Pretentii civile. Speta. Decizia 3837/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-(2272/2009)
DECIZIA CIVILĂ NR. 3837/
Ședința publică de la 27.05.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Valentina Sandu
JUDECĂTOR 2: Lizeta Harabagiu
JUDECĂTOR 3: Maria Ceaușescu
GREFIER - -
Pe rol soluționarea recursurilor declarate de recurenții-pârâți MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII împotriva sentinței civile nr.61/09.10.2008 pronunțate de Curtea de Apel București -Secția a VII-a Civilă și pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-(4872/2008) în contradictoriu cu intimații-pârâți TRIBUNALUL BUCUREȘTI, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, CURTEA DE APEL BUCUREȘTI și intimații-reclamanți, și.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul-pârât Ministerul Finanțelor Publice prin consilier juridic, care depune la dosar delegație de reprezentare juridică, lipsă fiind recurenții-pârâți, intimații-reclamanți și intimații-pârâți Tribunalul București și Curtea de Apel București.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat ori înscrisuri noi de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Intimatul-pârât, prin consilier juridic, solicită admiterea recursului.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.61/09.09.2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Curtea d e Apel București - Secția a VII Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune.
A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a paratului Ministerul Economiei și Finanțelor și, în consecință, a respins acțiunea față de acesta ca fiind formulata contra unei persoane fără calitate procesuala pasiva.
A admis cererea de intervenție în interes propriu formulata de intervenienții, lancu, loana, în contradictoriu cu pârâții Tribunalul București, Ministerul Justiției, Ministerul Economiei și Finanțelor, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
A obligat pârâții să plătească intervenienților, cu titlu de despăgubiri, contravaloarea sporului de anticorupție de 30-40% din indemnizația de încadrare brută luară, începând cu luna mai 2004 și până la data acordării prin lege a acestui spor, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație de la data plății efective.
În considerente a reținut că pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor nu are legitimare procesuală pasivă în cauză, deoarece nu se află în raporturi juridice de muncă cu intervenienții (nu are calitatea de angajator al acestora) și nici nu este ordonator de credite în ce îi privește pe autorii cererii, neavând nici un fel de atribuții, competențe, obligații sau sarcini relativ la plata eventualelor drepturi salariale restante cuvenite magistraților. Din acest punct de vedere, singurii care au îndatoriri sunt ceilalți doi pârâți, ca ordonatori de credite și persoane juridice care se află cu intervenienții în raporturi juridice asimilate celor de muncă. Așa fiind, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului MEF a fost admisă în temeiul art. 136-137.proc.civ. cu consecința respingerii acțiunii față de acesta ca fiind formulată contra unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Excepția prescripției a fost respinsă, întrucât dreptul la acțiune al intervenienților cu privire la sumele de bani pretinse prin cererea pe care au formulat-o, s-a născut în cursul anului 2005, când s-a adoptat HG nr. 232/2005 și când s-a pronunțat Hotărârea nr. 185/2005 prin care Colegiul Director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării a constatat existența unei discriminări directe conform art. 2 din OG 137/2000 și a recomandat inițierea unui proiect de act normativ pentru eliminarea inegalităților de salarizare dintre magistrații care efectuează urmărirea penală și judecă fapte de corupție și ceilalți magistrați. A se vedea în același sens și considerentele Deciziei nr. VI/15.01.2007 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, din cuprinsul cărora rezultă că instanța supremă împărtășește punctul de vedere potrivit căruia este corectă opinia instanțelor care au acordat drepturi bănești precum cele pretinse prin acțiune începând cu luna aprilie 2002.
Doar de la momentul anterior precizat se poate considera că s-au întrunit cerințele impuse de art. 8 din Decretul nr. 167/1958, magistrații prejudiciați sub aspect salarial cunoscând paguba și pe cel ce răspunde de ea, astfel că doar de la acea dată ei au avut posibilitatea obiectivă de a acționa în justiție pentru a fi despăgubiți din acest punct de vedere.
Având în vedere toate aceste aspecte, împrejurarea că nici o prescripție nu poate curge mai înainte de a se naște acțiunea supusă acestui mod de stingere (sens în care sunt prevederile art. 1886.civ), precum și faptul că intervenienții au formulat cererea de chemare în judecată la data de 05.09.2007, înăuntrul termenului de prescripție de 3 ani prev. de art. 3 și 7 din Decretul nr. 167/1958 și art. 283 lit. c din Codul Muncii, calculat de la data adoptării HG nr. 232/2005 și a pronunțării Hotărârii nr. 185/2005 a CNCD, este evident că teza susținută de pârâtul Ministerul Justiției (în sensul că dreptul la acțiune al intervenienților este parțial prescris) nu poate fi acceptată.
Date fiind considerentele și dispozitivul Deciziei nr. VI/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Secții Unite - decizie prin care s-a stabilit că în aplicarea nediscriminatorie a dispozițiilor art. 11 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, precum și a dispozițiilor art. 28 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002, modificată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2004, modificată și aprobată prin Legea nr. 601/2004, drepturile salariale prevăzute de aceste texte de lege (adică sporul de anticorupție) se cuvin tuturor magistraților - ținând seama că această decizie este obligatorie pentru toate instanțele judecătorești din România, conform art. 329.proc.civ. Curtea a admis pretențiile deduse judecății, urmând a obliga pârâții Ministerul Justiției și Curtea de Apel București să plătească intervenienților, cu titlu de despăgubiri, contravaloarea sporului de anticorupție de 30-40% din indemnizația de încadrare brută lunară, începând cu luna mai 2004 (menționată expres în petitul cererii de intervenție în interes propriu) și până la data acordării prin lege a acestui spor.
Deoarece în cauză sunt incidente prevederile art. 161 alin. 4 din Codul Muncii, care dau posibilitatea obligării angajatorului ( respectiv pârâții Ministerul Justiției și Curtea de Apel București ) la plata de despăgubiri pentru prejudiciul cauzat salariaților prin neachitarea drepturilor salariale cuvenite, Curtea a dispus actualizarea sumelor de bani anterior menționate cu indicele de inflație la data plății, astfel încât paguba creată intervenienților să fie acoperită integral, realizându-se și dreptul acestora, în calitate de creditori, de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației, conform art. 1073.civ.
Tocmai pentru că în speță sunt aplicabile disp. art. 161 din Codul Muncii, au fost înlăturate apărările pârâtului Ministerul Justiției în sensul luării în considerare a prevederilor art. 1082 și 1088.civ. Aceste ultime două texte legale puteau deveni incidente, doar dacă nu ar fi existat dispozițiile legale speciale derogatorii de la ele.
Împotriva sus menționatei hotărâri, în termen legal au declarat recurs Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și Ministerul Justiției, înregistrate pe rolul Curții de Apel București - Secția a VII a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr-.
În susținerea recursului, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a arătat că în fapt, actualii intimați au promovat o acțiune pe rolul Curții de Apel București, inclusiv in temeiul nr.OG 137/2000 privind prevenirea si combaterea tuturor faptelor de discriminare, solicitând spor 30% - 40% din indemnizația de încadrare bruta lunara.
Acțiunea s-a îndreptat împotriva pârâților-intimaților care au condus la neacordarea acestor sporuri salariale (angajator/ordonator: instanțele de judecata), a Tribunalului București, a Ministerului Justiției, a Ministerului Economiei si Finanțelor, a Curții de Apel București si in contradictoriu cu instituția intervenient/expert sau monitor al cazurilor de discriminare, conform legislației in baza căreia a fost introdusa acțiunea respectiva (Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării).
Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, conform art. 16-22 din OG nr. 137/2000, republicata, este instituția abilitata și investita prin lege sa aplice dispozițiile legislației in materie de nediscriminare pe teritoriul României, sa constate și sancționeze contravențiile prevăzute de nr.OG 137/2000 privind prevenirea si sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu toate completările și modificările ulterioare, având competenta materiala de a se pronunța cu privire la săvârșirea tuturor faptelor de discriminare prin orice metoda și in orice domeniu de activitate.
În conformitate cu prevederile art. 27 din nr.OG 137/2000, republicata, posibila victima a unei fapte de discriminare poate introduce acțiune direct in instanța, prin care sa solicite despăgubiri si restabilirea situației anterioare, fiind obligat sa probeze, in egala măsura cu cel acuzat, existenta sau nu a discriminării (principiul inversării sarcinii probei).
În aceasta situație, judecarea cauzei are loc cu citarea obligatorie a Consiliului, in sensul stabilirii caracterului discriminatoriu al faptei.
Este important de precizat ca, în astfel de cauze, Consiliul nu poate fi introdus si reținută ca având calitate de parat, în sensul de a fi obligat la ceva in favoare celor care reclama (a victimelor discriminărilor respective), instituției recurente lipsindu-i calitatea procesuala pasiva in astfel de cauze.
CNCD trebuie introdus in astfel de cauze, in mod obligatoriu, in calitate de expert in domeniul nediscriminării, de monitor al acestor cazuri și de organ care aplica legislația anti-discriminare in România, pentru a-si prezenta poziția cu privire la o posibila încălcare a legislației in materie de nediscriminare in spetele respective.
În concluzie, CNCD-ului, in astfel de cauze, ii lipsește calitatea procesuala pasiva, instituția recurentă neputând fi obligata la "a face ceva" in favoarea reclamanților, in temeiul art. 27 din nr.OG 137/2000, temei in care a fost introdus in cauza. Scopul introducerii CNCD-ului in astfel de cauze, in sensul voinței reale a legiuitorului, este expres acela de a-si prezenta poziția cu privire la existenta sau nu a caracterului discriminatoriu al unei spete prezentate direct instanței de judecata (de a sprijini instanța de judecata la a dezlega drept si temeinic o pricina legata de încălcarea principiului nediscriminării), acest fapt neputând atrage calitatea procesuala pasiva a instituției recurente, calitate care arunca in sarcina purtătorului obligații in favoarea reclamanților (nefiind cazul pentru CNCD, in speța).
Inclusiv in sensul celor arătate mai sus, recurentul a învederat ca intimatul, deși îi numea parați pe toți pe cei pe care ii chema in instanță, acesta îi chema pentru motive, in mod evident, distincte.
Astfel, recurenta a arătat ca daca Tribunalul București, Ministerul Justiției, Ministerul Economiei și Finanțelor, Curtea de Apel București erau chemați pentru îndeplinirea obligației de "a face" in favoarea reclamanților, CNCD era chemat in temeiul OG137/2000, republicata (art. 27), deci in sensul celor arătate mai înainte.
De altfel, nici din motivarea sentinței civile recurate nu reiese ca CNCD ar fi ținuta de vreo obligație (de natura drepturilor solicitate/salariale) în favoarea intimaților, insa, prin dispozitivul acesteia, instanța de fond a dispus către toți intimații (toți cei chemați in proces sub aceasta calitate, deci inclusiv recurenții), obligații de plata a drepturilor salariale către actualii intimați.
Instanța de fond nu a nominalizat, in mod expres, care anume parați/intimați cad in pretenții in favoarea reclamanților, lăsând, astfel, posibilitatea de a se naște situația aberanta (atât din punct de vedere juridic, cat si logic), de a fi executat silit CNCD-ul in favoarea intimaților, adică de a le acorda acestora drepturile salariale cerute ( recurentul susține acestea, deoarece, intr-o alta speța similara, instanța nediferențiind între părții și obligațiile acestora, CNCD a fost pus in situația aberanta, si de condamnat, de a fi executat silit in sensul acordării unor drepturi salariale către reclamanții respectivi, precum si cheltuieli de
judecata ce, in mod juridic si logic, luau naștere strict ca urmare a încălcării acestor drepturi salariale si strict in sarcina celor care se fac vinovați de acest lucru, dovezi anexate. În prezent, in speța respectiva, CNCD utilizând contestația la executare (cu tot ce implică acest fapt: activitate suplimentară nejustificată/timp pierdut, timbraj costisitor, cheltuieli ocazionate de judecare, toate acestea putând fi evitate dacă instanța respectivă dispunea atent și prevenitor și, poate temeinic și legal).
Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării nu a lezat, in niciun fel, drepturile si interesele intimaților, nici înainte si nici după introducerea acțiunii acestuia, cu atât mai puțin cu cat drepturile încălcate erau, in exclusivitate, legate de drepturi salariale/bănești, iar răspunzător pentru astfel de fapte poate fi numai angajatorul/ordonatorul sau forul superior (mai putând fi ținut de obligații corelative și chematul în garanție). Dar nu purta si nu poarta niciun fel de raporturi cu angajatul/intimatul de unde sa se poate naște vreo obligație de natura salariala/bănească si de unde să decurgă și o oarecare obligație de "a face ceva" in acest sens (CNCD nu poate să plătească drepturi salariale intimaților, sub forma de sporuri).
Așa cum recurentul a precizat si mai sus, CNCD, in astfel de cauze, are calitate de expert sau monitor în materie de nediscriminare (așa cum dispune nr.OG 137/2000 si așa cum au admis instanțele de judecata din întreaga tara, ex.: dosar nr-- Tribunalul Alba; dosar nr- - Tribunalul Alba; dosar nr-- Tribunalul Alba; dosar nr-- Tribunalul Teleorman; dosar nr- - Tribunalul Vâlcea; dosar nr-- Tribunalul Ialomița, etc.).
Motivul pentru care instituția reclamantă a fost chemata in calitate de parat se datorează faptului ca legiuitorul, prin nr.OG 137/2000, nu stabilește, in mod expres, calitatea in care poate fi citat CNCD in astfel de cauze (calitatea de expert sau monitor rezultând din competentele CNCD-ului stabilite de același act normativ). Așadar, intimații, in ultima instanța, au solicitat introducerea CNCD in cauza (introducere obligatorie conform art. 27 din nr.OG 137/2000), dar in calitate de parat, deoarece a trebuit sa seama de calitățile procesuale ale părților stabilite prin programul informatizat ECRIS (reclamanții fiind personal de specialitate si cunoscând bine acest lucru), insa nesolicitând (si nici nu ar fi putut s-o facă), aruncarea in sarcina instituției recurente a vreunei obligații legate de încălcarea drepturilor salariale respective, care constituiau obiectul exclusiv al respectivei cauze.
Mai mult decât atât (poate cel mai important aspect), reclamanții (actuali intimații) au introdus acțiunea in temeiul nr.OG 137/2000 (cu tot ce decurge din acest lucru, inclusiv cu privire la calitatea si competenta CNCD), si au motivat-o pe practica CNCD, care le este favorabila.
In sustinerea recursului sau Ministerul Justiției a aratat ca prin Decizia nr.VI/15.01.2007 pronuntata in recursul in interesul legii de catre Inalta C de Casatie si Justitie s-a dispus acordarea sporului de 30-40% cu titlu de drepturi salariale, astfel incat in mod gresit prima instanta a acordat sporurile solicitate cu titlu de despagubiri.
O alta critica se refera la gresita respingere a exceptiei prescriptiei extinctive a dreptului la actiune, de dispozitiile art.12 din Decretul nr.167/1958, in conformitate cu care În cazul cînd un debitor este obligat la prestațiuni succesive, dreptul la acțiune cu privire la fiecare din aceste prestațiuni se stinge printr-o prescripție deosebită.
Sporurile solicitate au caracterul unor prestatii periodice, astfel incat sunt supuse termenului de prescriptie de 3 ani, prevazut de art.3 din Decretul nr.167/1958.
In ceea ce priveste momentul de inceput al curgerii termenului de prescriptie, trebuie avute in vedere dispozitiile art.8 din Decretul nr.167/1958, potrivit carora prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data cînd păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atît paguba cît și pe cel care răspunde de ea.
Cum valorificarea dreptului nu era conditionata de sesizarea CNCD si de pronuntarea Hotararii nr.185/2005, iar Inalta Cas tabilit ca sporrile solicitate reprezinta drepturi salariale, fiind vorba de prestatii periodice cu caracter succesiv, pretentiile reclamantilor ar fi trebuit partial respinse ca prescrise.
Mai mult, ca urmare a deciziei mentionate a fost adoptata OUG nr.27/2006, astfel incat tratamentul discriminatoriu a fost inlaturat pentru viitor. astfel incat solutia instantei de fond in sensul acordarii despagubirilor pana la acordarea prin lege a acestui spor, apare ca fiind nelegala.
Intimatii-reclamanti nu au formulat intampinare.
Analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva criticilor formulate, cât și a dispozițiilor art. 3041.pr.civ. Curtea reține următoarele:
Instanta de fond a fost sesizata cu pretentiile intervenientilor in contradictoriu cu paratii Tribunalul București, Curtea de Apel B, Ministerul Justiției, Ministerul Economiei și Finanțelor, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării avand ca obiect plata despagubirilor pentru neacordarea sporului de 30%, respectiv 40% din indemnizatia de incadrare.
In ceea ce priveste recursul declarat de recurentul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, Curtea constata ca acesta este intemeiat de faptul ca instanta a pronuntat o hotarare in contradictoriu cu paratul respectiv, care, asa cum rezulta din dispozitiv, a si fost obligat la plata despagubirilor respective.
Dar, în conformitate cu prevederile art. 27 din nr.OG 137/2000, republicata, posibila victima a unei fapte de discriminare poate introduce acțiune direct in instanța, prin care sa solicite despăgubiri si restabilirea situației anterioare, fiind obligat sa probeze, in egala măsura cu cel acuzat, existenta sau nu a discriminării (principiul inversării sarcinii probei).
În aceasta situație, judecarea cauzei are loc cu citarea obligatorie a Consiliului, in sensul stabilirii caracterului discriminatoriu al faptei.
În astfel de cauze, Consiliul nu are calitate de parat, în sensul de a fi obligat la plata despagubirilor in favoarea celor care reclama (a victimelor discriminărilor respective), instituției recurente lipsindu-i calitatea procesuala pasiva in astfel de cauze.
Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării este introdus in astfel de cauze, in mod obligatoriu, in calitate de expert in domeniul nediscriminării, de monitor al acestor cazuri și de organ care aplica legislația anti-discriminare in România, pentru a-si prezenta poziția cu privire la o posibila încălcare a legislației in materie de nediscriminare in spetele respective.
În concluzie, Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, in astfel de cauze, ii lipsește calitatea procesuala pasiva, instituția recurentă neputând fi obligata in favoarea reclamanților, in temeiul art. 27 din nr.OG 137/2000, care reprezinta cauza actiunii.
Constatand ca nu exista identitate intre acest parat si debitorul obligatiei in raportul juridic dedus judecatii, Curtea va admite recursul declarat de acest recurent si va modifica sentinta recurata, in sensul ca va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a CNCD și va respinge acțiunea formulată împotriva acestui pârât, față de lipsa calității procesuale pasive.
In ceea ce priveste recursul declarat de Ministerul Justiției, Curtea nu poate retine sustinerile recurentului sub aspectul calificarii obiectului cauzei si sub aspectul prescriptiei extinctive.
Astfel, intervenientii au sesizat instanta cu pretentiile lor avand ca obiect plata despagubirilor pentru neacordarea sporului de 30%, respectiv 40% din indemnizatia de incadrare, actiunea fiind intemeiata pe dispozitiile art. 27 din nr.OG 137/2000, republicata, potrivit carora posibila victima a unei fapte de discriminare poate introduce acțiune direct in instanța, prin care sa solicitedespăgubirisi restabilirea situației anterioare.
Este evident ca instanta a fost sesizata cu plata unor despagubiri ca urmare a unei fapte de discriminare si nu cu plata unor drepturi salariale.
In acest sens este si decizia pronuntata in recursul in interesul legii de catre Inalta C de Casatie si Justitie(Decizia nr.VI/15.01.2007)
Prin Decizia nr. VI din 15.01.2007 pronuntata de Inalta C de Casatie si Justitie-Sectiile Unite si publicata in Monitorul Oficial nr. 327/15.05.2007 a fost admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, stabilindu-se aplicarea nediscriminatorie a dispozițiilorart. 11alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, precum și a dispozițiilorart. 28alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002, modificată prinOrdonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2004, modificată și aprobată prinLegea nr. 601/2004, in sensul ca, drepturile salariale prevăzute de aceste texte de lege se cuvintuturor magistraților.
Curtea a retinut ca,urmare a demersului legislativ, inițiat pe baza constatării acestei discriminări, a fost adoptatăOrdonanța de urgență a Guvernului nr. 27 din 29 martie 2006privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de magistrați și de personal din sistemul justiției, pentru eliminarea inegalității ce s-a creat, fiind reglementate unitar salarizarea și celelalte drepturi ale judecătorilor, procurorilor, magistraților-asistenți și ale personalului asimilat acestora.
În acest fel, tratamentul salarial discriminatoriu a fost înlăturat, pentru viitor, prin ordonanța de urgență menționată nemaifiind reglementate sporuri și diferențieri la indemnizațiile magistraților în raport cu natura cauzelor pe care le instrumentează, ci numai pentru delimitarea firească a gradului profesional și a funcției îndeplinite.
Până la adoptarea și intrarea în vigoare a acestei ordonanțe de urgență, însă, aplicarea textelor de lege constatate discriminatorii prin hotărârea la care s-a făcut referire a creat o inegalitate vădită între nivelul indemnizațiilor acordate magistraților, în contradicție cu principiul egalității cetățenilor în fața legii, consacrat înart. 16alin.(1) din Constituția României, republicată, cu cel al egalității de tratament salarial pentru muncă egală, instituit prinart. 23alin.2 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, precum și cu cel al interzicerii oricărei discriminări prevăzut înart. 2din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice și înart. 14din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Curtea a mai retinut ca indeplinirea cerinței de îmbunătățire substanțială a actului de înfăptuire a justiției, nu ar putea fi asigurată în condiții de inegalitate de tratament salarial în cadrul acestor categorii, determinate de o apreciere diferită a implicării magistraților și a responsabilității lor în înfăptuirea actului de justiție. De altfel, nu se poate justifica folosirea unui criteriu arbitrar de diferentiere intre magistrati doar pe considerentul că domeniile în care activeaza reclama o specializare particularizată și un risc deosebitatât timp cât varietatea infinită a situațiilor de coliziune cu legea ce se pot ivi și a tipului de reacție necesară pentru asigurarea ordinii de drept presupune eforturi chiar mai importante și riscuri profesionale mai accentuate în multe alte cazuri decât cele pentru care s-a instituit tratamentul salarial preferențial prin dispozițiile la care s-a făcut referire.
Ca urmare Inalta C Suprema de Casatie si Justitie a constatat ca tratamentul diferentiat intre cele doua categorii de magistrati astfel cum este stabilit prin actele normative mentionate este discriminatoriu în sensulart. 2din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice și alart. 14din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece nu se poate demonstra existența unui raport acceptabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat, cu toate particularitățile lui specifice. Astfe, retine Curtea case impune ca, pentru perioada în care o parte dintre magistrați nu au beneficiat de sporul specific de 30% și, respectiv, 40% din indemnizația de încadrare brută lunară, acei magistrați să aibă dreptul la întregirea veniturilor lor salariale cu acel spor, obligația autorității care nu l-a acordat tuturor magistraților fiind întemeiată pe ideea de răspundere pentru tratament discriminatoriu.
Din considerentele mentionate rezulta cu claritate ca drepturile respective se datorau cu titlu de despagubiri si nu cu titlu de drepturi echivalente drepturilor salariale, pana la data intrarii in vigoareOrdonanței de urgență a Guvernului nr. 27 din 29 martie2006privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de magistrați și de personal din sistemul justiției.
In ceea ce priveste prescriptia extinctiva, Curtea, avand in vedere dispozitiile art 283 Cod prcedura civila, constata ca termenul de prescriptiei a fost intrerupt prin recunoasterea debitului de cel obligat din raportului juridic dedus judecatii prin Hotararea de Guvern din anul 2005, ce cuprinde strategia de reforma a sistemului de justitie.
Astfel, prin Hotararea de Guvern nr.232/2005 privind aprobarea Strategiei de reformă a sistemului judiciar pe perioada 2005 - 2007 și a Planului de acțiune pentru implementarea Strategiei de reformă a sistemului judiciar pe perioada 2005 - 2007, s-a hotarat plata drepturilor salariale restante (și asigurarea salarizării adecvate și nediscriminatorii a magistraților și personalului auxiliar) si eliminarea discriminării cauzate de acordarea sporului salarial de 40% pentru anumite categorii de magistrați.
Retinand caracterul de despagubiri pentru o fapta ilicita(discriminarea), prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data cînd păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atît paguba cît și pe cel care răspunde de ea, in conditiile art.8 din Decret.
Dar, de recunoasterea debitorului, in cauza devin incidente dispozitiile art.16 lit.a din Decretul nr.167/1958, cu efectele prevazute de art.17 din acelasi act normativ, potrivit caruia întreruperea șterge prescripția începută înainte de a se fi ivit împrejurarea care a întrerupt- După întrerupere începe să curgă o nouă prescripție.
In ceea ce priveste data pana la care sunt datorate aceste despagubiri, asa cum am aratat, prin chiar decizia pronuntata in interesul legii s-a retinut ca, urmare a demersului legislativ, inițiat pe baza constatării acestei discriminări, a fost adoptatăOrdonanța de urgență a Guvernului nr. 27 din 29 martie 2006privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de magistrați și de personal din sistemul justiției, pentru eliminarea inegalității ce s-a creat, fiind reglementate unitar salarizarea și celelalte drepturi ale judecătorilor, procurorilor, magistraților-asistenți și ale personalului asimilat acestora.
In aceste conditii, Curtea constata ca prin actul normativ amintit s-a inlaturat discriminarea intre diversele categorii de magistrati, astfel incat despagubirile sunt datorate pana la data de 31.03.2006, data intrarii in vigoare a ordonantei mentionate.
de toate aceste considerente de fapt si de drept, in temeiul art.312 Cod procedura civila, instanta va admite si recursul Ministerului Justitiei si va modifica in parte sentinta recurata in sensul ca va obliga pârâții Tribunalul București, Curtea de Apel B si Ministerul Justiției la plata drepturilor bănești reprezentând sporul de 30-40% pentru perioada mai 2004-31.03.2006, menținand celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de recurenții-pârâți MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII împotriva sentinței civile nr.61/09.10.2008 pronunțate de Curtea de Apel București -Secția a VII-a Civilă și pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-(4872/2008) în contradictoriu cu intimații-pârâți TRIBUNALUL BUCUREȘTI, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, CURTEA DE APEL BUCUREȘTI și intimații-reclamanți, și.
Modifică sentința recurată în sensul că:
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și respinge acțiunea formulată împotriva acestui pârât, față de lipsa calității procesuale pasive.
Admite in parte acțiunea.
Obligă pârâții Tribunalul București, Curtea de Apel B, Ministerul Justiției la plata drepturilor bănești reprezentând sporul de 30-40% pentru perioada mai 2004-31.03.2006.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 27.05.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red:
Tehnored:
2 EX./18.06.2009
Jud. fond:
Președinte:Valentina SanduJudecători:Valentina Sandu, Lizeta Harabagiu, Maria Ceaușescu
