Pretentii civile. Speta. Decizia 6365/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 4821/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 6365/
Ședința publică de la 09 noiembrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Adela Cosmina Bodea
JUDECĂTOR 2: Florentina Dragomir
JUDECĂTOR 3: Nadia
GREFIER
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurentul pârât MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE împotriva sentinței civile nr.412 din data de 27.04.2009 pronunțată de Tribunalul Călărași Secția Civilă în dosarul nr-,în contradictoriu cu intimata reclamantă, intimații pârâți STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL CĂLĂRAȘI și intimatul chemat în garanție MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, având ca obiect - drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Curtea, având în vedere faptul că prin cererea de recurs s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art.242 alin.2 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI la data de 05.02.2009 sub nr-, reclamanta a chemat în judecată pe pârâții Statul R prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Ministerul Justiției, Parchetul de pe lângă Tribunalul Călărași, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI și MINISTERUL PUBLIC -Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, solicitând obligarea pârâților la plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50%, prevăzut de art.47 din Legea nr.50/1996, calculat din salariul de bază brut lunar, începând cu 1 octombrie 2006 până în prezent, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, acordarea lunară a acestui spor și pe viitor, efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă atât până în prezent cât și pentru viitor, alocarea fondurilor necesare plății sumelor neîncasate, emiterea ordinului de salarizare care să conțină sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% pentru viitor.
Prin sentința civilă nr.412/LM/27.04.2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Călărași - Secția Civilă a admis excepția lipsei calității sale procesuale pasive a pârâtului Statul Român; a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiției, precum și a pârâților Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI și Parchetul de pe lângă Tribunalul Călărași, aceștia din urmă numai pentru pretențiile anterioare datei de 1.08.2008; a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta și a obligat pârâții Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI și Parchetul de pe lângă Tribunalul Călărași la plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% din indemnizația lunară de încadrare, cuvenit acesteia și neacordat pe perioada 1.08.2008 - 27.04.2009, precum și pentru viitor, actualizat cu indicele de inflație la data plății efective; a respins acțiunea împotriva pârâților Statul Român și Ministerul Justiției; a respins capetele de cerere privind obligarea pârâților Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI și Parchetul de pe lângă Tribunalul Călărași la plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică pe perioada 1.10.2006-31.07.2008, precum și efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă; a respins cererea pârâtului Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor; a admis excepția necompetenței materiale a instanței pentru capătul de cerere privind emiterea ordinului de salarizare, a disjuns acest capăt de cerere și a declinat competența de soluționare a acestuia la Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția contencios administrativ.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a analizat cu prioritate excepțiile invocate.
Față de excepția necompetentei materiale a instanței pentru capătul de cerere privind obligarea la emiterea ordinului de salarizare, s-a constatat că acesta este de competența instanței de contencios administrativ, în condițiile Legii nr.554/2004, respectiv Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția contencios administrativ.
Față de excepția lipsei calității sale procesuale pasive invocată de pârâtul Statul Român, s-a reținut că potrivit dispozițiilor Legii nr.304/2004 privind organizarea judiciară, pentru perioada în care reclamanta a deținut funcția de auditor de justiție, anterior datei de 01.08.2008, Institutul Național de Magistratură este ordonator secundar de credite, iar ordonator principal de credite este Consiliul Superior al Magistraturii, iar pentru perioada în care reclamanta exercita profesia de procuror stagiar, ulterior datei de 01.08.2008, calitatea de ordonator principal de credite aparține Procurorului General al Parchetului de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, iar Statul R nu poate fi titular de obligații în acest raport juridic.
Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI și Parchetul de pe lângă Tribunalul Călărași pentru pretențiile anterioare datei de 01.08.2008, invocată din oficiu, a fost admisă, întrucât calitatea procesuală presupune existenta unei identități între reclamant și cel care este titularul dreptului din raportul juridic dedus judecății (cu referire la reclamant), precum și între pârât și cel obligat în același raport juridic (cu referire la pârât), ori între reclamantă și acești pârâți nu au existat raporturi juridice.
A fost respinsă cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice formulată de pârâtul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, întrucât temeiul unei astfel de cereri trebuie să-l constituie obligația de garanție ce îi revine chematului în garanție în baza legii sau a contractului, ori a unei obligații de restituire, condiții care nu se regăsesc în cauză. Între Ministerul Finanțelor Publice și angajatori nu există nici o obligație de garanție, iar simplul fapt că ordonatorul principal de credite va fi obligat să procedeze la elaborarea unui proiect de rectificare a bugetului în cazul în care acțiunea reclamantei va fi admisă, nu le conferă angajatorilor nicio garanție legală din partea Ministerului Finanțelor Publice pentru eventuale sume ce ar trebui să le plătească într-un raport de serviciu (de muncă). Ministerul Finanțelor Publice și angajatorul sunt ordonatori principali de credite, iar conform art. 47 alin. 4 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, actualizată, "creditele bugetare aprobate unui ordonator principal de credite prin legea bugetară anuală nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui ordonator de credite". Raporturile de serviciu (muncă) există între instituția angajatoare și reclamanta angajată.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut că reclamanta a avut calitatea de auditor de justiție la Institutul Național al Magistraturii în perioada 01.10.2006-31.07.2008, iar în prezent are calitatea de procuror stagiar la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oltenița.
Pentru perioada 01.10.2006-31.07.2008, în care reclamanta a avut calitatea de auditor de justiție, instanța a constatat că cererea este neîntemeiată deoarece, potrivit dispozițiilor Legii nr. 304/2004, auditorii de justiție beneficiază de o bursă având caracterul unei indemnizații lunare corespunzătoare funcției de judecător stagiar și procuror stagiar, în raport cu vechimea pe care o au ca auditori, bursă care are natura și regimul juridic al unui drept salarial și se stabilește pe baza indemnizației brute prevăzute de lege pentru judecătorii și procurorii stagiari si se plătește din fondul prevăzut în bugetul anual aprobat al Consiliului Superior al Magistraturii, nefiind aplicabile prevederile art. 47 din Legea nr. 50/1996.
Pentru perioada în care reclamanta a avut calitatea de procuror stagiar, ulterioară datei de 01.08.2008, sunt incidente dispozițiile art. 47 din Legea nr.50/1996 potrivit cărora,Pentru risc și solicitare neuropsihică, magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar."
Legea este actul juridic al Parlamentului elaborat în conformitate cu legea supremă - Constituția - potrivit unei proceduri prestabilite și care reglementează relațiile sociale cele mai generale și mai importante, este actul normativ cu forță juridică superioară tuturor celorlalte acte normative.
Noțiunea de supremație juridică a legii constă în faptul că norma stabilită de ea trebuie să corespundă celor cuprinse în Constituția României și toate celelalte acte juridice emise de organele statului nu pot să o abroge, să o modifice sau să deroge de la ea, fiindu-i subordonate din punct de vedere al eficacității juridice.
Legea nr.50/1996 are caracter de lege organică conform dispozițiilor art.73 pct.1 lit.e din Constituția României.
Articolul 47 din Legea nr. 50/1996 a fost abrogat prin art. I pct. 42 din nr.OG 83/2000, însă acest din urmă act normativ - ordonanța guvernului - este un act normativ de nivel inferior Legii nr.50/1996, fiind într-o vădită contradicție cu dispozițiile Constituției și ale Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative (art.54 pct.2).
Abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1996 prin art. I pct. 42 din nr.OG 83/2000 încalcă, alături de normele constituționale referitoare la delegarea legislativă și dispozițiile legale privind tehnica legislativă pentru elaborarea actelor normative, și dispozițiile Legii nr.125/2000 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe.
Potrivit art. 108 alin. 3 din Constituție,Ordonanțele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele și în condițiile stabilite de aceasta", iar prin art. 1 pct.Q1 din Legea nr. 125/2000, Guvernul a fost abilitat să emită ordonanțe doar cu privire la,Modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din cadrul autorității judecătorești, republicată."
Cu toate acestea, prin nr.OG 83/2000 s-a procedat și la abrogarea unor dispoziții ale Legii nr. 50/1996, deși, așa cum rezultă din dispozițiile art. 56-62 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, modificarea, completarea și abrogarea constituie evenimente legislative distincte.
Așadar, deși prin legea de abilitare nu a fost prevăzută decât posibilitatea modificării și completării legii, prin ordonanța emisă în temeiul legii a avut loc și abrogarea unor dispoziții ale acesteia.
În același context, s-a reținut că acolo unde legislativul a intenționat să acorde executivului abilitarea pentru abrogarea unor texte de lege, a prevăzut expres aceasta în cuprinsul legii de abilitare, ca de exemplu, art. 1 pct. Q3 din Legea nr. 125/2000 prin care Guvernul a fost abilitat să emită ordonanță pentru abrogarea art. 2 alin. 3 pct. B lit.d din Decretul nr. 247/1997.
Întrucât abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1996 prin art. I pct. 42 din nr.OG 83/2000 este nelegală și, mai mult, subzistă rațiunile acordării sporului de risc și solicitare neuropsihică, tribunalul a apreciat că pretențiile reclamantei sunt întemeiate.
Potrivit art.1 din Protocolul adițional nr.1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale,Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional."
Sporul de 50% de risc și solicitare neuropsihică solicitat de reclamantă, fiind un drept de creanță, este un bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.
Prin abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1996 reclamanta a fost lipsită de proprietatea acestui bun, or, lipsirea de proprietate se putea face doar pentru o cauză de utilitate publică, iar din cuprinsul nr.OG83/2000 nu se poate desprinde care a fost utilitatea publică a lipsirii magistraților și personalului auxiliar de specialitate de proprietatea lor asupra sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică, cu atât mai mult cu cât în perioada respectivă drepturile salariale ale acestora au fost majorate, astfel încât abrogarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică apare ca fiind lipsită de utilitate publică.
Potrivit art.20 alin. 2 din Constituția României, dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile omului la care România este parte și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazurilor în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
Astfel, instanța a reținut că art. I pct. 42 din nr.OG 83/2000, prin care a fost abrogat art. 47 din Legea nr.50/1996, încalcă norme constituționale și prevederi legale interne și este în conflict cu art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, urmând să dea preeminență acestui din urmă text legal.
S-a mai reținut că, prin decizia nr. XXI/2008, obligatorie pentru instanțe în conformitate cu dispozițiile art. 329 pct. 3 din Codul d e procedura civila, ÎNALTA CURTE de Casație si Justiție a statuat, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, în sensul că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și solicitare neuropsihică, calculat la indemnizația bruta lunară, respectiv salariul de baza brut lunar, și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001.
Prin menționata decizie, ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție a constatat ca instanțele judecătorești pot să se pronunțe asupra regularității actului de abrogare și a aplicabilității în continuare a normei abrogate în condițiile precizate mai sus, în virtutea principiului plenitudinii de jurisdicție.
A mai reținut instanța supremă că inaplicabilitatea normelor de abrogare parțială, determinată de neregularitatea modului în care au fost adoptate, face ca efectele art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată, respectiv ale art. 231din Legea nr. 56/1996, modificata și completată, să se producă și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000.
Sub acest aspect rezultă fără echivoc faptul că au supraviețuit dispozițiilor de abrogare normele ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihica, astfel că acestea au produs și produc efecte juridice în continuare.
Acest lucru presupune că nici în prezent dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea, deoarece, prin prevederile din nr.OG 83/2000 au fost depășite limitele și condițiile legii de abilitare, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 107 alin. 3 din Constituția României din 1991, în vigoare la data adoptării ordonanței (art. 108 alin. 3, în forma republicată în 2003 Constituției României).
Concluzia instanței supreme a fost în sensul că efectul imediat al supraviețuirii normei în discuție rezidă incontestabil în faptul că drepturile consacrate legislativ prin dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 se cuvin și în continuare persoanelor care se încadrează în ipoteza la care se referă textul de lege.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs la data de 29.06.2009 pârâtul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale la data de 16.07.2009 sub nr-.
Prin motivele de recurs întemeiate în drept pe dispozițiile art.304 pct.9 și art.3041Cod pr.civilă, recurentul-pârât a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii ca neîntemeiat a capătului de cerere privind actualizarea cu indicele de inflație a drepturilor salariale reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, respectiv ca lipsit de obiect pe cel vizând plata pe viitor a acestor drepturi bănești.
Susține recurentul că decizia nr.21/10.03.2008 pronunțată de ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție în Secții Unite, prin care s-a admis recursul în interesul legii, produce efecte obligatorii, conform art.329 Cod pr.civilă, însă numai până la data de 03.02.2007. Pentru perioada de timp ulterioară acestei date acțiunea intimatei-reclamante este nefondată, deoarece la această dată a intrat în vigoare OG nr.8/2007 prin care se abrogă explicit art.47 din Legea nr.50/1996.
Susține recurentul că instanța de fond a dispus în mod nelegal și plata pentru viitor a drepturilor salariale solicitate, adăugând la legea specială de salarizare a magistraților, deoarece numai legiuitorul, deci puterea legislativă, poate stabili acordarea sau neacordarea unor drepturi.
De asemenea, se critică și actualizarea dispusă de instanța de fond a sumelor cu rata inflației, deoarece instituția recurentă este o instituție bugetară care nu poate înscrie în bugetul propriu nicio plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială. Ori, în temeiul art.14 și art.29 din Legea finanțelor publice nr.500/2002, angajarea cheltuielilor din bugetul de stat se poate face numai în limita creditelor bugetare anuale aprobate.
Examinând motivele de recurs față de hotărârea recurată și probele administrate în cauză, cercetând pricina sub toate aspectele după cum dispune art.3041Cod pr.civilă, Curtea, în opinie majoritară, constată recursul fondat pentru următoarele considerente:
O primă critică vizează aplicabilitatea în timp a normelor care consacră sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică prevăzut de art. 47 din Legea nr.50/1996, republicată. În esență, se susține că interpretarea dată de ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție prin decizia în interesul legii nr. 21/2008 asupra aplicării dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996, republicată, trebuie limitată în timp până la intrarea în vigoare a OG nr.8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, adică până la data de 03.02.2007.
Această argumentație nu poate fi primită. Este de menționat faptul că dezlegarea dată de instanța supremă asupra aplicabilității normei care consacră sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică pentru magistrați și pentru personalul auxiliar de specialitate din instanțe și parchete a fost analizată prin raportare la art.1 pct.42 din OG nr.83/2000, concluzionându-se în sensul supraviețuirii normei față de neconstituționalitatea acestui din urmă text de lege emis de Guvernul României cu depășirea limitelor legii speciale de abilitare adoptate de Parlament. Așadar, dreptul în discuție se aplică și după intrarea în vigoare a OG nr.83/2000, fiind limitat în timp până la o eventuală ulterioară abrogare, cu respectarea normelor Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată.
Cum pentru categoria profesională a magistraților, această abrogare expresă nu a intervenit, sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică este datorat de ordonatorul principal de credite.
În schimb, pentru categoria profesională a personalului auxiliar de specialitate din instanțe și parchete, abrogarea expresă a Legii nr.50/1996 republicată s-a făcut prin OG nr.8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, în vigoare începând cu data de 03.02.2007.
Cum intimata-reclamantă nu are calitatea de personal auxiliar de specialitate, ci de magistrat procuror, se găsește în situația de a beneficia de sporul în discuție și după data de 03.02.2007, critica recurentului pârât sub acest aspect fiind nefondată.
Este fondată însă argumentația recurentului referitoare la inadmisibilitatea acordării drepturilor bănești pentru perioada viitoare.
În materia conflictelor de muncă, în patrimoniul unui salariat sau unei persoane asimilate acestuia (a unei persoane care nu prestează o activitate în temeiul unui contract de muncă, ci a unui act de numire, pentru care are dreptul la plata unui salariu sau a unei indemnizații) se poate constata un prejudiciu izvorât din neplata drepturilor salariale numai dacă acest prejudiciu îndeplinește condiția de a fi cert, lichid și exigibil la data pronunțării hotărârii. Pentru perioada de timp următoare acestui moment nu există temei pentru a fi acordate drepturi salariale, întemeiat pe prezumția că angajatorul nu-și va respecta obligația de plată.
Este de notat faptul că salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile și alte adaosuri și reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat, conform art.154 Codul muncii. În plus, art.161 din Codul muncii prevede că salariul se plătește cel puțin o dată pe lună. Așadar, plata salariului reprezintă o prestație periodică în sarcina angajatorului, scadentă cel puțin o dată pe lună, dar succesivă, iar acordarea și valoarea acesteia sunt condiționate de menținerea reclamantei în funcția actuală, de exercitarea atribuțiilor funcției de magistrat, de păstrarea aceluiași regim salarial. În concluzie, obligația viitoare pretinsă de reclamantă nu este certă, iar prin natura ei nici exigibilă.
În măsura în care plata sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% din indemnizația brută de încadrare se consideră de către reclamanta magistrat că se cuvine a fi inclus în indemnizația lunară, aceasta are posibilitatea de a uza de procedura prevăzută de art.36 din OUG nr.27/2006. Așadar, dacă intimata-reclamantă consideră că decizia în interesul legii nr.21/2008 are aplicabilitate și opozabilitate față de ordonatorul principal de credite, considerând că trebuie inclus în indemnizația lunară, poate formula contestație asupra modului în care este alcătuită indemnizația lunară.
Instanța investită cu un conflict de muncă consideră, în opinie majoritară, că plata dreptului pretins nu poate fi dispusă pentru viitor dincolo de data pronunțării prezentei decizii, când condiția de a fi cert, lichid și exigibil este îndeplinită.
Cât privește critica referitoare la actualizarea drepturilor bănești cu indicele de inflație, Curtea constată că aceasta este nefondată, întrucât sporul pretins de intimata-reclamantă are natura juridică a unui venit salarial care trebuie achitat lună de lună, reprezintă deci o prestație periodică, iar prin neachitarea ei la termenele fixate de lege, se produce în patrimoniul beneficiarului un prejudiciu care trebuie acoperit integral, astfel cum prevede art.161 al.4 Codul muncii. Ori, această reparare a prejudiciului nu poate fi considerată suficientă numai prin plata drepturilor salariale pretinse, ci și a actualizării fiecărei sume cu indicele de inflație de la data introducerii acțiunii și până la achitarea integrală.
Față de considerentele expuse, Curtea, în opinie majoritară, va admite recursul în temeiul art.312 al.3 Cod pr.civilă coroborat cu art.304 pct.9 Cod pr.civilă și va modifica în parte sentința atacată în sensul că va înlătura obligația de plată a drepturilor solicitate ulterior datei pronunțării prezentei decizii, 09.11.2009.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Cu majoritate.
Admite recursul declarat de recurentul pârât MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE împotriva sentinței civile nr.412 din data de 27.04.2009 pronunțată de Tribunalul Călărași Secția Civilă în dosarul nr-,în contradictoriu cu intimata reclamantă, intimații pârâți STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL CĂLĂRAȘI și intimatul chemat în garanție MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
Modifică în parte sentința atacată în sensul că:
Înlătură obligația de plată a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică pe viitor, ulterior datei de 09.11.2009, a pronunțării prezentei decizii.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 09.11.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
GREFIER
Red.
Dact.LG/2 ex./18.11.2009
Jud.fond:;
Cu opinia separată a doamnei judecător, în sensul respingerii recursului ca nefondat, pentru următoarele considerente:
Prin decizia nr.XXI/2008, obligatorie pentru instanțe în conformitate cu dispozițiile art. 329 pct. 3 din Codul d e procedură civilă, instanța supremă a statuat, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, în sensul că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001.
Prin menționata decizie, ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție a constatat că instanțele judecătorești pot să se pronunțe asupra regularității actului de abrogare și a aplicabilității în continuare a normei abrogate în condițiile precizate mai sus, în virtutea principiului plenitudinii de jurisdicție.
A mai reținut instanța supremă că inaplicabilitatea normelor de abrogare parțială, determinată de neregularitatea modului în care au fost adoptate, face ca efectele art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată, și, respectiv, ale art. 231din Legea nr. 56/1996, modificată și completată, să se producă și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000.
Sub acest aspect, rezultă fără echivoc faptul că au supraviețuit dispozițiilor de abrogare normele ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că acestea au produs și produc în continuare efecte juridice.
Așadar, a reținut ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, nici în prezent dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea, deoarece, prin prevederile din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 au fost depășite limitele și condițiile legii de abilitare, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 107 alin. (3) din Constituția României din 1991, în vigoare la data adoptării ordonanței [art. 108 alin. (3), în forma republicată în 2003 Constituției României).
Concluzia instanței supreme a fost în sensul că efectul imediat al supraviețuirii normei în discuție rezidă incontestabil în faptul că drepturile consacrate legislativ prin dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 se cuvin și în continuare persoanelor care se încadrează în ipoteza la care se referă textul de lege.
Prin urmare, se reține că, pe de o parte, decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - prin care se constată că nici în prezent dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 nu și-au încetat aplicabilitatea - este ulterioară datei intrării în vigoare a nr.OG 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, iar pe de altă parte, în ce privește abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1996 prin nr.OG 8/2007, își păstrează valabilitatea același raționament dezvoltat de instanța supremă cu privire la abrogarea menționatului text legal prin nr.OG 83/2000.
Astfel, prin Legea nr. 502/2006 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe, act normativ evocat în preambulul nr.OG 8/2007, Guvernul nu a fost abilitat să abroge Legea nr. 50/1996.
Așa fiind, apar ca nefondate criticile în sensul că drepturile pretinse de reclamantă nu mai pot fi recunoscute și plătite după data intrării în vigoare a nr.OG 8/2007.
De asemenea, în privința acordării pe viitor a acestui spor, Curtea reamintește recurenților-pârâți MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, dispozițiile art.155 din Legea nr.53/2003, potrivit cărora sporul este partea variabilă a salariului reprezentând prin urmare un drept salarial care este datorat de angajator cât timp persoana sau, după caz, persoanele își păstrează calitatea de salariați iar împrejurările care au determinat legiferarea sporului de mențin neschimbate.
Acesta este motivul pentru care se impunea acordarea și pentru viitor a sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, cât timp reclamanta își păstrează calitatea de magistrat.
Procedând în această manieră, instanța de fond nu a depășit atribuțiile puterii judecătorești, ci doar a statuat, aplicând dispozițiile legale care garantează pentru salariați plata salariilor, acest drept și pentru viitor, adică pentru perioada ulterioară judecății în care se mențin raporturile de muncă între reclamantă și angajator, pe de altă parte.
Ar fi în egală măsură inechitabil și excesiv de împovărător să se pretindă salariatului sau persoanelor plătite din bugetul unor instituții publice să formuleze periodic acțiuni având același obiect, câtă vreme izvorul juridic al situațiilor analizate rămâne același, respectiv raportul juridic între angajator și angajat se menține neschimbat, iar plata salariului reprezintă o certitudine și o obligație legală prioritară în conformitate cu dispozițiile art.154 și art.155 din Legea nr.53/2003.
Curtea reține că Statul Român are obligația de a executa hotărârile judecătorești definitive și menținute prin hotărâri irevocabile, în caz contrar fiind încălcate dispozițiile art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care cuprinde obligația de a executa cu bună-credință toate îndatoririle stabilite prin hotărâri judecătorești. Această obligație revine tuturor instituțiilor statului, ministere, administrației publice centrale și locale, fără a fi necesară o dispoziție legală prin care să le oblige în mod expres.
Astfel simplul fapt că pârâții Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI și Parchetul de pe lângă Tribunalul Călărași și recurentul-pârât MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, care reprezintă instituții ale statului, au fost obligate la plata unei despăgubiri reprezentând contravaloarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50 % pentru perioada 01.08.2008-27.04.2009 este suficient pentru ca Statul Român și toate instituțiile acestuia să fie obligate să aloce fondurile necesare și să își execute obligațiile prevăzute în titlurile judecătorești. În acest sens, este și jurisprudența Curții Europene în cauzele împotriva României.
Astfel, în cauza Matache și alții împotriva României, s-a reținut că obligația de plată a unei sume de bani stabilită printr-o sentință executorie trebuie executată de către stat și de către administrație, care constituie un element al statului de drept. Dacă administrația refuză, omite să execute sau întârzie să o facă, garanțiile de la art. 6 din CEDO, de care a beneficiat justițiabilul în timpul etapei judiciare își pierd orice rațiune de a fi.
De asemenea, în majoritatea cauzelor împotriva României, Curtea Europeană a reținut că neexecutarea unei hotărâri definitive, care se bucură de autoritate de lucru judecat reprezintă o încălcare a art.1 din Protocolul nr.1, de natură a atrage răspunderea statului pentru nerespectarea dreptului la un proces echitabil.
În acest sens, în temeiul hotărârilor judecătorești menținute sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 50% este datorat și după data de 12 noiembrie 2009, când au intrat în vigoarea dispozițiile art.4 din Anexa 6 din Legea nr.330/2009, deoarece Statul Român avea obligația de a reglementa un spor de 50% de risc și suprasolicitare neuropsihică în favoarea personalului din justiție. Împrejurarea că acest spor a fost reglementat în favoarea magistraților și a personalului auxiliar în mod etapizat nu reprezintă îndeplinirea obligației pozitivă pe care o are Statul Român de a achita sporul de 50%, obținut în baza unei hotărâri judecătorești definitive și executorii. Tocmai această reglementare etapizată reprezintă o recunoaștere expresă din partea autorităților că acest spor este datorat și pentru viitor.
Iar dacă ne raportăm la celelalte dispoziții ale Legii nr.330/2009, respectiv art.3 și art.30 pct.5, care vor intra în vigoarea începând cu data de 1 ianuarie 2010, se constată că intenția legiuitorului a fost de a păstra salariile aflate în plată pentru personalul bugetar, inclusiv pentru magistrați și personalul auxiliar de specialitate, respectiv salariile care cuprind atât sporul de 50%, cât și sporul de 15% de confidențialitate.
Așa fiind, apar ca nefondate criticile în sensul că drepturile pretinse de reclamantă nu mai pot fi recunoscute și plătite după data intrării în vigoare a nr.OG 8/2007 și a Legii nr.330/2009.
Judecător
Președinte:Adela Cosmina BodeaJudecători:Adela Cosmina Bodea, Florentina Dragomir, Nadia
