Pretentii civile. Speta. Decizia 553/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE,
LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.553/CM
Ședința publică din 29 2009
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE: Maria Apostol
JUDECĂTOR 2: Mariana Bădulescu
JUDECĂTOR 3: Răzvan Anghel
Grefier - -
S-a luat în examinare recursul civil formulat de recurentul pârât MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în B-, sector 5, prin mandatarul său ales, cu sediul în T- bis, județul T, împotriva sentinței civile nr.730/06.05.2009 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți -, - toți cu domiciliul ales în T-, și intimații pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, cu sediul în B-, sector 5, CURTEA DE APEL CONSTANȚA, cu sediul în C-, TRIBUNALUL TULCEA, cu sediul în T-, având ca obiect drepturi salariale - spor 50%.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită în conformitate cu disp. art.87 și urm.cod pr.civilă.
Recursul este declarat în termen, motivat și scutit de plata taxelor judiciare de timbru.
După referatul grefierului de ședință;
Curtea, având în vedere că nu sunt motive de amânare, constată cauza în stare de judecată și luând act că prin cererea declarativă de recurs s-a solicitat judecata în lipsă conform art.242 alin.2 cod pr.civilă, rămâne în pronunțare asupra recursului.
CURTEA:
Asupra recursului de față:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Tulcea sub nr-, reclamanții --, și au chemat în judecată Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de Apel Constanța și Tribunalul Tulcea, solicitând obligarea pârâților la plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică, prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996, în procent de 50% calculat din salariul de bază brut lunar, începând cu data numirii în funcție prin decret prezidențial (începând cu luna aprilie 2006 pentru reclamantul ), precum și pe viitor, reactualizate în raport cu indicele de inflație de la data scadenței fiecărei sume și până la data plății efective; obligarea pârâtei Curtea de Apel Constanța, în calitate de operator al carnetelor de muncă, să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetele de muncă ale reclamanților, potrivit prevederilor art. 6 și 7 cuprinse în Decretul nr. 92/1976, cu modificările ulterioare, normelor incidente prev. de Legea nr. 130/1999 și art. 296 din Legea nr. 53/2003; obligarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce sumele necesare efectuării plăților; obligarea pârâților la plata eventualelor cheltuieli de judecată necesitate la susținerea prezentei cauze.
In motivare, reclamanții au arătat că, sunt judecători în cadrul Judecătoriei Tulcea, după cum urmează: -- din data de 29.01.2009, din data de 01.07.2008, din data de 01.10.1998.
Au arătat reclamanții că, potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 563 din 18 noiembrie 1999, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar.
S-a menționat că acest drept salarial a fost recunoscut magistraților în considerarea condițiilor de muncă specifice profesiei, care implică o suprasolicitare neuropsihică majoră.
S-a mai arătat că, prin art. I pct. 42 din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 privind modificarea și completarea Legii nr. 50/1996, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 425 din 1 2000, s-a dispus abrogarea art. 47. Această ordonanță a Guvernului a fost aprobată prin Legea nr. 334/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 370 din 9 iulie 2001.
Procedându-se astfel, au fost încălcate atât norme constituționale de principiu referitoare la delegarea legislativă, cât și dispozițiile Legii nr. 125/2000 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe.
Astfel, au menționat reclamanții, potrivit art. 108 alin. 3 din Constituția României, "ordonanțele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele și condițiile prevăzute de aceasta".
Prin art. 1 (q) pct. 1 din Legea nr. 125/2000, guvernul a fost abilitat să emită ordonanțe doar cu privire la "modificarea și completarea Legii nr. 509/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești".
Reclamanții au învederat că, prin Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 s-a procedat și la abrogarea unor dispoziții ale Legii nr. 50/1996. Așadar, chiar dacă prin legea de abilitare nu a fost prevăzută decât posibilitatea modificării și completării legii, prin ordonanța emisă a avut loc și abrogarea unor dispoziții ale acesteia.
De asemenea, s-a subliniat că, Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă reglementează expres atât principiile de legiferare, cât și de abrogare a actelor normative sau a unor texte din acestea și, în același timp, delimitează în mod clar modificarea și completarea legii, de abrogarea ei (ca fiind evenimente legislative distincte). Principiul degajat din Legea nr. 24/2000 este acela că abrogarea unui act normativ se poate face doar printr-un alt act normativ având aceeași putere juridică sau o putere juridică superioară (art. 56 alin. 1 și 2).
Au arătat reclamanții că, în cazul de față, principiul mai sus enunțat privind abrogarea actelor normative a fost încălcat prin depășirea competenței legislative delegate Guvernului României. Astfel, întrucât abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1996 s-a făcut cu depășirea limitei abilitării Guvernului de către Parlament, Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 nu mai avea forța juridică a unei legi, din acest punct de vedere dispozițiile art. I pct. 42 din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 de abrogare a art. 47 din Legea nr. 50/1996 fiind nelegale și neconstituționale.
De asemenea, s-a învederat că, în susținerea celor mai sus menționate, este și soluția Inaltei Curți de Casație și Justiție, care s-a pronunțat prin Decizia nr. 21 din 10 martie 2008, în sensul că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001.
In drept, reclamanții și-au întemeiat cererea pe dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996, art. 108 alin. 3 din Constituția României, art. 56, 57 și 62 din Legea nr. 24/2000, art. 3 alin. 3 din nr.OG 9/2000, art. 6 și 7 din Decretul nr. 92/1976 cu modificările ulterioare, Legea nr. 130/1999, art. 296 din Legea nr. 53/2003 și art. 274 Cod proc. civ.
In apărare, a formulat întâmpinare pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului T, prin care a arătat că, în ceea ce îl privește, critica sa asupra cererii de chemare în judecată, exclusiv cu privire la obligația ce se dorește a fi instituită prin hotărârea judecătorească, se fondează pe dispozițiile Legii nr. 500/2002 privind Finanțele Publice, în principal ale celor cuprinse în art. 16, 19, 20, 28, 34 și 35, dispoziții care evidențiază independența celor două ministere în privința proiectării, aprobării și execuției bugetelor proprii.
S-a arătat că, potrivit dispozițiilor din actul normativ citat, elaborarea bugetului oricărei autorități sau instituții publice inclusiv a bugetului general consolidat reprezintă un complex de activități proprii sau în colaborare care în final sunt supuse cenzurii parlamentului.
De asemenea, s-a menționat că, în ceea ce privește bugetul Ministerului Justiției și Libertăților, unde va trebui să se regăsească suma ce face obiectul cererii de chemare în judecată este de observat că proiectul acestuia a fost elaborat pentru anul 2009 și urmează a fi elaborat pentru anul următor de ordonatorul principal de credite în concret Ministrul Justiției și Libertăților.
Orice cheltuială din bugetul celorlalte pârâte este dispusă de autoritatea în cauză, fără ca Ministerul Finanțelor Publice să poată decide, întrucât între aceste instituții nu există relații de supușenie, astfel încât obligația uneia să fie opozabilă celeilalte.
Cum în elaborarea, aprobarea și execuția bugetului Ministerului Justiției și Libertăților și a instituțiilor subordonate Ministerului Finanțelor Publice nu are niciun atribut, în considerentul că autoritățile în cauză se bucură de autonomie deplină, este evident că admiterea cererii de chemare în judecată cu privire la acesta nu are temei.
Prin sentința civilă nr. 730/06.05.2009 pronunțată de Tribunalul Tulceas -a admis acțiunea și a fost obligați pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de Apel Constanța și Tribunalul Tulcea să plătească reclamanților drepturile salariale reprezentând sporul de risc și solicitare neuropsihică de 50% prev. de art. 47 din Legea nr. 50/1996, calculat din salariul de bază brut lunar începând cu data de 29 ianuarie 2009 pentru reclamanta --, 1 iulie 2008 pentru reclamantul și 15 aprilie 2006 pentru reclamantul precum și pe viitor, drepturi salariale reactualizate în raport cu indicele de inflație, de la data scadenței fiecărei sume și până la data plății efective; a fost obligată pârâta Curtea de Apel Constanța să efectueze mențiunile cuvenite în carnetele de muncă ale reclamanților; a fost obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce sumele necesare efectuării plăților.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut următoarele:
Reclamanții îndeplinesc funcția de judecători în cadrul Judecătoriei Tulcea, astfel: --, începând din data de 29 ianuarie 2009, începând cu data de 1 iulie 2008, începând cu data de 1 octombrie 1998.
Potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar.
Este adevărat că, prin art. I pct. 42 din OG nr. 83/2000 s-au abrogat dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 mai sus expuse, însă, procedându-se astfel, au fost încălcate atât normele constituționale de principiu referitoare la delegarea legislativă cât și dispozițiile Legii nr. 125/2000 privind abilitarea guvernului de a emite ordonanțe.
Astfel, potrivit art. 108 alin. 3 din Constituție, ordonanțele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele și condițiile prevăzute de aceasta.
Ori, prin art. 1 pct. 1 din Legea nr. 125/2000 Guvernul a fost abilitat să emită ordonanțe doar în ceea ce privește modificarea și completarea Legii nr. 50/1996, însă cu toate acestea prin nr.OG 83/2000 s-a procedat și la abrogarea unor dispoziții ale Legii nr. 50/1996.
S-au încălcat astfel disp. art. 56 - 62 din Legea nr. 24/2000 privind Normele de tehnică legislativă, potrivit cu care modificarea, completarea și abrogarea constituie evenimente legislative distincte.
Așadar, deși prin legea de abilitare nu a fost prevăzută decât posibilitatea modificării și completării legii, prin ordonanța emisă în temeiul legii a avut loc și abrogarea unor dispoziții ale acesteia
În altă ordine de idei, se reține că, potrivit art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Sporul de 50% de risc și suprasolicitare neuropsihică, solicitat de reclamanți, fiind un drept de creanță este un bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la CEDO.
Prin abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1996, reclamanții au fost lipsiți de proprietatea asupra acestui bun, privare care se putea face doar pentru o cauză de utilitate publică, iar din cuprinsul nr.OG 83/2000 nu se poate desprinde care a fost utilitatea publică a lipsirii magistraților și personalului auxiliar de proprietatea lor asupra sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică.
Potrivit art. 20 alin. 2 din Constituție, dacă există neconcordanță între pactele și tratatele privitoare la drepturile omului la care România este parte și legile interne, au prioritate reglementările internaționale cu excepția cazurilor în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
Se reține astfel existența unui conflict între art. 1 pct. 42 din OG 83/2000 care a abrogat art. 47 din Legea nr. 50/1997 și art. 1 din Protocolul Adițional 1 la CEDO, urmând a da prioritate acestui din urmă text legal.
De asemenea, instanța reține că, prin Decizia nr. 21 Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea 50/1996, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată și s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, s-a reținut că potrivit articolului 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor Publice coordonează acțiuni care sunt în responsabilitatea Guvernului, cu privire la sistemul bugetar; pregătirea proiectelor bugetare anuale ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general și anual de execuție. De asemenea, răspunderea Ministerului Economiei și Finanțelor Publice rezultă și din prevederile art. 3 din nr.HG 208/2005 și ale art. 3 din nr.HG 386/2007.
Prin încheierea din 04.06.2009 pronunțată în aceeași cauză de Tribunalul Tulcea în temeiul art.281 alin.1 cod pr.civilă, s-a dispus îndreptarea din oficiu omisiunii strecurată în minuta și dispozitivul sentinței civile nr.730/6 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Tulcea, în sensul că se va scrie la alineat penultim"respinge excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Ministerul Finanțelor Publice, ca nefondată".
Tribunalul a motivat soluția prin aceea că, analizând actele și lucrările dosarului, instanța din oficiu, a constatat omisiunea strecurată în minuta și dispozitivul sentinței civile nr.730/6 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Tulcea cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Ministerul Finanțelor Publice.
Împotriva sentinței civile nr. 730/06.05.2009 pronunțate de Tribunalul Tulceaa formulat recurs Ministerul Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice
În motivarea recursului său recurentul a arătat următoarele: în mod greșit instanța de fond a reținut că dreptul prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996 a subzistat și după abrogarea expresă prin art. 1 pct. 42 din OUG nr. 83/2000, abrogarea acelui articol constituind potrivit Legii nr. 24/2000 o modificare a aczului normativ; cu privire la calitatea procesual pasivă a arătat că susține excepția astfel cum a fost formulată; cu privire la alocarea sumelor necesare plății drepturilor pretinse de reclamanți a arătat că această obligație nu poate fi adusă la îndeplinire întrucât Ministerul Finanțelor nu poate aloca sumele în cauză decât dacă acestea se află în bugetul ministerului d e resort; în executarea anuală a bugetului Ministerul Finanțelor nu are dreptul să facă alimentarea bugetelor celorlalte ministere decât în limita cheltuielilor prevăzute și exclusiv cu destinația prevăzută.
nalizând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, a susținerilor părților, a prevederilor legale aplicabile și a probatoriului administrat în cauză, în conformitate cu art. 3041Cod.pr.civ. Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Aspectele invocate de recurent cu privire la cererea principală au fost dezlegate cu caracter obligatoriu de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii.
Astfel, Prin Decizia nr. 21din 10 martie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii (publicată in Monitorul Oficial, Partea I nr. 444 din 13.06.2008) s-au stabilit următoarele:
"În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, constată că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001".
Această decizie este obligatorie potrivit art. 329 alin. 3 din Codul d e procedură civilă.
În considerentele acestei decizii se arată următoarele: "Sub acest aspect, în raport de cele reținute, rezultă fără echivoc faptul că au supraviețuit dispozițiilor de abrogare normele ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că acestea au produs și produc în continuare efecte juridice. Acest lucru presupune că nici în prezent dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea, deoarece, așa cum s-a arătat, prin prevederile din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 au fost depășite limitele și condițiile legii de abilitare, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 107 alin. (3) din Constituția României din 1991, în vigoare la data adoptării ordonanței [art. 108 alin. (3), în forma republicată în 2003 Constituției României]. Efectul imediat al supraviețuirii normei în discuție rezidă incontestabil în faptul că drepturile consacrate legislativ prin dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 și ale art. 231 din Legea nr. 56/1996 se cuvin și în continuare persoanelor care se încadrează în ipotezele la care se referă textele de lege".
Așadar, pentru a pronunța decizia nr. 21/2008 în recurs în interesul legii, instanța supremă a avut în vedere că "nici în prezent dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea" adică la data de 10.03.2008.
Se mai reține totodată, că, astfel cum a stabilit Înalta Curte de Casație și Justiție cu caracter obligatoriu în recurs în interesul legii, sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică se cuvine magistraților în temeiul art. 47 din Legea nr. 50/1996.
Față de prevederile imperative ale art. 329 alin. 3 din Codul d e procedură civilă, instanțele nu pot avea în vedere o altă soluție decât cea care rezultă din interpretarea dată de instanța supremă, decât dacă după pronunțarea deciziei în recurs în interesul legii a intervenit un act normativ nou sau o decizie a Curții Constituționale prin care să se constate neconstituționalitatea unui text legal, de natură a modifica contextul legislativ avut în vedere de instanța supremă la data pronunțării deciziei respective, ceea ce în cauză nu s-a întâmplat.
La soluționarea cauzei în primă instanță, respectând decizia nr. 21/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, s-a făcut aplicarea prevederilor art. 47 din Legea nr. 50/1996, prevederi în legătură cu care Înalta Curte de Casație și Justiție a constat că își păstrează aplicabilitatea. De asemenea, tot raportat la considerentele deciziei indicate, instanța de fond a făcut aplicarea dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Constituție, republicată, ale Ordonanței Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, și ale art. 1 din Protocolul nr. 12 adițional la Convenția europeană a drepturilor omului.
Așa cum s-a arătat, câtă vreme după pronunțarea Deciziei nr. 21/2008 de către Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, nu a intervenit nici un alt act normativ care să modifice cadrul legislativ existent la data pronunțării ei, sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică subzistă și este cuvenit și în continuare reclamanților.
Cu privire la cererea formulată în contradictoriu cu recurentul se rețin următoarele:
Potrivit art. 282 din Codul Muncii, pot fi părți în conflictele de muncă:
a) salariații, precum și orice altă persoană titulară a unui drept sau a unei obligații în temeiul prezentului cod, al altor legi sau al contractelor colective de muncă;
b) angajatorii - persoane fizice și/sau persoane juridice-, agenții de muncă temporară, utilizatorii, precum și orice altă persoană care beneficiază de o muncă desfășurată în condițiile prezentului cod;
Între reclamanți și acest pârât nu există raporturi de muncă sau asimilate acestora, astfel încât nu ar fi putut fi admisă o cerere de obligare a Ministerului Economiei și Finanțelor la plata drepturilor salariale neachitate.
În ceea ce privește însă cererea de obligare la alocarea fondurilor necesare plății acestor sume, cerere formulată de reclamanți, se constată că Ministerul Economiei și Finanțelor are calitate procesual pasivă și cererea este fondată.
Sigur că, în principiu, potrivit art. 16, 19, 20, 28 și 34 din Legea nr. 500/2002, elaborarea bugetului de stat presupune parcurgerea unor etape stabilite de lege, formularea propunerilor privind bugetul propriu de către ordonatorii de credite, discutarea acestor propuneri, pentru ca în final bugetul să fie aprobat prin lege de către Parlamentul României.
Dar, proiectul final al bugetului este elaborat potrivit art. 35 din aceeași lege de către Ministerul Economiei și Finanțelor.
Pe de altă parte, potrivit art. 3(1) lit.A pct. 2, 3, 5, 7, 10, 12, 25 și 31 din nr.HG 386/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Economiei și Finanțelor, în realizarea funcțiilor sale, Ministerul Economiei și Finanțelor are, între altele, și următoarele atribuții în domeniul finanțelor publice: elaborează proiectul bugetului de stat, al legii bugetului de stat și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare; stabilește echilibrul bugetar în faza de elaborare a proiectului bugetului de stat și a rectificării acestuia; analizează periodic modul de realizare a prevederilor bugetare, în corelare cu indicatorii macroeconomici, și prezintă informări Guvernului, cu propuneri de îmbunătățire; urmărește execuția operativă a bugetului general consolidat; stabilește măsurile necesare pentru încasarea veniturilor și limitarea cheltuielilor, în vederea încadrării în deficitul bugetar aprobat; deschide creditele necesare pentru cheltuielile fiecărui ordonator principal de credite în cadrul fiecărui exercițiu bugetar; monitorizează, în condițiile legii, numărul de posturi și cheltuielile de personal din instituțiile publice; administrează contul general al Trezoreriei Statului, deschis la Banca Națională a României, scop în care încheie convenții cu aceasta; elaborează lucrările privind contul general anual de execuție a bugetului de stat, contul general al datoriei publice a statului și, respectiv, a bugetului asigurărilor sociale de stat, precum și conturile anuale de execuție a bugetelor fondurilor speciale și proiectele de lege referitoare la aceste conturi de execuție, pe care le prezintă spre însușire Guvernului, în vederea transmiterii pentru adoptare Parlamentului.
Ca urmare, în exercitarea acestor obligații, Ministerul Economiei și Finanțelor poate fi obligat în principiu să ia măsurile necesare asigurării fondurilor necesare executării unor obligații stabilite în sarcina unor instituții publice prin hotărâri judecătorești.
Pe de altă parte, în conformitate cu art. 2 din OG nr. 22/2002, ordonatorii principali de credite bugetare au obligația să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.
Obligația acestora ar fi însă lipsită de orice efect dacă Ministerul Economiei și Finanțelor, nu ar include în proiectul bugetului de stat sumele necesare și nu ar deschide creditele necesare.
Mai trebuie avut în vedere că aceste creanțe, cum sunt cele ale reclamanților asupra Ministerului Justiției și Libertăților, Curții de Apel Constanța și Tribunalului Tulcea, sunt creanțe asupra statului în sensul jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului astfel încât, ca părți ale statului, toate autoritățile acestuia implicate, sunt ținute să acționeze pentru a executa hotărârea judecătorească. Refuzul instituțiilor statului de a plăti despăgubiri stabilite prin hotărâri judecătorești irevocabile constituie în sine o încălcare a dreptului de acces la o instanță deci a prevederilor art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (hotărârea în cauza Dragne contra României). Curtea Europeană a Drepturilor Omului a mai stabilit că pentru executarea de către stat a unor obligații stabilite prin hotărâri judecătorești în sarcina unor instituții ale sale, nu este necesară realizarea unor noi demersuri, repetitive, ale creditorului, în acest scop (hotărârile pronunțate în cauzele Popescu contra României și Dragne contra României). Curtea a avut în vedere că autoritățile administrației constituie un element al statului de drept și interesul lor se identifică cu cel al bunei administrări a justiției, iar când acestea refuză, omit sau întârzie să execute o hotărâre judecătorească, garanțiile instituite de art. 61 din Convenție, de care a beneficiat justițiabilul în faza de judecată, își pierd rațiunea de a exista (hotărârile pronunțată în cauzele Dragne contra României, Durdan contra României, Miclici contra României și Mihăescu contra României).
Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului și obligațiile stabilite în sarcina unor instituții ale statului sunt tot obligații ale statului iar în cazul în care aceste instituții nu execută obligațiile de plată potrivit procedurii prevăzute de OG nr. 22/2002, în final, statul este răspunzător pentru această neexecutare astfel încât, prin reprezentantul său - Ministerul Finanțelor, trebuie să ia măsurile necesare efectuării plăților fie direct fie prin alocarea fondurilor în bugetul unei anumite instituții.
Statul este titular al obligației instituite de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale de a asigura executarea hotărârilor judecătorești și în acest mod accesul efectiv la o instanță de judecată.
Ca titular al acestei obligații, al cărei creditor este persoana care a obținut o hotărâre judecătorească prin care i s-a admis cel puțin în parte acțiunea formulată împotriva statului sau a unei instituții a acestuia, statul este reprezentat în raportul obligațional de Ministerul Finanțelor, așa cum stabilește art. 25 din Decretul nr. 31/1954.
Sigur că execuția bugetară anuală se realizează astfel cum a susținut și recurenta potrivit legii bugetului de stat, dar pentru a garanta executarea obligației de plată a unor drepturi bănești restante de către instituții ale statului și a nu pune creditorul în situația de a demara alte proceduri pentru punerea în executare a titlului executoriu - sentința pronunțată de instanță, este necesar ca Ministerul Finanțelor să fie obligat să realizeze operațiunile administrative pregătitoare pentru alocarea din bugetul de stat a fondurilor necesare realizării creanțelor reclamanților, nefiind vorba de obligarea recurentului la a executa legea bugetului de stat în alt mod decât impun prevederile acesteia.
În consecință, în temeiul art. 312 Cod.pr.civ. se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul civil formulat de recurentul pârât MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în B-, sector 5, prin mandatarul său ales, cu sediul în T- bis, județul T, împotriva sentinței civile nr.730/06.05.2009 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți -, - toți cu domiciliul ales în T-, și intimații pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, cu sediul în B-, sector 5, CURTEA DE APEL CONSTANȚA, cu sediul în C-, TRIBUNALUL TULCEA, cu sediul în T-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 29.09.2009.
Președinte, Judecători,
- - - -
- -
Grefier,
- -
Jud.fond:;
Tehnored.Jud.- /22.10.2009
Tehnored.disp.gref.RD/2ex/23.10.2009
Președinte:Maria ApostolJudecători:Maria Apostol, Mariana Bădulescu, Răzvan Anghel
