Servitute de trecere. Jurisprudenta. Decizia 603/2008. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 603
Ședința publică de la 30 Iunie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Sorin Drăguț
JUDECĂTOR 2: Stela Popa
JUDECĂTOR 3: Paraschiva Belulescu
Grefier - -
Pe rol, rezultatul dezbaterilor din ședința publică de la data de 23 iunie 2008, privind judecarea recursului formulat de reclamantul - împotriva decizie civile nr.46 din 01 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți și, având ca obiect servitute.
La apelul nominal au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile din ședința publică de la 23 iunie 2008 au fost consemnate într-o încheiere separată ce face parte integrantă din prezenta.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea formulată pe rolul Judecătoriei Craiova la data de 13 decembrie 2005, reclamantul a chemat în judecată pe pârâții și solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să stabilească o servitute de trecere pe terenul proprietatea pârâților către terenul loc înfundat proprietatea sa situat în C-, jud. D și să oblige pârâții la demolarea anexei paralelă cu frontul stradal care îngreunează accesul.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1744/2.06.2000 a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului situat în C-, compus din teren în suprafață de 103 mp,imobil care nu are altă cale de acces la str. - - decât pe terenul deținut de pârâți, iar pârâții nu permit accesul la imobil și au realizat o anexă, paralelă cu frontul stradal care împiedică accesul,stabilirea unei servituți presupunând o cale de dimensiuni corespunzătoare accesului auto.
Pârâții au depus întâmpinare și cerere reconvențională prin care au arătat că sunt de acord cu instituirea unei servituți de trecere pe un culoar de 0.80 lățime și 11,5 metri lungime, dar nu sunt de acord cu demolarea anexei pentru constituirea unui culoar de acces auto,solicitând contravaloarea lipsei de folosință pentru terenul folosit drept cale de acces.
Prin sentința civilă nr. 7743/29.05.2007 Judecătoria Craiovaa admis în parte acțiunea, a instituit un drept de servitute de trecere pe terenul proprietatea pârâților către terenul proprietatea reclamantului din C-, jud. D, pe culoarul în suprafață de 7 mp (0,75 /9,3 m) practicat pe latura de est a terenului pârâților conform schiței anexă la raportul de expertiză întocmit în cauză de expert, a respins cererea privind demolarea construcțiilor anexă, proprietatea pârâților și a admis în parte cererea reconvențională obligând reclamantul la plata sumei de 28 euro pe lună către pârâți, de la rămânerea definitivă a sentinței.
Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut în considerentele hotărârii pe baza raportului de expertiză, că terenul reclamantului este loc înfundat,neavând acces la calea publică însă pentru stabilirea unei căi de acces auto ar fi necesară demolarea unor anexe edificate pe terenul pârâților.
Instanța a mai reținut că pentru lipsirea de folosință a terenului proprietatea pârâților, în suprafață de 7 mp în baza art. 616.civ. se impune despăgubirea proprietarului fondului aservit proporțional cu pagubele ce i se cauzează.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamantul criticând soluția pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivarea apelului s-a arătat că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra capătului de cerere privind demolarea anexei C5 cu toate că din probatoriul administrat în cauză a rezultat că pe terenul reclamantului s-a edificat o anexă care ocupă 6,72 mp din proprietatea sa.
De asemenea apelantul a mai arătat că instanța de fond nu trebuia să respingă cererea de configurare a unei servituți de trecere cu mijloace auto pe motiv că demolarea anexelor ar fi prea păgubitoare pentru pârâți, atâta timp cât nu s-au evaluat anexele ce trebuie demolate și nu se cunosc daunele care s-ar provoca părților.
În plus s-a mai criticat sentința și sub aspectul acordării despăgubirii ce urmează să o plătească reclamantul către pârâți, susținându-se că servitutea de trecere nu presupune o deposedare a proprietarului de teren, iar suma de 4 euro/mp a fost stabilită în mod arbitrar.
Prin decizia civilă nr.0046 din 01.02.2008, pronunțată în dosarul nmr-, Tribunalul Dolja respins ca nefondat apelul și a obligat apelantul reclamant la 500 lei cheltuieli de judecată.
Instanța de apel a apreciat ca nefondat motivul de apel privitor la nepronunțarea instanței de fond asupra capătului doi de cerere.
A argumentat că, prin acțiunea introductivă, reclamantul a solicitat obligarea pârâților la demolarea unei anexe, justificat de faptul că prin modul de amplasare îngreunează accesul la calea publică, fără ca ulterior reclamantul să invoce o altă motivare în fapt, respectiv că demolarea anexei s-ar impune pentru că este situată pe terenul reclamantului.
A mai argumentat instanța de apel că obiectul pricinii asupra căruia instanța are obligația să se pronunțe, potrivit art.129 pr.civ, este cel stabilit prin cererea de chemare în judecată și nu cel rezultat prin probele administrate, astfel că, deși prin expertiză s-a constatat că anexa este amplasată pe terenul reclamanților, prima instanță nu avea obligația să soluționeze capătul doi de cerere, în considerarea acestei împrejurări, ci doar a celor două motive indicate în acțiune.
S-a înlăturat și critica din apel, prin care se critică sentința pentru respingerea cererii de configurare a unei servituți de trecere cu mijloace auto, instanța reținând că motivarea dată soluției de prima instanță este corectă, întrucât o asemenea servitute s-ar putea institui numai prin demolarea construcțiilor pârâților - absolut necesare folosirii locuinței - ceea ce ar constitui o sarcină împovărătoare pentru pârâți și o restrângere excesivă a atributelor proprietății.
A mai reținut instanța că dispoz.art.618 civ, au fost interpretate și aplicate corect sub acest aspect, întrucât prevăd alegerea trecerii prin locul care ar provoca cea mai redusă pagubă proprietarului fondului aservit și că trebuie să se asigure un just echilibrul între interesele părților.
Cu referire concretă a speță, instanța a argumentat că lățimea terenului pârâților de la locuința acestora la vecinătatea estică este de doar 3,6. teren pe care sunt amplasate și anexele, astfel că doar prin desființarea anexelor pârâților s-ar realiza servitutea cerută de reclamant.
Privitor la cuantumul despăgubirilor fixate în considerarea servituții de trecere, s-a motivat că a fost stabilit prin raportul de expertiză ce nu a fost contestat de către reclamant sub acest aspect.
Împotriva deciziei a declarat recurs reclamantul, invocând diuspoz.art.304 pct.5,7 și 9 pr.civ., următoarele motive și argumente:
- Este nelegală respingerea primului motiv de apel întrucât judecătoria nu a analizat în fond al doilea capăt de cerere, reținând doar aspectele referitoare la servitute și a respins capătul doi de cerere, fără a-l cerceta.
Prima instanță s-a pronunțat extrapetita respingând o cerere de demolare a construcțiilor anexă, deși prin acțiune s-a cerut doar demolarea anexei C 5.
Tribunalul, în mod nelegal a argumentat corectitudinea sentinței ca expresie a principiului disponibilității, deoarece reclamantul a formulat o cerere de demolare a anexei, distinctă de servitute, iar în urma efectuării expertizei prin care această anexă a fost identificată ca fiind C 5, reclamantul a indicat anexa a cărei demolare o cere ca fiind singura ce-i încalcă proprietatea. Nu se impunea o altă cerere formală în cauză, iar prima instanță în temeiul art.129alin.4,5 și 6 pr.civ. trebuia să pună în discuție clarificarea acestui capăt de cerere, iar nu să-l ignore.
Considerentele decizie sunt contradictorii întrucât instanța reține pe de o parte că judecătoria nu trebuia să cerceteze fondul celui de-al doilea capăt de cerere, iar pe de altă parte, că este legală respingerea cererii - acest mod de respingere a motivului de apel constituind o veritabilă denegare de dreptate și o încălcare a art.6 paragraf 1 CEDO.
Cercetarea capătului doi de cerere se impunea și pentru că cererea are consecințe hotărâtoare și în privința soluției dată primului capăt de cerere întrucât demolarea anexei ilegal edificată, permite o altă configurare a căii de acces.
Din aceleași considerente este nelegală și soluția dată motivului 2 din apel, pct.2 - 4 - dată fiind legătura celor două capete de cerere dar și pentru că instanțele au protejat pârâții cu privire la o construcție ilegală.
Respingerea probelor solicitate prin motivele de apel este nelegală și încalcă art.129 și 292 pr.civ.
Se impunea administrarea probelor, în cauză interogatoriul pârâților fiind încuviințat de prima instanță dar neadministrată proba, iar proba este utilă pentru a se clarifica momentul și scopul edificării anexelor de către pârâți, în raport de susținerilor reclamanților potrivit cărora construcțiile s-au edificat după anul 2000 și în scop șicanatoriu pentru a-i obstrucționa reclamantului accesul la calea publică.
Se impunea și efectuarea unor expertize în specialitățile construcții și topografie pentru configurarea unei variante a servituții care să aibă în vedere demolarea anexei C 5 și pentru stabilirea valorii anexelor -pentru a se aprecia asupra valorii pagubei ce s-ar cauza pârâților prin demolarea lor.
Este nelegală stabilirea de către prima instanță a cuantumului despăgubirilor datorate pârâților pentru lipsa de folosință a terenului la nivelul chiriilor practicate, soluție menținută nelegal de către Tribunal, fără cercetarea motivului 3 de apel - respectiv a susținerilor apelantei că le revenea pârâților sarcina de a dovedi existența unui prejudiciu.
Instanțele nu au examinat nici una din apărările reclamantului - referitoare la existența unei servituți convenționale la data cumpărării imobilului său și la edificarea anexelor de către pârâți fără autorizație, cu rea-credință, la justul raport ce trebuie să existe între interesele părților în litigiu în privința modalității de exercitare a servituții.
Eronat instanțele au reținut că instituirea unei servituți de trecere cu mijloace auto ar duce la diminuarea curții pârâților deoarece servitutea este una neaparentă, necontinuă (care nu-i afectează pe pârâți) și fără a avea în vedere necesitatea acestei servituți pentru reclamant.
Dintre motivele formulate de recurentul reclamant, este fondat cel privitor la modul de soluționare de către instanțe a capătului doi al acțiunii.
Procesul civil este, în regulă generală, un proces al intereselor private și se soluționează cu respectarea limitelor fixate de către părți dar rolul instanțelor de judecată este de a soluționa conflictul de interese cu care au fost sesizate, de a restabili ordinea de drept.
În realizarea acestui scop, instanța de judecare are două funcții procedurale: de a cerceta cauza și de aos oluționa.
Îndeplinirea primei funcții presupune stabilirea situației de fapt incidentă speței iar cea de-a doua funcție duce la pronunțarea hotărârii, ceea ce presupune calificarea juridică a situației de fapt deja stabilită și deducerea efectului juridic.
Art.129 civ. prevede rolul activ al judecătorului în clarificarea cadrului procesual, în administrarea probelor necesare stabilirii adevărului pentru pronunțarea unei hotărâri temeinice și legale.
Astfel, judecătorul trebuie să pună în dezbaterea părților orice împrejurări de fapt sau de drept care duc la dezlegarea pricinii chiar dacă nu sunt cuprinse în cererile ori în apărările părților (art.129 alion.4 pr.civ.). Nu trebuie aplicat rigid principiul disponibilității iar cererile părților nu trebuie examinate formal prin prisma termenilor folosiți ci din perspectiva scopului urmărit prin declanșarea procesului. Numai astfel se răspunde imperativelor justiției să se realizeze un acces real la justiție cu îndeplinirea exigențelor art.6 din CEDO.
Reclamantul a investit instanțele cu o acțiune cuprinzând două capete distincte de cerere: în instituirea unei servituți de trecere și în demolarea unei anexe - iar prima instanță, prin dispozitivul sentinței, s-a pronunțat asupra ambelor cereri.
Din cuprinsul sentinței rezultă însă că cea de-a doua cerere a fost cercetată doar în contextul rezolvării servituții de trecere, iar nu din considerentele avute în vedere de reclamant.
Chiar dacă din cererea introductivă nu rezultă cu claritate temeiul celei de-a doua cereri, consemnările ulterioare din lucrărilor dosarului (încheierea din ședința de la 17.04.2007) duc la concluzia că reclamantul a invocat încălcarea proprietății sale prin edificarea acelei anexe și situația pârâților de constructori de rea-credință prevăzută de art.494 alin.2,civ. împrejurări ce nu au fost avute în vedere de către cele două instanțe la cercetarea pe fond a capătului doi al cererii deși s-au pronunțat în final asupra cererii.
Instanțele au examinat cerea doar pentru stabilirea modului și posibilității legale de instituire a servituții de trecere, considerând că reclamantul a solicitat desființarea tuturor anexelor edificate de pârâți pe porțiunea de teren ce ar constitui calea de acces normală spre stradă.
Dar reclamantul nu putea să ceară demolarea acelor anexe construite pe terenul pârâților, chiar dacă s-ar fi realizat cu încălcarea legii, respectiv fără autorizație - asemenea competențe revenind autorităților legale (art.26-32 din Lg.50/1990) ci doar a acelei construcții care-i afectează terenul aflat în proprietatea sa.
Din datele speței rezultă că această construcție - anexa C 5 din raportul de expertiză - este situată în cea mai parte pe terenul reclamantului și că a fost edificată de către pârâți după data cumpărării terenului de către reclamant, pârâții cunoscând situația juridică a terenului.
Prin urmare, pârâții sunt constructori de rea-credință, iar în speță sunt incidente dispoz.art.494 alin.2 din codul civil.
Potrivit acestora, "dacă proprietarul pământului cere ridicarea plantațiilor și a construcțiilor, ridicarea va urma cu cheltuiala celui ce le-a făcut".
Din considerentele arătate, soluția ce se impunea în privința capătului doi de cerere din acțiunea reclamantului era de admitere a cererii și obligarea pârâților să demoleze construcția C 5 aflată pe terenul reclamantului, pe cheltuiala lor.
Celelalte motive de recurs nu sunt întemeiate.
Deși recurentul a invocat și art.304 pct.5 pr.civ - nu a arătat care sunt actele procedurale ce s-au îndeplinit cu neobservarea formelor legale pentru a face posibilă cercetarea lor - astfel că se reține că dintr-o eroare s-a indicat acest motiv de recurs, reclamantul - prin criticile concrete formulate având în vedere art.304 pct.6 pr.civ. motiv de recurs examinat mai sus.
Nu se impune modificarea deciziei nici în temeiul art.304 pct.7 și 9 pr.civ.
Decizia este motivată cu respectarea art.261 pr.civ. și nu conține considerente contradictorii.
Instanța de apel a motivat că cererea în demolarea anexei 5 se impunea a fi cercetată doar pentru motivele de fapt indicate în acțiunea introductivă și nu prin examinarea altor motive - ce nu au fost indicate în condiții procedurale printr-o cerere formală de completare sau modificare a acțiunii, iar nu că nu s-ar fi impus o cercetare pe fond a capătului doi de cerere.
Cât privește aplicarea în speță a diospoz.art.616 și 618 civ. instanțele au interpretat corect aceste dispoziții și la stabilirea servituții de trecere au ținut cont de interesele ambelor părți.
Paguba la care se referă art.618 civ. nu constă doar în prejudiciul efectiv ce s-ar cauza prin demolarea unor construcții, ci și la cel încercat de proprietarul fondului aservit prin restrângerea prerogativei de a dispune liber de terenul pe care se instituie servitutea. Acest teren trebuie să rămână liber de construcții, ori o asemenea restricție înseamnă o anulare a dreptului de dispoziție - prerogativă a proprietății.
Modalitatea de exercitare a servituții de trecere nu se modifică în urma schimbării soluției dată capătului doi de cerere.
Așa cum au argumentat cele două instanțe, instituirea unei servituți de trecere pentru mijloace auto presupune demolarea unor construcții aflate pe proprietatea pârâților, necesare folosirii locuinței acestora - ceea ce ar însemna o ingerință disproporționată în dreptul de proprietate al pârâților.
Servituțile -în sine înseamnă sarcini - deci restricții impuse asupra unui imobil pentru uzul și utilitatea altui imobil.
Asemenea sarcini sunt ingerințe în dreptul de proprietate conform Convenției Europene a Drepturilor Omului și chiar dacă sunt prevăzute de legea națională - trebuie rezolvate prin respectarea proporționalității între interesele părților.
servituții de trecere pe o altă lățime și un alt traseu (chiar prin fața locuinței pârâților) nu ar respecta această proporționalitate.
Din aceleași considerente, apar ca nefondate și criticile din recurs privitoare la neîncuviințarea altor probatorii care ar fi fost utile pentru clarificarea aspectelor privitoare la momentul și scopul realizării celorlalte construcții anexe de pe terenul pârâților - instanțele respingând corect aceste probatorii ca nefiind utile cauzei din perspectiva argumentării modalității de instituire a servituții de trecere.
Cuantumul despăgubirilor datorate pentru instituirea servituții în favoarea reclamantului a fost justificat prin considerentele celor două hotărâri atacate iar examinarea în recurs a aspectelor ce vizează netemeinicia hotărârilor nu mai este posibilă după abrogarea pct.11 al art.304 pr.civ.prin art.I pct.112 din OUG 138/2000.
Sarcina de a dovedi existența unei convenții a părților, de instituire a servituții într-o altă modalitate revenea reclamantului. Pe de altă parte, dacă ar fi existat o asemenea servitute, nu se mai impunea o acțiune în instituirea servituții ci în respectarea celei existente, astfel că și aceste critici din recursul reclamantului sunt neântemeiate.
Față de toate aceste considerente și în baza art.312 pr.civ. urmează a se admite recursul, a se modifica decizia, a se admite apelul reclamantului și a se schimba în parte sentința în sensul admiterii și capătului doi de cerere și obligarea pârâților la demolarea construcției anexa 5 -menținând restul dispozițiilor sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul - împotriva decizie civile nr.46 din 01 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți și, având ca obiect servitute.
Modifică decizia menționată, în sensul că admite apelul declarat de reclamant împotriva sentinței civile nr.7743 din 29.05.2007, pronunțată de Judecătoria Craiova în dosarul nr-.
Schimbă în parte sentința, în sensul că admite și capătul de cerere în demolarea anexei și obligă pârâții să demoleze anexa C 5 (șopron garaj) edificată parțial pe terenul reclamantului.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 30 Iunie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
07.07.2008
Red.jud.-
Tehn.MC/4 ex.
Președinte:Sorin DrăguțJudecători:Sorin Drăguț, Stela Popa, Paraschiva Belulescu
