Pretentii civile. Speta. Decizia 731/2009. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR.731/CM

Ședința publică de la 15 2009

Completul specializat pentru cauze privind

Conflicte de muncă și asigurări sociale

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Răzvan Anghel

JUDECĂTOR 2: Maria Apostol

JUDECĂTOR 3: Jelena Zalman

Grefier - -

Pe rol, soluționarea recursului civil formulat de recurentul reclamant, domiciliat în C, Bd. -.-, nr.171, -.66, împotriva sentinței civile nr.218/20.02.2009 pronunțate de Tribunalul Constanța în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă SC SERVICII SA, cu sediul în C,-, având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru recurentul reclamant, avocat -, conform împuternicirii avocațiale din 14.12.2009, depuse la dosar, pentru intimata pârâtă Serviciu SA, avocat, conform delegației de substituire nr.146 - depuse la dosarul cauzei.

Procedura legal îndeplinită, conform art. 87 și urm.pr.civ.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este declarat în termen, motivat, scutit de plata taxei judiciare de timbru.

Fiind întrebate, părțile arată că nu mai au alte cereri, excepții de ridicat sau probe de formulat în cauză.

Instanța, având în vedere că părțile au arătat că nu mai au alte cereri, excepții de ridicat sau probe de formulat în cauză, în temeiul disp.art. 150.pr.civ. declară încheiate dezbaterile și acordă cuvântul asupra recursului.

Apărătorul recurentului reclamant solicită admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Apreciază apărătorul recurentului că sentința recurată este netemeinică și nelegală, având în vedere următoarele aspecte:

Instanța de fond a admis în mod eronat excepția puterii de lucru judecat, fără a face însă o analiză temeinică a hotărârilor invocate în susținerea excepției. O astfel de analiză nu ar fi putut conduce decât la concluzia că, în ciuda existenței unor litigii anterioare între aceleași părți, asupra drepturilor salariale ce fac obiectul prezentei cauze nu s-a pronunțat nici o instanță în mod irevocabil, în sensul de a soluționa fondul dreptului.

Primul litigiu între părțile în cauză a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Constanța cu nr- și a avut ca obiect acordarea de diferențe salariale rezultate din neaplicarea indicelui de 1,98 la salariul minim pe economie a fost soluționat irevocabil prin decizia civilă nr.456/CM/04.12.2007 a Curții de Apel Constanța.

Un alt litigiu între reclamant și pârâtă a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Constanța cu nr- și a avut următoarele capete de cerere: acordarea diferențelor drepturilor salariale rezultate din neaplicarea indicelui de 1,98 la salariul minim pe economie, acordarea suplimentărilor de drepturi salariale constând în prime de Paște și C și Ziua.

În această cauză pârâta SA a invocat în această cauză excepția autorității de lucru judecat, însă instanța, în loc să soluționeze această excepție numai în ce privește primul capăt de cerere, având ca obiect aplicarea indicelui de 1,98 la salariul minim pe economie, a admis excepția cu privire la întreaga acțiune, în mod cu totul nejustificat.

În concluzie, apărătorul recurentului reclamant solicită admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

Apărătorul intimatei pârâte, având cuvântul solicită respingerea recursului, menținerea hotărârii instanței de fond ca legală și temeinică.

Consideră apărătorul intimatei pârâte că instanța în mod corect a soluționat excepția autorității de lucru judecat, raportându-se la sentința civilă nr.758/13.06.2008.

CURTEA

Asupra recursului civil de față;

Prin acțiunea înregistrată adresată Tribunalului Constanța și înregistrată sub nr-, reclamantul a chemat în judecată pârâta Servicii pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtei la plata, actualizată cu dobânda legală și indicele de inflație pe perioada cuprinsă între data introducerii acțiunii și data plății efective, a sumelor cuvenite cu titlu de suplimentări de Paști 2006 și 2007, respectiv C 2005, 2006 și 2007, calculate la nivelul salariului de bază mediu pe societate și a sumelor cuvenite cu titlu de suplimentări de Ziua pentru anii 2006 și 2007, calculate la nivelul salariului de bază minim pe societate.

În motivarea cererii sale, reclamantul a precizat că până în anul 2005 fost angajat la - ar C, ulterior fiind transferat la Servicii în baza unui protocol încheiat între cele două societăți la data de 22.06.2005.

În cuprinsul protocolului respectiv se stabilea că societatea pârâtă se obligă să preia salariații ar C nominalizați în anexe, cu respectarea tuturor drepturilor și obligațiilor ce derivă din contractele individuale de muncă ale acestora încheiate cu SNP SA, precum și drepturile ce derivă din CCM la nivel, începând cu data de 01.07.2005.

se obligase, prin CCM la nivel de unitate, cu toate modificările ulterioare efectuate prin actele adiționale înregistrate la Direcția de Muncă, în baza art. 168 alin. 1, să achite salariaților săi o suplimentare salarială cu ocazia următoarelor evenimente anuale: Paști, Ziua, Pentru fiecare astfel de, unitatea trebuia să achite salariatului, indiferent de funcție ori salariu, un salariu mediu de bază la nivelul SC pentru sărbătorile de Paști și C, respectiv minimum o sumă echivalentă cu salariul de bază minim actualizat pe SC SA pentru Ziua.

Pentru neacordarea la timpul cuvenit a drepturilor salariale solicitate prin prezenta acțiune, se impune actualizarea lor cu dobânda legală și indicele de inflație, pe perioada cuprinsă între data introducerii acțiunii și data plății efective a sumelor datorate.

Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Pe cale de excepție, s-a invocat autoritatea de lucru judecat față de soluția din dosarul nr- al Tribunalului Constanța, irevocabilă prin decizia nr. 716/CM/2008 a Curții de Apel Constanța, în prezenta cerere reclamantul solicitând aceleași drepturi pe care instanța s-a pronunțat deja în mod irevocabil.

Prin sentința civilă nr. 218 din 20 februarie 2009 Tribunalul Constanțaa admis excepția autorității de lucru judecat și a respins acțiunea formulată pentru autoritate de lucru judecat.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele considerente:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța la 11.02.2008, reclamantul și au chemat în judecată Servicii pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea unității la respectarea indicelui de salarizare 1,98 în perioada de la 16.12.2005 până la încetarea raporturilor noastre de muncă, obligarea unității la respectarea pe perioada sus menționată a clauzei de plată a unui salariu mediu pe SA la fiecare eveniment de Paști, C, Ziua și aprovizionarea de toamnă-iarnă în luna octombrie, obligarea la restituirea diferențelor bănești rezultate din nerespectarea obligațiilor sus menționate, actualizate cu indicele de inflație și cu aplicarea dobânzii legale de la data scadenței până la plata efectivă.

Prin sentința civilă nr. 758/13.06.2008, instanța a luat act de renunțarea reclamantul la judecarea cauzei și a respins cererea formulată de pentru existența autorității de lucru judecat, avându-se în vedere sentința civilă nr. 1083/2007 a Tribunalului Constanța.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs reclamantul, arătând că nu există autoritate de lucru judecat pe motiv că, prin sentința civilă nr. 1083/23.03.2007, Tribunalul Constanțaa obligat pârâta să-i plătească un coeficient de 1,76 și nu de 1,98, cum se solicită prin cererea introductivă în dosar 3194/2007.

Recursul a fost respins ca tardiv formulat avându-se în vedere depășirea termenului prevăzut de art. 80 din Lega nr. 168/1999 și sancțiunile prevăzute de art. 103 Cod procedură civilă.

În prezenta cauză (dosar nr-), reclamantul solicită plata acelorași drepturi - primele de Paști și C și prime pentru Ziua pentru perioada 2005-2007 - la fel ca în pct.2 al cererii care a făcut obiectul dosarului - (este drept, într-o altă formulare: plata unui salariu mediu pentru fiecare eveniment Paști, C, Ziua, începând cu 16.12.2005 până la încetarea raporturilor de muncă actualizat cu rata inflației și dobânda legală).

În dosarul -, instanța a constatat, în mod irevocabil, că această cerere (în fapt, întreaga acțiune a reclamantului ) a făcut obiectul unei alte cauze, astfel încât față de 1201 Cod civil, a admis excepția autorității de lucru judecat, având în vedere sentința civilă nr. 1083/2007 a Tribunalului Constanța, irevocabilă prin decizia civilă nr. 456/CM/2007 a Curții de Apel Constanța.

Excepția autorității de lucru judecat este consecința cea mai importantă a efectelor unei hotărâri judecătorești și își are fundamentul obligațiile de a da eficiența unei hotărâri judecătorești și de a evita o nouă judecată asupra aceleiași chestiuni litigioase.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs reclamantul.

Critica sentinței prin motivele de recurs a vizat, în esență, următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată reclamantul a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC Servicii SA, obligarea pârâtei la plata actualizată cu rata inflației și dobânda legală a suplimentărilor salariale de Paști și de C, precum și de Ziua pentru perioada 2005-2007.

Instanța, deliberând asupra excepției puterii de lucru judecat invocată de pârâtă, a considerat-o fondată și a procedat la admiterea acesteia, fără a face însă o analiză temeinică a hotărârilor invocate în susținerea excepției. O astfel de analiză nu ar fi putut conduce decât la concluzia că, în ciuda existenței unor litigii anterioare între aceleași părți, asupra drepturilor ce fac obiectul prezentei cauze nu s-a pronunțat nicio instanță în mod irevocabil, în sensul de a soluționa fondul dreptului.

Primul litigiul între părți a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Constanța sub nr- și a avut ca obiect acordarea de diferențe salariale rezultate din neaplicarea indicelui de 1,98 la salariul minim pe economie pentru perioada 1 iulie 2005 - 15 2005 și, respectiv de 1,76 pentru perioada 16 2005 - 22 martie 2007. Asupra acestei cereri instanța de fond s-a pronunțat prin sentința civilă nr. 1003 din 23 mai 2007 în sensul admiterii ei.

Împotriva acestei sentința a formulat recurs pârâta, soluționat prin decizia civilă nr. 456/CM din 4 2007 Curții de Apel Constanța, care a respins calea de atac ca nefondată.

Prin urmare, prin sentința civilă nr. 1003 din 23 mai 2007, rămasă irevocabilă, reclamantului i s-au acordat doar drepturile

salariale rezultate din neaplicarea indicelui de 1,98 și, respectiv 1,76 la salariul minim pe economie, acesta fiind unicul capăt de cerere al acțiunii.

În ce privește celelalte capete de cerere constând în suplimentări de Paști și C, Ziua și aprovizionarea toamnă/iarnă, ce formează obiectul prezentei cauze, acestea nu au fost în niciun moment soluționate pe fond, instanțele pronunțându-se doar pe excepția autorității de lucru judecat, admisă în mod greșit atât în dosarul nr-, cât și în speța de față.

În acest sens, se învederează faptul că potrivit dispozițiilor Codului civil, coroborate cu cele ale Codului d e procedură civilă, autoritatea de lucru judecat presupune soluționarea în mod definitiv și irevocabil a unei cereri având aceleași părți, obiect și cauză cu cea pendinte, în cadrul căreia se invocă excepția.

Analizând sentința recurată din prisma criticilor formulate, Curtea a admis recursul ca fondat pentru următoarele considerente:

Prin prezenta acțiune reclamantul a solicitat obligarea pârâtei SC Servicii SA la plata actualizată cu dobânda legală și indicele de inflație a sumelor cuvenite cu titlu de suplimentări de Paști 2006 și 2007, respectiv C 2005, 2006 și 2007, calculate la nivelul salariului de bază mediu pe societate și a sumelor cuvenite cu titlu de suplimentări de Ziua pentru anii 2006-2007, calculate la nivelul salariului de bază minim pe societate.

Prin sentința civilă nr. 1003 din 23 mai 2007 pronunțată în dosarul civil nr- de Tribunalul Constanțas -a admis acțiunea reclamantului și s-a dispus obligarea pârâtei SC Servicii SA să achite reclamantului diferențe de drepturi salariale rezultate din neaplicarea indicelui de salarizare de 1,98 la salariul minim pe economie indexat pentru perioada 1 iulie 2005 - 15 2005, precum și a indicelui de 1,76 la salariul minim pe economie indexat pentru perioada 16 2005 - 22 martie 2007, cu dobânda legală calculată asupra acestor sume de la data scadenței și până la plata efectivă.

Această sentință a rămas irevocabilă prin respingerea recursului formulat de pârâtă, prin decizia civilă nr. 456/CM din 4 2007 pronunțată de Curtea de Apel Constanța.

Potrivit dispozițiilor art. 1201 Cod civil, "este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți făcută de ele și în contra lor în aceeași calitate".

Pentru a exista autoritate de lucru judecat trebuie să existe triplă identitate de părți, obiect și cauză.

În speță, nu există identitate de obiect întrucât prin prezenta acțiune se solicită plata unor prime iar prin acțiunea formulată în dosarul civil nr- s-au solicitat diferențe bănești rezultate din neaplicarea indicelui de salarizare de 1,98 și, respectiv 1,76 din salariul minim pe economie.

Pentru considerentele arătate mai sus, potrivit art. 312 alin. 5 Cod procedură civilă, întrucât prima instanță în mod greșit a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului, Curtea a casat sentința recurată și a trimis cauza la Tribunalul Constanța spre rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul civil formulat de recurentul reclamant, domiciliat în C, Bd. -.-, nr.171, -.66, împotriva sentinței civile nr.218/20.02.2009 pronunțate de Tribunalul Constanța în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtăSC SERVICII SA, cu sediul în C,-, județul

Casează sentința recurată și trimite cauza la Tribunalul Constanța spre rejudecare.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 15 2009.

Președinte, Judecători,

- - - -

- -

Grefier,

- -

Jud. fond -,

Red. dec. jud. -/6.01.2010

gref.

4 ex./8.01.2010

Președinte:Răzvan Anghel
Judecători:Răzvan Anghel, Maria Apostol, Jelena Zalman

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Pretentii civile. Speta. Decizia 731/2009. Curtea de Apel Constanta