Rectificare carte funciara. Speta. Decizia 417/2009. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 417
Ședința publică de la 14 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Viorica Olariu
JUDECĂTOR 2: Valeria Cormanencu Stanciu
JUDECĂTOR 3: Cristiana
Grefier:
S-a luat în examinare cererea de recurs formulată de și împotriva deciziei civile nr. 58/ din 19 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Vaslui,în contradictoriu cu intimatul,având ca obiect rectificare carte funciară.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă intimatul,lipsă fiind recurenții și.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este la primul termen de judecată,declarat în termen,nemotivat în termen,recurenții și au fost citați cu mențiunea de a achita taxă judiciară de timbru în cuantum de 4 lei și timbru judiciar în cuantum de 0,15 lei; nu se solicită judecata în lipsă; prin serviciul de registratură s-au depus:
- motive de recurs formulate de recurenții și,cu duplicat spre comunicare;
- chitanța nr. - din 28.09.2009 în cuantum de 4 lei,chitanța nr. - din 28.09.2009 în cuantum de 4 lei și timbre judiciare mobile în cuantum de 0,30 lei,prin care recurenții fac dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar puse în vedere prin citație.
Instanța,din oficiu,invocă excepția privind nulitatea recursului formulat de și,având în vedere că recursul a fost declarat în termen procedural,însă motivele de recurs au fost depuse la 08 octombrie 2009,peste termenul procedural de 15 zile prevăzut de lege,în condițiile în care decizia instanței de apel a fost comunicată recurenților la 08 iulie 2009.
Intimatul având cuvântul,lasă la aprecierea instanței soluționarea excepției invocată din oficiu de către instanță.
Declarându-se dezbaterile închise,instanța rămâne în pronunțare cu privire la excepția nulității recursului.
După deliberare,
CURTEA DE APEL:
Asupra recursului civil de față.
Prin sentința civilă 35 din 12.01.2009 a Judecătoriei Huși, s-a admis acțiunea formulată de în contradictoriu cu pârâții și.
Dispune rectificarea cărții funciare nr. 1221 nedefinitivă a localității H, în sensul că proprietarul terenului cu nr. cadastral 915(A2, B2) se va schimba din în, conform sentinței civile 38/20.01.2004 a Judecătoriei Huși definitivă și irevocabilă. Obligă pârâții în solidar să achite reclamantului suma de 1000 lei cheltuieli judiciare.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că:
Prin sentința civilă 38/20.01.2004 a Judecătoriei Huși, definitivă și irevocabilă s-a dispus revocarea contractului de donație autentificat sub nr.1208 din 30.04.2002 încheiat între (donator) și (donatar) cu consecința revenirii imobilului teren cu nr. cadastral nr. 915 în patrimoniul pârâtului.
Această sentință a fost notată în partea Cac ărții funciare 1221 nedefinitivă a municipiului H la data de 5.06.2008 prin încheierea nr. 12822.
Se reține astfel, că în cauză, nu mai sunt întrunite condițiile de existență a dreptului de proprietate asupra imobilului cu nr. cadastral 195 înscris în cartea funciară nr. 1221 nedefinitivă a localității H, în favoarea pârâtului, sentința civilă 38/2004 a Judecătoriei Huși constituind titlu executoriu, urmează a fi pusă în executare așa cum s-a dispus irevocabil.
Împotriva acestei sentințe au formulat apel pârâții și criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie întrucât s-a acordat mai mult decât s-a cerut, încheierea nr. 12822 prin care a fost notată sentința civilă nr. 38 din 20.01.2004 a Judecătoriei Huși nu le-a fost comunicată și că potrivit contractului de donație care a revocat terenul din proprietatea pârâtului se defalcă pe numere cadastrale parcele și categorii de folosință și că la nr. cadastral 915 există o suprafață de 16500. ce îi revine lui prin revocare și, deci nr. cadastral 915 rămâne nevândut conform constatărilor Serviciului de cadastru, deci din sentința menționată și nici din contractul de donație nu rezultă că ar exista acest număr încât sentința astfel pronunțată este nelegală.
Prin decizia civilă 58/A din 19.05.2009 a Tribunalului Vasluis -a respins apelul formulat de și împotriva sentinței civile nr. 35 din 12.01.2009 a Judecătoriei Huși pe care o păstrează.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut că:
În raport de actele din dosar în mod legal instanța a dispus admiterea cererii reclamantului întrucât actul de proprietate care a stat la baza înscrierii în cartea funciară a dreptului de proprietate în favoarea lui cu privire la terenul în litigiu a fost desființat printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă.
Se reține că instanța de fond nu a acordat mai mult decât s-a cerut și nici nu s-a făcut confuzie cu privire la numerele cadastrale, actele comunicate de serviciul de cadastru și publicitate imobiliară lămurind acest aspect.
Faptul că încheierea de notare în cartea funciară a sentinței civile 38/2004 a Judecătoriei Huși nu ar fi fost comunicată apelanților nu reprezintă vreun impediment în soluționarea cauzei de față.
În considerarea celor expuse tribunalul a respins apelul formulat de pârâți.
Împotriva acestei decizii au declarat în termen recurs pârâții și, fără însă a-l motiva înăuntru termenului de recurs.
Recursul de față este nul.
Verificând actele și lucrările dosarului, instanța de recurs reține că:
Potrivit art. 303(1) Cod procedură civilă recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs.
În speță, pârâții au declarat recurs în termen la data de 21.07.2009 împotriva deciziei civile 58/A din 19.05.2009 a Tribunalului Vaslui fără însă a-l motiva, termenul de recurs împlinindu-se la data de 24.07.2009.
Or, așa cum rezultă din data poștei înscrisă pe plicul cu care s-au trimis motivele de recurs rezultă că acestea au fost expediate la data de 6.20.2009, cu mult peste termenul de recurs de 15 zile de la comunicarea hotărârii așa cum prevăd dispozițiile art. 301 Cod procedură civilă.
Ca atare, dispoziția imperativă a legii nefiind respectată și în cauză nu s-au ivit motive de ordine publică care să fie puse în discuția părților din oficiu, conform art. 306 Cod procedură civilă, urmează a se constata nulitatea recursului formulat de pârâți.
Pentru toate aceste considerente urmează a se constata ca fiind nul recursul formulat de și împotriva deciziei civile 58/A din 19.05.2009 a Tribunalului Vaslui pe care o va menține.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Constată nul recursul formulat de și împotriva deciziei civile nr. 58/A din 19.05.2009 a Tribunalului Vaslui pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 14.10.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
Grefier
Red.
Tehnored.
2 ex.
13.11.2009
Tribunalul Vaslui:
-
-
Președinte:Viorica OlariuJudecători:Viorica Olariu, Valeria Cormanencu Stanciu, Cristiana