Pretentii civile. Speta. Decizia 789/2009. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE,
DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 789/
Ședința publică din 2 iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Dorina Rizea
JUDECĂTOR 2: Mihail Lohănel
JUDECĂTOR 3: Roxana Maria
Grefier șef secție
Pentru astăzi a fost amânată pronunțarea asupra recursului declarat de reclamanta în contradictoriu cu intimații pârâți CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, având ca obiect: "drepturi bănești", împotriva sentinței civile nr. 310 din 19 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Covasna în dosarul civil nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică,la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în cadrul ședinței de judecată din 26 mai 2009, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta decizie. Instanța, în vederea deliberării și pentru a da posibilitatea părților lipsă să depună la dosar concluzii scrise a amânat pronunțarea la 2 iunie 2009.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Constată că prin sentința civilă nr. 310 din 19 martie 2009, Tribunalul Covasnaa admis excepția prescripției dreptului material la acțiune aferentă perioadei 01.11.2000-01.11.2004 invocată de pârâții CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE. A respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE. A respins acțiunea formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâții CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, având ca obiect plata drepturilor salariale reprezentând sporul de vechime în cuantum de 25 % lunar, aferent perioadei 01.11.2000-01.11.2004, actualizat în raport cu rata inflației, calculat de la data scadenței lunare a fiecărui drept și până la data plății efective, cu aplicarea dobânzii legale pe considerentul admiterii excepției prescripției dreptului material la acțiune. A respins de asemenea ca nefondată și cererea de obligare a pârâtei CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR la plata drepturilor salariale reprezentând prima de concediu aferentă perioadei 2001 - noiembrie 2004, actualizată în raport cu rata inflației pe perioada dintre data scadenței drepturilor pretinse și data plății efective, cu aplicarea dobânzii legale precum și efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetul de muncă al reclamantei cu cheltuieli de judecată. A respins cererea de chemare în garanție a pârâtului, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, formulată de pârâta, Curtea de Conturi a României.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut următoarele:
analizării fondului instanța s-a pronunțat cu prioritate, conform dispozițiilor art. 137(1) Cod proc. civilă, asupra excepțiilor invocate.
Cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune privind acordarea sporului de vechime aferent perioadei 01.11.2000 - 01.11.2004 în cuantum de 25% invocată de pârâții Curtea de Conturi a României și Ministerul Finanțelor Publice, s-a constatat că reclamanta a deținut funcția de controlor financiar, raporturile acesteia de muncă fiind de natură contractuală și supuse dispozițiilor Codului muncii.
Termenul de prescripție în situația în care obiectul contractului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, prevăzute atât de art. 283 alin. 1 lit. c din Legea nr. 53/2003 cât și de art. 73 alin. 1 din Legea nr. 168/1999 este de 3 ani.
În acest sens sunt și reglementările art. 3 din 167/1958 și ale G 137/2000, art. 20 alin.(1) și art. 27 alin.(2).
Raportat la faptul că pretențiile deduse judecății de reclamantă vizează perioada cuprinsă între 01.11.2000 - 01.11.2004, instanța a reținut că acțiunea reclamantei conform dispozițiilor legale susmenționate, a datei de înregistrare pe rolul instanței a cererii introductive, 4.06.2008, care se situează în afara termenului legal de prescripție de 3 ani, motiv pentru care instanța va admite excepția invocată și va dispune respingerea acțiunii ca tardiv formulată privitor la sporul de vechime solicitat, potrivit dispozitivului de mai jos.
În speță reclamanta nu a demonstrat intervenția unor cauze de întrerupere sau de suspendare a prescripției extinctive dintre cele la care face trimitere Decretul nr. 167/1958, motivele invocate de reclamantă nefăcând parte dintre acestea.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive, a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, instanța a apreciat-o ca neîntemeiată, întrucât prin art. 19 din Legea nr. 500/2002 -privind finanțele publice - se prevede că Ministerul Finanțelor Publice coordonează activitatea de pregătire a proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, astfel încât este necesar ca hotărârea să fie opozabilă acestei instituții care asigură fondurile necesare salarizării.
De asemenea calitatea procesuală a Ministerului Finanțelor Publice se justifică și prin dispozițiile art. 1 din OG nr. 22/2002, aprobată prin Legea nr. 288/2002, potrivit cărora executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă, motiv pentru care excepția invocată a fost respinsă.
Cât privește petitul privind plata drepturilor salariale reprezentând prima de concediu aferentă perioadei 2001- noiembrie 2004, instanța reține salarizarea controlorilor financiari este guvernată de Legea nr. 160/2000, care la art. 3 prevăzut că "Indemnizația este unica formă de remunerare lunară a activității corespunzătoare funcției de controlor financiar și reprezintă baza de calcul pentru stabilirea drepturilor și obligațiilor care se determină în raport cu venitul salarial", însă acordarea unei prime de concediu nu se numără printre drepturile prevăzute de lege. Întrucât reclamanta a deținut o funcție de natură contractuală nu-i sunt aplicabile prevederile art. 35 alin. 2 din Legea nr. 188/1999, republicată.
Potrivit art.6 din aceiași ordonanță prevederile referitoare la salariul de merit, sporurile, indemnizațiile, stimulentele, prevăzute de Legea nr.50/1995 nu mai sunt aplicabile funcțiilor de specialitate din cadrul Curții de Conturi
Nu s-a putut reține nici susținerea reclamantei cu privire la discriminarea la care a fost supusă prin neacordarea primei de vacanță, întrucât acest drept nu se încadrează în cele recunoscute de lege pentru personalul contractual din care face parte reclamanta.
inaplicabile și prevederile art. 43 din Constituție, întrucât prima de concediu nu constituie un drept constituțional fundamental după cum a reținut constant Curtea Constituțională în practica sa prin care a statuat că, dreptul la concediu de odihnă plătit ca măsură de protecție socială garantată de Constituție nu se poate confunda cu dreptul la prima de concediu, prevăzută prin legi speciale, astfel nu poate fi reținută nici încălcarea dispozițiilor art. 41 alin. 2 din Constituție.
Pentru aceste considerente instanța a respins ca nefondată cererea reclamantei privind acordarea și plata primei de concediu aferentă perioadei -2001- noiembrie 2004, actualizat în raport cu rata inflației, calculat de la data scadenței lunare a fiecărei drept și până la data plății efective, cu aplicarea dobânzii legale, precum și efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetul de muncă al reclamantei.
Instanța în urma respingerii acțiunii a respins și cererea de chemare în garanție a pârâtului Ministerului Finanțelor Publice, precum și solicitarea privind acordarea cheltuielilor de judecată.
Referitor la pârâtul Consiliul Național pentru combaterea Discriminării instanța a reținut că prezenta sentință s-a pronunțat în contradictoriu cu acest pârât numai pentru opozabilitate, deoarece nu are atribuțiuni în privința elaborării sau rectificării legilor bugetare și nici nu este ordonator principal sau secundar de credite raportat la obiectul cauzei.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
Cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune se susține că termenul de prescripție a fost întrerupt pin Decizia nr. 36/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Se mai arată că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1 al CEDO, sporul de vehime fiind un bun.
A reține că în speță a intervenit prescripția dreptului material la acțiune, echivalează cu nesocotirea prevederilor constituționale și cele ale prevederilor internaționale asumate de țara noastră și care determină inaplicabilitatea prevederilor art.1 și 3 din Decr. 167/1958 și ale art. 283 alin.2 din Codul Muncii.
În ceea ce privește fondul cauzei, instanța a reținut cu totul eronat că potrivit prevederilor art. 1 din OUG nr. 160/2000, controlorii financiari ar fi remunerați cu o indemnizație care este unica formă de retribuire și care reprezintă baza de calcul pentru stabilirea drepturilor și obligațiilor care se determină în raport cu venitul salarial.
În cauză au depus întâmpinare Curtea de Conturi a României și concluzii scrise Direcția Generală a Finanțelor Publice C, solicitând respingerea recursului ca neîntemeiat și nelegal.
Examinând sentința atacată în raport de criticile formulate, instanța apreciază că recursul nu este întemeiat.
Critica din recurs cu referire la excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada 01.11.2000 - 01.11.2004, este nefondată.
Pentru prestațiile succesive, constând în plata lunară a sorului de vechime, dreptul la acțiune s-a stins prin împlinirea prescripției extinctive, conform art. 3 din Decr. 167/1958, raportat la prevederile art.283 din Codul Muncii, dispoziții legale aplicabile în cauză.
În conformitate cu dispozițiile art. 283 din Codul Muncii, cererile pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului material la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă atât în plata unor drepturi salariale neacordate, cât și în plata unor despăgubiri.
În contextul acestor dispoziții legale termenul de prescripție nu a fost întrerupt pin Decizia nr. 36/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 33 din Legea nr. 50/1996 raportată la prevederile art. I pct. 32 din OG nr. 83/2000, art. 50 din OUG nr. 177/2002 și art. 6 alin. 1 din OUG nr. 160/2000 pentru că pronunțarea unei decizii în interesul legii nu reprezintă un act de întrerupere a cursului prescripției, așa cum sunt acestea strict și limitativ prevăzute în art. 16 din Decretul nr. 167/1958, recunoașterea dreptului nefiind făcută de către cel în folosul căruia curge prescripția.
Dispozițiile art.6 din OUG nr. 160/13.10.2000 pe care se fundamentează motivele de recurs prevăd că pe data aplicării ordonanței de urgență dispozițiile referitoare la salariul de merit sporuri, indemnizații, stimulente prevăzute de Legea nr. 50/1995, cu privire la salarizarea membrilor și personalului Curții de Conturi nu mai sunt aplicabile funcțiilor de specialitate specifice Curții de Conturi. Or, această dispoziție legală echivalează cu o abrogare implicită a prevederilor referitoare la orice fel de sporuri sau stimulente.
In ceea ce privește invocarea Protocolului 1 la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a practicii CEDO, se reține că art.1 alin.1 din Protocol garantează dreptul de proprietate al oricărei persoane asupra bunurilor sale, însă nu are rolul de a suplini ori de a recunoaște un drept pe care legislația internă nu îl prevede. Recurenta reclamantă nu beneficiază de sporul invocat pentru că nu există o lege care să-l prevadă și prin urmare nu este titulara unui drept de creanță care să poată fi ocrotit pe calea justiției.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg a subliniat în nenumărate rânduri că anumite drepturi sunt drepturi patrimoniale în sensul art.1 din Protocolul nr.1 "numai în măsura în care sunt prevăzute în legislația națională"(a se vedea în acest sens cauza Beian împotriva României, paragraful 51, cauza Gaygusuz, paragraful 41). De asemenea, CEDO nu na negat niciodată dreptul fiecărui stat de a crea legislația națională în funcție de specificul relațiilor sociale din fiecare stat membru, legislație care în mod evident evoluează de la un moment istoric la altul, schimbarea legislației prin abrogarea unor acte normative vechi și intrarea în vigoare a altora noi ținând de însuși progresul normal în cadrul unei societăți aflată în tranzit cum este cea din țara noastră.
Potrivit prevederilor OUG nr. 160/2000, salarizarea controlorilor financiari se materializează într-o indemnizație ca unică formă de remunerare lunară a activității corespunzătoare funcției de controlor financiar. În baza acestei legi speciale se poate concluziona că reclamanta este beneficiara unei reglementări proprii și prin urmare, în cauză nu sunt incidente dispozițiile Legii nr. 50/1995 la care se raportează.
In acest sens sunt semnificative dispozițiile art.6 potrivit cărora pe data aplicării ordonanței de urgență, prevederile referitoare la salariul de merit, sporuri, indemnizații și stimulente prevăzute de Legea 50/1995 cu privire la salarizarea membrilor și personalului Curții de Conturi nu se mai aplică funcțiilor de specialitate specifice acestei instituții, ceea ce conduce la concluzia logică privind imposibilitatea recunoașterii dreptului la prima de concediu, așa cum corect a reținut și prima instanță.
În ceea ce privește discriminarea recurentei față de alte categorii profesionale, inclusiv cele din justiție, trebuie menționat că art.27 din OG137/2000 a fost declarat neconstituțional.
Prin deciziile 818 si 821/3.07.2008 publicate în Monitorul Oficial din 16.07.2008, un asemenea înțeles al dispozițiilor nr.OG 1437/2000 - înțeles prin care se conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa norme judiciare instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme în alte acte normative - a fost considerat neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor în stat.
Față de aceste considerente, în temeiul art.312 Cod proc. civ. curtea va respinge recursul reclamantei ca nefondat și în consecință va menține sentința primei instanțe ca fiind legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 310/19.03.2009 a Tribunalului Covasna.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 02.06.2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier șef sectie, |
Red. /03.06.2009
Dact. /04.06.2009
Jud. fond: -
Președinte:Dorina RizeaJudecători:Dorina Rizea, Mihail Lohănel, Roxana Maria
