Rezoluțiune contract. Jurisprudență. Decizia 181/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR - 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR.181/R/2009
Ședința publică din 26 februarie 2009
PREȘEDINTE: Trandafir Purcăriță
JUDECĂTOR 2: Lucian Lăpădat
JUDECĂTOR 3: Carmina Orza
GREFIER:- -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții și împotriva deciziei civile de apel nr. 579/A/ 10.09.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș - secția civilă - în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți Prefectul Județului T - Serviciul Public Comunitar - Regim Permise Conducere și Înmatriculări Vehicule - Biroul Înmatriculări și Evidența Vehiculelor Rutiere - T și SRL L, având ca obiect rezoluțiune contract.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă pentru reclamanții recurenți, avocata, în substituirea avocatului, iar pentru intimata SRL L, avocata, lipsă fiind celălalt pârât intimat.
Procedura legal îndeplinită.
După verificarea actelor și lucrărilor dosarului, avocata recurenților depune taxa judiciară de timbru în valoare de 2647 lei și 2,6 lei timbru judiciar și cum alte cereri nu mai sunt de formulat în cauză se acordă cuvântul în fond părților.
Avocata reclamanților recurenți solicită admiterea recursului, conform formulării lui în scris, cu cheltuieli de judecată, depunând practică judiciară, în materie, la dosar.
Avocata pârâtei intimatei SRL L, solicită respingerea recursului reclamanților, fără cheltuieli de judecată, depunând concluzii scrise la dosar.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
Prin acțiunea civilă înregistrată la Judecătorie L sub nr. 1316/252/08.06.2007, (in urma disjungerii dispuse prin încheierea din 06.06.2007 pronunțată în dosarul nr-) reclamanții și, în contradictoriu cu pârâta SC "" SRL L, au solicitat rezoluțiunea antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat în data de 22.09.2003, potrivit clauzei din contract, cu revenire la situația anterioară, în sensul de a-i restitui paratei dublul sumei primite, adică 40.000 Euro, precum și autoturismul marca Renault II, iar pârâta să predea imobilul.
In motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că prin antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat între reclamanții și soția sa, în prezent decedată, pe de parte și parată, pe de altă parte, au convenit vânzarea apartamentului și au stabilit prețul vânzării la 20.000 Euro,achitat integral, plus un autoturism care a fost cumpărat de societate.
In antecontract s-a prevăzut o clauză, conform căreia, în situația în care una dintre părți refuză perfectarea contractului, (în cazul de față vânzătorii), să restituie cumpărătoarei dublul sumei primite ca preț.
În antecontract nu se prevede ca moștenitorii să respecte clauzele acestuia sau sa fie obligați la perfectarea contractului.
În prezent reclamanții nu mai sunt de acord să perfecteze contractul de vânzare cumpărare, iar părțile sunt ținute să respecte clauzele, convențiile făcute având putere de lege în părțile contractante.
În drept s-au invocat art. 969 și art. 1020 Cod civil.
În dosarul din care a fost disjunsă acțiunea a fost formulată ca și cerere reconvențională, însă având în vedere faptul că a fost disjunsă, pentru a se judeca separat, în prezentul dosar urmează a fi privită ca acțiune principală.
În dosarul din care s-adisjunsprezenta acțiune7era parte și Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară T, care, deși nu are nici o legătură cu prezenta cauză, a fost citat pentru primul termen de judecată, însă prin încheierea din31.07.200,( fila 20), instanța a constatat lipsa calității procesuale pasive
Reclamanții si-au precizat acțiunea (fila 28), în sensul că au solicitat și rezoluțiunea actului adițional încheiat la 13.-, pentru aceleași considerente ca și cele exprimate în acțiune.
Pârâtul a formulat întâmpinare(filele16-19), prin care a solicitat respingerea acțiunii, invocând excepția inadmisibilității și arătând că rezoluțiunea antecontractului de vânzare-cumpărare poate fi invocată numai de către partea neculpabilă și numai în cazul în care cealaltă parte nu și-a executat, în mod culpabil, obligațiile asumate.
Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea acțiunii, arătând că clauza inserată în antecontract este o clauză penală și nu una de dezicere sau răzgândire și nu este un beneficiu recunoscut debitorului obligației de a face, respectiv promitentului vânzător, ci numai creditorului acestei obligații.
Prin intermediul clauzei penale debitorul obligației de a face, (în speță reclamanții), este constrâns să-și respecte angajamentele luate în baza actului încheiat.
Prin acțiunea înregistrată la aceeași instanță sub nr.1387/252/18.06.2007,SC SRL L, i-a chemat in judecată pe, în nume propriu și ca moștenitor al defunctei și pe în calitate de moștenitor al aceleiași defuncte, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate că a dobândit prin cumpărare, în baza antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat în22.09.2003,apartamentul nr. 2, înscris în CF ind. 335/11 Român, nr. top.501-502/1/11și apartamentul nr. 3, înscris în CF ind. 335/III Român, nr. top. 501-502/I/III, ambele înscrise în CF col. 335 Român, situate în L,-, cu prețul de 35. 000 Euro achitat integral, din care20.000Euro în numerar, iar în contul sumei de 15.000 Euro s-a predat autoturismul Renault II; să se pronunțe o hotărâre care să țină loc de act de vânzare-cumpărare autentic; să se dispună intabularea dreptului de proprietate pe numele cumpărătoarei, cu titlu de drept cumpărare; să se constate că în baza aceluiași antecontract de vânzare-cumpărare s-a transmis în favoarea lui și proprietatea asupra autoturismului Renault II, cu nr. -; să se dispună radierea autoturismului din evidențele IPJ T - Serviciul Circulație de pe numele societății și înmatricularea acestuia pe numele pârâților, cu cheltuieli de judecată.
In motivarea acțiunii s-a arătat că în baza antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat în22.09.2003,pârâții și soția acestuia s-au obligat să transmită reclamantei dreptul de proprietate asupra apartamentelor nr. 2 și 3 mai sus menționate, contra sumei de 35.000 Euro achitată integral, parțial în numerar, parțial în natură.
Reclamanta și-a îndeplinit obligațiile asumate prin antecontract, iar la data stabilită pentru încheierea actului în formă autentică, i-a notificat pe pârâți să se prezinte la notar, însă aceștia nu au dat curs notificării.
Având în vedere că a expirat și interdicția instituită prin art. 9 alin. 8 din Legea112/1995,nu mai există nici un impediment în întocmirea formalităților pentru transferul dreptului de proprietate.
La data de 13.11.2003 între aceleași părți s-a încheiat un act adițional la antecontractul de vânzare-cumpărare, prin care s-a convenit ca promitenții vânzători să cumpere terenul aferent celor două apartamente, pe care să-1 vândă apoi promitentei cumpărătoare.
În asigurarea respectării obligațiilor ferme asumate de părți în antecontract, s-a stipulat clauza penală, care obligă vânzătorii la restituirea dublului sumei primite, iar cumpărătoarea la pierderea prețului achitat, în cazul încălcării acestor obligații.
Stipularea unei astfel de clauze se constituie într-o aplicare a normei de principiu înscrisă în art. 1073 Cod civil, potrivit căreia "creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației
Doctrina și practica judiciară s-au pronunțat în sensul că antecontractele de vânzare-cumpărare nu constituie acte de înstrăinare, însă dau naștere unei obligații de a face, de a încheia în viitor actul promis și sunt legale în măsura în care încheierea contractului translativ de proprietate urmează a se face după expirarea termenului de 10 ani în cazul imobilelor dobândite la Legea 112/1995.
Față de împrejurarea că vânzătoarea a decedat, obligația asumată de aceasta referitor la încheierea contractului autentic s-a transmis succesorilor, respectiv celor doi pârâți care au acceptat succesiunea și s-au intabulat în CF.
În drept s-au invocat art. 1020 - 1021,1073,969-970,650,774 Cod civil.
Reclamanta și-a precizat acțiunea, în sensul că a solicitat introducerea în cauză în calitate de pârâtă și a Instituției Prefectului - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări Vehicule (fila 36), în vederea asigurării opozabilității hotărârii pentru petitul din acțiune, având ca obiect radierea autoturismului de pe numele societății și înmatricularea acestuia pe numele pârâților, invocând dispozițiile art. 11 alin. 1-4 din OUG 195/2002, modificată.
Pârâții au formulat întâmpinare (fila 35), prin care au solicitat respingerea acțiunii, arătând că clauza stipulată în antecontract nu este o clauză penală, ci este una din obligațiile contractuale prin care părțile, de comun acord, au stabilit că dacă una dintre ele se răzgândește, cealaltă pierde dublul sumei, în cazul pârâților.
La antecontract s-a încheiat și un act adițional, prin care vânzătorii s-au obligat să cumpere și terenul, obligație care nu a fost și nici nu mai este posibil să fie îndeplinită, astfel că perfectarea contractului de vânzare-cumpărare nu mai poate avea loc.
Pârâtul, în calitate de moștenitor al defunctei, nu poate fi ținut de obligația asumată de către defunctă.
La termenul de judecată din 03.10.2007 instanța, văzând strânsa legătură între cele două dosare, a dispus conexarea dosarului nr- la dosarul nr-.
Față de această împrejurare instanța urmează să aprecieze cererea mai întâi introdusă, respectiv cea formulată de și, ca fiind acțiunea principală, iar cererea formulată în dosarul conexat, de către SC " " SRL L, ca fiind acțiune reconvențională.
După conexare, pârâtul reconvențional Instituția Prefectului - Serviciul Public Comunitar - Regim Permise de Conducere și Înmatriculări Vehicule Taf ormulat întâmpinare (fila 37) prin care a ridicat excepția lipsei calității sale procesuale pasive față de capătul de cerere referitor la constatarea dreptului de proprietate, arătând că, potrivit art. 973 Cod civil, convențiile nu au efect decât între părțile contractante, iar cu privire la capătul de cerere privind radierea din circulație a autoturismului, a solicitat respingerea acestuia, arătând că proprietarii de vehicule sunt cei care sunt obligați să solicite radierea și nu există nici un raport juridic obligațional în sarcina Serviciul Public Comunitar - Regim Permise de Conducere și Înmatriculări Vehicule care să îndreptățească reclamantul să obțină radierea.
Instanța a unit fondul cu excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de reclamanta reconvențională și excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâtul reconvențional.
Prin sentința civilă nr. 209/30.01.2008, pronunțată în dosarul nr-, Judecătoria Lugoj a respins excepția de inadmisibilitate ridicată de pârâta SC " " SRL
A fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea formulată și precizată de reclamanții și, împotriva pârâtei SC " " SRL L, constatându-se lipsa calității procesuale pasive a Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară
A fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive ridicată de pârâtul reconvențional Instituția Prefectului T - Serviciul Public Comunitar - Regim Permise de Conducere și Înmatriculare Vehicule, cu sediul în
A fost admisă în parte acțiunea reconvențională formulată de reclamanta reconvențională SC "" SRL L, împotriva pârâților reconvenționali și, și în consecință s-a constatat că reclamanta reconvențională a dobândit prin cumpărare, prin antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat în data de 22.09.2003 cu și, imobilele apartamentul nr. 2 și apartamentul nr. 3 evidențiate în CF ind. 335/II LR și 335/III LR și CF col. 335 LR, situate în L,-, cu prețul de 35.000 Euro achitat integral, iar prezenta hotărâre ține loc de act autentic de vânzare-cumpărare.
S-a dispus intabularea în cărțile funciare menționate, a dreptului de proprietate pe numele reclamantei, în cotă de 1/1 părți, cu titlu de drept cumpărare, odată cu radierea proprietarilor tabulari și.
S-a constatat că prin același antecontract de vânzare-cumpărare încheiat în 22.09.2003, reclamanta reconvențională a transmis dreptul de proprietate asupra autoturismului Renault II, cu nr. de înmatriculare -, în favoarea pârâtului reconvențional și a soției acestuia, defuncta.
A fost respins capătul de cerere referitor la radierea autoturismului formulat și în contradictoriu cu Instituția Prefectului T - Serviciul Public Comunitar - Regim Permise de Conducere și Înmatriculare Vehicule.
Au fost obligați pârâții reconvenționali și la 101 lei cheltuieli de judecată către reclamanta reconvențională.
Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut că între reclamantul și soția sa, în calitate de promitenți-vânzători și pârâta SC " " SRL L, în calitate de promitentă-cumpărătoare, s-a încheiat, în data de 22.09.2003, un antecontract de vânzare-cumpărare având ca obiect apartamentele nr. 2 și 3 situate în L,-, evidențiate în CF 335 col. Român, nr. top. 501-502/1 și CF ind. 335/II Român și respectiv 335/III Român.
Prețul vânzării a fost stabilit la 35.000 Euro, din care 20.000 Euro în numerar și 15.000 Euro în natură, respectiv un autoturism marca Renault II.
Suma de 20.000 Euro a fost achitată integral la data încheierii antecontractului, iar cumpărătoarea s-a obligat să achiziționeze în leasing autoturismul, care urma să fie pus la dispoziția fiului vânzătorilor, respectiv reclamantul, până la data încheierii contractului în formă autentică, după care urma să treacă în proprietatea acestuia.
Prin antecontract s-a mai stabilit ca apartamentele să intre în posesia cumpărătoarei la data de 31.03. 2004, iar contractul să se încheie în formă autentică la data de 18.06.2007, dată la care înceta interdicția de înstrăinare instituită în favoarea statului în baza Legii 112/1995. În finalul antecontractului se stipulează: "În cazul în care una dintre părți nu respectă clauzele prezentului contract, se obligă la următoarele: nerespectarea de către vânzători îi obligă pe aceștia să restituie cumpărătoarei dublul sumei primite și contravaloarea îmbunătățirilor aduse imobilelor, iar în cazul în care cumpărătoarea nu respectă clauzele și termenele prezentului act se obligă să piardă prețul prezentei înțelegeri".
vânzătoare a decedat la 10.02.2007, moștenitor legal acceptant fiind, conform certificatului de moștenitor nr. 45/11.04.2007 reclamantul, în calitate de fiu.
Așa cum rezultă din însuși cuprinsul antecontractului și au recunoscut și reclamanții la interogatoriu, pârâta și-a îndeplinit întocmai obligațiile asumate, respectiv a achitat suma de 20.000 Euro, a predat autoturismul Renault II, iar pentru data de 18.06.2007 stabilită prin antecontract ca dată de încheiere a contractului autentic, i-a notificat pe reclamanți să se prezinte la notar.
vânzători și-au îndeplinit și ei obligația de a preda promitentei cumpărătoare posesia asupra celor două apartamente, nu însă și obligația de a se prezenta la notar în data de 18.06.2007 și de a încheia contractul autentic.
La data stabilită pentru încheierea contractului autentic, promitenta vânzătoare era decedată, însă obligația asumată s-a transmis moștenitorului acesteia, care a acceptat succesiunea pur și simplu și nu sub beneficiu de inventar, astfel că s-a produs confuziunea patrimoniului succesoral cu patrimoniul moștenitorului, acesta din urmă preluând nu numai bunurile și creanțele, ci și sarcinile, datoriile și obligațiile asumate de către defunctă, conform art. 774 Cod civil.
Potrivit art. 969-970 Cod civil, convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante și trebuie executate cu bună-credință.
În speță, reclamanții, deși ei sunt cei care nu și-au îndeplinit obligația de a se prezenta la notar și a încheia actul în formă autentică, au solicitat rezoluțiunea antecontractului, motivând că clauza inserată în finalul antecontractului este una de dezicere, de răzgândire, care le dă dreptul să refuze încheierea contractului, în condițiile în care sunt de acord să restituie pârâtei dublul sumei primite și autoturismul.
Clauza de răzgândire cuprinsă într-un contract de vânzare-cumpărare reprezintă o excepție de la principiul irevocabilității contractului, care îi permite uneia dintre părțile contractante să se dezică de contract, adică să își revoce consimțământul, spre deosebire de clauza penală care are caracterul unei convenții accesorii prin care părțile stabilesc cuantumul daunelor-interese compensatorii datorate de partea în culpă, în caz de neexecutare a obligației.
Clauza din antecontractul în litigiu este, fără îndoială, o clauză penală și nu una de dezicere în cuprinsul acesteia nemenționându-se posibilitatea ca una dintre părți să se răzgândească și să refuze încheierea contractului, ci dimpotrivă, oferind părților o garanție că actul va fi încheiat în formă autentică prin estimarea cuantumului daunelor-interese compensatorii în caz de neexecutare.
O dată stabilită natura clauzei cuprinsă în antecontract, cererea de rezoluțiune a actului trebuie analizată prin prisma modului de îndeplinire a obligațiilor asumate.
Pârâta a ridicat excepția inadmisibilității acțiunii, însă instanța de fond a respins această excepție, întrucât excepția inadmisibilității poate fi admisă atunci când există motive pentru care anumite acțiuni nu pot fi primite spre a fi judecate, deoarece legea le declară lipsite de valoare judiciară (cum este, de exemplu, inadmisibilitatea acțiunii în constatare, atunci când este posibilă promovarea unei acțiuni în realizare), ori o acțiune în rezoluțiune, cum este cea de față, este chiar prevăzută de lege și este la îndemâna părților unui contract sinalagmatic.
În contractele sinalagmatice, una din consecințele reciprocității obligațiilor o constituie rezoluțiunea pentru neexecutare, prevăzută de art. 1020 Cod civil, potrivit căruia, în cazul în care una dintre părți nu-și îndeplinește angajamentul luat, cealaltă parte poate cere rezoluțiunea, condiția rezolutorie fiind subînțeleasă.
Cum nimeni nu-și poate invoca propria culpă, doar creditorul obligației de a face are dreptul, fie să ceară rezoluțiunea, fie să pretindă îndeplinirea exactă a obligației, adică să solicite pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.
Cum în speță pârâta și-a îndeplinit întocmai obligațiile asumate, acțiunea prin care reclamanții solicită rezoluțiunea antecontractului nu este întemeiată și a fost respinsă ca atare, așa cum a fost precizată, actul adițional a cărui rezoluțiune s-a cerut prin precizarea la acțiune, făcând parte integrantă din antecontract și urmând același regim cu acesta.
În ceea ce privește cererea reconvențională, așa cum s-a reținut mai sus, creditorul are dreptul de a pretinde îndeplinirea exactă a obligației, în temeiul art. 1021 Cod civil.
Antecontractul de vânzare-cumpărare nu are drept efect transferul dreptului de proprietate, ci generează doar obligația către părți de a îndeplini toate operațiile legate de încheierea contractului.
Tocmai datorită faptului că prin antecontract nu se transmite dreptul de proprietate, acesta poate avea ca obiect și imobile care au fost dobândite la Legea 112/1995 (cum este cazul în speță) și cu privire la care există interdicția înstrăinării pe o perioadă de 10 ani, de la data dobândirii.
În cazul de față, deși la data încheierii antecontractului exista interdicția de înstrăinare, aceasta a expirat la data de 18.06.2007 (apartamentele au fost dobândite prin contractele de vânzare-cumpărare nr. 328 și 329 din 18.06.1997).
Atâta timp cât un antecontract de vânzare-cumpărare respectă condițiile generale de valabilitate a contractelor, prevăzute de art. 948 cod civil și cuprinde toate elementele esențiale ale unei convenții, așa cum este cazul în speță, nimic nu se opune la constatarea pe cale judecătorească a vânzării.
Față de cele reținute și văzând și dispozițiile art. 1073-1077 Cod civil, instanța de fond a constatat că reclamanta reconvențională este îndreptățită să solicite pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.
Pârâtul reconvențional Instituția Prefectului - Serviciul Public Comunitar - Regim Permise de Conducere și Înmatriculare Vehicule Tar idicat excepția lipsei calității sale procesuale pasive față de capătul de cerere privind constatarea vânzării și pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic, însă, așa cum se poate observa din precizarea cererii reconvenționale, pârâtul reconvențional menționat nici nu a fost chemat în judecată pentru acest capăt de cerere, ci doar pentru cel referitor la radierea autoturismului, astfel că excepția a fost respinsă de instanța de fond.
Reclamanta reconvențională a solicitat ca instanța să dispună radierea autoturismului din evidențele IPJ T de pe numele societății și înmatricularea acestuia pe numele pârâților reconvenționali și, însă OUG 195/2002 și HG 1391/2006 prevăd o procedură administrativă referitor la înmatricularea și radierea vehiculelor, instituind obligația de a solicita radierea în sarcina proprietarului vehiculului, ori de câte ori are loc trecerea vehiculului în proprietatea altei persoane, astfel că acest capăt de cerere nu este întemeiat.
Față de cele reținute, instanța de fond a constatat că cererea reconvențională este întemeiată doar în parte și a admis- ca atare, constatându-se că reclamanta reconvențională a dobândit prin cumpărare, prin antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat în data de 22.09.2003 cu și, imobilele apartamentul nr. 2 și apartamentul nr. 3 evidențiate în CF ind. 335/II Român și 335/III Român și CF col. 335 Român, situate în L,-, cu prețul de 35.000 Euro achitat integral, iar prezenta hotărâre ținând loc de act autentic de vânzare-cumpărare.
Pe cale de consecință, instanța de fond a dispus intabularea în cărțile funciare menționate a dreptului de proprietate pe numele reclamantei, în cotă de 1/1 părți, cu titlu de drept cumpărare, o dată cu radierea proprietarilor tabulari și.
Instanța de fond a constatat, de asemenea, că prin același antecontract de vânzare-cumpărare încheiat în 22.09.2003, reclamanta reconvențională a transmis dreptul de proprietate asupra autoturismului Renault II, cu nr. de înmatriculare -, în favoarea pârâtului reconvențional și a soției acestuia, defuncta.
A fost respins capătul de cerere referitor la radierea autoturismului formulat și în contradictoriu cu Instituția Prefectului T - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare Vehicule.
Împotriva acestei sentințe civile au declarat apel reclamanții și, solicitând modificarea ei, în sensul admiterii acțiunii formulate și prin decizia civilă de apel nr. 579/A/10.09.2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Timiș - secția civilă - respinge ca nefondat acest apel al reclamanților, reținând în esență, că hotărârea apelată cuprinde o analiză completă și riguroasă a susținerilor părților, prin raportare la instituțiile juridice incidente în speță.
Astfel, instanța de apel constată că folosirea interpretărilor din doctrină în ceea ce privește art.1075 Cod civil în cadrul primului motiv de apel nu este corectă, întrucât textul instituie regula generală în materia neexecutării obligațiilor de a face sau a nu face. O regulă specială se găsește în art.1077 Cod civil, în sensul autorizării creditorului să aducă la îndeplinire obligația de a face, instanța având posibilitatea să suplinească consimțământul debitorului obligației prin pronunțarea unei hotărâri care ține loc de act autentic.
Obligația de a încheia în viitor un contract în formă autentică nu are caracter intuituu personae, care presupune o apreciere din partea creditorului acestei obligații relativ la calitățile și însușirile esențiale ale beneficiarului și respectiv debitorului acestor obligații. Faptul că reclamanții apelanți sunt proprietari asupra imobilelor în litigiu nu reprezintă o astfel de însușire personală care a determinat pe intimatul pârât să încheie contractul din speță. De altfel, dacă s-ar accepta teza formulată de apelanții reclamanți, s-ar ajunge la imposibilitatea pentru promitentul cumpărător de a-și îndeplini scopul urmărit - dobândirea în proprietate a unui imobil, iar obligația asumată de primii ar deveni pur potestativă.
În mod eronat apreciază apelanții reclamanți și că prin executarea prestațiilor la momentul încheierii antecontractului se transformă acest act în însăși vânzare-cumpărare, care este contrară dispozițiilor Legii nr.112/1995. În primul rând, executarea prestațiilor unui contract nu poate înlătura obligarea respectării condițiilor formale stabilite de lege, care nu permite transmiterea proprietății. În al doilea rând, încheierea unui contract se stabilește, după verificarea condițiilor de valabilitate ale formei, în ce privește obiectul, cauza, părțile sale, nu după îndeplinirea obligațiilor specifice care sunt de fapt, efectele contractelor. De exemplu, plata prețului nu reprezintă o condiție de valabilitate, condiție care în materia contractelor de vânzare-cumpărare se transpune în acordul părților asupra prețului.
Prin urmare, nu operează excepția nulității absolute invocate de apelanții-reclamanți, întrucât părțile au încheiat doar un antecontract.
Instanța de fond a reținut corect și faptul că prin acceptarea calității de moștenitor, apelantul-reclamant a confirmat preluarea pasivului de la autoarea, în care se regăsește obligația contractuală de a vinde intimatei-pârâte SC SRL L imobilele din L,-,.2 și 3. În acest sens, sunt dispozițiile art.650 și următoarele Cod civil.
Apelanții-reclamanți invocă, tot fără temei, excepția de neexecutare a contractului, în sensul că nu pot fi obligați la înstrăinarea imobilelor, atâta timp cât intimata-pârâtă nu le-a vândut autoturismul în litigiu. Clauza contractuală este însă în sensul că actul de vânzare-cumpărare se va încheia doar după încheierea contractului cu privire la imobile.
În ceea ce privește lipsa prețului, se constată că așa cum a recunoscut înșiși apelanții-reclamanți, promitenții vânzători au primit suma de 20.000 euro cu acest titlu, iar pentru diferența de 15.000 euro, intimatul-pârât urma să le transmită proprietatea asupra autoturismului; chiar dacă în această parte, actul are natura unei promisiuni de schimb, concluziile instanței cu privire la neexecutarea obligației asumate se mențin.
De asemenea, din factura depusă la fila 22 dosarului nr- rezultă că intimata-pârâtă a dobândit calitatea de proprietar asupra autoturismului la data de 11.12.2006, astfel că și din acest punct de vedere hotărârea este legală și temeinică.
Natura juridică a clauzei aflate la alin.7 al antecontractului reiese într-adevăr din modul de formulate al acesteia, din definiția dată în doctrină și jurisprudență: convenția prin care părțile evaluează anticipat daunele interese contractuale.
Clauza începe cu "În cazul în care una din părți nu respectă clauzele prezentului contract,", astfel încât se deduce că părțile au evaluat cu anticipație prejudiciul produs în caz de neexecutare.
Din ansamblul probator administrat în cauză rezultă culpa apelanților-reclamanți care nu și-au respectat obligația contractuală, refuzând să se prezinte la notar, astfel că în mod corect instanța de fond a pronunțat hotărârea apelată cu titlu de act autentic.
Împotriva acestei decizii civile de apel au declarat, în termen legal recurs reclamanții și, solicitând modificarea ambelor hotărâri judecătorești atacate, în sensul admiterii acțiunii reclamanților, invocând în drept art. 304 pct. 6,7,8 și 9 Cod procedură civilă, ca motive de nelegalitate, precum și motive de netemeinicie.
În motivarea nelegalității deciziei civile de apel, reclamanții recurenți, arată că instanța de apel a acordat mai mult decât s-a cerut, ocazionând astfel motivul de recurs prev. de art. 304 pct. 6 Cod procedură civilă, întrucât Prefectul județului T nu are calitate de intimat, iar hotărârea pronunțată în apel nu îi este opozabilă.
Recurenții mai arată că în motivarea recursului că hotărârea atacată este nelegală și datorită modului de soluționare a excepției privind lipsa competenței materiale a soluționării cauzei în apel d e către Tribunalul Timiș, căci competența revine Tribunalului, în prima instanță, având în vedere caracterul comercial al litigiului, iar nu judecătoriei, fiind astfel incident în motivul de recurs prev. art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Ca motive de netemeinicie, recurenții invocă faptul că instanța de apel nu putea trece peste voința părților și să pronunțe o hotărâre care să țină loc de contract autentic, atâta timp cât în speță este vorba despre obligație de a face, "intuitu personae" și că greșit instanța de apel a calificat susținerea reclamanților cu privire la faptul că prin executarea prestațiilor la care s-au obligat părțile prin antecontractul în cauză,(care este un contract de vânzare-cumpărare) se eludează interdicția impusă de Legea nr. 112/1995.
Tot ca motive de netemeinicie, recurenții susțin că instanța de apel a respins greșit și excepția neexecutării contractului de către intimați, că referitor la prețul contractului convenția nu este valabilă și că tot greșit ambele instanțe au reținut - netemeinic - natura clauzei de la alin. 7 din antecontract ca fiind o clauză penală, iar nu de dezicere, fiind aplicabil și art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă, existând o motivare contradictorie deci.
Verificând decizia civilă atacată, prin prisma dispozițiilor art. 299 și urm. Cod procedură civilă și în raport de motivele invocate, față de stare de fapt din dosar, ca și de probele administrate în cauză, Curtea stabilește că recursul de față al reclamanților este nefondat, urmând, ca în temeiul art. 312 al. 1 Cod procedură civilă, să fie respins ca atare, deoarece bine și cu temei a fost respins și apelul acelorași reclamanți.
Într-adevăr, examinându-se cauza sub toate aspectele invocate, din analiza întregului material probator de la dosar, Curtea constată că decizia civilă recurată este legală și temeinică, întrucât instanța de apel a stabilit o corectă stare de fapt și a făcut o justă aplicare și interpretare a dispozițiilor legale în materie, precitate, când a confirmat soluția primei instanțe, neconstatându-se din oficiu nici motive de ordine publică, de natură să atragă casarea ori modificarea deciziei civile atacate, conform art. 306 Cod procedură civilă, corect fiind respins apelul reclamanților, pentru considerentele expuse judicios de către instanța de apel, însușite și de C, ca instanță de control judiciar, criticile formulate în recurs nefiind întemeiate.
Astfel, ca o constatare cu caracter general, Curtea reține că potrivit art. 304 al. 1 Cod procedură civilă, modificarea sau casarea unei hotărâri ce poate cere în recurs numai pentru motive de nelegalitate (nu și de netemeinicie așa cum susțin recurenții, căci art. 304 pct. 10 și 11 Cod procedură civilă, au fost abrogate prin Legea nr. 219/06.07.2005 de aprobarea a nr.OUG 138/2000) și numai în situațiile - expres și limitativ - prevăzute sub punctele 1 - 9 ale art. 304 Cod procedură civilă.
Cu privire la primul motiv de nelegalitate, invocat în recurs de către reclamanți, vizând art. 304 pct. 6 Cod procedură civilă, referitor la citarea în cauză a Prefectului Județului T - Serviciul Public Comunitar - Regim Permise de Conducere și Înmatriculări Vehicule - Biroul Înmatriculări și Evidența Vehiculelor Rutiere - față de care, cererea intimatei SC SRL Laf ost respinsă de instanța de fond și că deci instanța de apel a acordat mai mulat decât s-a cerut, Curtea constată că această critică nu este întemeiată, întrucât datorită faptului că în procesul civil stabilirea cadrului procesual se realizează în primă etapă a judecății, la fond, părțile litigante își păstrează statutul de reclamante și respectiv pârâte, până la soluționarea irevocabilă a cauzei, indiferent de soluția adoptată, împotriva căreia s-au exercitat căile de atac, iar o eventuală soluție nefavorabilă uneia dintre părți, nu conduce "de plano" la pierderea calității deținute în fazele de judecată anterioare, ci, dimpotrivă aceasta calitate se menține până la pronunțarea unei hotărâri irevocabile.
Referitor la cel de al doilea motiv de recurs invocat, care vizează necompetența materială a secției civile a Tribunalul Timiș de a soluționa cauza ca instanță de apel, în materie civilă(în loc de cauză comercială, de competentă în primă instanță a aceluiași tribunal), Curtea consideră că nici acest motiv de recurs, nu este întemeiat, întrucât litigiul de față nu are caracter comercial, câtă vreme obiectul convenției îl constituie două apartamente cu destinație de locuințe, neputând fi vorba așadar despre vreun fond de comerț și astfel natura juridică a acestui litigiu pendinte, determinată de obiectul acestuia și de obligațiile contractuale asumate de pârâți, relevă, în mod clar, caracterul civil al procesului de față, în care nu se efectuează operațiuni comerciale, căci potrivit art. 3 din codul comercial, vânzarea-cumpărarea de imobile nu reprezintă faptă de comerț obiectivă și la fel vânzarea autoturismului în litigiu, dacă această operațiune nu a avut loc în scop de revânzare, ipoteza ultimă neînlăturată în speță.
Este evident deci că recurenții reclamanți nu au probat că imobilul în litigiu este parte a fondului de comerț sau afectat desfășurării activității comerciale de către pârâta intimată, nefiind aplicabile - pentru aceleași motive - nici prev. de art. 56 din codul comercial, căci nu rezultă din nici o probă - legală, concludentă și pertinentă din dosar - caracterul comercial al convenției privind vânzarea-cumpărarea și ca atare bine și cu temei a fost respinsă cererea reclamanților de trimiterea cauzei la secția comercială a Tribunalul Timiș, prin încheierea de ședință de la termenul din 25.06.2008(fila 43 dosar apel).
Într-adevăr, în interpretarea conținutului art. 3 din codul comercial, practica judiciară în materie a statuat că vânzările de imobile sunt acte de natură civilă, iar nu comercială, chiar atunci când intervin între părți care sunt comercianți, întrucât art. 3 Cod comercial nu prevede și aceste contracte.
Curtea observă că această interpretarea are la bază rațiuni de text legal, care statornicesc asupra naturii imobiliare a fondului de comerț privit ca universalitate, natură care nu poate fi modificată, deoarece s-ar ajunge la consecințe juridice incompatibile cu regimul imobilelor, pentru a căror transmitere sunt instituite norme legale imperative.
În acest sens, însăși instanța supremă, prin decizia civilă nr. 576/04.02.2003, a secției comerciale, a decis că, in dreptul nostru, vânzările de imobile sunt acte de natura civila, întrucât in art.3 Cod comercial care enumera faptele obiective de comerț, nu cuprinde si aceasta categorie de contracte.
Chiar daca imobilul face parte sau este destinat sa intre in fondul de comerț, operațiunea juridica menționata este tot de natura civila. Numai când se vinde întreg fondul de comerț,incluzând si imobilele,vânzarea va avea caracter comercial.
O asemenea acțiune reala imobiliara nu aparține materiei si, deci, nici jurisdicției comerciale, așa cum a fost reglementata prin art.890 si urm.Cod comercial".
Drept urmare, Curtea conchide, sub acest aspect, că acțiunile în justiție, vizând vânzările de imobile cad sub incidența cadrului de reglementare al jurisdicției civile, iar nu comerciale, asemenea litigii având natură exclusiv civilă, încât nici deci motivul de recurs prev. de art. 304 pct. 8 Cod procedură civilă nu este întemeiat, căci instanța de apel nu a interpretat greșit actul juridic dedus prezentei judecăți, după cum nici motivul de recurs, prev. de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, nu este incident în cauză, întrucât hotărârea pronunțată de către instanța de apel este lipsită de temei lege nici nu a fost dată că încălcarea sau aplicarea greșită a legii și la fel nici motivul de recurs, de nelegalitate, invocat de reclamanți, prev. de art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă(referitor la aspectul că decizia civilă recurată ar cuprinde motive contradictorii) nu este aplicabil în acest dosar, după cum, se va reda în continuare, mai jos.
Recurenții reclamanți invocă în cererea lor de recurs și motive de netemeinicie a deciziei civile pronunțate de instanța de apel, dar examinarea acestor motive nu cade sub incidența motivelor de casare ori modificare, instituite de textul art. 304 pct. 1 - 9 Cod procedură civilă, căci - cum s-a mai arătat deja - în recurs nu se pot invoca decât motive de nelegalitate.
Astfel, recurenții susțin că instanța de apel nu era abilitata sa pronunțe o hotărâre care sa loc de act autentic de vânzare-cumpărare,câta vreme este vorba despre o obligație de a face, care, mai mult, este una "intuitu personae".
Cu privire la caracterul obligației asumate, Curtea stabilește că deși implica un fapt personal al debitorului,nu le transforma in obligații "intuitu personae",deoarece acestea din urma presupun nu un fapt personal al debitorului, in accepțiunea atribuita acestui termen, ci o activitate personala deosebita avuta in vedere de creditor la nașterea raportului juridic obligațional.
In promisiunile bilaterale de vânzare-cumpărare, calitatea de creditor al obligației de a face o are beneficiarul acestora, adică cumpărătorul.
Relativ la consimțământul exprimat de către părți la momentul încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare, el poarta asupra încheierii in viitor a unui contract de vânzare-cumpărare, cadrul general in care aceasta transmisiune se va efectua,stabilirea prețului, a modalităților de achitare a acestuia sau de predare a posesiunii bunului" (a se vedea -"Antecontractul de vânzare-cumpărare si promisiunea sinalagmatica de vânzare-cumpărare" in Dreptul nr.2/2002, pag.47).
In antecontractul de vânzare-cumpărare, cauza se refera la contraprestația celeilalte părți: transmiterea proprietății de către vânzător are drept cauza plata prețului de către cumpărător si invers.
Practic, antecontractul de vânzare-cumpărare este un contract perfect sub aspectul obligațiilor asumate de către păți si imperfect, sub aspectul formei.
Acesta conține obligația de încheiere in viitor a contractului in forma autentica, ceea ce nu modifica natura obligației asumata de către părți.
In schimb, obligațiile "intuitu personae" sunt caracteristice actelor liberale, cum ar fi: testamentul,donația etc.și oneroase, cum ar fi: contractul de întreținere, de renta viagera etc. care presupun o apreciere din partea creditorului acestor obligații relativ la calitățile si însușirile esențiale ale beneficiarului si respectiv debitorului acestor obligații.
In practica judiciara, s-a decis ca in toate cazurile in care "obligația de
a face nu este adusa la îndeplinire de către debitor, creditorul, potrivit
prevederilor art.1077 civ. poate fi autorizat de aoa duce la îndeplinire. In
acest cadru juridic, instanța judecătoreasca are posibilitatea ca, prin
suplinirea consimțământului debitorului obligației, de a face, "izvorâta din
antecontract, sa pronunțe o hotărâre care sa loc de act autentic de
înstrăinare "(a se vedea, sec.civ.nr.222/1993 in Dreptul nr.7/1994, pag.74; In același sens a se vedea,sec.civ.nr.1448/1993, in "Dreptul" nr.7/1994,pag.76;, sec.civ.nr. 1533/1993 in "Dreptul" nr.7/1994,pag.74).
Din aceasta perspectiva,in mod corect prima instanța, a concluzionat ca,atâta timp cat un antecontract de vânzare-cumpărare respecta condițiile generale de valabilitate a contractelor, prevăzute de art.948 civ. si cuprinde toate elementele esențiale ale unei convenții,așa cum este cazul in speța, nimic nu se opune la constatarea pe cale judecătoreasca a vânzării" (a se vedea alin. 12, pag.5 din considerentele hotărârii de fond).
Cât privește nterdicția de înstrăinare instituita de textul art. 9 alin.8 coroborat cu art. 11 din Legea nr. 112/1995, Curtea constată că această interdicție vizează exclusiv transferul de proprietate asupra imobilelor care fac obiectul ei de reglementare, iar nu obligațiile viitoare, care nu produc consecințe juridice imediate in planul transferului de proprietate.
De aceea, indisponibilizarea limitata a unor bunuri, prin efectul legii, nu exclude existenta unor obligații de a face, care nu au ca rezultat transferul, proprietății.
Curtea mai reține că în doctrina juridică s-a exprimat opinia potrivit căreia "antecontractele de vânzare-cumpărare nu constituie acte de înstrăinare a imobilelor, ele având ca obiect juridic nu obligația de a da, ci obligația de a face, respectiv de a încheia, in viitor, contractul promis, constituind, practic, o promisiune bilaterala de vânzare-cumpărare. Pentru acest motiv, ele sunt legale,in măsura in care încheierea contractului translativ de proprietate urmează a se face după expirarea termenului de 10 ani cat durează interdicția de înstrăinare a imobilelor amintite" (a se vedea -"Discutii cu privire la caracterul interdicției de înstrăinare a unor imobile" in "Dreptul" nr.3/2001, pag.13).
In același sens, s-a pronunțat si practica judiciara, statuând ca "părțile
pot încheia promisiuni de vânzare-cumpărare asupra unor astfel de imobile,
interdicția prevăzuta in art. 9, alin. (8) din Legea nr. 112/1995, cu sancțiunea
corespunzătoare, in art. 11 din lege, vizând exclusiv actele de înstrăinare,
respectiv actele prin care se realizează transferul unui drept real, ceea ce nu
este cazul in ipoteza promisiunii de contract" (a se vedea Curtea de Apel
T, sec.civ. dec. nr. 1371/2002)
La expirarea interdicției precitate, Curtea observă că parații recurenți aveau obligația, in virtutea prev. art. 969, alin. (1) civ, care stabilesc "convențiile legal făcute au putere de lege intre părțile contractante" si art.970 civ.(care prevăd: "convențiile trebuie executate cu buna-credință) sa dea curs notificării emisa de către intimata pârâtă SC SRL L in vederea transpunerii obligațiilor stabilite prin antecontract, in forma autentica.
La fel, relativ la obligațiile asumate de părți prin antecontract, Curtea constată că aceeași pârâtă intimată le-a respectat întocmai, inclusiv cu privire la autoturismul in litigiu, predat vânzătorilor la data încheieri acestuia, parte in care a operat un schimb parțial de bunuri, conform art. 1405.civ., prevăzându-se in mod expres la alin.3 partea finala ca ".in momentul in care se va încheia contract de vânzare-cumpărare autentic pentru cele doua imobile, se va încheia si contractul de vânzare-cumpărare pentru autoturismul mai sus arătat, espectiv transferarea proprietății asupra autoturismului a fost condiționata de încheierea actului autentic-18.06.2007. când societatea arătată finalizase contractul de leasing, devenind proprietara acestuia (a se vedea factura fiscala nr.-/11.12.2006), bun pentru care s-a asumat aceeași obligație de a face, adică o promisiune.
Curtea mai constată că raportat la art.948 alin.l, pct.3 civ. obiectul antecontractului a fost determinat, prevăzându-se atât prețul imobilelor de 20.000 EURO, cat si prețul autoturismului de 15.000 EURO, încât susținerea recurenților este si sub acest aspect nefondata, prețul putând fi echivalat de părți fie in bani, fie in bunuri, in acest ultim caz,înfățișându-se parțial ca un act de schimb.
Sub aceste aspecte, nu se poate pretinde neseriozitatea prețului, el corespunzând valoric preturilor practicate la data convenției,neimportând schimbările survenite ulterior in materie de preturi.
In fapt, părțile contractante si-au respectat obligațiile statornicite in convenția intervenita intre ele la 22.09.2003, singura obligație cu caracter suspensiv fiind prevăzuta pentru încheierea in forma autentica a contractului la termenul din 18 iunie 2007 si care incumba atât promitenților vânzători, cât și cumpărătoarei beneficiare a convenției.
In scopul aducerii la îndeplinire a acestei obligații, intimata pârâtă de mai sus i-a notificat pe promitenții vânzători sa se prezinte la notarul public, in vederea
perfectării formelor de înstrăinare a spatiilor locative in litigiu, conform
dovezilor anexate cauzei, dar acești recurenți reclamanți au refuzat sa se prezinte la notar,încălcându-și astfel obligația stipulata la alin. 4 din convenție, fapt recunoscut de ei si la interogatoriu luat de instanța de fond (a se vedea răspunsul
la interogatoriu, la întrebarea nr. 7: reclamantul 1 - datorita creșterii preturilor,
iar reclamantul 2 - pentru a da alta destinație imobilelor), ceea ce a condus la
declanșarea acestui demers judiciar,rezultând astfel că recurenții sunt cei care si-au încălcat obligația contractuala de a încheia contractul autentic la termenul fixat.
De asemenea, Curtea stabilește că nu împiedica părțile sa încheie un contract cu o dubla natura juridica, parțial de vânzare - cumpărare, parțial de schimb, parțial de întreținere, parțial donație etc, și deci rgumentul folosit de recurenți relativ la excluderea posibilității de încheiere a unui antecontract parțial de schimb si parțial de vânzare - cumpărare este nejustificat din punct de vedere legal, raportat la textul art.969-
970 .civ, întrucât natura juridica dubla a antecontractului nu excede normei de principiu înscrisă in textul enunțat.
În fine, Curtea conchide că ste exclusă natura de clauza de dezicere (răzgândire) a clauzei stipulate la alin.7 din antecontract, datorita următoarelor considerații:
La alin. (7) din convenția pârtilor s-a prevăzut că "în cazul in care una dintre părți nu respecta clauzele prezentului contract, se obliga la următoarele.", clauza care îndeplinește funcția de clauza penala pentru evaluarea cu anticipație a cuantumului daunelor-interese compensatorii cuvenite in caz de neexecutare, dar si de garanție a executării obligațiilor asumate de către părți.
Clauza penala este calificata ca o convenție prin care părțile evaluează anticipat daunele-interese contractuale (a se vedea, sec. com. dec. nr. 243/1996, in "Dreptul" nr. 1/1997, pag. 117; in "Dreptul" nr. 3/1997, pag. 122).
Consecința cu caracter sancționatoriu a nerespectării obligației de încheiere a contractului in forma autentica de către promitenții vânzătoristabilită pentru data de 18 iunie 2007 fost prevăzuta prin instituirea unei clauze penale.
Așadar, existenta clauzei penale nu transforma obligația inițiala intr-o obligație alternativa. Debitorul este lipsit de posibilitatea de a opta intre executarea in natura si plata sumei prevăzuta in clauza penala. Aceasta posibilitate de alegere o are doar creditorul.
De altfel, activarea clauzei penale este realizabila numai cu acceptul beneficiarului - creditor al promisiunii, prin renunțarea la dreptul de a cere încheierea actului in forma autentica, iar nu si la cererea debitorului obligației a face, asumata in calitate de promitent al vânzării, căruia nu-i este recunoscuta posibilitatea executării alternative a obligației, fata de norma de principiu înscrisa in art. 1068.civ. care reglementează obligația alternativa si dreptul de opțiune al creditorului de a cere executarea contractului sau împlinirea clauzei penale.
In practica judiciara, s-a statuat ca in cazul unei clauze penale inserata in antecontractul de vânzare-cumpărare, doar promitentul cumpărător are facultatea alegerii intre obligația principala, respectiv de a încheia contractul, si clauza penala, in baza căreia are dreptul de a primi suma stipulata (a se vedea Trib. T, sec. civ. dec. civ. 215/18 februarie 1992, in "Dreptul" nr. 10-11/1993, pag. 91-92).
Așa fiind, în raport de toate considerentele ce preced și cum deci nici una din criticile formulate în recurs nu sunt întemeiate, ele nefiind de natură să facă admisibil acest recurs și să influențeze soluția pronunțată în cauză de către instanța de apel, care este deci corectă sub toate aspectele, în temeiul dispozițiilor art. 312 al. 1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat acest recurs al reclamanților de mai sus, menținând în vigoare decizia civilă atacată, pe care o verifică drept legală și temeinică, fiind pronunțată în concordanță cu toate probele din dosarul cauzei și cu respectarea principiului disponibilității, ce guvernează procesul civil și căruia îi este specific, în sensul rezolvării prezentului litigiu în limitele investirii instanței, recurenții nedovedind incidența în cauză a motivelor de
recurs invocate, prev. de art. 304 pct. 6, 7,8 și 9 Cod procedură civilă, potrivit tuturor argumentelor de mai sus, expuse pe larg de
Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată în recurs, de către intimați.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanții și împotriva deciziei civile de apel nr. 579/A/ 10.09.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș - secția civilă - în dosarul nr-.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 26 februarie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red. /17.03.2009
Tehnored /23.03.2009
Ex.2
Primă instanță:
Instanța de apel: și
Președinte:Trandafir Purcăriță
Judecători:Trandafir Purcăriță, Lucian Lăpădat, Carmina Orza
