Pretentii civile. Speta. Decizia 439/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE,
LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 439/CM
Ședința publică din 30 iunie 2009
Completul specializat pentru cauze privind
Conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE: Maria Apostol
JUDECĂTOR 2: Răzvan Anghel
JUDECĂTOR 3: Mihaela Ganea
Grefier - - -
S-a luat în examinare recursul civil declarat de recurenții reclamanții:, -, G, - -, -, toți cu domiciliul ales la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea, situat în T,-, Județ T - împotriva sentinței civile nr.50/CM/14.10.2008 pronunțată de Curtea de APEL CONSTANȚA în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații pârâții PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, cu sediul în B, sector 5,--14, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CONSTANȚA, cu sediul în C,-, județ C, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL TULCEA, cu sediul în T,-, județ T, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PUBLICE reprezentat prin, cu sediul în T,- Bis și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, cu sediul în B,--3, având ca obiect drepturi bănești -majorări salariale 4,5 % și 5,5%.
La apelul nominal efectuat în cauză, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită, conform art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.
Recursul este declarat în termen, motivat și scutit de plata taxei judiciare de timbru
În referatul oral asupra cauzei grefierul de ședință învederează instanței că recurenții reclamanți au depus la dosar tabel cu semnăturile și mențiunea că au luat cunoștință de termenul de judecată.
După referatul grefierului de ședință;
Instanța având în vedere că nu sunt motive de amânare, constată cauza în stare de judecată și luând act că prin cererea declarativă de recurs s-a solicitat judecata în lipsă, rămâne în pronunțare asupra recursului.
CURTEA:
Curtea cu privire la recursul civil de față;
-, -, G, -, - --, -, u declarat recurs la 18 noiembrie 2008 împotriva sentinței civile nr.50/14.10.2008 pronunțată de Curtea de APEL CONSTANȚA, pe care au criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie
În fapt:
Prin cererea inregistrata la Tribunalul Tulcea sub nr-, reclamantii -, -, G, -, - --, -, au chemat in judecata PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CONSTANȚA, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL TULCEA, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PUBLICE reprezentat prin T și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII pentru ca in baza unei hotărâri judecătorești să se dispună:
- obligarea acestora la plata diferențelor salariale rezultate din aplicarea în favoarea reclamanților a majorării salariale de 4,5% începând cu data de 1 aprilie 2008, față de nivelul din luna martie 2008 și de 5,5% începând cu data de 1 octombrie 2008, față de nivelul din luna septembrie 2008 - majorări de altfel egale cu cele acordate prin art. 1,2 și 3 din OG10/30.01.2008 tuturor salariaților din sectorul bugetar și persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică;
- actualizarea acestor sume cu rata inflației începând cu 1.04.2008 până la data achitării efective;
- plata în continuare a acestor majorări prevăzute de OG 10/2008;
- obligarea departamentului economico-financiar din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanta sa opereze în cărțile de muncă ale reclamanților modificările salariale ce vor rezulta în urma pronunțării sentinței.
In motivarea cererii, reclamanții au invocat următoarele aspecte:
La data de 30 ianuarie 2008 Guvernul României a emis Ordonanța nr.10 prin care a dispus majorarea în două etape, cu 4.5% începând cu 1.04.2008 față de nivelul din luna martie 2008 și cu 5,5% începând cu data de 1.10.2008, față de nivelul din luna septembrie 2008 salariilor de bază ale personalului contractual din sectorul bugetar și a indemnizațiilor personalului care ocupă funcții de demnitate publică, stabilite potrivit nr.2 și 3 la Legea 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică.
La aceeași dată, respectiv 30 ianuarie 2008, Guvernul României a emis și Ordonanța nr.13 privind creșterile salariale aplicabile judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției pentru anul 2008, prin care valoarea de referință sectorială prevăzută în Anexa la OUG 27/2006, aprobată cu modificări și completări prin legea 45/2007 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, se majorează începând cu data de 1.04.2008 cu 2% față de nivelul din luna decembrie 2007 și tot cu 2% începând cu data de 1.10.2008 față de valoarea din luna septembrie 2008. Același act normativ prevede o creștere a valorii de referință sectorială pentru personalul auxiliar de specialitate, cu 4% începând cu data de 1.04.2008 față de nivelul din luna decembrie 2007 și cu 4,5% începând cu data de 1.10.2008 față de nivelul din luna septembrie 2008.
Reclamanții consideră că prin dispozițiile OG 10/30.01.2008 și ale OG 13/30.01.2008 s-a instituit o discriminare în domeniul salarizării judecătorilor și procurorilor, fiind încălcate atât dispozițiile constituționale cât și dispozițiile Codului Muncii și ale OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.
prevăzută începând cu data de 1.10.2008 de numai 2% pentru magistrați este discriminatorie față de indexările de 4,5% pentru personalul auxiliar din cadrul instanțelor și parchetelor și de 5,5% pentru demnitari și pentru personalul care ocupă funcții de demnitate publică(judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție, membrii, etc.), dar și toți ceilalți bugetari.
Potrivit Codului Muncii drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul vreunei tranzacții, renunțări sau limitări, ele fiind apărate de stat împotriva oricăror încălcări, a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrariu. Or, majorarea drepturilor salariale nu poate fi anulată sau acordată doar judecătorilor instanței supreme cu ignorarea drepturilor magistraților de la celelalte instanțe sau parchete.
În acest sens au fost enunțate dispozițiile art.5 alin.1 și 3 din Codul Muncii, potrivit cărora " în cadrul relațiilor de muncă funcționează principiul egalității de tratament față de toți salariații și angajatorii. Constituie discriminare directă actele și faptele de excludere, deosebire, restricție sau preferință, care au ca scop sau ca efect neacordarea, restrângerea ori înlăturarea recunoașterii folosinței sau exercitării drepturilor prevăzute de legislația muncii".
Potrivit art. 2 alin.2 din OG 137/2000 cu modificările și completările ulterioare, "sunt discriminatorii, potrivit prezentei ordonanțe, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane pe baza criteriilor prevăzute la alin.1, față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acestui scop sunt adecvate și necesare, ori excluderea judecătorilor, asistenților judiciari și procurorilor de la judecătorii, tribunale și curți de apel și parchetele aferente de la acordarea majorărilor salariale față de celelalte categorii de personal din cadrul autorității judecătorești, precum și a celorlalte categorii de lucrători, nu poate constitui un scop legitim, fiind încălcat principiul egalității de tratament, caracterul discriminatoriu al dispozițiilor enunțate fiind evident.
Reclamanții au mai invocat art. 16 din Constituția României care arată că cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice fără privilegii și fără discriminări. Prin decizia 447/15.09.2005, Curtea Constituțională a statuat că legiuitorul poate aprecia și stabili dacă și ce anume sporuri sau adaosuri se acordă anumitor categorii de salariați, cu singura condiție ca de sporurile și adaosurile respective să beneficieze toți salariații care se află în situații similare.
S-au invocat de asemenea dispozițiile art. 14 din Convenție referitor la interzicerea discriminării, precum si art. 1 din Protocolul nr. 1 si art. 20 alin. 2 din Constituție, potrivit cu care au prioritate reglementările internaționale față de legile interne cu excepția cazului in care acestea din urmă sau Constituția conțin dispoziții mai favorabile.
Prin întâmpinare, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului in raport de disp. OUG 75/2008 potrivit cu care competența în primă instanță revine Curții de Apel.
A arătat de asemenea că acțiunea reclamanților este inadmisibilă pe fond deoarece este dreptul legiuitorului de a stabili cuantumul creșterilor salariale pentru fiecare categorie de personal iar admiterea acțiunii de față ar echivala cu o unificare a sistemelor de salarizare pentru toate categoriile de personal.
De asemenea este inadmisibilă și cererea prin care se solicită ca instanța să dispună plata în continuare a diferențelor salariale rezultate din aplicarea OG 10/2008 deoarece aceasta ar însemna să se adauge la legea speciala de salarizare a magistraților.
În ce privește cererea de completare a cărții de muncă, același pârât arată că această cerere este nefondată întrucât, singura categorie de drepturi bănești ce se poate transcrie in carnetele de muncă este retribuția tarifară de încadrare precum și alte drepturi ce se includ in aceasta ori, sporul solicitat de reclamanți se adaugă la retribuția tarifară si nu se include.
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ICCJ a formulat in temeiul art. 60-83 cod procedură civilă raportat la art. 131 din legea nr. 304/2004 cerere de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, solicitând ca in cazul in care se va admite cererea reclamanților, să fie obligat chematul în garanție să adopte un proiect de rectificare de buget in care să includă si sumele necesare achitării debitului.
Ministerul Economiei si Finanțelor a formulat de asemenea întâmpinare prin care a arătat că cererea reclamanților nu poate fi primită deoarece majorarea drepturilor salariale trebuie făcută în limita sumelor disponibile în bugetul instituției iar executarea bugetară nu se poate face decât în limita fondurilor aprobate.
Prin încheierea din 04.07.2008, Tribunalul Tulceaa făcut aplicarea dispozițiilor art. I si II din OUG nr. 75/2008, a scos cauza de pe rol și a trimis dosarul spre soluționare pe fond la Curtea de Apel Constanta.
După înaintarea dosarului la această instanță, cauza a fost înregistrată sub nr-, ocazie cu care, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ICCJ a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 alin.1 si art. 11 din OG nr. 137/2000 privind prevenirea si combaterea tuturor formelor de discriminare.
Prin încheierea pronunțată la 23.09.2008, Curtea de Apel Constantaa respins această excepție ca inadmisibilă pentru considerentele expuse pe larg in această încheiere.
Prin sentința civilă nr.50/CM/14.10.2008, Curtea de APEL CONSTANȚAa respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanți.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:
În ce privește excepția privind necompetența materială a Tribunalului aceasta a rămas fără obiect în condițiile in care, cererea a fost înaintată la Curtea de Apel Constanta in temeiul OUG nr. 75/2008.
Excepția invocata de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ICCJ cu privire la inadmisibilitatea cererii, nu se impune a fi analizata separat ci, ca o apărare de fond, așa cum a fost formulată.
Reclamanții au făcut referire in petitul cererii, la diferența de tratament in ce privește indexarea salariilor în perioada anului 2008, prin cele doua acte normative invocate, respectiv OG nr. 10/2008 si OG nr. 13/2008.
Au arătat că prin OG nr. 10/2008 s-a dispus majorarea in doua etape, cu 4,5% începând cu aprilie 2008 si cu 5,5% începând cu octombrie 2008 salariilor personalului contractual din sectorul bugetar, personalului auxiliar din cadrul instanțelor si parchetelor, a indemnizației personalului care ocupa funcții de demnitate publică, precum si judecătorilor de le ÎNALTA CURTE de Casație si Justiție si membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, ale căror funcții sunt asimilate celor de demnitate publica.
La aceeași dată, prin OG nr. 13/2008 s-a dispus majorarea indemnizației judecătorilor, procurorilor si altor categorii de personal din cadrul justiției cu doar 2% începând cu aprilie 2008 si tot cu 2% începând cu octombrie 2008.
S-a apreciat că aceste dispoziții sunt discriminatorii întrucât în cadrul relațiilor de muncă funcționează principiul egalității de tratament față de toți salariații iar art. 14 din Convenție interzice discriminarea raportându-se întotdeauna la un drept ocrotit prin Convenție, care în situația dată este cel ce rezultă din art. 1 al Protocolului nr. 1.
S-a făcut de asemenea referire la decizia nr. 447/2005 a Curții Constituționale, care prevede dreptul legiuitorului de a acorda anumite sporuri si adaosuri cu condiția ca de aceste sporuri să beneficieze toți salariații care se află în situații identice.
Plecând tocmai de la aceste dispoziții invocate de reclamanți, instanța constată că cererea reclamanților nu este fondată din moment ce aceștia nu se află într-o situație identică cu celelalte categorii de personal față de care se consideră discriminați, fiecare din aceste categorii beneficiind de o lege proprie de salarizare.
Este adevărat că, prin actele normative invocate s-a asigurat o creștere salarială diferită a categoriilor de bugetari indicate, dar aceasta nu este efectul unei discriminări, deoarece nu s-a făcut in nici un fel dovada că Guvernul a avut in vedere vreunul din criteriile prevăzute de art. 2 din OG 137/2000, art. 154 din Codul Muncii sau art. 14 din Conventie.
Principiul nediscriminării este înscris practic în toate tratatele si documentele internaționale de protecție a drepturilor omului, apărând ca o formă modernă a principiului egalității tuturor - fără deosebire în fața legii.
Reclamanții au indicat art. 14 din Convenție, deși nu au arătat care este criteriul în baza căruia au fost discriminați și în condițiile în care lista cuprinsă de acest text de lege nu este limitativă, aceștia aveau posibilitatea să indice un alt criteriu pe care instanța să-l poată analiza.
Mai mult decât atât, in interpretarea acestui text, Curtea Europeana a decis că " a distinge nu înseamnă a discrimina " stabilind că există situații ale căror particularități impun a fi tratate diferențiat.
De altfel și decizia Curții Constituționale nr. 447/2005, face trimitere la salariații care se află insituații identice.
Față de împrejurarea că indemnizațiile primite de reclamanți, respectă criteriile avute in vedere de legiuitor, iar instanța nu poate decât să aplice legea in litigiile dintre subiectele de drept, va respinge ca nefondată cererea reclamanților.
- fi de asemenea respinsă cererea de chemare in garanție a Ministerului Economiei si Finanțelor, având în vedere că în condițiile prevăzute de art. 60 cod procedură civilă, răspunderea acestuia putea fi antrenată doar în cazul în care pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție ar fi căzut în pretenții, ceea ce nu s-a dispus în speța dedusă judecății.
Critica sentinței prin motivele de recurs a vizat în esență următoarele:
În motivare reclamanții au arătat că prin disp. nr.OG10/2008 s-a instituit o discriminare în domeniul salarizării judecătorilor și procurorilor, fiind încălcate atât dispozițiile constituționale, cât și cele ale Codului Muncii, precum și ale nr OG-.
prevăzută începând cu data de 1.10.2008 de numai 2% pentru magistrați este discriminatorie față de indexările de 4,5% pentru personalul auxiliar din cadrul instanțelor și parchetelor și de 5,5% pentru demnitari și pentru personalul care ocupă funcții de demnitate publică(judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție, membrii, etc.), dar și toți ceilalți bugetari.
Potrivit Codului Muncii drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul vreunei tranzacții, renunțări sau limitări, ele fiind apărate de stat împotriva oricăror încălcări, a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrariu. Or, majorarea drepturilor salariale nu poate fi anulată sau acordată doar judecătorilor instanței supreme cu ignorarea drepturilor magistraților de la celelalte instanțe sau parchete.
Dispozițiile art.5 alin.1 și 3 din Codul Muncii, prevăd că " în cadrul relațiilor de muncă funcționează principiul egalității de tratament față de toți salariații și angajatorii. Constituie discriminare directă actele și faptele de excludere, deosebire, restricție sau preferință, care au ca scop sau ca efect neacordarea, restrângerea ori înlăturarea recunoașterii folosinței sau exercitării drepturilor prevăzute de legislația muncii".
Menționează că, potrivit art. 2 alin.2 din OG 137/2000 cu modificările și completările ulterioare, "sunt discriminatorii, potrivit prezentei ordonanțe, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane pe baza criteriilor prevăzute la alin.1, față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acestui scop sunt adecvate și necesare, ori excluderea judecătorilor, asistenților judiciari și procurorilor de la judecătorii, tribunale și curți de apel și parchetele aferente de la acordarea majorărilor salariale față de celelalte categorii de personal din cadrul autorității judecătorești, precum și a celorlalte categorii de lucrători, nu poate constitui un scop legitim, fiind încălcat principiul egalității de tratament, caracterul discriminatoriu al dispozițiilor enunțate fiind evident.
Reclamanții au mai invocat art. 16 din Constituția României care arată că cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice fără privilegii și fără discriminări.
Prin decizia 447/15.09.2005, Curtea Constituțională a statuat că legiuitorul poate aprecia și stabili dacă și ce anume sporuri sau adaosuri se acordă anumitor categorii de salariați, cu singura condiție ca de sporurile și adaosurile respective să beneficieze toți salariații care se află în situații similare.
Curtea analizând sentința atacată din perspectiva criticilor formulate prin motivele de recurs, îl va respinge pentru următoarele considerente de fapt și de drept:
Având în vedere dispozițiile invocate de reclamanți, instanța a constatat că cererea reclamanților nu este fondată din moment ce aceștia nu se aflau într-o situație identică cu celelalte categorii de personal față de care se consideră discriminați, fiecare din aceste categorii beneficiind de o lege proprie de salarizare.
Nu se poate contesta că, prin actele normative invocate s-a asigurat o creștere salarială diferită a categoriilor de bugetari indicate, dar aceasta nu este efectul unei discriminări, deoarece nu s-a făcut in nici un fel dovada că Guvernul a avut in vedere vreunul din criteriile prevăzute de art. 2 din OG 137/2000, art. 154 din Codul Muncii sau art. 14 din Conventie.
Principiul nediscriminării este înscris practic în toate tratatele si documentele internaționale de protecție a drepturilor omului, apărând ca o formă modernă a principiului egalității tuturor - fără deosebire în fața legii.
Prin indicarea de către reclamanți a prevederilor art. 14 din Convenție, deși nu au arătat care este criteriul în baza căruia au fost discriminați și în condițiile în care lista cuprinsă de acest text de lege nu este limitativă, aceștia aveau posibilitatea să indice un alt criteriu pe care instanța să-l poată analiza.
Mai mult decât atât, in interpretarea acestui text, Curtea Europeana a decis că " a distinge nu înseamnă a discrimina " stabilind că există situații ale căror particularități impun a fi tratate diferențiat.
Pe de altă parte și decizia Curții Constituționale nr. 447/2005, face trimitere la salariații care se află insituații identice.
Cele două ordonanțe de guvern reflectă politica salarială a statului în domeniul bugetar, iar instanța nu poate interveni in procesul legislativ, extinzând efectele unui act normativ aplicabil unei categorii profesionale, la alte categorii profesionale.
Stabilirea de către instanța de judecată a unui alt sistem de salarizare decât cel prevăzut, nu este posibilă deoarece aceasta ar însemna adăugare la lege, ori acest lucru nu este permis.
De altfel și Curtea Constituțională a stabilit prin decizia nr. 818/2008 că prevederile art. 1, art.2 alin. 3 si art. 27 alin. 1 din OG nr. 37/2000 privind prevenirea tuturor formelor de discriminare, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele de judecată au competența să anuleze, ori să refuze aplicarea unor acte cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi din alte acte normative.
Pe cale de consecință Curtea va respinge recursul ca nefondat, în baza art.312 cod pr.civilă, însușindu-și totodată considerentele sentinței civile atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul civil formulat de recurenții reclamanții:, -, G, - -, -, toți cu domiciliul ales la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea, situat în T,-, Județ T - împotriva sentinței civile nr.50/CM/14.10.2008 pronunțată de Curtea de APEL CONSTANȚA în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații pârâții PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, cu sediul în B, sector 5,--14, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CONSTANȚA, cu sediul în C,-, județ C, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL TULCEA, cu sediul în T,-, județ T, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PUBLICE reprezentat prin, cu sediul în T,- Bis și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, cu sediul în B,--3.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 30.06.2009.
Președinte, Judecător,
- - - -
Pt.Jud.- aflată în,
Semnează conf.art.261 al.2 CPC,
Președinte instanță,
Grefier,
- -
Jud.fond:;
Red.dec.jud.-/13.07.2009
Tehnored.gref.RD/2ex./20.07.2009
Președinte:Maria ApostolJudecători:Maria Apostol, Răzvan Anghel, Mihaela Ganea
