Servitute de trecere. Jurisprudenta. Decizia 782/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 782
Ședința publică de la 02 Octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gabriela Ionescu
JUDECĂTOR 2: Tania Țăpurin
JUDECĂTOR 3: Paula Păun
Grefier - -
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamanții și împotriva deciziei civile nr. 198 din 18 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Olt în dosar nr-, și a sentinței civile nr. 437 din 25 martie 2008, pronunțată de Judecătoria Corabia în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâții, având ca obiect servitute.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns recurenta reclamantă și intimații pârâți și, lipsind recurentul reclamant și intimații pârâți,.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se că recursul nu a fost motivat în termenul legal; recurenții reclamanți au depus dovada achitării taxei de timbru și motive de recurs; intimatul pârât a formulat și depus întâmpinare.
Recurenta reclamantă a depus un set de acte medicale.
Instanța, din oficiu, a pus în discuție excepția nulității recursului, prevăzută de art. 306.
Recurenta reclamantă a solicitat respingerea excepției și admiterea recursului.
Intimatul pârât a considerat că recursul nu a fost motivat în termenul legal, solicitând constatarea nulității acestuia.
Intimatul pârât a lăsat la aprecierea instanței excepția invocată.
CURTEA
La data de 26.10.2007 reclamanții și au chemat în judecată pe pârâții, și, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se stabilească un drept de servitute de trecere pe terenul pârâților și să fie obligați să plătească o sumă de bani drept despăgubiri.
În motivarea acțiunii reclamanții arată că dețin un teren vecin cu al pârâților, teren pe care îl exploatează pentru cultura de zarzavat și care are caracterul de loc înfundat, având nevoie de un drum cu o lățime de 3 și o lungime de 43 care traversează terenul pârâților.
Prin sentința civilă nr. 437/25 martie 2008 s-a admis în parte acțiunea promovată de reclamanți numai împotriva pârâtului, s-a stabilit în favoarea reclamanților un drept de servitute de trecere pe terenul pârâtului iar reclamanții au fost obligați în solidar la plata sumei de 517 lei anual către pârâtul reprezentând despăgubiri pentru terenul afectat de servitutea de trecere până la încetarea acesteia.
S-a reținut de prima instanță că terenul reclamanților are într-adevăr caracterul de loc înfundat și că singura modalitate de acces la drumul public o reprezintă un drum cu dimensiunile de 3 lățime și 43,3 lungime ce traversează terenul pârâtului.
Împotriva sentinței au declarat apel reclamanții invocând nelegalitatea sentinței prin faptul că instanța a stabilit suma de 517 lei care este o sumă foarte mare în raport cu veniturile pe care le obțin prin exploatarea terenului pentru care s-a instituit această servitute, iar pe de altă parte reclamanții s-au oferit să dea teren în compensare.
Prin decizia civilă nr. 198 din 18 iunie 2008 Tribunalului Olts - respins apelul ca nefondat.
Tribunalul a reținut că s-a dovedit că terenul are caracterul de loc înfundat, fiind necesar să se constituie un drum de trecere pe terenul proprietatea vecinului iar beneficiarul servituții are obligația de a despăgubi pe proprietarul terenului aservit pentru pagubele ce s-ar putea ocaziona cu folosirea acestui drum de trecere.
Lipsa de folosință pentru acest teren se constituie într-o pagubă pentru pârât prin imposibilitatea de utilizare a terenului, iar valoare despăgubirii a fost calculată corect la suma de 517 lei anual.
Împotriva acestei decizii reclamanții au declarat recurs, fără a-l motiva.
Potrivit art. 302/1 alin 1 lit. c, cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.
Art. 303 impune ca recursul să fie motivat în termenul de recurs, care este, potrivit art. 301, de 15 zile de la comunicarea hotărârii care se atacă. Sancțiunea nemotivării recursului în termen este nulitatea acestuia, prevăzută expres de art. 306
În speță, decizia tribunalului a fost comunicată reclamanților la data de 30 iunie 2008 iar recurenții au declarat recurs în termenul legal, la data de 11 iulie 2008. În termen de 15 zile, calculat începând cu data de 30 iunie 2008, recurenții aveau obligația de a motiva recursul, însă abia la 9 iunie 2008 s-au depus la dosar, la Curtea de Apel, motivele de recurs. Prin cererea de recurs s-a arătat că motivele de recurs se vor depune după primirea citației că recurenții au nemulțumiri ce nu au fost luate în discuție de instanțele anterioare, ceea ce nu poate constitui o motivare în fapt și în drept a recursului.
Constatând că recurenții nu au invocat că au fost împiedicați de o împrejurare mai presus de voința lor să își îndeplinească obligația legală de a motiva recursul în termen și că nu există motive de repunere în termen, față de dispozițiile art. 306, instanța va constata nulitatea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Constată nul recursul formulat de recurenții reclamanți, și împotriva deciziei civile nr. 198 din 18 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul O l în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații pârâți, și.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică de la 2 0ctombrie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
2ex/ 6.10.2008
Red/tehnored. GI
Jud. apel.,
Președinte:Gabriela IonescuJudecători:Gabriela Ionescu, Tania Țăpurin, Paula Păun