Servitute de trecere. Jurisprudenta. Decizia 839/2008. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
-SECȚIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE-
DOSAR NR-
DECIZIA NR.839
Ședința publică din 29 septembrie 2008
PREȘEDINTE: Veronica Grozescu
JUDECĂTORI: Veronica Grozescu, Cristina Paula Brotac Andra
- - - -
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de reclamanta domiciliată în comuna, sat Dealul M, județul D împotriva deciziei civile nr.170 din 24 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în contradictoriu cu intimatul pârât domiciliat în comuna, sat Dealul M, județul
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenta reclamantă reprezentată de avocat din Baroul d e avocați D și intimatul pârât reprezentat de avocat din Baroul d e Avocați
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care: s-a învederat instanței că prin serviciul registratură al instanței s-a depus la dosar întâmpinare de către intimatul pârât.
Avocat depune la dosar chitanța nr.- din 22.04.2008 în valoare de 20 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
Se comunică apărătorului recurentei reclamante un exemplar al întâmpinării formulată de intimatul pârât.
Părțile nu mai au cereri de formulat.
Curtea ia act de această declarație și constatând cauza în stare de judecată acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat, pentru recurenta reclamantă, solicită admiterea recursului, potrivit motivelor scrise de la dosar, casarea deciziei și menținerea soluției Judecătoriei Pucioasa, cu obligarea intimatului pârât la cheltuieli de judecată.
Avocat, pentru intimatul pârât solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței ca fiind legală și temeinică.
Cererea nu poate fi primită, deoarece s-a solicitat menținerea unei servituți nenăscută încă, dreptul de proprietate fiind dobândit prin uzucapiune, ori în acest mod nu se poate crea servitute de trecere.
Depune la dosar și concluzii scrise.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față:
Prin cererea de chemare în judecată a pârâtului, înregistrată la Judecătoria Pucioasa la data de 17.01.2005, sub nr.125 reclamanta a solicitat obligarea acestuia de a-i permite trecerea pe terenul său, cu motivarea că proprietățile părților sunt învecinate și unica posibilitate de acces la calea publică, pentru reclamantă, este terenul pârâtului.
Prin sentința civilă nr.531/14.06.2005, judecătoria a respins acțiunea reclamantei pe considerentul că nu dovedește dreptul de proprietate asupra terenului pe care îl posedă, sarcina probei aparținându-i corespunzător art.1069 Cod civil.
Soluția a fost menținută de Tribunalul Dâmbovița prin decizia nr.12/13.01.2006 prin care a respins apelul reclamantei cu motivarea că aceasta nu a dovedit proprietatea terenului și nu este îndreptățită să solicite crearea unei servituți de trecere, în cauză nefiind incidente prevederile art.616 Cod civil.
Curtea de Apel Ploiești, prin decizia nr. 559/25.05.2007 a admis recursul reclamantei, a casat decizia și sentința menționate, dispunând trimiterea cauzei la instanța de fond pentru soluționarea litigiului, cu argumentarea că în recurs s-a depus ca act nou sentința civilă nr.505/22.05.2006 a Judecătoriei Pucioasa și decizia nr.980/10.11.2006 a Tribunalului Dâmbovița, irevocabilă, prin care s-a admis acțiunea reclamantei și s-a constat că este proprietara suprafeței de 546 mp. teren situat în comuna, pct.In sat, 30, parcela 449, acesta fiind terenul în litigiu, concluzionându-se că reclamanta și-a dovedit astfel calitatea procesuală activă de a solicita aplicarea art.616 Cod civil.
După înregistrarea cauzei la instanța de fond, în completare s-a administrat interogatoriul propus de pârât și au fost audiați martorii, și G și s-au depus înscrisuri.
Prin sentința civilă nr.1114/23.11.2007 s-a admis cererea reclamantei și a fost obligat pârâtul să respecte dreptul de servitute în favoarea reclamantei, conform raportului de expertiză, întocmit de, în forma completată, pe aliniamentul 1-2-7-8.
A fost obligat pârâtul la 800 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că din declarațiile martorilor, coroborate cu concluziile raportului de expertiză, rezultă că singura posibilitate de acces a reclamantei este trecerea pe terenul pârâtului, trecere pe care de fapt a folosit-o,că reclamanta a primit terenul de la părinții săi, care stăpâneau la acel moment terenul ce aparține în prezent pârâtului și pe care era normal să-i asigure ieșirea la calea publică.
S-a mai argumentat că în cazul împărțirii unui teren, nici unul din coindivizarii acestuia nu poate cere ieșire pe proprietățile vecinilor străini de fondul împărțit.
Judecătoria a stabilit că susținerile martorilor G și potrivit cărora reclamanta nu a folosit calea de acces mai sus menționată sunt contrazise de probele expuse, dar și de imaginile prezentate de planșele foto depuse la dosar care înfățișează terenul pentru care se solicită respectarea dreptului de servitute ca pe o suprafață bine delimitată de restul proprietății reclamantei.
S-a înlăturat apărarea pârâtului în sensul că reclamanta are o altă cale de acces decât pe terenul său, făcându-se trimitere la raportul de expertiză care a stabilit împrejurarea că accesul reclamantei la terenul său nu se poate face decât pe proprietatea acestuia, iar faptul că în timpul litigiului pârâtul a înțeles să ridice o anexă prin care să împiedice parțial accesul, a fost apreciat ca un aspect ce nu îl poate exonera de obligația respectării dreptului de servitute ce grevează terenul său.
Împotriva sentinței au declarat apel părțile, în termenul legal prev. de art.284 alin.1 Cod pr.civilă, criticând-o ca nelegală și netemeinică.
Singura critică a reclamantei a fost cea privitoare la neacordarea tuturor cheltuielilor de judecată, centralizate în decontul depus la dosar, de 2513,5 lei din care i s-au acordat numai 800 lei, fără ca instanța de fond să motiveze această soluție, cu toate că a depus toate chitanțele justificative.
În drept se invocă art.282 și 312 raportat la 304 pct.7, 8, și 9 Cod procedură civilă.
Pârâtul a indicat ca prim motiv al apelului reținerea greșită a situației de fapt, întrucât din probele administrate rezultă că atât terenul său cât și cel în favoarea căruia se solicită constituirea servituții de trecere, au alcătuit în trecut un singur trup. Se face trimitere la actele de dobândire a terenurilor și care sunt întocmite de bunicul pârâtului, autorul comun al părților și în care nu se prevede vreun drum de servitute, specificându-se că reclamanta a devenit proprietara terenului înfundat prin folosință îndelungată( decizia civilă 980/2006 a Tribunalului Dâmbovița ).
Apelantul susține că greșită este și reținerea faptului că reclamanta ar fi trecut de-a lungul timpului numai prin curtea sa, pentru a ajunge la terenul înfundat, deși din probele administrate a rezultat că aceasta a trecut prin curtea mamei apelantului(cu care terenul în cauză face corp comun) și ulterior pe la pârât, fără a folosi o anumită porțiune de teren ca drum. În acest sens se subliniază că instanța a avut în vedere numai fotografiile depuse de reclamantă, executate cu mult timp înainte de introducerea acțiunii și care într-adevăr înfățișează culoarul făcut după 1985, după construirea pătulului pârâtului, amenajat pentru a pătrunde mai ușor cu căruțul (un alt utilaj neputând pătrunde datorită îngustimii terenului).
Printr-o altă critică, pârâtul apreciază că sentința de fond nu poate fi pusă în executare. În dezvoltarea criticii se menționează că servitutea de trecere trebuie constituită prin titlu sau convenția părților,cerințe care nu se regăsesc în speță; că s-a pierdut din vedere aliniamentul în condițiile în care din 2002 reclamanta nu mai trecuse spre terenul său, că la data promovării acțiunii, pe aliniamentul drumului de servitute se găsea edificată o construcție autorizată a apelantului, terenul aparținându-i în baza contractului de cumpărare autentificat sub nr.1757/1973, astfel încât nu se poate verifica susținerea reclamantei conform căreia este constructor de rea credință.
Apelantul a menționat că, potrivit constatărilor expertului, cea mai facilă cale de acces este pe aliniamentul 1-2-71-9-91-8 și nu 1-2-7-8 cum a reținut instanța de fond.
De asemenea, apelantul a arătat că instanța a omis pronunțarea cu privire la justa despăgubire ce i se cuvine pentru lipsa folosinței terenului ce urmează a fi afectat de servitutea de trecere.
O ultimă critică se referă la greșita acordare a cheltuielilor de judecată, deoarece la primul termen de judecată și-a exprimat acordul pentru accesul reclamantei cu pasul, singura modalitate posibilă care de altfel s-a și realizat până acum, omițându-se aplicarea art.275 Cod procedură civilă.
S-a solicitat admiterea apelului, casarea sentinței, admiterea în parte a acțiunii prin îngăduirea trecerii cu pasul pe aliniamentul arătat, obligarea reclamantei la plata despăgubirilor și exonerarea de plata cheltuielilor de judecată.
Aceleași aspecte privind nedatorarea cheltuielilor de judecată s-au reluat prin întâmpinarea depusă de pârât față de motivele de apel formulate de reclamantă.
Apelanta-reclamantă, în conformitate cu disp.art.115 Cod pr.civilă a formulat întâmpinare față de apelul declarat de pârât, solicitând respingerea acestuia ca nefondat și, susținând, în esență, că prin prezenta acțiune a solicitat doar respectarea servituții, creată de peste 60 de ani, că pârâtul a ridicat construcția de care face vorbire înainte de obținerea autorizației de construire, fiind astfel evidentă reaua sa credință. Apelanta a precizat că nu datorează despăgubiri pentru dreptul de trecere, iar cheltuielile de judecată sunt în sarcina pârâtului.
La data de 24.04.2008 Tribunalul Dâmbovițaa pronunțat decizia civilă nr.170 prin care a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă și a admis apelul declarat de pârât, dispunând schimbarea în tot a sentinței, în sensul respingerii acțiunii, precum și a cererii reclamantei de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
S-a respins cererea apelantei de acordare a cheltuielilor de judecată și a fost obligată aceasta să-i plătească apelantului suma de 609,65 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a dispune astfel, tribunalul a reținut că, atât prin cererea introductivă, cât și prin precizările ulterioare, reclamanta a arătat că a investit instanța cu soluționarea unei acțiuni de menținere a servituții.
În condițiile în care pretinsa servitute invocată de către reclamantă nu a fost creată prin act de donație, iar potrivit art.624 Cod civil, servituțile necontinue și aparente nu se pot constitui decât prin titluri, s-a constatat că reclamanta a invocat o înzestrare verbală (terenul i-a fost oferit ca dotă), care nu este producătoare de efecte juridice.
În acest context, reține tribunalul, reclamanta avea posibilitatea de a solicita crearea, iar nu menținerea unui drept nenăscut, și, în raport de principiul disponibilității, față de acțiunea cu care reclamanta a înțeles să investească instanța de judecată "de menținere a servituții", soluția nu poate fi decât de admitere a apelului, schimbarea în tot a sentinței și respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termenul legal prev. de art.301 Cod pr.civilă, reclamanta, criticând-o ca nelegală.
Recurenta a susținut că hotărârea instanței de apel, de respingere a acțiunii sale este greșită, în condițiile în care a dovedit că este proprietara unui teren înfundat, că singura cale de acces se află pe terenul intimatului-pârât și că a folosit acest drum de peste 60 de ani.
Toate aceste aspecte, susține recurenta, infirmă argumentele reținute de instanța de apel în considerentele deciziei și sunt de natură ca, în conformitate cu disp. art.626 și 627 Cod civil, să justifice soluția pronunțată de instanța de fond.
În speță, precizează recurenta, dreptul său de trecere s-a născut odată cu dreptul de proprietate asupra terenului, în anul 1954, servitutea sa este necontinuă și aparentă, neaplicându-i-se art.694 cod civil și a fost constituită de autorii părților, cărora le-au aparținut cele două fonduri acum despărțite.
Se solicită admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei, în sensul menținerii sentinței.
În drept recursul a fost întemeiat pe disp.art.304 pct.9 Cod pr.civilă.
Intimatul, în conformitate cu disp.art.115 și art.308 alin.2 Cod pr.civilă, a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
În esență, intimatul a susținut, în motivarea întâmpinării, că aspectele invocate de către recurentă nu sunt reale, întrucât aceasta a dobândit proprietatea terenului său prin uzucapiune, iar servitutea de trecere nu poate fi constituită tot prin uzucapiune, situație în care aceasta nu poate solicita menținerea unei servituți care nu s-a constituit valabil, prin titlu sau prin convenția părților.
Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, în raport de normele procedurale incidente și având în vedere actele și lucrările dosarelor atașate, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Recurenta a investit instanța de judecată cu soluționarea unei acțiuni de menținere a servituții de trecere, astfel cum se indică expres în cererea și precizările ulterioare, prin care reclamanta a arătat că a solicitat instanței " menținerea servituții de trecere creată de peste 60 de ani, acțiune care are un temei juridic și nu crearea unei servituți de trecere, care are un cu totul alt temei juridic "(fila 9 -"precizări" -dosar nr-al Judecătoriei Pucioasa; fila 50 din același dosar- concluzii scrise, prin care reclamanta reiterează cererea " de menținere a servituții de trecere, creată de peste 60 de ani"). De asemenea, la fila 16 din același dosar reclamanta depune un răspuns la întâmpinarea formulată de intimatul-pârât, în care arată că "acțiunea inițială din 17.01.2005 este de menținere a servituții de trecere ", aceeași susținere fiind formulată și prin motivele de recurs soluționate în primul ciclu procesual (fila 4 dosar 3128/2006 al Curții de Apel Ploiești ).
Cu referire la aceste înscrisuri se constată că în mod legal, judecătorii apelului au stabilit că obiectul acțiunii cu care reclamanta a investit instanța de judecată este de menținere a servituți de trecere, ce se pretinde a fi fost creată în urmă cu peste 60 de ani.
Neexistând nici un dubiu cu privire la obiectul acțiunii, cea de-a doua problemă de drept ce se pune în speță este dacă reclamanta este titulara unui drept de servitute valabil constituit și deja născut, situație în care s-ar justifica promovarea unei acțiuni de menținere a dreptului de servitute.
Și această problemă de drept a primit o legală rezolvare din partea judecătorilor apelului, raționamentul juridic dezvoltat în considerentele deciziei fiind confirmat de următoarele argumente:
Recurenta a susținut că terenul ce-i aparține a fost dobândit prin donație de la părinții săi, însă acest act nu există, fiind vorba doar de o înzestrare verbală care, potrivit art.813 Cod Civil, nu este producătoare de consecințe juridice.
În realitate, recurenta a devenit proprietara terenului înfundat prin uzucapiune, astfel cum s-a stabilit irevocabil prin decizia civilă nr. 980/10.11.2006 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița. Spre deosebire însă de dobândirea dreptului de proprietate asupra terenului argumentul recurentei referitor la crearea servituții de trecere în urmă
cu peste 60 de ani nu poate fi validat juridic, în condițiile în care, fiind vorba despre o servitute de trecere, nu se pune problema dobândirii sale prin efectul prescripției achizitive.
Astfel, singurele servituți care pot fi dobândite prin efectul uzucapiunii sunt servituțile continue și aparente, ori servitutea de trecere reprezintă o servitute necontinuă, întrucât pentru exercitarea și păstrarea sa este necesară intervenția actuală și activă a proprietarului fondului dominant.
În acest context, tribunalul a stabilit corect că recurenta nu poate invoca niciun titlu prin care să i se fi constituit deja servitutea de trecere, în acest sens fiind și disp.art.628 Cod civil, potrivit cărora, pentru servituțile ce nu se pot dobândi prin prescripție, titlul constitutiv îl reprezintă titlul de recunoaștere și "datul" din partea proprietarului locului aservit.
Prin urmare, recurenta nu poate solicita menținerea unei servituți care nu s-a născut în mod valabil, iar probele administrate-depoziții testimoniale, expertiza topografică și răspunsul intimatului la interogatoriu- puteau fi valorificate doar în cadrul unei acțiuni având ca obiect crearea unui drept de servitute.
În contextul concret al pricinii, în raport de acțiunea cu care recurenta a investit instanța de fond - menținerea servituții de trecere - și printr-o aplicare corectă a principiului disponibilității reglementate de art. 129 alin.6 Cod pr.civilă, în mod legal s-a stabilit de către tribunal că se solicită menținerea unui drept nenăscut, ceea ce nu poate determina decât respingerea acțiunii pentru netemeinicie.
În cauză nu își găsesc incidența disp.art.626 și 627 Cod civil, invocate de către recurentă, întrucât art.626 Cod civil vizează servituțile continue și aparente, iar art.627 Cod civil reglementează situația în care proprietarul a două imobile, între care există un semn vizibil de servitute înstrăinează prin contract unul dintre acestea, ori în cauză, dreptul de proprietate al recurentei asupra locului înfundat nu s-a născut prin convenție, ci prin efectul prescripției achizitive, astfel cum s-a constatat prin decizia irevocabilă din 10.11.2006 a Tribunalului Dâmbovița.
În considerarea celor menționate în precedent, constatând că recurenta nu a dovedit incidența cazului de modificare reglementat de art. 304 poct.9 Cod pr.civilă, text de lege pe care și-a întemeiat calea de atac exercitată, în conformitate cu disp.art. 312 alin.1 Cod pr.civilă va respinge recursul ca nefondat.
În baza disp. art. 274 Cod pr.civilă, Curtea o va obliga pe recurentă să plătească intimatului suma de 700 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat în recurs, conform chitanței aflată la fila 16 dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta domiciliată în comuna, sat Dealul M, județul D împotriva deciziei civile nr.170 din 24 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în
contradictoriu cu intimatul pârât domiciliat în comuna, sat Dealul M, județul
Obligă pe recurenta să plătească intimatului suma de 700 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 29.09.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Veronica Grozescu, Cristina Paula Brotac Andra
- - - - - - -
GREFIER,
/VM
2 ex/02.10.20008
nr- Judec.
nr- Trib.
,
operator de date cu caracter personal
notificare nr.3120/2006
Președinte:Veronica GrozescuJudecători:Veronica Grozescu, Cristina Paula Brotac Andra
