Solicitare plata drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 1477/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928

SecțiaLitigii de muncă și

asigurări sociale

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR. 1477

Ședința publică din data de 21 octombrie 2009

PREȘEDINTE: Carmen Pârvulescu Dr. - -

JUDECĂTOR 2: Ioan Jivan

JUDECĂTOR 3: Vasilica Sandovici

GREFIER: - -

Pe rol se află judecarea recursurilor declarate de către pârâtul-recurent Inspectoratul Școlar al Județului T împotriva sentinței civile nr. 1406/22.08.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul-intimat Sindicatul și pârâții-intimați Școala generală cu clasele I-VIII -M, Primăria Comunei -M - Instituția Primarului și Consiliul Local al Comunei -M, având ca obiect conflict de muncă.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă Președintele Sindicatului, doamna, pentru intimatul Sindicatul, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura de citare este îndeplinită legal.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentanta intimatului Sindicatul depune la dosar împuternicire de reprezentare.

Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentanta intimatului Sindicatul solicită respingerea recursului ca nefondat, conform concluziilor scrise depuse la dosar.

CURTEA,

Deliberând asupra recursului civil de față, constată.

Prin sentința civilă nr. 1406/22.05.2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Timiș, a fost admisă cererea formulată de reclamantul Sindicatul, în numele membrilor de sindicat din cadrul Școlii generale cu clasele I-VIII -M, împotriva pârâților Școala generală cu clasele I-VIII -M, Inspectoratul Școlar al Județului T, Primăria Comunei -M - Instituția Primarului și Consiliul Local al Comunei -M și pârâții au fost obligați la plata către membrii de sindicat (, și angajate la Școala generală cu clasele I-VIII -M) a ajutorului pentru nașterea copilului, constând într-o sumă de bani echivalentă cu salariul de bază, actualizată în funcție de rata inflației la data plății.

Prin aceeași hotărâre, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de către pârâtul Inspectoratul Școlar al Județului T, întrucât unitatea de învățământ pârâtă face parte din structura organelor de învățământ preuniversitar, administrată la nivelul județului de către Inspectoratul Școlar al Județului T, care are atribuții de control privind încadrarea personalului didactic, modul de calcul și plata drepturilor salariale către personalul didactic. Pe de altă parte, art. 2 lit. b pct. 1 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură învățământ prevede că termenul de angajator desemnează printre alții și inspectoratul școlar reprezentat prin inspectorii școlari generali, precum și unitățile de învățământ preuniversitare reprezentate prin directori.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că, potrivit art. 36 alin. 5 lit. f din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură învățământ, mamele reprezentate de sindicat au dreptul la un salariu de bază plătit de angajator pentru nașterea fiecărui copil, însă nu au beneficiat de acest ajutor, iar la dosar au fost atașate certificatele de naștere ale copiilor acestora.

Pârâtul Inspectoratul Școlar al Județului Taf ormulat recurs împotriva sentinței civile nr. 1406/22.05.2009 a Tribunalului Timiș, solicitând admiterea recursului și modificarea în tot a hotărârii recurate, în sensul respingerii acțiunii reclamantului.

În motivarea cererii de recurs se arată că, potrivit Legii nr. 128/1997 și art. 13 din G nr. 32/2001, Inspectoratul Școlar al Județului T nu are atribuții și competențe în ceea ce privește salarizarea personalului didactic și didactic auxiliar din unitățile de învățământ.

Totodată, susține că finanțarea unităților de învățământ preuniversitar are două componente, și anume finanțarea complementară, care se asigură exclusiv de la bugetele locale și din alte surse, și finanțarea de bază, care se asigură din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, finanțare care cuprinde și cheltuielile de personal.

Pe de altă parte, prima instanță a avut în vedere doar dispozițiile art. 36 alin. 5 lit. f din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură învățământ, care prevăd acordarea ajutorului în litigiu fără a lua în considerare faptul că, pentru salariații din instituțiile finanțate de la bugetul statului, orice drept prevăzut în contract este condiționat de includerea sa în acte normative aferente, astfel încât în contractele colective de muncă nu se pot negocia clauze referitoare la drepturi a căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale, fiind necesară constituirea surselor de finanțare pentru includerea lor în bugetul de stat. Din adresele nr. 769/8.03.2007 a Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei și nr. 2036/28.02.2007 a Inspectoratului Școlar al Județului T rezultă că acordarea și cuantumul ajutorului de naștere este stabilit prin legea bugetului asigurărilor sociale.

În drept, se invocă dispozițiile art. 304 pct. 8 și pct. 9, art. 3041Cod procedură civilă, Legea nr. 128/1997, Legea nr. 84/1985.

Intimatul Sindicatul Învățământului Preuniversitar Tad epus întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat, arătând că Inspectoratul Școlar al Județului T are calitate procesuală pasivă în cauză, întrucât este angajatorul personalului didactic de învățământ de pe raza județului și are atribuții de a verifica, în perioada de fundamentare de către unitățile de învățământ a proiectului de buget modul de fundamentare a cheltuielilor de personal, precum și de a controla modul de calcul și de plată a salariilor de către unitățile de învățământ.

Cu privire la temeinicia pretențiilor deduse judecății susține că ele sunt fondate pe dispozițiile art. 36 alin. 5 lit. f din Contractul colectiv de muncă coroborate cu cele ale art. 11 și art. 30 din Legea nr. 130/1996 și ale art. 3, art. 5, art. 14, art. 48, art. 50 și art. 51 din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură de învățământ.

Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate în cauză și a dispozițiilor art. 304 pct. 8 și pct. 9 coroborate cu cele ale art. 3041Cod procedură civilă, Curtea apreciază că este neîntemeiat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Instanța de fond a făcut o corectă interpretare a dispozițiilor legale în ceea ce privește calitatea procesuală pasivă a pârâtului-recurent, precum și soluționarea în fond a pricinii.

Pârâtul chemat în judecată are calitate procesuală pasivă, calitate ce decurge din atribuțiile pe care le are în ceea ce privește angajarea, calcularea, plata salariilor, asigurarea, aprobarea, repartizarea fondurilor necesare plății salariilor.

Art. 11 alin. 5 din Legea nr. 128/1997 și Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură învățământ dau in sarcina Inspectoratului Școlar atribuția de angajare a cadrelor didactice, angajarea acestora pe post făcându-se prin dispoziția inspectorului școlar general.

Art. 19 alin. 2 din Legea nr. 128/1997 dă în sarcina unităților de învățământ atributul de angajator pentru personalul didactic auxiliar, salariile fiind determinate de către unitățile de învățământ.

Este adevărat că salariile se calculează de către instituția de învățământ la care este angajat membru de sindicat, însă inspectorul școlar are atribuții de control în ce privește modul de calcul și plată a salariilor de către unitățile de învățământ și modalitatea în care se aplică dispozițiile Ministerul Educației, Cercetării și

Conform art. 36 alin. 5 lit. f din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură învățământ, personalul din învățământ beneficiază de un salariu de bază plătit de angajator mamei pentru nașterea fiecărui copil, iar dacă mama nu este salariată, soțul acesteia va beneficia de plata unui salariu de bază.

În același sens, art. 51 lit. c din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010 prevăd că, în afara ajutoarelor prevăzute de lege, salariații au dreptul la un salariu mediu pe unitate, plătit de aceasta mamei pentru nașterea fiecărui copil, iar dacă mama nu este salariată soțul acesteia va beneficia de plata unui salariu mediu pe unitate.

În conformitate cu dispozițiile art.241 alin.1 lit.c din Codul muncii și ale art.11 alin.1 lit.c din Legea nr.130/1996, clauzele contractelor colective de muncă produc efecte pentru salariații încadrați la toți angajatorii din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel, indiferent dacă angajatorul respectiv a participat sau nu, direct ori prin reprezentare de către o federație sau confederație patronală la negocierea și încheierea unor asemenea contracte colective.

Potrivit art.241 alin.1 lit.d din Codul muncii și art.11 alin.1 lit.d din Legea nr.130/1996, clauzele contractelor colective de muncă la nivel național produc efecte pentru salariații încadrați la toți angajatorii din țară.

Art.238 alin.2 din Codul muncii prevede că: "contractele individuale de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă". Astfel, orice contract individual de muncă se încheie nu numai în considerarea prevederilor legii, ci și în considerarea clauzelor contractelor colective ce îi sunt aplicabile salariatului în cauză. Potrivit art.247 din Codul muncii, "în cazul în care la nivel de angajator, grup de angajatori sau ramură nu există contract colectiv de muncă, se aplică contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior". Prin urmare, dacă la nivelul angajatorului nu există contract colectiv de muncă, se aplică contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură.

Aceste prevederi se întemeiază pe natura juridică a contractului colectiv de muncă, și anume aceea de izvor de drept, precum și pe împrejurarea că un asemenea contract reprezintă o excepție de la principiul relativității efectelor contractelor, așa cum rezultă din ansamblul dispozițiilor legale în materia contractelor colective de muncă.

Prin urmare, în mod corect, instanța de fond a reținut că membrii de sindicat reprezentați în litigiul pendinte sunt îndreptățiți la plata ajutorului prevăzut de art. 36 alin. 5 lit. f din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură învățământ, fiind angajați ai unor unități de învățământ cărora li s-a născut un copil. Împrejurarea că nu au fost stabilite sursele de finanțare pentru acordarea acestui ajutor nu este imputabilă beneficiarilor lui și nu poate conduce la inaplicabilitatea dispozițiilor art. 36 alin. 5 lit. f din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură învățământ, dat fiind caracterul de izvor de drept al contractului colectiv de muncă, precum și obligativitatea clauzelor sale pentru angajatorii la care se referă.

Având în vedere cele expuse mai sus, Curtea apreciază că hotărârea recurată este temeinică și legală, nefiind incident vreunul din motivele de recurs reglementate de art. 304 pct. 8 și pct. 9 Cod procedură civilă.

În temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța va respinge recursul declarat de către pârâtul-recurent Inspectoratul Școlar al Județului T împotriva sentinței civile nr. 1406/22.05.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, ca neîntemeiat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de către pârâtul-recurent Inspectoratul Școlar al județului T, împotriva sentinței civile nr. 1406/22.05.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul-intimat Sindicatul Învățământului Preuniversitar T și pârâții-intimați Școala generală cu clasele I-VIII -M, Primăria Comunei -M - Instituția Primarului și Consiliul Local al Comunei -

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 21 octombrie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

Dr.

Grefier,

Red. /27.10. 2009

Tehnored.: M/ 2 ex./27.10 2009

Prim inst.: și

Președinte:Carmen Pârvulescu
Judecători:Carmen Pârvulescu, Ioan Jivan, Vasilica Sandovici

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Solicitare plata drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 1477/2009. Curtea de Apel Timisoara