Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 20/2010. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE,
LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 20/CM
Ședința publică din 12 Ianuarie 2010
Completul specializat pentru cauze privind
Conflictele de muncă și asigurări sociale:
PREȘEDINTE: Mariana Bădulescu
JUDECĂTOR 2: Jelena Zalman
JUDECĂTOR 3: Maria Apostol
Grefier - -
Pe rol judecarea recursurilor civile declarate de recurenții pârâți:
- MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin mandatar DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI T, cu sediul în- Bis, județul T și,
- MINISTERUL JUSTIȚIEI, cu sediul în-, sector 5, împotriva sentinței civile nr. 876/16.04.2008 pronunțată de Tribunalul Tulcea, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți, HG, I, toți cu domiciliul ales la Judecătoria M,--4, județul T și intimații pârâți GUVERNUL ROMÂNIEI B, cu sediul în nr. 1, sector 1, CURTEA DE APEL CONSTANȚA, cu sediul în-, județul C, TRIBUNALUL TULCEA, cu sediul în-, județul T și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII B, cu sediul în - - nr. 1-3, sector 1, având ca obiect "drepturi bănești - indexări 2,5,11%".
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită în conformitate cu dispozițiile art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.
În referatul oral asupra cauzei grefierul de ședință învederează că ambele recursuri sunt declarate în termen, motivate și scutite de plata taxei judiciare de timbru.
După referatul grefierului de ședință;
Instanța, având în vedere că nu sunt motive de amânare, constată cauza în stare de judecată și luând act că prin cererile de recurs s-a solicitat judecata în lipsa părților, conform art. 242 pct. 2 Cod proc. civilă, rămâne în pronunțare asupra recursurilor.
CURTEA
Curtea, cu privire la recursurile civile de față;
Ministerul Justiției a declarat recurs la data de 15.07.2008 împotriva sentinței civile nr.876/16.04.2008 pronunțată de Tribunalul Tulcea, pe care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Împotriva aceleași sentințe a declarat recurs și Ministerul Economiei și Finanțelor.
În fapt:
Prin cererea adresată Tribunalului Tulcea și înregistrată sub nr-, reclamanții, HG, I, au chemat în judecată Guvernul României, Ministerul Justiției, Curtea de APEL CONSTANȚA, Tribunalul Tulcea și Ministerul Economiei și Finanțelor, pentru ca prin sentința ce se va pronunța, să fie obligați pârâții la acordarea creșterilor salariale prevăzute de Ordonanța Guvernului României nr.10/2007 art.1 alin.1, în cele 3 etape astfel:
- cu 5% începând cu data de 1 ianuarie 2007 față de nivelul din luna decembrie 2006;
- cu 2% începând cu data de 1 aprilie 2007 față de nivelul din luna martie 2007;
- cu 11% începând cu data de 1 octombrie 2007, față de nivelul din luna septembrie 2007, sume ce urmează să fie actualizate cu indicele de inflație de la data când trebuiau acordate și până la plata efectivă.
În motivare, reclamanții au arătat că, prin ordonanțele Guvernului României nr.6, 10, 11/2007 s-au prevăzut creșteri salariale ale funcționarilor publici, personalului salarizat potrivit OUG nr.24/2000, privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalul salarizat potrivit anexelor nr.II și III la Legea nr.154/1998, privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, precum și pentru personalul didactic din învățământ salarizat potrivit Legii nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic.
S-a menționat că, prin toate aceste acte normative s-au prevăzut creșteri salariale pentru personalul din sectorul bugetar, astfel că, prin excluderea lor de la creșterile salariale acordate celorlalte categorii de personal din cadrul sectorului bugetar s-a creat un caz de discriminare.
Precizează reclamanții că, Ordonanța nr.8/2007 stabilește salariile de bază pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, pe baza valorii de referință sectorială cuprinsă în art.39 din OUG nr.27 din 29.03.2006, în cuantum de 280,64 RON, nemodificată până în prezent și a coeficientului de multiplicare, pe grade sau trepte profesionale, în raport de funcția deținută, de nivelul studiilor, de vechimea în specialitate, precum și de nivelul instanței sau al parchetului, astfel, modificându-se doar coeficienții de multiplicare.
În drept, reclamanții și-au întemeiat cererea pe prevederile art.21 alin.1 din OG nr.137/2000, modificată și completată.
La data de 5 februarie 2008, Tribunalul Tulceaa depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, deoarece competența stabilirii salarizării personalului auxiliar de specialitate revine Curții de APEL CONSTANȚA, în calitatea sa de angajator, conform prevederilor Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin HG 387/2005.
Pe fondul cauzei apreciază acțiunea formulată ca neîntemeiată, salarizarea personalului auxiliar de specialitate pentru anul 2007 făcându-se în baza OG 8/2007, care a prevăzut creșteri salariale prin aprobarea de anexe de salarizare diferite.
Ministerul Justiției a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a arătat că prin OG nr.8/2007, aprobată prin Legea nr.247/2007, legiuitorul a acordat personalului auxiliar de specialitate creșteri salariale pentru anul 2007, în trepte, prin majorarea coeficienților potrivit Anexei 1, b și c începând cu 1 ianuarie 2007 - 31 martie 2007, 1 aprilie 2007 - 30 septembrie 2007 și respectiv cu 1 octombrie, în consecință personalul auxiliar de specialitate a beneficiat de creșteri salariale pe anul 2007, neputând beneficia și de drepturile altor categorii profesionale.
S-a menționat că prevederea un or drepturi în beneficiul unei categorii profesionale salarizate de la bugetul de stat și neprevederea sau dimpotrivă prevederea, însă într-un alt cuantum, în beneficiul altei categorii profesionale, de asemenea retribuită de la bugetul de stat, este o opțiune a legiuitorului și nu se poate reține tratamentul diferențiat, câtă vreme sunt în discuție situații obiectiv diferite, particulare.
A precizat pârâtul că deși au fost majorați coeficienții de multiplicare, iar nu valoarea de referință sectorială așa cum solicită reclamanții prin cererea de chemarea în judecată, personalul auxiliar de specialitate a beneficiat în anul 2007 de majorări salariale, acordate prin legea de salarizare a personalului auxiliar din sistemul justiției.
Ministerul Economiei și Finanțelor - DGFP Tam enționat prin întâmpinare că cererea nu poate fi primită întrucât acordarea de indemnizații și majorarea drepturilor salariale trebuia să se fi făcut în limita sumelor disponibile în bugetul instituției și drept urmare admiterea acțiunii și obligarea instituției publice la plata unor sume ce nu se regăsesc în bugetul aprobat face ca hotărârea pronunțată să fie imposibil de executat.
Pârâtul Guvernul României a depus la dosarul cauzei practică judiciară și întâmpinare, prin care s-a invocat excepția lipsei capacității juridice civile a Guvernului României.
S-a menționat că acest organ colegial, fără personalitate juridică, care este alcătuit din Primul-Ministru, miniștri și alți membri stabiliți prin legea organică, poate sta în justiție, în calitate de pârât, numai în litigiile de contencios administrativ, atunci când este contestată legalitatea actelor administrative pe care le adoptă în exercitarea atribuțiilor și competențelor sale legale, în acest caz fiind în prezența unei capacități juridice speciale de drept public, fundamentată pe prevederile constituționale menționate anterior și pe dispozițiile legii speciale de organizare și funcționare, acordând acestui organ al administrației de stat dreptul de a adopta acte administrative, implicit, legea îi acordă și capacitatea de a sta în judecată în calitate de pârât, dar numai atunci când instanțele judecătorești specializate exercită, în condițiile stabilite de Constituție și de Legea nr.554/2004, controlul legalității actelor sale.
S-a precizat că instanța judecătorească nu are competența de a crea, de a abroga sau de a modifica dispozițiile unei legi, devenind astfel un legislator pozitiv și nici nu se poate substitui legiuitorului pentru adăugarea unor noi prevederi celor deja existente, întrucât ar fi încălcate dispozițiile art.61 alin.1 din Constituția României, republicată, care stabilesc că unica autoritate legiuitoare a țării este Parlamentul României. Pentru aceleași considerente nu este admis nici ca prin interpretarea normelor juridice, instanțele judecătorești să adauge consecințe contrare legii.
Față de excepția lipsei calității procesuale pasive a Tribunalului Tulcea, instanța, a respins-o întrucât reclamanții sunt salariații Tribunalului Tulcea și având în vederea că Tribunalul Tulcea are calitate de ordonator terțiar de credite.
Instanța a admis excepția lipsei capacității juridice civile a Guvernului României și a respinge acțiunea formulată în contradictoriu cu Guvernul României, ca fiind promovată împotriva unei persoane fără capacitate juridică civilă, având în vedere că această instituție nu poate fi chemată în judecată numai în limitele strict determinate de prevederile Constituției României și numai în legătură cu posibilitatea contestării legalității actelor administrative emise în exercitarea competențelor și atribuțiilor determinate de lege.
Prin sentința civilă nr. 876/16.04.2008, Tribunalul Tulcea, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Tribunalului Tulcea.
S-a admis excepția lipsei capacității juridice civile a Guvernului României.
S-a respins cererea îndreptată împotriva Guvernului României ca fiind promovată împotriva unei persoane fără capacitate juridică civilă.
S-a admis cererea reclamanților, HG, I, - toți cu domiciliul ales în M--4, jud.T, împotriva pârâților Guvernul României - cu sediul în B nr.1, sector 1, Ministerul Justiției- cu sediul în B-, sector 5, Curtea de APEL CONSTANȚA - cu sediul în C-, Tribunalul Tulcea - cu sediul în T-, Ministerului Economiei și finanțelor B cu sediul în B-, sector 5, precum și parte în proces Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării B cu sediul în--3 sector 1.
Au fost obligați pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL CONSTANȚA și Tribunalul Tulcea în solidar, să plătească reclamanților despăgubiri echivalente diferențelor salariale rezultate din aplicarea în favoarea fiecărui reclamant a majorărilor salariale de 5% începând cu data de 1 ianuarie 2007, în raport cu luna decembrie 2006, 2% începând cu data de 1 aprilie 2007, față de luna martie 2007, față de luna martie 2007 și de 11% începând cu 1 octombrie 2007, în raport cu luna septembrie 2007, sume ce se vor actualiza cu indicele de inflație începând cu data de 1 februarie 2007 și până la data plății efective.
A fost obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile bugetare aferente plăților cuvenite reclamanților.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamanții fac parte din categoria personalului din unitățile din justiție (unități bugetare, care sunt finanțate de la bugetul de stat) raporturile juridice de muncă ale acestora fiind guvernate de Codul muncii, conform dispozițiilor art.1 și art.295 alin.2 din acest cod.
Persoanele din acest cadru al personalului din sistemul bugetar, inclusiv reclamanții, sunt parte a unui raport juridic de muncă, guvernat de Codul muncii, prestând o muncă și, ca efect al acestor premise, li se naște dreptul la o salarizare echitabilă, satisfăcătoare, fără limitări și restrângeri datorate devalorizării monedei naționale, precum și dreptul la tratament egal în materie de salarizare (art.5, art.6, art.8, art.39 alin.1 lit.a, art.40 alin.2 lit.c și lit.f, art.154 alin.3, art.165 și art.155 raportat la art.1 din Legea nr.53/2003.
Însă, printr-o serie de acte normative (de exemplu: OG nr.10/2007; OG nr.11/2007; OG nr.16/2007; OG nr.27/2007; Legea nr.232/2007; OG nr.8/2007; OG nr.20/2007; OG nr.23/2007), personalul din sistemul bugetar a beneficiat, ca în fiecare an, de majorările salariale anuale, pentru anul 2007, sub forma adaosurilor salariale constând în indexarea salariilor sau îndemnizațiilor.
Aceste majorări au fost aplicate nediscriminatoriu sub aspectul categoriei socio-profesionale.
de motive ale acestor acte normative (întocmite conform art.29 - 32 din Legea nr.24/2000 și potrivit art.6 din Legea nr.52/2003) au ca și numitor comun, în esență, fundamentul necesității acordării majorărilor salariale pe anul 2007 în sistemul bugetar, ca efect al creșterii indicelui prețurilor bunurilor de consum în anul 2007 față de anul 2006, precum și tratamentul egal între diferitele categorii de personal bugetar, în sensul acoperirii devalorizării datorate creșterii inflației.
Cu toate acestea, reclamanților (personal salarizat prin OG nr.8/2007) nu le-a fost acordat, în mod discriminatoriu, adaosul salarial constând în majorările salariale anuale pe anul 2007, omisiune care s-a repercutat mai pregnant asupra acestora, deoarece spre deosebire de majoritatea restului personalului bugetar, reclamanții nu pot obține alte venituri decât cele salariale, care însă, le-au fost erodate de creșterea indicelui prețurilor de consum, la fel ca și în cazul celorlalte salarii bugetare.
Ca atare, principiul egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă. Deci, toate persoanele care se află în aceeași situație (a depunerii unei activități în muncă și a erodării salariului datorită creșterii indicelui prețurilor de consum și a inflației), trebuie să li se recunoască, pentru unul și același element faptic generator de drept salarial, același element salarial: indexările salariale anuale. Din moment ce reclamanții sunt într-o situație identică (nu doar comparabilă) cu restul personalului din unitățile bugetare sub aspectul primirii unui salariu erodat de inflație la fel ca și restul personalului, rezultă că reclamanții nu pot fi tratați diferit, în mod discriminatoriu față de restul personalului, prin refuzul adaosului salarial anual pe 2007.
Aceasta, cu atât mai mult cu cât nu există nicio justificare obiectivă și rezonabilă excluderii lor, deoarece criteriul acordării indexărilor pe anul 2007 este unul și același: creșterea indicelui prețurilor de consum și a inflației în anul 2007 față de anul 2006.
OG nr.8/2007 stabilește salariile de bază pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare, pe grade sau trepte profesionale, în raport de funcția deținută, de nivelul studiilor, de vechimea în specialitate, precum și de nivelul instanței sau al parchetului.
Prin OG nr.8/2007 au fost modificați coeficienții de salarizare, însă această ordonanță nu a prevăzut majorări salariale pentru anul 2007, sub forma adaosurilor salariale constând în indexarea salariilor reclamanților, așa cum s-a prevăzut pentru alte categorii profesionale.
Singurele obiective și elemente care pot duce la o diferențiere în sistemul de salarizare sunt nivelul studiilor, treapta sau gradul profesional, calitatea și cantitatea muncii, condițiile de muncă, dar cu sublinierea în mod deosebit a faptului că această diferențiere se poate reflecta numai în salariul (îndemnizația) de bază (partea fixă a salariului), nu și în sporurile, adaosurile sau indexările salariale, care întotdeauna au obiective și elemente cu totul speciale și specifice de acordare (precum prestarea muncii peste programul normal, prestarea muncii în timpul nopții, dobândirea unei pregătiri profesionale suplimentare în domeniul de activitate cum ar fi doctoratul, dobândirea unei vechimi în muncă, îndeplinirea unei obligații speciale de confidențialitate, acoperirea efectelor negative ale creșterii prețurilor de consum și ale inflației etc.).
Deci, reclamanții sunt discriminați în sensul art.2 alin.1-3, art.6 din OUG nr.137/2000, întrucât le-au fost refuzate indexările salariale pe anul 2007 nu datorită faptului că nu ar îndeplini condiția normativă de acordare a acestui spor și a acestui adaos (condiția existenței creșterii indicelui prețurilor de consum și a inflației, concomitent cu indexarea indemnizațiilor și salariilor restului personalului bugetar), ci sub pretextul că aparțin la o anumită categorie socio-profesională, criteriu declarat în mod expres de lege ca fiind discriminatoriu (art.2 alin.1 din OG nr.137/2000).
Conform prevederilor OG nr.137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare, principiile egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminărilor sunt garantate în special în exercitarea drepturilor economice, sociale, culturale, a dreptului la muncă, la libera alegere a ocupației, în condiții de muncă echitabile și satisfăcătoare, la protecția împotriva șomajului, la un salariu pentru muncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
Prin art.2 al.1 OG nr.137/2000 se arată că prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială etc. care are ca scop sau efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ori a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural, sau în orice alte domenii ale vieții publice.
La alin.3 din art.2 al aceluiași act normativ se arată că sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin.1, față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.
Ori, criteriul după care s-a făcut distincția, în speța dedusă judecății, este categoria socio-profesională, criteriu de diferențiere injust a personalului din unitățile bugetare, fiind absurd și de neconceput a se accepta ideea că această creștere a prețurilor de consum și inflația nu ar afecta toate salariile și puterea acestora de cumpărare.
Potrivit art.6 alin.2 din Codul muncii, pentru muncă egală este obligatorie o remunerație egală, aspect ce se află în contradicție cu situația de față de aceleași prestații în muncă, remunerată pentru unii într-o monedă nedevalorizată și remunerată pentru alții în monedă devalorizată.
Art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului prevede faptul că este garantat dreptul tuturor oamenilor, fără nici o discriminare, la un salariu egal pentru muncă egală, iar plata salariilor bugetare se face în aceeași monedă.
Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice stabilește la art.19 pct.3, că exercițiul drepturilor și libertăților poate fi supus unor limitări prevăzute de lege ce sunt necesare apărării securității naționale și ordinii publice, fapt ce implică inclusiv posibilitatea unor restricții privind exercitarea acestor drepturi, dar, în speță, nu se poate aprecia, conform considerentelor expuse, că acordarea unor sporuri sau adaosuri doar unor categorii de personal a fost justificată pentru apărarea securității naționale și a ordinii publice.
Reclamanții au mai solicitat actualizarea prejudiciului suferit conform indicelui de inflație, cerere pe care instanța o găsește admisibilă, ținând cont și de prevederile art.1082 din Codul civil și art.161 alin.4 din Codul muncii. Astfel, în acest articol se arată că debitorul este osândit, de se cuvine, la plata unor daune interese, pentru neexecutarea obligației sau pentru întârzierea executării, cu toate că nu este de rea credință din partea sa, afară numai dacă nu va justifica faptul că neexecutarea provine dintr-o cauză străină ce nu-i poate fi imputată. În prezenta cauză, pârâții sunt în culpă pentru neacordarea sporurilor și adaosurilor, precum și pentru neinițierea unor măsuri care să aibă finalitate eliminarea acestor discriminări.
1.Critica sentinței formulată de Ministerul Justițieia vizat în esență următoarele:
1. Un prim motiv de recurs incident în cauză este cel prevăzut de art.304 pct.4 Cod procedură civilă, conform căruia se poate cere casarea unei hotărâri în situația în care instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești.
În aceste condiții, hotărârea pronunțată de către instanță nu reprezintă altceva decât o legiferare a unui drept pe care legiuitorul a înțeles să nu îl mai acorde pentru anul 2007.
2. Un alt motiv de recurs este cel prevăzut la pct.9 al art.304 din Codul d e procedură civilă, potrivit căruia hotărârea este lipsită de temei legal și a fost dată cu aplicarea greșită a legii.
Potrivit nr.OG137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, indicată între altele de reclamanți ca și temei pentru pretențiile afirmate, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea, recunoașterea, folosinței sau exercitării, în condițiile de egalitate a drepturilor omului și libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.
Modul de stabilire prin lege a unor drepturi în favoarea unor categorii profesionale în mod diferit de alte categorii ori nereglementarea de legiuitor a anumitor aspecte care țin de statutul profesional al unei categorii este o problemă ce poate fi apreciată din punctul de vedere al discriminării, depășind cadrul legal reglementat prin nr.OG137/2000.
Solicită de asemenea a se aprecia că nu poate fi reținută discriminarea intimaților în raport cu alte categorii profesionale, întrucât nu se află într-o situație similară sau comparabilă cu a acestora. Chiar dacă aceste categorii aparțin de sectorul bugetar, fiecare se bucură de un statut aparte, reglementat de legi de salarizare diferite și având legi proprii de salarizare, astfel cum au fost adoptate de către legiuitor, astfel că este exclusă ideea unei situații similare sau comparabil, iar aplicarea unui tratament nediscriminatoriu nu înseamnă uniformizarea în materie salarială.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.304 pct.4 și 9 din Codul d e procedură civilă.
1.Recursul Ministerului Economiei și Finanțelora vizat în esență critici întemeiate pe dispozițiile art.16, 19, 20, 28, 34 și 35 din Legea nr.500/2002.
Conform dispozițiilor din actul normativ citat, elaborarea bugetului oricărei autorități sau instituții publice, inclusiv a bugetului general consolidat, reprezintă un complet de activități proprii sau în colaborare, care în final sunt supuse cenzurii Parlamentului.
Recursurile sunt fondate.
1.Recursul Ministerului Justiției.
Curtea, analizând sentința atacată din perspectiva criticilor formulate prin motivele de recurs, îl va admite pentru următoarele considerente:
Reglementarea prin lege sau printr-un alt act normativ a unor drepturi în favoarea unor persoane, excede cadrului legal stabilit prin nr.OG137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare.
În mod evident, exercitarea unor drepturi se referă la modul de aplicare a unor dispoziții legale care instituie anumite drepturi, iar nu la examinarea soluțiilor legislative alese de către legiuitor.
Modul de stabilire prin lege a unor drepturi în favoarea unor categorii profesionale în mod diferit de alte categorii, ori nereglementarea de legiuitor a anumitor aspecte care țin de statutul profesional al unei categorii nu este o problemă ce poate fi apreciată din punctul de vedere al discriminării, depășind cadrul legal reglementat prin nr.OG137/2000.
În același sens a statuat în mod constant și Curtea Constituțională în jurisprudența sa, printr-o serie de decizii pronunțate în anul 2008, dintre care cu titlu de exemple arătăm: Decizia nr.818/03.07.2008, Decizia nr.819/03.07.2008, Decizia nr.820/03.07.2008, etc.
Potrivit art.147 alin.(4) din Constituție, deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii de la momentul publicării în Monitorul Oficial al României. Efectulex nuncal actelor Curții, constituie o aplicare a principiului neretroactivității, garanție fundamentală a drepturilor constituționale de natură a asigura securitatea juridică și încrederea cetățenilor în sistemul de drept o premisă respectării separației puterilor în stat, contribuind în acest fel la consolidarea statutului de drept.
Pe de altă parte, instanța europeană a statuat în mod constant că orice diferență de tratament nu semnifică în mod automat încălcarea art.14 din Convenție. Pentru ca o asemenea încălcare să se producă este necesar să se stabilească că persoane aflate în situații analoage sau comparabile în materie, beneficiază de un tratament preferențial, iar dacă o asemenea distincție între situații analoage sau comparabile există, ea să nu-și găsească nici o justificare obiectivă sau rezonabilă.
În cazul de față, este cert că nu poate fi vorba despre existența vreunei "comparabilități" sau, cu atât mai puțin, a unei analogii" între situația judecătorilor, procurorilor, personalul auxiliar și celelalte categorii de persoane din sectorul bugetar care, în temeiul nr.OG10/2007 beneficiază de majorări salariale.
Jurisprudența Curții Constituționale s-a exprimat constant, în sensul că principiul legalității în fața legii, consacrat în art.16 din Constituția României, presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite.
De aceea, el nu exclude, ci presupune soluții diferite pentru situații diferite.
Pe cale de consecință, criticile fiind întemeiate recursul urmează a fi admis.
2.Recursul Ministerul Economiei și Finanțelor,
Art. 282 din Codul muncii prevede că pot fi părți în conflictele de muncă salariații, angajatorii, sindicatele și patronatele, alte persoane juridice sau fizice care au această vocație în temeiul legilor speciale sau al codului d e procedură civilă.
Deși Ministerul Economiei și Finanțelor nu are calitate de angajator, având în vedere disp.art. 19 din legea 500/2002 privind finanțele publice în conformitate cu care acesta coordonează acțiunile care sunt responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar prin pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție, trebuie ținut în proces în calitate de pârât.
Potrivit dispozițiilor art. 20 din Legea 500/2002 privind finanțele publice Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Justiției sunt ordonatori principali de credite.
Ambele instituții, potrivit actelor normative care le reglementează organizarea și funcționarea, fiind ordonatori principali de credite, întocmesc proiectul de venituri și cheltuieli la nivelul instituției.
Având în vedere dispozițiile art. 19, 28 și 35 din Legea 500/2002, Ministerul Economiei și Finanțelor întocmește proiectul bugetului de stat în numele guvernului, pe baza proiectelor făcute de ordonatorii principali de credite.
Deci capitolul cheltuieli în care sunt incluse cheltuielile de personal - respectiv salariile este întocmit pe baza propunerilor ordonatorilor principali de credite.
De asemenea rectificarea bugetară de stat urmează aceeași procedură ca și întocmirea bugetului anual de stat.
Este real că Ministerul Justiției ca ordonator principal de credite, este responsabil de prevederea în bugetul anual de stat a tuturor cheltuielilor necesare, el fiind de asemenea cel care, în cazul unor rectificări bugetare, face propunerile corespunzătoare.
În același timp însă Ministerul Economiei și Finanțelor urmărește execuția bugetului de stat, partea alocată fiecărui ordonator principal de credite și de asemenea, că potrivit art. 131 din Legea 304/2004 republicată activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
Potrivit art. 132 din Legea 304/2004 chiar dacă pârâtul Ministerul Justiției elaborează proiectul de buget, el fiind și cel care propune rectificările bugetare, le înaintează tot Ministerului Economiei și Finanțelor pentru a le include în legea de rectificare a bugetului de stat.
În lipsa cuprinderii sumelor propuse de pârâtul Ministerul Justiției în legea de rectificare a bugetului întocmită de Ministerul Economiei și Finanțelor, cel dintâi este în imposibilitate de a pune în executare sumele cuprinse în titlu.
Rolul conferit de legiuitor în vederea întocmirii proiectului de buget de către Ministerul Economiei și Finanțelor se datorează împrejurării că acesta este depozitarul informației generale privind veniturile și în baza acesteia discută cu Ministerul Justiției conform cadrului legal instituit.
Iată deci că deși Ministerul Economiei și Finanțelor nu are calitate de angajator, are calitate procesuală.
Cu toate acestea și acest recurs urmează a fi admis, întrucât justificarea temeiniciei pretențiilor față de intimatul Ministerul Economiei și Finanțelor trebuie privită în strânsă legătură cu modalitatea de soluționare a cererii, în raport de pârâtul principal. Și cum acțiunea față de angajator urmează a fi respinsă ca nefondată, nu se mai justifică menținerea admiterii cererii față de Ministerul Economiei și Finanțelor a cărei poziție procesuală este justificată în lumina dispozițiilor art. 35 și 36 din Legea nr.500/2002.
Pe cale de consecință, Curtea va admite recursurile și modificând în parte sentința, va respinge acțiunea cu toate capetele de cerere, menținând dispozițiile referitoare la soluționarea excepțiilor, însușindu-și totodată considerentele referitoare la acestea care fac corp comun cu prezenta decizie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile formulate de recurenții-pârâți.
- MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin mandatar DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI T, cu sediul în- Bis, județul T și,
- MINISTERUL JUSTIȚIEI, cu sediul în-, sector 5, împotriva sentinței civile nr. 876/16.04.2008 pronunțată de Tribunalul Tulcea, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți, HG, I, toți cu domiciliul ales la Judecătoria M,--4, județul T și intimații pârâți GUVERNUL ROMÂNIEI B, cu sediul în nr. 1, sector 1, CURTEA DE APEL CONSTANȚA, cu sediul în-, județul C, TRIBUNALUL TULCEA, cu sediul în-, județul T și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII B, cu sediul în - - nr. 1-3, sector 1
Modifică în parte sentința recurată în sensul că respinge acțiunea ca nefondată.
Menține restul dispozițiilor.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 12 ianuarie 2010.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Jud.fond - /
Red.dec.jud./20.01.2010
Tehnored.gref./4ex./21.01.2010
Președinte:Mariana BădulescuJudecători:Mariana Bădulescu, Jelena Zalman, Maria Apostol
