Servitute de trecere. Jurisprudenta. Decizia 140/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 140/
Ședința publică din 04 Aprilie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Florina Andrei JUDECĂTOR 2: Daniel Radu
Judecător: - -
Judecător: - -
Grefier: - -
S-a luat în examinare, pentru pronunțare, recursul civil declarat de reclamanta, domiciliată în Pitești, str.-, -.A,.23, județul A, împotriva deciziei civile nr.367 din 04 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr-.
Procedura este legal îndeplinită.
Curtea constată că dezbaterile asupra recursului s-au desfășurat în ședința publică din data de 28 martie 2008 și au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din aceeași dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie.
Pronunțarea a fost amânată astăzi 04 aprilie 2008, când urma dezbaterilor s-a pronunțat următoarea soluție:
CURTEA
Constată că, prin sentința civilă nr.1394/2007, Judecătoria Câmpulunga respins acțiunea reclamantei, pârât fiind .
Pentru a pronunța această soluție, judecătoria a reținut că reclamanta are ieșire la calea publică, terenul ei nefiind loc înfundat, deci nu se mai poate creea o nouă cale de acces. Mai mult, dacă ar admite acțiunea reclamantei, tot nu s-ar crea ieșire la calea publică, pe terenul pârâtului, ci s-ar ajunge la proprietatea lui care nu este parte.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru următoarele motive:
În mod greșit s-au stabilit cheltuielile de judecată, luându-se în calcul nota depusă de pârât prin reprezentant.
Prima instanță a soluționat cauza fără a intra în cercetarea fondului, interpretând greșit probatoriul administrat, din care reiese clar locul cumpărat de la intimat este înfundat și nu-l poate folosi decât dacă se constituie o servitute.
Conform actului de vânzare cumpărare, terenul cumpărat de la pârât face parte dintre-o suprafață mai mare, ce a fost partajată între coindivizari, toți având acces la str.13.
În apel, ca urmare a decesului intimatului, în ședința din 6 noiembrie 2007 s-au introdus în cauză moștenitorii acestuia, respectiv, și.
Prin decizia civilă nr.367 din 4 decembrie 2007, Tribunalul Argeș - Secția civilă a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă și a obligat-o pe aceasta să plătească 185 lei cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Se observă că în acțiunea principală, fără a indica temeiul de drept, reclamanta a solicitat ca pârâta să fie obligată să-i permită accesul la calea publică, respectiv Calea 13. Nici ulterior, reclamanta nu a precizat că ar solicita constituirea unei servituți de trecere, deși obiectivele propuse de ea la raportul de expertiză sunt în acest sens.
Instanța, în baza rolului activ, a analizat acțiunea ca fiind una în constituirea unei servituți de trecere.
Examinând actele de proprietate ale reclamantei, coroborat cu constatările expertizei, este clar că nu sunt două trupuri distincte de teren, ci unul singur, în forma literei "L", notat A-B-C-D-E-F-G-H-I în schița anexă la raportul de expertiză. Suprafața cumpărată de la pârât și numita este situată în continuarea celei provenite de la autorul apelantei.
Mai mult, lecturând vecinătățile terenului din acte și verificând pe schiță se observă că trecerea pe care o solicită apelanta la str.13, trece numai parțial prin terenul intimatului, ajungând la proprietatea numitei, ce nu este parte în dosar. Este evident că de la terenul de 910 mp. (C-D-E-F) apelanta reclamantă are acces la str.-.- prin chiar restul proprietății ei, iar la momentul cumpărării cunoștea situația locului, cum că nu are ieșire directă la calea publică.
Calea spre drumul public nu trebuie să fie mai scurtă și mai economicoasă numai pentru fondul dominant, ci și pentru fondul aservit. Or, așa cu s-a arătat deja, în varianta solicitată de apelantă, prin terenul pârâtului nu se ajunge la calea publică.
Chiar dacă ar fi existat o înțelegere între părți, privind permisiunea de a trece pe terenul intimatului, aceasta nu are relevanță. În primul rând, este o apărare nouă ce nu a fost invocată la fond. În al doilea rând, servitutea se poate naște prin convenție sau uzucapiune, și nu sunt probe pentru nici una dintre aceste modalități.
În ce privește cheltuielile de judecată, acestea au fost acordate ca urmare a faptului că reclamanta a căzut în pretenții și în măsura în care au fost dovedite. Or, pârâtul a depus la dosar înscrisuri ce fac dovada cheltuielilor efectuate.
Pentru aceste considerente, în baza art.296 Cod pr.civilă, tribunalul a respins apelul ca nefondat.
Împotriva deciziei pronunțată de tribunal, în termen legal a declarat recurs reclamanta invocând dispozițiile art.312 pct.5 Cod procedură civilă, însă primele două critici pot fi încadrate în dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, după cum urmează:
- Instanța de apel în mod nelegal a menținut obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată excesive acordate de instanța de fond, fără ca acestea să fie dovedite în vreun fel cu înscrisuri.
- Nu s-au analizat de către instanțe actele depuse de recurenta-reclamantă la dosar, respectiv actul de vânzare-cumpărare, titlul de proprietate, planul de situație și actul de partaj voluntar al comoștenitorilor intimatului-inițial. De asemenea, în mod nelegal nu s-a dispus completarea raportului de expertiză sau cercetarea locală, probe absolut necesare cu care recurenta-reclamantă vroia să dovedească faptul că este proprietara unui loc înfundat și că nu are ieșire la calea publică.
- A treia critică o reia pe cea anterioară, făcând referire la neanalizarea înscrisurilor depuse și de asemenea referindu-se la faptul că instanțele nu au luat în considerare depozițiile martorilor audiați în cauză, respectiv și pe aceeași teză probatorie cu care să dovedească necesitatea instituirii unei servituți de trecere.
Examinând actele și lucrările dosarului și decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate de recurenta-reclamantă, Curtea va constata că recursul este fondat numai în ceea ce privește prima critică, pentru următoarele considerente:
Instanța de apel a respins în mod nejustificat critica recurentei privind cuantumul cheltuielilor de judecată pe considerentul că ar fi fost îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art.274 Cod procedură civilă.
Este adevărat că partea care cade în pretenții trebuie să plătească cheltuieli de judecată în speță recurenta-reclamantă, dar numai în măsura în care acestea sunt dovedite de către partea adversă.
Or, intimata-pârâtă a depus la instanța de fond un tabel (fila 39) solicitând în total 1.756 lei însă nu au depus acte doveditoare decât cu privire la contravaloarea transportului privind deplasarea la termenele de judecată la instanța de fond în cuantum total de 376,46 lei.
Pentru diferența solicitată ca reprezentând contravaloarea concediului fără plată, intimata-pârâtă HG- nu a depus nici un act doveditor nici la instanța de fond, nici în apel și nici în recurs.
Actele depuse la dosar cu rezoluția din 4 aprilie, nu au fost avute în vedere la pronunțare, respectiv la deliberare, situație care rezultă din procesul verbal întocmit de membrii completului de judecată aflat la fila 67 recurs.
A doua critică este însă nefondată și nu se poate susține că instanțele au dat dovadă de lipsă de rol activ (respectiv încălcarea dispozițiilor art.129 Cod pr.civilă), deoarece în cauza dedusă judecății au fost administrate toate probele necesare, respectiv proba cu înscrisuri, cea testimonială precum și proba cu expertiză tehnică.
Nu era necesară o altă expertiză și de asemenea nici o cercetare la fața locului, deoarece s-a stabilit în mod clar că terenul proprietatea recurentei-reclamante nu este loc înfundat în accepțiunea dispozițiilor art.616 cod civil și are ieșire la calea publică, situație față de care în mod temeinic și legal a fost respinsă acțiunea formulată de către aceasta.
De asemenea, au fost analizate toate înscrisurile depuse la dosar de către recurenta-reclamantă în susținerea acțiunii, acte care de altfel au fost și transpuse de către expert pe teren (filele 26-28 instanța de fond).
A treia critică este de asemenea nefondată, pe de o parte în sensul că nu face decât să o reia pe cea de-a doua care a fost deja analizată, iar referirea recurentei-reclamante la administrarea probei cu martori și înscrisuri conduce la încadrarea motivului de recurs în dispozițiile art.304 pct.10 și 11 Cod procedură civilă care au fost abrogate prin nr.OUG138/2000 și Legea nr.219/2005.
Față de cele arătate mai sus, Curtea în baza dispozițiilor art.312 și art.316 Cod procedură civilă va admite recursul declarat de recurenta-reclamantă, va modifica decizia în sensul că va admite apelul reclamantei și va schimba în parte sentința, acordând cheltuieli de judecată la fond doar pentru suma de 376,46 lei.
Va menține în rest sentința.
În baza dispozițiilor art.274 Cod procedură civilă, va obliga pe intimatele-pârâte să plătească recurentei-reclamante suma de 300 lei cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul civil formulat de recurenta-reclamantă, împotriva deciziei civile nr.367 din 4 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr-, intimate fiind pârâtele, și .
Modifică decizia în sensul că, admite apelul și schimbă în parte sentința, în sensul că acordă cheltuieli de judecată la fond, doar pentru suma de 376,46 lei.
Menține în rest sentința.
Obligă intimatele-pârâte să plătească recurentei-reclamante suma de 300 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 4 aprilie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI, Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
,
Grefier,
Red./14.04.2008
EM/GM/4 ex.
Jud.apel:
-
Președinte:Florina AndreiJudecători:Florina Andrei, Daniel Radu
