Pretentii civile. Speta. Decizia 462/2008. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
dosar civil nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE
LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 462/CM
Ședința publică din data de 30.05.2008
Complet specializat pentru cauze privind
litigii de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE: Vanghelița Tase
JUDECĂTOR 2: Spiridon Eleonora
JUDECĂTOR 3: Costea Monica
Grefier - - -
Pe rol, soluționarea recursurilor civile declarate de recurenții - pârâți: MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, prin mandatarul său ales DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE T, cu sediul în T,- bis, județul T, MINISTERUL JUSTIȚIEI B, cu sediul în B, sector 5,-, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în B, sector 5,-, împotriva sentinței civile nr.346/06.02.2008 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimații - reclamanți: și, cu domiciliul procesual ales în T,- și intimații pârâți CURTEA DE APEL CONSTANȚA, cu sediul în C,- și TRIBUNALUL TULCEA, cu sediul în T,-, județul T, având ca obiect drepturi bănești - spor de risc și suprasolicitare neuropsihică 50%.
La apelul nominal efectuat în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită, conform art. 87 și urm. pr.civ.
Grefierul de ședință referă oral asupra cauzei, învederând că recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției este formulat în termen, motivat, scutit de plata taxei judiciare de timbru iar recurentul Ministerul Economiei și Finanțelor a înaintat recursul la data de 03.04.2008, hotărârea fiindu-i comunicată la data de 20.03.2008. Totodată arată că intimatele reclamante au precizat prin adresa înaintată la dosar că nu înțeleg să formuleze întâmpinare și solicită judecata cauzei în lipsă.
Instanța, având în vedere că părțile au solicitat judecata cauzei și în lipsă, conform art. 242 pct. 2.pr.civ. constată dosarul în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Reclamantele și, au chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Ministerul Justiției, Curtea de APEL CONSTANȚA și Tribunalul Tulcea, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților la plata drepturilor salariale rezultând din acordarea de 50% din salariul de bază brut lunar, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, actualizate cu indicele de inflație până la data plății, începând cu 20 septembrie 2004, urmând ca sumele să fie calculate ulterior, în faza executării silite, printr-o expertiză de specialitate; obligarea pârâților să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă și obligarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare plății sumelor neîncasate.
În motivare, reclamantele au arătat că, potrivit art.47 din Legea nr.50/1996, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate" beneficiau de "un spor de 50% din salariul de bază brut lunar".
Acest text de lege a fost însă abrogat prin articolul 1 pct.42 din OG nr.83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996.
Precizează reclamantele că, OG nr.83/2000 este o ordonanță ordinară, emisă cu încălcarea dispozițiilor art.144 din Constituția României, în vigoare la data respectivă, reglementând domenii ce nu pot face decât obiectul legilor organice.
Au menționat reclamantele că, potrivit art.114 al.1 din Constituție, în redactarea anterioară revizuirii din 2003 "Parlamentul poate adopta o lege specială de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanțe în domenii care nu fac obiectul legilor organice", iar în baza art.72 pct.3 lit. h și 1 din aceeași lege fundamentală, prin lege organică se reglementează: h) organizarea și funcționarea Consiliului Superior al Magistraturii, a instanțelor judecătorești, a Ministerului Public și a Curții de Conturi; 1) regimul general privind raporturile de muncă, sindicatele și protecția socială.
Or, salariul este un element esențial al raporturilor de muncă din instanțele judecătorești și trebuia reglementat numai prin lege organică.
În concret,m OG nr.83/2000 a aprobat mai multe legi organice și ordonanțe de urgență (Legea nr.92/1992, privind organizarea judecătorească, Legea nr.78/2000, privind prevederile, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, OUG nr.24/2000 și Legea nr.50/1996 privind salarizarea magistraților) încălcându-se astfel principiul ierarhiei actelor juridice.
S-a mai arătat că, sporul de 50% din salariul de bază brut lunar "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică" de care beneficiau magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate, a fost astfel abrogat neconstituțional, cu încălcarea dispozițiilor art.41 al.2 și 53 din Constituția României, precum și ale art.1 din Protocolul 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, măsura nefiind proporțională cu situația care a determinat-o și aducând atingere înseși existenței dreptului.
La data stabilirii acestui drept în baza art.47 din Legea nr.50/1996, legiuitorul a avut în vedere condițiile în care magistrații își desfășoară activitatea, caracterizate ca fiind de risc și suprasolicitare neuropsihică, existente în aceeași formă și astăzi. De altfel, dispozițiile articolelor 155, 165, 236, 239 și 241 pct.1, lit. d din Codul muncii prevăd obligativitatea acordării sporurilor.
Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, pârâtul Ministerul Justiției a arătat că, într-adevăr, art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești prevedea: "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar".
Însă textul de lege sus-menționat a fost abrogat prin OG nr.83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr.425 din 01.09.2000 și intră în vigoare la 01.10.2000.
S-a menționat că, OG 83/2000 a avut printre obiective modificarea sistemului de salarizare a personalului din organele autorității judecătorești, prin aducerea acestuia în acord cu sistemul prevăzut în Legea nr.154/1998, privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sec torul bugetar și a îndemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică.
OG nr.83/2000, față de reglementările Legii nr.50/1996 cu modificările și completările ulterioare, a mărit în mod substanțial atât valoarea de referință sectorială pentru stabilirea îndemnizațiilor magistraților din cadrul instanțelor judecătorești și parchetelor, precum și ale personalului de specialitate juridică asimilat magistraților, cât și coeficientul de multiplicare.
Precizează pârâtul că, abrogarea art.41 din Legea nr.50/1996, lege ordinară, s-a făcut cu respectarea dispozițiilor constituționale care permit, în condițiile date, intervenția în domeniul legii ordinare prin ordonanțe. mult, OG nr.83/2000, a fost aprobată prin lege, act de același nivel cu Legea nr.50/1996.
În dovedire, pârâtul Ministerul Justiției a depus la dosarul cauzei practică judiciară.
La data de 5 nov.2007 pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care a arătat că, orice cheltuială din bugetul celorlalte părți este dispusă de autoritatea în cauză, fără ca Ministerul Economiei și Finanțelor să poată decide întrucât între aceste instituții nu există relații de prepușenie astfel încât obligația uneia să fie opozabilă celeilalte.
În elaborarea, aprobarea și execuția bugetului Ministerului Justiției, Ministerului Economiei și Finanțelor nu are nici un atribut, în considerentul că autoritatea în cauză se bucură de autonomie deplină.
Soluționând pe fond cauza, Tribunalul Tulceaa pronunțat sentința civilă nr.346 din 6 februarie 2008, prin care a admis acțiunea formulată de reclamante în contradictoriu cu Tribunalul Tulcea, Curtea de APEL CONSTANȚA, Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor.
Au fost obligați pârâții să plătească în solidar reclamanților diferențe bănești reprezentând sporul de risc și solicitare neuropsihică, în procent de 50% din salariul de bază brut lunar, prevăzut de art.47 din Legea 50/1996, pentru perioada 20 septembrie 2004 - decembrie 2007, după cum urmează: 65 623 lei (brut 85093) și - 74789 lei (brut 96.607 lei).
Au fost obligați pârâții în solidar la plata actualizată a sumelor cu indicele de inflație la data efectivă a plății.
A fost obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să aloce sumele necesare efectuării plăților la care primii pârâți au fost obligați prin prezenta acțiune.
A fost obligată pârâta Curtea de APEL CONSTANȚA să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că potrivit dispozițiilor art. 47 din legea 50/1998 " pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar.
Este adevărat că prin art. I pct.42 din OG 83/2000 s-au abrogat dispozițiile art. 47 din legea 50/1996, dar procedându-se astfel, au fost încălcate atât normele constituționale de principiu referitoare la delegarea legislativă cât și dispozițiile legii 125/2000 privind abilitarea guvernului de a emite ordonanțe.
Potrivit art. 108 al.3 din Constituție, ordonanțele se emit în temeiul unor legi speciale de abilitare, în limitele și condițiile prevăzute de aceasta.
Ori, prin art. 1 pct. Q din legea 125/2000 Guvernul a fost abilitat să emită ordonanțe doar în ceea ce privește legea 50/1996, însă cu toate acestea prin OG 83/2000 s-a procedat și la abrogarea unor dispoziții ale legii 50/1996.
În acest mod au fost încălcate dispozițiile art. 56 - 62 din legea 24/2000 privind Normele de tehnică legislativă, potrivit cu care modificarea, completarea și abrogarea constituie evenimente legislative distincte.
Așadar, deși prin legea de abilitare nu a fost prevăzută decât posibilitatea modificării și completării legii, prin ordonanța emisă în temeiul legii a avut loc și abrogarea unor dispoziții ale acesteia.
În altă ordine de idei se reține că potrivit art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Sporul de 50% de risc și suprasolicitare neuropsihică, solicitat de reclamante, fiind un drept de creanță este un bun în sensul art.1 din Protocolul adițional nr.1 la CEDO.
Prin abrogarea art.47 din Legea 50/1996, reclamantele au fost lipsite de proprietatea asupra acestui bun, privare care se putea face doar pentru o cauză de utilitate publică, iar din cuprinsul OG 83/2000 nu se poate desprinde care a fost utilitatea publică a lipsirii magistraților și personalului auxiliar de proprietatea lor asupra sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică.
Potrivit art.20 alin.2 din Constituție, dacă există neconcordanță între pactele și tratatele privitoare la drepturile omului la care România este parte și legile interne, au prioritate reglementările internaționale cu excepția cazurilor în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
Se reține astfel existența unui conflict între art.1 pct.42 din OG 83/2000 care a abrogat art.47 din Legea nr.50/1997 și art.1 din Protocolul Adițional 1 la CEDO, urmând a da prioritate acestui din urmă text legal.
Rațiunea pentru care legiuitorul român a considerat că reclamantelor li se cuvine acest drept este actuală, deoarece cerințele impuse de înfăptuirea actului de justiție presupun și creșterea factorilor de risc, astfel încât a înțeles ca pe viitor să mențină reglementarea sa.
Față de considerentele prezentate mai sus se desprinde concluzia că dreptul subzistă și după intrarea în vigoare a OG nr.27/2006, impunându-se să fie acordat și pentru viitor.
Situația este similară celei privind sporul de vechime în muncă, unde Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia XXXVI/7.05.2007, a admis recursul în interesul legii, întrucât dispozițiilor art.33 alin.1 din Legea 50/1996, în raport de prevederile art.1 pct.32 din 83/2000, art.50 din OUG nr.177/2002 și art.6 al.1 din OUG 160/2000, se interpretează în sensul că judecătorii, procurorii și ceilalți magistrați, precum și persoanele care au îndeplinit funcția de judecător financiar, procuror financiar și controlor financiar în cadrul Curții de Conturi a României, beneficiau și de sporul pentru vechime în muncă, în cuantumul prevăzut de lege.
Directiva cadru 89/391 prevede reglementări fundamentale în domeniul securității și sănătății în muncă, care afirmă cu claritate obligația angajatorilor de a asigura securitatea și sănătatea la locurile de muncă, inclusiv cu referire la efectele stresului în muncă. Toate statele membre au implementat această directivă în legislația proprie iar unele dintre acestea au elaborat, în completare, ghiduri de prevenire a stresului în muncă.
În conformitate cu abordările din Directiva cadru, pentru a elimina sau a reduce stresul în muncă, angajatorii trebuie: să prevină riscurile de stres în muncă, să evalueze riscurile de stres în muncă, prin identificarea acelor solicitări și presiuni ale activității care ar putea să genereze niveluri crescute și de durată ale stresului și prin stabilirea angajaților care pot fi afectați; să acționeze în mod adecvat pentru evitarea vătămărilor produse de stres.
Avându-se în vedere că până la executarea acestei hotărâri va trece o perioadă de timp, instanța a obligat pârâții în solidar la plata actualizată a sumelor cu indicele de inflație la data efectivă a plății.
Totodată a fost obligat Ministerul Finanțelor Publice să aloce sumele necesare efectuării plăților, la care primii pârâți au fost obligați prin prezenta acțiune.
În termen legal, împotriva sentinței civile 346 din 6 februarie 2008 au declarat au declarat recurs Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Justiției.
Recursul declarat de Ministerul Economiei și Finanțelor
Motivează recursul arătând că potrivit legii 500/2004, elaborarea bugetului oricărei autorități sau instituții publice inclusiv a bugetului general consolidat reprezintă un complex de activități proprii sau în colaborare, care în final sunt supuse cenzurii Parlamentului.
În ceea ce privește bugetul Ministrului Justiției unde va trebui să se regăsească suma, ce urmează a fi alocată reclamantelor, este necesar ca proiectul acestuia să fie elaborat de ordonatorul principal de credite, așa cum este nominalizat în art. 20 din lege.
Proiectul urmează a se depune până la data de 15 iulie ale fiecărui an calendaristic la Ministerul Economiei și Finanțelor, unde se vor purta discuții, neavând însă atributul deciziei asupra valorilor capitolelor din proiect.
În caz de divergență, singura instituție care poate decide este Guvernul și în ultimă instanță Parlamentul.
Așadar obligarea Ministerului Economiei și Finanțelor să pună la dispoziție celorlalți pârâți - fondurile necesare aferente plății cuvenite reclamantelor adaugă la lege.
Pentru cele relatate mai sus a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot sentinței recurate, în sensul respingerii acțiunii ca nefondată.
Recursul declarat de Ministerul Justiției;
Motivează recursul arătând că art. 47 din legea 50/1996 a fost abrogat total și explicit prin OG 83/2000 pentru modificarea și completarea legii 50/1996, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești.
Astfel, potrivit art. 1 pct. 42 din OG 83/2000, art. 47 se abrogă.
Tribunalul Tulcea, soluționând cererea a reținut greșit că abrogarea OG nr.83/2000 este dată cu depășirea de către Guvern a prevederilor legii de abilitare.
Acest tip de abrogare este considerată de legiuitor abrogare parțială.
OG 83/2000 a avut ca obiective modificarea sistemului de salarizare a personalului din organele puterii judecătorești, mărind în mod substanțial atât valoarea de referință sectorială pentru stabilirea indemnizațiilor magistraților din cadrul instanțelor judecătorești și parchetelor, precum și ale personalului auxiliar de specialitate, cât și coeficientul de multiplicare.
Din cele menționate mai sus rezultă că finalitatea modificării legislației nu a fost în nici un caz diminuarea drepturilor salariale ci dimpotrivă creșterea acestora, însă în cadrul unui nou sistem de salarizare, bazat pe principii noi, prin includerea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică, a multor sporuri în indemnizația unică de care beneficiază reclamantele.
în continuare, arătând că instanța de fond a făcut o interpretare și o aplicare greșită a dispozițiilor legale și trimiterile făcute în mod artificial la dispozițiile art.20 al.2 din Constituție, precum și la art. 1 din Protocolul 1 adițional la Convenție, sunt fără legătură și fără aplicabilitate în speța de față.
Pentru considerentele expuse, a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței recurate, în sensul respingerii acțiunii ca nefondată.
Analizând recursurile, în baza motivelor de recurs invocate, curtea constată că sunt nefondate pentru următoarele:
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului se constată că reclamanții se încadrează în categoria personalului auxiliar de specialitate al organelor autorității judecătorești.
Pentru personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești dreptul la un spor de 50% din salariul de bază brut lunar pentru risc și suprasolicitare neuropsihică a fost reglementat prin art. 47 din legea nr.50/1996 republicată.
Textul de lege a fost abrogat prin art. 42 din OG 83/2000 pentru modificarea și completarea legii nr.50/1996.
Abrogarea s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art. 114 al.3 din Constituția României din anul 1991 (actualul art. 108 din Constituția revizuită) și cu încălcarea limitelor delegării legislative fixate prin legea 125/2000 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe.
În temeiul art. 107 al.3 din Constituția din 1991, ordonanțele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare în limitele și condițiile prevăzute de aceasta.
În baza acestei dispoziții constituționale prin art. 1 lit.a pct.1 din legea nr.125/13.07.2000, Guvernul a fost abilitat să emită ordonanțe în diverse domenii, inclusiv cu privire la modificarea și completarea legii 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești republicată, fără a se face vreo referire la abrogare.
Este de menționat și faptul că potrivit legii 24/2000 modificarea, completarea sau abrogarea sunt evenimente legislative care pot interveni după intrarea în vigoare a unui act normativ și sunt reglementate în mod distinct.
Cu toate acestea, prin OG 83/2000 s-a procedat și la abrogarea unor dispoziții ale legii nr.50/1996.
În absența unei abilitări privind emiterea unei ordonanțe cu privire la abrogarea vreunei dispoziții din legea 50/1996 Guvernul nu putea să procedeze la abrogarea vreunei prevederi legale din acest act normativ.
Abilitarea de a abroga anumite texte de lege trebuia prevăzută expres în cuprinsul legii de abilitare.
Abilitarea de abrogare a unor acte normative a fost acordată în mod expres doar atunci când legiuitorul și-a exprimat această opțiune (ex. art. 1 lit.a pct.3 din legea nr.125/2000 care privește abrogarea art. 2 alin.3 pct. B lit. d) din Decretul nr.247/1977 cu privire la încadrarea cadrelor militare permanente în grupele I,II, sau II de muncă).
În concluzie, abrogarea art. 47 din legea 50/1996 prin OG 83/2000 s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor constituționale și a celor de tehnică legislativă, motiv pentru care ea nu poate produce efecte juridice.
Susținerea pârâtului Ministerul Justiției privind abrogarea tuturor sporurilor din legea 50/1996, ca măsură legislativă interpretată în contextul modificării sistemului de salarizare nu poate fi primită câtă vreme alte sporuri reglementate prin lege, cum ar fi sporul de stabilitate și sporul de toxicitate de 15% din indemnizația de încadrare brută lunară, se aplică și în prezent.
Conform art. 1 din Protocolul nr.1 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
În practica sa Curtea Europeană a drepturilor Omului a statuat că dreptul de creanță constituie un bun în sensul art. 1, dacă acest drept există în patrimoniul celui care invocă protecția sa.
Susținerea pârâtului Ministerul Justiției că această condiție nu este îndeplinită în speță întrucât legislația nu prevede un spor de stres pentru reclamanți, nu poate fi reținută având în vedere faptul că dispozițiile art. 47 din legea 50/1996 au rămas în vigoare și după adoptarea OG nr.83/2000, ca urmare a faptului că abrogarea lor s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor constituționale și de tehnică legislativă, ceea ce înseamnă că dreptul de creanță al reclamanților există în patrimoniul acestora și poate fi ocrotit în temeiul art.1 din Protocolul 1 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.
Prin decizia nr.21/10.03.2008 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul General și a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații - asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică calculat la indemnizația brută lunară respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a OG nr.83/2000, aprobată prin legea nr.331/2001.
În conformitate cu dispozițiile art.329 al.3 cod procedură civilă referitoare la recursul în interesul legii, dezlegarea problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe.
Prin cererea formulată reclamantele au solicitat obligarea pârâților la plata actualizată a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din salariul de bază brut lunar începând cu data de 20.09.2004 și până în decembrie 2007.
Instanța a admis acțiunea formulată de către reclamante, obligând pârâții Tribunalul Tulcea, Curtea de APEL CONSTANȚA, Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor să plătească în solidar drepturile bănești reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, în procent de 50% din salariul brut lunar prevăzut de art. 47 din Legea 50/1996 pentru perioada 20 septembrie 2004 - decembrie 2007.
Curtea a obligat pârâții la plata actualizată cu indicele de inflație la momentul plății a sumelor datorate avându-se în vedere dispozițiile art. 161 al.4 din Codul muncii, potrivit cărora întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune - interese - pentru repararea prejudiciului produs salariatului.
Daunele interese cuprind în general pierderea ce a suferit creditorul și beneficiul de care a fost lipsit.
Numai repararea integrală a prejudiciului raportat la consecințele în timp ale inflației asupra sumelor datorate, poate să asigure o reală despăgubire a reclamanților.
În mod corect a fost obligat Ministerul Finanțelor Publice să aloce sumele necesare efectuării plăților la care ceilalți pârâți au fost obligați prin prezenta acțiune, întrucât acesta, pe baza proiectelor de buget ale ordonatorilor principali de credite și a bugetului propriu, întocmește proiectele legilor bugetare și proiectul bugetelor, pe care le depune la guvern până la data de 30 septembrie a fiecărui an.(art. 35 din Legea 500/2004).
În același timp, potrivit art. 15 din HG nr.93/2000, toate instituțiile publice din sistemul jurisdicțional românesc sunt finanțate de la bugetul de stat, aceeași condiție și posibilitate de finanțare fiind cuprinsă și în art. 118 din Legea 30/2004.
Pentru considerentele expuse, curtea în baza art. 312 Cod procedură civilă va respinge ca nefondate recursurile declarate de Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile 346 din 6 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Tulcea, în contradictoriu cu cele două reclamante.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate recursurile civile declarate de recurenții - pârâți: MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, prin mandatarul său ales DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE T, cu sediul în T,- bis, județul T, MINISTERUL JUSTIȚIEI B, cu sediul în B, sector 5,-, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în B, sector 5,-, împotriva sentinței civile nr.346/06.02.2008 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimații - reclamanți: și, cu domiciliul procesual ales în T,- și intimații pârâți CURTEA DE APEL CONSTANȚA, cu sediul în C,- și TRIBUNALUL TULCEA, cu sediul în T,-, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 30.05.2008.
Președinte, Judecători,
- - - -
Pt.jud.- aflată în
Semnează conf.art. 261.pr.civ.
Președinte instanță:
Judecător,
- -
Grefier,
- -
Jud.fond:;
Red.dec.-jud. -/11.07.2008
- gref. -
2 ex./15.07.2008
Președinte:Vanghelița TaseJudecători:Vanghelița Tase, Spiridon Eleonora, Costea Monica
