Rezoluțiune contract. Jurisprudență. Decizia 1719/2008. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA |
CURTEA DE APEL ORADEA |
- Secția civilă mixtă - |
completul II recurs |
Dosar nr- |
DECIZIA CIVILĂ NR. 1719/2008-
Ședința publică din data de 26 noiembrie 2008
PREȘEDINTE: Maria Galeș | - - | - JUDECĂTOR 2: Dana Cigan |
- - | - JUDECĂTOR 3: Aurora Popa | |
- - | - judecător | |
- - | - grefier |
Pe rol fiind pronunțarea recursului civil declarat de pârâții și, ambii cu domiciliul în O,-,. 3, județul B, în contradictoriu cu intimatul reclamant prin mandatar, domiciliată în O,-/A, -. 4 și O, Parcul, nr. 15,.4. județul B, împotriva deciziei civile nr. 239/A din 22 martie 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, prin care a fost păstrată în totalitate sentința civilă nr. 5334 din 12 septembrie 2006 pronunțată de Judecătoria Oradea în dosar nr. 2157/2006, având ca obiect: rezoluțiune contract.
La apelul nominal făcut în cauză nu se prezintă nimeni, părțile fiind lipsă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Se constată că, fondul cauzei a fost dezbătut în ședința publică din data de 19 noiembrie 2008, dată la care părțile prezente au pus concluzii în recurs, concluzii consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre și când în vederea deliberării s-a amânat pronunțarea hotărârii pentru data de 26 noiembrie 2008.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului civil de față, instanța constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 5334/2006 pronunțată la data de 12.09.2006 de Judecătoria Oradea, s-a admis acțiunea formulată de reclamantul împotriva pârâților și și în consecință a dispus rezoluțiunea antecontractului de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. 1723/2004 de BNP și repunerea părților în situația anterioară; a dispus aplicarea clauzei penalizatoare, în sensul că ratele și prețul achitat de pârâți rămân reclamantului, și a dispus evacuarea pârâților din imobil, cu obligarea pârâților la plata sumei de 2528 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
În motivarea hotărârii s-a arătat că între reclamant și pârâta, căsătorită cu, s-a încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare, având ca obiect apartamentul înscris în CF nr.81055 O, având nr.topo 992/III, pentru un preț de 12.000 Euro, din care 1000 euro au fost achitați la încheierea convenției, restul urmând a fi achitat în rate lunare de către 500 euro.
Antecontractul conține o clauză penalizatoare resperctiv, în caz de răzgândire, promitentul vânzător restituie dublul sumei primite ca preț, iar cumpărătoarea pierde prețul achitat.
Deși avea obligația plății lunare a sumei de 500 Euro, pârâta nu și-a îndeplinit obligația, la data introducerii cererii de chemare în judecată, fiind restantă cu 8 rate.
Instanța de fond a mai reținut că, întrucât pârâta nu și-a îndeplinit în mod culpabil obligația asumată prin contract, nu se mai poate încheia contactul de vânzar-cumpărare, motiv pentru care a aplicat art. 1021 Cod civ, constatând rezoluțiunea convenției.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal au formulat apel apelanții și, solicitând admiterea acestuia, schimbarea în totalitate a hotărârii atacate, în sensul respingerii acțiunii.
Prin decizia civilă nr. 239/A din 22 martie 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, s-a respins ca nefondat apelul civil introdus de apelanții și, în contradictoriu cu intimatul, împotriva sentinței civile nr. 5334 din 12 septembrie 2006, pronunțată de Judecătoria Oradea, care a fost păstrată în totalitate.
Apelantul a fost obligat la cheltuieli de judecată în cuamtum de 700 lei în favoarea intimatului.
Pentru a pronunța în acest mod, instanța de apel a reținut următoarele aspecte:
Potrivit art. 969 cod civil "Convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante", iar potrivit art. 970 cod civil "Convențiile trebuie executate cu bună- credință".
Cele două texte legale amintite mai sus, prevăd așadar obligația parților contractante de a-și îndeplini întocmai obligațiile ce le revin în temeiul contractelor pe care acestea le-au încheiat.
Sancțiunea neîndeplinirii acestora, în cazul contractelor sinalagmatice, este prevazută în art. 1020 Cod civil, care reglementează rezoluțiunea acestora. Astfel, rezoluțiunea este sancțiunea ce constă în desființarea retroactivă a contractului în cazul neîndeplinirii în mod culpabil de către una dintre părți a obligațiilor ce îi reveneau în temeiul acesteia.
Prin "neexecutarea contractului" se înțelege însă atât neexecutarea propriu-zisă a acestuia, cât și executarea sa defectuoasă sau cu întârziere.
Tribunalul a rerținut că în speța dedusă judecății apelantul a recunoscut că nu a achitat vreme de 8 luni ratele ce îi reveneau în temeiul convenției litigioase. Motivele invocate de acesta referitoare la șederea sa în Spania nefiind însă de natură să excludă culpa acestora în neexecutarea obligațiilor contractuale, aceștia nefiind într-o imposibilitate obiectivă de a-și îndeplini obligațiile ce le reveneau. Astfel, simpla plată a ratelor se putea face prin diverse mijloace, care nu presupunea prezența lor în țară, cum ar fi de exemplu mandatul poștal, transferul bancar, etc.
Pe de altă parte, acordarea unui termen de grație este o posibilitate, și nu o obligație a instanței de judecată. Mai mult decât atât, aceasta poate fi acordată doar în situații de excepție, temeinic justificate, la cererea debitorului care, deși nu s-a aflat într-o situație care să îi excludă în totalitate culpa, invocă temeiuri suficient de convingătoare pentru a justifica întârzierea în îndeplinirea obligațiilor sale. O acordare de plano a unui termen de grație ar însemna nu numai încălcarea voinței parților contractante, peste prevederile art.969 Cod civil, ci și o încălcare nepermisă a drepturilor creditorului prejudiciat de neîndeplinirea obligațiilor ce îi reveneau debitorului.
În ceea ce privește executarea obligațiilor de către debitor după introducerea cererii de chemare în judecată, având ca obiect rezoluțiunea contractului, tribunîbunalul a apreciat că o astfel de masură ar putea evita aplicarea sancțiunii cu condiția ca întârzierea în executarea contractului să nu fie ea însăși suficient de gravă pentru a echivala cu o neexecutare a contactului. Or, în cauza de față, la data introducerii cererii de chemare în judecată, apelanții pârâți erau deja restanți cu 8 rate, la care, până la data pronunțării hotărârii s-au mai adăugat alte 13 rate.
În aceste condiții, lipsirea pe o perioadă atât de îndelungată a creditorilor de prețul stabilit prin convenția încheiată face inoperantă executarea în acest moment a obligațiilor contractuale de către apelanți, din punct de vedere al evitării sancțiunii rezoluțiunii contractului.
Aceasta concluzie se impune cu atât mai mult cu cât, chiar dacă termenele stipulate nu au avut un caracter esențial- cum ar fi în cazul obligațiilor de întreținere, respectarea lor este totuși foarte importantă pentru creditor, în condițiile în care piața imobiliară este în creștere sensibilă, fapt cuoscut de ambele parti. în consecință, o întârziere atât de importantă în plata ratelor de către apelanți este suficientă pentru a crea intimaților un prejudiciu, constând astfel într-o "neexecutare în sens larg a contractului" ce justifică aplicarea sancțiunii rezoluțiunii contractului și constatarea ca operantă a clauzei penale cuprinsă de parți în cuprinsul acestuia.
În consecință, pentru ansamblul considerentelor expuse mai sus, tribunalul a constatat că hotărârea instantei de fond este legală și temeinică, motiv pentru care, în temeiul art. 296 respins apelul formulat împotriva sentinței civile nr. 5334 din 12.09.2006 pronunțată de Judecătoria Oradea, care o fost menținută în totalitate.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, reținând culpa procesuală a apelanților, îi va obliga pe aceștia la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 700 lei în favoarea intimatului, reprezentând onorariu avocat.
În rejudecarea recursului:
Împotriva hotărârilor pronunțate în cauză au formulat recurs pârâții, solicitând respingerea acțiunii, reținându-se că promitenții cumpărători și-au executat în întregime obligațiile asumate, astfel încât nu se impune sancționarea acestora.
Mai mult, recurenții apreciază că datorită faptului că și-au desfășurat activitatea în Spania, nu au avut cunoștință de faptul că promitentul vânzător i-a somat, ori, această situație este de natură să evidențieze buna lor credință, în ciuda celor reținute de instanța de apel.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
La 28 mai 2004 reclamantul a încheiat cu pârâții recurenți o promisiune sinalagmatică de vânzare-cumpărare, pentru apartamentul nr. 3 situat în O,-, înscris în CF nr. 81055
Potrivit acestei convenții prețul a fost de 12.000 Euro, din care s-a achitat la data semnării înscrisului 1.000 Euro, urmând ca diferența să se achite în rate lunare a câte 500 Euro.
La 9 ianuarie 2006 promitentul vânzător i-a notificat pe promitenții cumpărători că au o creanță reprezentând ratele corespunzătoare pentru 6 luni și că în cazul în care în 10 zile nu-și execută aceste obligații se va adresa instanței pentru a soluționa rezoluțiunea contractului.
Potrivit copiilor de la dosar, recurenții mai fuseseră notificați în mai și septembrie 2005.
În fața instanței de fond, pârâții nu s-au prezentat și nu și-au formulat apărări, sens în care acțiunea a fost admisă dispunându-se rezoluțiunea convenției încheiate de părți, astfel încât la 12 septembrie 2006, dată la care s-a dezbătut cauza în fond, promitentul vânzător avea alegerea intere a solicita executarea silită a obligațiilor asumate de promitenții cumpărători sau de a cere sancționarea acestora prin rezoluțiunea convenției. Reclamantul a ales să ceară lipsirea contractului de efecte, ca sancțiune pentru neexecutarea obligațiilor asumate.
Pârâții au declarat apel, motivat la 10 ianuarie 2007, și au făcut o ofertă reală de plată în fața instanței de apel, ofertă refuzată la termenul din 21 martie 2007.
Acest refuz al intimatului reclamant de a încasa diferența de preț în fața instanței, refuz consemnat în încheierea din 21 martie 2007, nu poate fi interpretat ca un abuz de drept, în condițiile în care reclamantul deja alesese calea pe care a urmat-o, și anume aceea de solicita rezoluțiunea convenției. A-l pune pe promitentul vânzător în situația de a încasa diferența de preț în fața instanței de apel, când cadrul procesual nu mai putea fi modificat în sensul că, eventual, acesta să solicite despăgubiri pentru executarea cu întârziere a obligației, reprezintă opțiune procesuală care nu poate să producă efecte decât cu acordul celeilalte părți.
Reclamantul a refuzat primirea sumei, consecvent poziției sale în fața instanței.
Deși s-a dat termen pentru depunerea de concluzii scrise, apelanții nu au atașat acestor concluzii recipisa cu care să facă dovada că prețul este achitat integral, deși în recurs au făcut afirmația că și-au îndeplinit integral această obligație.
De altfel, contestația în anulare s-a admis tocmai pentru că instanța de recurs reținuse că plata prețului s-a făcut, ori, la data soluționării recursului nu se făcuse dovada că recipisa cu suma datorată de recurenți intimatului este depusă pe numele acestuia într-o modalitate care să fie cu adevărat la dispoziția sa, făcându-se doar afirmație în acest sens.
Din coroborarea tuturor acestor aspecte instanța de recurs apreciază că recurenții nu și-ai îndeplinit obligațiile asumate prin convenția încheiată la 28 mai 2004, nici în momentul rejudecării recursului neexistând o astfel de chitanță la dosar, motiv pentru care soluțiile pronunțate în cauză sunt legale.
Ceea ce va modifica însă instanța, la cererea expresă a reclamantului, este aplicarea clauzei penalizatoare față de promitenta cumpărătoare, aplicare la care promitentul reclamant renunță, restituind recurenților sumele încasate în contul prețului, restituire dovedită prin copiile recipiselor de consemnare la CEC și a faptului că acestea sunt la dispoziția recurentei, sens în care recurenta a fost notificată.
Mai mult, promitentul vânzător a înțeles să restituie dublul avansului încasat, respectiv 2.000 Euro, la care s-au adăugat rate în cuantum de 6.000 Euro. Recurenta a fost notificată, comunicându-i-se faptul că recipisele se află în original la Biroul Executorului Judecătoresc.
În temeiul art. 276 Cod procedură civilă, cheltuielile de judecată suportate de părți în căile de atac urmează să fie compensate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Rejudecând admite ca fondat recursul civil introdus de pârâții și, ambii cu domiciliul în O,-,. 3, județul B, în contradictoriu cu intimatul reclamant prin mandatar, domiciliată în O,-/A, -. 4 și O, Parcul, nr. 15,.4. județul B, împotriva deciziei civile nr. 239/A din 22 martie 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o modifică în parte, în sensul că:
Admite apelul pârâților și, împotriva sentinței civile nr. 5334 din 12 septembrie 2006 Judecătoriei Oradea, pe care o schimbă în parte, înlăturând mențiunea aplicării clauzei penalizatoare din contract.
Menține restul dispozițiilor sentinței atacate.
Compensează cheltuielile de judecată suportate de părți în căile de atac.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică, azi 26 noiembrie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER
- - - - - - - -
- judecător fond -
- judecători apel -
- judecători recurs -
- redactat decizie - judecător -15.12.2008
- dactilografiat grefier -15.12.2008-2 ex.
Președinte:Maria GaleșJudecători:Maria Galeș, Dana Cigan, Aurora Popa
