Pretentii civile. Speta. Sentința 23/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI
Dosar nr- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA nr.23
Ședința publică din data de 20 ianuarie 2009
PREȘEDINTE: Ioana Cristina Țolu
JUDECĂTORI: Ioana Cristina Țolu, Dan Andrei Enescu
Asistenți judiciari -
-
Grefier -
Pe rol fiind judecarea acțiunii civile formulată de reclamantul, domiciliat în P,-, -1,.18, județul P, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație Și Justiție cu sediul în B,-, sector 5, Ministerul Apărării Naționale cu sediul în B, str. -, sector 5, nr.3-5, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice cu sediul în B,-, sector 5 și Parchetul de pe lângă ÎCCJ - Secția Parchetelor Militare, cu sediul în B,-, sector 5.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns reclamantul reprezentat de avocat - din Barou P, lipsind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
Acțiune scutită de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:
Avocat - având cuvântul arată că nu mai are cereri noi de formulat și solicită cuvântul pe fond.
Curtea ia act de declarația acestuia și, constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat - având cuvântul pentru reclamant solicită respingerea tuturor excepțiilor invocate de pârâți prin întâmpinări, așa cum a arătat prin răspunsurile formulate la întâmpinări, filele 52-62.
Pe fond solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.
Curtea
Prin cererea înregistrată la Curtea de APEL PLOIEȘTI la nr-. reclamantul, procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună obligarea pârâților Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și
Justiție, Ministerul Apărării, Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor la plata despăgubirilor bănești reprezentând sporul de 30% din indemnizația brută lunară pentru perioada 18.05.2000-01.10.2003, pentru perioada 15.12.2003-26.04.2004, sporul de 40% din indemnizația brută lunară pe perioada 27.04.2004-01.04.2006, precum și diferențele rezultate din calcularea drepturilor salariale cuvenite, actualizate conform art.3 din nr.OG9/2001 și cu rata inflației precum și efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetul de muncă.
În motivarea acțiunii reclamantul a invocat decizia civilă nr.VI/15.01.2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii prin care s-a dispus că în aplicarea nediscriminatorie a disp.art.11 alin.1 din OUG nr.43/2002 drepturile salariale se cuvin tuturor magistraților, invocând în acest sens și practica Curții Constituționale, respectiv decizia nr.20/02.02.2000, nr.135/5.11.1996.
În dovedirea susținerilor, reclamantul a depus la dosar înscrisuri.
Pârâtul Direcția Generală a Finanțelor Publice P- în numele Ministerului Economiei și Finanțelor a formlat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive întrucât nu poate fi ordonator principal de credite pentru alte instituții sau ministere care la rândul lor sunt ordonatori principali de credite (așa cum este cazul Ministerului Public ) și nu repartizează sume de la buget acestora, neputând fi obligat să facă o plată pentru salariații altor instituții.
Pârâtul Ministerul Apărării a formulat întâmpinare prin care a invocat mai multe excepții, respectiv excepția de necompetență materială a instanței sesizate, excepția lipsei procedurii prealabile, excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Apărării și excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 18.05.2000-01.10.2003.
Cu privire la prima excepție, pârâtul a arătat că în conformitate cu disp.art.42 din nr.OG177/2002, competentă să soluționeze această cauză este Curtea de Apel București -Secția contencios Administrativ căreia legiuitorul i-a conferit competența materială exclusivă în soluționarea pricinilor având ca obiect salarizarea magistraților, mai exact nemulțumirile acestora privind modul de stabilire a acestor drepturi.
Legat de această excepție, pârâtul reține și lipsa procedurii prealabile stabilită de nr.OG177/2002 în sensul că reclamantul trebuia să formuleze contestație adresată organelor de conducere ale Ministerului Justiției sau Parchetului General, ori din înscrisurile cauzei nu rezultă că reclamantul s-a conformat acestor dispoziții, sens în care nu putea să se adreseze direct instanței, acțiunea fiind inadmisibilă.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Apărării, pârâtul a arătat că angajatorul reclamantului este Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție-Secția Parchetelor Militare, între Ministerul Apărării și reclamant neexistând raporturi de muncă, Ministerul Apărării asigurând doar repartizarea creditelor bugetare, neavând deci calitate procesuală pasivă.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune, pârâtul învederează faptul că în raport de disp.art.1,3 și 7 din Decretul nr.167/1958, pentru perioada 18.05.2000-01.10.2003 s-a împlinit termenul general de prescripție, sens în care solicită respingerea acțiunii ca prescrisă pentru această perioadă.
Pe fondul cauzei, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată întrucât prevederile legale care au instituit aplicarea acestui spor nu instituie privilegii și nici discriminări întrucât regulamentul juridic diferențiat nu este prevăzut pentru situații egale, ci pentru situații diferite, iar principiul egalității în fața legii nu impune uniformitate.
Pârâtul Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca prescrisă pentru perioada 18.05.2000-22.07.2005 și ca neîntemeiată pentru restul perioadei, apreciind că sunt îndeplinite cerințele art.60-63 Cod procedură civilă pentru chemarea în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor.
A arătat totodată, că în cauză, ordonator principal de credite este Ministerul Apărării, iar ordonator terțiar de credite este Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție-Secția Parchetelor Militare prin șeful Parchetelor Militare.
Pârâtul a mai precizat că acțiunea este inadmisibilă în raport de decizia nr.821/3.07.2008 a Curții Constituționale.
Asupra fondului cauzei, pârâtul a invocat decizia nr.VI/15.01.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție arătând însă că instanța nu poate dispune plata drepturilor solicitate actualizate cu rata inflației, instituția neputând înscrie- ca instituție bugetară-în bugetul propriu nicio plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială și că în cauză nu se poate acorda dobânda legală întrucât nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de nr.OG9/2000.
Conform disp.art.137 Cod procedură civilă instanța urmează a se pronunța mai întâi asupra excepțiilor invocate.
Cu privire la excepția invocată de Ministerului Finanțelor Publice - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice P, Curtea constată că este întemeiată pentru următoarele considerente:
Cauza de față este un litigiu de muncă în sensul prevederilor art.281 Codul muncii și calitatea de parte o poate avea angajatorul, angajatul, sindicatul sau reprezentanții acestora ori, recurentul nu are calitate de angajator și nu se află în raporturi de muncă cu reclamanții, deci, este lipsit de calitate procesuală pasivă, așa cum corect s-a reținut în întâmpinare.
Mai mult decât atât, Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Public sunt ordonatori principali de credite și potrivit legii, creditele bugetare aprobate pentru un ordonator principal de credite nu pot fi virate și utilizate pentru finanțarea altui ordonator principal de credite, sens în care Ministerul Finanțelor Publice nu poate fi obligat la o plată către salariații altei instituții, cu care nu se află în raporturi de muncă.
Având în vedere natura raporturilor existente între cele două ministere - Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Public, ambele ordonatori principali de credite, este evident că nu sunt îndeplinite cerințele prevederilor art.60(1) Cod procedură civilă, întrucât dacă Ministerul Public ar cădea în pretenții nu s-ar putea îndrepta împotriva Ministerului Finanțelor Publice cu o cerere în despăgubire, acesta neputând fi obligat la o plată către salariații altui minister.
Pe cale de consecință, Curtea apreciază excepția invocată de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice este întemeiată și va respinge acțiunea și cererea de chemare în garanție- față de acest pârât, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Cu privire la excepția invocată de pârâtul Ministerul Apărării, Curtea constată că acesta nu are calitate de angajator al reclamantului, neexistând raporturi juridice de muncă, sens în care excepția este întemeiată, urmând să fie admisă, iar
acțiunea să fie respinsă față de acest pârât ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune, Curtea constată că acțiunea este prescrisă pentru perioada 18.05.2000-22.07.2005 întrucât excede termenului general de prescripție de 3 ani prevăzut de Decretul nr.167/1958, sens în care excepția este întemeiată urmând ca acțiunea să fie respinsă ca prescrisă pentru această perioadă.
Excepția necompetenței materiale a instanței, invocată de pârâtul Ministerul Apăărării este neîntemeiată urmând să fie respinsă întrucât obiectul cauzei îl constituie un litigiu de muncă, conform art.281 Codul muncii, având ca obiect plata unor drepturi salariale care nu au fost acordate, fapt care atrage competența Curții de APEL PLOIEȘTI și în raport de dispozițiile nr.OG75/2008 neavând ca obiect modalitatea de stabilire a drepturilor salariale pentru a fi incidente dispozițiile invocate care statuează asupra modului de stabilire a drepturilor salariale ale magistraților, respectiv contestația și plângerea.
Raportat la aceste considerente, Curtea constată că este neîntemeiată și excepția lipsei procedurii prealabile urmând să fie respinsă.
Pe fondul cauzei, Curtea constată următoarele:
Conform disp.art.11 alin.1 din nr.OUG177/2002, art.28 alin.4 din nr.OUG43/2002, modificată și aprobată prin Legea nr.601/2004, drepturile salariale în discuție s-au acordat numai categoriilor de procurori și judecători expres și limitativ prevăzute în aceste texte de lege.
Astfel, prin dispozițiile art.28 alin.4 din OUG nr.43/2002 s-a stabilit că personalul din cadrul Parchetului Național Anticorupție prevăzut la alin.1-3 și judecătorii care compun completele specializate în infracțiunile de corupție potrivit art.29 alin.2 din Legea nr.78/2000 primesc pentru activitatea de combatere a infracțiunilor de corupție, un spor de 30% din indemnizația de încadrare brută lunară.
Ulterior, prin G nr.24/2004, textul art.28 alin.4 din nr.OUG43/2002 a fost modificat, în sensul că magistrații menționați anterior beneficiază de o majorare cu 40% a indemnizației de încadrare brută lunară.
Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.24/2004 a fost aprobată cu modificări prin Legea nr.601/2004, fiind lărgită sfera de aplicare a art.28 alin.4, devenit alin.5, în sensul că sporul de 40% a mai fost acordat tuturor judecătorilor Înaltei Curți de Casație și Justiție, fără să se facă vreo distincție între cei care participă la soluționarea cauzelor de corupție și cei cu alte atribuții, ca în cazul celorlalți procurori și JUDECĂTORI: Ioana Cristina Țolu, Dan Andrei Enescu
Prin aplicarea acestor texte de lege s-a produs o discriminare nejustă între judecătorii și procurorii care soluționează cauze privind fapte de corupție și ceilalți magistrați, încălcându-se astfel dispozițiile art.23 alin.2 din Declarația Universală a Drepturilor Omului și cele ale art.14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitor la interzicerea oricărei discriminări.
Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr.VI/15.01.2007, în dosarul nr.26/2006, a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a stabilit că în aplicarea nediscriminatorie a disp.art.11 alin.1 din nr.OUG177/2002 privind salarizarea și
alte drepturi ale magistraților, precum și a disp.art.28 alin.4 din nr.OUG43/2002, modificată prin nr.OUG24/2004 modificată și aprobată prin Legea nr.60/2004, drepturile salariale prevăzute de aceste texte de lege se cuvin tuturor magistraților, decizia fiind obligatorie conform disp.art.329 alin.3 din Codul d e Procedură Civilă.
Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că în adevăr, prin art.28 alin.4 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.43/2002, s-a reglementat dreptul personalului din cadrul Parchetului Național Anticorupție prevăzut la alin.1 și 3 precum și al judecătorilor din compunerea completelor specializate în infracțiunile de corupție, potrivit art.29 din Legea nr.78/2000, cu modificările ulterioare, beneficiază de o majorare cu 40% a indemnizației de încadrare brută lunară.
Tot astfel, prin art.24 alin.(4) din Legea nr.508/2004 a fost extins beneficiul constând în sporul de 40% la indemnizația de încadrare brută lunară și pentru conducerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, procurorii generali ai parchetelor de pe lângă curțile de apel, precum și pentru procurorii din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism.
Prin Legea nr.601/2004 de aprobare, cu modificări a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.24/2004, aplicarea dispozițiilor art.28 alin (4) devenit alin. (5) a fost extinsă și la toți judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție, fără a se face vreo distincție între categoria de magistrați care participă la soluționarea cauzelor privind faptele de corupție și magistrați cu atribuții specifice îndeplinirii funcției de procurori sau judecători în toate celelalte cauze.
Fiind sesizat cu examinarea acestui caz inadmisibil de diferențiere a indemnizațiilor stabilite pentru magistrați, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, prin Hotărârea nr.185 din 22 iulie 2005 a constatat existența unei discriminări directe prin aplicarea prevederilor textelor de lege menționate și a propus Ministerului Justiției inițierea unui proiect de act normativ de modificare a acelor prevederi, în vederea eliminării diferenței de tratament salarial care a creat o inegalitate evidentă între cele două categorii de magistrați cu pregătire și responsabilități identice.
Ca urmare a demersului legislativ, inițiat pe baza constatării acestei discriminări, a fost adoptată Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.27 din 27 martie 2008 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de magistrați și de personal din sistemul justiției, pentru eliminarea inegalității ce s-a creat, fiind reglementate unitar salarizarea și celelalte drepturi ale judecătorilor, procurorilor, magistraților-asistenți și ale personalului asimilat acestuia.
În acest fel tratamentul salarial discriminatoriu a fost înlăturat, pentru viitor prin ordonanța de urgență menționată nemaifiind reglementate sporuri și diferențieri la indemnizațiile magistraților în raport cu natura cauzelor pe care le instrumentează, ci numai pentru delimitarea firească a gradului profesional și a funcției îndeplinite.
Până la adoptarea și intrarea în vigoare a acestei ordonanțe de urgență, însă, aplicarea textelor de lege constatate discriminatorii prin hotărârea la care s-a făcut referire a creat o inegalitate vădită între nivelul indemnizațiilor acordate magistraților, în contradicție cu principiul egalității cetățenilor în fața legii, consacrat în art.16 alin (1) din Constituția României, cu cel al egalității de tratament salarial
pentru muncă egală, instituit prin art.23 alin.2 din Declarația universală a drepturilor omului precum și cu cel al interzicerii oricărei discriminări prevăzut în art.2 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice și în art.14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.
În reglementarea anterioară, criteriul de bază căruia s-a făcut această distincție, în acordarea drepturilor salariale menționate, l-a reprezentat doar luarea în considerare a naturii unor cauze pe care o parte dintre procurori și judecători erau desemnați să le soluționeze pe un anumit parcurs al carierei lor, ceea ce nu a avut justificare atâta timp cât specificul atribuțiilor de ansamblu pe care le au toți magistrații din parchete și instanțele judecătorești în întregul lor, procurori, judecători și magistrați asistenți la Înalta Curte de Casație și Justiție, necesită aceeași pregătire de specialitate și experiență, responsabilitate profesională specifică echivalentă, precum și risc identic în exercitarea sarcinilor de serviciu.
Opinia potrivit căreia prevederile legale care au creat această diferențiere nu ar fi discriminatorie, ignoră nu numai dispozițiile art.16 alin.1 din Constituție, pe cele ale art.23 alin.2 din Declarația universală a drepturilor omului, potrivit cărora "toți oamenii au dreptul, fără nicio discriminare, la salariu egal pentru muncă egală" ca și pe cele ale art.2 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice și ale art.14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, așa cum s-a făcut referire la acestea, dar și dispozițiile art.1 alin.1 din primul protocol adițional la Convenție, privind protecția proprietății.
Îndeplinirea cerinței de imbunătățire substanțială a actului de înfăptuire a justiției, care impune criterii noi de competență și performanță pentru toate categoriile de magistrați, nu ar putea fi asigurată în condiții de inegalitate de tratament salarial în cadrul acestor categorii, determinate de o apreciere privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, precum și în dispozițiile art.28 alin.4 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.43/2002 modificată și aprobată prin Legea nr.601/2004, se cuvin tuturor magistraților.
Mai mult, folosirea drept criteriu de diferențiere a tratamentului salarial pentru magistrați doar apartenența la anumite segmente restrânse de realizare a justiției, pe considerentul că domeniile în care ar activa ar reclama o specializare particularizată și un risc deosebit, nu se poate justifica atâta timp cât varietatea infinită a situațiilor de coliziune cu legea ce se pot ivi și a tipului de reacție necesară pentru asigurarea ordinii de drept presupune eforturi chiar mai importante și riscuri profesionale mai accentuate în multe alte cazuri decât cele pentru care s-a instituit tratamentul salarial preferențial prin dispozițiile la care a făcut referire.
Rezultă, deci, că distincția ce se face, ținându-se seama de apartenența magistraților la categoria celor implicați în soluționarea cauzelor privind faptele de corupție sau de criminalitate organizată și terorism ori doar includerea lor în anumite structuri pe scara ierarhică este lipsită de justificare obiectivă și rezonabilă, fiind discriminatorie în sensul art.2 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și
politice și al art.14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece nu se poate demonstra existența unui raport acceptabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat, cu toate particularitățile lui specifice.
De aceea, pentru eliminarea oricărei discriminări între diferite categorii de magistrați, cu profesii implicând pregătire, experiență și responsabilități identice, în raport cu gradul profesional și funcția îndeplinită de fiecare, se impune ca, pentru perioada în care o parte dintre magistrați nu au beneficiat de sporul specific de 30% și, respectiv, 40% din indemnizația de încadrare brută lunară, acei magistrați să aibă dreptul la întregirea veniturilor lor salariale cu acel spor, obligația autorității care nu l-a acordat tuturor magistraților fiind întemeiată pe ideea de răspundere pentru tratament discriminatoriu.
Respectarea dreptului fiecărui cetățean la egalitate de tratament remuneratoriu pentru aceeași muncă, în condiții de responsabilitate identică, implică obligația firească a autorității care a generat acordarea discriminatorie a sporului la care s-a făcut referire, de a repara prejudiciul cauzat categoriei de magistrați ce a fost lipsită de echivalentul acelui spor în perioada în care dispozițiile ce îl reglementau erau în vigoare.
Având în vedere aceste dispoziții și în raport de art.329 alin.3 Cod procedură civilă, Curtea apreciază ca întemeiat capătul de cerere privind neacordarea sporului de corupție, urmând să admită în parte acțiunea, să oblige restul pârâților la plata către reclamant a sporului de 40% din indemnizația brută lunară pentru perioada 23.07.2005-01.04.2006, sume care se vor actualiza, pentru o reparare integrală a prejudiciului, cu indicele de inflație de la data scadenței până la plata efectivă și efectuarea cuvenitelor mențiuni, urmând a respinge ca neîmtemeiată în rest acțiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția invocată de Ministerul Economiei și Finanțelor și respinge acțiunea și cererea de chemare în garanție ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsită de capacitate procesuală pasivă.
Admite excepția invocată de Ministerul Apărării și respinge acțiunea față de acest pârât ca fiiind introdusă împotriva unei persoane fără capacitate procesuală pasivă.
Admite excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 18.05.2000 - 22.07.2005 și respinge acțiunea ca prescrisă pentru această perioadă.
Respinge restul excepțiilor.
Admite în parte acțiunea formulată de reclamantul, domiciliat în P,-, -1,.18, județul P, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație Și Justiție cu sediul în B,-, sector 5, Ministerul Apărării Naționale cu sediul în B, str. -, sector 5, nr.3-5, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice cu sediul în B,-, sector 5 și Parchetul de pe lângă ÎCCJ - Secția Parchetelor Militare, cu sediul în B,-, sector 5 și obligă restul pârâților, respectiv Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație Și Justiție cu sediul în B,-, sector 5, Parchetul de pe lângă ÎCCJ - Secția Parchetelor Militare, cu sediul în B,-, sector 5 la plata sporului de
40% din indemnizația brută lunară pentru perioada 23.07.2005 - 1.04.2006, sume ce se vor actualiza cu coeficientul de inflație la data plății și efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetul de muncă.
Respinge în rest acțiunea.
Definitivă și executorie.
Cu recurs în 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 20 ianuarie 2009.
Președinte, JUDECĂTOR 2: Dan Andrei Enescu
- - - - - -
Asistenți judiciari,
Grefier,
Red.
Tehnored.
6ex./30.01.2009
Președinte:Ioana Cristina ȚoluJudecători:Ioana Cristina Țolu, Dan Andrei Enescu
