Pretentii civile. Speta. Decizia 41/2008. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE CIVILĂ Nr. 41/
Ședința publică de la 16 Ianuarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Cristina Ștefăniță
JUDECĂTOR 2: Anca Pîrvulescu
JUDECĂTOR 3: Nicoleta Grigorescu
Grefier șef sectie -
Pe rol fiind judecarea recursurilor declarate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, TRIBUNALUL BRAȘOV și CURTEA DE APEL BRAȘOV, împotriva sentinței civile nr. 931/12.10.2007, pronunțată de TRIBUNALUL BRAȘOV în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa recurenților pârâți Ministerul Justiției, TRIBUNALUL BRAȘOV și Ministerul Economiei și Finanțelor prin DGFP B, a intimaților reclamanți, precum și a intimaților pârâți Ministerul Economiei și Finanțelor Publice,Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării,Ministerul Economiei și Finanțelor Publice
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că la dosar a fost depusă, prin serviciul registratură, întâmpinarea formulată de Ministerul Economiei și Finanțelor prin DGFP
Se constată că prin motivele de recurs s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit art 242 pct2 Cod procedură civilă.
Față de actele și lucrările dosarului, precum și față de motivele recursurilor, instanța rămâne în pronunțare.
CURTEA
Asupra recursurilor de față:
Constată că, prin sentința civilă nr.899/4.10.2007, TRIBUNALUL BRAȘOVa dispus următoarele:
A respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților TRIBUNALUL BRAȘOV și Ministerul Economiei și Finanțelor invocate de acești pârâți prin întâmpinare.
A admis în parte acțiunea formulată de reclamantele, în contradictoriu cu pârâții:
1)Ministerul Justiției,
2) TRIBUNALUL BRAȘOV,
3)Curtea De APEL BRAȘOV,
A obligat pe pârâți să plătească fiecărei reclamante în parte drepturile salariale reprezentând indemnizația lunară de 10% din salariul brut prevăzută de nr.OG83/2000 pe perioada mai 2004-mai 2007,după cum urmează: -suma de 4072 lei netă; -suma de 2768 lei netă;Șovea suma de 2662 lei netă; -suma de 1580 lei netă; -suma de 2212 lei netă; -suma de 2240 lei netă; -suma de 1617 lei netă; -suma de 1225 lei netă,sume ce au fost actualizate în raport cu rata inflației și cu aplicarea dobânzii legale și care vor fi actualizate în continuare până la data plății efective.
A respins restul pretențiilor reclamantelor.
A respins acțiunea formulată de reclamante împotriva pârâtului Ministerul Economiei Și Finanțelor.
A respins cererea de obligare a pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut următoarele:
Reclamantele îndeplinesc funcția de personal auxiliar de specialitate în cadrul Tribunalului pentru Minori și Familie Brașov.
Prin art.19,pct.3 din Legea nr.50/1996 republicată,cu modificările ulterioare,respectiv nr.OG83/2000,s-a statuat că "grefierii care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului,a actelor de publicitate imobiliară,a celor de executare penală și executare silită,a actelor comisiei pentru cetățenie,precum și cei care sunt secretarii comisiilor de cercetare a averii beneficiază de o indemnizație lunară de 10% din salariul,calculată în raport cu timpul efectiv lucrat în aceste activități".Chiar și potrivit noilor reglementări,respectiv nr.OG8/2007,art.3 (8)"grefierii care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului,a actelor de executare penală și executare civilă beneficiază de o indemnizație lunară de 10% din salariul de bază,calculată în raport cu timpul efectiv lucrat în aceste activități".
Susținerea reclamantelor că sunt discriminate față de colegele lor care beneficiază de această indemnizație este întemeiată.
Din raportul de expertiză tehnică-contabilă nr.-/2007 întocmit de expertul contabil rezultă drepturile salariale ale reclamantelor,reprezentând indemnizația lunară de 10% din Salariul pe perioada mai 2004-mai 2007,actualizate în funcție de indicele de inflație.
Petitul având ca obiect obligarea pârâților 1,2,3,4 la acordarea acestei indemnizații din salariul brut până la prevederea acestor drepturi pentru tot personalul auxiliar de specialitate va fi respins,avându-se în vedere că drepturile salariale acordate conform raportului de expertiză li se cuvin reclamantelor pentru perioada menționată și nu pentru viitor.
Împotriva sentinței au formulat recurs pârâții Curtea de APEL BRAȘOV, TRIBUNALUL BRAȘOV, Ministerul Justiției, MEF prin DGFP
TRIBUNALUL BRAȘOV în motivele de recurs critică sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.
1. Consideră că s-au interpretat greșit dispozițiile art.19 pct.3 Legea 50/1996 republicată, cu modificările ulterioare, respectiv OG 83/2000.
În realitate nu există un tratament discriminatoriu în cadrul personalului auxiliar. Salarizarea diferită izvorăște din activitatea diferită, pe care o desfășoară o anumită categorie3 de grefieri, respectiv grefierii de la executări penale.
Pe cale de excepție se invocă lipsa calității procesual pasive a Tribunalului Brașov pentru perioada în care reclamanții nu au fost încadrați ca și grefieri la instanțele judecătorești din raza de competență a Tribunalului Brașov.
2. Un alt motiv de recurs vizează acordarea reactualizării cu indicele de inflație pentru debitul principal.
Se susține că instituția prevăzută de art.1088 cod civil permite doar acordarea de dobânzi de la data cererii de chemare în judecată și nu reactualizări cu indicele de inflație.
Tot în motivarea recursului, TRIBUNALUL BRAȘOV solicită ca instanța de recurs să admită excepția lipsei calității procesuale pasive a acestui recurent pârât pentru perioada în care pârâții nu au fost grefieri la instanța judecătorească din raza de competență a Tribunalului Brașov.
Curtea de APEL BRAȘOV critică sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.
Se invocă următoarele: Art.19 pct.3 din Legea nr.50/1996, republicată, prevedea "Grefier care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului a actelor de publicitate imobiliară, a celor de executare penală și executare civilă, a actelor comisiei pentru cetățenie, precum și cei care sunt secretarii comisiilor de cercetare a averii beneficiază de o indemnizație lunară de 10% din salariul brut, calculată în raport cu timpul efectiv lucrat în aceste activități. De aceeași indemnizație beneficiază și conducătorii de carte funciară".
Față de dispozițiile legale menționate și față de procedura concretă în care se poate acorda sporul de 10% personalul auxiliar care nu participă activ la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, a actelor de executare penală și executare civilă nu poate beneficia de sporul în discuție, așa cum greșit a apreciat instanța de fond.
Totodată, nu poate exista discriminare prin efectul hotărârilor judecătorești care se bucură de prezumția interpretării și aplicării corecte a dispozițiilor legale și putere de lucru judecat. Practica judiciară, în sistemul de drept român nu este izvor de drept, hotărârea judecătorească fiind opera convingerii intime a magistratului.
Sentința pronunțată de instanța de fond este criticabilă și sub aspectul modalității de evaluare a prejudiciului pretins de reclamanți, având în vedere că una dintre condițiile reparării prejudiciului este ca aceasta să fie cert, adică să existe și să poată fi evaluat. Ori, în cauză acest prejudiciu nu poate fi determinat. Evaluarea făcută de reclamanți nu este reală și obiectivă deoarece după cum s-a arătat acest spor nu este unul cu caracter permanent ci se acordă ținând seama de participarea efectivă la activitățile de executare penală și civilă, precum și cele privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului.
Câtă vreme drepturile solicitate de reclamanți nu sunt prevăzute în legislația în vigoare iar dispoziția în cauză nu a fost abrogată, modificată sau declarată neconstituțională, considerăm că aceste cereri nu pot fi soluționate favorabil de instanțele judecătorești prin acordarea unor drepturi neprevăzute de lege deoarece s-ar încălca principiul separației puterilor în stat depășindu-se astfel limitele puterii judecătorești.
Ministerul Justiției a formulat recurs în cauză invocând următoarele motive de recurs:
1. Instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești. Drepturile pretinse de grefieri sunt drepturi neprevăzute de lege.
În speță a fost aplicată greșit OG 137/2000.
În această privință s-a pronunțat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării prin Hotărârea 333/8.10.2007 stabilind că faptele prezentate nu constituie acte de discriminare.
Instanța nu și-a întemeiat concluzia în sensul că cele două categorii de grefieri desfășoară o muncă egală, pe o analiză concretă și faptică asupra muncii depuse de fiecare reclamant.
Hotărârea este greșită și în ceea ce privește obligația de plată a sumelor cu titlu de actualizări și dobânzi.
Un alt motiv de recurs vizează nelegalitatea sentinței. Se susține că recunoașterea și acordarea acestui spor este o opțiune a legiuitorului, reprezentând o probă de legiferare. În momentul actual, pretinderea sporului de 10% de către reclamanți nu are suport legal, are drept consecință încălcarea atribuțiilor conferite puterii judecătorești.
Analizând cu prioritate motivele de recurs invocate de recurentul pârât TRIBUNALUL BRAȘOV prin care se critică sentința sub aspectul soluționării excepției lipsei calității procesual pasive a acestuia instanța de control constată că motivele de recurs sunt neîntemeiate.
TRIBUNALUL BRAȘOV are calitatea procesual pasivă în speță deoarece reclamanții își desfășoară activitatea la această instanță
Cu privire la criticile comune din recurs ce vizează interpretarea dispozițiilor legale instituite de art.19 pct.3 din Legea 50/1996 modificate prin OG 83/2000 și prevederile art.3 alin.8 OG 8/2007 ca fiind discriminatorii, instanța constată că soluția Tribunalului Brașovs -a fundamentat pe condițiile impuse de OG 137/2000 pentru ca o faptă să fie discriminatorie.
Instanța a fost învestită cu soluționarea unei acțiuni având ca obiect acordare de despăgubiri constând în echivalentul indemnizației de 10% ca efect al discriminării pretinse.
În consecință, în mod corect instanța de fond și-a exprimat argumentele logice care au determinat-o să admită acțiunea raportându-se la dispozițiile OG 137 modificată și completată prin Legea 324/2006.
Astfel, se poate reține că "în cazul de față, există tratamentul diferențiat aplicat grefierilor ce constă în deosebirea ce s-a realizat între grefierii care participă la ședințele de judecată și alte activități și grefierii care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, a actelor de executare penală sau civilă și care beneficiază de o indemnizație de 10% corespunzătoare timpului efectiv lucrat în această activitate".
"Există și un criteriu de discriminare potrivit art.2 alin.1 OG 137 /2000 republicată care în speță se referă lacategoria profesională".
În speță, dispozițiile OG 137/2007 pe care și-au fundamentat acțiunea reclamantele sunt aplicabile.
S-a dovedit că există un tratament diferențiat al salarizării în cadrul aceleiași categorii profesionale, iar scopul acestui tratament constă în restrângerea exercitării, în condiții de egalitate a unui drept recunoscut de lege.
În speță, potrivit pregătirii profesionale, calificării, încadrării în postul deținut de reclamanți, sunt încălcate prevederile art.6 alin.2 CM care instituie principiul pentru muncă legală și pregătire profesională egală, toți salariații trebuie retribuiți în mod egal.
Recurenții pârâți susțin că instanța de fond trebuia să analizeze și să stabilească în mod concret dacă între activitatea desfășurată efectiv la locul de muncă de cele două categorii de personal (categoria care nu beneficiază de dispozițiile art.3 alin.8 din OG 8/2007 și cea care este salarizată în baza acestora) există deosebiri, pentru a susține discriminarea. că, pentru a exista fapta discriminatorie trebuia ca, tratamentul diferențiat să nu fie justificat de un "scop legitim", iar metodele de atingere a acestui scop să nu fie "adecvate și necesare".
În speță, diferențierea celor două categorii de personal auxiliar, nu este justificată obiectiv pentru că activitatea celor două categorii de personal auxiliar esteasemănătoare. Există aceeași încadrare pentru ambele categorii de personal auxiliar (reclamanții și grefierii care beneficiază de aplicarea sporului de 10%) pe care însuși legiuitorul o instituie denumindu-i pe toți "grefieri" și incluzându-i în categoria personalului auxiliar prevăzut de art.3 alin.1 Legea 567/2004 cu aceeași specializare, cu activitate de desfășurat asemănătoare.
În consecință, a apreciat că nu există discriminare în speță, echivalează cu a ignora o situație identică recunoscută deja prin Hotărârea 185/2005 de CNCD cât și de ÎCCJ prin decizia VI/15.01.2007 care vizează acordarea discriminatorie a sporului de 40% pentru magistrați.
Recurentul invocă în susținerea recursului că instanțe din țară au hotărâri prin care ar fi reținut că faptele prevăzute nu constituie discriminare, însă această susținere nu poate fi primită, practica judecătorească neconstituind izvor de drept.
Așadar soluția instanței de fond va fi menținută, nefiind aplicabile dispozițiile art.304 pct.4 și 9 Cod procedură civilă, în speță nefiind vorba de pronunțarea unei soluții cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, ci doar de aprecierea faptei discriminatorii, care potrivit OUG 137/2000, cu modificările intervenite, îi revine instanței de judecată. În cauză, TRIBUNALUL BRAȘOV prin sentința pronunțată a apreciat că discriminarea izvorăște din lege și nu din efectul hotărârii judecătorești invocate ca practică judiciară
Cu privire la motivele comune de recurs prin care se arată că prejudiciul invocat de reclamanți nu poate fi determinat iar evaluarea făcută nu este reală și obiectivă întrucât se bazează pe un calcul greșit al expertului, instanța de control constată critica neîntemeiată.
În speță prejudiciul a fost evaluat printr-o expertiză care nu a fost obiectată de recurenți.
Susținerea din recurs cu privire la neconcludența expertizei și la greșita evaluare a prejudiciului reprezintă o încălcare a principiului disponibilității părților în procesul civil, principiu ce presupune și respectarea normelor procedurale privitoare la sarcina probei, forța probantă a expertizei propuse de reclamanți ca probă în cauză.
Cu privire la motivele de recurs invocate de pârâți prin care se critică acordarea dobânzii legale pentru sumele care reprezintă cuantumul sporului de 10% pretins la care s-a adăugat și reactualizarea cu indicele de inflație, instanța constată că nu sunt întemeiate pentru următoarele considerente:
Practica și doctrina au permis cumulul de dobânzi legale cu despăgubirile.
Se susține că în această situație există două daune distincte, având cauze diferite: una are ca temei juridic art.1088 alin.1 Cod civil, cealaltă art.998 Cod civil.
Astfel, pe lângă dobânda legală ca daună moratorie, creditorul poate pretinde și alte daune ce au caracter compensatorii și care sunt menite să acopere prejudiciul cauzat prin erodarea creanțeidatorată inflației, după ce a ajuns la scadență. Valoarea acestui din urmă prejudiciu ar consta în diferența dintre valoarea nominală a creanței și valoarea sa reală la data executării. Actualizarea în funcție de rata inflației este fundamentată pe natura și scopurile diferite ale celor două instituții; dobânda este prețul lipsei de folosință, iar actualizarea cu rata inflației urmărește păstrarea valorii reale a obligației bănești.
În ceea ce privește critica referitoare la data de la care curge dobânda, instanța constată că în materia obligațiilor extracontractuale cum este cazul în speță părțile neavând un contract de muncă încheiat, punerea în întârziere realizată prin cererea de chemare în judecată nu este imperativă astfel că această dobândă curge de drept ( și - Teoria generală a obligațiilor).
În consecință, față de cele ce preced, instanța va respinge recursurile formulate, nefiind aplicabile dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă și va menține sentința.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile formulate de recurenții pârâților Curtea de APEL BRAȘOV, TRIBUNALUL BRAȘOV, Ministerul Justiției împotriva sentinței civile 931/2007 a Tribunalului Brașov, pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi 04 2007.
Președinte - | Judecător, - - | Grefier șef secție, - |
Opinie separată
în sensul admiterii recursurilor recursurilor și modificării hotărârii în sensul respingerii acțiunii reclamanților.
Președinte,
- -
Opinie separată
În dezacord cu opinia majoritară consider că în cauză recursurile formulate de pârâților se impuneau admise iar sentința atacată modificată în sensul respingerii acțiunii reclamanților.
Drepturile bănești ce fac obiectul pretențiilor din acțiunea dedusă judecății sunt solicitate în baza și pe perioada în care au fost în vigoare prevederile art.19 pct.3 din Legea nr.50/1996 modificată prin OG nr.83/2000 potrivit cărora: " care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului actelor de publicitate imobiliară, acela de executare penală și executare civilă, actelor comisiei pentru cetățenie, precum și cei care sunt secretarii comisiilor de cercetare a averii beneficiază de o indemnizație lunară de 10% din salariul brut, calculată în raport cu timpul efectiv lucrat în aceste activități" Aceste dispoziții legale abrogate împreună cu întreaga Lege 50/1996 - prin OG nr.8/2007.
În opinia reclamanților însușită atât de instanța de fond cât și de instanța de recurs indemnizația instituită de textul legal citat mai sus în favoarea numai a unor categorii de grefieri a condus la aplicarea unui tratament discriminatoriu în rândul acestora.
În altă ordine de idei pretențiile reclamanților au la bază premisa potrivit căreia textul legal invocat este discriminatoriu întrucât încalcă principiul egalității instituit atât de Constituția României cât și de art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului. Cu privire la acest aspect, în opoziție cu ceilalți membri ai completului, apreciez că instanțele ordinare au posibilitatea să constate doar existența unei discriminări în aplicarea unei legi, nefiind posibil să se solicite constatarea faptului că o lege este discriminatorie.
În situația în care un act normativ conține dispoziții discriminatorii cu privire la anumiți subiecți de drept, soluția legală este aceea de a se invoca și a se constata neconstituționalitatea respectivei norme pe considerentul că încalcă principiul egalității instituit prin legea supremă.
În contextul în care norma legală invocată nu a fost declarată neconstituțională în perioada în care aceasta a fost în vigoare, instanțele ordinare au obligația de a respecta conținutul respectivei norme.
reședinte,
- -
Red.: AP/31.01.2008
Op.sep.CȘ/31.01.2008
Red.: AG/8.01.2008 - 2 ex.
Jud.fond: T /
Președinte:Cristina ȘtefănițăJudecători:Cristina Ștefăniță, Anca Pîrvulescu, Nicoleta Grigorescu