Pretentii civile. Speta. Decizia 437/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE,
LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 437/CM
Ședința publică din 30 Iunie 2009
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE: Mariana Bădulescu
JUDECĂTOR 2: Răzvan Anghel
JUDECĂTOR 3: Mihaela Ganea
Grefier - -
S-a luat în examinare recursul civil declarat de recurentul pârât MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR B prin T, cu sediul în T,- bis, județul T,împotriva sentinței civile nr.58/CM/21.10.2008 pronunțată de Curtea de APEL CONSTANȚA în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți și, cu domiciliul ales în B,-, județul T și intimații pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, cu sediul în B,-, sector 5, CURTEA DE APEL CONSTANȚA, cu sediul în C,-, județul C și TRIBUNALUL TULCEA, cu sediul în T,-, județul T, având ca obiect drepturi salariale ale personalului din justiție - spor 50% de risc și solicitare neuropsihică.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită în conformitate cu dispozițiile art.87 și următoarele cod procedură civilă.
Recursul este declarat în termen, motivat și scutit de plata taxelor judiciare de timbru.
După referatul grefierului de ședință;
Instanța având în vedere că nu sunt motive de amânare, constată cauza în stare de judecată și luând act că prin cererea de recurs s-a solicitat judecata în lipsă, rămâne în pronunțare asupra recursului.
CURTEA:
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, Curtea reține următoarele:
Prin cererea adresată Curții de APEL CONSTANȚA și înregistrată sub nr-, reclamanții și, au chemat în judecată Ministerul Justiției, Curtea de APEL CONSTANȚA, TRIBUNALUL TULCEA și Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor Publice, pentru a fi obligați pârâții, în solidar, la plata sporului de stres și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50%, calculat la indemnizația brută lunară de încadrare, începând cu luna iunie 2004 și până în prezent, actualizat la zi în raport de indicele de inflație, precum și acordarea lunară a acestui spor și în continuare.
S-au invocat dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996, potrivit cu care, "Pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul da bază brut lunar".
Au mai arătat reclamantele că prin art. 50 din nr.OUG 177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, a fost abrogat art. 47 din Legea nr. 50/1996, abrogare ce a fost înlăturată prin art. 41 din nr.OUG 27/2006, privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției. Acest ultim act normativ a abrogat în totalitate nr.OUG 177/2002.
Se apreciază astfel, că dreptul prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996 este și a rămas în vigoare de la data apariției actului normativ care îl și reglementează și, pe cale de consecință, el trebuie acordat în continuare.
Prin sentința civilă nr.58/21.10.2008 pronunțată în dosarul nr-, Curtea de APEL CONSTANȚAa admis acțiunea formulată de reclamante și au fost obligați pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Constanța și Curtea de APEL CONSTANȚA, în solidar, să plătească reclamanților drepturi bănești, reprezentând sporul de 50% prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996, calculat la salariul de bază brut lunar, pentru perioada 10 octombrie 2004 - 10 octombrie 2007 și în continuare, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
A fost obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile bănești necesare efectuării plății.
A fost admisă excepția prescripției dreptului la acțiune și s-a constatat prescrisă acțiunea pentru perioada 9 iunie - 9 octombrie 2004.
Pentru a dispune astfel, prima instanță a avut în vedere următoarele considerente:
Față de excepția prescripției dreptului la acțiune, instanța a reținut că, potrivit art. 2 alin 1 din Decretul nr. 167/1958, "dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege".
Potrivit art. 3 din Decretul nr. 167/1958, "Termenul de prescripție este de 3 ani" iar potrivit art. 7 din același decret, "prescripția începe se curgă de la data când se naște dreptul la acțiune".
Articolul 283 alin. 1 lit. c prevede că cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate.
Cum reclamanții au solicitat să fie obligați pârâții la plata sporului de stres și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% începând cu luna iunie 2004, iar cererea de chemare în judecată au formulat-o la data de 10 octombrie 2007, instanța a admis excepția prescripției dreptului la acțiune și a constatat prescrisă acțiunea pentru perioada 9 iunie - 9 octombrie 2004.
Pe fondul cauzei s-au reținut următoarele:
Potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații și personalul auxiliar de specialitate, beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar".
Prin art. I pct. 42 din nr.OG 83/2000 s-au abrogat dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996, însă, procedându-se astfel, au fost încălcate atât normele constituționale de principiu referitoare la delegarea legislativă, cât și dispozițiile Legii nr. 125/2000 privind abilitarea guvernului de a emite ordonanțe.
Astfel, potrivit art. 108 alin. 3 din Constituție, ordonanțele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele și condițiile prevăzute de aceasta.
Prin art. 1 pct. 1 din Legea nr. 125/2000 Guvernul a fost abilitat să emită ordonanțe doar în ceea ce privește modificarea și completarea Legii nr. 50/1996, însă, cu toate acestea, prin nr.OG 83/2000 s-a procedat și la abrogarea unor dispoziții ale Legii nr. 50/1996, astfel că s-au încălcat dispozițiile art. 56-62 din Legea nr. 24/2000 privind Normele de tehnică legislativă, potrivit cu care modificarea, completarea și abrogarea constituie evenimente legislative distincte.
De asemenea, au fost reținute dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, conform cărora orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Sporul de 50% de risc și suprasolicitare neuropsihică, solicitat de reclamanți, fiind un drept de creanță, este un bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la.
Prin abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1996, reclamanții au fost lipsiți de proprietatea asupra acestui bun, privare care se putea face doar pentru o cauză de utilitate publică, iar din cuprinsul nr.OG 83/2000 nu se poate desprinde care a fost utilitatea publică a lipsirii magistraților și personalului auxiliar de proprietatea lor asupra sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică.
Potrivit art. 20 alin. 2 din Constituție, dacă există neconcordanță între pactele și tratatele privitoare la drepturile omului la care România este parte și legile interne, au prioritate reglementările internaționale cu excepția cazurilor în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
Reținând existența unui conflict între art. 1 pct. 42 din nr.OG 83/2000 care a abrogat art. 47 din Legea nr. 50/1997 și art. 1 din Protocolul Adițional 1 la. instanța a dat prioritate acestui din urmă text legal, obligând pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL CONSTANȚA și Tribunalul Constanța în solidar, să plătească reclamanților drepturile bănești, reprezentând sporul de stres de 50%, prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996, calculat la salariul de bază brut lunar pentru perioada 10 octombrie 2004 - 10 octombrie 2007 și în continuare.
S-a avut în vedere că până la executarea acestei hotărâri va trece o perioadă de timp, astfel că instanța a obligat pârâții la plata acestor sume actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
Potrivit dispozițiilor art. 35 din Legea nr. 500/2004, Ministerul Economiei și Finanțelor, pe baza proiectelor de buget ale ordonatorilor principali de credite și a bugetului propriu, întocmește proiectele legilor bugetare și proiectul bugetelor pe care le dispune la guvern până la data de 30 septembrie a fiecărui an.
De asemenea, potrivit art. 15 din nr.HG 93/2000, toate instituțiile publice din sistemul jurisdicțional românesc sunt finanțate de la bugetul de stat, aceeași condiție și posibilitate de finanțare fiind cuprinsă și în art. 118 din Legea nr. 304/2004.
În conformitate cu aceste dispoziții legale, a fost obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile bănești necesare efectuării plăților la care au fost obligați pârâții prin prezenta hotărâre.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Ministerul Economiei și Finanțelorcare a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie în raport de dispozițiile art. 304 Cod procedură civilă.
Recurentul a criticat sentința prin prisma greșitei interpretări a dispozițiilor art. 34-35 din Legea nr. 500/2004, arătând că acest minister nu poate aloca sume care nu au fost prevăzute prin buget iar cel care aprobă bugetul este Parlamentul, în baza proiectelor întocmite de ordonatorii de credit.
Ministerul Economiei și Finanțelor este depozitarul informației generale asupra veniturilor țării și în baza acestei informații discută cu Ministerul Justiției conform cadrului legal instituit iar decizia finală asupra cuantumului cheltuielilor bugetare aparține Guvernului și în ultimă instanță Parlamentului.
Pentru aceste considerente, recurentul solicită admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței în sensul respingerii acțiunii formulate în contradictoriu cu Ministerul Economiei și Finanțelor.
Analizând sentința recurată în raport de criticile formulate, Curtea constată că recursul este nefondat.
Potrivit art. 118 din Legea nr. 304/2004, privind organizarea judiciară, activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
Potrivit art. 3 alin. 1 din nr.HG 386/2007, privind organizarea și funcționarea Ministerul Economiei și Finanțelor, acesta are printre alte atribuții și aceea de a deschide creditele necesare pentru cheltuielile fiecărui ordonator principal de credite în cadrul fiecărui exercițiu bugetar.
În exercitarea acestor atribuții, recurentul poate fi obligat să ia măsurile pentru asigurarea fondurilor necesare executării obligației stabilite în sarcina unor instituții publice prin hotărâri judecătorești.
Mai mult decât atât, în conformitate cu art. 2 din nr.OG 22/2002 modificată prin Legea nr. 110/2007, ordonatorii principali de credite bugetare au obligația să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.
Această obligație ar fi însă lipsită de orice efect dacă Ministerul Economiei și Finanțelor nu ar include în proiectul bugetului de stat sumele necesare și nu ar deschide creditele necesare.
În plus, se impune obligarea Ministerului Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare pentru plata drepturilor pretinse, tocmai pentru a asigura caracterul efectiv al dreptului a cărei realizare se urmărește prin acțiunea în justiție, având în vedere jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, care consacră caracterul efectiv al drepturilor garantate de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și care stabilește că asigurarea executării hotărârilor judecătorești constituie nu numai o condiție a respectării art. 1 din Primul Protocol la Convenție, dar și o parte a dreptului de acces la o instanță, garantat de art. 6 din Convenție.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 din Codul d e procedură civilă, va fi respins ca nefondat recursul cu consecința menținerii ca legală și temeinică a sentinței atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul civil formulat de pârâtulMINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în B,-, sector 5,prin mandatar DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul T,-, județul T, împotriva sentinței civile nr.58/CM/21.10.2008 pronunțată de Curtea de APEL CONSTANȚA în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți și, cu domiciliul ales în B,-, județul T și intimații pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, cu sediul în B,-, sector 5, CURTEA DE APEL CONSTANȚA, cu sediul în C,-, județul C și TRIBUNALUL TULCEA, cu sediul în T,-, județul T,
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 30 iunie 2009.
Președinte, Pt.Jud.- și -,
- - aflați în semnează conf.
art.261 alin.2 Cod pr.civilă,
Președinte instanță,
Grefier,
- -
Jud. fond -;
Tehnored.jud.-/07.07.2009
Tehnored.gref.RD/2ex./08.07.2009
Președinte:Mariana BădulescuJudecători:Mariana Bădulescu, Răzvan Anghel, Mihaela Ganea
