Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 23/2010. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE,
LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 23/CM
Ședința publică din 12 Ianuarie 2010
Completul specializat pentru cauze privind
Conflictele de muncă și asigurări sociale:
PREȘEDINTE: Mariana Bădulescu
JUDECĂTOR 2: Jelena Zalman
JUDECĂTOR 3: Maria Apostol
Grefier - -
Pe rol, soluționarea recursurilor civile formulate de recurenții - pârâți:
- MINISTERUL JUSTIȚIEI, cu sediul în B,-, sector 5,
- MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în B-, sector 5, prin mandatar DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în C, str. -. - nr. 18, județul
- STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în B-, sector 5, împotriva sentinței civile nr.879/16.04.2008 pronunțate de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - reclamanți:, G, I - toți cu domiciliul ales în C,- și intimații - pârâți: CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII - cu sediul în B--3, CURTEA DE APEL CONSTANȚA, cu sediul în C-, TRIBUNALUL CONSTANȚA, cu sediul în C,-, având ca obiect "drepturi bănești - indexări 2,5,11%.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită în conformitate cu dispozițiile art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.
În referatul oral asupra cauzei grefierul de ședință învederează că ambele recursuri sunt declarate în termen, motivate și scutite de plata taxei judiciare de timbru.
După referatul grefierului de ședință;
Instanța, având în vedere că nu sunt motive de amânare, constată cauza în stare de judecată și luând act că prin cererile de recurs s-a solicitat judecata în lipsa părților, conform art. 242 pct. 2 Cod proc. civilă, rămâne în pronunțare asupra recursurilor.
CURTEA
Curtea cu privire la recursurile civile de față;
Ministerul Justiției a declarat recurs la 03.07.2008 împotriva sentinței civile nr.879/16.04.2008 pronunțată de Tribunalul Tulcea, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Împotriva aceleași sentințe au declarat recurs Ministerul Economiei și Finanțelor prin C și Statul prin Ministerul Economiei și Finanțelor.
În fapt:
Prin cererea adresată Tribunalului Tulcea, înregistrată sub nr-, reclamanții au chemat în judecată TRIBUNALUL CONSTANȚA, Curtea de APEL CONSTANȚA, Ministerul Justiției, Ministerul Finanțelor Publice - B prin Direcția Generală a Finanțelor Publice - C, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și STATUL ROMÂN, reprezentat de Ministerul Economiei și Finanțelor, solicitând obligarea pârâților la înlăturarea pentru viitor a discriminării la care au fost supuși ca urmare a neacordării unui salariu egal cu al celorlalți magistrați, demnitari, funcționari publici ori salariați contractuali ai statului, discriminare ce nu poate fi înlăturată decât prin acordarea, în ceea ce îi privește, a majorărilor salariale de 5% începând cu 1 ianuarie 2007 în raport cu luna decembrie 2006, de 2% începând cu 1 aprilie 2007 în raport cu luna martie 2007, și de 11% începând cu 1 octombrie 2007, în raport cu luna septembrie 2007, majorări de altfel egale cu cele acordate prin art. 1, 2, 3 și 4 din nr.OUG 10 din 31 ianuarie 2007 tuturor demnitarilor aleși sau numiți, judecătorilor Inaltei Curți de Casație și Justiție, Procurorului General al Parchetului de pe lângă Inalta C de Casație și Justiție și adjuncții săi, judecătorilor Curții Constituționale, tuturor funcționarilor publici și tuturor salariaților contractuali ai statului.
De asemenea, reclamanții au mai solicitat și repararea prejudiciului cauzat, ca urmare a discriminării prin neacordarea majorărilor salariale de 5% începând cu 1 ianuarie 2007 (în raport cu salariul din decembrie 2006), de 2% începând cu 1 aprilie 2007 (în raport cu salariul din martie 2007) și de 11% începând cu 1 octombrie 2007 (în raport cu luna septembrie 2007) și obligarea pârâților la plata dobânzii legale (calculele conform art. 3 alin. 3 din n OG 9/2000 privind nivelul dobânzilor legale pentru obligații bănești) pentru sumele datorate începând cu luna ianuarie 2007 și până la efectuarea plății.
Totodată, au mai solicitat reclamanții obligarea pârâților la indexarea sumelor datorate (prin aplicarea coeficienților de inflație) începând cu momentul nașterii dreptului lor la despăgubire - 1 ianuarie 2007 și până la momentul efectuării plății drepturilor salariale revendicate ca urmare a discriminării, cât și efectuarea mențiunilor privitoare la majorările salariale în cărțile de muncă.
In motivare, reclamanții au învederat instanței că, în ziua de 31 ianuarie 2007, Guvernul României a emis un număr de 3 ordonanțe simple prin care a dispus majorarea salariului începând cu 1 ianuarie 2007 tuturor demnitarilor, funcționarilor publici și salariaților contractuali ai statului, cu excepția magistraților, judecătorilor de la curțile de apel, tribunale și judecătorii și a procurorilor de la Parchetul de pe lângă Inalta C de Casație și Justiție și de la Parchetele de pe lângă Curțile de Apel, tribunale și judecătorii.
Singurii magistrați care au primit majorările salariale (asemenea tuturor celorlalți salariați ai statului) de la 1 ianuarie 2007 sunt judecătorii Inaltei Curți de Casație și Justiție, judecătorii Curții Constituționale, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Inalta C de Casație și Justiție și adjuncții săi.
Au precizat reclamanții că, prin nr.OG 10 din 31 ianuarie 2007, articolele 1 - 4 au fost majorate salariile tuturor salariaților statului (demnitari, funcționari publici, salariați contractuali, inclusiv judecătorii Inaltei Curți de Casație și Justiție) cu 5% începând cu data de 1 ianuarie 2007 față de nivelul din luna decembrie 2006, cu 2% începând cu data de 1 aprilie 2007 față de nivelul din luna martie 2007, iar cu 11% începând cu data de 1 octombrie 2007 față de nivelul din luna septembrie 2007.
De asemenea, s-a arătat că, prin nr.OG 16/31 ianuarie 2007, Guvernul a dispus și majorarea drepturilor bănești cu începere de la 1 ianuarie 2007 persoanelor
Au menționat reclamanții că, la 31 ianuarie 2007, Guvernul emite și Ordonanța nr. 27 prin care majorează și salariile controlorilor financiari din cadrul Curții de Conturi, cu aceleași procente, în aceleași tranșe și tot cu începere de la 1 ianuarie 2007.
Au arătat reclamanții că, singurii salariați ai statului cărora nu le-au fost majorate în niciun mod salariile sunt judecătorii de la Curțile de Apel, tribunale și judecătorii precum și procurorii din cadrul Parchetelor de pe lângă aceste instituții.
Astfel, au precizat reclamanții că, Statul Român și ceilalți pârâți, refuzând să le recunoască acestora același drept salarial ca și celorlalți demnitari și funcționari publici și să le mărească indemnizațiile cu același procent ca și celorlalți salariați, începând cu 1 ianuarie 2007, au încălcat dispozițiile art. 1 alin. 2 lit. e pct. I din nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, care prevăd că, "principiul egalității între cetățeni, al excluderii discriminării sunt garantate prin exercitarea drepturilor economice, în special dreptul la un salariu egal pentru o muncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare "dar și dispozițiile Protocolului 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului".
In apărare, a formulat întâmpinare pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, prin C, prin care a arătat că C nu poate reprezenta Ministerul Economiei și Finanțelor decât în baza unui mandat special și că Ministerul Economiei și Finanțelor are prerogativa de a da mandat organelor teritoriale aflate în subordinea sa să-l reprezinte în numele și pe seama sa, parte fiind chiar acesta.
Având în vedere că, în cauză, au formulat cereri de abținere judecătorii Tribunalului Constanța, dosarul a fost trimis în vederea soluționării cererilor de abținere Curții de APEL CONSTANȚA.
La Curtea de APEL CONSTANȚAs -a format dosarul nr-.
Prin Incheierea de ședință nr. 13/CM din data de 19 februarie 2008, Curtea de APEL CONSTANȚAa admis cererile de abținere și a înaintat dosarul la Tribunalul Tulcea, spre soluționare.
La dosarul format la Tribunalul Tulceaa depus întâmpinare Ministerul Economiei și Finanțelor prin care a solicitat ca sediul procesual al Ministerului Economiei și Finanțelor să fie cel al Direcției Generale a Finanțelor Publice C, din C, B-dul - nr. 18, județ C, urmând ca citarea și comunicarea actelor de procedură din acest dosar să se facă la adresa menționată, invocând în acest sens dispozițiile Ordinului nr. 349 pentru modificarea art. 3 din nr. 1227/2006.
Totodată, pârâtul a invocat și excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, deoarece cauza dedusă judecății se referă la un litigiu de muncă între angajatori - Curtea de APEL CONSTANȚA, TRIBUNALUL CONSTANȚA și angajați, respectiv reclamanții. Prin urmare, așa cum se putea remarca, Ministerul Economiei și Finanțelor nu are calitate în acest raport de prepușenie. Faptul că, prin atribuțiile sale gestionează banii publici nu este de natură să-i dea calitate de chemat în judecată.
Mai mult, a precizat pârâtul, în cauzele care au ca obiect litigii de muncă, părți nu pot fi decât salariații, angajatorii, sindicatele sau patronatul, conform art. 282 din Codul Muncii, Ministerul Economiei și Finanțelor fiind un terț.
S-a menționat că, în cauză, reclamanții nu au făcut dovada culpei Ministerului Economiei și Finanțelor pentru neplata vreunui drept salarial.
Ministerul Economiei și Finanțelor doar administrează bugetul de stat în structura și conform destinației stabilite prin lege, aprobată de Parlament, la propunerea Guvernului.
Prin sentința civilă nr.879/16.04.2008, Tribunalul Tulceaa respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, ca nefondată.
A admis în parte acțiunea având ca obiect drepturi salariale introdusă de reclamanții, -, G, I împotriva pârâților MINISTERUL JUSTIȚIEI, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR,CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, TRIBUNALUL CONSTANȚA, CURTEA DE APEL CONSTANȚA, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PRIN C, STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR.
Au fost obligați pârâții Ministerul Justiției, TRIBUNALUL CONSTANȚA, Curtea de APEL CONSTANȚA, în solidar la plata către reclamanți a despăgubirilor echivalente cu diferențele salariale rezultate din aplicarea în favoarea fiecărui reclamant a majorărilor salariale de 5%, începând cu data de 1 ianuarie 2007, în raport cu luna decembrie 2006, de 2% începând cu aprilie 2007, în raport cu luna martie 2007, și de 11% începând cu 1 octombrie 2007, în raport cu luna septembrie 2007, sume ce se vor actualiza cu indicele de inflație, începând cu 1 februarie 2007 și până la data plății efective.
A fost respins capătul de cerere privind plata dobânzii legale, ca nefondat.
A fost obligată pârâta Curtea de APEL CONSTANȚA să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților cu privire la despăgubirile salariale acordate prin prezenta hotărâre.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele: Reclamanții fac parte din categoria personalului din unitățile din justiție (unități bugetare, care sunt finanțate de la bugetul de stat) raporturile juridice de muncă ale acestora fiind guvernate de Codul Muncii, conform dispozițiilor art. 1 și art. 295 alin. 2 din acest cod.
Persoanele din acest cadru al personalului din sistemul bugetar, inclusiv reclamanții, sunt parte a unui raport juridic de muncă, guvernat de Codul Muncii, prestând o muncă și, ca efect al acestor premise, li se naște dreptul la o salarizare echitabilă, satisfăcătoare, fără limitări și restrângeri datorate devalorizării monedei naționale, precum și dreptul la tratament egal în materie de salarizare (art. 5, art. 6, art. 8, art. 39 alin. 1 lit. a, art. 40 alin. 2 lit. c și lit. f, art. 154 alin. 3, art. 165 și art. 155 raportat la art. 1 din Legea nr. 53/2003. Insă, printr-o serie de acte normative (de exemplu, nr.OG 10/2007, nr.OG 11/2007, nr.OG 16/2007, nr.OG 27/2007, Legea nr. 232/2007, nr.OG 8/2007, nr.OG 20/2007, nr.OG 23/2007), personalul din sistemul bugetar a beneficiat, ca în fiecare an, de majorările salariale anuale, pentru anul 2007, sub forma adaosurilor salariale constând în indexarea salariilor sau indemnizațiilor.
Aceste majorări au fost aplicate nediscriminatoriu sub aspectul categoriei socio-profesionale.
de motive ale acestor acte normative (întocmite conform art.29 - 32 din Legea nr.24/2000 și potrivit art.6 din Legea nr.52/2003) au ca și numitor comun, în esență, fundamentul necesității acordării majorărilor salariale pe anul 2007 în sistemul bugetar, ca efect al creșterii indicelui prețurilor bunurilor de consum în anul 2007 față de anul 2006, precum și tratamentul egal între diferitele categorii de personal bugetar, în sensul acoperirii devalorizării datorate creșterii inflației.
Cu toate acestea, reclamanților (personal salarizat prin OUG nr.27/2006) nu le-a fost acordat, în mod discriminatoriu, adaosul salarial constând în majorările salariale anuale pe anul 2007, omisiune care s-a repercutat mai pregnant asupra acestora, deoarece spre deosebire de majoritatea restului personalului bugetar, reclamanții nu pot obține (datorită incompatibilităților, interdicțiilor și incapacităților legale) alte venituri decât cele salariale, care însă, le-au fost erodate de creșterea indicelui prețurilor de consum, la fel ca și în cazul celorlalte salarii bugetare.
Ca atare, principiul egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă. Deci, toate persoanele care se află în aceeași situație (a depunerii unei activități în muncă și a erodării salariului datorită creșterii indicelui prețurilor de consum și a inflației), trebuie să li se recunoască, pentru unul și același element faptic generator de drept salarial, același element salarial: indexările salariale anuale. Din moment ce reclamanții sunt într-o situație identică (nu doar comparabilă) cu restul personalului din unitățile bugetare sub aspectul primirii unui salariu erodat de inflație la fel ca și restul personalului, rezultă că reclamanții nu pot fi tratați diferit, în mod discriminatoriu față de restul personalului, prin refuzul adaosului salarial anual pe 2007.
Aceasta, cu atât mai mult cu cât nu există nicio justificare obiectivă și rezonabilă excluderii lor, deoarece criteriul acordării indexărilor pe anul 2007 este unul și același: creșterea indicelui prețurilor de consum și a inflației în anul 2007 față de anul 2006.
Singurele obiective și elemente care pot duce la o diferențiere în sistemul de salarizare sunt nivelul studiilor, treapta sau gradul profesional, calitatea și cantitatea muncii, condițiile de muncă, dar cu sublinierea în mod deosebit a faptului că această diferențiere se poate reflecta numai în salariul (îndemnizația) de bază (partea fixă a salariului), nu și în sporurile, adaosurile sau indexările salariale, care întotdeauna au obiective și elemente cu totul speciale și specifice de acordare (precum prestarea muncii peste programul normal, prestarea muncii în timpul nopții, dobândirea unei pregătiri profesionale suplimentare în domeniul de activitate cum ar fi doctoratul, dobândirea unei vechimi în muncă, îndeplinirea unei obligații speciale de confidențialitate, acoperirea efectelor negative ale creșterii prețurilor de consum și ale inflației etc.).
Deci, reclamanții sunt discriminați în sensul art.2 alin.1-3, art.6 din OUG nr.137/2000, întrucât le-au fost refuzate indexările salariale pe anul 2007 nu datorită faptului că nu ar îndeplini condiția normativă de acordare a acestui spor și a acestui spor și a acestui adaos (condiția existenței creșterii indicelui prețurilor de consum și a inflației, concomitent cu indexarea indemnizațiilor și salariilor restului personalului bugetar), ci sub pretextul că aparțin la o anumită categorie socio-profesională, criteriu declarat în mod expres de lege ca fiind discriminatoriu (art.2 alin.1 din OG nr.137/2000).
Conform prevederilor OG nr.137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare, principiile egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminărilor sunt garantate în special în exercitarea drepturilor economice, sociale, culturale, a dreptului la muncă, la libera alegere a ocupației, în condiții de muncă echitabile și satisfăcătoare, la protecția împotriva șomajului, la un salariu pentru muncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
Prin art.2 al.1 OG nr.137/2000 se arată că prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială etc. care are ca scop sau efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ori a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural, sau în orice alte domenii ale vieții publice.
La alin.3 din art.2 al aceluiași act normativ se arată că sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin.1, față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.
Ori, criteriul după care s-a făcut distincția, în speța dedusă judecății, este categoria socio-profesională, criteriu de diferențiere injust a personalului din unitățile bugetare, fiind absurd și de neconceput a se accepta ideea că această creștere a prețurilor de consum și inflația nu ar afecta toate salariile și puterea acestora de cumpărare.
Potrivit art.6 alin.2 din Codul Muncii, pentru muncă egală este obligatorie o remunerație egală, aspect ce se află în contradicție cu situația de față de aceleași prestații în muncă, remunerată pentru unii într-o monedă nedevalorizată și remunerată pentru alții în monedă devalorizată.
Art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului prevede faptul că este garantat dreptul tuturor oamenilor, fără nici o discriminare, la un salariu egal pentru muncă egală, iar plata salariilor bugetare se face în aceeași monedă.
Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice stabilește la art.19 pct.3, că exercițiul drepturilor și libertăților poate fi supus unor limitări prevăzute de lege ce sunt necesare apărării securității naționale și ordinii publice, fapt ce implică inclusiv posibilitatea unor restricții privind exercitarea acestor drepturi, dar, în speță, nu se poate aprecia, conform considerentelor expuse, că acordarea unor sporuri sau adaosuri doar unor categorii de personal a fost justificată pentru apărarea securității naționale și a ordinii publice.
Reclamanții au mai solicitat actualizarea prejudiciului suferit conform indicelui de inflație, cerere pe care instanța o găsește admisibilă, ținând cont și de prevederile art.1082 din Codul civil și art.161 alin.4 din Codul Muncii. Astfel, în acest articol se arată că debitorul este osândit, de se cuvine, la plata unor daune interese, pentru neexecutarea obligației sau pentru întârzierea executării, cu toate că nu este de rea credință din partea sa, afară numai dacă nu va justifica faptul că neexecutarea provine dintr-o cauză străină ce nu-i poate fi imputată. În prezenta cauză, pârâții sunt în culpă pentru neacordarea sporurilor și adaosurilor, precum și pentru neinițierea unor măsuri care să aibă finalitate eliminarea acestor discriminări.
Astfel, potrivit art.19 din legea nr.500/2002, privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor, coordonează acțiuni care sunt în responsabilitatea Guvernului, cu privire la sistemul bugetar: pregătirea proiectelor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție. De asemenea, răspunderea Ministerului Economiei și Finanțelor rezultă și din prevederile art. 3 din HG nr. 208/2005 și ale art. 3 din HG nr.386/2007.
1.Critica sentinței formulată de Ministerul Justițieia vizat în esență următoarele:
1. Un prim motiv de recurs incident în cauză este cel prevăzut de art.304 pct.4 Cod procedură civilă, conform căruia se poate cere casarea unei hotărâri în situația în care instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești.
În aceste condiții, hotărârea pronunțată de către instanță nu reprezintă altceva decât o legiferare a unui drept pe care legiuitorul a înțeles să nu îl mai acorde pentru anul 2007.
2. Un alt motiv de recurs este cel prevăzut la pct.9 al art.304 din Codul d e procedură civilă, potrivit căruia hotărârea este lipsită de temei legal și a fost dată cu aplicarea greșită a legii.
Potrivit nr.OG137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, indicată între altele de reclamanți ca și temei pentru pretențiile afirmate, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea, recunoașterea, folosinței sau exercitării, în condițiile de egalitate a drepturilor omului și libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.
Modul de stabilire prin lege a unor drepturi în favoarea unor categorii profesionale în mod diferit de alte categorii ori nereglementarea de legiuitor a anumitor aspecte care țin de statutul profesional al unei categorii este o problemă ce poate fi apreciată din punctul de vedere al discriminării, depășind cadrul legal reglementat prin nr.OG137/2000.
Solicită de asemenea a se aprecia că nu poate fi reținută discriminarea intimaților în raport cu alte categorii profesionale, întrucât nu se află într-o situație similară sau comparabilă cu a acestora. Chiar dacă aceste categorii aparțin de sectorul bugetar, fiecare se bucură de un statut aparte, reglementat de legi de salarizare diferite și având legi proprii de salarizare, astfel cum au fost adoptate de către legiuitor, astfel că este exclusă ideea unei situații similare sau comparabil, iar aplicarea unui tratament nediscriminatoriu nu înseamnă uniformizarea în materie salarială.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.304 pct.4 și 9 din Codul d e procedură civilă.
2.Recursul Ministerului Economiei și Finanțelora vizat în esență critici întemeiate pe dispozițiile art.16, 19, 20, 28, 34 și 35 din Legea nr.500/2002.
Conform dispozițiilor din actul normativ citat, elaborarea bugetului oricărei autorități sau instituții publice, inclusiv a bugetului general consolidat, reprezintă un complet de activități proprii sau în colaborare, care în final sunt supuse cenzurii Parlamentului.
3.Recursul formulat de Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțeloa vizat în esență următoarele:
Hotărârea instanței de fond este lipsită de temei legal și a fost dată cu aplicare greșită a legii.
1. Calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana pârâtului și cel obligat în același raport juridic. Reclamantul fiind cel care pornește acțiunea, trebuie să justifice atât calitatea procesuală activă, cât și calitatea procesuală pasivă a pârâtului. Instanța este obligată să verifice atât calitatea procesuală activă, cât și calitatea procesuală a pârâtului, deoarece raportul de drept procesual nu se poate lega decât între titularii dreptului ce rezultă din raportul de drept material dedus judecății.
2. Alte critici s-au întemeiate pe disp. art.35 și art.36 din Legea nr.500/2002, conform cărora Ministerul Economiei și Finanțelor doar întocmește un proiect de buget, Parlamentul fiind cel care îl aprobă.
Recursurile sunt fondate.
1.Recursul Ministerului Justiției.
Curtea, analizând sentința atacată din perspectiva criticilor formulate prin motivele de recurs, îl va admite pentru următoarele considerente:
Reglementarea prin lege sau printr-un alt act normativ a unor drepturi în favoarea unor persoane, excede cadrului legal stabilit prin nr.OG137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare.
În mod evident, exercitarea unor drepturi se referă la modul de aplicare a unor dispoziții legale care instituie anumite drepturi, iar nu la examinarea soluțiilor legislative alese de către legiuitor.
Modul de stabilire prin lege a unor drepturi în favoarea unor categorii profesionale în mod diferit de alte categorii, ori nereglementarea de legiuitor a anumitor aspecte care țin de statutul profesional al unei categorii nu este o problemă ce poate fi apreciată din punctul de vedere al discriminării, depășind cadrul legal reglementat prin nr.OG137/2000.
În același sens a statuat în mod constant și Curtea Constituțională în jurisprudența sa, printr-o serie de decizii pronunțate în anul 2008, dintre care cu titlu de exemple arătăm: Decizia nr.818/03.07.2008, Decizia nr.819/03.07.2008, Decizia nr.820/03.07.2008, etc.
Potrivit art.147 alin.(4) din Constituție, deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii de la momentul publicării în Monitorul Oficial al României. Efectulex nuncal actelor Curții, constituie o aplicare a principiului neretroactivității, garanție fundamentală a drepturilor constituționale de natură a asigura securitatea juridică și încrederea cetățenilor în sistemul de drept o premisă respectării separației puterilor în stat, contribuind în acest fel la consolidarea statutului de drept.
Pe de altă parte, instanța europeană a statuat în mod constant că orice diferență de tratament nu semnifică în mod automat încălcarea art.14 din Convenție. Pentru ca o asemenea încălcare să se producă este necesar să se stabilească că persoane aflate în situații analoage sau comparabile în materie, beneficiază de un tratament preferențial, iar dacă o asemenea distincție între situații analoage sau comparabile există, ea să nu-și găsească nici o justificare obiectivă sau rezonabilă.
În cazul de față, este cert că nu poate fi vorba despre existența vreunei "comparabilități" sau, cu atât mai puțin, a unei analogii" între situația judecătorilor, procurorilor, personalul auxiliar și celelalte categorii de persoane din sectorul bugetar care, în temeiul nr.OG10/2007 beneficiază de majorări salariale.
Jurisprudența Curții Constituționale s-a exprimat constant, în sensul că principiul legalității în fața legii, consacrat în art.16 din Constituția României, presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite.
De aceea, el nu exclude, ci presupune soluții diferite pentru situații diferite.
Pe cale de consecință, criticile fiind întemeiate recursul urmează a fi admis.
2.Recursul Ministerul Economiei și Finanțelor,
Art. 282 din Codul Muncii prevede că pot fi părți în conflictele de muncă salariații, angajatorii, sindicatele și patronatele, alte persoane juridice sau fizice care au această vocație în temeiul legilor speciale sau al codului d e procedură civilă.
Deși Ministerul Economiei și Finanțelor nu are calitate de angajator, având în vedere disp.art. 19 din legea 500/2002 privind finanțele publice în conformitate cu care acesta coordonează acțiunile care sunt responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar prin pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție, trebuie ținut în proces în calitate de pârât.
Potrivit dispozițiilor art. 20 din Legea 500/2002 privind finanțele publice Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Justiției sunt ordonatori principali de credite.
Ambele instituții, potrivit actelor normative care le reglementează organizarea și funcționarea, fiind ordonatori principali de credite, întocmesc proiectul de venituri și cheltuieli la nivelul instituției.
Având în vedere dispozițiile art. 19, 28 și 35 din Legea 500/2002, Ministerul Economiei și Finanțelor întocmește proiectul bugetului de stat în numele guvernului, pe baza proiectelor făcute de ordonatorii principali de credite.
Deci capitolul cheltuieli în care sunt incluse cheltuielile de personal - respectiv salariile este întocmit pe baza propunerilor ordonatorilor principali de credite.
De asemenea rectificarea bugetară de stat urmează aceeași procedură ca și întocmirea bugetului anual de stat.
Este real că Ministerul Justiției ca ordonator principal de credite, este responsabil de prevederea în bugetul anual de stat a tuturor cheltuielilor necesare, el fiind de asemenea cel care, în cazul unor rectificări bugetare, face propunerile corespunzătoare.
În același timp însă Ministerul Economiei și Finanțelor urmărește execuția bugetului de stat, partea alocată fiecărui ordonator principal de credite și de asemenea, că potrivit art. 131 din Legea 304/2004 republicată activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
Potrivit art. 132 din Legea 304/2004 chiar dacă pârâtul Ministerul Justiției elaborează proiectul de buget, el fiind și cel care propune rectificările bugetare, le înaintează tot Ministerului Economiei și Finanțelor pentru a le include în legea de rectificare a bugetului de stat.
În lipsa cuprinderii sumelor propuse de pârâtul Ministerul Justiției în legea de rectificare a bugetului întocmită de Ministerul Economiei și Finanțelor, cel dintâi este în imposibilitate de a pune în executare sumele cuprinse în titlu.
Rolul conferit de legiuitor în vederea întocmirii proiectului de buget de către Ministerul Economiei și Finanțelor se datorează împrejurării că acesta este depozitarul informației generale privind veniturile și în baza acesteia discută cu Ministerul Justiției conform cadrului legal instituit.
Iată deci că deși Ministerul Economiei și Finanțelor nu are calitate de angajator, are calitate procesuală.
Cu toate acestea și acest recurs urmează a fi admis, întrucât justificarea temeiniciei pretențiilor față de intimatul Ministerul Economiei și Finanțelor trebuie privită în strânsă legătură cu modalitatea de soluționare a cererii, în raport de pârâtul principal. Și cum acțiunea față de angajator urmează a fi respinsă ca nefondată, nu se mai justifică menținerea admiterii cererii față de Ministerul Economiei și Finanțelor a cărei poziție procesuală este justificată în lumina dispozițiilor art. 35 și 36 din Legea nr.500/2002.
3. Considerentele avute în vedere în recursul declarat de către Ministerul Economiei și Finanțelor, sunt cele avute în vedere și în recursul declarat de Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor.
Pe cale de consecință, Curtea va admite recursurile și modificând în parte sentința, va respinge acțiunea cu toate capetele de cerere, menținând dispozițiile referitoare la soluționarea excepțiilor, însușindu-și totodată considerentele referitoare la acestea care fac corp comun cu prezenta decizie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile civile formulate de recurenții - pârâți:
- MINISTERUL JUSTIȚIEI, cu sediul în B,-, sector 5,
- MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR B, cu sediul în B-, sector 5, prin mandatar DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în C, str. -. - nr. 18, județul C, și
- STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în B-, sector 5, împotriva sentinței civile nr.879/16.04.2008 pronunțate de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - reclamanți:, G, I - toți cu domiciliul ales în C,- și intimații - pârâți: CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII - cu sediul în B--3, CURTEA DE APEL CONSTANȚA, cu sediul în C-, TRIBUNALUL CONSTANȚA, cu sediul în C,-.
Modifică în parte sentința în sensul că respinge acțiunea ca nefondată.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 12 ianuarie 2010.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Jud.fond-/
Red.dec.jud./20.01.2010
Tehnored.gref./4ex./21.01.2010
Președinte:Mariana BădulescuJudecători:Mariana Bădulescu, Jelena Zalman, Maria Apostol
