări 5%, 2% și 11%.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită în conformitate cu dispozițiile art.87 și următoarele cod procedură civilă.
În referatul oral asupra cauzei grefierul de ședință învederează că ambele recursuri sunt declarate în termen, motivate și scutite de plata taxei judiciare de timbru.
După referatul grefierului de ședință;
Instanța, având în vedere că nu sunt motive de amânare, constată cauza în stare de judecată și luând act că prin cererile de recurs s-a solicitat judecata în lipsa părților, conform art. 242 pct.2 Cod procedură civilă, rămâne în pronunțare asupra recursurilor.
CURTEA
Asupra recursurilor civile de față;
Prin cererea adresată Tribunalului Constanța și înregistrată sub nr-, reclamanții, I, I, (), (), au chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Ministerul Justiției, Curtea de Apel Constanța, Tribunalul Constanța și Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună: înlăturarea pentru viitor a discriminării la care au fost supuși ca urmare a neacordării unui salariu egal cu al celorlalți magistrați, demnitari, funcționari publici ori salariați contractuali ai statului, discriminare ce nu poate fi înlăturată decât prin acordare a majorărilor salariale de 5% începând cu 1 ianuarie 2007 în raport cu luna decembrie 2006, de 2% începând cu 1 aprilie 2007, în raport cu luna martie 2007 și de 11% începând cu 1 octombrie 2007, în raport cu luna septembrie 2007, majorări de altfel egale cu cele acordate prin art. 1, 2, 3 și 4 din nr.OUG 10 din 31 ianuarie 2007 tuturor demnitarilor aleși sau numiți, judecătorilor Înaltei Curți de Casație și Justiție, Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și adjuncții săi, judecătorilor Curții Constituționale, tuturor funcționarilor publici și tuturor salariaților contractuali ai statului; repararea prejudiciului cauzat ca urmare a discriminării prin neacordarea majorărilor salariale de 5% începând cu 1 ianuarie 2007 ( în raport cu salariul din decembrie 2006), de 2% începând cu 1 aprilie 2007 ( în raport cu salariul din martie 2007) și de 11% începând cu 1 octombrie 2007 ( în raport cu luna septembrie 2007); plata dobânzii legale pentru sumele datorate începând cu luna ianuarie 2007 și până la efectuarea plății; indexarea sumelor datorate (prin aplicarea coeficienților de inflație) începând cu momentul nașterii dreptului la despăgubire - 1 ianuarie 2007 și până la momentul efectuării plății drepturilor salariale revendicate ca urmare a discriminării; efectuarea mențiunilor privitoare la majorările salariale în cărțile de muncă.
În motivare, reclamanții au arătat că sunt judecători la Tribunalul Constanța și au fost și continuă să fie discriminați de pârâtul Statul Român, în principal, dar și de Ministerul Justiției - în raport cu toți judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție, judecătorii Curții Constituționale, dar și cu Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și adjuncții săi. De asemenea, au fost și sunt discriminați în raport cu personalul auxiliar de specialitate din instanțe și parchete.
acestora, Statul Român, la începutul anului 2007, le-a majorat salariile sau indemnizațiile cu 5% începând cu data de 1.04.2007, în raport cu nivelul din luna decembrie 2006, cu 2% începând cu data de 1.04.2007, față de nivelul din luna martie 2007 și cu 11% începând cu data de 1.10.2007, față de nivelul din luna septembrie 2007.
Precizează reclamanții că singurii salariați ai statului cărora nu le-au fost majorate în nici un mod salariile, sunt judecătorii de la Curțile de Apel, Tribunale și Judecătorii, precum și procurorii din Parchetele de pe lângă aceste instituții.
S-a mai arătat că, în ziua de 31 ianuarie 2007, Guvernul României a emis un număr de 3 Ordonanțe simple, prin care a dispus majorarea salariului începând cu 1 ianuarie 2007 tuturor demnitarilor, funcționarilor publici și salariaților contractuali ai statului, cu excepția magistraților, judecătorilor de la Curțile de Apel, Tribunale și Judecătorii și a procurorilor de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și de la Parchetele de pe lângă Curțile de Apel, Tribunale, Judecătorii.
Singurii magistrați care au primit majorările salariale (asemenea tuturor celorlalți salariați ai statului) de la 1 ianuarie 2007 sunt judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție, judecătorii Curții Constituționale, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și adjuncții săi.
În drept, reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe prevederile nr.OG 137/2000, privind discriminarea, cu precădere pe art. 1 alin. 2 lit. e pct. I și pe prevederile Constituției României, ce reglementează egalitatea în drepturi, egalitatea de tratament și nediscriminarea, art. 1 - 4 din nr.OG 10/2007, ale art.1 din nr.OG 16/2007 și ale art. 2 alin. 2 din nr.OG 27/2007, dar și ale Legii nr. 232/2007.
În apărare, pârâtul Ministerul Justiției a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a arătat că reglementarea prin lege sau alt act normativ a unor drepturi în favoarea unor persoane excede cadrului legal stabilit prin nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare.
Potrivit art. 41 din nr.OUG177/2002 " Drepturile de salarizare prevăzute de prezenta ordonanță de urgență sunt brute și impozabile. Acestea vor fi actualizate prin aplicarea indexărilor acordate în conformitate cu prevederile legale"
Însă acest act normativ a fost abrogat prin nr.OUG 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției care, la art. 41 lit. a prevede: "La data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se abrogă: a) Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, publicată în Monitorul Oficial al României Partea I, nr. 924 din 18 decembrie 2002, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 347/2003, cu modificările și completările ulterioare".
De asemenea, potrivit art. 35 din nr.OUG 27/2006, "Drepturile de salarizare prevăzute de prezenta ordonanță de urgență sunt brute și impozabile, Acestea vor fi actualizate prin aplicarea indexărilor acordate în conformitate cu prevederile legale".
Însă, conform dispozițiilor Legii nr. 45/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea 1 nr. 169/9.03.2007 pentru aprobarea nr.OUG 27/2006, privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, "Art. 35 se abrogă". (art. 17 din Legea nr.45/2007.
Consideră Ministerul Justiției că nu pot fi acordate drepturi salariale care nu mai sunt prevăzute de lege, fiind abrogate în mod expres.
Menționează că actele normative la care fac referire reclamanții, respectiv Ordonanțele nr. 10, 16 și 27 din 31.10.2007 și Legea nr. 232/6.07.2007 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 unor categorii de personal salarizat din cadrul sistemului bugetar nu sunt incidente în cauză, deoarece se referă la ale categorii socio - profesionale, astfel, nr.OG 10/2007 are în vedere creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului contractual din sistemul bugetar, salarizat conform nr.OUG 24/2004.
Ori, așa cum rezultă din dispozițiile art. 31 alin. 1 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, "Judecătorii și procurorii care au promovat examenul de capacitate sunt numiți de Președintele României, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii". Astfel, această categorie profesională, nu este personal contractual în înțelesul nr.OG 24/2004.
De asemenea, nr.OG 16/2007 are în vedere creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007, personalului salarizat potrivit Legii nr. 495/2004, respectiv personalului din administrația centrală a Ministerului Afacerilor Externe și de la misiunile diplomatice, oficiile consulare și institutele culturale românești din străinătate.
La rândul său, nr.OG 27/ 2007 reglementează creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului din cadrul Curții de Conturi.
În aceste condiții, magistrații nu pot beneficia de aceste indexări, nefăcând parte din categoriile profesionale menționate mai sus. Mai mult, drepturile salariale ale magistraților sunt reglementate prin lege specială.
Pe de altă parte, prevederea unor drepturi în beneficiul unei categorii profesionale salarizate de la bugetul de stat și neprevederea sau, dimpotrivă, prevederea însă într-un alt cuantum, în beneficiul unei categorii profesionale bugetare, este o opțiune a legiuitorului și nu reprezintă un tratament preferențiat ce urmează a fi sancționat, câtă vreme sunt în discuție situații obiective, diferite, particulare.
Întrucât toți magistrații Tribunalului Constanța au formulat cereri de abținere, dosarul a fost înaintat Curții de Apel Constanța, pentru a fi soluționată cererea de abținere.
Prin încheierea nr. 1/CM/8 ianuarie 2008, Curtea de Apel Constanțaa admis cererile de abținere formulate și a înaintat dosarul la Tribunalul Tulcea, spre soluționare.
Dosarul nr- a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Tulcea.
Prin sentința civilă nr.317/06.02.2008, Tribunalul Tulceaa admis cererea formulată de reclamanții, I, I, (), (), în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției Ministerul Economiei și Finanțelor Publice, Curtea de Apel Constanța, Tribunalul Constanța, Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării, ca fondată, în parte.
Au fost obligate pârâtele Ministerul Justiției, Curtea de Apel Constanța și Tribunalul Constanța la plata către reclamanți a despăgubirilor aferente diferențelor salariale rezultate din aplicarea în favoarea fiecărui reclamant a majorărilor salariale de 5% începând cu 1 ianuarie 2007 (în raport cu luna decembrie 2006); de 2% începând cu 1 aprilie 2007 ( în raport cu luna martie 2007) și de 11% începând cu 1 octombrie 2007 ( în raport cu luna septembrie 2007), sume ce se vor actualiza cu indicele de inflație începând cu data de 1 februarie 2007 și până la data plății efective.
Au fost obligate pârâtele să plătească reclamanților despăgubirile de mai sus, în continuare, până la încetarea stării de discriminare.
A fost obligată pârâta Curtea de Apel Constanța să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților cu privire la despăgubirile acordate prin prezenta hotărâre.
A fost obligată pârâta Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare plăților cuvenite reclamanților.
S-a respins capătul de cerere referitor la plata dobânzii legale, ca nefondat.
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut următoarea situație de fapt:
Reclamanții fac parte din categoria personalului din unitățile din justiție (unități bugetare, care sunt finanțate de la bugetul de stat) raporturile juridice de muncă ale acestora fiind guvernate de Codul muncii, conform dispozițiilor art.1 și art.295 alin.2 din acest cod.
Persoanele din acest cadru al personalului din sistemul bugetar, inclusiv reclamanții, sunt parte a unui raport juridic de muncă, guvernat de Codul m uncii, prestând o muncă și, ca efect al acestor premise, lise naște dreptul la o salarizare echitabilă, satisfăcătoare, fără limitări și restrângeri datorate devalorizării monedei naționale, precum și dreptul la tratament egal în materie de salarizare (art.5, art.6, art.8, art.39 alin.1 lit. a, art.40 alin. 2 lit. c și lit. f, art.154 alin.3, art.165 și art.155 raportat la art.1 din legea nr.53/2003.
Însă, printr-o serie de acte normative (de exemplu: OG nr.10/2007; OG nr.11/2007; OG nr.16/2007; OG nr.27/2007; Legea nr.232/2007; OG nr.8/2007; OG nr.20/2007; OG nr.23/2007), personalul din sistemul bugetar a beneficiat, ca în fiecare an, de majorările salariale anuale, pentru anul 2007, sub forma adaosurilor salariale constând în indexarea salariilor sau îndemnizațiilor.
Aceste majorări au fost aplicate nediscriminatoriu sub aspectul categoriei socio-profesionale.
de motive ale acestor acte normative (întocmite conform art.29 - 32 din Legea nr.24/2000 și potrivit art.6 din Legea nr.52/2003) au ca și numitor comun, în esență, fundamentul necesității acordării majorărilor salariale pe anul 2007 în sistemul bugetar, ca efect al creșterii indicelui prețurilor bunurilor de consum în anul 1007 față de anul 2006, precum și tratamentul egal între diferitele categorii de personal bugetar, în sensul acoperirii devalorizării datorate creșterii inflației.
Cu toate acestea, reclamanților (personal salarizat prin OUG nr.27/2006) nu le-a fost acordat, în mod discriminatoriu, adaosul salarial constând în majorările salariale anuale pe anul 2007, omisiune care s-a repercutat mai pregnant asupra acestora, deoarece spre deosebire de majoritatea restului personalului bugetar, reclamanții nu pot obține (datorită incompatibilităților, interdicțiilor și incapacităților legale) alte venituri decât cele salariale, care însă, le-au fost erodate de creșterea indicelui prețurilor de consum, la fel ca și în cazul celorlalte salarii bugetare.
Ca atare, principiul egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă. Deci, toate persoanele care se află în aceeași situație (a depunerii unei activități în muncă și a erodării salariului datorită creșterii indicelui prețurilor de consum și a inflației), trebuie să li se recunoască, pentru unul și același element faptic generator de drept salarial, același element salarial: indexările salariale anuale. Din moment ce reclamanții sunt într-o situație identică (nu doar comparabilă) cu restul personalului din unitățile bugetare sub aspectul primirii unui salariu erodat de inflație la fel ca și restul personalului, rezultă că reclamanții nu pot fi tratați diferit, în mod discriminatoriu față de restul personalului, prin refuzul adaosului salarial anual pe 2007.
Aceasta, cu atât mai mult cu cât nu există nicio justificare obiectivă și rezonabilă excluderii lor, deoarece criteriul acordării indexărilor pe anul 2007 este unul și același: creșterea indicelui prețurilor de consum și a inflației în anul 2007 față de anul 2006.
Singurele obiective și elemente care pot duce la o diferențiere în sistemul de salarizare sunt nivelul studiilor, treapta sau gradul profesional, calitatea și cantitatea muncii, condițiile de muncă, dar cu sublinierea în mod deosebit a faptului că această diferențiere se poate reflecta numai în salariul (îndemnizația) de bază (partea fixă a salariului), nu și în sporurile, adaosurile sau indexările salariale, care întotdeauna au obiective și elemente cu totul speciale și specifice de acordare (precum prestarea muncii peste programul normal, prestarea muncii în timpul nopții, dobândirea unei pregătiri profesionale suplimentare în domeniul de activitate cum ar fi doctoratul, dobândirea unei vechimi în muncă, îndeplinirea unei obligații speciale de confidențialitate, acoperirea efectelor negative ale creșterii prețurilor de consum și ale inflației etc.).
Deci, reclamanții sunt discriminați în sensul art.2 alin.1-3, art.6 din OUG nr.137/2000, întrucât le-au fost refuzate indexările salariale pe anul 2007 nu datorită faptului că nu ar îndeplini condiția normativă de acordare a acestui spor și a acestui spor și a acestui adaos (condiția existenței creșterii indicelui prețurilor de consum și a inflației, concomitent cu indexarea indemnizațiilor și salariilor restului personalului bugetar), ci sub pretextul că aparțin la o anumită categorie socio-profesională, criteriu declarat în mod expres de lege ca fiind discriminatoriu (art.2 alin.1 din OG nr.137/2000).
Conform prevederilor OG nr.137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare, principiile egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminărilor sunt garantate în special în exercitarea drepturilor economice, sociale, culturale, a dreptului la muncă, la libera alegere a ocupației, în condiții de muncă echitabile și satisfăcătoare, la protecția împotriva șomajului, la un salariu pentru muncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
Prin art.2 al.1 OG nr.137/2000 se arată că prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială etc. care are ca scop sau efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ori a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural, sau în orice alte domenii ale vieții publice.
La alin. 3 din art.2 al aceluiași act normativ se arată că sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin.1, față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.
Ori, criteriul după care s-a făcut distincția, în speța dedusă judecății, este categoria socio-profesională, criteriu de diferențiere injust a personalului din unitățile bugetare, fiind absurd și de neconceput a se accepta ideea că această creștere a prețurilor de consum și inflația nu ar afecta toate salariile și puterea acestora de cumpărare.
Potrivit art.6 alin.2 din Codul muncii, pentru muncă egală este obligatorie o remunerație egală, aspect ce se află în contradicție cu situația de față de aceleași prestații în muncă, remunerată pentru unii într-o monedă nedevalorizată și remunerată pentru alții în monedă devalorizată.
De asemenea, conform principiilor cuprinse în art.154 din Codul muncii, este inadmisibilă crearea a două sisteme de salarizare: una din monedă devalorizată, alta în monedă cu valoare ajustată în raport cu inflația.
Art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului prevede faptul că este garantat dreptul tuturor oamenilor, fără nici o discriminare, la un salariu egal pentru muncă egală, iar plata salariilor bugetare se face în aceeași monedă.
Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice stabilește la art.19 pct.3, că exercițiul drepturilor și libertăților poate fi supus unor limitări prevăzute de lege ce sunt necesare apărării securității naționale și ordinii publice, fapt ce implică inclusiv posibilitatea unor restricții privind exercitarea acestor drepturi, dar, în speță, nu se poate aprecia, conform considerentelor expuse, că acordarea unor sporuri sau adaosuri doar unor categorii de personal a fost justificată pentru apărarea securității naționale și a ordinii publice.
Reclamanții au mai solicitat actualizarea prejudiciului suferit conform indicelui de inflație, cerere pe care instanța o găsește admisibilă, ținând cont și de prevederile art.1082 din Codul civil și art.161 alin.4 din Codul muncii. Astfel, în acest articol se arată că debitorul este osândit, de se cuvine, la plata unor daune interese, pentru neexecutarea obligației sau pentru întârzierea executării, cu toate că nu este de rea credință din partea sa, afară numai dacă nu va justifica faptul că neexecutarea provine dintr-o cauză străină ce nu-i poate fi imputată. În prezenta cauză, pârâții sunt în culpă pentru neacordarea sporurilor și adaosurilor, precum și pentru neinițierea unor măsuri care să aibă finalitate eliminarea acestor discriminări.
Astfel, potrivit art.19 din legea nr.500/2002, privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor, coordonează acțiuni care sunt în responsabilitatea Guvernului, cu privire la sistemul bugetar: pregătirea proiectelor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție. De asemenea, răspunderea Ministerului Economiei și Finanțelor rezultă și din prevederile art.3 din HG nr.208/2005 și ale art.3 din HG nr.386/2007.
Împotriva sus menționate sentințe în termen au declarat recurs recurenții pârâți Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor prin mandatarul său ales, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, învederând următoarele:
1.Critica sentinței formulată de Ministerul Justițieia vizat în esență următoarele:
1. Un prim motiv de recurs incident în cauză este cel prevăzut de art.304 pct.4 Cod procedură civilă, conform căruia se poate cere casarea unei hotărâri în situația în care instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești.
În aceste condiții, hotărârea pronunțată de către instanță nu reprezintă altceva decât o legiferare a unui drept pe care legiuitorul a înțeles să nu îl mai acorde pentru anul 2007.
2. Un alt motiv de recurs este cel prevăzut la pct.9 al art.304 din Codul d e procedură civilă, potrivit căruia hotărârea este lipsită de temei legal și a fost dată cu aplicarea greșită a legii.
Potrivit nr.OG137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, indicată între altele de reclamanți ca și temei pentru pretențiile afirmate, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea, recunoașterea, folosinței sau exercitării, în condițiile de egalitate a drepturilor omului și libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.
Modul de stabilire prin lege a unor drepturi în favoarea unor categorii profesionale în mod diferit de alte categorii ori nereglementarea de legiuitor a anumitor aspecte care țin de statutul profesional al unei categorii este o problemă ce poate fi apreciată din punctul de vedere al discriminării, depășind cadrul legal reglementat prin nr.OG137/2000.
Solicită de asemenea a se aprecia că nu poate fi reținută discriminarea intimaților în raport cu alte categorii profesionale, întrucât nu se află într-o situație similară sau comparabilă cu a acestora. Chiar dacă aceste categorii aparțin de sectorul bugetar, fiecare se bucură de un statut aparte, reglementat de legi de salarizare diferite și având legi proprii de salarizare, astfel cum au fost adoptate de către legiuitor, astfel că este exclusă ideea unei situații similare sau comparabil, iar aplicarea unui tratament nediscriminatoriu nu înseamnă uniformizarea în materie salarială.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.304 pct.4 și 9 din Codul d e procedură civilă.
2.Recursul Ministerului Economiei și Finanțelora vizat în esență critici întemeiate pe dispozițiile art.16, 19, 20, 28, 34 și 35 din Legea nr.500/2002.
Conform dispozițiilor din actul normativ citat, elaborarea bugetului oricărei autorități sau instituții publice, inclusiv a bugetului general consolidat, reprezintă un complet de activități proprii sau în colaborare, care în final sunt supuse cenzurii Parlamentului.
În ce privește bugetul Ministerului Justiției, unde va trebui să se regăsească suma, este de observat că proiectul acestuia este elaborat de ordonatorul principal de credite așa cum este nominalizat în art.20 din lege.
Proiectul urmează a se depune până la data de 15.07.ale fiecărui an calendaristic la Ministerul Economiei și Finanțelor, unde se poartă discuții asupra fundamentării acestuia, Ministerul Economiei și Finanțelor neavând însă atributul deciziei asupra valorilor capitolelor din proiect.
În caz de divergență, singura instituție care poate decide este Guvernul, așa cum instituie legiuitorul prin ultima teză a art.34, punctul 4 din Legea nr.500/2004.
Ministerul Economiei și Finanțelor este depozitarul informației generale asupra veniturilor țării și în baza acestei informații discută cu Ministerul Justiției conform cadrului legal instituit, decizia finală asupra cuantumului cheltuielii bugetare aparținând Guvernului și în ultimă instanță Parlamentului.
Analizând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, Curtea a admis recursurile formulate pentru următoarele considerente comune:
Prin nr.OG10/2007 s-au acordat majorări salariale în anul 2007 personalului bugetar salarizat potrivit nr.OUG24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalului salarizat potrivit anexelor nr.II și III la Legea nr.154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoanele care ocupă funcții de demnitate publică.
OG nr.16/2007 privește creșterile salariale ce s-au acordat în anul 2007 personalului salarizat potrivit Legii nr.495/2004 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din administrația centrală a Ministerului Afacerilor Externe și de la misiunile diplomatice, oficiile consulare și instituțiile culturale românești din străinătate.
OG nr.27/2007 privește creșterile salariale ce s-au acordat în anul 2007 controlorilor financiari din cadrul Curții de Conturi, salarizați potrivit nr.OUG160/2000.
Prin cererea formulată reclamanții în calitate de judecători au arătat că sunt discriminați comparativ cu personalul din sectorul bugetar cărora li s-a acordat majorările salariale prevăzute de nr.OG10/2007, nr.OG16/2007 și nr.OG27/2007, în timp ce judecătorii au fost exceptați de la aceste creșteri salariale.
În raport cu categoriile profesionale cărora li s-a acordat majorările salariale, nu poate fi reținută discriminarea întrucât reclamanții nu se află într-o situație similară sau comparabilă cu a acestora.
Chiar dacă aceste categorii aparțin de sectorul bugetar și plata salariilor se face de la bugetul de stat, nu constituie o situație premisă pentru a constata că se găsesc într-o situație comparabilă.
Fiecare categorie profesională are un statut propriu, legi proprii de salarizare, astfel cum au fost adoptate de legiuitor, astfel că nu se poate reține o situație comparabilă între magistrați și celelalte categorii profesionale salariate de la bugetul de stat.
În mod greșit consideră reclamanții că Judecătorii ar fi beneficiat de creșteri salariale în anul 2007 bazându-se pe faptul că nr.OG10/2007 face referire la anexele II și III din Legea nr.154/1998, întrucât prin art.41 lit.c din nr.OUG27/2007 au fost abrogate expres dispozițiile privind salarizarea magistraților de la instanța supremă cuprinse în Legea nr.154/1998.
Art.16 alin.1 din Constituție vizează egalitatea în drepturi între cetățeni, în ceea ce privește recunoașterea în favoarea acestora a unor drepturi și libertăți fundamentale nu și identitate de tratament juridic în privința unor drepturi în considerarea unei situații speciale.
Principiul egalității în fața legii consacrat de art.16 alin.1 din Constituție nu înseamnă o uniformitate, așa încât dacă la situații egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situații diferite tratamentul nu poate fi decât diferit.
Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, referitoare la principiul egalității în fața legii și a nediscriminării este constantă și recunoaște că principiul egalității nu este sinonim cu uniformitatea și că situațiile diferite impun un tratament juridic diferit, recunoscându-se dreptul la diferențiere.
În cauză nu au fost încălcate normele internaționale invocate de reclamanți, întrucât reclamanții nu se află într-o situație identică sau comparabilă cu celelalte categorii profesionale cărora li s-a aplicat creșterile salariale.
De asemenea, nu poate fi reținută încălcarea prevederilor art.1 din Protocolul nr.1 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.
În practica sa, Curtea Europeană a drepturilor omului a statuat că, dreptul de creanță constituie un bun în sensul art.1 dacă acest drept există în patrimoniul celui care invocă protecția sa.
În speță, această condiție nu este îndeplinită întrucât legislația nu prevede dreptul reclamanților la creșterile salariale ce s-au acordat în anul 2007, ceea ce înseamnă că dreptul de creanță nu există în patrimoniul acestora pentru a fi ocrotit în temeiul art.1 din Protocolul 1 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.
Și în jurisprudența Curții Constituționale s-a reținut că beneficiul unor drepturi salariale suplimentare, nu constituie un drept constituțional fundamental și în consecință, legiuitorul este în drept să le acorde, să le modifice ori să înceteze acordarea lor, precum și să stabilească perioada în care le acordă.
Totodată, prin deciziile nr. 818, 819, 829/2008 ale Curții Constituționale pronunțate la data de 03.07.2008, s- admis excepția de neconstituționalitate a prevederilor art.1, art.2 alin.3 și art.27 alin.1 din nr.OG137/2000, pretinse a fi incidente în cauză, apreciindu-se că aceste dispoziții sunt neconstituționale în măsura în care din ele se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme corecte pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în acte normative neavute în vedere de legiuitor la adoptarea actelor normative considerate discriminatorii.
În considerentele acestei decizii s-a reținut că un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței prin care se conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor consacrat în art.1 alin.4 din Constituție, precum și prevederile art.61 alin.4 în conformitate cu care Parlamentul este unica putere legiuitoare a țării.
Aceste decizii sunt obligatorii pentru instanțe, astfel cum se prevede prin dispozițiile art.11 alin.3 din Legea nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale.
Pentru considerentele arătate mai sus, potrivit art.312 cod procedură civilă, Curtea a admis recursurile formulate și a modificat în parte sentința recurată, în sensul respingerii acțiunii ca nefondate, menținând restul dispozițiilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de recurenții - pârâți:
- MINISTERUL JUSTIȚIEI, cu sediul în B,-, sector 5 și
- MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în B,-, sector 5, prin mandatarul său ales DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE cu sediul în T,- bis, județul T, împotriva sentinței civile nr. 317/06.02.2008 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimații - reclamanți:, )., )., toți cu domiciliul ales la Tribunalul Constanța, cu sediul în C,-, jud. C și intimații - pârâți: CURTEA DE APEL CONSTANȚA cu sediul în C,-, pârât TRIBUNALUL CONSTANȚA cu sediul în C,-, pârât CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII cu sediul în B, nr.1-3, sector 1.
Modifică în parte sentința recurată în sensul că respinge acțiunea ca nefondată.
Menține restul dispozițiilor.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 12 ianuarie 2010.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Jud.fond -/
Red.dec.jud.-/20.01.2010
Tehnored.gref./4ex./22.01.2010
Președinte:Mariana BădulescuJudecători:Mariana Bădulescu, Jelena Zalman, Maria Apostol
