Pretentii civile. Speta. Decizia 425/2009. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE,
DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 425/
Ședința publică din 14 Aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Dorina Rizea judecător
JUDECĂTORI: Dorina Rizea, Mihail Lohănel Roxana Maria
- -
Grefier:
Pentru astăzi a fost amânată pronunțarea asupra recursurilor declarate de reclamanții, și de pârâții MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR împotriva sentinței civile nr.940/M pronunțată de Tribunalul Brașov la data de 8 mai 2008 în dosarul civil nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în cadrul ședinței de judecată din 7 aprilie 2009, când instanța a rămas în pronunțare asupra actelor și lucrărilor dosarului, având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, încheierea respectivă făcând parte integrantă din prezenta decizie.
Instanța, în vederea deliberării a amânat pronunțarea la data de 14.04.2009.
CURTEA
Asupra recursurilor civile de față;
Prin sentința civilă nr. 940/M/2008 a Tribunalului Brașovs -a respins excepția necompetenței materiale a instanței invocată de pârâtul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe langa Inalta C de Casatie si Justitie prin întâmpinare. S-a admis in parte acțiunea formulată de reclamanții, -, C, -, escu, a, -, -, in contradictoriu cu pârâții MINISTERUL PUBLIC -Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV, Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, Ministerul Economiei și Finanțelor și Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism. Au fost obligați pârâții MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe langa Inalta C de Casatie si Justitie, Parchetul de pe langa Tribunalul Brașov, Parchetul de pe langa Curtea de APEL BRAȘOV si Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism să plătească reclamanților suma ce rezulta din actualizarea în funcție de indicele de inflație si cu dobânda legala până la data plății efective a sumelor reprezentând sporul de risc si suprasolicitare neuropsihica câștigat prin sentința civila nr. 1052/M/2007- dosar - al Tribunalului Brașov. A fost obligat paratul Parchetul de pe langa Curtea de APEL BRAȘOV sa efectueze cuvenitele mențiuni in carnetele de munca ale reclamanților. A fost obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să vireze fondurile de bani necesare achitării diferențelor de drepturi de natura salariala, reactualizate, menționate anterior. S-au respins restul pretențiilor. S-a respins cererea de chemare in garantie formulata de paratul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe langa Inalta C de Casatie si Justitie in contradictoriu cu Ministerul Economiei si Finantelor. Nu s-au acordat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Referitor la excepția necompetenței materiale, instanța a apreciat că pretențiile reclamanților sunt accesorii unor drepturi salariale care izvorăsc dintr-un raport de muncă dintre procuror și parchetul în care a activat în perioada pe care se solicită despăgubirile. În aceste condiții, în raport de prevederile art. 284 din Legea 53/2003 rap. la art.2 pct.1. lit.c, instanța de drept comun este tribunalul.
Instanța nu a putut retine incidenta in speța a prevederilor art.36 din OUG nr.27/2006 întrucât obiectul acțiunii nu reprezintă o contestație împotriva modului de stabilire a drepturilor salariale ci o acțiune in pretenții prin care se solicita drepturi accesorii unor drepturi salariale deja acordate prin hotărâri judecătorești definitive si irevocabile.
Pentru aceste motive a respins excepția.
Pe fondul cauzei, instanța a constatat că reclamanții au calitatea de procuror in cadrul Parchetului de pe langa Curtea de Apel B, Parchetului de pe langa Tribunalul B, Parchetului de pe langa Judecatoria B, Parchetului de pe langa Judecatoria F, Parchetului de pe langa Judecatoria Z, Parchetului de pe langa Judecatoria Rupea, Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism-Biroul Teritorial Brașov si Biroul Teritorial Covasna.
Prin sentința civila nr.1052/M/31.10.2007 pronunțata de Tribunalul B in dosarul nr. - a fost admisa acțiunea formulata de reclamanți si s-a dispus obligarea paratilor MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe langa Inalta C de Casatie si Justitie, Parchetul de pe langa Tribunalul Brașov si Parchetul de pe langa Curtea de APEL BRAȘOV să plătească reclamanților cu titlu de spor de risc si suprasolicitare neuropsihica, 50% din indemnizația de baza bruta lunara, începând cu luna august 2004 si pana la data pronunțării sentinței.
Instanța a constatat ca aceste drepturi salariale nu au fost achitate reclamanților pana in prezent.
In acest context instanța a reținut că potrivit prevederilor art.1084 cod civil creditorul este îndreptățit să pretindă atât repararea pagubei suferite, reprezentând suma datorată, cât și beneficiul de care a fost lipsit iar potrivit art 1088 Cod civil in cazul obligațiilor care au de obiect o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerț, de fidejusiune și societate iar aceste daune-interese se cuvin fără ca creditorul să fie ținut a justifica despre vreo pagubă,nefiind debite decât din ziua cererii în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept.
Asadar, pentru o reală despăgubire, se impune actualizarea creanței în raport de indicele de inflație avand in vedere deprecierea monederi nationale cat si cu aplicarea dobânzii legale, cu titlu de daune moratorii conform art.1084, art.1088 Cod civil si nr.OG9/2000 tinand cont ca in materia drepturilor salariale debitorul este de drept in intarziere.
In ceea ce priveste solicitarea reclamantilor de obligare a paratilor in solidar instanta a apreciat ca aceasta nu se justifica, intrucat solidaritatea pasiva, fiind o exceptie de la regula de drept a divizibilitatii datoriei, nu se prezuma si trebuie sa fie stipulata expres ( art.1041 Cod civil ) fie de catre parti fie de catre lege ceea ce nu s-a dovedit in speta.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎCCJ, Ministerul Economiei și Finanțelor - prin DGFP B și reclamanții, și, criticând-o pe motiv de nelegalitate.
MINISTERUL PUBLICa criticat sentința sub următoarele aspecte:
1. Încălcarea competenței judecătoriei întrucât acțiunea în pretenții ca și petitul privitor la înscrierea în carnetul de muncă sunt de competența acesteia;
2. Prescripția dreptului material la acțiune pentru perioada 01 aprilie 2004 - 1 aprilie 2005.
3. Nelegalitatea plății întrucât sumele nu sunt alocate prin buget, iar dobânda legală nu este prevăzută în vreo convenție;
4. Neegalitatea dispunerii înscrierii în carnetul de muncă întrucât sporul acordat prin hotărâre nu se încadrează în prevederile art. 11 din Decretul nr. 92/1976.
Ministerul Economiei și Finanțelor a criticat hotărârea pe motivul greșitei admiteri a cererii de chemare în garanție, nu pot fi acordate sumele și dobânzile aferente în raport de prevederile art. 14 alin. 2 din Legea nr. 500/2002.
Reclamanții în recursul promovat au arătat că operațiunile în carnetul de muncă trebuiesc efectuate de unitatea la care funcționează.
Recursul Ministerului Public este nefondat.
1. Acțiunea prezentă vizează reactualizarea unor drepturi bănești de natură salarială acordate printr-o hotărâre judecătorească neexecutată și în consecință, cererea prezintă același caracter și este de competența tribunalului, conform art. 284 din Legea nr. 53/2003 coroborat cu art. 2 punctul 1 lit. c Cod procedura civila.
Înscrierea în carnetul de muncă reprezintă un petit accesoriu de competența instanței care soluționează cererea principală conform art. 17 Cod procedura civila și în consecință motivul va fi respins.
2. Prescripția dreptului la acțiune nu operează din moment ce reactualizarea nu implică acordarea unor noi sume, ci a acelorași însă la valoarea actuală, pe care ar fi avut-o dacă debitul era plătit conform hotărârii judecătorești care a statuat asupra dreptului.
3. Motivul trei nu vizează legalitatea acordării pretențiilor, ci o problemă de executare a hotărârii. Susținerea că obligația este imposibilă nu are relevanță din moment ce sumele trebuiau plătite în anul 2007 când s-a pronunțat sentința civilă nr. 1052/M/2007 a Tribunalului Brașov.
Acordarea dobânzii legale își are temeiul în prevederile art. 1088 Cod civil, nefiind necesară o convenție în acest sens.
4. Înscrierea în carnetul de muncă se justifică întrucât sporul acordat prin hotărâre judecătorească are natură salarială ce se încadrează în prevederile art. 11 și art. 61 alin. 2 din Decretul 92/1976, astfel că și acest motiv va fi respins.
Cu privire la recursul Ministerului Economiei și Finanțelor:
1. Primul motiv este superflu din moment ce prima instanță a respins cererea de chemare în garanție ca fiind lipsită de obiect. Oricum, acest pârât are calitatea de chemat în garanție, statuată prin hotărârea judecătorească amintită și care își păstrează efectele.
2. Cu privire la fondul cauzei sunt antamate aceleași motive din recursul Ministerului Public și vor fi respinse pe aceleași motive.
Este fondat recursul reclamanților, întrucât obligația completării carnetului de muncă revine unității la care funcționează, în speță DIICOT B, conform art. 3 din Decretul nr. 92/1976, sens în care potrivit art. 312 alin. 1 Cod procedura civila, sentința va fi modificată, menținându-se toate celelalte dispoziții.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de pârâții MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție și Ministerul Economiei și Finanțelor - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice B împotriva sentinței civile nr. 940/2008 a Tribunalului Brașov.
Admite recursul declarat de reclamanții, și, împotriva aceleiași sentințe pe care o modifică în parte în sensul că dispune efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetele de muncă ale acestor reclamanți privind drepturile bănești acordate prin prezenta decizie de către MINISTERUL PUBLIC - DIICOT
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 14.04.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR 2: Mihail Lohănel Roxana Maria
- - - - - -
GREFIER,
Red. -/21.04.2009
Dact. /24.04.2009
Jud. fond: -
Președinte:Dorina RizeaJudecători:Dorina Rizea, Mihail Lohănel Roxana Maria