Rectificare carte funciara. Speta. Decizia 1006/2008. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR.1006/

Ședința publică din 23 octombrie 2008

PREȘEDINTE: Lucian Lăpădat JUDECĂTOR 2: Carmina Orza

JUDECĂTOR 3: Trandafir Purcărița

GREFIER: - -

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta împotriva deciziei civile de apel nr. 505/A/23.06.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș - secția civilă - în dosar nr-, în contradictoriu cu intimatele pârâte, și, având ca obiect rectificare de carte funciară.

La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat reclamanta recurentă asistată de avocat ,pentru pârâtele intimate se prezintă avocat cu împuternicire de substituire pentru avocat, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată că prin registratura instanței pârâtele intimate au depus întâmpinare la dosar, câte un exemplar al acesteia comunicându-se cu recurenta reclamantă - prin avocat- și care nu solicită termen pentru studierea ei și a formula răspuns.

Reprezentantul reclamantei recurente depune taxa judiciară de timbru la dosar în sumă de 4,5 lei și 0,15 lei timbru judiciar, după care nemaifiind probe de administrat sau cereri de formulat, instanța acordă cuvântul părților.

Reprezentantul reclamantei recurente solicită admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii atacate iar în urma rejudecării cauzei solicită admiterea acțiunii și să se dispună Biroului Teritorial d cadastru și Publicitate Imobiliară T rectificarea cărții funciare, în sensul radierii notării 20681/2000, fără cheltuieli de judecată.

Reprezentanta pârâtelor intimatelor solicită respingerea ca nefondat a recursului menținerea ca temeinică și legală a deciziei recurate, cu cheltuieli de judecată ocazionate de toate fazele procesuale pentru motivele prezentate în întâmpinarea depusă la dosar, cu cheltuieli de judecată.

CURTEA

Deliberând asupra recursului de față, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara sub nr. 12248/325/15.08.2007, reclamantele și au chemat în judecată pârâtele, și solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză să se dispună rectificarea înscrierii din CF ind. - T, nr. cad. 12111 - 12112/IV și, pe cale de consecință, radierea notării procesului intentat de, și în contradictoriu cu Statul Român prin Consiliul Local T, cu nr. 10681/2000.

În motivarea acțiunii s-a susținut că litigiul notat în cartea funciară a imobilului, declanșat în anul 2000, având ca obiect constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate între Statul Român și foștii chiriași ai imobilului, a fost suspendat în anul 2001, astfel că în prezent, cererea pârâtelor este perimată și de aceea solicită acestei instanțe să constate perimarea acțiunii pârâtelor din acel dosar.

În drept, reclamantele au invocat dispozițiile art. 34 din Legea nr. 7/1996 republicată, art. 998, 999 cod civil și art. 248 - 154.pr.civ.

Prin sentința civilă nr. 12489/11.12.2007 pronunțată în dosarul nr-, Judecătoria Timișoaraa respins acțiunea formulată de reclamantele și împotriva pârâților, și.

Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut că reclamantele sunt proprietarele apartamentului nr. 3, situat în T,-, intabulat în CF - T, dobândit prin cumpărare în anul 1996, în baza Legii 112/1995.

La data cumpărării, în CF nu era notată nici o notificare sau cerere de revendicare din partea foștilor proprietari.

Ulterior, moștenitorii fostului proprietar, decedat, în persoana pârâtelor din prezenta acțiune, au promovat acțiune în justiție pentru revendicarea imobilului în care este situat și apartamentul reclamantelor, acțiune ce a făcut obiectul dosarului nr. 10535/2000 al Judecătoriei Timișoara, finalizat prin sentința civilă nr.12361/21.09.2000 prin respingerea acțiunii reclamantelor, motivat de faptul că acestea nu și-au dovedit calitatea de moștenitori ai fostului proprietar al imobilului.

Procesul a fost notat în CF nr. -

Sentința arătată mai sus a fost casată de instanțele superioare, iar cauza a fost reînregistrată în dosarul nr. 13206/2001 al Judecătoriei Timișoara. Soluționarea cauzei a fost suspendată pentru că reclamantele ( pârâte în dosarul de față ), și au făcut dovada că au declanșat procedura administrativă de revendicare a imobilului în baza Legii 10/2001 (în dosar 1003/2001) al Primăriei T), solicitând în principal restituirea în natură a imobilului, iar în situația în care acest lucru nu este posibil, acordarea de despăgubiri.

Astfel că prin încheierea din data de 27.09.2001, în acel dosar s-a dispus suspendarea cauzei în baza art.47 din Legea nr.10/2001, încheierea nefiind atacată de acele reclamante.

Prin prezenta acțiune, reclamantele au solicitat să se constate că acțiunea ce face obiectul dosarului nr. 13206/2001 al Judecătoriei Timișoara este perimată, fără a face însă dovada că motivul pentru care s-a dispus suspendarea cauzei, respectiv finalizarea procedurii de revendicare a imobilului în temeiul Legii nr. 10/2001 a dispărut.

Pe cale de consecință, au solicitat să se dispună radierea notării procesului înregistrat în CF nr. -

Având în vedere situația de fapt expusă mai sus, instanța de fond a constatat că în cauză nu sunt aplicabile prevederile art. 34 din Legea nr. 7/1996 conform cărora " prin rectificare se înțelege radierea, îndreptarea sau menținerea înscrierii oricărei operațiuni, susceptibilă a face obiectul unei înscrieri în cartea funciară", întrucât procesul început de moștenitorii fostului proprietar al imobilului în care este situat apartamentul nr. 3, proprietatea reclamantelor, nu a fost finalizat, fiind suspendat, astfel că a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea reclamantelor.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamantele și, solicitând admiterea apelului, schimbarea hotărârii apelate, în sensul admiterii acțiunii, astfel cum a fost formulată.

Prin decizia civilă nr. 505/A /23.06.2008, pronunțată în dosar nr- Tribunalul Timiș - secția civilă - respinge apelul declarat de reclamantele și împotriva sentinței civile de mai sus, reținând în esență, în fapt și în drept că reclamantele au investit instanța de judecată cu o acțiune în rectificare de carte funciară constând în operațiunea de radiere a unui alt proces înscris în CF - T, declanșat de pârâtele din dosarul de față, în calitate de reclamante, împotriva Statului Român pentru Legea nr.10/2001 și în care reclamantele din dosarul de față nu au calitatea de părți litigante.

Potrivit certificatului de grefă emis de Judecătoria Timișoara sub nr.727/A/22.04.2008 ( fila 30 dosar apel ), acel dosar cu nr.13206/2001 având ca obiect contestație la Legea nr.10/2001 formulată de pârâtele din dosarul de față, a fost suspendat la data de 27.02.2001, în baza art.47 din Legea nr.10/2001, text ce permite persoanelor îndreptățite să solicite suspendarea judecății declanșată pe dreptul comun până la soluționarea procedurii administrative prealabile și obligatorii prevăzute de legea reparatorie.

Conform adresei nr.7536/21.04.2008 a Primăriei T, dosarul administrativ constituit în baza Legii nr.10/2001 la notificarea pârâtelor din dosarul de față, nu a fost soluționat până în prezent întrucât nu s-au depus toate actele solicitate, astfel cum rezultă din solicitarea adresată notificatoarelor cu nr.4668/24.01.2008, anexată adresei mai sus arătată.

Aceste înscrisuri atestă fără putință de tăgadă că litigiul notat în cartea funciară nu a fost soluționat, prin urmare, se justifică menținerea notării procesului pentru atenționarea terților de situația litigioasă a imobilului.

Din această perspectivă, atitudinea pârâtelor nu poate fi a apreciată drept o dovadă de rea-credință, așa cum susțin reclamantele, întrucât, pe de o parte, s-a dovedit că litigiul notat în cartea funciară nu a fost finalizat, iar pe de altă parte, neîndeplinirea obligațiilor legale de către persoana juridică deținătoare a imobilului privind soluționarea notificării în termenul de 60 de zile prevăzut de art.25 din Legea nr.10/2001, astfel cum a fost modificată și republicată, în baza actelor depuse la dosarul administrativ de către notificatori, potrivit art.23 și 24 din lege, atrage răspunderea contravențională a persoanei în condițiile art. 38 din aceeași lege.

Constatarea perimării unui alt proces, solicitată în prezentul dosar, se constituie în fine de neprimire față de dispozițiile art.252 pr.civ, ce permit doar instanței investită cu soluționarea acelui dosar să invoce și să constate perimarea în condițiile art. 248.pr.civ.

În consecință, se constată că în mod corect instanța de fond a respins acțiunea reclamantelor, nefiind motive de rectificare a cărții funciare în sensul art.34 din Legea nr.7/1996.

Celelalte temeiuri de drept invocate în susținerea apelului, respectiv, art.3 din Decretul nr.167/1958 ce reglementează termenul de prescripție de trei ani al dreptului la acțiune cu obiect patrimonial, art.998 și art.999 civ. ce reglementează instituția răspunderii civile delictuale, sunt străine obiectului pricinii și nu se regăsesc în speța de față.

Împotriva acestei decizii de apel a declarat recurs, în termen legal, numai reclamanta, solicitând modificarea ei în tot, în sensul admiterii acțiunii, cu consecința rectificării nr.- nr.cadastral 12111-12112 /IV ( colectiv 5093), în sensul radierii notării, invocând în drept art. 304 pct.7 și 9 Cod procedură civilă și motivând în esență că nu s-a luat în considerare toate motivele de fapt și de drept invocate prin cererea de apel și în fața primei instanțe, vizând abuzul de drept ce trebuie sancționat, hotărârea atacată cuprinzând motive străine de natura pricinii și ea fiind dată și cu aplicarea greșită a legii, respectiv art. 3 din Decretul nr.31/1954, (care prevede că drepturile civile sunt ocrotite de lege și ele pot fi exercitate numai potrivit cu scopul lor economic și social), precum și că greșit s-a reținut că încă mai sunt întrunite condițiile de existență a dreptului înscris în CF și ca atare că nu este întrunit motivul de rectificare a înscrierilor în CF, prevăzut de art. 34 pct. 3 din Legea nr.7/1996, și că formularea din acțiune trebuie interpretată în sensul unei " stări de perimare" și nu "ad literam" a unei acțiuni în constatarea perimării în alt dosar.

Intimatele pârâte -, și - prin întâmpinarea de la dosar (13-15) solicită respingerea recursului reclamantei.

Verificând decizia civilă recurată, prin prisma dispozițiilor art.299 și urm. Cod procedură civilă și în raport de motivele de recurs invocate, prev. de art. 304 pct.7 și 9 Cod procedură civilă, față de starea de fapt din dosar, ca si de probele administrate în cauză, Curtea stabilește că recursul de față al reclamantei de mai sus este nefondat, urmând ca în temeiul dispozițiilor art.312 alin.1 Cod procedură civilă să fie respins ca atare, deoarece bine și cu temei a fost respins apelul acestei reclamante.

Într-adevăr, examinându-se cauza sub toate aspectele invocate, din analiza întregului material probator de la dosar, Curtea constată că decizia civilă recurată este legală și temeinică, întrucât instanța de apel a stabilit o corectă stare de fapt și făcut o justă aplicare și interpretare a dispozițiilor legale în materie, prevăzute de art. 34 din Legea nr.7/1996, art.23,24,25 și 38 din Legea nr.10/2001, precum și art. 248-252 Cod procedură civilă, când a confirmat soluția primei instanțe, neconstatându-se din oficiu nici motive de ordine publică de natură să atragă casarea ori modificarea deciziei civile atacate, conform art. 306 alin.2 Cod procedură civilă, corect fiind respins apelul reclamantei de față, pentru considerentele expuse judicios de către instanța de apel însușite și de C, ca instanță de control judiciar, criticile formulate în recurs, nefiind întemeiate.

Astfel, în dosar este dovedit că reclamantele și, prin acțiunea înregistrată la Judecătoria Timișoara au solicitat să se dispună rectificarea înscrierii în CF nr.- T, și pe cale de consecință, radierea notării cu nr.20681/2000, privind procesul intentat de către intimatele pârâte în contradictoriu cu Statul Român prin Consiliul Local

Prima instanță a respins cererea reclamantelor, reținând faptul că pârâtele intimate în calitate de moștenitoare ale numitului au introdus la Judecătoria Timișoarao acțiune având ca obiect revendicarea imobilului, în care este situat apartamentul reclamantelor.

Procesul a fost notat în cartea funciară nr.-

Ulterior, judecarea cauzei a fost suspendată în baza art.47 din Legea nr. 10/2001 întrucât pârâtele au făcut dovada demarării procedurii administrative de revendicare, reglementată de aceeași Lege nr.10/2001,solicitând restituirea în natură a imobilului sau despăgubiri, în cazul în care acest lucru nu mai este posibil.

Suspendarea a fost dispusă prin încheierea din data de 27.09.2001 (neatacată de către reclamante) și va până la soluționarea procedurii administrative, în mod definitiv și irevocabil.

Procedura administrativă estre în curs de desfășurare, nefiind finalizată nici în prezent.

Or, art.34 pct. 3 din Legea nr.7/1996 prevede că orice persoană poate cere rectificarea înscrisurilor din cartea funciară dacă printr-o hotărâre judecătorească se constată că nu mai sunt întrunite condițiile de existență a dreptului înscris sau că au încetat efectele actului juridic în temeiul căruia s-a făcut înscrierea.

Întrucât procedura administrativă instituită de Legea nr.10/2001 nu a fost finalizată, și prin urmare nu a fost înlăturată cauza ce determinat suspendarea procesului, iar repunerea pe rol a cauzei nu se justifica, Curtea constată că radierea solicitată de către recurenta reclamantă este deocamdată neîntemeiată, căci dreptul înscris în Cartea Funciară este în continuare în ființă, procesul se afla pe rolul instanței, nefiind astfel îndeplinite condițiile pentru rectificarea cărții funciare, în sensul radierii notării procesului, astfel că motivul de recurs, vizând acest aspect nu este întemeiat.

Cu privire la abuzul de drept pe care recurenta pretinde că pârâtele intimate l-ar fi săvârșit, motivat de aparenta pasivitate cu care acționează, în demersul lor de revendicare al imobilului din T- Ap.3, Curtea constată că aceste afirmații sunt nefondate.

Astfel, intimatele pârâte au păstrat o corespondență cu Primăria T solicitând în permanență informații cu privire la stadiul dosarului lor administrativ și au pus la dispoziția Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 10/2001 toate documentele în vederea soluționării dosarului, dar cu toate acestea, Comisia le-a comunicat recent să le pună la dispoziție din nou toate documentele depuse deja anterior dar care documente trebuia să aibă aplicată ștampila de.

Prin urmare, Curtea constată că intimatele pârâte nu pot fi făcute răspunzătoare de nesoluționarea încă a demersului lor judiciar referitor la revendicarea imobilului în litigiu prin procedura administrativă reglementată de Legea 10/2001, în temeiul cărora au solicitat restituirea în natură a acestui imobil sau despăgubiri și că deci nu se impune sancționarea acestora pentru comiterea vreunui eventual abuz de drept, fiind astfel cazul respingerii recursului reclamantei de mai sus, deoarece în dosar este dovedit clar că litigiul notat în cartea funciară nu a fost soluționat și ca atare se justifică încă menținerea notării procesului în cartea funciară pentru a fi atenționați terții despre situația litigioasă a imobilului în discuție, în prezentul dosar neputându-se constata perimarea unui alt proces (asupra acestui din urmă aspect - al perimării - nici reclamanta nemaistăruind nici în apelul ei, așa cum recunoaște în chiar recursul ei scris -4-).

În consecință,Curtea stabilește că în mod just, în dosar fost respinsă acțiunea reclamantelor, cu motivarea că nu sunt dovedite motive de rectificare a cărții funciare, în sensul și înțelesul art. 34 din Legea nr.7/1996 celelalte temeiuri de drept invocate în apel neavând relevanță juridică și incidență în speța de față, fiind străine de obiectul prezentei cauze.

Așa fiind, în raport de toate considerentele ce preced și cum nici una din criticile formulate în recurs nu sunt întemeiate, ele nefiind de natură să facă admisibil acest recurs al reclamantei și să influențeze soluționarea pronunțării în cauză de către instanța de apel, care este deci corectă sub toate aspectele, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat prezentul recurs al reclamantei,menținând în vigoare decizia civilă atacată, pe care o verifică drept legală și temeinică, fiind pronunțată în concordanță cu toate probele din dosarul cauzei și cu respectarea principiului disponibilității, specific procesului civil, în sensul rezolvării prezentului litigiu în limitele investirii instanței, recurenta nedovedind incidența în cauză a motivelor de recurs invocate, prevăzute de art. 304 pct.7 și 9 Cod procedură civilă, căci hotărârea recurată cuprinde toate motivele legale pe care se sprijină, acestea nefiind nici contradictorii și nici străine de natura pricinii, după cum hotărârea atacată nu este nici lipsită de temei legal și nici nu a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, potrivit tuturor argumentelor de mai sus, expuse pe larg, de C.

În temeiul dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă aflată în culpă procesuală, ca parte căzută în proces, recurenta reclamantă de mai sus va fi obligată să plătească celor trei intimate pârâte menționate - la cererea acestora - suma de 1000 lei cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorar avocațial justificat cu împuternicirea avocațială nr. 263/16.10.2008 și din 20.10.2008, ca și cu chitanța aferentă nr.191/16.10.2008, toate ale Baroului T, aflate la filele 16,17 și 19 dosarul cauzei de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de reclamanta împotriva deciziei civile de apel nr.505/A/23.06.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș - secția civilă - în dosar nr-, în contradictoriu cu intimatele pârâte, și, având ca obiect rectificare de carte funciară.

Obligă recurenta reclamantă de mai sus să plătească intimatelor pârâte menționate suma de 1000 lei, cheltuieli de judecată în recurs reprezentând onorariu avocațial.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică azi, 23 octombrie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

GREFIER,

- -

Red. TP/14.11.2008

Thred. 14.11.2008

Ex.2

Trib.T - Președinte,

Judecător.

Președinte:Lucian Lăpădat
Judecători:Lucian Lăpădat, Carmina Orza, Trandafir Purcărița

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Rectificare carte funciara. Speta. Decizia 1006/2008. Curtea de Apel Timisoara