Pretentii civile. Speta. Decizia 4445/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 4445
Ședința publică de la 29 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Manuela Preda Popescu
JUDECĂTOR 2: Elena Stan
JUDECĂTOR 3: Lucian
Grefier
Pe rol judecarea recursului declarat de pârâtul Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr.2336 din 09.04.2008 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta, pârâții Curtea de APEL CRAIOVA, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că recurentul pârât Ministerul Justiției solicitată judecarea cauzei în lipsă, potrivit dispozițiilor art.242 alin.2 cod pr.civilă.
Instanța apreciind cauza în stare de judecată a luat în examinare recursul.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr. 2336 din 09.04.2008 Tribunalul Dolj, s-a admis cererea formulată de reclamanta, împotriva pârâților Ministerul d e Justiție,Curtea de APEL CRAIOVA,Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Au fost obligați pârâții Ministerul Justiției B și Curtea de APEL CRAIOVA, să plătească reclamantei suma de 16.001,08 RON reprezentând drepturi salariale, respectiv spor de vechime pe perioada 01.09.2000 - 01.09.2003, actualizat cu indicele de devalorizare a leului și dobânda aferentă.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Conform art. 27 alin 2 din OG 137/2000 privind combaterea discriminării, care constituie lege specială si pe care reclamantul își întemeiază acțiunea, termenul pentru introducerea cererii este de 3 ani și curge de la săvârșirea faptei sau de la data la care persoana interesată putea să ia cunoștință de săvârșirea ei.
Cum reclamantul a luat cunoștință de săvârșirea faptei discriminatorii doar la data pronunțării hotărârii 170/06.07.2006 a CNCD, aceasta reprezintă data de la care se calculează termenul de prescripție prevăzut la art. 3 din Decretul nr. 167/1958, astfel că nu a operat prescripția extinctivă.
In condițiile in care acțiunea a fost introdusă in termenul de prescripție repararea prejudiciului trebuie să fie integrală, așa cum prevedea OG nr. 137/2000 in forma sa inițială "despăgubiri proporționale cu prejudiciul suferit".
In forma actuală OG nr. 137/2000 art. 27 prevede că "Persoana care se consideră discriminată poate formula, în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun."
Această modificare nu modifică datele problemei, in sensul că despăgubirile trebuie acordate integral, iar nu parțial, limitat doar pe ultimii 3 ani.
Dacă acțiunile inițiale formulate de magistrați in anul 2006 cu privire la sporul de vechime pe perioada 01.09.2003-2006 au fost introduse in termen si s-a stabilit acest fapt in mod irevocabil, instanța a considerat că sunt introduse in termenul de prescripție si acțiunile prin care s-a solicitat despăgubiri pentru sporul de vechime pentru întreaga perioada in care magistrații au fost discriminați.
Pe fondul cauzei, instanța a constatat următoarele:
Sporul de vechime în muncă a fost acordat prin Legea nr. 50/1996, iar prin OG 83/2000, acest spor nu a fost prevăzut, dar nici nu a fost abrogat art.33 din 50/1996, republicată care reglementează acest drept atât pentru magistrați cât și pentru personalul auxiliar, dovadă în acest sens fiind faptul că personalul auxiliar continuă să primească sporul de vechime în baza aceluiași text de lege.
Este de reținut faptul că legiuitorul a menținut aproape toate celelalte drepturi (spor de fidelitate, salariu de merit, etc.) pentru personalul auxiliar, prin reglementarea lor în noua lege cu nr.83/2000; exceptând în schimb categoria magistraților în mod expres de la aceste drepturi.
Cum textul de la art.33 continuă să producă efecte juridice pentru personalul auxiliar în mod normal și firesc este ca acesta să producă efecte și față de magistrați.
Deși art.9 alin.4 din OG nr.83/2000, prevede că orice alte dispoziții contrare prezentei ordonanțe se abrogă, se apreciază că art.33 din Lg.80/1996 nu este un text contrar OG 83/2000, ci unul complementar, deoarece pentru personalul auxiliar acesta este în ființă.
În susținerea ideii că dispozițiile art.33 din Lg.50/1996 trebuie să aibă eficacitate și în cazul magistraților, nu numai pentru personalul auxiliar de specialitate, instanța reține dispozițiile art.38 alin.2 din Constituția României potrivit căruia salariații au dreptul la protecția socială a muncii, chiar dacă legiuitorul a optat pentru instituția restrângerii dreptului, pentru că restrângerea unui drept este admisibilă numai prin lege și nu pe calea unei ordonanțe și art.16 din Constituția României care arată că cetățenii sunt egali în fața legii și autorităților publice fără privilegii și fără discriminări.
Art. 20 din Constituția României prevede că dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate la care România este parte.
Art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ratificată de România prin Legea nr.30/1994 prevede că exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de prezenta Convenție trebuie să fie asigurate fără nici o deosebire, bazată în special pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere sauorice altă situație.
Art. 1 din protocolul nr.12 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale adoptat la la 4.11.2000 și ratificat de România prin Legea nr.103/2006 prevede că dreptul de a se bucura de oricare din drepturile prevăzute de lege trebuie asigurat fără nici o discriminare și că nimeni nu poate face obiectul unei discriminări bazate pe orice situație din partea unei autorități publice.
Art. 7 din Declarația Universală a Drepturilor Omului semnată de România la 14.12.1955 consacră egalitatea în fața legii a cetățenilor, dreptul fără deosebire la o protecție egală a legii și dreptul la o protecție egală împotriva oricărei discriminări.
Art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului pct.2, consacră dreptul, fără nici o discriminare, la salarii egale pentru muncă egală, iar Pactul Internațional cu privire la Drepturile Economice, Sociale și Culturale ratificat de România prin Decretul nr.212/1974 prevede asigurarea pentru orice persoană a unei remunerații egale pentru o muncă de valoare egală, fără nici o distincție.
În ce privește legislația internă, art.5 din Codul Muncii interzice orice discriminare directă sau indirectă față de un salariat în cadrul relațiilor de muncă.
Art. 2 alin. 1 din OG nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare prevede că "prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă, infectare ori apartenență la o categorie defavorizatoare precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii folosinței sau exercitării în condiții de egalitate a drepturilor omului și libertăților fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege în domeniul public, economic, social, sau în orice alte domenii ale vieții publice.
Art. 2 alin. 2 din același act normativ stabilește că "sunt discriminatoriiprevederile, criteriile, sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane pe baza criteriilor prevăzute de alin.1 față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare."
Prin neacordarea sporului de vechime magistraților, categorie profesională distinctă, în condițiile în care acest drept se păstrează pentru personalul auxiliar de specialitate, iar pentru acesta s-au păstrat toate drepturile prevăzute de Legea nr.50/1996 creează un tratament diferențiat, discriminatoriu pentru această categorie profesională din care fac parte și reclamanții.
Măsura de a nu se mai acorda sporul de vechime magistraților nu poate fi apreciată că ar fi justificată de un scop legitim, atât timp cât prin aceasta nu se realizează o îmbunătățire a salarizării, iar categoria acestora este plasată într-o situație discriminatorie față de alte categorii profesionale între care și funcționarii publici, pentru care Legea nr.188/1999 prevede sporul de vechime.
Magistrații sunt într-o situație discriminatorie în raport cu senatorii și deputații, Legea nr.53/1991 privind indemnizațiile și celelalte drepturi ale senatorilor și deputaților precum și salarizarea personalului din aparatul Parlamentului României, prin art.12 prevăzând dreptul la sporul de vechime în muncă de până la 25 %, deși și magistrații reprezintă tot o autoritate publică.
Aceste aspecte atrag incidența dispozițiilor art. 27 alin. 1 din OG137/2000 potrivit cărora persoana discriminată are dreptul la despăgubiri proporționale cu prejudiciul suferit, valoarea acestuia fiind echivalentă cu valoarea sporului de vechime cuvenit ei, în procent de 15% din indemnizația de încadrare lunară, corespunzător vechimii ei în muncă.
Efectele OG 83/2000, care a înlăturat dreptul la spor de vechime al magistraților acordat de Lg.nr.50/1996, trebuie examinate și din perspectiva normelor Legii nr.24/2000 privind tehnica legislativă potrivit cărora dispoziții ale unei legi organice nu pot fi abrogate prin normă legală ordinară, ordonanța guvernului neputând astfel afecta existența sau exercitarea acestui drept.
În același timp faptul că, OUG 177/2000 și OUG 27/2006 nu prevăd expres sporul de vechime ci numai o majorare a indemnizației corespunzătoare vechimii în funcția de judecător sau procuror, nu înlătură dreptul ei la despăgubiri, cele două sporuri fiind distincte, sporul de vechime fiind prevăzut de art.155 din Codul Muncii și de dispozițiile arătate anterior, aplicabile personalului auxiliar de specialitate din justiție, funcționarilor publici și parlamentarilor.
De altfel, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. XXXVI din 07.05.2007, a admis recursul în interesul legii, stabilind că judecătorii, procurorii și ceilalți magistrați, beneficiau de sporul pentru vechime în muncă, în cuantumul prevăzut de lege". Potrivit art. 329 alin. 3 cod procedură civilă dezlegarea dată problemelor de drept judecate, în interesul legii, este obligatorie pentru instanțe.
Pârâții au calitatea de ordonatori de credite, toate cheltuielile de personal, cu bugetul aferent, fiind în sarcina acestora.
In consecință, pârâții au fost obligați la plata către reclamantă a drepturilor bănești constând în sporul de vechime în sumă de 16.001,08 RON, pentru perioada 01 09 2000 - 01 09 2003 actualizat cu indicele de devalorizare a leului și dobânda aferentă.
Deoarece reclamantul nu a putut beneficia de sumele respective la timpul cuvenit, ci abia după un interval mare de timp în care moneda națională a suferit o devalorizare în cadrul procesului de inflație, instanța a reținut că aceasta a suferit un prejudiciu care nu se acoperă prin simpla acordare a sporului de vechime în baza prezentei hotărâri.
Potrivit art.1084 din Codul Civil reclamantul are dreptul la repararea integrală a prejudiciului prin reactualizarea sumelor reprezentând sporul de vechime cu coeficientul de inflație defalcat pe fiecare lună în parte de la data nașterii dreptului până la data calculării sumelor de către expert, respectiv 24.01.2008
Conform art. 161 alin.4 CM, întârzierea nejustificată a plății salariului poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului, daune interese care nu pot cuprinde decât dobânda legală, potrivit art. 1088 cod civil conform căruia la obligațiile care au ca obiect o sumă de bani, daunele-interese nu pot cuprinde decât dobânda legală.
Împotriva sentinței a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției criticând-o ca netemeinică și nelegală.
In motivele de recurs susține că instanța de fond în mod greșit a respins excepția prescripției dreptului la acțiune deoarece momentul de început al curgerii termenului de prescripție de 3 ani este stabilit de lege, respectiv de Decretul nr. 167/1958, astfel că termenul de prescripție a început să curgă distinct pentru fiecare prestație lunară în parte,din momentul plății acesteia,când prin ipoteză cel îndreptățit putea cunoaște paguba cauzată prin neplata sporului de vechime în muncă,de care spor,cum a reținut ÎCCJ prin decizia dată prin raportare la dispozițiile art.33 alin.1 din legea nr.50/1996,art.1 pct.32 din OG.nr.83/2000 și art.50 din OUG.nr.177/2002,trebuia să beneficieze magistrații. S-a mai arătat că dobânda legală putea fi acordată numai de la data cererii de chemare în judecată, dată la care pârâtul a fost pus în întârziere.
În drept a invocat dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Recursul este fondat și se va admite pentru următoarele considerente:
Critica privind greșita soluționare a excepției prescripției dreptului material la acțiune este fondată deoarece prin decizia nr.XXXVI/07 05 2007 Înalta Curte de Casație și Justiție,soluționând recursul în interesul legii, a statuat că dispozițiile art. 33 alin. (1) din Legea nr. 50/1996, în raport cu prevederile art. I pct. 32 din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000, art. 50 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 177/2002 și art. 6 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 160/2000 se interpretează în sensul că judecătorii, procurorii și ceilalți magistrați, precum și persoanele care au îndeplinit funcția de judecător financiar, procuror financiar sau de controlor financiar în cadrul Curții de Conturi a României beneficiau și de sporul pentru vechime în muncă, în cuantumul prevăzut de lege,ceea ce înseamnă că dispozițiile au fost în vigoare în toată această perioadă.
Potrivit art.166 alin. 1 Codul Muncii, dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrieîn termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.
Aceste dispoziții stabilesc momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție respectiv de la data la care sporul de vechime era datorat, iar debitorul nu și-a îndeplinit obligația de a plăti acest spor, astfel că termenul a început să curgă distinct,pentru fiecare prestație lunară,din momentul în care sporul de vechime nu a mai fost plătit.
Astfel, instanța de fond în mod greșit a reținut că termenul de prescripție a început să curgă de la data le care a luat la cunoștință reclamanta de săvârșirea faptei discriminatorii, respectiv 06 07 2006.
Or, în cauză, reclamanta a solicitat despăgubiri reprezentând sporul de vechime pentru perioada 1.09.2000 - 1.09.2003, acțiunea fiind introdusă la data de 11.10.2007, așadar după împlinirea termenului de prescripție de 3 ani.
Văzând disp. art. 137.pr.civ. instanța nu va mai trece la analiza celorlalte motive de recurs formulate, întrucât se va pronunța mai întâi asupra acestei excepții de fond - prescripția - care face de prisos cercetarea în fond a pricinii.
În aceste condiții, văzând și disp. art. 312 pr.civ.raportat la art.304 pct.9 Cod procedură civilă, va fi admis recursul și va fi modificată sentința, în sensul că se va respinge acțiunea, ca urmare a împlinirii termenului de prescripție extinctivă a dreptului la acțiune în sens material.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr.2336 din 09.04.2008 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta, pârâții Curtea de APEL CRAIOVA, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Modifică sentința în sensul că respinge acțiunea.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 29 Iunie 2009.
Președinte, - --- | Judecător, - - | Judecător, - |
Grefier, |
Red.jud. -
3 ex/09.07.2009
Jud.fond
Președinte:Manuela Preda PopescuJudecători:Manuela Preda Popescu, Elena Stan, Lucian
