Pretentii civile. Speta. Decizia 877/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ

DOSAR NR.760,- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA NR.877

Ședința publică din data de 28 aprilie 2009

PREȘEDINTE: Violeta Dumitru

JUDECĂTORI: Violeta Dumitru, Dan Andrei Enescu Alexandru

: -

Grefier:

Pe rol fiind judecarea recursurilor formulate de pârâții Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu sediul în B,-, sector 5 împotriva sentinței civile nr. 124 din 15 decembrie 2008 pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTI, prin care fost completată sentința civilă nr. 17 din 14 octombrie 2008 pronunțată de aceeași instanță și de pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI, cu sediul în P,-, județul împotriva sentinței civile nr. 17 din 14 octombrie 2008, pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTI, în contradictoriu cu intimatul reclamant, cu domiciliul ales la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vălenii d Munte, cu sediul în V de M, str.-.- nr.2, județul P și intimații pârâți Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, cu sediul în P,-, județul P și Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, cu sediul în municipiul B,-, sector 5.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurentul Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI și intimatul pârât Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova reprezentați de consilier juridic, lipsind recurentul pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, intimatul reclamant și Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor.

Procedura legal îndeplinită.

Recursuri scutite de plata taxei de timbru.

S- făcut referatul cauzei de grefierul de ședință după care:

Consilier juridic având cuvântul pentru recurentul Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI și intimatul pârât Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, arată că nu mai are cereri noi de formulat în cauză și solicită cuvântul asupra recursului.

Curtea ia act că nu mai sunt cereri noi de formulat în cauză, față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.

Consilier juridic având din nou cuvântul pentru recurentul Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI solicită admiterea recursului așa cum fost formulat și de asemenea, admiterea recursul formulat de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

CURTEA

Deliberând asupra recursului civil de față:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de APEL PLOIEȘTI sub nr- reclamantul a chemat în judecată pârâții Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI și Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova solicitând plata drepturilor bănești reprezentând sporul de 50% în raport de salariul de bază brut lunar începând cu 1.01.2003, sume actualizate cu indicele de inflație de la data scadenței fiecărei sume până la data plății efective și efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetele de muncă.

În motivarea s- arătat că în cauză sunt aplicabile disp.rt. 47 din Legea nr. 50/1996, care prevăd că, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar.

S-a învederat totodată că un astfel de drept nu poate fi înlăturat pentru că menținerea lui este impusă de condițiile concrete în care magistrații și personalul auxiliar de specialitate își desfășoară activitatea, caracterizate prin risc și suprasolicitare neuropsihică ce se accentuează continuu.

Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive cu motivarea că are în atribuții elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite și că între reclamanți și acest minister nu există nici un fel de raporturi de muncă care să poată justifica obligarea la plata unor sume reprezentând drepturi salariale.

Pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat, de asemenea, întâmpinare, prin care a invocat excepția prescrierii dreptului la acțiune pentru perioada 1.01.2003 - 24.07.2005, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii în rest ca neîntemeiată. S-a formulat de către același pârât și cerere de chemare în garanție a pârâtului MEF.

Prin sentința civilă nr. 17 din 14 octombrie 2008 instanța de fond admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Ministerul Economiei și Finanțelor, respingând acțiunea față de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

A respins cererea de chemare în garanție a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a admis excepția prescrierii dreptului la acțiune pentru perioada 1.01.2003-24.07.2005, invocată de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și respinge acțiunea ca prescrisă pentru această perioadă.

Pe fondul cauzei admis acțiunea, în parte, față de pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI și Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, obligând pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI și Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova la plata către reclamant a sporului de 50% în raport de salariul de bază începând cu 24.07.2005, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație de la data scadenței fiecărei sume și până la data plății efective.

Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut următoarele:

În ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul MEF - prin DGFP P, Curtea admis această excepție, întrucât această instituție are în atribuții elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, iar între reclamant și acest minister nu există nici un fel de raporturi de muncă care să poată justifica obligarea la plata unor sume reprezentând drepturi salariale. Pe cale de consecință s- respins acțiunea față de MEF ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

De asemenea, Curtea respins și cererea de chemare în garanție a MEF formulată de MP - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru aceleași considerente.

Referitor la excepția prescrierii dreptului la acțiune pentru perioada 1.01.2003 - 24.07.2005, s- constatat că și aceasta este întemeiată.

Potrivit art. 283 alin.1 lit.c din Codul muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat.

De asemenea, art. 1 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, statuează că dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege, iar potrivit art. 7 alin.1 din același act normativ prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune.

Ori, în speța de față, pentru perioada 1.01.2003 - 24.07.2005 dreptul la acțiune este prescris, Curtea, în baza normelor legale invocate și văzând și disp. art.158 pr.civ. admis excepția prescrierii dreptului la acțiune invocată de Ministerul Public și a respinge acțiunea pentru această perioadă ca fiind prescrisă.

Pe fondul cauzei, s-au reținut următoarele:

Prin decizia nr.21/10.03.2008 pronunțată de ICCJ în interesul legii s-a stabilit că n interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001.

Potrivit art. 329 alin. 3 din Codul d e procedură civilă aceas tă decizie este obligatorie.

Pe cale de consecință, curtea a constatat că potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.

Sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, reglementat prin art. 47 din Legea nr. 50/1996 și prin art. 231din Legea nr. 56/1996, modificată și completată, a fost efectiv plătit magistraților și personalului auxiliar de specialitate, fiind evidențiat ca atare în carnetele de muncă.

Prin art. I pct. 42 din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, s-a dispus că art. 47 se abrogă. Această ordonanță a Guvernului a fost aprobată prin Legea nr. 334/2001.

Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 a fost emisă în baza art. 1 lit. Q pct. 1 din Legea nr. 125/2000, prin care Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată. La rândul ei, Legea nr. 24/2000, în vigoare la data emiterii Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, definind modificarea, completarea sau abrogarea unui act normativ, prin art. 57, 58 și 62, precizează că modificarea unui astfel de act constă în schimbarea expresă a textului unora sau mai multor articole ori alineate ale acestuia și redarea lor într-o nouă formulare, iar completarea actului normativ constă în introducerea unor dispoziții noi, cuprinzând soluții legislative și ipoteze suplimentare, exprimate în texte care se adaugă elementelor structurale existente, și, în fine, că abrogarea se referă la prevederile cuprinse într-un act normativ, contrare unei noi reglementări de același nivel sau de nivel superior, care trebuie să își înceteze aplicabilitatea.

Reiese că modificarea, completarea sau abrogarea totală sau parțială a unui act normativ reprezintă instituții juridice diferite, cu efecte distincte, or, prin Legea nr. 125/2000, Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze, iar nu să și abroge Legea nr. 50/1996, nici total și nici parțial.

Prin emiterea Ordonanței Guvernului nr. 83/2000 au fost depășite limitele legii speciale de abilitare adoptate de Parlamentul României, încălcându-se astfel dispozițiile art. 108 alin. (3), cu referire la art. 73 alin. (1) din Constituția României.

În raport de cele de mai sus, rezultă fără echivoc faptul că au supraviețuit dispozițiilor de abrogare normele ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că acestea au produs și produc în continuare efecte juridice.

Acest lucru presupune că nici în prezent dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea, drepturile consacrate legislativ prin dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 și ale art. 231din Legea nr. 56/1996 se cuvin și în continuare persoanelor care se încadrează în ipotezele la care se referă textele de lege.

Prin cererea depusă la 24.11.2008 Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTIa formulat, în baza art.2811și 2812.pr.civ. cerere de completare a dispozitivului sentinței nr.17/14.10.2008, arătând că nu s-a precizat întinderea dreptului și nu s-a pronunțat instanța asupra capătului de cerere privind efectuarea mențiunilor în carnetul de muncă.

Curtea prin sentința civilă nr. 124 din 15 decembrie a admis cererea de completare a sentinței civile nr. 17/14.10.2008 formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI și a dispus completarea sentinței nr.17/14.10.2008 în sensul că sporul de 50% va fi achitat și în continuare până la încetarea dreptului și că vor fi obligați pârâții la efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetul de muncă al reclamantului.

Împotriva acestor hotărâri au formulat recurs pârâtele Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În recursurile formulate de cele două pârâte se arată, în esență, că pretențiile reclamantei nu au nici o bază legală, OUG nr. 27/2006 neprevăzând sporul de risc și suprasolicitare psihică, dispozițiile legale prin care acest spor fusese prevăzut fiind abrogate.

Astfel, in recursul formulat de Parchetul de pe langa ICCJ, se arata ca efectele aplicării disp.art.329 din Codul d e procedura civila inceteaza după data de 3 februarie 2007.

Asadar, pentru perioadele de timp ulterioare acestei date, se solicita respingerea actiunii reclamantului ca nefondata.

Decizia nr.21/2008 pronuntata de ICCJ - Sectiile Unite trebuie interpretata in sensul că judecătorii, procurorii, magistratii asistenti, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul ca un spor de 50% pentru risc si suprasolicitare neuropsihică si după intrarea in vigoare a OG nr.83/2000, dar numai pana la abrogarea Legii nr.50/1996 prin OG nr.8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătoresti și al parchetelor de pe langa acestea, precum si din cadrul altor unități din sistemul justitiei, aprobata prin Legea nr.247/2007.

Instanta de fond, se arata in mod nelegal a dispus plata si pe viitor a drepturilor salariale solicitate, adaugand la legea speciala de salarizare a personalului auxiliar de specialitate.

De asemenea in mod nelegal s-a dispus si plata drepturilor banesti acordate actualizate cu rata inflatiei, in situatia in care Ministerul Public nu poate sa inscrie in bugetul prorpiu nici o plata fara o baza legala pentru respectiva cheltuiala.

De asemenea, se mai critica si faptul ca instanta a respins cererea de chemare in garantie a MEF in situatia in care s-a admis actiunea reclamantuluiin cazul de fata, arata recurentul obligatia de garantie intre instituia parata si cea chemata in garantie exista in temeiul art.131 pct.1 din Legea nr.304/2004 republicata - privind organizarea judiciara, potrivit careia activitatea instantelor si parchetelor este finantata de bugetul de stat.

In ceea ce priveste recursul formulat de Parchetul de pe langa Curtea de Apel P, se arata ca instanta de fond a depăsit atributiile puterii judecătoresti, dispunand in mod nelegal obligarea Parchetului de pe langa Curtea de APEL PLOIEȘTI la acordarea sporului de risc si suprasolicitare neuropsihică pe perioada ulterioara datei de 24.07.2005 in situatia in care actul normativ care prevede acordarea acestui spor a fost abrogat.

De asemenea instanța de fond a dispus in mod nelegal plata drepturilor banesti acordate, actualizate cu data inflației in situația in care Parchetul de pe langa Curtea de APEL PLOIEȘTI - ca instituție bugetara nu poate să înscrie in bugetul propriu nici o plata fara baza legala pentru respectiva cheltuiala.

De asemenea se mai arata de catre recurent ca urmează să se facă separata cerere de lămurire si completare a hotararii intrucat sentința nu este lămuritoare sub aspectul intinderii in timp a dreptului obtinut, iar instanta nu s-a pronuntat asupra unui capat de cerere, respectiv asupra solicitării înscrierii in carnetul de muncă a mentiunilor respective.

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința atacată și motivele de recurs, curtea va constata următoarele:

Prin decizia nr.21/10.03.2008 pronunțată de ICCJ în interesul legii s-a stabilit că n interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001.

Potrivit art. 329 alin. 3 din Codul d e procedură civilă această decizie este obligatorie.

Interpretarea data de catre recurente dispozitiilor legale in sensul că judecătorii, procurorii, magistratii asistenti, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul ca un spor de 50% pentru risc si suprasolicitare neuropsihică si după intrarea in vigoare a OG nr.83/2000, dar numai pana la abrogarea Legii nr.50/1996 prin OG nr.8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătoresti și al parchetelor de pe langa acestea, precum si din cadrul altor unități din sistemul justitiei, aprobata prin Legea nr.247/2007, nu corespunde sensului dat de ICCJ prin decizia mai sus mentionata.

Prin urmare, în mod corect instanța de fond a admis pretențiile reclamanților, aceștia beneficiind de sporul de 50% pe întreaga perioadă stabilită în sentință.

In ceea ce priveste critica formulata de recurenti referitoare la faptul ca instanta a respins cererea de chemare in garantie a MEF in situatia in care s-a admis actiunea reclamantului in cazul de fata, deoarece obligatia de garantie intre instituia parata si cea chemata in garantie exista in temeiul art.131 pct.1 din Legea nr.304/2004 republicata - privind organizarea judiciara, potrivit careia activitatea instantelor si parchetelor este finantata de bugetul de stat, Curtea va retine ca aceasta nu este intemeiata, intrucat această instituție are în atribuții elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, iar între reclamant și acest minister nu există nici un fel de raporturi de muncă care să poată justifica obligarea la plata unor sume reprezentând drepturi salariale.

In ceea ce priveste lămurirea dispozitivului sentintei si completarea acesteia Curtea nu se va pronunta deoarece desi aceste aspecte au fost inserate in cuprinsul cererii de recurs, in realitate vizeaza nu motivele de recurs ci, asa cum s-a mentionat o cerere separata prevazuta de disp.art.2811si 2812pr.civilă.

Față de aceste considerente, Curtea văzând disp. art.304, 3041și 312 alin.1 pr.civ. va respinge recursurile declarate de pârâtele Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI ca nefondate.

Pentru aceste motive

În numele legii

DECIDE

Respinge ca nefondate recursurile formulate de pârâții Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu sediul în B,-, sector 5 împotriva sentinței civile nr. 124 din 15 decembrie 2008 pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTI, prin care fost completată sentința civilă nr. 17 din 14 octombrie 2008 pronunțată de aceeași instanță și de pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI, cu sediul în P,-, județul împotriva sentinței civile nr. 17 din 14 octombrie 2008, pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTI, în contradictoriu cu intimatul reclamant, cu domiciliul ales la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vălenii d Munte, cu sediul în V de M, str.-.- nr.2, județul P și intimații pârâți Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, cu sediul în P,-, județul P și Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, cu sediul în municipiul B,-, sector 5.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 aprilie 2009.

Președinte JUDECĂTORI: Violeta Dumitru, Dan Andrei Enescu Alexandru

- - - - - -

Nemaifiind in instanta

Presedintele instantei

Grefier

Operator de date cu caracter personal

Număr de notificare 3120

Tehnored. VD/MD

2 ex.25.05.2009

Dosar fond - al Curții de APEL PLOIEȘTI

Președinte:Violeta Dumitru
Judecători:Violeta Dumitru, Dan Andrei Enescu Alexandru

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Pretentii civile. Speta. Decizia 877/2009. Curtea de Apel Ploiesti