Rectificare carte funciara. Speta. Decizia 490/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 490/2009
Ședința publică de la 04 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mihaela Florentina Cojan
JUDECĂTOR 2: Daniela Mărginean
JUDECĂTOR 3: Cristina vicepreședinte
Grefier
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului declarat de reclamanții și împotriva deciziei civile nr. 28/A/2009 pronunțată de Tribunalul Alba și a sentinței civile 3874/2008 pronunțată de Judecătoria Alba Iulia în dosar civil nr-, având ca obiect rectificare CF.
Procedura legal îndeplinită.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din data de 27 noiembrie 2009, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față,
Prin acțiunea civilă formulată și înregistrată pe rolul Tribunalului Alba sub dosar nr- reclamanții și au chemat în judecată pârâta, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța:
-să se constate că imobilul cu nr. top 2978/5/2 - casă și loc de casă înscris în CF nr. 3422 A I în suprafață de 1062. se identifică cu nr. top 2978/3/2 - loc de casă înscris în CF 3419 A I în suprafață de 685.;
-să se constate că imobilul cu nr. top 2978/3/2 - loc de casă înscris în CF 3419 A I în suprafață de 685. se identifică cu nr. top 2978/5/2 - casă și loc de casă înscris în CF nr. 3422 A I în suprafață de 1062.;
-să se dispună rectificarea cărții funciare nr. 3422 A I în sensul înscrierii la foaia A a nr. top 2978/3/2 loc de casă în suprafață de 685. și a CF 3419 A I în sensul înscrierii la foaia A, a nr. top 2978/5/2 - casă și loc de casă în suprafață de 1062.;
-să se constate că suprafața reală a imobilului înscris în CF nr. 3422 A I cu nr. top 2978/3/2 - loc de casă este de 852.;
-să se dispună înscrierea în CF 3422 A I cu nr. top 2978/3/2 loc de casă a suprafeței reale a imobilului.
Prin sentința civilă nr. 3874/2008 fost respinsă acțiunea.
Pentru a hotărî astfel prima instanță reținut următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2391/1989 a Judecătoriei Alba Iulia (operată în cartea funciară nr. 3422 A I/ înch. 2317/1989 la 2) s-a constatat dobândirea de către numitul a dreptului de proprietate asupra imobilului de sub - nr. top 2978/5 prin uzucapiune, teren care ulterior a trecut în proprietatea Statului Român, conform mențiunilor din CF la 6 (74 și urm.).
Prin sentința civilă nr. 5202/1999 a Judecătoriei Alba Iulia pronunțată în dosar nr. 2425/1999 s-a constatat nulitatea absolută a Ordinului nr. 733/03.07.1992 emis de Prefectul Județului A privind atribuirea în proprietatea reclamanților și a suprafeței de 1439. teren înscris în CF 3422 A I, cu nr. top 2978/5 precum și a propunerii făcute de Primăria Municipiului AIc are a stat la baza emiterii ordinului prefectului, dispunându-se restabilirea situației anterioare de carte funciară, în sensul revenirii terenului în proprietatea Statului Român.
În CF 3422 A I, nr. top 2978/5, imobilul de sub s-a parcelat conform actului autentic nr. 1593/1997 a BNP în două parcele noi sub a+2-3/ nr. top 2978/5/1 loc de casă în suprafață de 377. ce s-a transcris în CF 29042 și nr. top 2978/5/2 casă și loc de casă în suprafață de 1062.
Potrivit CF nr. 3419 AI( 13 și urm.) terenul de sub cu nr. top 2978/3 loc de casă a fost parcelat în două parcele noi, respectiv cu nr. top 2978/3/1 loc de casă în suprafață de 754. transcris în CF 29707 A (nr. top 2978/3 din CF 3419 expropriat prin Decretul Președințial nr.57/1975 cu drept de administrare din anul 1977 în favoarea Liceului Militar " " ( 13 și urm. - dosar nr. 5492/2004 al Tribunalului Alba atașat prezentei cauze) și cu nr. top 2978/3/2 loc de casă în suprafață de 685. proprietară tabulară asupra acestei din urmă suprafețe de teren fiind pârâta.
Prin sentința civilă nr. 1326/2004 a Tribunalului Albas -a respins plângerea reclamanților și împotriva deciziei de respingere nr. /06.09.2004 emisă de Ministerul Apărării Naționale privind cererea acestora de restituire în natură a imobilului înscris în CF 3419 A I cu nr. top 2978/3.
Prin sentința civilă nr. 7443/2006 a Judecătoriei Alba Iulia pronunțată în dosar nr- s-a respins plângerea reclamanților formulată împotriva hotărârii nr. 565/13.06.2006 a Comisiei Județene A pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, plângere prin care reclamanții urmăreau reconstituirea dreptului de proprietate asupra suprafeței de 1439. teren intravilan pe vechiul amplasament.
Astfel, în prezent, reclamanții deși au făcut referire în acțiune că au devenit proprietari asupra imobilului situat administrativ în A I,-, județul A nu au depus la dosar acte de proprietate din care să rezulte acest lucru.
Instanța de fond, din analiza actelor depuse la dosar, a raportului de expertiză efectuat în cauză de către expert precum și din sentința civilă nr. 5202/1999 a Judecătoriei Alba Iulia pronunțată în dosar nr. 2425/1999, sentința civilă nr. 1326/2004 a Tribunalului Alba și respectiv sentința civilă nr. 7443/2006 a Judecătoriei Alba Iulia pronunțată în dosar nr-, a constatat că imobilul situat administrativ în A I,-, județul A se identifică cu nr. top 2978/3/2 cu suprafața de 685. înscris în CF nr. 3419 AIa vând ca proprietar tabular pe pârâta.
Prin acțiunea de față reclamanții au solicitat rectificarea cărții funciare nr. 3422 A I în sensul înscrierii la foaia A - nr. top 2978/3/2 loc de casă în suprafață de 685. și a CF 3419 A I în sensul înscrierii la foaia - nr. top 2978/5/2 - casă și loc de casă în suprafață de 1062.
Având în vedere cele de mai sus, prima instanță a reținut că prin rectificarea solicitată de către reclamanți aceștia nu pot deveni proprietari asupra suprafeței de teren de sub nr. top 2978/3/2 loc de casă în suprafață de 685. din CF 3419 AIî ntrucât, pe de o parte, nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 33 și 34 din Legea 7/1996 a cadastrului și a publicității imobiliare iar pe de altă parte această operațiune nu poate constitui temei pentru dobândirea dreptului de proprietate nefiind un mod de dobândire a proprietății, care să poată sta la baza intabulării dreptului de proprietate în favoarea acestora în baza art. 20 din Legea nr.7/1996.
Or, atâta timp cât reclamanții nu s-au adresat instituțiilor abilitate, în speță Primăriei A I și Instituției Prefectului, în condițiile prevăzute de art. 36 alin. 3 și 6 din Legea 18/1991 a fondului funciar, pentru atribuirea în proprietate a terenului de sub nr. top 2978/3/2 loc de casă în suprafață de 685. din CF 3419 AIp rintr-un nou ordin de atribuire în proprietate iar acest ordin nu a fost emis, aceștia nu sunt proprietari asupra imobilului teren din A I,-, județul A, nefiind persoane interesate în sensul stabilit prin art. 89 alin. 2 din Ordinul nr. 633/2006 pentru aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a birourilor de cadastru și publicitate imobiliară iar instanța nu poate proceda la rectificarea solicitată cu atât mai mult cu cât reclamanții au refuzat (93) să introducă în cauză și să se judece în contradictoriu și cu proprietarii imobilelor învecinate, direct interesați în cauză, în speță Statul Român proprietar în CF 3422 AIp entru datele de carte funciară, Municipiul A I, -, Statul Român pentru rectificarea întinderii suprafeței de carte funciară.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții aducându- critici de nelegalitate și netemeinicie, solicitând schimbarea în totalitate acesteia în sensul admiterii acțiunii.
În expunerea de motive s-a arătat că prima instanță nu s-a pronunțat asupra cererii formulate al cărui obiect îl constituie rectificare de carte funciară în sensul inversării numerelor topografice două cărți funciare, în condițiile în care, așa cum se prezintă la această dată, ele sunt greșite.
Au susținut apelanții că simplă comparație hărții de carte funciară cu situația din teren atestă că imobilul proprietatea acestora are ca numere topografice numerele care pe de carte funciară corespund imobilului proprietatea pârâtei intimate și invers.
Cu privire la considerentele reținute de prima instanță în argumentarea soluției adoptate au arătat că acestea nu au nici o legătură cu cauza dedusă judecății câtă vreme nu se modifică limitele de proprietate ale celor două imobile ci doar se rezolvă identificarea corectă datelor de carte funciară, respectiv numerelor topografice, împrejurare față de care, chemarea în judecată vecinilor nu se impune.
În fine, s-a arătat că solicitările apelanților au fost probate prin expertiza întocmită în cauză.
Prin decizia civilă nr. 28/A/13.02.2009 Tribunalul Albaa respins apelul declarat de reclamanții și împotriva sentinței civile nr. 3874/2008 pronunțată de Judecătoria Alba Iulia.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de apel a reținut și motivat următoarele:
Apelanții au susținut că în condițiile în care acțiunea promovată vizează simplă rectificare de cărți funciare ale căror numere topografice au fost inversate, nu se impunea chemarea în judecată vecinilor, fiind suficientă formularea acțiunii în contradictoriu cu pârâta intimată proprietară asupra imobilului înscris în Cf 3419 A I ( 7 dosar fond).
Au omis însă apelanți a preciza un aspect esențial și care desigur constituit inclusiv pentru instanța de fond un semn de întrebare, interpretat de apelanți în motivele de apel ca neînțelegere a obiectului acțiunii, concluzionând că argumentele reținute în motivarea soluției sunt străine de natura pricinii.
Astfel distinct de faptul că hotărârea este judicios argumentată prin reținerea exactă stării de fapt (cu toate că cererea este întemeiată în drept în mod generic pe dispozițiile Legii nr. 7/1996 și nu strict pe textul care reglementează rectificarea de CF), capetele 4 și 5 ale acțiunii vizează constatarea suprafeței reale nr. top 2978/3/2 cărui înscriere fost cerută fi efectuată în Cf 3422 ca fiind de 852 mp și nu 685 mp (cât este menționat în CF) și înscrierea acesteia în CF.
Prin urmare, în mod nereal și cu rea credință au susținut apelanții că cererea lor nu vizează modificarea suprafețelor celor două imobile, fiind de esența oricărei acțiunii de natura celei în litigiu că aceasta se formulează în contradictoriu cu vecinii, așa cum corect reținut instanța de fond. Câtă vreme se discută o modificare suprafeței unui imobil în cadrul unei acțiuni în rectificare de CF, este evident că se impune chemarea în judecată vecinilor pentru a-și formula eventuale apărări în cauză și a le fi opozabilă hotărârea.
Deși li s-a pus în vedere acest aspect, apelanții au refuzat să-și precizeze acțiunea prin lărgirea cadrului procesual, împrejurare reținută de instanță în considerente.
În atare situație sigur că respectând principiul disponibilității părților în procesul civil, prima instanță procedat la respingerea acțiunii, hotărâre apreciată ca fiind temeinică și legală urmând fi menținută ca efect al respingerii ca nefondat apelului civil de față, potrivit art. 296 Cod procedură civilă.
Împotriva acestei ultime hotărâri au declarat recurs reclamanții invocând în drept prevederile art. 304 pct. 8 raportat la art. 312 pct. 5 cod procedură civilă.
În expunerea criticilor, după expunerea stării de fapt, se arată în esență, următoarele:
-instanțele de fond au interpretat greșit obiectul cererii formulată de reclamanți pronunțând soluții ce vizau modificarea suprafețelor și nu s-au pronunțat asupra obiectului real al cererii și anume rectificarea cărții funciare în sensul inversării numerelor topografice a două cărți funciare;
-afirmațiile făcute de instanța de fond și apreciate ca întemeiate de instanța de apel nu au legătură cu fondul cauzei dedus judecății.
-nu există altă cale de reglementare a situației întrucât o operațiune ca cea solicitată nu poate fi dispusă nici în baza Legii 18/1991 și nici în baza Legii 10/2001, singura competentă fiind instanța de judecată, conform art. 34 pct. 4 din Legea 7/1996, astfel încât susținerile din considerentele hotărârilor atacate nu au nici o legătură cu cererea reclamanților.
În recurs nu s-au depus înscrisuri noi.
Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, Curtea constată următoarele:
E de precizat că, deși recurenții își întemeiază cererea de recurs pe dispozițiile art. 304 pct. 8 cod procedură civilă, acest motiv de nelegalitate nu este incident în cauză.
Dispozițiile art. 304 pct. 8 cod procedură civilă este aplicabil în situațiile în care instanța de apel a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul vădit și neîndoielnic al acestuia, respectiv a reținut un cu totul alt act juridic în sensde negotium- ceea ce în speță nu s-a dovedit.
În această ordine de idei, trebuie subliniat că dispozițiile art. 306 alin. 3 cod procedură civilă obligă instanța de recurs ca, în caz de încadrare greșită într-un motiv anume de recurs a criticilor pe care le face recurentul la adresa deciziei recurate, să pornească în continuare la judecarea recursului dacă acele critici permit identificarea unui alt motiv de recurs aplicabil.
Din dezvoltarea motivelor de recurs ar rezulta încadrarea acestora în prevederile art. 304 pct. 5 și 7 cod procedură civilă.
Potrivit art. 261 cod procedură civilă, hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.
De asemenea, conform dispozițiilor art. 295 cod procedură civilă, instanța de apel va verifica, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță.
În speță se constată că instanța de apel nu a respectat aceste dispoziții legale. Prin decizia atacată instanța de apel nu analizează starea de fapt sub aspectul capătului principal de cerere, nu examinează motivele de apel.
Verificând actele și lucrările dosarului se constată că toate criticile formulate în declarația de recurs au fost invocate de către reclamanți în fața instanței de apel.
Or, prin decizia atacată instanța de apel nu a analizat aceste motive de apel, nu a făcut nici o referire la situația de fapt și prevederile legale ce reglementează rectificarea de carte funciară, ci doar s-a mărginit a face referiri la obiectul subsidiar al cererii introductive de instanță ( rectificare - suprafața de CF), obiect ce se analizează numai după soluționarea capătului principal.
Procedând în acest fel, instanța de apel a pronunțat o hotărâre nelegală ce se impune a fi reformată, întrucât instanța de recurs nu poate exercita controlul judiciar.
Față de aceste considerente, fiind incidente motivul de nelegalitate prev. de art. 304 pct. 5 și 7 cod procedură civilă, Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 312 al. 5 cod procedură civilă va admite recursul, va casa decizia atacată și va trimite cauza spre rejudecarea apelului aceleiași instanțe de apel.
Pentru aceste motive:
În numele legii
DECIDE
Admite recursul declarat de către reclamanții și împotriva deciziei civile nr. 28/A/2009 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar civil - pe care o casează și trimite cauza spre rejudecarea apelului aceleiași instanțe de apel, Tribunalul Alba.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 4.12.2009.
Președinte, - - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, |
.
Tehn.
5 ex/15.01.2010
Jud. fond -
Jud. apel - /
Președinte:Mihaela Florentina CojanJudecători:Mihaela Florentina Cojan, Daniela Mărginean, Cristina