Solicitare plata drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 319/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 319
Ședința publică din data de 18 februarie 2009
PREȘEDINTE: Simona Petruța Buzoianu
JUDECĂTOR 2: Vera Andrea Popescu
Judecător - - -
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea recursului civil formulat de pârâta SC SA- cu sediul în B, Calea, nr.239 sect.1 și domiciliul procesual ales la. Av. SC și Asociații cu în B, B-dul - -,nr.4-8, House, sector 1,împotriva sentinței civile nr. 1363 din 17.09.2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în contradictoriu cu reclamanții, -, A, -, -, G, -, G, G, -, G, G, a, -, C G,,, G, G, G, -, G, G, G, G, G, G, G, G, G, scu, G, G, G, a, G, G, G, -, G, -, -, G,,G, -, -, G, - -, -, -scu, -, -, G, -, G, a, G, G, a, G, G, -, G, -, -, -, -, -, G, G, G, reprezentați prin ar, domiciliat în com. Cobia, județ
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru recurenta pârâtă avocat din cadrul Baroului B în baza împuternicirii avocațiale nr. -/17.02.2009, intimații reclamanți reprezentați de avocat din cadrul Baroului B, în baza împuternicirii avocațiale nr. 29193/13.02.2009.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocat pentru recurenta pârâtă având cuvântul depune la dosar completare la motivele de recurs prin care s-a invocat și excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Dâmbovița, înmânând apărătorului intimaților reclamanți un exemplar.
Solicită să se constate încălcarea prevederilor art. 72 din Legea nr. 168/1999 raportat la art. 249 din Codul muncii, obiectul cererii vizând un conflict de drepturi în sensul art. 67 din Legea nr. 168/1999, iar art. 249 din Codul muncii cuprinde o normă de trimitere indiscutabilă la legea specială, procedura de soluționare a conflictelor de muncă stabilindu-se prin lege specială.
În cauză s-a ignorat această competență teritorială și se impune casarea sentinței și trimiterea dosarului la Tribunalul București.
În subsidiar, în situația în care se va respinge excepția invocată solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, eronat fiind respinsă excepția prematurității și excepția prescripției față de disp.art. 283 alin. 1,lit.e din Codul muncii.Aceste drepturi nu au natură salarială, nu au caracter continuu și nu reprezintă contraprestația oferită salariatului corespunzător activității în cadrul societății pârâte.
Mai susține că reclamanților nu li se cuvin sumele solicitate întrucât începând cu anul 2003 acestea au fost introduse în salariul acestora, prevederi ce au fost menținute ulterior prin contractul colectiv de muncă.
Sumele pretinse au fost greșit calculate având în vedere că s-a pornit de la salariul mediu brut deși art. 168 alin. 1 din CCM stipulează faptul că baza de calcul o reprezintă salariul de bază mediu la nivel de.
Avocat pentru intimații reclamanți având cuvântul solicită respingerea excepției invocate de recurenta pârâtă prin completarea motivelor de recurs.
Pe fond, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței pronunțate la fond ca temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată. Depune la dosar concluzii scrise și dovada privind cheltuielile de judecată cu precizarea că suma privește pe toți cei 333 de reclamanți.
Avocat având cuvântul solicită ca instanța să cenzureze acordarea cheltuielilor de judecată față de complexitatea dosarului, dacă această sumă este mare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Dâmbovița, reclamanții, -, A, -, -, G, -, G, G, -, G, G, a, -, C G,,, G, G, G, -, G, G, G, G, G, G, G, G, G, scu, G, G, G, a, G, G, G, -, G, -, -, G,,G, -, -, G, - -, -, -scu, -, -, G, -, G, a, G, G, a, G, G, -, G, -, -, -, -, -, G, G, G, G, au chemat în judecată pe pârâta SC SA B, solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța aceasta să fie obligată la plata către fiecare reclamant a sumelor reprezentând drepturi salariale restante, cuvenite și neacordate în anii 2004 - 2007 și beneficiul de care au fost lipsiți prin neplata la timp a sumelor în raport cu rata inflației, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că sunt salariați ai societății pârâte, iar conform art.168 alin.1 din contractul colectiv de muncă, pe perioada indicată,
trebuiau să beneficieze de o suplimentare salarială în cuantum de un salariu de bază mediu pe, cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C, drepturi pe care nu le-au primit întemeindu-și cererea pe prevederile art.168 alin.1 și 2 din CCM la nivelul unității.
Pârâta a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, întrucât începând cu anul 2003, reprezentanții societății și cei ai au convenit ca pentru toți salariații drepturile salariale suplimentare de C și de Paștie să fie incluse în salariul de bază al fiecărui salariat,în acest sens fiind negociat și inserat și art.168 alin.2, această precizare referindu-se la faptul că operațiunea includerii drepturilor salariale solicitate în salariul de bază nu a avut aplicabilitate limitată, doar pentru anul 2003, ci a continuat să producă efecte și în anii următori.
S-a mai arătat că prin decizia nr.3793/18.06.2007 Comisia Paritară a confirmat intenția părților cu privire la includerea bonusurilor cuvenite fiecărui salariat în salariul de bază, atât pentru anul 2003, cât și pentru anii următori, fiecărui salariat fiindu-i opozabilă atât reglementarea conținută de CCM, cât și interpretarea oferită de către Comisia Paritară, iar intenția clară a semnatarilor CCM de a menține măsura includerii sumelor în discuție în venitul lunar este susținută de faptul că referirea la o măsură dispusă pentru anul 2003 nu se justifică decât în situația în care se intenționează ca ea să producă efecte în continuare, modalitatea de modificare a textului inițial convenit demonstrând continuitatea aplicării acestei măsuri.
De asemenea, s-a susținut că art.9 al CCM prevede că interpretarea clauzelor se face prin consens, iar dacă nu se realizează consensul, clauza se interpretează în favoarea salariatului învederându-se totodată că promovarea acțiunii este prematură întrucât ipotetic, dacă drepturile salariale nu ar fi fost incluse în salariu, dreptul de a formula acțiunea nu se poate considera născut atâta timp cât nu au avut loc negocierile în baza cărora cuantumul exact al sumelor ar fi trebuit stabilit.
Pe baza probatoriilor cu înscrisuri și expertiză contabilă administrate în cauză, prin sentința civilă nr. 1363/17.09.2008 Tribunalul Dâmbovița a espins excepția prematurității introducerii acțiunii invocată de pârâtă și a admis acțiunea formulată obligând pârâta să plătească reclamanților, în afară de reclamanții G și G, drepturi suplimentare salariale ce reprezintă prime de Paște și C în sumă de câte 8368 lei, pe perioada decembrie 2004 - decembrie 2007, conform raportului de expertiză și completării acestuia, iar pentru reclamanții G și G să plătească primele de Paște și C pe aceeași perioadă, conform duratei lucrate, actualizate cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului până la data plății efective.
Totodată, pârâta fost obligată la 15.000 lei cheltuieli de judecată către reclamanți.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că este neîntemeiată excepția prematurității formulării cererii de chemare în judecată întrucât chiar pârâta în întâmpinare a susținut că drepturile salariale suplimentare solicitate de către reclamanți au fost achitate acestora, prin includerea lor în salariul de bază, astfel că nu se mai poate pune problema prematurității introducerii cererii de chemare în judecată în această situație.
S-a mai arătat că atâta vreme cât pârâta a solicitat respingerea acțiunii, în mod evident aceasta nu dorește să negocieze cuantumul suplimentării drepturilor salariale, conform art.168 alin.1 teza II din contractul colectiv de muncă, neputându-și invoca propria culpă în ceea ce privește nerespectarea prevederilor acestui articol din contractul colectiv de muncă în lipsa existenței unor negocieri cu.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut că reclamanții au calitatea de salariați ai societății pârâte pe perioada menționată în cererea de chemare în judecată, iar potrivit art.168 alin.1 din CCM/2004 salariații SNP SA urmau să beneficieze de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe societate, în alin.2 făcându-se precizarea că pentru anul 2003 suplimentările vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, conform modalității și în condițiile negociate cu.
De asemenea, s-a reținut că în CCM 2005, art.168 alin.2 a fost modificat în sensul că în anul 2003 suplimentările salariale prevăzute la alin.1 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, menținându-se prevederile alin.1.
Din probele administrate în cauză, respectiv înscrisuri și expertiză contabilă, s-a concluzionat că reclamanții sunt îndreptățiți să primească drepturi suplimentare pentru sărbătorile de C și Paște, actualizate pe baza indicelor de inflație, întrucât suma prevăzută la art.168 alin.1 din CCM nu a fost inclusă în salariul de bază pentru anii 2004- 2007.
Aceeași concluzie, a reținut instanța, reiese și din interpretarea art.168 alin.1 și 2 din CCM 2004 - 2007, întrucât numai drepturile salariale suplimentare pentru anul 2003 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, iar dacă părțile contractante nu ar fi intenționat să acorde aceste drepturi și pentru anii 2004 - 2007 nu ar mai fi avut niciun motiv să le prevadă la art.168 alin.1 în contractele colective încheiate pentru această perioadă.
Totodată, a arătat tribunalul, pârâta a menționat în întâmpinare că potrivit art.9 din CCM interpretarea clauzelor din contractul colectiv de muncă se face prin consens și în caz contrar, conform principiilor dreptului muncii, în favoarea salariaților
In ceea ce privește adresa nr.3793/2007 a Comisiei Paritare, invocată în întâmpinare de către pârâtă, aceasta nu a fost luată în considerare, nefiind menționată calitatea persoanelor semnatare, aceea de reprezentanți legali ai părților, precum și ul necesar pentru întocmirea respectivei adrese.
Referitor la punctul de vedere întocmit prin expertiza extrajudiciară, depusă la dosar, tribunalul a apreciat că acesta nu are relevanță în cauză întrucât pornește de la premisa că primele au fost incluse în salariul de bază lunar, ipoteză infirmată prin probele administrate în cauză, pe lângă faptul că este vorba de o expertiză extrajudiciară, în cadrul căreia nu au avut posibilitatea ambele părți să-și exprime poziția.
Prin încheierea din data de 29.10.2008 pronunțată de aceeași instanță, s-a admis cererea de îndreptare eroare materială formulată de reclamanții, G, și dispunându-se îndreptarea erorilor materiale strecurate în cuprinsul sentinței nr.1363/2008 în sensul menționării numelor corecte ale acestor reclamanți, în loc de numele inițial reținute de instanță prin sentință.
De asemenea, prin încheierea din 4.02.2009 pronunțată în același dosar, s-a admis cererea formulată de reclamanții G,G, și dispunându-se îndreptarea erorilor materiale strecurate în cuprinsul sentinței nr.1363/2008 în sensul includerii atât în cuprins, cât și în dispozitiv a reclamanților G, și și completării numelui de G cu prenumele.
Împotriva sentinței primei instanțe a declarat recurs pârâta, criticând-o ca nelegală și netemeinică.
Susține recurenta că drepturile salariale de C și de Paște au fost incluse în salariile de bază ale angajaților începând cu anul 2003, în acest sens fiind redactat și alin.2 al art.168 din CCM pe anul 2003, această prevedere fiind reiterată și în CCM pe anul 2004 și confirmată prin versiunea din 2005 alin. 2 art.168.
De asemenea, aceeași interpretare a oferit-o și Comisia Paritară, înființată în scopul clarificării intenției reale a părților la momentul negocierii clauzelor CCM, comisie formată din reprezentanții părților semnatare, interpretare ce a fost cuprinsă în decizia nr.5140/2007 din 31.08.2007 intitulată " Notă asupra precizării situației primelor de Paște și C, prevăzute în art.168 din CCM al SA",aceasta având caracter obligatoriu conform prevederilor Anexei 2 la CCM.
Se învederează că atât prevederile CCM, cât și interpretarea oferită de Comisia Paritară sunt opozabile salariaților conform art.9, 14 și 30 din Legea nr.130/1996 și art. 9 și 10 din CCM, această interpretare fiind reținută și de alte instanțe învestite cu soluționarea unor acțiuni similare.
Se susține în continuare că prima instanță a apreciat în mod greșit că se impune respingerea excepției prematurității întrucât nu există nicio reglementare care să stabilească în sarcina reclamanților obligația declanșării unei asemenea proceduri, a excepției prescripției dreptului la acțiune întrucât sumele solicitate sunt drepturi salariale, care se prescriu în termen de 3 ani, precum și admiterea acțiunii deoarece pârâta nu ar fi făcut dovada că sumele în discuție au fost incluse în salariile angajaților.
În susținerea caracterului prematur al acțiunii formulate, recurenta-pârâtă învederează că dreptul la acțiune nu se poate considera născut atâta timp cât nu au avut loc negocierile în baza cărora ar fi trebuit stabilit cuantumul exact al sumelor, condiție ce reiese din redactarea alin.1 al art.168 din CCM 2003-2007 și care trebuie să se concretizeze într-o decizie.
Totodată, caracterul întemeiat al excepției prescripției dreptului la acțiune reiese din faptul că drepturile a căror valorificare se urmărește prin promovarea acțiunii nu au natură salarială, nu au caracter continuu și nu reprezintă o contraprestație a activității desfășurate, ci drepturi acordate salariaților prin CCM în scopul de a le oferi protecție socială, fiind incidente disp. art. 283 alin.1 lit.e din Codul muncii, ce reglementează un termen de prescripție de 6 luni pentru acțiunile rezultate din neexecutarea obligațiilor asumate prin CCM.
În fine, se arată că modalitatea de calcul a sumelor pretinse este greșită, câtă vreme se raportează la salariul mediu brut la nivel de societate deși art.168 alin.1 din CCM stipulează că baza de calcul este salariul de bază mediu la nivel de, nivelul acestuia reieșind din adresa nr. 2022/04.09.2007.
S-a solicitat pentru aceste motive admiterea recursului, modificarea sentinței și respingerea acțiunii.
Intimații nu au formulat întâmpinare cu privire la recursul declarat,însă reprezentați fiind în instanță, la termenul din 18.02.2009, de apărător ales, au solicitat respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentei la cheltuieli de judecată în recurs.
Tot la termenul din 18.02.2009 recurenta, prin apărător ales, a depus la dosar o completare a motivelor de recurs susținând motivul de casare prev. de art.304 pct.3 Cod pr.civilă, invocând excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Dâmbovița în soluționarea cauzei.Astfel, s-a arătat că, în raport de disp.art.72 din Legea nr.168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, revenea Tribunalului București competența de soluționare a cauzei în primă instanță, Legea nr.168/1999 constituind legea specială față de Codul muncii, cerându-se admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre competentă soluționare Tribunalului București.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate în recurs, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată că recursul este nefondat potrivit considerentelor ce urmează:
În ceea ce privește excepția necompetenței teritoriale a instanței, ce se impune a fi analizată cu prioritate, în conformitate cu disp.art.137 alin.1 Cod pr. civilă, se reține că aceasta este neîntemeiată urmând, în consecință, a fi respinsă.
Astfel, în conformitate cu disp.art.284 alin.1 din Codul muncii, judecarea conflictelor de muncă-așa cum este și litigiul de față-este de competența instanțelor stabilite conform Codului d e procedură civilă, iar potrivit art. 2 alin.1 lit.c din Codul d e procedură civilă, tribunalele judecă în primă instanță conflictele de muncă, cu excepția celor date prin lege în competența altor instanțe- situație ce nu se regăsește în speță.
De asemenea, art.284 alin.2 din Codul muncii statuează că cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin.1 se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul.
Din termenii textului respectiv al Codului Muncii rezultă că în domeniul conflictelor de muncă competența teritorială nu este alternativă, ci revine exclusiv instanței în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul, fiind vorba de o competență imperativă și exclusivă, iar în raport de dispozițiile acestui text de lege, în mod corect Tribunalul Dâmbovițaa soluționat cauza în primă instanță.
Este adevărat că potrivit art.72 din Legea nr.168/1999 privind soluționarea conflictelor de drepturi, cererile referitoare la soluționarea conflictelor de drepturi se adresează instanței judecătorești competente în a cărei circumscripție își are sediul unitatea, însă nu poate fi primită susținerea recurentei conform căreia în cauză ar fi aplicabile aceste dispoziții prevăzute de legea specială și nu cele ale Codului Muncii, mai sus-enunțate, întrucât, așa cum s-a statuat în mod constant în practica și literatura juridică, art.72 din Legea nr.168/1999 a fost implicit abrogat de art.298 alin.2 din Codul muncii.
Nici celelalte critici invocate de recurentă nu sunt întemeiate.
Astfel, se reține că potrivit art.168 alin.1 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2004,2005,2006,2007 salariații SA aveau dreptul la o suplimentare a drepturilor salariale, cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C, în cuantum de un salariu de bază mediu pe societate.
Dreptul intimaților-reclamanți la acordarea acestor prime rezultă din dispozițiile contractului colectiv de muncă mai sus arătate și nu poate fi primită critica recurentei potrivit căreia acțiunea ar fi prematură pe motiv că nu au avut loc negocierile în baza cărora cuantumul exact al sumelor ar fi trebuit stabilit, așa cum se prevede în art.168 alin.1 teza finală din contractele colective de muncă pe acești ani, în condițiile în care nu se poate reține o culpă a reclamanților pentru lipsa acestor negocieri, recurenta invocându-și practic propria culpă, iar cuantumul primelor a putut fi oricum stabilit după criteriul reglementat de contractul colectiv de muncă, determinându-se chiar de către recurentă valoarea salariului de bază mediu pe societate, potrivit adresei avute în vedere și de către expertul contabil a în raportul de expertiză întocmit de acesta la prima instanță, cuantum identic cu cel indicat în adresa nr.2022 din 4.09.2007 invocată de pârâtă.
Neîntemeiată este și critica prin care se susține că dreptul la acțiune al intimaților ar fi prescris.
Astfel, conform art. 283 alin.1 lit.e din Codul muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia.
Raportat la obiectul acțiunii, în cauză nu sunt aplicabile însă dispozițiile acestui text de lege, ci cele ale art. 283 alin.1 lit.c din Codul muncii, potrivit cărora cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă, printre altele, în plata unor drepturi salariale neacordate, ca în pricina de față. Primele solicitate prin acțiune constituie drepturi salariale, acesta fiind și termenul expres folosit în cuprinsul contractelor colective de muncă încheiate pe anii 2004 - 2007, care la art. 168 alin.1 prevăd că salariații vor beneficia, cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C, de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe SA.
Referitor la criticile pe fondul cauzei, este neîntemeiată susținerea recurentei-pârâte SC SA în sensul că acțiunea trebuie respinsă întrucât primele de Paște și de C au fost incluse în salariul de bază al reclamanților pe anii în discuție în cauză.
Aceasta, deoarece, o asemenea susținere nu a fost dovedită de recurenta-pârâtă și, fiind vorba de un conflict de muncă, sarcina probei revine angajatorului, conform art. 287 din Codul muncii.
În plus, dacă așa ar fi stat lucrurile, ceea ce în speță nu s-a dovedit, este evident că în contractele colective de muncă pe anii 2004, 2005, 2006,2007 s-ar fi menționat expres că pentru anii respectivi suplimentările de la alin.1 al art. 168, privind primele de Paște și de C, vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, ceea ce nu s-a întâmplat.
Astfel, în contractul colectiv de muncă pe anul 2004 s-a prevăzut, la art. 168 alin.2, că pentru anul 2003 suplimentările de la alin.1 vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, conform modalității și în condițiile negociate cu, iar în contractul colectiv de muncă pe anul 2005, s-a stipulat, la art. 168 alin.2, că în anul 2003 suplimentările salariale de la alin.1 al art. 168 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, fără a se face vreo mențiune în contractele respective privind includerea și în anii 2004, 2005, 2006,2007 a primelor de Paște și de C în salariul de bază, iar practica judiciară invocată de recurentă nu constituie izvor de drept.
În raport de cele mai sus-arătate, decizia din 31.08.2007 a Comisiei Paritare constituită la nivelul SA, formată din reprezentanți ai societății și ai, prin care s-au adus precizări asupra interpretării art. 168 alin.1 și 2 din contractele colective de muncă la nivelul SA, încheiate în perioada 2004-2007, de care se prevalează recurenta, nu poate constitui un argument suficient pentru respingerea acțiunii, câtă vreme recurenta nu a dovedit că primele solicitate, prevăzute de art. 168 alin.1 din Contractele colective de muncă pe anii 2004,2005, 2006,2007 ar fi fost acordate reclamanților prin includerea acestor prime în salariul de bază al acestora pe acei ani.
Neîntemeiată este și critica potrivit căreia instanța de fond ar fi avut în vedere la pronunțarea soluției nivelul salariului mediu brut pe societate și nu al salariului de bază mediu pe societate, așa cum prevede expres art.168 alin.1 din contractul colectiv de muncă, în condițiile în care, după cum rezultă din raportul de expertiză contabilă întocmit în cauză la prima instanță, la stabilirea sumelor datorate de recurentă intimaților, expertul a avut în vedere valoarea salariului de bază mediu pe societate, astfel cum rezultă din adresa pârâtei nr. 47/830/5.02.2008, stabilindu-se în final de către expert suma brută actualizată datorată reclamanților, ce a fost în mod corect acordată și de instanța de fond.În privința celor doi intimați necuprinși în raportul de expertiză, indicați în dispozitivul sentinței, pârâta a fost obligată să le plătească și acestora, pe perioada indicată, primele de Paște și C, conform duratei lucrate, actualizate cu indicele de inflație, prime calculate, în mod evident, ca și în cazul celorlalți intimați, conform art.168 alin.1 din, la valoarea unui salariu de bază mediu pe societate.
Concluzionând, pentru considerentele mai sus arătate, Curtea privește recursul de față ca nefondat, astfel încât în baza art.312 alin.1 Cod pr.civilă îl va respinge, sentința atacată fiind legală și temeinică, decurgând dintr-o corectă apreciere a probelor administrate și aplicare a dispozițiilor legale.
În temeiul art.274 Cod pr.civilă, recurenta va fi obligată la 165.000 lei cheltuieli de judecată către intimați reprezentând onorariu avocat suportat de aceștia potrivit chitanței doveditoare depusă la dosar(fila 52).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepția de necompetență teritorială invocată de recurenta pârâtă ca neîntemeiată.
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC SA- cu sediul în B, Calea, nr.239 sect.1 și domiciliul procesual ales la. Av. SC și Asociații în B, B-dul - -,nr.4-8, House, sector 1,împotriva sentinței civile nr. 1363 din 17.09.2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în contradictoriu cu reclamanții, -, A, -, -, G, -, G, G, -, G, G, a, -, C G,,, G, G, G, -, G, G, G, G, G, G, G, G, G, scu, G, G, G, a, G, G, G, -, G, -, -, G,,G, -, -, G, - -, -, -scu, -, -, G, -, G, a, G, G, a, G, G, -, G, -, -, -, -, -, G, G, G, reprezentați prin ar, domiciliat în com. Cobia, județ
Obligă recurenta pârâtă la 165.000 lei cheltuieli de judecată către intimații reclamanți.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 18.02.2009.
Președinte Judecători
--- - --- - - -
Grefier
/VS
2 ex./13.03.2009
f--Trib.
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Președinte:Simona Petruța BuzoianuJudecători:Simona Petruța Buzoianu, Vera Andrea Popescu
