Restituire metale prețioase. Decizia 445/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 445
Ședința publică din 29 APRILIE 2009
PREȘEDINTE: Florin Șuiu
JUDECĂTOR 2: Gheorghe Oberșterescu G -
JUDECĂTOR 3: Rujița Rambu
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE reprezentat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE T împotriva deciziei civile nr. 8/A/14.01.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta intimată, pentru restituire metale prețioase.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă doamna avocat în substituirea domnului avocat pentru reclamanta intimată, lipsind pârâtul recurent.
PROCEDURA COMPLETĂ.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, reprezentanta reclamantei intimate invocă excepția nulității recursului, ca nemotivat.
Cu privire la excepție, instanța o respinge, apreciind că, în baza art. 306 al. 3 Cod pr.civ. susținerile recurentului pot fi încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod pr. civ. astfel că recursul poate fi considerat motivat.
Nefiind ridicate alte excepții și nici cereri formulate, instanța constată cercetarea judecătorească încheiată și acordă cuvântul în recurs.
Reprezentanta reclamantei intimate solicită respingerea recursului, susținând concluziile scrise pe care le depune la dosar, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA,
Deliberând, reține următoarele:
Prin decizia civilă nr. 8/A/14.01.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- a fost respins apelul declarat de pârâtul statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice T împotriva sentinței civile nr. 6602/20.05.2008 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta.
Tribunalul a apreciat că prima instanță a făcut corecta aplicare a dispozițiilor legale la starea de fapt reținută, după cum urmează:
Reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la restituire sumelor in valuta preluate abuziv, fara titlu valabil, prin confiscare in anul 1989, în suma de 99.000 DM (suma solicitată la echivalentul in euro) precum si a sumei de 80.000 dolari SUA, potrivit inscisurilor emise de organele Ministerului d e Interne - Inspectoratul General al, Inspectoratul de Judetean T, organe represive ale statului la acea data, respectiv procesul verbal din data de 29.07.1989 si inventarul nr. 571/04.08.1989, cu dobânzi de 0,5% pe zi de întârziere de la data depunerii actiunii, daca paratul se opune admiterii acesteia și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecata.
În motivare, a arătat ca în luna iulie 1989, in urma unui control abuziv al fostei i-au fost confiscate sumele de 99.000 DM (mărci germane) și 80.000 dolari SUA,așa cum rezultă din procesul verbal din 29.07.1989.Aceleași sume de bani au fost depuse cu inventarul nr. 571/04.08.1989 la Banca Română de Comerț, în contul Statului Român.
S-a arătat de către reclamantă că atât procesul-verbal (din care rezultă că s-au retinut spre confiscare sumele mai sus precizate) precum și inventarul prin care aceleași sume au fost depuse la bancă in contul statului, sunt două înscrisuri din care rezultă nu numai sumele confiscate și predate la bancă ci și numele și prenumele titularei incontestabile a sumelor de bani.În plus, deși, în cuprinsul celor două înscrisuri se face vorbire de "confiscare" nu se arată dacă a fost vreo hotărâre judecătorească sau vreo rezolutie/ordonantă a procurorului care să stea la baza confiscării și nici măcar nu se arată dacă a existat sau nu,un proces verbal de constatare și sanctionare a contraventiilor conform Legii 32/1968 - privind regimul contraventiilor.Cele mentionate in actul de confiscare (procesul verbal mentionat) nu sunt reale ca mod de operare si descriere a starii de fapt, ceea ce face ca acest act administrativ sa fie nul si actiunea organelor statului abuziva. Nu este real ca a practicat traficul ilegal de valuta si nici ca aceasta confiscare s-ar fi produs in zona Hotel, ci la domiciliul său.
În aceste conditii, reclamanta a apreciat că au fost încălcate drepturile ei fundamentale, in special dreptul de proprietate, iar sumele de bani solicitate prin prezenta actiune au trecut in proprietatea Statului Român comunist, fără un temei legal.
Ca temei de drept au fost invocate dispozițiile art. 36 din Constituția României din 1965, art. 17 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 1 din Protocolul 1 la. și disp. art. 475-482 Cod civil.
Prin hotărârea apelată, cererea reclamantei a fost admisă în parte.
În consecință, instanța a obligat pârâtul Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice să-i restituie reclamantei suma de 50.770 Euro și 80.000 USD confiscată în baza procesului-verbal încheiat la 29.07.1989 de Județului T și a respins cererea de obligare a pârâtului la plata unor dobânzi de 0,5%/zi de întârziere începând de la data înregistrării cererii.
Pentru a dispune astfel, prima instanță reținut, față de probele administrate că prin Procesul verbal încheiat la data de 29.07.1989 de către Județului T reclamantei (casătorită ) i-au fost confiscate, în temeiul art. 39 din Decretul nr. 210/1960 republicat,sumele de 99.000 mărci vest germane și 80.000 dolari americani, reținându-se că, în urma unei sesizări în sensul că în Municipiul T- zona Hotelului se practică traficul ilegal de valută,reclamanta a fost identificată într-un grup de studenti, oferind spre vânzare și cumpărare mărci vest germane și dolari americani,găsindu-se cu ocazia controlului asupra sa suma de 99.000 mărci vest germane și suma de 80.000 dolari americani,sume care au fost ridicate în vederea confiscării
De asemenea,s-a reținut în procesul verbal că valuta, potrivit susținerilor reclamantei, provenea de la rudele sale din Germania Federală,fiind trimisă prin colegii studenți sosiți în România.
Conform nr. 571/04.08.1989, Județului Tap rocedat la predarea valutei ridicată de la reclamantă, Băncii Naționale a României Sucursala Județului
Reclamanta solicită restituirea sumei de 80.000 dolari americani și a sumei de 50.770 Euro (respectiv 99.000 DM - la cursul Euro/marcă de 1,95 DM/1 Euro), considerând că în mod abuziv s-a procedat la confiscarea acestei valute,în temeiul Decretului nr. 210/1960.
Potrivit art. 1 din Decretul nr. 210/1960: "Deținerea cu orice titlu a mijloacelor de plată străine și a metalelor prețioase, precum și operațiile de orice fel cu acestea și cu pietrele prețioase, constituie molopol valutar de stat și sunt interzise, cu excepțiile prevăzute de lege".
Reclamanta nu a făcut dovada,așa cum a solicitat pârâtul,că la momentul confiscării deținea valuta cu respectarea prevederilor Decretului nr. 210/1960.
Instanța reține,însă,că potrivit art.26,alin.1,ind.2 din Ordonanței de Urgenta a Guvernului nr. 190/2000,privind regimul metalelor prețioase si pietrelor prețioase în România, prin preluare abuzivă se înțelege preluarea efectuată și în baza Decretul 210/1960,privind regimul mijloacelor de plată străine, metalelor prețioase și pietrelor prețioase; chiar dacă Ordonanța de Urgenta a Guvernului nr. 190/2000 nu reglementeaza regimul mijloacelor de plată străine ci doar a metalelor si pietrelor prețioase, nu se poate face abstractie de stabilirea caracterului abuziv al prelUării efectuate în baza acestui decret.
Pentru identitate de ratiune și aportat la înscrisurile depuse la dosar, instanța a reținut că în mod abuziv, reclamantei i-a fost confiscată suma de 99.000 mărci vest germane și 80.000 dolari americani,cu încălcarea dreptului de proprietate.
Constatând,de asemenea,că în baza prevederilor art.1 din Protocolul adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, semnat la in 20.03.1952 și ratificat prin Legea nr.30/1994,orice persoana fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale și ca nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege si de principiile generale ale dreptului internațional, instanta a obligat Statul Român să îi restituie reclamantei suma solicitată.
În ceea ce privește cererea reclamantei având ca și obiect obligarea pârâtului la plata unor dobânzi de 0,5 % pe zi de întârziere începând de la data introducerii actiunii, instanța a constatat că această cerere este neîntemeiată, neexistând un temei legal care să justifice acordarea unor asemenea dobânzi.
Respingând apelul declarat de pârât împotriva sentinței, instanța de control judiciar a reținut că în mod corect a stabilit prima instanță că, deși în speță este vorba despre preluarea unei sume de bani în valută, fundamentată pe dispozițiile Decretului nr. 210/1960 și nu a unor metale prețioase, atât timp cât legiuitorul, prin art. 26 alin.1 ind.2 din OUG nr.190/2000 privind regimul metalelor prețioase și pietrelor prețioase în România, a considerat abuzivă preluarea metalelor prețioase bazată pe decretul menționat, este firesc ca același caracter abuziv să-l aibă și preluarea sumelor în valută întemeiată pe aceeași normă legală deoarece norma de la art. 26 alin.1 ind. 2 din OUG nr. 190/2000 își găsește rațiunea edictării ei în necesitatea reparării prejudiciilor aduse dreptului de proprietate în perioada comunistă prin preluarea abuzivă și profund nedreaptă a anumitor categorii de bunuri mobile deținute în proprietate la acea epocă.
Totodată însă, în absența unei legi speciale (precum în cazul metalelor prețioase) care să reglementeze modalitatea și procedura de reparare a prejudiciului cauzat prin preluarea valutei în perioada anterioară anului 1989, instanța de judecată este obligată, cum corect a observat reclamanta, a verifica natura legală sau abuzivă a preluării din perspectiva prevederilor art.6 alin.2 și 3 din Legii nr.213/1998, după care "bunurile preluate de stat fără un titlu valabil, inclusiv cele obținute prin vicierea consimțământului, pot fi revendicate de foștii proprietari sau de succesorii acestora, dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparație" și "instanțe judecătorești sunt competente să stabilească valabilitatea titlului".
Simpla interpretare analogică a dispozițiilor legale speciale vizând restituirea metalelor prețioase și în materia restituirii valutei (pentru care o atare normă nu există) efectuată de prima instanță nu este însă suficientă, ci se impune o aprofundare a analizei din perspectiva art.6 al Legii nr.213/1998.
Tribunalul a reținut că stabilirea preluării ca fiind cu titlul valabil sau fără titlul valabil de către instanța de judecată presupune verificarea legalității preluării prin raportare la dispozițiile art.6 alin.1 din Legii nr.213/1998 ce spun că " fac parte din domeniul public sau privat al statului sau al unităților administrativ teritoriale și bunurile dobândite de stat în perioada 6 martie 1945 -22 decembrie 1989, dacă au intrat în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituției, a tratatelor internaționale la care România era parte și a legilor în vigoare la data preluării lor de către stat", consacrându-se prin alin.3 al aceluiași articol expres competența instanțelor judecătorești de a analiza constituționalitatea unui act normativ adoptat anterior Constituției din 1991, precum și concordanța sa cu tratatele internaționale la care România era parte și cu legile organice în vigoare.
Astfel, examinând concordanța Decretului nr.210/1960, care prevedea, în art.9 obligația persoanelor deținătoare ale mijloacelor de plată străine de a le preda statului, respectiv Băncii naționale a România ori celei de Comerț, fără vreo despăgubire justă și prealabilă, cu prevederile Constituției din 1952, în vigoare la data edictării lui, se constată că dispozițiile legale ale decretului contravin în mod evident art.12 din Constituție ce dispune că "dreptul de proprietate personală asupra veniturilor și economiilor provenite din muncă, asupra casei de locuit și gospodăriei auxiliare pe lângă casă, asupra obiectelor casnice de uz personal, cât și dreptul de moștenire asupra proprietății personale a cetățenilor sunt ocrotite de lege", fiind în dezacord flagrant și cu dispozițiile art.480-481.civ. ce stabilesc exact condițiile în care o persoană poate fi privată de către stat de proprietatea sa.
De asemenea, la vremea preluării valutei de la reclamantă, Constituția României din 1965 în art. 36 alin.1, cât și art. 480-481.civ. - lege organică, în vigoare, ocroteau dreptul de proprietate personală, stipulând expres cazurile în care statul poate aduce atingere acestui drept, respectiv, numai pentru utilitate publică și cu dreaptă și prealabilă despăgubire, astfel că Decretul nr. 210/1960 contravenea flagrant dispozițiilor legilor organice atunci active, dar și art.17 din Declarația Universală a Drepturilor Omului la care România era parte, proclamată la 10.12.1948 prin Rezoluția Adunării Generale a, fiind, în același timp, într-o coliziune vădită cu principiile ce guvernau și ocroteau dreptul de proprietate privată izvorâte din prevederile Constituției atunci în vigoare.
Acestea fiind concluziile, preluarea de la reclamantă a sumelor în valută confiscate se privește a fi una fără titlu valabil, în temeiul unui act normativ neconcordant dispozițiilor constituționale, legii organice și tratatelor la care România era parte la momentul preluării, în lumina dispozițiilor art.6 alin.1-3 din Lg. nr.213/1998, ceea ce înseamnă că reclamanta nu și-a pierdut vreodată dreptul de proprietate, iar refuzul restituirii acestor sume echivalează cu o încălcare continuă a dreptului său.
Ca atare, criticile pârâtului cu privire la soluția dată fondului cererii reclamantei nu se susțin, față de cele supra argumentate, după cum nu subzistă nici critica adusă judecătoriei dea nu fi constatat lipsa de legitimare procesual activă a reclamantei câtă vreme din procesul verbal încheiat la 29.07.1989 de jud. T, coroborat cu inventarul nr.571/04.08.1989( filele 9 și 10 din dosarul de fond) rezultă că tocmai reclamanta a fost persoana spoliată, iar împrejurarea că valuta deținută provenea, conform declarațiilor acesteia, de la rudele sale din Germania, nu este de natură a răsturna prezumția conținută de art.1909 alin.1 civ. după care posesia cu bună credință a bunurilor mobile valorează proprietate, de vreme ce nu s-a probat de către pârât că reclamanta poseda respectivele sume confiscate pentru alte persoane și nu pentru sine.
În egală măsură nu a fost reținută critica referitoare la lipsa calității procesual pasive recurentului Statul român reprezentat prin Ministerul Economiei și Finanțelor, cât timp, valuta, potrivit actului normativ de preluare a fost preluată de stat, intrând în patrimoniul acestuia (art.1 din Decretul nr. 210/1960 statuând că "deținerea, cu orice titlu a mijloacelor de plată străine și a metalelor prețioase, precum și operațiile de orice fel cu acestea și cu pietrele prețioase constituie monopol de stat și sunt interzise, cu excepțiile expres prevăzute de lege"), banca unde se preda valuta, fiind un depozitar al sumelor, iar nu un titular al dreptului de proprietate asupra acestora.
Or, potrivit art. 25 alin.1 și 2 din Decretul nr. 31/1954 corelat cu art.12 alin.5 din Lg. nr.213/1998, în plan procesual, de vreme ce legea nu prevede expres altfel, statul este reprezentat prin Ministerul Finanțelor, context în care tribunalul a apreciat corect creat cadrul procesual de către reclamantă.
Argumente suplimentare pentru a susține cele concluzionate de mai sus, sunt oferite de chiar art.1 alin.2 din Decretul nr. 210/1960, potrivit căruia "Politica valutară se exercită de Ministerul Finanțelor, în colaborare cu Banca Națională a România și Banca Română de Comerț, potrivit normelor legale în vigoare", dar și de art.16 alin.1 după care "Orice operații cu mijloace de plată străine, cu metale prețioase sau cu pietre prețioase se pot efectua numai cu autorizarea Ministerului Finanțelor".
Împotriva decIziei a declarat recurs în termen pârâtul, care a criticat-o pentru nelegalitate, solicitând modificarea ei în sensul reținerii lipsei calității sale procesuale pasive și al respingerii cererii de chemare în judecată.
În motivare a invocat greșita sa obligare la plata despăgubirilor, câtă vreme în cauză nu s-a făcut dovada că valuta confiscată ar fi fost depusă la Ministerul Finanțelor - cum greșit a reținut instanța de apel - și având în vedere dispozițiile Decretului nr. 111/1951.
A mai invocat valabilitatea preluării valutei în baza Legii nr. 210/1960, act ce nu a fost declarat nici nelegal și nici neconstituțional, reclamanta nefăcând dovada deținerii legale valutei pentru ca dispozițiile art. 1 din Decretul nr. 210/1960 să nu-i fie aplicate.
În fine, a solicitat respingerea probei testimoniale, invocând disp. art. 1191 al. 2 Cod civil.
Intimata nu a formulat întâmpinare în cauză.
În motivarea recursului, recurentul a invocat dispozițiile art. 3041Cod pr. civ. susținând că instanța poate examina cauza sub toate aspectele, câtă vreme hotărârea atacată nu este susceptibilă de apel.
Aceste susțineri nu pot fi reținute, fiind evident că hotărârea primei instanțe a fost atacată cu apel d e pârâtul însuși, tot pârâtul fiind cel care atacă pe calea prezentului recurs hotărârea dată în apel.
În consecință, instanța de recurs va avea în vedere motivele de recurs prevăzute de art. 304 Cod pr. civ.
Chiar dacă recurentul nu a indicat temeiurile de drept ale recursului declarat, instanța apreciază că susținerile sale pot fi încadrate, în baza art. 306 al. 3 Cod pr.civ. în dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod pr. civ.
Examinând recursul prin prisma criticilor formulate și în baza art. 306 alin. 2 Cod pr. civ. față de disp. art. 299 și urm. Cod pr. civ. instanța reține următoarele:
Făcând aplicarea disp. art. 6 din Legea nr. 213/1998 instanța de apel a procedat în mod legal la raportarea actului normativ în baza căruia valuta a fost confiscată, respectiv Decretul nr. 210/1960 - referirea recurentului la Legea nr. 210/1960 fiind o evidentă eroare de redactare - la Constituția de la acea dată, la tratatele internaționale la care România era parte și la legile în vigoare la data preluării, disp. art. 6 alin. 3 din Legea nr. 213/1998 fiind pe deplin aplicabile.
Pe de altă parte, în mod corect a reținut tribunalul că actul normativ în baza căruia s-a efectuat confiscarea nu era în concordanță nici cu Constituția României din 1952, nici cu cea din 1965, el contravenind și disp. art. 17 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, dar și disp. art. 480-481 Cod civil.
În consecință, susținerile pârâtului referitoare la valabilitatea titlului statului și la nerespectarea de către reclamantă a dispozițiilor legale edictate de acest titlu (Decretul 210/1960) sunt nefondate ca motive de recurs și vor fi respinse ca atare.
Nici criticile referitoare la lipsa calității procesuale pasive a pârâtului nu pot fi reținute ca temeiuri de modificare a deciziei recurate.
Astfel, pe de o parte, instanța de apel nu a reținut că valuta ar fi fost predată Ministerului Finanțelor ci că banca era un depozitar ce acționa în acest sens în temeiul atribuțiilor date de Statul - proprietar al valutei confiscate și titular al monopolului operațiunilor cu mijloace de plată străine, astfel că în mod corect s-a reținut incidența disp. art. 25 alin. 1, 2 din Decretul 31/1954.
Pe de altă parte, valuta a fost confiscată în baza Decretului nr. 210/1960, astfel că referirea la dispozițiile Decretului nr. 111/1951 este străină de natura pricinii.
În fine, invocarea dispozițiilor art. 1191 alin. 2 cod civil ca temei de respingere a probei testimoniale este și ea străină de cauză, reclamanta-intimată neformulând o asemenea cerere.
Pentru aceste considerente, în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod pr. civ. rap. la art. 304, 306 alin. 2 Cod pr. civ. instanța va espinge recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice T împotriva deciziei civile nr. 8/A/14.01.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâtul STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE reprezentat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE T împotriva deciziei civile nr. 8/A/14.01.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 29 aprilie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - G - - -
GREFIER,
- -
Red. - 05.05.2009
Tehnored., 2 ex./19.05.2009
Tribunalul Timiș, Judecători: ,
Judecătoria Timișoara, Judecător:
Președinte:Florin ȘuiuJudecători:Florin Șuiu, Gheorghe Oberșterescu, Rujița Rambu
