Restrângerea dreptului la libera circulatie(legea 248/2005). Decizia 15/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 15/A/2008
Ședința publică din data de 8 ianuarie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Vitos Marta
JUDECĂTOR 2: Eugenia Pușcașiu
Grefier: - -
S-a luat în examinare apelul declarat de reclamantul MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE - DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE împotriva sentinței civile nr. 984/14.09.2007, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr-, privind și pe pârâta, având ca obiect restrângerea dreptului la libera circulație( Legea 248/2005).
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentanta Ministerului Public, procuror, de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, lipsă fiind pârâta intimată și reprezentantul reclamantului apelant.
Procedura de citare este legal indeplinită.
Apelul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, nefiind cereri în probațiune de formulat, probe de administrat, excepții ori chestiuni prealabile de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra apelului.
Reprezentanta Ministerului Public solicită admiterea apelului declarat de reclamantul Ministerul Internelor și Reformei Administrative - Direcția Generală de Pașapoarte, schimbarea hotărârii instanței de fond și rejudecând, admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, în sensul restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație a pârâtei intimate pe teritoriul Belgiei.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr. 984/14.09.2007 pronunțată de Tribunalul Maramureș, s-a respins ca nefondată cererea reclamantei Direcția Generală de Pașapoarte B în contradictoriu cu pârâta.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că la data de 23.08.2007 pârâta a plecat din țară ajungând în Belgia.
În sensul prev.art.3, alin.1 din Legea nr. 248/2005, limitarea exercitării dreptului cetățenilor români la libera circulație în străinătate se poate face numai temporar, și poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult 3 ani, cu privire la persoana care a fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie, încheiat între România și acel stat, conform art.38 lit. din lege.
De la data de 1.01.2007, România a devenit membru cu drepturi depline al, cetățenii români beneficiind de dreptul comunitar de liberă circulație.
Cetățenii români care călătoresc în afara teritoriului național beneficiază atât pe teritoriul statelor membre, cât și pe teritoriul statelor terțe, de drepturile conferite de tratatele, tuturor cetățenilor europeni.
Dispoziția art.38 din Legea nr. 248/2005 fiind supletivă, față de acțiunea normelor juridice în timp, după data de 1.01.2007 reclamanta trebuia să aprecieze dacă mai poate solicita sau nu aplicarea ei, în condițiile în care norma internă vine în conflict cu normele comunitare, iar preeminența acestora nu poate fi contestată de reclamantă.
Impotriva acestei hotărâri a formulat apel în termen reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte, solicitând schimbarea hotărârii apelate și în consecință, admiterea cererii de restrângere a dreptului la liberă circulație fată de pârâta, pe o perioadă de cel mult 3 ani, în Belgia, deoarece aceasta a fost returnată în 28.08.2007, în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu această țară.
În conformitate cu prevederile acordului autoritățile române nu se pot opune returnării statului parte la acord. Apelanta apreciază că este incident art.52 din Legea nr. 248/2005, precum și art.38 lit.a din aceeași lege, care lasă la aprecierea instanței perioada pentru care se va dispune măsura, în funcție de situația concretă a persoanei în cauză.
Potrivit art.25 din Constituție, condițiile exercitării dreptului la liberă circulație se stabilesc prin lege, astfel că ține de opțiunea legiuitorului instituirea anumitor cerințe specifice în care cetățenii români pot circula în străinătate. Totodată, în temeiul art.5 din Constituție, cetățenii români aflați în străinătate se bucură de protecția statului român, dar, în același timp, trebuie să-și îndeplinească obligațiile ce le revin, printre care și aceea de a respecta legislația statului pe teritoriul căruia se află. Din coroborarea celor două prevederi constituționale apelanta concluzionează că libertatea circulației cetățenilor nu este absolută, ea trebuind să se desfășoare potrivit unor reguli cu respectarea unor condiții stabilite de lege, or aceste reguli sunt strict reglementate în cuprinsul Legii nr. 248/2005.
Apelanta a invocat decizia Curții Constituționale nr.855/28.11.2006.
S- invocat totodată art.29 din Declarația Universală a Drepturilor Omului și faptul că Legea nr. 248/2005 stabilește îngrădirile la care face referire actul internațional, îngrădiri cărora toți cetățenii români, fără discriminare, trebuie să li se supună.
Instanța nu interpretat sistematic legea română, prin raportare la obligațiile care revin cetățenilor români care părăsesc țara, a căror nerespectare poate duce la îngrădirea exercitării dreptului la liberă circulație în străinătate, în conformitate cu dispozițiile constituționale, ale legii speciale și ale Protocolului 4.
Disp.art.2 din Protocolul nr.4, adițional la convenție, face referire la posibilitatea restrângerii drepturilor recunoscute în paragraful 1 dacă aceasta este justificată de interesul public într-o societate democratică.
Măsura restrângerii exercitării dreptului la libera circulație pe teritoriul Belgiei are un scop legitim, respectiv prevenirea unor fapte de natură să aducă atingere ordinii publice în acel stat.
Autoritățile române nu au competența de a cerceta și a se pronunța asupra legalității și temeiniciei actului de returnare săvârșit de autoritățile belgiene, ci doar de a lua act de această măsură, și de pune în executare prevederile corespunzătoare din legislația națională.
Analizând sentința apelată raportat la motivele de apel invocate curtea în temeiul art.292 raportat la art.295 Pr.Civ. reține următoarele:
Din starea de fapt reținută rezultă că pârâta a fost returnată din Belgia la data de 28.08.2007 în baza acordului de readmisie încheiat de România cu acest stat.
Prin HG nr.825/1995 a fost aprobat Acordul de readmisie încheiat între România și Belgia-Luxemburg și Tările de, privind readmisia persoanelor aflate în situație ilegală, însă actul normativ respectiv reglementează procedura de readmisie pe teritoriul său a cetățenilor proprii care au fost găsiți pe teritoriul statului contractant fără a deține forme legale de ședere, care presupune stabilirea cheltuielilor pentru transport, tranzitul în vederea returnării, situațiile în care tranzitul poate fi refuzat și problema escortei și nu obligă la restrângerea dreptului cetățeanului care a fost returnat de a călători în străinătate.
Începând cu data de 1.01.2007, România a devenit membră cu drepturi depline UE, împrejurare care impune compararea dispozițiilor legale în materie din dreptul intern cu cele din legislația comunitară și convențiile și tratatele internaționale ratificate de România.
În urma acestei comparații, în ipoteza în care se constată existența unor neconcordanțe, în conformitate cu disp.art.20 alin.2 din Constituția României, dispozițiilor internaționale urmează a li se da prioritate de aplicabilitate. Dispozițiile aplicabile având caracter comunitar sunt guvernate de principiul efectului direct al dreptului comunitar și a supremației acestuia asupra celui intern, astfel încât soluționarea acțiunii și a apelului se impune fi făcută prin luarea în considerare a dispozițiilor comunitare.
Libera circulație a persoanelor în cadrul Comunității europene a fost definită în Acordul Unic European ( în vigoare de la 1.07.1987), ca una din cele patru libertăți fundamentale ale Pieței Comune (alături de libera circulație a produselor, serviciilor și capitalurilor).
Libera circulație a persoanelor și eliminarea controalelor la frontierele interne, constituie o parte unui concept mai larg, cel de piață internă, ce nu poate fi realizată în condițiile existenței unor frontiere interne și a restricționării circulației persoanelor.
acestei libertăți constă în eliminarea discriminărilor între cetățenii statului membru pe teritoriul căruia se află aceștia sau își desfășoară activitatea și cetățenii celorlalte state membre ce stau sau muncesc pe teritoriul acestui stat. Aceste discriminări se pot referi la condițiile de intrare, ședere, deplasare, muncă, angajare sau remunerare. Prin asigurarea unui atare regim nediscriminatoriu se realizează libera circulație a persoanelor în spațiul comunitar.
În cadrul Consiliului European de la (decembrie 2000), Consiliul UE Parlamentul European și Comisia Europeană au semnat Carta Drepturilor Fundamentale, document ce aduce într-un cadru unic drepturile civile, politice, economice și sociale stipulate într-o serie de documente internaționale.
Art.15 al.1 al Cartei statuează asupra libertății oricărui cetățean al UE de căuta un serviciu de a lucra, de a se stabili sau de a furniza servicii în orice stat membru.
Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și Consiliului European - opozabilă României începând cu 1.01.2007, chiar dacă nu a fost transpusă pe plan intern - reglementează condițiile de exercitare dreptului la liberă circulație și ședere, pe teritoriul statelor membre de către cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora, precum și restrângerea acestui drept pentru motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică.
În preambulul Directivei 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului, este stipulat că libera circulație a persoanelor constituie una din libertățile fundamentale ale pieței interne, care reprezintă un spațiu fără frontiere interne, în care libertate este asigurată în conformitate cu dispozițiile tratatului. În acest context a fost reglementat dreptul de circulație și ședere pe teritoriul statelor membre de către cetățenii Uniunii și membri familiilor acestora, potrivit art.3 din Directivă. Potrivit art.4 din acest act normativ toți cetățenii Uniunii care dețin acte de identitate valabile pot părăsi teritoriul unui stat pentru a se deplasa pe teritoriul unui alt stat membru fără vize sau alte formalități echivalente. Dacă până în 2007 pentru a intra într-o țară europeană românii trebuia să îndeplinească anumite formalități, în prezent sunt aplicabile dispozițiile legale mai sus reținute. În aceste circumstanțe acordurile bilaterale de readmisie apar ca lipsite de obiect în prezent deoarece deplasarea pe teritoriul țărilor membre ale Uniunii se face doar cu cartea de identitate sau pașaport fără a fi necesare alte formalități.
Restrângerea dreptului de intrare și ședere pentru cele 3 categorii de motive enunțate este reglementată în cuprinsul Cap. VI, art.27 prevăzând principii generale.
2 dispune că măsurile luate din motivele de ordine publică sau siguranță publică respectă principiul proporționalității și se întemeiază exclusiv pe conduita persoanei în cauză. Condamnările penale anterioare nu pot justifica în sine luarea unor asemenea măsuri. Conduita persoanei în cauză trebuie să constituie o amenințare reală, prezentă și suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societății. Nu pot fi acceptate motivări care nu sunt direct legate de caz sau care sunt legate de considerații de prevenție generală.
Art.18 din Tratatul de Înființare Comunității Europene prevede "Fiecare cetățean al Uniunii are dreptul de circula și de domicilia liber pe teritoriul statelor membre, fiind supus limitărilor și condițiilor prevăzute de acest tratat și de măsurile adoptate pentru punerea în aplicare acestuia".
Din raportarea tuturor acestor prevederi din dreptul comunitar la prev. art.38 lit.a) din Legea nr. 248/2005 care prevede restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație în străinătate cetățenilor români pe o perioadă de cel mult 3 ani cu privire la persoana care a fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie bilateral, se desprinde concluzia că norma națională intră în conflict cu normele comunitare, în sensul că în legislația internă se prevede o situație de restrângere exercitării dreptului la liberă circulație ce nu are nici un corespondent în dispozițiile comunitare, devenind aplicabil art.20 alin.2 din Constituție.
În plus, față de conținutul art.27 alin.2 din Directiva 2004/38/CE termenul de "ședere ilegală" din cuprinsul acordului de readmisie nu poate constitui, în sine, un motiv de ordine publică sau siguranță națională, ce ar putea conduce la restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație și ședere pe teritoriul unui stat membru UE.
Dispozițiile dreptului comunitar cu efect direct în ordinea juridică națională au forță juridică superioară legislației naționale, iar în situația în care există neconcordanțe, prioritate de aplicare au dispozițiile internaționale.
Pârâta afirmă că autoritățile române nu au competența de cerceta și a se pronunța asupra legalității și temeiniciei actului de returnare emis de autoritățile belgiene, ci doar de a lua act de această măsură și de a pune în executare prevederile corespunzătoare din legislația națională. Problema care se pune însă în speță și care prezintă relevanță, urmând a fi supusă analizei, o constituie consecința netranspunerii unei directive comunitare - în speță Directiva 2004/38/CE - în legislația națională a unui stat membru.
Statul membru care nu adoptă măsurile de transpunere cerute de o directivă, nu poate invoca împotriva particularilor neîndeplinirea de către el însuși a obligațiilor care decurg din această directivă. În toate cazurile în care dispozițiile unei directive apar din punctul de vedere al conținutului lor, ca fiind necondiționate și suficient de precise (cazul art.27-33 din Directiva 2004/38/CE), aceste dispoziții pot fi invocate, în absența unor măsuri de transpunere, împotriva oricărei dispoziții de drept intern neconforme cu directiva (cazul art.38 lit.a din Legea nr. 248/2005).
Tratatul CEE creat o ordine juridică proprie, integrată în sistemele juridice ale statelor membre și care se impune organelor jurisdicționale de drept intern ale acestora. Subiectele acestei ordini juridice sunt nu numai resortisanții statelor membre, ci însăși statele. Așa cum a creat obligații în sarcina particularilor, dreptul comunitar este destinat și creării de drepturi care intră în patrimoniul juridic al acestora; drepturile respective se nu numai atunci când sunt menționate explicit în Tratat, ci și în temeiul pe care acesta le impune într-un mod bine definit, atât particularilor, cât și statelor membre și instituțiilor comunitare.
Din ansamblul celor arătate, reiese că dispoziția art.29 din Declarația Universală a Drepturilor Omului invocată de apelantă în cuprinsul motivelor de apel nu poate să susțină o eventuală admitere apelului, întrucât îngrădirile stabilite prin Legea nr. 248/2005 vin în contradicție cu dispozițiile comunitare, acestea din urmă având prioritate de aplicare.
Decizia Curții Constituționale invocate de apelantă în susținerea căii de atac promovate este anterioară datei de 01.01.2007, moment de la care așa cum reiese din ansamblul celor arătate anterior, legislația națională trebuie corelată cu dispozițiile comunitare.
Prin urmare, pentru considerentele mai sus reținute, în temeiul art.296 Cod proc.civ. curtea va respinge ca nefondat apelul formulat de Direcția Generală de Pașapoarte.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE împotriva sentinței civile nr. 984 din 14 septembrie 2007 Tribunalului Maramureș, pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Decizia este definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în 5 zile de la comunicare.
Dată și pronunțată în ședința publică din 8 ianuarie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
- - - - - -
Red. MV dact.GC
5 ex/10.01.2008
Jud.primă instanță:
Președinte:Vitos MartaJudecători:Vitos Marta, Eugenia Pușcașiu
