Rectificare carte funciara. Speta. Decizia 73/2008. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

- Secția civilă mixtă -

completul I-recurs

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR. 73/2008-

Ședința publică din 22 ianuarie 2008

PREȘEDINTE: Roman Florica

R -

- JUDECĂTOR 2: Bocșe Elena

- -

- JUDECĂTOR 3: Pantea Viorel

- -

- judecător

- -

- grefier

Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de recurentul reclamant domiciliat în, nr. 84, județul B în contradictoriu cu intimații pârâți domiciliată în O, str. -. - -, nr. 3, - 87,. 3, județul B și domiciliat în, nr. 4. județul B, împotriva deciziei civile nr. 277/A din 2 aprilie 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, prin care a fost menținută în totalitate sentința civilă nr. 2778 din 17 aprilie 2006 pronunțată de Judecătoria Oradea în dosar nr. 2317/2005, având ca obiect: rectificare de carte funciară.

La apelul nominal făcut în ședința publică de azi se prezintă recurentul reclamant personal și reprezentat de avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. 662/2007 emisă de Baroul Bihor -Cabinet Individual, intimata pârâtă -personal, intimatul pârât personal și reprezentat de avocat în baza împuternicirii avocațiale nr.211 din 21.09.2007 emisă de Baroul Bihor - Cabinet individual.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței cele de mai sus precum și faptul că prezentul recurs este legal timbrat cu suma de 12 lei conform chitanței seria - nr. 268-1-1/25.09.2007 emisă de Primăria Municipiului O -Direcția Finanțe Locale și timbre judiciare în valoare de 0,3 lei, după care:

Reprezentanta intimatului pârât depune la dosar întâmpinare și solicită ca aceasta să fie considerată note de ședință.

La întrebarea instanței părțile arată că nu mai au probe sau cereri de formulat.

Nemaifiind probe sau cereri de formulat, instanța consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentanta recurentului reclamant solicită admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul admiterii apelului cu consecința desființării în parte a hotărârii instanței de fond și admiterea acțiunii în sensul rectificării înscrierii de sub B 11 din CF. 283 nr.top.165 și 166, radierea acesteia și întabularea dreptului în favoarea reclamantului cu titlu de cumpărare asupra construcțiilor în întregime și a terenului în cotă de 4/6 părți, cu cheltuieli de judecată reprezentând taxă de timbru și onorariu avocațial. În motivare arată că, în anul 1992 s-a vândut casă dar nu este cea întabulată în CF. casa notată în CF. nu mai exista, proprietar asupra acesteia din urmă fiind bunicul vânzător. La notar s-au prezentat ambii vânzători, știind că ceea ce vând este altceva decât casa notată în CF. fiind casa construită de amândoi. S-a vândut casa existentă în 1992 construită de proprietarul tabular al terenului - bunicul său - împreună cu bunica care nu a fost întabulată pe nimic, au vândut bunul comun și l-au vândut în întregime nu în cotă de 4/6 părți care nu avea corespondent în realitate decât cu privire la teren. Prezența bunicii la notar a fot aceea de a se lua act că este și ea vânzătoarea casei ce se vindea ca bun comun. S-a solicitat adeverință de la Primărie care atesta demolarea casei vechi. Vânzătorii au transmis întregul imobil și și-au păstrat uzufructul viager, dreptul de proprietate trebuind înscris corect în CF. conform voinței vânzătorului. Din anul 1992 când acest contract a fost încheiat, reclamantul folosește imobilul casă și teren în întregime.

Reprezentanta intimatului pârât solicită respingerea recursului și menținerea ca legale și temeinice a hotărârilor recurate, cu cheltuieli de judecată. În motivare artă că, contractul este clar și a fost întabulat corect, cota de 2/6 părți fiind în proprietatea coproprietarei așa cum reiese din Cartea Funciară. Precizează că, s-a vândut cât au avut, adică cota de 4/6 părți.

Intimata pârâtă solicită admiterea recursului, arătând că s-a vândut casa în întregime.

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND:

Asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.2778/2006 Judecătoria Oradeaa admis în parte acțiunea formulată de reclamantul - împotriva pârâților și, a dispus radierea casei natale la foaia A în 283 cu nr. top 166.

A constatat că def. și au dobândit dreptul de proprietate asupra construcției - casă de locuit - edificată de ei pe terenul cu nr. top 166, înscris în 283 și a dispus notarea construcției în

A constatat că în temeiul contractului de vânzare cumpărare nr.32674/1992 încheiat cu și, reclamantul a dobândit dreptul de proprietate asupra cotei de 4/6 părți din imobilul cu nr. top 166 și 165 înscris în 283, ce în natură reprezintă casă și teren în suprafață de 2820. (respectiv cota de 4/6 părți din construcție și cota de 4/6 părți din teren).

A dispus radierea înscrierii efectuată în 283 sub 11 în favoarea reclamantului -. A dispus întabularea dreptului de proprietate al reclamantului asupra cotei de 4/6 părți din construcția nouă cu titlu de cumpărare.

Pentru a hotărî în acest mod, instanța de fond a reținut că din contractul de vânzare autentificat cu nr.32674/1992 rezultă că și au înstrăinat nepotului lor - fiul pârâtei, cota de 4/6 părți din imobilul în litigiu.

Cumpărarea doar a cotei de 4/6 părți rezultă și din dispoziția privind încuviințarea cumpărării unui imobil pe seama unui minor, cu nr.393/1992 dată de Primăria municipiului

Potrivit art.977 din codul civil, interpretarea contractelor se face după intenția comună a părților contractante, iar nu după sensul liberal al termenilor, dându-se astfel prioritate voinței reale a părților. Voința trebuie dovedită, iar în speță - s-a reținut - reclamantul nu a făcut dovada că voința reală a fost alta decât cea ce s-a reușit a se exprima prin cuvinte.

Împotriva sentinței în termen, timbrat legal, au declarat apel - și.

Prin decizia civilă nr.277/A din 02 aprilie 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr-, au fost respinse ca nefondate apelurile civile introduse de apelanții din O str. -. - nr.3, -87,.3 - cod - și - din comuna nr.84 jud. B - cod - în contradictoriu cu intimatul din comuna nr.4. jud. B - cod - împotriva sentinței civile nr.2778/01.04.2006 pronunțată de Judecătoria Oradea, pe care a păstrat-o în totalitate.

Pentru a pronunța în acest mod, tribunalul a reținut următoarele:

Obiectul acțiunii l-a format o rectificare de, s-a formulat acțiunea deoarece s-au ivit probleme cu prilejul emiterii titlului de proprietate asupra terenului, în temeiul Legii 18/1991.

Culpa reclamantului apelant de a nu fi intabulat casa cumpărată încă în anul 1992, o pune pe seama altora.

Mai mult, dorește interpretarea contractului de vânzare cumpărare într-un mod personal și nu așa cum s-a redactat în fața notarului dorința părților.

Astfel, din contractul de vânzare cumpărare - fila 9 din dosarul de fond-rezultă fără echivoc și fără a putea interpreta altfel că, cumpărătorii și soția, vând dreptul lor de proprietate de 4/6 părți din imobilul înscris în 283, nr. top 165 și 166 care în natură reprezintă casă de locuit, anexe gospodărești și grădină, numitului - care era asistat de curatorul -

nici nu putea vinde mai mult, fiindcă în apare cota de 4/6 dobândită cu drept de donație (fila 8 din dosar). Cu atât mai mult cu cât se susține că intenția de a vinde era pentru întreaga cotă, în anul 1992 cu ocazia vânzării se impunea rectificarea de, radierea casei demolate și înscrierea noii case.

Astăzi, nici un notar nu ar putea să declare în favoarea reclamantului și în contradicție cu actele ce au fost avute în vedere cu ocazia încheierii contractului de vânzare cumpărare, declarația care să convingă că alta era suprafața înstrăinată, mai ales, că acțiunea a fost formulată ca o acțiune în constatare și rectificarea de

Față de cele de mai sus, soluția instanței de fond apare temeinică și legală.

Împotriva acestei decizii, în termen a declarat recurs reclamantul - recurent, solicitând modificarea în tot a hotărârii atacate, în sensul admiterii apelului, desființarea în parte a hotărârii instanței de fond iar pe fond admiterea acțiunii introductive de instanță, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea recursului se arată că în mod greșit instanțele de fond și apel au reținut că reclamantul - recurent a cumpărat cota de 4/6 părți atât din teren cât și din casă, în condițiile în care casa ce se vindea în 1992, cu anexele gospodărești nu era notată în CF. iar casa notată în CF. nu mai exista și nici dreptul în cotă de 4/6 părți nu mai avea corespondent în realitate.

Logica ce decurge din citirea în întregime a contractului, coroborată cu adeverințele care atestă inexistența casei notată în CF. conduce la justețea susținerilor recurentului potrivit cărora acesta a cumpărat construcțiile în întregime și nu numai în cotă de 4/6 părți.

În drept, invocă dispozițiile art. 299 și următorii, art. 304 pct.7, 8, 9 Cod procedură civilă.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul solicită respingerea recursului ca nefondat, apreciind că întabularea din CF. reflectă voința reală a părților contractante, aceea de a înstrăina cota de 4/6 atât din teren cât și din construcții.

Mai arată că instanța nu a fost investită cu o cerere vizând contractul de vânzare cumpărare prin care s-a dobândit dreptul de proprietate asupra casei, sub aspectul conținutului, respectiv analiza întinderii prestațiilor reciproce, pentru ca astfel să fie abilitată să interpreteze "voința internă" a părților contractante.

Examinând recursul, prin prisma motivelor invocate, precum și din oficiu potrivit art. 306 Cod procedură civilă, Curtea apreciază ca acesta este fondat pentru următoarele considerente:

înscrisurilor de carte funciară este posibilă potrivit art. 36 din Legea 7/1996 atunci când acestea nu sunt în concordanță cu situația reală a imobilului, ceea ce presupune - contra susținerilor intimaților - analizarea conținutului titlului care a stat la baza întabulării în speță contractul de vânzare cumpărare încheiat între reclamanți și antecesorii părților.

Sub acest aspect este evident faptul că imobilul - casă ce a făcut obiectul contractului mai sus evocat nu este unul și același cu cel înscris în cartea funciară.

Astfel, din adeverințele eliberate de Primăria rezultă că la data încheierii contractului, casa înscrisă în CF. (casa veche) era demolată, prin urmare contractul avea ca obiect casa nouă construită de și în anul 1960.

Dat fiind faptul că această situație nouă nu a fost operată în cartea funciară, toate operațiunile juridice au fost efectuate pornind de la vechea situație de carte funciară chiar dacă ea nu mai avea corespondent în realitate în ceea ce privește construcțiile.

Revenind la contractul de vânzare cumpărare ce face obiectul cauzei, este adevărat că în alineatul 1 se face referire generic la cota de 4/6 din imobil, care corespunde înscrierilor din cartea funciară, însă la alineatul 2 se detaliază situația reală și actuală a bunurilor vândute, respectiv faptul că terenul este bunul propriu al vânzătorului, în timp ce casa vândută este casa cea nouă construită în 1960 nenotată în CF. și care constituie bunul comun al vânzătorilor.

Faptul că intenția reală a părților a vizat casa în întregime rezultă și din probele testimoniale administrate în cauză, mai precis declarația martorei de la fila 40 dosar de fond care arată că știe de la vânzătoare că aceasta a vândut toată averea, nepotului, urmând ca aceasta împreună cu mama sa să-i întrețină.

Față de considerentele mai sus expuse, Curtea urmează în temeiul art. 312 alineat 1 coroborat cu art. 316 și 296 Cod procedură civilă să admită recursul, să modifice decizia, să admită apelul și să schimbe în parte hotărârea instanței de fond în sensul de a constata că recurentul reclamant a dobândit cu titlu de cumpărare dreptul de proprietate asupra construcțiilor în întregime și asupra cotei de 4/6 părți din teren, imobile înscrise în CF. 283, nr.top.166, 165, dispunând întabularea în CF. conform celor de mai sus, menținând totodată restul dispozițiilor din sentință.

Potrivit art. 274 Cod procedură civilă, urmează a fi obligat intimatul la 500 lei cheltuieli de judecată în favoarea recurentului reprezentând onorariu avocațial.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art. 312 alineat 1, combinat cu art. 296 și 316 Cod procedură civilă,

ADMITE ca fondat recursul civil introdus de reclamantul domiciliat în, nr. 84, județul B în contradictoriu cu intimații pârâți domiciliată în O, str. -. - -, nr. 3, - 87,. 3, județul B și domiciliat în, nr. 4. județul B, împotriva deciziei civile nr. 277 din 2 aprilie 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o modifică și admițând apelul schimbă în parte sentința civilă nr.2778 din 17.04.2006 pronunțată de Judecătoria Oradea în sensul de a constata că reclamantul - recurent a dobândit cu titlu de cumpărare dreptul de proprietate asupra construcțiilor în întregime și asupra cotei de 4/6 părți din teren, înscrise în CF. 283, nr. top. 166, 165, dispunând totodată întabularea în CF. conform celor de mai sus.

Menține restul dispozițiilor din sentință.

Obligă partea intimată să plătească părții recurente suma de 500 lei cheltuieli de judecată în recurs.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică, azi 22 ianuarie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,

R - - - - - - -

Red.dec.- /06.02.2008

Jud.fond.

Jud.apel. -

Dact./11.02.2008

Ex.2

Președinte:Roman Florica
Judecători:Roman Florica, Bocșe Elena, Pantea Viorel

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Rectificare carte funciara. Speta. Decizia 73/2008. Curtea de Apel Oradea