Reziliere contract. Speta. Decizia 770/2008. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
- Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie -
DOSAR NR-
DECIZIA Nr. 770
Ședința publică din data de 12 septembrie 2008
PREȘEDINTE: Gherghina Niculae
JUDECĂTORI: Gherghina Niculae, Constanța Ștefan Ana Roxana C -
- ---
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâții și, ambii domiciliați în V de M,-.A, jud.P, împotriva deciziei civile nr.218 din 14 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamantul -, domiciliat în V De M,-, jud.
Recurs timbrat cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 6,00 lei conform chitanței nr. -/02.09.2008 și timbru judiciar în cuantum de 0,15 lei.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenții-pârâți și ambii asistați de avocat C din Baroul Prahova și intimatul - reprezentat de avocat din același barou.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că prin serviciul registratură, intimatul - a depus întâmpinare în două exemplare.
Apărătorii părților având pe rând cuvântul, arată că nu mai au alte cereri de formulat iar curtea ia act de aceste declarații, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat C pentru recurenții-pârâți susține motivele depuse în scris la dosar.
Astfel, înțelege să invoce excepția nulității sentinței având în vedere neconcordanța dintre minuta sentinței pronunțată de Judecătoria Vălenii d Munte și dispozitivul aceleiași hotărâri. Dacă în minuta sentinței se dispune "rezilierea contractului." prin dispozitivul hotărârii se dispune "rezoluțiunea contractului.".
De altfel, prin acțiunea formulată reclamantul a solicitat rezilierea contractului de întreținere.
În sprijinul acestui motiv de recurs înțelege să invoce Decizia 1497/1999 a Curții Supreme de Justiție.
Totodată, arată că acțiunea a fost promovată de reclamant după decesul soției sale, motiv pentru care instanța trebuia să dispună rezoluțiunea în parte a contractului de întreținere.
În consecință solicită admiterea recursului și trimiterea spre rejudecare instanței competente. Fără cheltuieli de judecată.
-2-
Avocat pentru intimat solicită respingerea recursului potrivit susținerilor din întâmpinare.
În esență, arată că obiectul dedus judecății este desființarea unui contract de întreținere și într-adevăr prin acțiune s-a solicitat rezilierea contractului de întreținere. Dar, practica judiciară a statuat că dacă obiectul unei acțiuni nu poate fi schimbat, temeiul ei juridic nu leagă instanța, care este îndreptățită și chiar obligată, în exercitarea rolului ei activ, să de acțiunii calificarea juridică exactă.
În ceea ce privește susținerea recurentului în sensul că trebuia să se dispună rezoluțiunea în parte a contractului de întreținere deoarece soția reclamantului a decedat, arată că s-a dovedit împrejurarea că obligațiile de întreținere asumate de părțile adverse nu au fost îndeplinite față de ambii soți.
S-a mai susținut că în cauză ar fi trebuit introdus și fiul părților întreținute, dar nici acest motiv nu poate fi avut în vedere.
Pentru netemeinicia motivelor invocate solicită respingerea recursului. Fără cheltuieli de judecată.
Curtea:
Examinând recursul civil de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la udecătoria Vălenii d Munte, jud.P sub nr.750/331 din 28 martie 2007, reclamantul a chemat în judecată pe pârâții și solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună rezilierea contractului de întreținere autentificat sub nr.1266 din 20.06.2006 arătând că prin contractul menționat împreună cu soția sa au înstrăinat pârâților imobilele proprietatea lor compuse din terenul de 881. și locuința C 1 amplasată pe acesta situată în orașul V de M,-, cu obligația să le asigure întreținerea constând în hrană zilnică, tratament cu medic și medicamente în caz de boală, facerea menajului, îngrijire corespunzătoare vârstei și stării sănătății, încălzirea locuinței iar la deces să îi înmormânteze și să le facă cele potrivite datinii.
Reclamantul a susținut că de la data perfectării vânzării pârâții nu și-au îndeplinit obligațiile de întreținere, ei fiind cei care și-au făcut singuri menajul sau pentru care au plătit alte persoane, și-au procurat hrana, lemnele de foc, și-au asigurat asistența medicală iar pe perioada cât soția sa a fost bolnavă și până la decesul acesteia 10.02.2007 el a solicitat medicul și i-a plătit medicamentele și tratamentul.
De asemenea, a menționat că după înmormântare, până la data de 14.02.2007, pârâții însoțiți de părinții lor au pătruns fără drept în locuința sa l-au scos din dormitor, obligându-l să doarmă într-o bucătărie și au devenit violenți și amenințători, i-au luat cheile casei și au făcut presiuni asupra lui pentru a le spune unde sunt banii și bijuteriile familiei astfel că a fost nevoit să formuleze plângere la organele de urmărire penală care fac deja cercetări și care la data de 25.02.2007 au reușit să-i scoată afară din casă.
Reclamantul a precizat că prin comportarea lor pârâții au încălcat o clauză expresă a contractului și anume aceea că până la decesul ambilor soți vânzători, cumpărătorii nu au decât nuda proprietate.
- 3 -
Pârâții au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea acțiunii susținând că la data încheierii contractului de întreținere 20.06.2006, relațiilor lor cu reclamantul și defuncta soție erau foarte bune, fiind nepoții de frate ai acesteia, că începând cu anul 2001 pârâta mergea zilnic în gospodăria reclamantului și soției sale pentru a-i ajuta la treburile gospodărești.
După încheierea contractului de vânzare cumpărare le duceau zilnic vânzătorilor pâinea, alimentele și medicamentele, îi ajutau la curățenia generală și la efectuarea lucrărilor agricole, sau ocupat de înmormântarea soției reclamantului, cumpărând sicriul, plătind preotul pentru înmormântare și suportând parastasul de înmormântare pe care l-au organizat la pensiunea și, iar în seara zilei de înmormântare 10.02.2007, reclamantul personal le-a solicitat să rămână împreună, deoarece îi este teamă să nu vină numitul - copilul înfiat.
Pârâții au precizat că au suportat o parte din cheltuielile primului parastas și în zilele menționate în mod expres l-au însoțit pe reclamant pentru retragerea unor sume de bani de la. și însă neînțelegerile au intervenit odată cu venirea fiului acestuia în domiciliul reclamantului 19.02.2007 când acesta le-a solicitat să părăsească locuința și i-a învinuit că i-au furat aur și bani, iar la data de 25.02.2007 în prezența organelor de poliție au plecat din casa reclamantului, ulterior efectuând toate parastasele pentru defuncta soție a reclamantului.
Judecătoria Vălenii d Munte, prin sentința civilă nr.35 din 9.01.2008 a admis acțiunea formulată de reclamant și a dispus rezoluțiunea contractului de întreținere autentificat sub nr.1266 din 20.06.2006 reținând că prin acest contract reclamantul și soția sa le-au vândut pârâților imobilul proprietatea lor, situat în orașul V de M,str.- -, nr.33 compus din terenul de 881. și locuința situată pe acesta în schimbul întreținerii compusă din locuință, hrană zilnică, tratament cu medic și medicamente în caz de boală, facerea menajului și în caz de neputință îngrijire corespunzătoare vârstei și stării sănătății, încălzirea locuinței pe timp friguros, prin asigurarea unei temperaturi de minim 20 grade celsius, lemne tăiate și stivuite iar la deces să-i înmormânteze și să le facă toate cele ce se obișnuiesc potrivit datinilor.
S-a reținut că din coroborarea facturilor fiscale anexate (fila 92-125) cu recunoașterea parțială la interogatoriu a pârâților (fila 78-81 ) declarațiile martorilor audiați la cererea reclamantului ( fila 83-86) cât și ale martorilor propuși de pârâți (fila 87-88) precum și actele medicale anexate ( fila 135-145), rezultă că după încheierea contractului de întreținere până la decesul soției reclamantului 10.02.2007, aceasta s-a ocupat de menaj și treburile gospodărești, iar ulterior decesului, reclamantul a plătit pe martora pentru a proceda în acest sens, deși ambii vânzători, față de starea sănătății lor precare aveau nevoie de medic și medicamente, supraveghere permanentă, singuri își procurau medicația prescrisă de medicul de familie pe care îl solicitau personal.
Instanța de fond a reținut că reclamantul și soția sa și-au achitat contravaloarea combustibilului necesar încălzirii și își procurau cu banii lor alimentele necesare consumului iar înmormântarea defunctei vânzătoare cât și parastasele tradiționale ulterioare au fost efectuate cu sumele de bani ce au fost date de către reclamant tatălui pârâtului
Impotriva acestei hotărâri au declarat apel intimații pârâți și susținând că sentința este nelegală întrucât s-a dispus rezoluțiunea contractului de întreținere deși reclamantul a solicitat rezilierea contractului de întreținere.
Cât privește netemeinicia sentinței apelanții pârâți au arătat că și-au îndeplinit obligația de întreținere în sen sul că după încheierea contractului de vânzare cumpărare le duceau permanent reclamantului și soției acestuia pâinea, alimentele și medicamentele în funcția de cererea și necesitățile acestora, i-au ajutat la curățenia generală de toamnă, la spălatul covoarelor, la săpat și prășit în grădină, la strângerea recoltei.
Au mai arătat, că au cumpărat toate cele necesare înmormântării soției reclamantului, au suportat cheltuielile parastasului pentru înmormântare și s-au mutat în domiciliul reclamantului la solicitarea acestuia și au efectuat toate pomenilor ulterioare pentru defunctă.
Tribunalul Prahova, prin decizia nr.218 din 14.04.2008 a respins ca nefundat apelul declarat de pârâți împotriva sentinței civile nr.35 din 9.01.2008 pronunțată de Judecătoria Vălenii d Munte.
Pentru a pronunța această decizie instanța de apel, în ceea ce privește motivul de apel prin care s-a invocat faptul că în mod greșit instanța de fond a dispus rezoluțiunea contractului de întreținere deși reclamantul a solicitat rezilierea contractului, a reținut că potrivit disp. art. 129 Cod pr.civilă instanța are îndatorirea de calificare juridică a cererii de chemare în judecată.
Potrivit disp. art. 1020-1021 Cod civil, creditorul poate opta între a cere executarea silită a contractului sau rezoluțiunea lui pentru neexecutare dacă părțile nu au prevăzut altfel trebuie să se aplice cu precădere regulile generale din materia obligațiilor.
Practica judiciară a stabilit că în caz de neexecutare a obligației de întreținere nu se vor aplica dispozițiile speciale și derogatorii de la dreptul comun ale art.1647 cod civil din materia rentei viagere respectiv sancțiunea rezilierii, ci dispozițiile dreptului comun pentru contractele bilaterale, adică art. 1020 Cod civil, potrivit căreia se poate cere rezoluțiunea contractului.
Pe fondul cauzei, Tribunalul a reținut că în mod legal și temeinic instanța de fond a constatat că debitorii obligației de întreținere nu și-au îndeplinit obligațiile asumate prin contract în sensul că după încheierea contractului de întreținere și până la decesul soției reclamantului 10.02.2007 aceasta s-a ocupat de menaj și de treburile casnice, iar ulterior reclamantul a plătit pe martora, deși ambii vânzători față de starea lor de sănătate precară, aveau nevoie de medic și de medicamente, supraveghere permanentă.
In acord cu dispozițiile legale care guvernează contractul de întreținere a reținut instanța de fond că pârâții apelanți aveau obligația de a acorda aceste prestații privitorilor obligației de întreținere, chiar dacă aceștia aveau mijloacele financiare necesare, deoarece în absența unei clauze exprese, obligația convențională de întreținere nu se confundă cu obligația legală de întreținere, când acordarea întreținerii depinde de starea de nevoie a celui îndreptățit.
Impotriva acestei decizii au declarat recurs pârâții și ca fiind nelegală și netemeinică susținând că în mod greșit instanța de apel trece cu ușurință peste faptul că instanța de fond deși a fost investită cu o cerere în rezilierea contractului de întreținere s-a pronunțat în dispozitivul sentinței asupra rezoluțiunii.Deși pe tot parcursul procesul nu a fost pusă în discuția părților schimbarea temeiului de drept al cererii.
- 5 -
Recurenții mai susțin că instanțele nu au sesizat nici faptul că acțiunea este promovată doar de către, în condițiile în care vânzarea imobilului este făcută de ambii soți respectiv și de decedată la 10.02.2007,astfel încât ar fi fost îndreptățit să solicite desființarea acestui contract numai pentru partea sa din imobil ce i s-ar cuveni în calitate de soț supraviețuitor și nu pentru întreg imobilul iar pentru diferența de proprietate, îndreptățit ar fi fost, copilul înfiat ce are vocație succesorală, care nu este parte în proces.
Faptul că acțiunea a fost introdusă după decesul soției reclamantului conduce la concluzia că aceasta în timpul vieții nu a avut nici un motiv de nemulțumire față de îngrijirea acordată de pârâți.
Pe fondul cauzei recurenții susțin că instanțele în mod greșit au reținut că debitorii obligației de întreținere nu și-au îndeplinit obligațiile asumate prin contract neținând cont de declarațiile martorilor și.
In ședința publică de astăzi recurenții prin apărător au invocat excepția nulității sentinței având în vedere neconcordanța dintre minuta sentinței și dispozitivul acesteia în sensul că în minută se dispune rezilierea contractului iar în dispozitivul hotărârii se dispune rezoluțiunea contractului.
Curtea, în temeiul disp. art. 137 Cod pr.civilă, analizând excepția invocată constată că este neîntemeiată și urmează a fi respinsă.
Potrivit art. 105 alin. 2 Cod pr.civilă actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcționar necompetent se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor. In cazul nulităților prevăzute anume de lege, vătămarea se presupune până la dovada contrarie.
Neconcordanța între minută și dispozitivul hotărârii este op nulitate virtuală în care vătămarea nu se prezumă, recurenții pârâți nefăcând dovada pricinuirii unor vătămări ce nu se poate înlătura decât prin anularea hotărârii.
In principal, trebuie reținut că nu există neconcordanță între minuta în care s-a dispus rezilierea contractului de întreținere- fila 145 verso dosar fond și dispozitivul sentinței în care s-a dispus rezoluțiunea contractului de întreținere întrucât ambele sunt sancțiuni cărora li se aplică același regim juridic, prin care se desființează un contract sinalagmatic în cazul în care o parte nu-și îndeplinește în mod culpabil obligațiile, singura deosebire fiind aceea că rezilierea produce efecte numai pentru viitor iar rezoluțiunea are efecte retroactive.
In acest sens, există și un argument de text, respectiv în art.1020-1021 Cod civil, ce reglementează la modul general această problemă, se utilizează termenul desființare.
Curtea. Analizând prezentul recurs, constată că este nefundat deoarece:
Este neîntemeiată susținerea recurenților că instanța de fond a încălcat disp. art. 129 alin (6) Cod pr.civilă, prin aceea că deși a fost investită cu o cerere de reziliere, prin sentință a dispus rezoluțiunea, deoarece textul de lege se referă la obiectul dedus judecății care în speță era desființarea contractului de întreținere nr.1266/2006 obiect care nu a fost schimbat și nici depășit de instanța de fond.
De aceea în mod corect instanța de apel a reținut că este neîntemeiat motivul de apel formulat în acest sens.
- 6 -
Critica recurenților prin care susțin că reclamantul ar fi fost îndreptățit să solicite desființarea contractului de întreținere numai pentru partea sa din imobil ce i s-ar cuveni în calitate de soț supraviețuitor și nu pentru întreg imobilul, nu poate fi avută în vedere fiind inadmisibilă întrucât este formulată pentru prima dată în recurs omisso medio, fără a fi formulată și în apel.
Critica recurenților prin care susțin că nu a fost avută în vedere de către instanțele judecătorești, precizările făcute de martorele și cu privire la îndeplinirea obligației de întreținere de către recurenții pârâți este un motiv de netemeinicie și nu de nelegalitate care poate fi invocat în recurs conform art. 304 al. 1 Cod pr.civilă.
De altfel, recurenții pârâți nu au invocat în recurs niciunul din motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 Cod pr.civilă pentru modificarea sau casarea hotărârilor recurate.
Urmează ca în baza disp. art. 312 al. 1 Cod pr.civilă, să fie respins recursul ca nefondat și să se ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOPTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondată excepția nulității sentinței civile nr. 35 din 9 ianuarie 2008 pronunțată de Judecătoria Vălenii d Munte, invocată de recurenții pârâți.
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâții și, ambii domiciliați în V de M,-.A, jud.P, împotriva deciziei civile nr.218 din 14 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamantul -, domiciliat în V De M,-, jud.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 12 septembrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Gherghina Niculae, Constanța Ștefan Ana Roxana
- - C - - -
GREFIER,
Operator de date cu caracter personal
Notificare ntr.3120
Tehnored.Gh./CO
2 ex./17.09.2008
f- Judec.V de
a- Trib.
Președinte:Gherghina NiculaeJudecători:Gherghina Niculae, Constanța Ștefan Ana Roxana