Servitute de trecere. Jurisprudenta. Decizia 283/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 283/
Ședința publică din 19 februarie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Florinița Ciorăscu judecător
JUDECĂTOR 2: Mariana Stan
JUDECĂTOR 3: Corina Pincu
Grefier
S-a luat în examinare, pentru pronunțare, recursul civil declarat de pârâtul, domiciliat în,-, județul V, împotriva deciziei civile nr.153/A din 12 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
Dezbaterile asupra recursului au avut loc la 12 februarie 2009 și s-au consemnat în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, iar în urma deliberării s-a pronunțat următoarea soluție:
CURTEA
Deliberând, în condițiile art.256 Cod procedură civilă, asupra recursului civil de față, a reținut următoarele:
Prin sentința civilă nr.6688/14 decembrie 2007, pronunțată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea, s-a respins acțiunea formulată de reclamanții și în contradictoriu cu pârâtul și reclamanții au fost obligați în solidar la 40 lei cheltuieli de judecată către pârât.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că prin acțiunea înregistrată sub nr-, reclamanții și au chemat în judecată pe pârâtul, solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să se dispună obligarea pârâtului să permită reclamanților trecerea pe terenul acestuia, de la calea publică la imobilele proprietatea reclamanților.
În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că în anul 1969 au cumpărat de la autoarea pârâtului un teren în suprafață de 838, situat în punctul "Acasă", în această suprafață fiind inclusă și o suprafață de 75, care era folosită ca acces de către reclamanți pentru a ajunge la imobilele din gospodăria acestora.
Se susține că pârâtul a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate și asupra acestui teren, fiindu-i emis titlu de proprietate asupra terenului în suprafață de 75 În condițiile în care nu ar fi existat acest drum de acces, reclamanții nu ar fi cumpărat terenul.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, întrucât în momentul cumpărării pârâții au cumpărat un teren în suprafață de 400, împreună cu construcțiile aflate pe acesta și în prezent reclamanții au cale de acces la gospodărie din moment ce intrarea în gospodărie se efectuează din drumul public, cu care se învecinează proprietatea reclamanților în partea dinspre sud.
Pârâtul mai arată în întâmpinare că părțile s-au mai judecat cu privire la acest teren, fiind pronunțate mai multe sentințe, respectiv în revendicare și constatare nulitate titlu emis pârâtului. Cererea reclamanților vizează - cum arată în întâmpinare pârâtul - de fapt o conservare servitute trecere, care nu a existat niciodată și care nu a servit reclamanților. Terenul reclamanților trebuie să aibă caracter de teren înfundat ori, din moment ce aceștia au ieșire la calea publică, nu se poate susține contrariul.
Coroborând probatoriul administrat în dosar instanța a reținut că reclamanții au dobândit proprietatea asupra unui teren în suprafață de 400, în baza unui contract de vânzare-cumpărare încheiat între aceștia și autoarea pârâtului în anul 1969, precum și asupra construcției amplasată pe teren.
Instanța a mai reținut că, deși reclamanții au formulat acțiune în constatare a nulității parțiale a titlului de proprietate emis pârâtului, acțiunea a fost respinsă prin sentința civilă nr.5999/08.12.2006 pronunțată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea, iar prin sentința civilă nr.2191/2005 pronunțată de Judecătoria Râmnicu Vâlceaa fost admisă acțiunea formulată de către pârâtul din prezenta cauză, reclamanții fiind obligați să respecte dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 75, teren pe care reclamanții solicită constituirea servituții de trecere.
Instanța a efectuat în cauză și o cercetare locală, în urma căreia a ajuns la concluzia că reclamanții, deși au solicitat constituirea unei servituți de trecere, terenul proprietatea acestora are ieșire la calea publică, latura de sud a terenului învecinându-se cu drumul public.
Invocând dispozițiile art.616 cod civil și având în vedere împrejurarea că reclamanții au ieșire la calea publică pe latura de sud a proprietății acestora, instanța a apreciat că se impune respingerea acțiunii, reclamanții nefiind în situația prevăzută de textul de lege menționat mai sus.
Împotriva acestei sentințe civile au declarat apel reclamanții și, susținând că hotărârea instanței de fond este nelegală și netemeinică urmare interpretării greșite a actului juridic dedus judecății și a schimbării naturii și înțelesului lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia. Apelanții susțin că aceștia au cumpărat de la, în anul 1969, terenul de 838. din pct."Acasă", în această suprafață fiind inclusă și o porțiune de 75. care este folosită drept cale de acces, susțineri care au și fost dovedite în dosar.
Apelanții au mai arătat că nici nu ar fi cumpărat terenul dacă nu exista o asemenea cale de acces. Această cale de acces a fost folosită de la data încheierii actului de vânzare-cumpărare și până în prezent.
Se mai susține că în mod greșit a apreciat instanța că terenul are ieșire la calea publică pentru că practic nu există posibilitate de acces la anexele situate în spatele casei.
Prin decizia civilă nr.153/A pronunțată la data de 12 iunie 2008, Tribunalul Vâlceaa admis apelul, a desființat în tot sentința și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut ca fiind întemeiată critica privitoare la schimbarea obiectului dedus judecății.
Prin acțiunea introductivă de instanță, reclamanții au solicitat să li se respecte calea de acces pe care au dobândit-o la data cumpărării terenului de 838.p, din pct."Acasă" în anul 1969.
Împrejurarea că acțiunea principală are ca obiect conservarea unei servituți de trecere este confirmată de susținerile pârâtului prin întâmpinarea depusă la fond (8-9), din ședințele publice din 30.11.2007 și 14.12.2007.
Cu toate acestea, instanța de fond a analizat probatoriul din dosar și s-a pronunțat prin prisma unei cereri de constituire de servitute, verificând dacă sunt îndeplinite condițiile cerute de lege în acest sens, art.616-619 Cod civil.
Ținând seama de susținerile reclamanților din acțiunea principală, de cele reținute în partea introductivă a considerentelor de instanță și chiar de pârâtul-intimat, tribunalul a apreciat că judecătoria avea de soluționat o acțiune în conservare de servitute și nu o acțiune în constituire de servitute, așa cum s-a pronunțat.
Codul civil reglementează la art.620-643 servituțile stabilite prin fapta omului. Ele se stabilesc luând în considerare interesele proprietarilor terenurilor învecinate, prin voința acestora. Ele pot fi de orice natură și pot fi instituite și în situația în care sunt reglementate ca servituți legale, însă nu sunt întrunite toate condițiile cerute de lege pentru nașterea lor. În aceste condiții se poate stabili și o servitute de trecere, iar reclamanții o asemenea situație pretind. Ei au susținut constant că doresc să li se respecte dreptul de servitute pentru terenul pe care l-au folosit cu acest scop de la data încheierii actului de vânzare-cumpărare potrivit unei înțelegeri.
În aceste condiții instanța nu s-a pronunțat pe cererea ce i-a fost adresată corect, motiv pentru care tribunalul a admis apelul în modalitatea prezentată.
S-a mai dispus ca, în rejudecare, instanța de fond să aibă în vedere la soluționarea cauzei obiectul acțiunii principale așa cum a acesta a fost formulat.
Împotriva deciziei a formulat recurs pârâtul, invocând nelegalitatea deciziei potrivit dispozițiilor art.304 pct.7 și 9 Cod procedură civilă, în dezvoltarea acestora se susține, în esență, că terenul reclamanților are ieșire la calea publică, așa cum corect a reținut prima instanță, de aceea instanța de apel a dat o interpretare greșită prevederilor legale referitoare la servitutea de trecere.
Potrivit prevederilor art.137 Cod procedură civilă, Curtea se va pronunța cu prioritate asupra excepției inadmisibilității recursului, invocată de instanță din oficiu, în raport de dispozițiile art.2821(1) din același cod, excepție care face de prisos cercetarea în fond a pricinii și care este privită ca fondată.
de atac sunt prevăzute prin lege, legiuitorul consacrând astfel principiul legalității, potrivit căruia, o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege. Altfel spus, căile de atac ale hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii. Este o regulă cu valoare de principiu, prevăzută de art.129 din Constituție, care instituie dreptul părților interesate de a ataca hotărârile judecătorești numai în condițiile legii. Textul constituțional evocă nu numai faptul că mijloacele procesuale de atac ale hotărârilor judecătorești sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie să se realizeze în condițiile legii.
Legalitatea căii de atac implică și consecința că mențiunea greșit făcută în dispozitivul hotărârii care se atacă nu acordă părții o cale de atac pe care legea însăși nu a prevăzut-
Conform dispozițiilor art.2821alin.(1) Cod procedură civilă, modificat prin Legea nr.195/2004, nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date în primă instanță în cererile introduse pe cale principală privind - litigii al căror obiect are o valoare de până la 100.000 lei inclusiv.
Termenul de litigiu folosit de legiuitor în art.2821Cod procedură civilă desemnează toate acțiunile cu caracter patrimonial calificate ca atare de doctrină și jurisprudența în materie prin raportare la obiectul acestora, care privește în mod direct o valoare patrimonială ori un act juridic al cărui obiect este un drept evaluabil în bani.
Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat prin decizia nr.32/2008, pronunțată de Secțiile Unite, că cererea este actul de investire a instanței,. obiectul cererii de chemare în judecată constituindu-l pretenția concretă a reclamantului. Întrucât dreptul subiectiv material constituie fundamentul acțiunii, fiind factorul configurator al acesteia, el impune și toate consecințele ce decurg de aici: calificarea acțiunii, determinarea competenței, alcătuirea completului, determinarea căii de atac.
Față de cererea introductivă de instanță și statuările Înaltei Curți de Casație și Justiție, se constată că valoarea terenului folosit ca și cale de acces, în suprafață de circa 75 este de sub 100.000 lei. Acțiunea în conservarea servituții de trecere este o acțiune reală cu caracter patrimonial, valoarea precizată de reclamanți fiind de 20.000 lei, în raport de care calea de atac este, potrivit art.2821Cod procedură civilă, recursul.
În raport de natura evaluabilă a cauzei și față de dispozițiile art.2821Cod procedură civilă, hotărârea instanței de fond era supusă numai recursului, competența de soluționare revenind tribunalului conform dispozițiilor art.2 pct.3 Cod procedură civilă, calificarea căii de atac de către instanța de apel fiind contrară acestor dispoziții legale.
Cum se poate observa, legiuitorul a înțeles să confere un mai mare grad de celeritate în soluționare acelor litigii considerate de mai mică importanță, alegând criteriul patrimonial. Astfel, nu s-a raportat la cereri evaluabile, ci la litigii privind un obiect de o valoare mai mică de 100.000 lei, inclusiv.
În această situație, indiferent de natura litigiului, s-a avut în vedere valoarea patrimonială a bunului asupra căruia poartă litigiul, atribuindu-se o importanță mai mică litigiilor de orice natură care poartă asupra unui obiect de o valoare mai mică, indiferent că ar fi vorba despre acțiuni evaluabile sau neevaluabile, în sensul Legii nr.146/1997.
de a îngrădi drepturi consacrate constituțional, reglementarea prevăzută de art.2821Cod procedură civilă constituie o garanție a aplicării principiului prevăzut de art.6 pct.1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale privind judecarea unei cauze în mod echitabil și într-un termen rezonabil în scopul înlăturării oricăror abuzuri din partea părților, prin care s-ar tinde la tergiversarea nejustificată a soluționării unui proces.
De altfel, reglementările internaționale în materie nu impun accesul la totalitatea gradelor de jurisdicție sau la toate căile de atac prevăzute de legislațiile naționale, art.13 din aceeași convenție consacrând numai dreptul persoanei la un recurs efectiv în fața unei instanțe naționale, deci posibilitatea de a accede la un grad de jurisdicție.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în cazul " împotriva Regatului Unit", 1975, că dreptul de acces la tribunale nu este absolut, fiind vorba de un drept pe care convenția l-a recunoscut fără să-l definească în sensul restrâns al cuvântului, existând posibilitatea limitărilor implicit admise, chiar în afara limitelor care circumscriu conținutului oricărui drept.
Acțiunea dedusă judecății, având caracter patrimonial, cu conținut economic, se încadrează astfel în acțiunile reglementate de art.2821Cod procedură civilă, valoarea obiectului dedus judecății este mai mică de 100.000 lei și se constată că în cauză soluția adoptată de către tribunal este una de recurs, iar nu una de apel.
Conform dispozițiilor art.299 Cod procedură civilă sunt supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională, în condițiile prevăzute de lege. În consecință, recursul declarat împotriva unei decizii irevocabile a unei instanțe de recurs, este inadmisibil.
Nu are relevanță calea de atac menționată în decizia tribunalului, deoarece aceasta este stabilită de legiuitor și este, potrivit textului mai sus menționat, recurs, astfel că, recursul la recurs formulat în cauză, apare ca fiind inadmisibil.
Hotărârea pronunțată de tribunal, chiar și într-o compunere greșită, fiind una pronunțată în recurs, față de dispozițiile art.299 alin.1 Cod procedură civilă, nu este supusă recursului, prin urmare prezenta cale de atac se observă a fi inadmisibilă.
În raport de considerentele mai sus expuse, se impune ca în temeiul art.2821raportat la art.299 și art.312 Cod procedură civilă, să fie respins recursul ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâtul, domiciliat în,-, județul V, împotriva deciziei civile nr.153/A din 12 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-, intimați fiind reclamanții și .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 februarie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
,
Grefier,
Red.
Tehnored.
2 ex./24.02.2009
Jud.apel: /
Jud.fond:
Președinte:Florinița CiorăscuJudecători:Florinița Ciorăscu, Mariana Stan, Corina Pincu
