Rectificare carte funciara. Speta. Decizia 1278/2008. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURARI SOCIALE,
PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1278/R/2008 | |
Ședința publică 9 iunie 2008 | |
Instanța constituită din: | |
PREȘEDINTE: Carmen Maria Conț | - - - |
JUDECĂTOR 2: Traian Dârjan Silvia | - - - |
GREFIER: | TARȚA |
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâta Comisia pentru Vânzarea Comerciale și de Prestări Servicii constituită conform Legii nr. 550/2002 și, respectiv, de pârâtul Consiliul Local al Municipiului C-, împotriva deciziei civile nr. 659/A din 20 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, privind și pe reclamanta - Import Export SRL, precum și pe pârâții BCR Sucursala Județeană C, Banca Transilvania, - Import Export SRL, și Sinai, având ca obiect rectificare de carte funciară.
La apelul nominal făcut în cauză, la prima strigare a cauzei, se constată lipsa părților, iar la a doua strigare a cauzei, la apelul nominal, se prezintă numitul, soțul reprezentantei reclamantei intimate - Import Export SRL, lipsă fiind părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că la data de 23 mai 2008, reclamanta intimată - Import Export SRL a depus la dosar, prin registratura instanței, întâmpinare, prin care solicită respingerea recursurilor ca nefondate, menținerea hotărârii atacate și obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată potrivit dovezii anexate la întâmpinare.
Se constată de asemenea, că pârâtul recurent Consiliul Local al Municipiului C-N a depus la dosar la data de 28 mai 2008, prin registratura instanței, timbrajul aferent recursului, conform mențiunilor din citație, respectiv 4 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar, iar pârâta recurentă Comisia pentru vânzarea spațiilor comerciale constituită în baza Legii nr. 550/2002, la data de 6 iunie 2008, prin registratura instanței, a depus la dosar timbrajul aferent recursului, potrivit mențiunilor din citație, respectiv 4 lei taxă judiciară de timbru și 0,3 lei timbru judiciar, recursurile fiind astfel legal timbrate.
Raportat la actele dosarului, instanța constată că numitul nu are calitate procesuală în cauză, chiar dacă este soțul reprezentantei reclamantei intimate - Import Export SRL, întrucât reclamanta are doar un singur asociat unic, pe numita (fostă ), iar la dosar nu există vreo procură din care să rezulte că aceasta l-a împuternicit pe numitul să-i reprezinte interesele în cauză.
Curtea constată, că atât pârâtele recurente, prin memoriul de recurs (fila 3, fila 5), cât și reclamanta intimată, prin întâmpinarea depusă la dosar (fila 26), au solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit prevederilor art. 242 alin. 2 Cod proc. civ.
În ceea ce privește recursul promovat de pârâta Comisia pentru vânzarea spațiilor comerciale constituită în baza Legii nr. 550/2002, Curtea constată, în temeiul prevederilor art. 41 Cod proc. civ. că este incidentă excepția lipsei capacității procesuale de folosință a acestei pârâte, deoarece aceasta, potrivit prevederilor art. 6 și 7 din Legea nr. 550/2002, republicată, nu are personalitate jurdică.
Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține în vederea pronunțării.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 2793/30.03.2007, pronunțată de Judecătoria Cluj -N în dosar nr-, s-a admis cererea de chemare în judecată extinsă introdusă de reclamanta - Import Export SRL C-N, împotriva pârâților Statul Român prin Consiliul Local al municipiului C-N, Comisia pentru Vânzarea Comerciale, Sinai, - Import Export SRL, Banca Transilvania și, în consecință, s-a dispus rectificarea CF individuală - C-N în privința descrierii imobilului cu nr. top. 122/1/I: apartamentul nr. 1 la parte, compus din: sala de servit, dependința cu suprafața utilă de 57,68 mp cu cota de 6,7/100 parte din părțile indivize comune înscrise în CF col. -.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut în considerentele sentinței faptul că, potrivit raportului de expertiză întocmit în cauză de expert tehnic, apartamentul nr. 1 situat în C-N, B-dul 21 2. nr. 3, înscris în CF - C-N, nr. top. 122/1/I, are suprafața de 57,68 mp și o componență reală constând în sală de servit și dependință, cotele părți indivize aferente acestui apartament fiind de 6,70/100 parte teren atribuit în folosință 45 mp suprafață curte 17 mp.
Raportat la concluziile expertizei acțiunea în rectificare de CF este întemeiată în baza art. 34 alin. 1 pct. 4 din Legea nr. 7/1996.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel, în termen legal, pârâții Comisia pentru Vânzarea Comerciale și de Prestări Servicii constituită conform Legii nr. 550/2002 și Consiliul Local al municipiului C-N, arătând în motivarea apelurilor că nu se poate dispune rectificarea cărții funciare, în privința componenței apartamentului nr. 1 închiriat reclamantei, doar pentru simplul motiv că reclamanta nu folosește pivnița aferentă acestui apartament.
Tribunalul Cluj, prin decizia civilă nr. 659/A/20.11.2007, pronunțată în dosar nr-, a respins ca nefondate apelurile declarate de Consiliul Local al municipiului C-N și Comisia de Vânzare a Comerciale, menținând în tot sentința atacată; Consiliul Local al municipiului C-N a fost obligat să plătească intimatei - Import Export SRL cheltuieli de judecată în sumă de 500 lei, iar ulterior, prin încheierea civilă nr. 21/CC/15.04.2008 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr- s-a admis cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de intimata - Import Export SRL și s-a dispus menționarea în decizia civilă nr. 659/2007 a Tribunalului Cluja adresei corecte a imobilului în litigiu, B-dul 21 2. în loc de-.
În considerentele acestei decizii s-a reținut faptul că expertiza efectuată la fondul cauzei a evidențiat faptul că pivnița închiriată reclamantei nu poate fi folosită, fiind improprie folosirii, întrucât este situată sub trotuarul stradal, iar cele două magazii aflate în curtea imobilului, menționate în contractul de închiriere, una de 16,24 mp și una de 12,6 mp, nu intră în componența apartamentului nr. 1 închiriat reclamantei, fiind atribuite apartamentului nr. 8 ocupat de pârâta - SRL. În consecință este întemeiată solicitarea reclamantei de rectificare a cărților funciare în conformitate cu situația folosinței reale.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, pârâtul Consiliul Local al municipiului C-N și pârâta Comisia pentru Vânzarea Comerciale și de Prestări Servicii constituită conform Legii nr. 550/2002, solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei recurate, admiterea apelurilor și respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivarea recursurilor s-a arătat că soluția instanței de apel este nelegală, întrucât prin contractul de închiriere nr. 200/29.03.2005 și nr. 2167/31.01.2001, reclamantei i-a fost închiriat apartamentul nr. 1, situat în C-N, B-dul 21 2. nr. 3, înscris în CF ind. - C, nr. top. 122/1/I, în suprafață totală de 87,04 mp, apartament compus din o încăpere cu destinația de cofetărie, în suprafață de 54,06 mp, o dependință cu suprafață de 6,77 mp, un WC de 1 mp și o pivniță cu suprafața de 25,21 mp, fiind astfel evident că și pivnița face parte din componența apartamentului nr. 1.
Împrejurarea că reclamanta nu folosește pivnița nu prezintă relevanță și nu constituie un motiv pentru care să se justifice rectificarea de carte funciară, câtă vreme această pivniță este aferentă apartamentului nr. 1 și a făcut obiectul contractelor de închiriere, cu privire la care reclamanta nu a avut de formulat obiecțiuni.
Deși pârâții au formula obiecțiuni la expertiză, instanța nu le-a apreciat ca fiind obiecțiuni veritabile, astfel încât nu a ținut seama de acestea.
Nu se poate rectifica o carte funciară în temeiul art. 34 alin. 1 pct. 4 din Legea nr. 7/1996, prin radierea pivniței din componența apartamentului nr. 1 doar pe motivul că reclamanta nu folosește această pivniță ( 2-3, 4-5).
Prin întâmpinarea formulată în cauză reclamanta intimată a solicitat respingerea ambelor recursuri, cu cheltuieli de judecată, cu motivarea că prin expertiza efectuată în cauză s-a dovedit faptul că magaziile nu fac parte din componența apartamentului nr. 1, fiind incluse în componența apartamentului nr. 8 deținut de - Import Export SRL, iar pivnița nu poate fi inclusă în componența apartamentului nr. 1, întrucât este improprie folosinței, fiind o nișă oarbă situată sub trotuarul stradal.
În privința recursului promovat de Comisia pentru Vânzarea Comerciale și de Prestări Servicii constituită conform Legii nr. 550/2002, Curtea constată că sunt incidente dispozițiile art. 41.pr.civ. motiv pentru care acest recurs va fi respins ca fiind promovat de o persoană lipsită de capacitate procesuală de folosință, soluție justificată pe prevederile art. 6 și art. 7 din Legea nr. 550/2002 republicată, din a căror economie rezultă cu evidență faptul că această comisie nu are personalitate juridică și deci nici capacitate de folosință.
Neavând personalitate juridică și nici capacitate procesuală de folosință este evident că această comisie nu poate sta în judecată în calitate de pârât ori reclamant într-o acțiune civile în rectificare de carte funciară și nici nu poate uza de căile de atac împotriva hotărârii fondului.
Recursul pârâtului Consiliul Local al municipiului C-N este fondat în parte.
Obiectul cererii introductive de instanță promovată de reclamanta - Import Export SRL l-a constituit o acțiune în rectificare de carte funciară, respectiv s-a solicitat atât rectificarea cărții funciare individuale nr. - C-N, nr. top. 122/1/I, sub aspectul descrierii apartamentului nr. 1 înscris în această carte funciară, cât și rectificarea cotelor părți indivize din CF col. nr. - C-
Chiar dacă restul petitelor, referitoare la constatarea, pe baza unei expertize tehnice de specialitate a componenței reale a apartamentului nr. 1, respectiv, referitoare la constatarea cotelor părți indivize comune ale imobilului din C-N,-, în raport de suprafața utilă reală a apartamentului nr. 1, apar ca fiind inadmisibile prin prisma art. 111.pr.civ. petitul în rectificare de carte funciară apare ca fiind admisibil prin prisma dispozițiilor art. 34 din Legea nr. 7/1996, republicată, desigur dacă se verifică neconcordanțe între mențiunile înscrise în cărțile funciare și situația faptică existentă.
În CF individuală nr. - C ( 26 și următoarele dosar fond), apartamentul nr. 1 figurează înscris cu următoarea componență: sală de servit, depozit,pivniță la subsol, cu suprafața utilă de 94,90 mp, cu părțile indivize comune înscrise în CF col. -.
Reclamantei intimate i-a fost închiriat, prin contractul de închiriere nr. 2167/31.01.2001 ( 14-17 dosar fond), apartamentul nr. 1 din imobilul situat în C-N, B-dul 21 2. nr. 3, în suprafață totală de 87,04 mp, compus din o încăpere în suprafață de 54,06 mp, cu destinația de cofetărie, o încăpere în suprafață de 6,77 mp cu destinația de depozit și o încăpere în suprafață de 26,21 mp reprezentând pivnița la subsol, componența apartamentului fiind identică atât în contractul de închiriere, cât și în fișa de calcul a chiriei ( 13, 12 dosar fond).
Este evident că între suprafața utilă a apartamentului nr. 1, astfel cum această suprafață este înscrisă în CF, de 94,90 mp, și suprafața menționată în contractul de închiriere și în fișa de calcul a chiriei, de 87,04 mp, apar anumite inadvertențe, inadvertențe datorate probabil faptului că documentația întocmită în vederea închirierii apartamentelor și mai apoi a vânzării acestora a fost defectuos sau superficial făcută ( 44-47 dosar fond).
Din adresa nr. 5117/452/11.07.2005 emisă de Consiliul Local al municipiului C-N - - Serviciul Evidențe Imobile Carte Funciară, rezultă faptul că în urma efectuării măsurilor la fața locului de către reprezentanți ai acestui serviciu s-a constatat că în realitate suprafața apartamentului nr. 1 ar fi de 91,16 mp, rezultând astfel o diferență față de suprafața înscrisă în cartea funciară de 3,74 mp, diferență explicate de prin aceea că în documentația de întabulare au existat mici diferențe de cote care nu au fost scăzute din suprafață, de pildă grosimea stâlpilor, nișe etc. ( 38 dosar fond).
Din expertiza întocmită în fața primei instanțe de expert, rezultă faptul că reclamant ocupă efectiv din apartamentul nr. 1, doar următoarele spații: o sală de servire cu acces direct din stradă, în suprafață de 50,55 mp și dependințe în suprafață de 7,13 mp, deci un total de 57,68 mp, magaziile din curte, așa-zisele depozite, în suprafețe de 16,24 mp și 12,60 mp, nemaifăcând parte din componența apartamentului nr. 1, întrucât au fost atribuite în componența apartamentului nr. 8, lui - SRL ( 204-222).
a observat recurentul Consiliul Local al municipiului C-N, că este irelevant faptul că reclamanta nu folosește pivnița ce i-a fost închiriată și care reprezintă parte componentă a apartamentului nr. 1, conform mențiunilor înscrise în CF - C, relevant fiind doar faptul că această pivniță constituie parte componentă a apartamentului nr. 1, potrivit datelor de carte funciară.
Ceea ce însă prezintă relevanță în cauză este necesitatea determinării suprafeței exacte a acestei pivnițe, dat fiind că există neconcordanțe între suprafața apartamentul nr. 1 înscrisă în cartea funciară, cea menționată în contractul de închiriere, și cea menționată în expertiză.
Este incontestabil faptul că în componența apartamentului nr. 1 intră și o pivniță la subsol, neputându-se rectifica cartea funciară sub aspectul radierii din componența acestui apartament a pivniței, doar pe motiv că reclamanta nu o folosește efectiv, însă, se impune a se stabili cu certitudine care este suprafața reală exactă a acestei pivnițe.
Ceea ce nu se contestă de către nici una din părțile din prezenta cauză, este faptul că cele două depozite menționate în contractul de închiriere încheiat de reclamantă, în suprafață de 16,24 mp și 12,60 mp, deci o suprafață totală de 28,84 mp, au fost atribuite în componența apartamentului nr. 8, deținut de - SRL.
Prin urmare, din suprafața totală a apartamentului nr. 1, menționată în CF, de 94,90 mp, se scade suprafața acestor depozite (care de asemenea sunt înscrise în CF ca făcând parte din componența apartamentului nr. 1, dar care între timp au fost incluse în componența unui alt apartament în favoarea unei alte persoane juridice), rezultând o suprafață de 66,06 mp aferentă apartamentului nr. 1.
Expertul arată în expertiza sa că suprafața totală efectivă folosită de reclamantă la parterul imobilului, din componența apartamentului nr. 1, este de 57,68 mp. -se din suprafața apartamentului nr. 1, de 66,06 mp suprafața efectiv folosită de reclamantă la parterul imobilului, de 57,68 mp, rezultă o diferență de 8,38 mp, care reprezintă în realitate suprafața pivniței aferentă apartamentului nr. 1.
De altfel, prin întâmpinarea formulată în fața instanței de recurs ( 27), reclamanta a recunoscut, în alineatul ultim al paginii 2 din întâmpinare, că pivnița aferentă apartamentului nr. 1 are o suprafață totală de 8 mp.
În baza calculelor mai sus evidențiate, Curtea constată însă că suprafața pivniței aferentă apartamentului nr. 1 este de 8,38 mp, suprafața părții situată la parter, din apartamentul nr. 1, este de 57,68 mp, deci o suprafață totală a acestui apartament de 66,06 mp, iar nu de 94,90 mp, cât eronat s-a menționat în cartea funciară -.
În consecință, doar sub acest aspect și strict în aceste limite se justifică cererea de rectificare a cărții funciare individuale nr. - C, sub aspectul menționării pentru apartamentul nr. 1 suprafeței reale de 66,06 mp, în loc de 94,90 mp.
În nici un caz nu se poate radia pivnița din componența acestui apartament și nu se poate face o rectificare cărții funciare sub acest aspect doar pe motiv că reclamanta nu folosește respectiva pivniță.
Însă, ca urmare a modificării suprafeței apartamentului nr. 1, implicit, se va modifica și cota-parte din părțile indivize comune aferente acestui apartament, după cum, se vor modifica și cotele-părți indivize comune aferente celorlalte apartamente din imobil.
Sub acest aspect, față de solicitarea formulată de reclamantă prin cererea introductivă de instanță, de a se rectifica cartea funciară colectivă sub aspectul părților indivize comune, se impune completarea raportului de expertiză de asemenea manieră încât expertul să calculeze, distinct, pentru fiecare din apartamentele situate în imobilul în litigiu, cota-parte ce revine fiecărui apartament, din cotele-părți indivize comune aferente, luându-se în considerare faptul că în realitate suprafața apartamentului nr. 1 este de 66,06 mp, iar nu de 94,90 mp cât se menționează în cartea funciară.
Întrucât în recurs nu se pot administra probe noi, dat fiind interdicția expresă în acest sens prevăzută de art. 305.pr.civ. în temeiul art. 312 alin. 5.pr.civ. se va admite în parte recursul pârâtului Consiliul Local al municipiului C-N - soluția de admitere în parte fiind justificată pe considerentul că acest pârât a solicitat respingerea în întregime a acțiunii reclamantei, solicitare care evident nu poate fi primită -, se va casa decizia recurată, cu consecința trimiterii cauzei la același tribunal pentru rejudecarea apelurilor, desigur în rejudecare urmând să se țină seama, în privința pârâtei Comisia pentru Vânzarea Comerciale și de Prestări Servicii constituită conform Legii nr. 550/2002, de incidența art. 6-7 din Legea nr. 550/2002, republicată, și art. 41.pr.civ.
Cheltuielile de judecată ocazionate părților vor fi avute în vedere de instanța de rejudecare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite în parte recursul declarat de pârâtul CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI C-N împotriva deciziei civile nr. 659/A din 20 noiembrie 2007 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, pe care o casează și trimite cauza la aceeași instanță, pentru rejudecarea apelurilor.
Respinge recursul pârâtei COMISIA PENTRU VÂNZAREA COMERCIALE ȘI DE PRESTĂRI SERVICII CONSTITUITĂ CONFORM LEGII nr. 550/2002, ca fiind promovat de o persoană lipsită de capacitate procesuală de folosință.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 9 iunie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - TARȚA
Red./dact.
3 ex./12.06.2008
jud.apel: /
Președinte:Carmen Maria ConțJudecători:Carmen Maria Conț, Traian Dârjan Silvia