Pretentii civile. Speta. Decizia 37/2008. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.37/
Ședința publică din 16 ianuarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Cristina Ștefăniță
JUDECĂTOR 2: Anca Pârvulescu
JUDECĂTOR 3: Nicoleta Grigorescu
Grefier șef secție - -
Pe rol fiind judecarea recursurilor declarate de pârâții MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PRIN C și MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, împotriva sentinței civile nr.1284/1.11.2007, pronunțată de Tribunalul Covasna în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa recurenților pârâți Ministerul Economiei și Finanțelor prin C și MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, a intimaților reclamanți -, -, -, -, -, precum și a intimaților pârâți Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV, Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Se constată că prin motivele de recurs s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit art.242 pct.2 Cod procedură civilă.
Față de actele și lucrările dosarului, precum și față de motivele recursului, instanța rămâne în pronunțare.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Constată că prin sentința civilă nr. 1284/2007 a Tribunalului Covasna, a fost admisă acțiunea formulată de reclamantele -, -, -, -, -, toate cu domiciliul ales la Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna din mun. Sf.G,-, jud. C, în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, cu sediul în B,--14, sector 5; Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV, cu sediul în B,-; Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna, cu sediul în Sf. G,-, jud C; Ministerul Economiei și Finanțelor, cu sediul în B,-, sector 5.
A obligat pârâții să plătească reclamantelor drepturile bănești reprezentând prime de vacanță aferente anilor 2005 și 2006, calculate și actualizate la data pronunțării sentinței prin raportul de expertiză contabilă nr.150/05.09.2007 întocmit de expert, care face parte integrantă prin prezenta, după cum urmează:
-pentru reclamanta - suma de 1822 lei;
-pentru reclamanta suma de 2968 lei;
-pentru reclamanta - suma de 2720 lei;
-pentru reclamanta suma de 2312 lei;
-pentru reclamanta suma de 2538 lei;
-pentru reclamanta suma de 2479 lei;
-pentru reclamanta - suma de 2721 lei;
-pentru reclamanta suma de 2420 lei;
-pentru reclamanta suma de 2201 lei;
-pentru reclamanta suma de 2116 lei;
-pentru reclamanta suma de 3114 lei;
-pentru reclamanta suma de 2420 lei;
-pentru reclamanta suma de 1935 lei;
-pentru reclamanta - suma de 2721 lei;
-pentru reclamanta - suma de 1934 lei.
A dispus ca sumele mai sus mentionate sa fie actualizate în raport de rata inflației începând cu data de 05.09.2007 până la data plății efective.
A respins cererea de chemare în garanție a MINISTERULUI ECONOMIEI ȘI FINANTELOR, cerere formulată de pârâtul PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE.
A obligat pârâții sa platească reclamantelor suma de 1323 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut următoarele:
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor în actuala denumire, tribunalul a respins excepția invocată, raportat la prevederile art. 137 alin 1.c Cod Penal, prin încheierea din 13.09.2007, pentru considerentele expuse in cuprinsul acelei încheieri.
În ceea ce privește fondul cauzei tribunalul reține că potrivit dispozițiilor art. 411alin. 1 din Legea 50/1996, introdus prin OG 83/2000 privind modificarea și completarea acestei legi, magistrații și celelalte categorii de personal salarizate în baza prezentei legi, au dreptul pe perioada concediului de odihnă, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu indemnizația brută a lunii anterioare plecării în concediu, care se impozitează separat.
Reclamantelor nu li s-au acordat acest drept la efectuarea concediului de odihnă pe anii 2003, 2004, 2005 și 2006, întrucât prin acte normative succesive, a fost suspendată aplicarea dispozițiilor art. 411alin. din Legea 50/1996. Aceste dispoziții de suspendare contravin însă dispozițiilor art. 53 din Constituția României, potrivit cărora restrângerea exercițiului unor drepturi și libertăți, nu poate fi dispusă decât dacă această măsură este necesară într-o societate democratică, iar în situația în care se apreciază că această măsură este necesară, ea trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, fără aduce atingere existenței dreptului sau a libertății restrânse.
În speță, suspendarea aplicării dispozițiilor legale prin care se recunoaște dreptul la prima de concediu, echivalează cu restrângerea exercițiului acestui drept, fără a fi îndeplinite condițiile impuse de art. 49 din Constituție, și ca atare, textele de lege prin care s-a suspendat acest drept, se apreciază ca fiind date cu nesocotirea normelor constituționale.
Instanța mai reține că dispozițiile Deciziei nr. XXIII din 12 decembrie 2005 Înaltei Curți de Casație și Justiție nu sunt aplicabile în cauză. ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție admițând recursul în interesul legii declarat de procurorul general, a stabilit că prima de concediu nu poate fi acordată decât pentru anii 2001 și 2002 întrucât dispozițiile art. 411alin. 1 din Legea 50/1996 au fost abrogate implicit prin OUG 177/2002, dar sub acest aspect se impun câteva precizări:
Prin OUG 177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților analizată în decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, nu s-au abrogat prevederile referitoare la prima de concediu de care beneficiază personalul auxiliar de specialitate. Potrivit art. 50 alin. 2 din ordonanță, la data intrării în vigoare a acestui act normativ, se abrogă art. 411alin. 1 precum și celelalte dispoziții referitoare la salarizarea și alte drepturi ale magistraților și personalului de specialitate juridică, asimilat acestora, din Legea 50/1996.
Din interpretarea gramaticală a titlurilor celor două acte normative, rezultă fără dubiu că Legea 50/1996 reglementează salarizarea și alte drepturi ale magistraților, dar și ale celorlalte categorii de personal din cadrul autorității judecătorești, iar OUG 177/2002 se referă doar la salarizarea și alte drepturi ale magistraților precum și ale personalului asimilat acestora. Personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești, nu face parte din categoria personalului de specialitate juridică asimilat magistraților, prin urmare dispozițiile OUG nr. 177/2002 nu le sunt aplicabile, astfel acordarea primelor de concediu personalul auxiliar pe anii 2003, 2004, 2005 și 2006 are ca temei juridic dispozițiile art. 411alin 1 din Legea 50/1996 care au rămas în vigoare până la apariția noii legi de salarizare a acestei categorii de personal.
În aceste condiții, nu poate fi reținută incidența în cauză a Deciziei nr. XXIII a Înaltei Curți de Casație și Justiție, chiar dacă în dispozitivul acesteia se face referire la magistrați și personalul auxiliar.
Împotriva acestei sentințe s-a declarat recurs de către recurenții Ministerul Economiei și Finanțelor și MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casația și Justiție, criticându-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de recurs se arată de către recurentul Ministerul Economiei și Finanțelor că sentința este nelegală pentru modul cum a fost soluționată excepția lipsei calității procesual pasive a acestei părți.
Se mai arată că Ministerul Economiei și Finanțelor nu are atribuții în angajarea și salarizarea intimatei și prin urmare nefiind vorba de raporturi de muncă directe între părți, nu trebuia respinsă excepția lipsei calității procesual pasive acestei recurente.
În ceea ce privește fondul cauzei, se mai arată în cuprinsul motivelor de recurs, acțiunea reclamanților este nefondată, invocându-se succesiunea actelor normative în materie, iar în ceea ce privește acordarea sumelor de bani, reactualizate cu rata inflației, nici acest capăt de cerere nu putea fi admis, decât din momentul cererii de chemare în judecată.
Referitor la recursul declarat de recurentul MINISTERUL PUBLIC, sentința este criticată pentru faptul că prima instanță a acordat primele de vacanță pentru personalul auxiliar, aferente anilor 2005-2006, în condițiile în care plata acestor drepturi salariale a fost suspendată succesiv prin legile bugetare anuale.
O altă critică vizează faptul că prima instanță a dispus în mod nelegal plata acestor sume, actualizate cu rata inflației și a cheltuielilor de judecată, în situația în care MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, ca instituție bugetară nu poate să înscrie în bugetul său nici o plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială.
În consecință, față de dispozițiile instanței, privind plata către reclamanți a drepturilor pretinse, actualizate cu rata inflației și a cheltuielilor de judecată, apreciază recurenta, că aceste obligații nu sunt întemeiate și nu se justifică.
Examinând sentința atacată în raport de criticile formulate instanța apreciază că recursurile nu sunt întemeiate și în consecință vor fi respinse în baza disp. art. 312 pentru următoarele considerente:
Prin legea bugetară pe anul 2007 nu au mai fost reluate dispozițiile privind suspendarea plății primelor de vacanță, motiv pentru care data de 1.01.2007, coincide cu data nașterii dreptului material la acțiune.
Întrucât dreptul acestei categorii de personal, la prime de vacanță nu a fost abrogat printr-o prevedere legală expresă, nu se poate înlătura existența lui, anterioară și pentru că nu mai există nici o cauză de suspendare legală, în mod corect prima instanță, a admis acțiunea promovată de reclamanți.
Prin încheierea ședinței publice din 21.05.2007 pronunțată de ÎCCJ, în îndreptarea de eroare materială, s-a înlăturat mențiunea "și personalul auxiliar de specialitate", astfel că dispoziția de acordare a primelor de vacanță pentru anii 2001 și 2002 privește numai categoria magistraților. Prin urmare în cauză nu mai pot fi incidente dispozițiile art 329 al 3 din pc. astfel că pentru motivele mai sus menționate, acțiunea reclamanților este întemeiată.
Legat de plata sumelor reactualizate, trebuie menționat că această reactualizare ține de executarea integrală a obligației, întrucât sumele de bani în discuție au înregistrat o scădere valorică prin efectul inflației, lucru care nu poate fi suportat de creditor. Prin urmare instanța de fond în mod corect a dispus plata sumelor de bani cu aplicarea coeficientului de inflație.
În ceea ce privește recursul declarat de recurentul Ministerul Economiei și Finanțelor, criticile formulate de acesta cu privire la lipsa calității procesual pasive a acestei părți, urmează să fie respinse. Acestei părți îi revine obligația să pună la dispoziția ordonatorilor principali de credite, care au calitatea de angajatori, sumele de bani solicitate, astfel că nu este necesară existența unor raporturi juridice directe de muncă, între părți, pentru îndeplinirea unei astfel de obligații.
Față de toate aceste considerente instanța urmează să admită recursul și să dispună modificarea sentinței primei instanțe în tot în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată de reclamanți.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
ECIDE:
Respinge recursurile declarate de recurenta Ministerul Economiei și Finanțelor prin C și MINISTERUL PUBLIC -Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, împotriva sentinței civile nr.1284/1.11.2007 a Tribunalului Covasna.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 16 ianuarie 2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier șef secție,
-
Red / 24.01.2008
Dact. / 5.02.2008 /- 2ex.-
Jud. fond: /
Președinte:Cristina ȘtefănițăJudecători:Cristina Ștefăniță, Anca Pârvulescu, Nicoleta Grigorescu
