Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 19/2010. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE,
LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 19/CM
Ședința publică din 12 Ianuarie 2010
Completul specializat în cauze privind
Conflictele de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE: Mariana Bădulescu
JUDECĂTOR 2: Jelena Zalman
JUDECĂTOR 3: Maria Apostol
Grefier - -
Pe rol judecarea recursului civil declarat de recurenții pârâți:
- MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în B,-, sector 5, prin mandatarul său ales DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE T, cu sediul în T,- bis, județul T,
- MINISTERUL JUSTIȚIEI, cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței civile nr. 61 din 9 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți și, cu domiciliul în M,--4, județul T și intimații pârâți CURTEA DE APEL CONSTANȚA, cu sediul în C,--33, județul C, TRIBUNALUL TULCEA, cu sediul în T,-, județul T și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, cu sediul în B, nr.1-3, având ca obiect drepturi bănești diferențe salariale (majorări de 2, 5 și 11 %).
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită în conformitate cu dispozițiile art.87 și următoarele cod procedură civilă.
În referatul oral asupra cauzei grefierul de ședință învederează că ambele recursuri sunt declarate în termen, motivate și scutite de plata taxei judiciare de timbru.
După referatul grefierului de ședință;
Instanța, având în vedere că nu sunt motive de amânare, constată cauza în stare de judecată și luând act că prin cererile de recurs s-a solicitat judecata în lipsa părților, conform art. 242 pct.2 Cod procedură civilă, rămâne în pronunțare asupra recursurilor.
CURTEA
Asupra recursurilor civile de față;
Prin cererea adresată Tribunalului Tulcea și înregistrată sub nr-, reclamanții și, au chemat în judecată Ministerul Justiției, Curtea de Apel Constanța și Tribunalul Tulcea, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați pârâții la plata diferențelor salariale rezultate din aplicarea în favoarea reclamanților a majorărilor salariale de 5% începând cu 1 ianuarie 2007 în raport cu luna decembrie 2006, de 2% începând cu 1 aprilie 2007 în raport cu luna martie 2007 și de 11% începând cu 1 octombrie 2007 în raport cu luna septembrie 2007, sume ce urmează a fi reactualizate cu rata inflației, începând cu data de 1 februarie 2007 și până la data plății lor efective; plata în continuare a salariilor majorate conform celor trei creșteri salariale succesive, efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă și obligarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor să asigure sumele de la bugetul de stat pentru plata drepturilor salariale solicitate prin prezenta hotărâre.
În motivare, reclamanții au arătat că, în ziua de 31 ianuarie 2007 Guvernul României a emis un număr de trei Ordonanțe simple prin care a dispus majorarea salariului (începând cu 1 ianuarie 2007) tuturor demnitarilor, funcționarilor publici și salariaților contractuali ai statului cu excepția magistraților, judecătorilor de la curțile de apel, tribunale și judecătorii și a procurorilor de pe lângă instanțele aferente.
S-a mai arătat că, singurii magistrați care au primit majorările salariale de la 1 ianuarie 2007 sunt judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție, Procurorul General al României și adjuncții săi și judecătorii Curții Constituționale.
Menționează reclamanții că, prin OG nr.16 din 31 ianuarie 2007, Guvernul a dispus și majorarea drepturilor bănești cu începere de la 1 ianuarie 2007, personalului din Ministerul Afacerilor Externe.
Tot din 31 ianuarie 2007 Guvernul emite și OG 27 prin care majorează salariile și controlorilor financiari din cadrul Curții de Conturi, cu aceleași procente și în aceleași transe cu personalul menționat mai sus.
Consideră reclamanții că, prin aceste dispoziții a fost stabilită o discriminare în domeniul salarizării judecătorilor de la judecătorii, tribunale și curți de apel, fiind încălcate atât dispozițiile constituționale, cât și dispozițiile Codului Muncii și ale OG nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.
Or, excluderea judecătorilor, asistenților judiciari și procurorilor de la judecătorii, tribunale și curți de apel și parchetele aferente de la acordarea majorărilor salariale față de celelalte categorii de personal din cadrul autorității judecătorești, precum și a celorlalte categorii de lucrători, nu poate constitui un scop legitim, fiind încălcat principiul egalității de tratament, caracterul discriminatoriu al dispozițiilor enunțate fiind evidente.
În drept, reclamanții și-au întemeiat cererea pe prevederile art.16 și 20 din Constituția României, decizia nr.447/15.09.2005 a Curții Constituționale, art.1 și urm. din OG nr.137/2000, art.5 din Codul Muncii, art.14 din Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, OG 10,16,27 din 2007; Legea 232/2007.
În apărare, Ministerul Economiei și Finanțelor a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a arătat că în ceea ce privește bugetul Ministerului Justiției unde va trebui să se regăsească suma ce face obiectul cererii de chemare în judecată, proiectul acestuia a fost elaborat pentru anul 2007, urmând a fi elaborat pentru anul următor de ordonatorul principal de credite în concret ministrul justiției.
S-a mai arătat că orice cheltuială din bugetul celorlalte pârâte este dispusă de autoritatea în cauză fără ca MEF să poată decide, întrucât între aceste instituții nu există relații de prepușenie astfel încât obligația uneia să fie opozabilă celeilalte.
Și pârâtul Ministerul Justiției a depus întâmpinare la dosarul cauzei prin care a arătat că, prin Legea nr.45/2007 de aprobare a OUG nr.27/2006, legiuitorul a înțeles șă nu mai acorde procurorilor și judecătorilor creșteri salariale pentru anul 2007 și nici nu a instituit obligativitatea majorării periodice a valorii de referință sectoriale care stă la baza calculării îndemnizației de încadrare cuvenite.
Consideră pârâtul că cererea nu poate fi soluționată de către instanțele de judecată care prin acordarea unor drepturi neprevăzute de lege ar depăși limitele puterii judecătorești și și-ar aroga atribuții de legiferare, imixtiune de nepermis în sfera de tribuții a autorității legiuitoare.
În vederea constatării unei eventuale stări de discriminare, aprecierea s-ar putea face doar în raport cu magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție, întrucât aceștia reprezintă singura categorie arătată într-o situație similară sau comparabilă cu a reclamanților.
Or, în mod greșit consideră reclamanții că judecătorii Înaltei Curți, ar fi beneficiat de creșteri salariale în anul 2007, bazându-se pe faptul că OG nr.10/2007 face referire la anexele II și III din legea nr.154/1998, întrucât prin efectul art.41 lit.c) din OUG nr.27/2006 au fost abrogate expres dispozițiile privind salarizarea magistraților de la instanța supremă cuprinse în Legea nr.154/1998.
Prin sentința civilă nr.61/09.01.2008, Tribunalul Tulcea a admis acțiunea formulată de reclamanții și, judecători în cadrul Judecătoriei M, în contradictoriu cu pârâții Tribunalul Tulcea, Curtea de Apel Constanța Ministerul Justiției B, Ministerul Economiei și Finanțelor și Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării.
Au fost obligați pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Constanța și Tribunalul Tulcea, în solidar, la plata către reclamanți a despăgubirilor echivalente cu diferențele salariale rezultate din aplicarea în favoarea fiecărui reclamant a majorărilor salariale de 5% începând cu 1 ianuarie 2007 în raport cu luna decembrie 2006; de 2 % începând cu 1 aprilie 2007 în raport cu luna martie 2007 și de 11% începând cu 1 octombrie 2007 în raport cu luna septembrie 2007, sume ce se vor actualiza cu indicele de inflație începând cu 1 februarie 2007 și până la data plății efective.
Au fost obligați pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Constanța și Tribunalul Tulcea, în solidar, la plata în continuare către reclamanți a despăgubirilor mai sus precizate până la data încetării stării de discriminare.
A fost obligată pârâta Curtea de Apel Constanța să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților cu privire la despăgubirile salariale acordate prin prezenta hotărâre.
A fost obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile bugetare aferente plății sumelor cuvenite reclamanților.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut în fapt următoarele:
Reclamanții fac parte din categoria personalului din unitățile din justiție (unități bugetare, care sunt finanțate de la bugetul de stat) raporturile juridice de muncă ale acestora fiind guvernate de Codul muncii, conform dispozițiilor art.1 și art.295 alin.2 din acest cod.
Persoanele din acest cadru al personalului din sistemul bugetar, inclusiv reclamanții, sunt parte a unui raport juridic de muncă, guvernat de Codul m uncii, prestând o muncă și, ca efect al acestor premise, lise naște dreptul la o salarizare echitabilă, satisfăcătoare, fără limitări și restrângeri datorate devalorizării monedei naționale, precum și dreptul la tratament egal în materie de salarizare (art.5, art.6, art.8, art.39 alin.1 lit.a, art.40 alin.2 lit.c și lit.f, art.154 alin.3, art.165 și art.155 raportat la art.1 din legea nr.53/2003.
Însă, printr-o serie de acte normative (de exemplu: OG nr.10/2007; OG nr.11/2007; OG nr.16/2007; OG nr.27/2007; Legea nr.232/2007; OG nr.8/2007; OG nr.20/2007; OG nr.23/2007), personalul din sistemul bugetar a beneficiat, ca în fiecare an, de majorările salariale anuale, pentru anul 2007, sub forma adaosurilor salariale constând în indexarea salariilor sau îndemnizațiilor.
Aceste majorări au fost aplicate nediscriminatoriu sub aspectul categoriei socio-profesionale.
de motive ale acestor acte normative (întocmite conform art.29 - 32 din Legea nr.24/2000 și potrivit art.6 din Legea nr.52/2003) au ca și numitor comun, în esență, fundamentul necesității acordării majorărilor salariale pe anul 2007 în sistemul bugetar, ca efect al creșterii indicelui prețurilor bunurilor de consum în anul 1007 față de anul 2006, precum și tratamentul egal între diferitele categorii de personal bugetar, în sensul acoperirii devalorizării datorate creșterii inflației.
Cu toate acestea, reclamanților (personal salarizat prin OUG nr.27/2006) nu le-a fost acordat, în mod discriminatoriu, adaosul salarial constând în majorările salariale anuale pe anul 2007, omisiune care s-a repercutat mai pregnant asupra acestora, deoarece spre deosebire de majoritatea restului personalului bugetar, reclamanții nu pot obține (datorită incompatibilităților, interdicțiilor și incapacităților legale) alte venituri decât cele salariale, care însă, le-au fost erodate de creșterea indicelui prețurilor de consum, la fel ca și în cazul celorlalte salarii bugetare.
Ca atare, principiul egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă. Deci, toate persoanele care se află în aceeași situație (a depunerii unei activități în muncă și a erodării salariului datorită creșterii indicelui prețurilor de consum și a inflației), trebuie să li se recunoască, pentru unul și același element faptic generator de drept salarial, același element salarial: indexările salariale anuale. Din moment ce reclamanții sunt într-o situație identică (nu doar comparabilă) cu restul personalului din unitățile bugetare sub aspectul primirii unui salariu erodat de inflație la fel ca și restul personalului, rezultă că reclamanții nu pot fi tratați diferit, în mod discriminatoriu față de restul personalului, prin refuzul adaosului salarial anual pe 2007.
Aceasta, cu atât mai mult cu cât nu există nicio justificare obiectivă și rezonabilă excluderii lor, deoarece criteriul acordării indexărilor pe anul 2007 este unul și același: creșterea indicelui prețurilor de consum și a inflației în anul 2007 față de anul 2006.
Singurele obiective și elemente care pot duce la o diferențiere în sistemul de salarizare sunt nivelul studiilor, treapta sau gradul profesional, calitatea și cantitatea muncii, condițiile de muncă, dar cu sublinierea în mod deosebit a faptului că această diferențiere se poate reflecta numai în salariul (îndemnizația) de bază (partea fixă a salariului), nu și în sporurile, adaosurile sau indexările salariale, care întotdeauna au obiective și elemente cu totul speciale și specifice de acordare (precum prestarea muncii peste programul normal, prestarea muncii în timpul nopții, dobândirea unei pregătiri profesionale suplimentare în domeniul de activitate cum ar fi doctoratul, dobândirea unei vechimi în muncă, îndeplinirea unei obligații speciale de confidențialitate, acoperirea efectelor negative ale creșterii prețurilor de consum și ale inflației etc.).
Deci, reclamanții sunt discriminați în sensul art.2 alin.1-3, art.6 din OUG nr.137/2000, întrucât le-au fost refuzate indexările salariale pe anul 2007 nu datorită faptului că nu ar îndeplini condiția normativă de acordare a acestui spor și a acestui spor și a acestui adaos (condiția existenței creșterii indicelui prețurilor de consum și a inflației, concomitent cu indexarea indemnizațiilor și salariilor restului personalului bugetar), ci sub pretextul că aparțin la o anumită categorie socio-profesională, criteriu declarat în mod expres de lege ca fiind discriminatoriu (art.2 alin.1 din OG nr.137/2000).
Conform prevederilor OG nr.137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare, principiile egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminărilor sunt garantate în special în exercitarea drepturilor economice, sociale, culturale, a dreptului la muncă, la libera alegere a ocupației, în condiții de muncă echitabile și satisfăcătoare, la protecția împotriva șomajului, la un salariu pentru muncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
Prin art.2 al.1 OG nr.137/2000 se arată că prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială etc. care are ca scop sau efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ori a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural, sau în orice alte domenii ale vieții publice.
La alin.3 din art.2 al aceluiași act normativ se arată că sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin.1, față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.
Ori, criteriul după care s-a făcut distincția, în speța dedusă judecății, este categoria socio-profesională, criteriu de diferențiere injust a personalului din unitățile bugetare, fiind absurd și de neconceput a se accepta ideea că această creștere a prețurilor de consum și inflația nu ar afecta toate salariile și puterea acestora de cumpărare.
Potrivit art.6 alin.2 din Codul muncii, pentru muncă egală este obligatorie o remunerație egală, aspect ce se află în contradicție cu situația de față de aceleași prestații în muncă, remunerată pentru unii într-o monedă nedevalorizată și remunerată pentru alții în monedă devalorizată.
Art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului prevede faptul că este garantat dreptul tuturor oamenilor, fără nici o discriminare, la un salariu egal pentru muncă egală, iar plata salariilor bugetare se face în aceeași monedă.
Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice stabilește la art.19 pct.3, că exercițiul drepturilor și libertăților poate fi supus unor limitări prevăzute de lege ce sunt necesare apărării securității naționale și ordinii publice, fapt ce implică inclusiv posibilitatea unor restricții privind exercitarea acestor drepturi, dar, în speță, nu se poate aprecia, conform considerentelor expuse, că acordarea unor sporuri sau adaosuri doar unor categorii de personal a fost justificată pentru apărarea securității naționale și a ordinii publice.
Reclamanții au mai solicitat actualizarea prejudiciului suferit conform indicelui de inflație, cerere pe care instanța o găsește admisibilă, ținând cont și de prevederile art.1082 din Codul civil și art.161 alin.4 din Codul muncii. Astfel, în acest articol se arată că debitorul este osândit, de se cuvine, la plata unor daune interese, pentru neexecutarea obligației sau pentru întârzierea executării, cu toate că nu este de rea credință din partea sa, afară numai dacă nu va justifica faptul că neexecutarea provine dintr-o cauză străină ce nu-i poate fi imputată. În prezenta cauză, pârâții sunt în culpă pentru neacordarea sporurilor și adaosurilor, precum și pentru neinițierea unor măsuri care să aibă finalitate eliminarea acestor discriminări.
Astfel, potrivit art.19 din legea nr.500/2002, privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor, coordonează acțiuni care sunt în responsabilitatea Guvernului, cu privire la sistemul bugetar: pregătirea proiectelor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție. De asemenea, răspunderea Ministerului Economiei și Finanțelor rezultă și din prevederile art.3 din HG nr.208/2005 și ale art.3 din HG nr.386/2007.
Împotriva sus menționate sentințe în termen au declarat recurs recurenții pârâți Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor prin mandatarul său ales, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, învederând următoarele:
1.Critica sentinței formulată de Ministerul Justițieia vizat în esență următoarele:
1. Un prim motiv de recurs incident în cauză este cel prevăzut de art.304 pct.4 Cod procedură civilă, conform căruia se poate cere casarea unei hotărâri în situația în care instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești.
În aceste condiții, hotărârea pronunțată de către instanță nu reprezintă altceva decât o legiferare a unui drept pe care legiuitorul a înțeles să nu îl mai acorde pentru anul 2007.
2. Un alt motiv de recurs este cel prevăzut la pct.9 al art.304 din Codul d e procedură civilă, potrivit căruia hotărârea este lipsită de temei legal și a fost dată cu aplicarea greșită a legii.
Potrivit nr.OG137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, indicată între altele de reclamanți ca și temei pentru pretențiile afirmate, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea, recunoașterea, folosinței sau exercitării, în condițiile de egalitate a drepturilor omului și libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.
Modul de stabilire prin lege a unor drepturi în favoarea unor categorii profesionale în mod diferit de alte categorii ori nereglementarea de legiuitor a anumitor aspecte care țin de statutul profesional al unei categorii este o problemă ce poate fi apreciată din punctul de vedere al discriminării, depășind cadrul legal reglementat prin nr.OG137/2000.
Solicită de asemenea a se aprecia că nu poate fi reținută discriminarea intimaților în raport cu alte categorii profesionale, întrucât nu se află într-o situație similară sau comparabilă cu a acestora. Chiar dacă aceste categorii aparțin de sectorul bugetar, fiecare se bucură de un statut aparte, reglementat de legi de salarizare diferite și având legi proprii de salarizare, astfel cum au fost adoptate de către legiuitor, astfel că este exclusă ideea unei situații similare sau comparabil, iar aplicarea unui tratament nediscriminatoriu nu înseamnă uniformizarea în materie salarială.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.304 pct.4 și 9 din Codul d e procedură civilă.
2.Recursul Ministerului Economiei și Finanțelora vizat în esență critici întemeiate pe dispozițiile art.16, 19, 20, 28, 34 și 35 din Legea nr.500/2002.
Conform dispozițiilor din actul normativ citat, elaborarea bugetului oricărei autorități sau instituții publice, inclusiv a bugetului general consolidat, reprezintă un complet de activități proprii sau în colaborare, care în final sunt supuse cenzurii Parlamentului.
În ce privește bugetul Ministerului Justiției, unde va trebui să se regăsească suma, este de observat că proiectul acestuia este elaborat de ordonatorul principal de credite așa cum este nominalizat în art.20 din lege.
Proiectul urmează a se depune până la data de 15.07.ale fiecărui an calendaristic la Ministerul Economiei și Finanțelor, unde se poartă discuții asupra fundamentării acestuia, Ministerul Economiei și Finanțelor neavând însă atributul deciziei asupra valorilor capitolelor din proiect.
În caz de divergență, singura instituție care poate decide este Guvernul, așa cum instituie legiuitorul prin ultima teză a art.34, punctul 4 din Legea nr.500/2004.
Ministerul Economiei și Finanțelor este depozitarul informației generale asupra veniturilor țării și în baza acestei informații discută cu Ministerul Justiției conform cadrului legal instituit, decizia finală asupra cuantumului cheltuielii bugetare aparținând Guvernului și în ultimă instanță Parlamentului.
Analizând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, Curtea a admis recursurile formulate pentru următoarele considerente comune:
Prin nr.OG10/2007 s-au acordat majorări salariale în anul 2007 personalului bugetar salarizat potrivit nr.OUG24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalului salarizat potrivit anexelor nr.II și III la Legea nr.154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoanele care ocupă funcții de demnitate publică.
OG nr.16/2007 privește creșterile salariale ce s-au acordat în anul 2007 personalului salarizat potrivit Legii nr.495/2004 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din administrația centrală a Ministerului Afacerilor Externe și de la misiunile diplomatice, oficiile consulare și instituțiile culturale românești din străinătate.
OG nr.27/2007 privește creșterile salariale ce s-au acordat în anul 2007 controlorilor financiari din cadrul Curții de Conturi, salarizați potrivit nr.OUG160/2000.
Prin cererea formulată reclamanții în calitate de judecători au arătat că sunt discriminați comparativ cu personalul din sectorul bugetar cărora li s-a acordat majorările salariale prevăzute de nr.OG10/2007, nr.OG16/2007 și nr.OG27/2007, în timp ce judecătorii au fost exceptați de la aceste creșteri salariale.
În raport cu categoriile profesionale cărora li s-a acordat majorările salariale, nu poate fi reținută discriminarea întrucât reclamanții nu se află într-o situație similară sau comparabilă cu a acestora.
Chiar dacă aceste categorii aparțin de sectorul bugetar și plata salariilor se face de la bugetul de stat, nu constituie o situație premisă pentru a constata că se găsesc într-o situație comparabilă.
Fiecare categorie profesională are un statut propriu, legi proprii de salarizare, astfel cum au fost adoptate de legiuitor, astfel că nu se poate reține o situație comparabilă între magistrați și celelalte categorii profesionale salariate de la bugetul de stat.
În mod greșit consideră reclamanții că Judecătorii ar fi beneficiat de creșteri salariale în anul 2007 bazându-se pe faptul că nr.OG10/2007 face referire la anexele II și III din Legea nr.154/1998, întrucât prin art.41 lit.c din nr.OUG27/2007 au fost abrogate expres dispozițiile privind salarizarea magistraților de la instanța supremă cuprinse în Legea nr.154/1998.
Art.16 alin.1 din Constituție vizează egalitatea în drepturi între cetățeni, în ceea ce privește recunoașterea în favoarea acestora a unor drepturi și libertăți fundamentale nu și identitate de tratament juridic în privința unor drepturi în considerarea unei situații speciale.
Principiul egalității în fața legii consacrat de art.16 alin.1 din Constituție nu înseamnă o uniformitate, așa încât dacă la situații egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situații diferite tratamentul nu poate fi decât diferit.
Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, referitoare la principiul egalității în fața legii și a nediscriminării este constantă și recunoaște că principiul egalității nu este sinonim cu uniformitatea și că situațiile diferite impun un tratament juridic diferit, recunoscându-se dreptul la diferențiere.
În cauză nu au fost încălcate normele internaționale invocate de reclamanți, întrucât reclamanții nu se află într-o situație identică sau comparabilă cu celelalte categorii profesionale cărora li s-a aplicat creșterile salariale.
De asemenea, nu poate fi reținută încălcarea prevederilor art.1 din Protocolul nr.1 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.
În practica sa, Curtea Europeană a drepturilor omului a statuat că, dreptul de creanță constituie un bun în sensul art.1 dacă acest drept există în patrimoniul celui care invocă protecția sa.
În speță, această condiție nu este îndeplinită întrucât legislația nu prevede dreptul reclamanților la creșterile salariale ce s-au acordat în anul 2007, ceea ce înseamnă că dreptul de creanță nu există în patrimoniul acestora pentru a fi ocrotit în temeiul art.1 din Protocolul 1 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.
Și în jurisprudența Curții Constituționale s-a reținut că beneficiul unor drepturi salariale suplimentare, nu constituie un drept constituțional fundamental și în consecință, legiuitorul este în drept să le acorde, să le modifice ori să înceteze acordarea lor, precum și să stabilească perioada în care le acordă.
Totodată, prin deciziile nr. 818, 819, 829/2008 ale Curții Constituționale pronunțate la data de 03.07.2008, s- admis excepția de neconstituționalitate a prevederilor art.1, art.2 alin.3 și art.27 alin.1 din nr.OG137/2000, pretinse a fi incidente în cauză, apreciindu-se că aceste dispoziții sunt neconstituționale în măsura în care din ele se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme corecte pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în acte normative neavute în vedere de legiuitor la adoptarea actelor normative considerate discriminatorii.
În considerentele acestei decizii s-a reținut că un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței prin care se conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor consacrat în art.1 alin.4 din Constituție, precum și prevederile art.61 alin.4 în conformitate cu care Parlamentul este unica putere legiuitoare a țării.
Aceste decizii sunt obligatorii pentru instanțe, astfel cum se prevede prin dispozițiile art.11 alin.3 din Legea nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale.
Pentru considerentele arătate mai sus, potrivit art.312 Cod pr.civilă, Curtea a admis recursurile formulate și a modificat în tot sentința recurată, în sensul respingerii acțiunii ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de recurenții - pârâți:
- MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în B,-, sector 5, prin mandatarul său ales DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE T, cu sediul în T,- bis, județul T și,
- MINISTERUL JUSTIȚIEI, cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței civile nr. 61 din 9 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți și, cu domiciliul în M,--4, județul T și intimații pârâți CURTEA DE APEL CONSTANȚA, cu sediul în C,--33, județul C, TRIBUNALUL TULCEA, cu sediul în T,-, județul T și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, cu sediul în B, nr.1-3.
Modifică în tot sentința în sensul că respinge acțiunea ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 12 ianuarie 2010.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Jud.fond -/
Red.dec.jud.-/20.01.2010
Tehnored.gref.RD/4ex/22.01.2010
Președinte:Mariana BădulescuJudecători:Mariana Bădulescu, Jelena Zalman, Maria Apostol
