Pretentii civile. Speta. Decizia 964/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928

SecțiaLitigii de muncă și

asigurări sociale

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR. 964

Ședința publică din data de 24 iunie 2009

PREȘEDINTE: Maria Ana Biberea

JUDECĂTOR 2: Florin Dogaru

JUDECĂTOR 3: Rujița

GREFIER:

Pe rol se află judecarea recursului declarat de pârâta T împotriva sentinței civile nr. 425 din 22.01.2009, dată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamanta, având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă avocat în reprezentarea reclamantei-intimate, lipsă fiind pârâta-recurentă.

Procedura de citare este îndeplinită legal.

Recursul este scutit de taxă de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentanta reclamantei-intimate depune la dosar concluzii scrise, împuternicire avocațială și chitanța N/11.06.2009 în cuantum de 500 lei, reprezentând onorariu avocat.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată procesul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbaterea în fond a recursului.

Reprezentanta reclamantei-intimate solicită respingerea recursului în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, ca nefondat și nelegal și menținerea ca temeinică și legală a sentinței primei instanțe, cu cheltuieli de judecată, conform motivelor expuse pa larg în concluziilor scrise depuse la dosar.

CURTEA,

Asupra recursului civil de față.

Prin sentința civilă nr. 425 din 22 ianuarie 2009 Tribunalul Timișa respins ca rămasă fără obiect acțiunea intentată de reclamanta și a dispus obligarea pârâtei SC SRL T la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de purtarea procesului în fața instanței de fond.

S-a reținut că între părți au existat raporturi juridice de muncă la a căror finalizare pârâta a avut de achitat angajatei 984 lei drepturi salariale restante, iar cum această sumă a fost plătită în cursul judecății, acțiunea a rămas fără obiect.

Recursul declarat de pârâtă a fost motivat în drept cu prevederile art. 304 alin. 1 pct. 9 Cod procedură civilă, iar critica adusă hotărârii tribunalului a vizat greșita sa obligare la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.000 lei.

Astfel, s-a arătat că onorariul avocațial a fost stabilit în raport de complexitatea cauzei, însă tribunalul ar fi trebuit să cenzureze cuantumul acestui onorariu de vreme ce reclamanta a renunțat atât la judecata petitului principal cât și la soluționarea celui subsidiar.

Mai mult, în cauză s-a făcut o greșită aplicare a prevederilor art. 275 Cod procedură civilă, angajatorul nefiind pus în întârziere anterior sesizării instanței, condiție esențială pentru a se putea dispune obligarea la plata cheltuielilor de judecată, iar drepturile salariale au fost achitate angajatei anterior primului termen de judecată.

Recursul nu este fondat.

Din probatoriul administrat în cauză rezultă că în temeiul contractului individual de muncă înregistrat sub nr- reclamanta a prestat activitate în cadrul societății pârâte, inițial în funcția de contabil iar ulterior în cea de economist, iar printr-un acțiunea adițional la contractul de muncă i-a fost majorat salariul.

Cum angajatorul nu și-a îndeplinit obligația contractuală, achitând cu întârzieri foarte mari drepturile salariale, în temeiul prevederile art. 55 alin. 1 lit. c din Codul muncii, raporturile juridice de muncă dintre părți au încetat.

În raport de refuzul angajatorului de a plăti 984 lei diferențe salariale cuvenite în momentul încetării contractului individual de muncă, reclamanta a sesizat instanța de judecată.

Prin întâmpinare pârâta a pus concluzii de respingere a acțiunii, apărările formulate vizând imposibilitatea plății drepturilor salariale ca urmare a lipsei de finanțare a societății comerciale.

De necontestat că potrivit cerințelor art. 275 Cod procedură civilă, în cazul în care recunoaște pretențiile reclamantului la prima zi de înfățișare, pârâtul nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, însă în speță prima zi de înfățișare a fost la 1 septembrie 2008 când recurenta a solicitat respingerea acțiunii, situație în care se apreciază că în mod just tribunalul a dispus obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată.

În privința cuantumului acestora se cuvine menționat că nu prezintă relevanță faptul că reclamanta a înțeles să renunțe la judecata acțiunii în timpul procesului, câtă vreme onorariul avocațial a fost stabilit în raport de complexitatea cauzei, iar prin apărările formulate recurenta a solicitat respingerea acțiunii.

Pentru considerentele expuse, s-a apreciat că susținerile formulate în calea extraordinară de atac nu întrunesc cerințele art. 304 alin. 1 pct. 9 Cod procedură civilă, iar recursul nu este fondat, cu mențiunea că în urma examinării cauzei în limitele conferite de art. 3041Cod procedură civilă nu au fost identificate motive de natură să atragă casarea sau modificarea hotărârii pronunțată de tribunal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de pârâta T împotriva sentinței civile nr. 425 din 22.01.2009, dată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.

Obligă pe pârâtă să plătească reclamantei 500 lei cheltuieli de judecată în recurs.

Irevocabilă.

24 iunie 2009, în ședință publică.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

Grefier,

Red. /15.07. 2009

Tehnored.: M/ 2 ex./15.07. 2009

Prim inst.: Tribunalul Timiș - judecători - și

Președinte:Maria Ana Biberea
Judecători:Maria Ana Biberea, Florin Dogaru, Rujița

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Pretentii civile. Speta. Decizia 964/2009. Curtea de Apel Timisoara