Drepturi salariale (banesti). Decizia 1480/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SecțiaLitigii de muncă și
asigurări sociale
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1480
Ședința publică din data de 21 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Carmen Pârvulescu Dr. - -
JUDECĂTOR 2: Ioan Jivan
JUDECĂTOR 3: Vasilica Sandovici
GREFIER: - -
Pe rol se află judecarea recursului declarat de către pârâții-recurenți Ministerul Justiției și Libertăților și Direcția Generală a Finanțelor Publice T, în calitate de reprezentantă a Ministerului Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr. 1279/30.04.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul-intimat și pârâții-intimați Tribunalul Timiș, Tribunalul C-S și Curtea de APEL TIMIȘOARA, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se constată lipsa părților, recurenții solicitând judecarea cauzei și în lipsă.
Procedura de citare este îndeplinită legal.
Recursul este scutit de taxă de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care văzând că s-a solicitat judecarea și în lipsă, potrivit art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA,
În deliberare, constată că prin sentința civilă nr. 1279/30.04.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, s-a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul C-S, Curtea de APEL TIMIȘOARA, Ministerul Economiei și Finanțelor și Tribunalul Timiș, și cu citarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
Pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL TIMIȘOARA și Tribunalul C-S, au fost obligați la calculul și plata în favoarea reclamantului a unei despăgubiri echivalente cu diferențele de drepturi salariale, reprezentând sporul de confidențialitate de 15% din indemnizația de încadrare brută lunară pentru perioada 1.11.2002-14.11.2007.
Pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL TIMIȘOARA și Tribunalul Timiș, au fost obligați la calculul și plata în favoarea reclamantului a unei despăgubiri echivalente cu diferențele de drepturi salariale, reprezentând sporul de confidențialitate de 15% din indemnizația de încadrare brută lunară pentru perioada de la 15.11.2007 la zi și pentru viitor.
Pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL TIMIȘOARA, Tribunalul Timiș și Tribunalul C-S au fost obligați la acordarea sumelor reprezentând actualizarea în raport cu indicele de inflație, de la data scadenței fiecărei sume și până la data efectuării plății, precum și la plata de dobânzi legale de la data punerii în întârziere pentru aceste despăgubiri.
Totodată, pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL TIMIȘOARA, Tribunalul Timiș și Tribunalul C-S au fost obligați la înscrierea în carnetul de muncă al reclamantului a mențiunilor corespunzătoare acordării acestor drepturi de natură salarială.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei si Finanțelor este neîntemeiată, întrucât Ministerul Economiei si Finanțelor, potrivit art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, coordonează acțiunile care sunt in responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, prin pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum si ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție. Astfel, rolul Ministerul Economiei si Finanțelor este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, precum si de proiectele de rectificare a acestor bugete, iar fondurile Ministerului Justiției si al Libertăților, respectiv ale tribunalelor si ale curților de apel, sunt asigurate de către Ministerul Economiei și Finanțelor;
Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune pentru drepturile bănești aferente perioadei 01.11.2002-22.12.2006, invocata de către pârâtul Ministerul Economiei si Finanțelor, reprezentat prin Direcția Generala a Finanțelor Publice T și de către pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților, instanța de fond a apreciat că este neîntemeiată, deoarece sporul de confidențialitate intră în categoria generică a drepturilor salariale, conform art. 155 din Codul muncii.
Dreptul care face obiectul judecății este protejat complementar de art. 1 al Protocolului nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Protecția instituită de acest text are în vedere toate bunurile patrimoniale, care pot aparține unei persoane fizice sau unei persoane juridice, atât imobile, cât și mobile. (CEDO, 8 februarie 1979, nr. 7456/1976, Wiggins c/-);
Luând în considerare accepțiunea de bunuri și protecția dreptului de proprietate, consacrate de practica judiciară a Curții Europene a Drepturilor Omului, instanța de fond a apreciat, prin interpretarea extensivă, sistematică și logică a normei imperative conținute în art. 21 din Decretul 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, că sporul de confidențialitate cuvenit reclamantului, cu titlu de drept de creanță, calculat în proporție de 15% din salariul de bază brut lunar, este imprescriptibil.
Obligativitatea respectării de către toate instituțiile Statului Român, inclusiv de Curtea Constituțională, a actelor normative de drept internațional ratificate de România rezultă neechivoc, între altele, și din conținutul art. 11, art. 20, și art. 148 din Constituție, potrivit cărora statul se obligă să respecte cu bună credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte, fiind garantată constituțional aducerea la îndeplinire a acestor obligații.
Cu privire la excepția inadmisibilității formulării unei eventuale cereri de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice formulată de către pârâții Tribunalul Timiș, Tribunalul C-S, Curtea de APEL TIMIȘOARA sau Ministerul Justiției, excepție invocata de către pârâtul Ministerul Economiei si Finanțelor, prin Direcția Generala a Finanțelor Publice T, instanța de fond a constatat că pârâții Tribunalul Timiș, Tribunalul C-S, Curtea de APEL TIMIȘOARA sau Ministerul Justiției nu au formulat o asemenea cerere, astfel că excepția "unei eventuale cereri de chemare in garanție a Ministerului Finanțelor Publice" a fost apreciată ca lipsita de obiect.
Verificând, în limitele competenței conferite de lege, demersul judiciar dedus judecății, raportat la probatoriul administrat, ca și la prevederile legale aplicabile speței, acțiunea a fost apreciată ca întemeiată, pentru următoarele considerente.
Prin art. 3 din Legea Nr. 444/2006 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 19/2006 privind creșterile salariale ce se vor acorda personalului militar și funcționarilor publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, art. 15 din Ordonanța Guvernului nr. 6/2007 și art. 20 din Legea nr. 656/2002 se reglementează acordarea sporului de confidențialitate unor categorii profesionale. Astfel de dispoziții trebuie sa aibă aplicabilitate și în cazul magistraților, nu numai în cazul personalului vizat de aceste texte: funcționari publici, personal militar etc. aflat în subordinea instituțiilor publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, din cadrul Administrației Prezidențiale, Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Integrării Europene, Consiliului Legislativ, direcțiilor subordonate ministrului delegat pentru comerț din cadrul Ministerului Economiei și Comerțului,
În acest sens, sunt dispozițiile art. 20 din Constituția României coroborate cu cele ale art. 14 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului, ratificata de România prin Legea nr. 30/1994, ale art. 7 si 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, semnată de România la 14.12.1955 și ale art. 7 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale si culturale, ratificat de România prin Decretul nr. 212/1974.
Prin eliminarea aplicării prevederilor legale privind sporul de confidențialitate doar în cazul magistraților s-a creat un tratament diferențiat între aceasta categorie profesionala si personalul ce beneficiază de acest spor, defavorizându-se în mod nejustificat categoria profesionala a magistraților, având ca efect restrângerea exercitării dreptului la egalitate în activitatea economică și în materie de angajare și profesie, potrivit art. 6 din OG nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.
realității faptul că, prin Decizia nr. 1325/2008 a Curții Constituționale, s-a statuat că dispozițiile OG nr. 137/2000 sunt neconstituționale in măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative, dar, cu toate acestea, instanța nu poate să treacă peste obligativitatea aplicării convențiilor internaționale la care România este parte, atunci când, legislația comunitară este în contradicție cu legislația națională.
Prin neacordarea sporului de confidențialitate magistraților, în condițiile in care acest drept se păstrează pentru personalul aflat in subordinea instituțiilor publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională din cadrul Administrației Prezidențiale, Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Integrării Europene, direcțiilor subordonate ministrului delegat pentru comerț din cadrul Ministerului Economiei și Comerțului, Consiliului Legislativ, etc., se creează un tratament diferențiat, discriminatoriu pentru aceasta categorie profesională din care face parte si reclamantul. Neacordarea sporului de confidențialitate magistraților nu poate fi apreciată ca având un scop legitim atâta timp cât prin aceasta nu se realizează o îmbunătățire a salarizării, iar categoria acestora este plasată într-o situație discriminatorie față de alte categorii profesionale.
Pârâtul Ministerul Justiției a formulat recurs, în termen legal, împotriva sentinței civile nr. 1279/30.04.2009 a Tribunalului Timiș, solicitând admiterea recursului și casarea hotărârii recurate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca nefondată.
În motivarea cererii de recurs se arată că sentința atacată a fost dată cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești și ca urmare a imixtiunii autorității judecătorești în sfera activității executive sau legislative, caz de casare prevăzut la art. 304 pct. 4 din Codul d e procedură civilă.
De asemenea, s-a mai învederat faptul că nu există niciun act normativ în vigoare care să prevadă ori să garanteze sporul de confidențialitate pentru magistrați, iar reglementarea prin lege sau printr-un alt act normativ a unor drepturi în favoarea unor persoane, excede cadrului legal stabilit prin Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare, sens în care sunt deciziile Curții Constituționale nr. 819/3.07.2008 și nr. 1325/4.12.2008.
Cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de către pârâți în fața primei instanțe, se susține că a fost respinsă în mod greșit, întrucât dreptul salarial pretins de către reclamant este un drept de creanță prescriptibil, conform dispozițiilor Decretului nr. 167/1958 și ale art. 166 alin. 1 din Codul muncii, iar dreptul la acțiune al reclamantului este prescris în parte, respectiv pentru perioada anterioară datei de 22.01.2006.
Întreaga argumentație a instanței de fond cu privire la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și noțiunea de "bun" în accepțiunea instanței europene, nu are legătură cu speța, deoarece reclamantul nu are un drept de proprietate și nicio "speranță legitimă", așa cum este ea apreciată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în condițiile inexistenței unei reglementări referitoare la sporul de confidențialitate pentru magistrați.
Dreptul la sporul de confidențialitate pentru judecători nu este recunoscut de lege, astfel încât nu poate face obiectul art. 14 al Curții Europene a Drepturilor Omului.
Având în vedere că instanța nu poate aprecia cu certitudine menținerea raportului de muncă între reclamant și pârâți pentru viitor, se impunea respingerea capătului de cerere privind acordarea sporului în continuare.
În drept, se invocă dispozițiile art. 304 pct. 4 și pct. 9 coroborat cu art. 312 Cod procedură civilă.
Pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T, a formulat recurs împotriva aceleiași sentințe, solicitând admiterea recursului și modificarea în tot a hotărârii, în sensul admiterii, în principal, a excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, iar în subsidiar a admiterii excepției prescripției dreptului la pentru drepturile bănești aferente perioadei 1.11.2002-22.01.2006, precum și a respingerii acțiunii ca nelegală și neîntemeiată.
În motivarea cererii de recurs se arată că între reclamant și Ministerul Finanțelor Publice nu există o relație de serviciu sau de muncă, iar Ministerul Finanțelor Publice nu trebuie confundat cu Statul Român sau cu bugetul de stat.
Ministerul Justiției este ordonator principal de credite la fel ca și Ministerul Finanțelor Publice, astfel încât Ministerul Finanțelor Publice nu poate fi obligat la plata salariilor cuvenite angajaților instituțiilor bugetare aflate în subordinea altor ordonatori principali de credite.
În subsidiar, arată că instanța de fond a respins în mod nelegal excepția prescripției dreptului la pentru drepturile bănești aferente perioadei 1.11.2002-22.01.2006 prin raportare la data introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv la data de 22.01.2009, și la prevederile art. 283 alin. 1 pct. c din Codul muncii.
Cu privire la fondul pricinii, susține că instanța de fond a admis în mod neîntemeiat acțiunea formulată, deoarece nu este permisă aplicarea dilatorie a dispozițiilor legale care reglementează acordarea sporului de confidențialitate în cuantum de până la 15% din salariul de bază și la alte categorii de personal bugetar, care nu sunt încadrate în structurile menționate expres de textele de lege, precum categoria magistraților, din care face parte reclamantul. O astfel de aplicare dilatorie este nelegală și neconstituțională, întrucât instanța ar adăuga la lege și s-ar transforma într-un legiuitor pozitiv, sens în care s-a pronunțat și Curtea Constituțională prin deciziile nr. 818/3.07.2008, nr. 819/3.07.2008, nr. 820/3.07.2008, nr. 821/3.07.2008 și nr. 1325/4.12.2008.
În drept, se invocă dispozițiile art. 299 și următoarele Cod procedură civilă coroborate cu cele ale art.16-30 din Legea nr. 500/2002.
Reclamantul intimat nu a formulat întâmpinare, deși a fost citat cu această mențiune.
Examinând recursurile declarate de pârâții Ministerul Justiției și Libertăților și Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T, prin prisma motivelor invocate, a probelor existente la dosarul cauzei și a prevederilor art. 304 pct. 4 și pct. 9 coroborate cu art. 3041Cod procedură civilă, Curtea constată că sunt întemeiate în parte pentru următoarele considerente:
Ministerul Finanțelor Publice este cel care are rolul de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete.
Totodată, conform art. 19 din Legea 500/2002, se instituie răspunderea Ministerului Finanțelor Publice pentru pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general de execuție.
În consecință, Ministerul Finanțelor Publice are calitate procesuală pasivă, în virtutea calității sale de instituție publică cu rol de sinteză în activitatea privind finanțele publice și nu în calitate de ordonator principal de credite.
Astfel, în lipsa alocării unor fonduri pentru achitarea sumelor solicitate, cu ocazia rectificării bugetare, Ministerul Justiției s-ar afla în imposibilitatea respectării hotărârii judecătorești.
Prin urmare, instanța de fond a soluționat în mod corect excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, însă a soluționat greșit excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantului, invocată de către pârâți, astfel încât este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Conform art. 283 alin.1 lit. c din Codul muncii raportat la art.3 și art. 7 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, termenul pentru introducerea cererii este de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, cum este în speță.
Dreptul reclamantului la sporul de confidențialitate reprezintă, conform art. 155 din Codul muncii, o componentă a salariului și are drept izvor raportul juridic de muncă.
Pe cale de consecință, el este supus prescripției dreptului la acțiune reglementată de dispozițiile legale cu privire la drepturile de creanță, respectiv de art. 283 alin. 1 lit. c din Codul muncii coroborat cu art. 3 și art. 7 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958.
Calificarea lui ca "bun", în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, nu înlătură aplicabilitatea prevederilor legale referitoare la prescripția extinctivă a dreptului la acțiune, menționată mai sus, astfel încât admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune, în speță, nu este de natură a încălca dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Având în vedere cele expuse mai sus, data înregistrării acțiunii: 22.01.2009 și dispozițiile art.283 alin.1 lit.c din Codul muncii, Curtea apreciază că excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de către pârâții-recurenți, este întemeiată, astfel încât instanța de fond a respins în mod greșit această excepție pentru pretențiile aferente perioadei 1.11.2002-22.01.2006.
Cu privire la fondul cauzei, Curtea constată că prima instanță a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, cu respectarea dispozițiilor legale aplicabile în cauză, nefiind incidente motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 4 și pct. 9 Cod procedură civilă.
Potrivit art.3 din Ordonanța Guvernului nr.19/2006 privind creșterile salariale ce se vor acorda personalului militar și funcționarilor publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, aprobată prin Legea nr.444/2006, art.15 din Ordonanța Guvernului nr.6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea În vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum și creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007, art.30 dlin.3 din Ordonanța Guvernului nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, art.15 din Ordonanța Guvernului nr.64/2006, art.13 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2000, modificată prin Ordonanța Guvernului nr.9/2001, art.20 alin.3 din Legea nr.656/2002, art.13 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.123/2003 și art.13 din Ordonanța Guvernului nr.10/2007, spor de confidențialitate primește tot personalul din instituțiile și autoritățile publice care gestionează informații clasificate din clasa secrete de stat și secrete de serviciu și pentru care, prin acte normative specifice. se prevede acordarea acestui spor.
Astfel, în toate cazurile menționate anterior, categoriile de personal, cuantumul și condițiile de acordare a sporului de confidențialitate se stabilesc, în limitele prevăzute de reglementările în vigoare, de către ordonatorii principali de credite, cu încadrarea în cheltuielile de personal prevăzute în bugetul aprobat.
Sporul de confidențialitate nu este prevăzut de lege printre sporurile ce se acordă magistraților, deși, conform dispozițiilor art.39 alin.2 lit.f din Codul muncii coroborate cu cele ale art.36 alin.3 din Legea nr.182/2002 privind protecția informațiilor clasificate, ale art.16 alin.1 din Codul d eontologic al magistraților, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr.144/2005 și ale art.99 lit.d din Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, aceștia au obligația de a respecta secretul de serviciu. Atribuțiile și responsabilitățile magistraților, condițiile de muncă și cuantumul indemnizațiilor/salariilor nu pot fi negociate, în mod individual, deoarece ele sunt stabilite de lege sau de regulamentele aprobate de Consiliul Superior al Magistraturii.
Este de atributul instanței de judecată să verifice dacă acordarea unor sporuri salariale doar pentru anumite categorii de salariați s-a făcut cu respectarea principiului egalității cetățenilor în fața legii, neputându-se reține o imixtiune a autorității judecătorești în sfera puterii legiuitoare, așa cum s-a susținut în motivele de recurs.
Ca atare, Tribunalul nu și-a depășit atribuțiile și nu a intrat în sfera puterii legiuitoare, analizând situația în care se află reclamantul în raport cu alte categorii socio-profesionale, concluzionând că reclamantul este discriminat în sensul art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 6 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.137/2000, art. 7 si art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, și art. 7 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale si culturale, întrucât i-a fost refuzată acordarea sporului de confidențialitate sub pretextul că aparține unei anumite categorii socio-profesionale, iar nu datorită faptului că nu ar îndeplini condiția normativă de acordare a acestuia. Or, un astfel de criteriu este declarat, în mod expres, de lege ca fiind discriminatoriu, respectiv de prevederile art. 2 alin.1 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.137/2000.
Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.137/2000, astfel cum a fost modificată și completată de Legea nr.324/2006, a transpus, în dreptul intern, prevederile Directivei Consiliului 2000/43/CE privind aplicarea principiului egalității de tratament între persoane, fără deosebire de origine rasială sau etnică, publicată în Oficial al Comunităților Europene nr. din 19 iulie 2000, și prevederile Directivei Consiliului 2000/78/CE de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă, publicată În Oficial al Comunităților Europene nr. din 2 decembrie 2000.
Această ordonanță asigură o interpretare unitară a principiilor generale de egalitate și nediscriminare, stabilite de Constituția României, precum și de către documentele internaționale ce au ca obiect eliminarea discriminărilor, ratificate de România și care alcătuiesc cadrul general în domeniu. Persoanele care se consideră discriminate au la dispoziție aceste prevederi legale concrete, în baza cărora pot solicita încetarea manifestărilor discriminatorii și repararea prejudiciului cauzat.
Art.2 alin.3 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.137/2000 caracterizează ca discriminatorii, între altele, prevederile care dezavantajează anumite persoane, față de alte persoane, fără să facă vreo distincție cu privire la natura juridică a acestor prevederi, astfel încât se referă și la acte normative cu putere de lege, cum sunt cele adoptate de Parlament și ordonanțele Guvernului, emise în virtutea delegării legislative prevăzute de art.115 din Constituție.
Cât privește noțiunea de "discriminare", trebuie avută în vedere și practica în materie a Curții Europene a Drepturilor Omului, care a reținut, în mod constant, că există discriminare atâta timp cât diferența de tratament, aplicată unor subiecte de drept, aflate în situații analoage nu are o justificare legitimă, obiectivă și rezonabilă.
Salariul cuprinde, potrivit art.155 din Codul muncii și art.38 alin.4 din contractul colectiv de muncă unic la nivel național, salariul de bază, indemnizațiile, sporurile și alte adaosuri la salariul de bază.
Salariul de bază constituie elementul principal al salariului și se stabilește, pentru fiecare salariat, în raport cu mai mulți factori, cum ar fi: pregătirea profesională, competența, calificarea, locul, rolul și importanța activității desfășurate, complexitatea atribuțiilor de serviciu, răspunderea și riscurile funcției, incompatibilitățile și interdicțiile, prevăzute de lege pentru anumite categorii de personal, etc.
Noțiunea de salariu se referă și la indemnizațiile de bază cuvenite magistraților, parlamentarilor, demnitarilor,
Unul din principiile sistemului de salarizare este acela "pentru muncă egală sau de valoare egală, plată egală", consacrat de art.41 alin.4 din Constituție și art.6 alin.3 din Codul muncii.
Munca poate fi egală deoarece funcția/postul sunt identice, ca atribuții de serviciu, impunându-se aceleași cerințe pentru salariații care le ocupă.
Dacă felul muncii este același, dacă cerințele și condițiile de muncă sunt aceleași, dacă munca este egală sau de valoare egală, diferențierile de salarizare nu se justifică.
În sistemul public (bugetar), principiul este aplicabil în interiorul acelorași ramuri, al aceluiași domeniu sau la același nivel.
Întrucât salariile (indemnizațiile) de bază se stabilesc în funcție de factorii amintiți mai sus, deosebirile existente, întemeiate obiectiv și rezonabil, între ramuri, domenii sau nivele diferite de activitate au o justificare legitimă, fără a fi vorba de existenta unor discriminări.
În ceea ce privește sporurile, adică acele elemente accesorii și variabile ale salariului, care se acordă în funcție de condițiile în care se prestează munca, situația este cu totul alta.
Sporurile se acordă numai la locurile de muncă unde nu sunt cuprinse în salariul de bază, ele fiind prevăzute de Codul muncii, de legi, de ordonanțe, de contractul colectiv de muncă unic la nivel național (art.41 alin.3) și de contractele colective de muncă la nivel de ramură, grupuri de unitate și unitate.
În sistemul legal actual, sporurile nu sunt recompense sau gratificații. Ele constituie, în principal, un factor compensatoriu pentru anumite condiții de muncă sau pentru întrunirea de către cel în cauză a unor cerințe speciale.
Astfel, sporurile la salariul (indemnizația) de bază se acordă dacă sunt întrunite următoarele condiții: salariatul ocupă un post într-o specialitate care îi conferă dreptul la un anumit spor sau lucrează efectiv în condițiile prescrise de lege, de contratul colectiv de muncă sau, după caz, de contractul individual de muncă.
Prin urmare, indiferent de nivelul studiilor, importanța, complexitatea și atribuțiile de serviciu, funcția sau meseria exercitată, cantitatea, calitatea și valoarea muncii, ramura, domeniul sau nivelul de activitate și cuantumul salariului (indemnizației) de bază ale unui salariat, acestuia trebuie să i se dea un anumit spor, dacă lucrează efectiv în condițiile prescrise de lege pentru acordarea acelui spor.
Nu există nici o justificare legitimă, obiectivă și rezonabilă ca, în cazul a doi salariați, care nu se găsesc în situații juridice identice sau similare, sub aspectul posturilor ocupate, atribuțiilor de serviciu, răspunderii, a, dar care lucrează, de exemplu, în aceleași condiții deosebite de muncă, grele, periculoase sau vătămătoare, numai unul dintre ei să primească sporul corespunzător, iar cel de-al doilea să nu-I primească pentru motivul că legea sau ordonanța, în baza căreia este retribuit acest din urmă salariat, nu prevede acordarea acestui spor.
În considerarea criteriilor amintite mai sus, dintre care se disting, cu prioritate, rolul, răspunderea și complexitatea atribuțiilor de serviciu ale diferitelor posturi, funcții și activități, legiuitorul poate stabili drepturi de salarizare diferite pentru anumite categorii de personal, fără ca prin aceasta să aducă vreo atingere egalității de drepturi, prevăzută de art.16 din Constituție. Acest tratament diferențiat trebuie să se refere, însă, doar la stabilirea salariului (indemnizației) de bază. Sporurile la salariul (indemnizația) de bază trebuie să fie acordate tuturor salariaților, indiferent de posturile și funcțiile pe care le ocupă și de domeniul în care își desfășoară activitatea, atâta timp cât lucrează efectiv în condițiile prescrise de legea care reglementează plata sporurilor respective.
Prin urmare, sporul de confidențialitate trebuie acordat tuturor celor care gestionează secrete de stat și secrete de serviciu, indiferent că lucrează în administrația publică, centrală sau locală, în justiție sau în aparatul Parlamentului. Acceptarea susținerile recurenților ar conduce la o situație discriminatorie, în sensul dispozițiilor art.16 ailn.1 din Constituție, republicată, ale art.1-3 din Ordonanța Guvernului nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, și ale art.1 din Protocolul 12 adițional la Convenția europeană a drepturilor omului și libertăților fundamentale, întrucât nu se constată existența unei justificări legitime, obiective și rezonabile.
Ca atare, magistrații care nu primesc spor de confidențialitate, pe motiv că actele normative care reglementează salarizarea și alte drepturi ale acestei categorii de personal, nu prevăd acordarea acestui spor, au dreptul la despăgubiri în temeiul dispoziției legale amintite mai sus.
Aceste despăgubiri nu trebuie stabilite prin apreciere, ci raportat la sporul de confidențialitate de 15% calculat la salariul (indemnizația) de bază, prevăzut de marea majoritate a actelor normative, care reglementează acest spor acordat altor categorii de personal. Ele trebuie acordate până la încetarea situației de discriminare.
În acest sens, s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr.46/15.12.2008, pronunțată în dosarul nr.27/2008, decizie prin care a fost soluționat recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu privire la acordarea sporului de confidențialitate judecătorilor, procurorilor și personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și parchetelor de pe lângă acestea, în raport de dispozițiile art. 3 din Ordonanța Guvernului nr. 19/2006, aprobată cu modificări prin Legea nr. 444/2006, ale art. 15 din Ordonanța Guvernului nr. 6/2007, aprobată cu modificări prin Legea nr. 232/2007, ale art. 20 alin. 3 din Legea nr. 656/2002, modificată și completată, și ale art. 13 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2000 modificată prin Ordonanța Guvernului nr. 9/2001.
În concluzie, după cum corect a sesizat și tribunalul, prin neacordarea sporului de confidențialitate, reclamantul este în mod evident discriminat, deoarece se află în aceeași situație juridică și faptică, care fundamentează și generează acordarea unui asemenea spor categoriilor profesionale din sistemul public pentru care există reglementări legale în domeniu.
În privința actualizării creanței, devenind incidente dispozițiile art. 161 alin. 4 Codul muncii coroborate cu cele ale art. 1084 și art. 1088 Cod civil, în mod corect s-a dispus că sumele datorate vor fi actualizate în raport cu rata inflației, de la data nașterii dreptului și până la efectuarea plății.
Această actualizare nu adaugă nicio penalizare la sumele datorate, ci doar are menirea de a le conserva, astfel încât sumele de bani datorate și plătite reclamantului să aibă valoarea reală din momentul în care ar fi trebuit achitate, potrivit respectării principiului echității și executării cu bună-credință și întocmai a obligațiilor.
De altfel, în conformitate cu dispozițiile art. 1084 din Codul civil, daunele interese ce sunt debite, cuprind în genere pierderea ce a suferit și beneficiul de care a fost lipsit, iar potrivit practicii judiciare constante în materie, actualizarea creanței se realizează conform indicelui de inflație.
Acordarea dobânzii legale, în temeiul art. 1088 Cod civil, nu este exclusă de obligarea debitorului la plata creanței, actualizată cu indicele inflației la momentul executării efective, deoarece actualizarea unei creanțe pecuniare cu rata inflației exprimă acoperirea prejudiciului produs prin erodarea creanței, având, deci, caracter compensatoriu, în timp ce dobânda legală exprimă "fructele bunurilor", respectiv ale creanței, acoperind astfel beneficiul nerealizat și având un caracter moratoriu.
Având în vedere cele expuse anterior, în temeiul art.312 alin.1-alin.3 Cod de procedură civilă, instanța va admite recursurile declarate de către pârâți și va modifica în parte hotărârea recurată, în sensul că va admite excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de către pârâții Ministerul Justiției și Libertăților și Ministerului Finanțelor Publice, reprezentant prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T, pentru pretențiile aferente perioadei 1.11.2002-22.01.2006 și va respinge acțiunea civilă precizată formulată de către reclamantul împotriva pârâților Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de APEL TIMIȘOARA și Tribunalul C-S în ceea ce privește pretențiile aferente perioadei 1.11.2002-22.01.2006, ca fiind prescrise, urmând a menține în rest dispozițiile hotărârii recurate ca fiind legale și temeinice.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de către pârâții-recurenți Ministerul Justiției și Libertăților și Direcția Generală a Finanțelor Publice T, în calitate de reprezentantă a Ministerului Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr. 1279/30.04.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
Modifică în parte hotărârea recurată, în sensul că:
Admite excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de către pârâții Ministerul Justiției și Libertăților și Ministerului Finanțelor Publice, reprezentant prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T, pentru pretențiile aferente perioadei 1.11.2002-22.01.2006.
Respinge acțiunea civilă precizată formulată de către reclamantul împotriva pârâților Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de APEL TIMIȘOARA și Tribunalul C-S în ceea ce privește pretențiile aferente perioadei 1.11.2002-22.01.2006, ca fiind prescrise.
Menține în rest dispozițiile hotărârii recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 21 octombrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Dr.
Grefier,
Red. /29.10. 2009
Tehnored.: M/ 2 ex./29.10.2009
Prim inst.: și
Președinte:Carmen PârvulescuJudecători:Carmen Pârvulescu, Ioan Jivan, Vasilica Sandovici
