Pretentii civile. Speta. Decizia 425/2008. Curtea de Apel Suceava

osar nr- - Drepturi bănești -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA NR. 425

Ședința publică din 15 aprilie 2008

PREȘEDINTE: Bârsescu Nicolae

JUDECĂTOR 2: Pungă Titus

JUDECĂTOR 3: Andrianu Virgil

Grefier - -

Pe rol se află judecarea recursurilor declarate de pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor - Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului S, cu sediul în mun. S,-, județul S și Ministerul Justiției, cu sediul în B, sector 5,-, prin reprezentanții săi legali, împotriva sentinței nr. 66 din 10 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Suceava - secția civilă (dosar nr-).

La apelul nominal au lipsit reprezentanții pârâților recurenți, reprezentanții pârâților intimați Curtea de APEL SUCEAVA și Tribunalul Suceava, precum și reclamanții intimați:, -, -, și.

Procedura este completă.

S-a făcut referatul cauzei, după care instanța, constatând că recursurile se află în stare de judecată, a rămas în pronunțare cu privire la acestea.

După deliberare,

CURTEA,

Asupra recursurilor de față, constată:

Prin cererea adresată Tribunalului Suceava la data de 30 noiembrie 2007, reclamanții, -, -, și au chemat în judecată pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Suceava, Curtea de APEL SUCEAVA și Ministerul Economiei și Finanțelor, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța aceștia să fie obligați la plata despăgubirilor aferente sporului pentru vechime în muncă pentru perioada 01 aprilie 2006 - 01 aprilie 2007, actualizate în raport cu rata inflației la data plății efective.

Motivându-și acțiunea, reclamanții au arătat că sporul de vechime a fost acordat prin Legea nr. 50/1996, iar prin nr.OG 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001 acest drept nu a mai fost prevăzut, însă nici nu a fost abrogat art. 33 din Legea nr. 50/1996 republicată, care reglementa dreptul în cauză atât pentru magistrați, cât și pentru personalul auxiliar de specialitate.

Reclamanții au mai arătat că, personalul auxiliar de specialitate au continuat să primească acest spor, cât și judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție, iar magistraților de la celelalte instanțe, respectiv de judecătorii, tribunale și curți de apel nu li s-au mai acordat acest spor.

Ministerul Justiției, prin întâmpinarea formulată a solicitat instanței ca, la pronunțarea hotărârii să se aibă în vedere Decizia nr. XXXVI/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a impus autorităților care nu au acordat judecătorilor, procurorilor și celorlalți magistrați sporul de vechime, obligarea la plata acestor drepturi cu titlu de drepturi salariale neacordate și nu cu titlu de despăgubiri.

Tribunalul Suceava, prin sentința civilă nr. 66 din 10 ianuarie 2008, admis acțiunea și a obligat pârâții să plătească reclamanților drepturile salariale reprezentând sporul de vechime pentru perioada 01 aprilie 2006 - 01 aprilie 2007, actualizate în funcție de indicele de inflație la data plății.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, potrivit art. 33 din Legea nr. 50/1996, reclamanții au beneficiat de sporul de vechime în muncă, iar prin nr.OG 83/2000, magistrații au fost exceptați de la acest drept, însă menținând sporul pentru personalul auxiliar de specialitate, situație ce a condus la încălcarea dispozițiilor art. 53 din Constituția României, cât și a dispozițiilor art. 21 din nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, motiv pentru care reclamanții au promovat prezenta acțiune în despăgubiri salariale.

Prima instanță a mai reținut că vechimea în muncă a reclamanților și sporul cuvenit pentru aceasta reprezintă un drept câștigat pentru întreaga activitate prestată în orice domeniu al vieții sociale, principiu fundamental al legislației muncii.

În motivarea soluției date, instanța de fond a mai avut în vedere dispozițiile CEDO, care prin Protocolul adițional 1 reglementează că drepturile salariale fac parte din categoria drepturilor patrimoniale, cât și Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. XXXVI/2007, care prin soluționarea recursului în interesul legii a statuat că magistrații sunt îndreptățiți în acordarea acestor drepturi salariale.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice

Ministerul Justiției, prin dezvoltarea motivelor de recurs, a considerat sentința atacată ca fiind nelegală, întrucât în mod greșit prima instanță a dispus obligarea pârâților la plata sporului de vechime până la 1 aprilie 2007, în loc de 12 martie 2007, data intrării în vigoare a nr.OUG 27/2006, prin care reclamanților le-a fost acordat în temeiul acestui act normativ, dreptul care constituie obiectul acțiunii.

Ministerul Economiei și Finanțelor, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice S, critică sentința atacată, motivat de faptul că nu ar fi îndeplinite condițiile pentru chemarea sa în judecată, întrucât nu el are calitatea de ordonator principal de credite, ci pârâtul Ministerul Justiției, iar pe de altă parte, mai susține că, deoarece raportul juridic dedus judecății este unul tipic de dreptul muncii, obligațiile ar fi numai între angajator și angajat.

Pe fondul cauzei, recurentul susține că, potrivit art. 33 alin. 3 din Legea nr. 50/1996, prevederile referitoare la sporul de vechime nu se aplică magistraților, în plus consideră că reclamanții nu se află în situații identice la care face referire nr.OG 137/2000.

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivele de recurs invocate de pârâții recurenți, curtea constată următoarele:

Astfel, în ceea ce privește criticile pârâtului recurent Ministerul Justiției, curtea constată că acestea sunt întemeiate, întrucât prin nr.OUG 27/2006, aprobată prin Legea nr. 45/2007, începând cu data de 12 martie 2007, reclamanților le-a fost acordat dreptul care constituie obiectul acțiunii, respectiv sporul de vechime.

În ce privește criticile pârâtului recurent Ministerul Economiei și Finanțelor, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice S, curtea le apreciază ca neîntemeiate, întrucât, potrivit art. 19 din Legea nr. 500/2002, atribuțiile acestui minister constau în pregătirea legilor bugetare anuale, a legilor de rectificare și ale legilor privind aprobarea contului general de execuție, luarea măsurilor necesare pentru aplicarea politicii fiscale bugetare etc. ceea ce înseamnă că acțiunea reclamanților în contradictoriu cu acest pârât este întemeiată și justifică calitatea sa de pârât, întrucât numai acesta este îndrituit a aloca fondurile bănești necesare plății acestor drepturi cuvenite reclamanților intimați.

Cu privire la criticile formulate pe fondul cauzei, instanța le constată ca neîntemeiate, avându-se în vedere Decizia nr. XXXVI/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite, care, prin admiterea recursului în interesul legii, a statuat că magistrații sunt îndreptățiți a li se acorda drepturile salariale ce fac obiectul acțiunii de față.

Așa fiind, față de cele ce preced, curtea, în baza dispozițiilor art. 312 (1) Cod procedură civilă, va admite recursul Ministerului Justiției, va modifica parțial sentința atacată, în sensul că va obliga pârâții să plătească reclamanților drepturile salariale cu titlu de spor vechime pentru perioada 1 aprilie 2006 - 12 martie 2007, în loc de 1 aprilie 2006 - 1 aprilie 2007, va menține celelalte dispoziții ale sentinței și va respinge, ca nefondat, recursul Ministerului Economiei și Finanțelor.

Pentru aceste motive,

În numele Legii,

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției, împotriva sentinței nr. 66 din 10 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Suceava - secția civilă (dosar nr-) și, în consecință:

Modifică parțial sentința atacată, în sensul că obligă pârâții să plătească reclamanților drepturile salariale cu titlu de spor de vechime pentru perioada 1 aprilie 2006 - 12 martie 2007, în loc de 1 aprilie 2006 - 1 aprilie 2007.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor împotriva aceleiași sentințe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 15 aprilie 2008.

Președinte, Judecători, Grefier,

Red.

Tehnored.

Ex.2

Jud.fond:;

22.04.2008

Președinte:Bârsescu Nicolae
Judecători:Bârsescu Nicolae, Pungă Titus, Andrianu Virgil

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Pretentii civile. Speta. Decizia 425/2008. Curtea de Apel Suceava