Pretentii civile. Speta. Decizia 27/2008. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE CIVILĂ Nr. 27/
Ședința publică de la 16 Ianuarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Cristina Ștefăniță
JUDECĂTOR 2: Anca Pîrvulescu
JUDECĂTOR 3: Nicoleta Grigorescu
Grefier șef sectie -
Pe rol fiind judecarea recursurilor formulate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL BRAȘOV, TRIBUNALUL BRAȘOV și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin DGFP B împotriva sentinței civile nr. 1041/1.11.2007, pronunțată de TRIBUNALUL BRAȘOV în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa recurenților pârâți Ministerul Justiției, Curtea de APEL BRAȘOV, TRIBUNALUL BRAȘOV, Ministerul Economiei și Finanțelor prin DGFP B, a intimaților reclamanți, - și.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că la dosar au fost depuse, prin serviciul registratură, concluzii scrise formulate de intimații reclamanți.
Se constată că prin motivele de recurs s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit art 242 pct. 2 Cod procedură civilă.
Față de actele și lucrările dosarului, precum și față de motivele recursului, instanța rămâne în pronunțare.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Constată că prin sentința civilă nr. 1041/2007 TRIBUNALUL BRAȘOV, a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocata de pârâții Ministerul Justiției, TRIBUNALUL BRAȘOV și Curtea de APEL BRAȘOV, prin întâmpinare.
A respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Curtea de APEL BRAȘOV, invocată de acesta prin întâmpinare.
A admis acțiunea formulată de reclamanții, - și în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, cu sediul în B,-, sector 5, Curtea de APEL BRAȘOV, TRIBUNALUL BRAȘOV și Ministerul Economiei și Finanțelor.
A obligat pârâții TRIBUNALUL BRAȘOV, Curtea de APEL BRAȘOV și Ministerul Justiției să plătească fiecărui reclamant în parte diferențele de drepturi de natura salariala, echivalente cu sporul de 30% din indemnizația de încadrare bruta lunara începând cu 11.04.2002 și pana la data de 31.12.2002, cu excepția perioadelor in care aceștia au beneficiat de acest spor.
A obligat pe pârâții TRIBUNALUL BRAȘOV, Curtea de APEL BRAȘOV și Ministerul Justiției să plătească reclamanților sumele ce rezulta din reactualizarea diferențelor de drepturi de natura salariala menționate anterior, conform indicelui de inflație la data plății efective și cu aplicarea dobânzii legale prevăzute de OG 9/2000.
A obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor sa aloce sumele de bani necesare plății drepturilor salariale menționate
Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut următoarele:
Potrivit art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța urmează să se pronunțe mai întâi asupra excepției prescripției acțiunii, excepție invocată de pârâtul Ministerul Justiției prin întâmpinare, asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Curtea de APEL BRAȘOV invocată prin întâmpinare.
Cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamanților, instanța reține că prin Hotărârea nr.185/22.07.2005 a Consiliului Național pentru combaterea discriminării s-a constatat existența unei discriminări prevăzute de art.2 alin 1 și 2 din OG 137/2000. Astfel, termenul general de prescripție începe să curgă de la data emiterii acestei hotărâri, motiv pentru care instanța va respinge excepția prescripției.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Curtea de APEL BRAȘOV, instanța apreciază că nu este întemeiată întrucât reclamanții desfășoară activitatea de magistrați la Judecătoria Brașov, instanță aflată în raza de competență a Curții de APEL BRAȘOV, C de Apel care în prezent are calitatea de ordonator secundar de credite, având atribuții în plata drepturilor salariale.
În consecință, instanța va respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Curtea de APEL BRAȘOV, invocată prin întâmpinare.
Pe fondul cauzei, instanța reține că reclamanții au calitatea de judecători, prestând activitate în perioada 11.04.2002-31.12.2002 în cadrul Judecătoriei Brașov.
Potrivit art. 28 alin. 4 din OUG43/2002, judecătorii care compun completele specializate pentru judecarea infracțiunilor de corupție potrivit art. 29 alin. 1 din Legea 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și soluționarea faptelor de corupție, cu modificările și completările ulterioare, primesc un spor de 30% din indemnizația de încadrare brută lunară.
Acordarea acestui spor a fost prevăzută și prin art. 11 din OUG177/2002, modificată prin Legea 347/2003, în favoarea acelorași beneficiari.
Prin neacordarea acestor sporuri tuturor magistraților s-a creat o discriminare, recunoscută de altfel de Ministerul Justiției în calitate de inițiator de acte legislative în domeniul justiției.
Legislația internă nu prevede dispoziții discriminatorii în ceea ce-i privește pe cetățenii României.
Astfel articolul 16 alin. 1 și 2 din Constituția României prevede că cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților, fără privilegii și discriminări, nimeni nefiind mai presus de lege.
Conform dispozițiilor OG nr. 137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare, principiile legalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminărilor sunt garantate în special în exercitarea drepturilor economice, sociale, culturale, a drepturilor la muncă, la libera alegere a ocupației, la condiții de muncă echitabile și satisfăcătoare, la protecția împotriva șomajului, la un salariu egal pentru munca egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
Articolul 2 pct. 1 al acestei ordonanțe arată că prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială etc. care are ca scop sau efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii folosinței sau exercitării a drepturilor prevăzute de lege în domeniul public, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice. La pct. 2 din art. 2 al aceluiași act normativ se arată că sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre sau care dezavantajează anumite persoane pe baza criteriilor prevăzute la punctul 1, față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare. Punctul 3 al aceluiași articol prevede că orice comportament activ ori pasiv care prin efectele pe care le generează, favorizează sau defavorizează nejustificat o persoană, un grup de persoane sau o comunitate față de altele, atrage răspunderea contravențională sau penală, după caz.
Analizând reglementările internaționale referitoare la drepturile omului, instanța constată că potrivit art. 2, pct. 1 din declarația Universală a Drepturilor Omului, exercițiul drepturilor este apărat împotriva oricărei discriminări, iar potrivit art. 29, pct. 2, în exercițiul drepturilor și libertăților sale, fiecare persoană este supusă doar îngrădirilor stabilite de lege, în scopul exclusiv al asigurării, recunoașterii și respectului drepturilor și libertăților celorlalți, în vederea satisfacerii cerințelor juste ale moralei, ordinii publice și bunăstării generale într-o societate democrată.
Articolul 2 pct. 2 din Convenția nr. 111 privind discriminarea în domeniul ocupării forței de muncă și exercitării profesiei prevede că diferențele, excluderile sau preferințele întemeiate pe calificările cerute pentru o anumită ocupație nu sunt considerate discriminatorii.
În speță, însă trebuie analizat dacă reglementările în baza cărora s-au acordat sporurile solicitate de reclamanți respectă aceste dispoziții.
Răspunsul la această problemă a fost dat prin Hotărârea nr. 185/22.07.2005 a Colegiului Director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării care a constatat existența unei discriminări directe, potrivit art. 2 din OG nr. 132/2000 și s-a recomandat Ministerului Justiției să inițieze un proiect de act normativ, în vederea modificărilor discriminatorii, în sensul eliminării situației de inegalitate evidentă dintre cele două categorii de salariați.
În consecință, reclamanții au fost prejudiciați cu sumele reprezentând sporul de 30% reglementat de art. 28 alin 4 din OUG43/2002 și art. 11 din OUG177/2002, pe perioada 11 aprilie 2002 (data intrării în vigoare OUG 43/2002) - 31.12.2002( data până la care s-a solicitat a fi obligați pârâții la plata sporului). În aceste condiții, instanța acțiunea, în sensul obligării pârâților TRIBUNALUL BRAȘOV, Curtea de APEL BRAȘOV și Ministerul Justiției să plătească reclamanților diferențele de drepturi de natură salarială, echivalente cu sporul de 30% din indemnizația de încadrare lunară pe perioada 11.04.2002 - 31.02.2003, cu excepția perioadelor în care, în eventualitate, reclamanții au beneficiat de acest spor.
Cât privește actualizarea creanței, instanța constată că potrivit prevederilor art. 1084 cod civil creditorul este îndreptățit să pretindă atât repararea pagubei suferite, reprezentând suma datorată, cât și beneficiul de care a fost lipsit. Pentru o reală despăgubire, se impune actualizarea creanței în raport de indicele de inflație și cu aplicarea dobânzii legale, conform art. 1084 Cod civil.
În conformitate cu art. 3 alin. 1 pct. 2 din nr.HG 208/2005, Ministerul Finanțelor Publice elaborează proiectul bugetului de stat, al legii anuale bugetare și raportul asupra proiectului bugetului de stat precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare.
Ca urmare, este necesar ca acest minister să pună la dispoziția Ministerului Justiției fondurile necesare achitării drepturilor salariale restante.
Față de considerentele de fapt și de drept dezvoltate mai sus, instanța va obliga pe pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să vireze fondurile necesare achitării diferențelor de drepturi de natură salarială, reactualizate, menționate mai sus.
Împotriva acestei sentințe s-a declarat recurs de recurenții TRIBUNALUL BRAȘOV, Curtea de APEL BRAȘOV, Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor prin DGFP B, criticându-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În cauză nu s-a depus întâmpinare de către intimați.
În ceea ce privește criticile din recursul declarat de recurentul TRIBUNALUL BRAȘOV, s-a invocat prescripția dreptului material la acțiune pentru toată perioada solicitată.
În ceea ce privește fondul cauzei pretențiile reclamanților nu sunt întemeiate având în vedere că acest spor a fost instituit pentru anumite categorii de magistrați și a fost justificat de anumite elemente specifice pe care le presupune activitatea desfășurată în completele specializate de corupție și care au primit sporurile arătate mai sus. Acest lucru a fost opțiunea legiuitorului și reprezintă o problemă de legiferare.
Se mai arată că hotărârea CNCD nr. 185/2005 nu are caracter obligatoriu ci numai de recomandare, recomandând Ministerului Justiției să elaboreze un proiect de act normativ prin care să fie eliminată situația de inegalitate dintre magistrați.
În recursul declarat de recurenta Curtea de APEL BRAȘOV, sentința este criticată pentru faptul că drepturile salariale solicitate de reclamantă care nu a făcut parte din complete specializate în judecarea infracțiunilor de corupție, nu le sunt cuvenite pentru că volumul activității pe care îl desfășoară, importanța și riscurile muncii lor nu au fost avute în vedere de către legiuitor decât numai pentru acei judecători care au făcut parte din completele specializate,potrivit art. 29 din Legea 78/2000.
Hotărârea nr. 185/2005 a, în opinia acestei recurente, are caracter de recomandare și nu poate fi considerată o hotărâre obligatorie.
Prin motivele de recurs formulate de Ministerul Justiției întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 3 și 9 Cod procedură civilă, se arată că, în primul rând hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea competenței altei instanțe deoarece acțiunea are ca obiect pretenții care, potrivit dreptului comun art 1 al. 1 Cod procedură civilă, se judecă în primă instanță de judecătorii, iar nu de tribunale.
Sentința este criticată în primul rând pentru modul cum s-a soluționat excepția prescripției dreptului material la acțiune, al cărui termen curge de la data la care cel păgubit trebuia să cunoască atât paguba cât și pe cel ce răspunde de producerea ei.
În ceea ce privește reactualizarea pretențiilor se arată că potrivit art. 1088 Cod civil la obligațiile bănești daunele interese nu pot cuprinde decât dobânda legală din ziua cererii de chemare în judecată, iar plata atât a dobânzii legale cât și reactualizarea cu indicele de inflație reprezintă o îmbogățire fără justă cauză.
Prin motivele de recurs formulate de Ministerul Finanțelor Publice se arată că prima instanță în mod greșit a admis cererea de chemare în garanție a acestei părți deoarece instituția chemării în garanție se bazează pe existența unei obligații de garanție sau de despăgubire care nu există în sarcina Ministerului Finanțelor Publice nici în baza legii, nici a unui contract sau a unei obligații de restituire. Simplul fapt că ordonatorul principal de credite nu a acordat indemnizațiile cuvenite nu îi conferă o garanție din partea Ministerului Finanțelor Publice.
Examinând sentința atacată în raport de criticile formulate instanța apreciază că recursurile sunt nefondate și în consecință vor fi respinse în baza dis part 312 Cod procedură civilă pentru următoarele considerente:
Motivele de recurs invocate de către pârâți au la bază o înțelegere eronată a obiectului acțiunii dedusă judecății. Astfel, temeiul de drept al pretențiilor solicitate de reclamanți îl constituie nr.OG 137/2000.Potrivit art. 21 din acest act normativ orice persoană discriminată poate solicita în justiție despăgubiri proporționale cu prejudiciul suferit. În ceea ce privește dovada actului discriminării, a fost depusă Hotărârea nr. 185/2005 a prin care se constată existența unei discriminări potrivit art. 2 alin. 1 din nr.OG 137/2000 și se recomandă în temeiul art. 19(4) lit. din același act normativ ca Ministerul Justiției să inițieze un proiect de lege în vederea modificării prevederilor discriminatorii.
Prin urmare,pretențiile din acțiune nu constituie drepturi salariale cuvenite și neacordate ci reprezintă despăgubiri dintr-o discriminare, iar raportarea la drepturile salariale se realizează doar în scopul cuantificării prejudiciului suferit și care este echivalent, în speță, cu sumele de bai pe care reclamanții le-ar fi încasat în lipsa normelor legale discriminatorii. Iată deci, că prejudiciul este determinabil și a devenit cert prin indicarea concretă a sumei de către angajator, sumă ce nu a fost constatată de către nici una dintre părți.
În consecință, nu are nici o relevanță faptul că reclamanta nu a făcut parte din completele specializate cu infracțiuni de corupție, deoarece prin acțiune nu se solicită drepturi salariale care au ca izvor neplata acestor drepturi cu rea credință de către angajator, ci obiectul acțiunii în constituie, după cum s-a arătat, despăgubiri rezultate dintr-un act de discriminare constatat de cel mai înalt for național pentru prevenirea și combaterea discriminării.
Nici motivul de recurs invocat de către Curtea de APEL BRAȘOV potrivit căruia hotărârile nu au forță obligatorie având un caracter de recomandare, nu poate fi, deoarece pe de o parte, hotărârea nr. 185/2005a fost invocată doar ca probă incontestabilă în dovedirea discriminării ce constituie sursa pretențiilor,iar pe de altă parte această hotărâre nu dispune plata unor amenzi sau despăgubiri, caz în care ar fi fost oricum executorie potrivit art. 19(5) din nr.OG 137/2000 modificată.
Întrucât discriminarea constatată prin hotărârea menționată era una prevăzută de un alt act normativ,potrivit art.19(3). are chiar competența de a armoniza dispozițiile din cuprinsul actelor normative care contravin principiului nediscriminării. Iată, deci, că hotărârile nu numai că nu au un caracter de recomandare,ele sunt obligatorii,iar ca rezultat al acestui caracter organul legiuitor a pus capăt acestei discriminări prin nr.OUG 27/2006.
Nici motivele de recurs invocate de către Ministerul Finanțelor Publice prin P B nu sunt fondate deoarece, astfel cum a reținut și instanța de fond, acest minister execută dispozițiile legii bugetare și îi revine sarcina de a face propuneri de a elabora proiectul legii bugetului de stat precum și a legilor de rectificare, conform art. 28 alin. F din Legea 500/2002.
În ceea ce privește motivele de recurs formulate de Ministerul Justiției, și TRIBUNALUL BRAȘOV, curtea reține că sunt nefondate.Astfel, prima critică legată de prescripția dreptului materiala la acțiune, nu poate fi primită, pentru faptul că termenul general de prescripție curge de la data pronunțării hotărârii nr. 185/2005 a CNCD, iar acțiunea a fost introdusă cu respectarea acestui termen. Prin urmare instanța nu poate admite excepția prescripției dreptului material la acțiune.
În ceea ce privește motivul de recurs vizând reactualizarea sumelor, curtea reține că această actualizare nu constituie daune interese în sensul art. 1088 Cod civil, ci reprezintă o îndeplinire exactă a obligației în sensul art. 1073 Cod civil, întrucât actualizarea unei sume de bani cu indicele de inflație asigură creditorului încasarea unei sume echivalentă cu cea de la data când era exigibilă. Dobânda legală prevăzută de art. 1088 Cod civil poate fi solicitată în plus față de prejudiciul real ca urmare a neplății la timp a sumelor solicitate, reprezentând în realitate daune interese.
Referitor la criticile care vizează fondul cauzei, critici reluate în toate recursurile, trebuie menționat faptul că ÎCCJ, s-a pronunțat printr-o decizie în interesul legii în sensul că magistrații beneficiază de sporurile în discuție, pentru a fi înlăturate astefl, eventualele inechități dintre aceștia.
Având în vedere că disp. art. 329 alin. 3 teza finală, din Cod procedură civilă stabilesc în sensul că dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie, instanța urmează să țină cont de această soluție, și să aprecieze că pretențiile reclamanților sunt întemeiate, fiind în mod corect admise.
Pentru toate aceste considerente instanța apreciază că recursurile sunt neîntemeiate și în consecință vor fi respinse iar sentința primei instanțe va fi menținută ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de recurenții TRIBUNALUL BRAȘOV, Curtea de APEL BRAȘOV, Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor prin DGFP B, împotriva sentinței civile nr. 1041/1.XI.2007 a Tribunalului Brașov.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi 16 Ianuarie 2008
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier șef sectie, - |
Red NG 15.02.2007
Dact AG 20.02 2007/ 2 ex
Jud fond /
Președinte:Cristina ȘtefănițăJudecători:Cristina Ștefăniță, Anca Pîrvulescu, Nicoleta Grigorescu
