Pretentii civile. Speta. Decizia 783/2008. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 783
Ședința publică de la 18 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nelida Cristina Moruzi
JUDECĂTOR 2: Carmen Bancu
JUDECĂTOR 3: Cristina
Grefier
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiu de muncă privind recursul formulat de împotriva sentinței civile nr.1277 din 10.09.2008 a Tribunalului Iași (-), intimată fiind DIRECȚIA SILVICĂ I - PENTRU OCOLUL SILVIC.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul, lipsă fiind reprezentantul intimatei DIRECȚIA SILVICĂ I - PENTRU OCOLUL SILVIC.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că dosarul este la prim termen.
Instanța constată recursul formulat în termen și motivat.
Recurentul arată că nu solicită termen pentru a-și angaja apărător și că nu are de formulat alte cereri. Depune la dosar un memoriu cu caracter de concluzii scrise.
Instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.
Recurentul solicită admiterea recursului și să-i fie acordați banii reținuți prin diminuarea unei clase de salarizare pentru o perioadă de 3 ani, respectiv 3.03.2005 - 31.08.2007.
Declarând dezbaterile închise,
CURTEA DE APEL
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
Prin sentința civilă nr.1277/10.09.2008, pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr.-, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta Direcția Silvică I având ca obiect obligarea pârâtei la plata drepturilor bănești aferente perioadei 03.03.2005 - 31.08.2007; a fost respinsă cererea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta Direcția Silvică I, privind plata drepturilor bănești aferente perioadei iunie 2003 - 02.03.2005, ca fiind prescris dreptul la acțiune.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele.
Prin cererea înregistrată sub nr. 1001/99/05.03.2008, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta Direcția Silvică I, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 2549 lei reprezentând diferență drepturi salariale aferente perioadei iunie 2003 - 31.08.2007.
În motivarea acțiunii, reclamantul a susținut că până la data de 04.06.2003 a beneficiat de clasa de salarizare 33, iar începând cu această dată, în mod nelegal, i s-a acordat clasa de salarizare 32. Întrucât nu a fost de acord cu diminuarea clasei de salarizare, a făcut un raport, înregistrat la pârâtă sub nr. 4609/08.07.2003, primind un răspuns diferit de ceea ce a solicitat, în sensul că ar fi cerut acordarea unei clase superioare de salarizare. Mai susține reclamantul că a fost în audiență la directorul tehnic, acesta comunicându-i că are un salariu mare și din această cauză i l-a diminuat. Reclamantul mai precizează faptul că la acea dată nu cunoștea prevederile art. 8 din Legea nr. 130/1996 și că a semnat contractul individual de muncă întrucât i s-a spus că dacă nu îl semnează nu poate fi salarizat. De asemenea, dacă diminuarea salariului ar fi fost determinată de indisciplină sau incompetență, ar fi trebuit să existe o decizie legală de diminuare a salariului. Or, în situația sa, diminuarea salariului a fost la aprecierea unei persoane, fiind un abuz.
La termenul de judecată din 30.07.2008, instanța, din oficiu, a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune pentru drepturile bănești aferente perioadei anterioare datei de 03.03.2005.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune pentru drepturile bănești aferente perioadei iunie 2003 - 02.03.2005, instanța a constatat că aceasta este întemeiată. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 283 alin. 1 lit. c Codul muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de drepturi pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator. Or, prezenta acțiune a fost formulată la data de 03.03.2008, astfel că pentru perioada iunie 2003 - 02.03.2005 instanța a constatat că este prescris dreptul la acțiune.
Pe fond, analizând actele și lucrările dosarului cauzei, instanța a reținut următoarea situație de fapt:
Reclamantul a fost salariatul pârâtei Direcția Silvică I pe funcția de șef district. Prin actul adițional la contractul individual de muncă al reclamantului, din 01.07.2002, semnat de către ambele părți, s-a stabilit că salariul reclamantului este de 7.586.000 lei, corespunzător clasei de salarizare nr. 33. Astfel cum rezultă din cuprinsul carnetului de muncă și al actului adițional la contractul individual de muncă depus la fila 57 dosar, începând cu data de 04.06.2003, reclamantul a beneficiat de un salariu corespunzător clasei 32 de salarizare. Din cuprinsul Hotărârii nr. 14/22.07.2003 rezultă că reclamantul ar fi solicitat acordarea unei clase de salarizare, precizându-se însă că această solicitare nu se justifică având în vedere nivelul de salarizare al funcției. Ulterior, prin actul adițional înregistrat sub nr. 6140/21.07.2004, s-a stabilit că salariul de bază al reclamantului este de 9.166.845 lei, corespunzător clasei de salarizare 32. Acest act adițional a fost semnat de către ambele părți, respectiv atât de către pârâtă în calitate de angajator, cât și de către reclamant în calitate de salariat.
Având în vedere faptul că reclamantul a semnat actul adițional prin care i se stabilea un salariu corespunzător clasei de salarizare 32, s-a reținut de către instanță că acesta, implicit, și-a manifestat acordul de voință cu privire la acordarea clasei de salarizare 32.
În consecință, instanța a constatat că este neîntemeiată cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata drepturilor bănești aferente perioadei 03.03.2005 - 31.08.2007, corespunzătoare clasei de salarizare 33.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul, considerând că are dreptul legal pentru a primi diferența de salariu reținută în perioada 03.03.2005 - 31.08.2007.
Intimata nu a formulat întâmpinare.
În recurs nu au fost depuse înscrisuri noi.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma dispozițiilor art.3041Cod procedură civilă, Curtea de Apel constată că recursul este nefondat.
Astfel, prin actele adiționale la contractul individual de muncă încheiate la 04.06.2004, 03.06.2005, 03.06.2006 și respectiv 04.06.2007, ambele părți au convenit un salariu de bază negociat corespunzător clasei de salarizare 32.
În atare condiții, corect a reținut prima instanță că cererea reclamantului privind obligarea pârâtei la plata diferenței drepturilor bănești, corespunzătoare clasei de salarizare 33, este neîntemeiată, din moment ce salariul negociat de părți și convenit bilateral se încadrează în limitele prevăzute de lege, fiind respectate prevederile art.8 din Legea 130/1996 și prevederile art.157 din Codul muncii.
Ca urmare, în conformitate cu dispozițiile art.312 Cod procedură civilă, Curtea de Apel va respinge ca nefondat recursul reclamantului și va menține sentința primei instanțe ca fiind legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul formulat de reclamantul împotriva sentinței civile nr.1277/10.09.2008 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 18.11.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Grefier,
Red.
Tehnored.
16.12.2008 - 2 ex.
Tribunalul Iași: - -
-
Președinte:Nelida Cristina MoruziJudecători:Nelida Cristina Moruzi, Carmen Bancu, Cristina