Rectificare carte funciara. Speta. Decizia 291/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR.291/R/2008 Ședința publică din 31 ianuarie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Andrea Țuluș
JUDECĂTORI: Andrea Țuluș, Ana Ionescu Eugenia Pușcașiu
- -
GREFIER: - -
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de reclamantul Ordinul S cel M Provincia " și " România împotriva deciziei civile nr. 111 din 26 aprilie 2007 Tribunalului Maramureș, pronunțată în dosarul nr-, privind și pe pârâtele Mănăstirea Ortodoxă Română, Ortodoxă Română nr.1, Ortodoxă Română nr.2 Ortodoxă Română nr.3 și Ortodoxă Română nr.4, având ca obiect rectificare carte funciară.
dezbaterilor și concluziile orale ale reprezentantului recurentului au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 17 ianuarie 2008, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 1996 din 21 septembrie 2006, pronunțată de Judecătoria Vișeu d Sus în dosarul nr. 2060/2006, a fost respinsă acțiunea civilă exercitată de reclamantul Ordinul Sf. C M, Provincia " și " România împotriva pârâților Mănăstirea, nr. 1, nr. 2, nr. 3, nr. 4.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că obiectul acțiunii îl constituie rectificarea CF nr. 1432, în sensul radierii dreptului de proprietate asupra nr. top. 6731/2 de sub proprietar Ortodoxă Română și, respectiv, Mănăstirea Ortodoxă Română.
Reclamanta Asociația Ordinul S cel M s-a înființat prin încheierea civilă nr. 303/PJ/1990, iar, din adeverința depusă la dosar, rezultă că reclamantul este unul și același cu Ordinul Călugărilor brazilieni - Ordinul S cel M - care a funcționat până în anul 1948.
În nicio carte funciară depusă la dosar, reclamantul nu apare ca proprietar asupra unui imobil, astfel că cererea formulată nu are nicio fundamentare legală, neputând fi coroborată cu nicio probă de la dosar și neînscriindu-se în prevederile art. 36 din Legea 7/1996. Reclamantul nu a indicat nicio hotărâre judecătorească, care să fi constatat motivul care să justifice rectificarea solicitată.
Sub acest aspect, reclamantul s-a mărginit să enumere doar legi în temeiul cărora au fost desființate iar apoi înființate instituții, fundații, asociații și organizații sub orice denumire, persoane juridice părți componente ale Bisericii -catolice.
Prin decizia civilă nr. 111 din 26 aprilie 2007, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr- fost respins ca nefondat apelul reclamantului, acesta fiind obligat la 1000 lei cheltuieli de judecată în apel.
În considerentele acestei decizii, tribunalul a reținut că acțiunea reclamantei apelante este întemeiată pe prevederile art. 35-36 din Legea 7/1996.
Potrivit art. 36 pct. 3 din Legea nr. 7/1996, rectificarea înscrierilor în cartea funciară se poate face dacă nu mai sunt întrunite condițiile de existență a dreptului înscris sau au încetat efectele actului juridic în temeiul căruia s-a făcut înscrierea.
Apelanta susține că Ortodoxă Română s-a înscris în CF nr. 1431 în temeiul Decretului nr. 358/1948, decret ce a fost abrogat prin Decretul Lege nr. 9/1989, astfel că "nu mai sunt întrunite condițiile de existență a dreptului înscris sau au încetat efectele actului juridic în temeiul căruia s-a făcut înscrierea ".
Singura problemă ce poate fi discutată raportat la susținerea apelantei este aceea că nu s-a făcut dovada că anterior înscrierii în CF a Parohiei Ortodoxe Române, proprietară a fost apelanta reclamantă.
Din CF nr. 1431 nr. top. 6731, nu rezultă că apelanta reclamantă a fost proprietara imobilului.
Referirea apelantei la " Veneratului al Greco
Romane a pe anul 1936 Mănăstirea - " sau "Declarația" Generală a Ordinului al Sf. " depus în apel nu echivalează cu dovada proprietății.
Hotărârile judecătorești depuse la dosar, de asemenea, nu vizează prezenta cauză și, având cu totul alt obiect și prezentând alte stări de fapt, nu pot fi considerate jurisprudență în materia dedusă judecății.
Cât privește lipsa calității procesuale active, invocată de intimați, tribunalul a apreciat că această excepție nu poate fi primită având în vedere faptul că, reclamanta apelantă este o asociație religioasă înscrisă în prevederile art. 40 și urm. din Legea nr. 489/2006.
Cum nici în apel, nu s-a făcut dovada certă a proprietății, acțiunea astfel cum a fost formulată nu întrunește condițiile art. 36 din Legea 7/1996 astfel că și apelul a fost respins ca neîntemeiat.
Simpla susținere că, apelanta reclamantă face parte din Unită cu - nu justifică și nu dovedește că Ordinul S cel Maf ost anterior Decretului 358/1948, proprietarul imobilului din CF 1431 nr. top. 6731/2.
Împotriva acestei decizii, a declarat în termen legal recursul reclamantul, solicitând modificarea ei, în sensul admiterii apelului, cu consecința schimbării sentinței apelate și admiterii acțiunii.
În motivarea recursului său, reclamantul învederează că, în ceea ce privește hotărârea primei instanțe, aceasta este nelegală, întrucât nu se pronunță asupra înscrierii din CF 1432, în care, pe foaia A, este înscrisă mențiunea că imobilul a fost proprietatea Mănăstirii -catolice, cum nu se pronunță nici asupra înscrisului depus la ultimul termen, așa cum rezultă din practicaua sentinței, respectiv a Veneratului ar -catolice române a pe anul 1936, care, în pag.153-154, vorbește despre Mănăstirea - ca aparținând Ordinului Sf. cel
De asemenea, sentința judecătoriei reține greșit că nu se poate dispune rectificarea în absența unei hotărâri judecătorești irevocabile care să constate motivul rectificării, adică, cu alte cuvinte, că nu mai sunt întrunite condițiile de existență a dreptului înscris sau au încetat efectele actului juridic în temeiul căruia s-a făcut înscrierea. Aceasta, deoarece, în realitate, reclamantul a solicitat o astfel de hotărâre în prezentul proces.
Incorect reține prima instanță și împrejurarea că reclamantul nu a făcut să enumere legi ce au desființat și apoi au reînființat părți componente ale Bisericii Române Unite cu -, întrucât, prin chiar cererea de chemare în judecată, reclamantul indicat împrejurarea că înscrierea din cartea funciară s-a făcut în temeiul Decretului nr.358/1948, decret care ulterior a fost abrogat prin Decretul-Lege nr. 9/1989, cu alte cuvinte, subzistă fundamentul juridic al acțiunii în rectificare fundamentată pe art.34 pct. 3 din Decretul-Lege nr. 115/1938 și art.36 pct.3 din Legea nr. 7/1996.
În ceea ce privește decizia civilă nr.111/2007, pronunțată în apel, Tribunalul Maramureșa dat o interpretare greșită a actelor judecății, schimbând înțelesul acestora, întrucât, potrivit cuprinsului CF 1431, anterior anului 1948, proprietar tabular era Mănăstirea -, iar, conform Veneratului ar -catolice române a pe anul 1936, precum și Declarației nr.164/2006 a Superior general al Ordinului Sf. cel M, contrasemnată de pentru Bisericile și Secretariatului de Stat al, Mănăstirea -catolică a fost o parte componentă structural a Ordinului Sf. cel Potrivit aceleiași declarații, precum și adresei nr. C-1851/13.12.2006 a Guvernului României, Ministerul Culturii și cultelor, reclamantul este unul și același cu Ordinul Sf. cel desființat în anul 1948.
Reclamantul funcționează în cadrul Bisericii Române Unite cu greco-catolică în temeiul 410-572 din Codul Bisericilor. Ordinul nu este o asociație religioasă în sensul art. 40-48 din Legea nr. 489/2006, întrucât astfel de asociații nu sunt părți componente ale cultelor recunoscute de lege și nu funcționează în temeiul statutelor acestora sau a codurilor canonice, având la bază doar o simplă mărturisire de credință proprie, în timp ce reclamantul este parte componentă a cultului -catolic, funcționează în cadrul acestuia în temeiul Codului, făcând mărturisirea de credință Bisericii Române Unite cu -catolică, așa cum rezultă din înscrisurile deja amintite, precum și din adeverința nr.462/2004 a de A I și Făgăraș.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, raportat la dispozițiile art. 304 pct. 9. pr. civ. curtea apreciază că acesta este parțial fondat, din considerentele ce urmează a fi expuse.
Astfel, din analiza considerentelor hotărârilor instanțelor de fond, rezultă că, în realitate, acestea s-au pronunțat atât pe excepția lipsei calității procesuale active, cât și pe fond, acțiunea reclamantului fiind respinsă din ambele motive, respectiv, pe de o parte, pentru că nu a făcut dovada că a fost proprietar al imobilului în litigiu, iar, pe de altă parte, întrucât simpla abrogare a actului normativ ce a stat la baza preluării nu duce automat la pierderea dreptului de proprietate de către pârâți, nefiind întrunite condițiile de admisibilitate ale acțiunii în rectificarea intabulării pe motivul invocat de reclamant.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active, aceasta a fost soluționată greșit de primele instanțe. În susținerea acestei afirmații, pot fi aduse trei argumente.
Așa cum rezultă din cuprinsul cărții funciare nr. 1431 (4-5 dosar judecătorie), Mănăstirea era mănăstire greco-catolică la data de 10 decembrie 1921, când a fost deschisă cartea funciară, în baza încheierii cf nr. 323/10.12.1921. Pârâții au invocat și instanțele au reținut că dreptul de proprietate nu a fost înscris în B, foaia de proprietate. Acest lucru este real, însă, în A, foaia de avere, la denumirea imobilului este trecută mențiunea "., ", ce se traduce prin "Mănăstirea -catolică din " ( 6 din același dosar), care, în niciun caz nu avea cum să aparțină altui cult, cum ar fi cel ortodox. La poziția B1, de altfel, nici nu este trecut numele vreunui proprietar, ci doar notată procedura de expropriere, iar apoi, la 2, se înscrie dreptul de proprietate în favoarea Parohiei Ortodoxe Române în baza Decretului nr. 358/1948 pentru stabilirea situației de drept a fostului cult greco-catolic, împrejurare ce nu face decât să confirme că mănăstirea a aparținut cultului greco-catolic. În plus, inventarul avuțiilor publice din 20.08.1946, indică existența unei mănăstiri aparținând cultului greco-catolic, despre care se afirmă că are o vechime necunoscută ( 58 dosar judecătorie).
Referitor la ordinul călugăresc căruia îi aparținea această mănăstire, așa cum rezultă din " Veneratului al -catolice Române a pe anul 1936", 154 ( 69-70 dosar judecătorie), precum și din " Ordinis Provinciae SS. AA. e anno 1946", publicații anterioare preluării, mănăstirea aparținea Ordinului Sf. cel M, Provincia Sf. și.
În ceea ce privește calitatea reclamantului de continuator al acestui ordin, este evident că ordinul a fost desființat abuziv o dată cu desființarea cultului prin Decretul nr. 358/1948. În ceea ce privește persoana juridică ce ar putea revendica calitatea de succesor al acestui ordin, aceasta este reclamantul, acest lucru fiind confirmat de declarația general al ordinului (18-21 dosar judecătorie), adeverința nr. 462/12.05.2004 a Română Unită cu -catolică, de A I și Făgăraș (22 din același dosar), precum și adeverința nr. C-1851/13.12.2006 a Secretariatului de Stat pentru Culte din cadrul Ministerului Culturii și Cultelor (23 din același dosar). Iată, deci, că reprezentantul curiei generale a ordinului, cel al cultului greco-catolic și cel al Statului român recunosc, deopotrivă, această calitate a reclamantului. De altfel, în măsura în care s-ar susține că reclamantul nu ar avea calitatea de continuator al ordinului, mănăstirea ar putea fi revendicată de centrul de cult, or acesta a recunoscut calitatea reclamantului.
S-a mai susținut că ar fi vorba de o simplă asociație constituită în temeiul OG nr. 26/2000. În ceea ce privește personalitatea juridică a ordinelor călugărești, textul art. 28 din Decretul nr. 177/1948 pentru regimul general al cultelor religioase, în prezent abrogat, însă în vigoare la data preluării prevedea următoarele: " religioase recunoscute sunt persoane juridice. Sunt persoane juridice și părțile lor componente locale, care au numărul legal de membri prevăzut de legea persoanelor juridice, precum și așezămintele, asociațiunileordineleși congregațiunile prevăzute în statutele lor de organizare,dacă acestea din urma s-au conformat dispozițiunilor legii persoanelor juridice."(). a data intrării în vigoare a Decretului nr. 177/1948, ca și la cea a intrării în vigoare a Legii nr. 21/1924 pentru persoanele juridice (asociații și fundații), Ordinul Sf. cel M avea o existență ca entitate juridică în cadrul Bisericii -catolice din România, nemaiavând nevoie de alte formalități pentru obținerea personalității juridice. Textul art. 28 din Decretul nr. 177/1948 trebuie interpretat în sensul că se aplică ordinelor religioase constituite după intrarea sa în vigoare sau, eventual, după intrarea în vigoare a Legii nr. 21/1924, dacă avem în vedere împrejurarea că, la momentul respectiv, legea civilă putea retroactiva, dacă legiuitorul prevedea expres acest lucru. Aceasta, deoarece, art. 1 din Codul civil, prevedea doar regula potrivit căreia legea dispune numai pentru viitor, neavând putere retroactivă, de la aceasta putându-se deroga prin dispoziții speciale. În plus, cultul greco-catolic a fost desființat abuziv în același an, prin Decretul nr. 358/1948, nefiind, de fapt, timp suficient pentru efectuarea formalităților de dobândire a personalității juridice, dacă s-ar accepta opinia potrivit căreia acestea erau necesare.
Față de acțiunile respinse pe motiv că ordinele călugărești nu ar avea personalitate juridică, întrucât nu au satisfăcut condițiile prevăzute de legea cultelor pentru dobândirea acesteia ( a se vedea, de ex. decizia civilă nr. 1723/13.09.2007 a Curții de Apel Cluj, pronunțată în dosarul nr-), este firesc demersul reclamantului de a satisface și această condiție, chiar dacă, așa cum rezultă din cele de mai, nu-i era aplicabilă.
Dată fiind greșita soluționare a excepției lipsei calității procesuale active de către instanțele de fond, în temeiul art. 304 pct. 9, curtea va admite pe acest considerent recursul reclamantului, respingând excepția invocată de pârâți ca nefondată.
Greșita soluționare a cauzei pe excepție constituie motiv de casare cu trimitere spre rejudecare, așa cum rezultă din dispozițiile art. 312 alin. 3.pr.civ. însă, așa cum am arătat deja, instanțele au soluționat cauza și pe fond.
Sub acest aspect, soluția este corectă, întrucât, într-adevăr, nu subzistă motivul de rectificare invocat, respectiv că ar fi încetat condițiile de existență a dreptului înscris, în sensul prev. de art. 34 pct. 3 din Decretul-lege nr. 115/1938 (care este legea aplicabilă, conform deciziei nr. XXI/2005 a ÎCCJ, pronunțată în recurs în interesul legii), doar pentru simplul motiv că a fost abrogat actul normativ în baza căruia imobilul a fost preluat de la reclamant. Jurisprudența constantă a instanțelor în materia imobilelor preluate abuziv este în sensul că abrogarea actelor normative de preluare nu înseamnă implicit revenirea imobilului în proprietatea celui de la care a fost preluat, impunându-se parcurgerea unor proceduri administrative de restituire acolo unde există o lege specială sau verificându-se condițiile preluării (abuziv sau nu, cu sau fără titlu) în cadrul unor acțiuni de drept comun pentru celelalte situații, ceea ce presupune exercitarea unor acțiuni în rectificare având ca temei nevalabilitatea titlului ce a stat la baza înscrierii dreptului contestat.
Din aceste considerente, în temeiul art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. 1 și alin. 3 teza I pr.civ. curtea va admite doar în parte recursul și va modica decizia recurată în sensul admiterii în parte a apelului, în temeiul art. 296.pr.civ. schimbării parțiale a sentinței apelate, în sensul respingerii excepției lipsei calității procesuale active și menținerii soluției de respingere pe fond a acțiunii.
Întrucât finalmente acțiunea a fost corect respinsă pe fond, instanța de apel stabilind corect culpa procesuală în temeiul art. 274 alin. 1.pr.civ. vor fi menținute dispozițiile deciziei recurate privind obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată în apel. În prima instanță, nu au fost acordate cheltuieli de judecată, iar, în recurs, nu au fost solicitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite în parte recursul declarat de reclamantul ORDINUL SF. C PROVINCIA " ȘI " ROMÂNIA împotriva deciziei civile nr.111 din 26.04.2007 a Tribunalului Maramureș, pronunțată în dosarul nr-, pe care o modifică parțial, în sensul că admite în parte apelul declarat de reclamant împotriva sentinței civile nr.1996/21.09.2006 a Judecătoriei Vișeu d e, pe care o schimbă parțial, în sensul că respinge excepția lipsei calității procesuale active.
Menține dispoziția privind respingerea pe fond a acțiunii din sentință.
Menține dispoziția privind obligarea apelantului la plata cheltuielilor de judecată în apel.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 31.01.2007.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
Red. dact.GC
2 ex/10.03.2008
Jud.apel: M,
Președinte:Andrea ȚulușJudecători:Andrea Țuluș, Ana Ionescu Eugenia Pușcașiu
